“Here we go again!”, am zis, cand am m-am trezit intr-un group de chat cu my fellow food bloggers, Ana, Catalina, Elena, Lavinia, Florin si Madalin. Deschid fereastra si citesc: “maduva, oh maduva, maduva mea draga, maduvamaduvamaduvamaduvamaduvaaaaaaa”. Doua maini dibace redenumesc conversatia Red Angus. E clar, meat is involved, ma gandesc. Cu o mana scriu, cu alta imi sterg reflexul pavlovian. “Wait up, guys, mamma’s coming!”:D

Doamne, ce-mi place la bloggers’ night out. E asa, like social sushi, you can never have enough, fir-ar! Si pentru ca suntem care incotro, nu se intampla deloc asa des cum mi-as dori. Cand se intampla, totusi, e pretty freaking awesome [love you guys, na, Florin, poti sa ma certi din nou ca-s prea emo!]. E ca la nunta. Masa mare, in jurul careia tre’ sa te muti din scaun in scaun daca vrei sa vorbesti cu toata lumea. Si before you know it, se da tortul si esti dus. Si na, nu-i mai vezi pana la urmatoarea, cand deja ti-e dor de mutrele lor. Cand urmatoarea se intampla la un steakhouse (vorba lui Madalin, fripturarie), e double trouble! Fiind noi pretty much all about meat, wine & dessert, nicio mirare ca joi seara ne-am simtit in firea noastra la Red Angus. Deoarece maduva, deoarece buffalo wings, deoarece vitel de Olanda si rib eye USDA choice si Uruguay tenderloin steak. Si boy oh boy, deoarece cheesecake cu lamaie (in loc de clasicul cu fructe de padure). Dar s-o luam metodic.

Am ajuns in Centrul Vechi cu o ora mai devreme (complet premeditat intamplator), asa ca ce sa faca o fata, m-am dus where everybody knows your name (stiti voi, wink wink), si am asteptat cuminte acolo, intre cafele si rasete colorate si vii papusi momiji ochelariste, sa ma sumoneze gasca de bloggeri. “Ati ajuns, ba?” (ma rog, fara ba) “Da, hai incoace!”. Red Angus e pe Strada Franceza, dar in partea cealalta de Selari, spre Unirea, cum ar veni. Langa magazinul de suveniruri. Despre decor nu pot sa va zic decat ca l-am observat mai degraba in apres pozele Catalinei, ca la momentul descinderii in local, mi-era asa foame ca-i vedeam pe toti vaci fara coarne. Oricum, chiar si asa, chiar si eu am remarcat tonomatul mare, uuu, very Top Gun. Mi s-a parut a nice oh so American touch.

Inainte de masa, managerul localului, dimpreuna cu chef David, ne-au povestit una alta despre ce fac ei acolo si, mai ales, despre ce vom manca. Cum nu prea auzeam ce zic (ca la nunta asta am stat mai langa usa, fiind ultima ajunsa), am mai facut o poza, m-am mai foit in scaun ca domnu’ Goe si am asteptat mancarea. Pentru ca it’s a men’s world, cititi aici la Madalin ce-au vorbit ei ca intre baieti. Iar eu sar direct la platoul cu aperitive, de pe care cel mai mult mi-a placut… tadaaa: absolut tot! Buffalo wings cu sos blue cheese – printre cele mai bune pe care le-am mancat ever. Jalapeno Poppers (adica bulete de branza cu ardei iute) – fabuloase! Maduva: face o fiara din cel mai pasnic blogger, ne-am batut pe ea pana n-a mai ramas nicio felie de paine prajita in viata. Da, foarte bune starterele, si, much ca la orice revelion, din ele m-am si saturat. Ceea ce e cam lame asa, cand stii ca urmeaza rib eye, fie el si choice.

Printre pacatele mele capitale (si un motiv destul de bun pentru care n-o sa fiu niciodata un adevarat food aficionado:)), se numara faptul ca I’m a well done kinda’ gal. Adica mananc vita pe marginea medium din jurul lui rare, si cum ajung la roz, cum las furculita jos. Stiu, este odios. De-aia nici n-o sa ma apuc sa va spun despre minunatia de rib eye, sau despre muschiul de Uruguay, dar o sa va spun despre vitelusul olandez. Chef David mi-a spus ca el se afla in meniu pentru doamnele si domnisoarele care isi doresc o friptura mai “lean”, cu un gramaj mai mic. Well, that would be me, am zis eu in gandul meu, iar cu voce tare l-am felicitat pentru idee. Da. Mie vitelul mi-a placut cel mai mult, probabil pentru ca, asa cum spuneam mai sus, nu sunt neaparat in targetul lui rib eye.

Burgerul n-a mai avut loc in viata mea, pentru ca zarisem deja cheesecake-ul cu lamaie. M-am repezit asupra lui, ignorand complet brownie-ul (pentru ca era maro, ce, stiti ca nu-mi place ciocolata:p). Asa. Foarte buna prajitura cu lamaie, mi-a adus aminte de traditionala alba ca zapada, habar n-am daca e bine sau e rau:)

Data viitoare cand ma nimeresc la Red Angus Steakhouse, precis se va lasa cu encore la maduva, aripioare si jalapeno poppers, dar la main musai vreau sa incerc si coastele. (Hello, coaste, I’m a huge fan!)

Much like in seara cu pricina, cand am plecat inainte sa se taie tortul burgerul, gotta go guys! Frumos la Red Angus, mi-a placut, mai merg. Ah, da, sa mai zic ca mi-au lipsit Mazi (pe motiv de raceala) si Monica (pe motiv de Londra). Noroc ca pe Mazi o mai vad in Good Food, iar pe Monica, la televizorul sufrageriei virtuale YouTube, unde presteaza cu foodie kid filmulete super simpatice, despre pachetelul de pranz.

Gata, am fugit, have a good weekend everyone, iar daca nu stiti pe unde sa mai mancati vaca in orasul asta, Red Angus e o foarte buna optiune.

Va ziceam acum cateva zile despre Cutitul Iscusit si despre cum n-a mai avut dumnealui ce sa vanda pentru ca a cumparat a lu’ Naie tototot. Ei bine, azi va prezint niste rezultate partiale ale desfraului carnivor. Din ciclul post traumatic Christmas syndrome, am lasat sarmalele, carnatii si friptura pentru un soi de biryani, dar de vaca.

Se facea ca aveam niste vita fasii, mermelite de cei de la Cutitul cu ceapa si ardei, Stroganoff style asa. Pe care vita m-am pus de-am calit-o in tigaie, in niste ulei bine incins. Cu foaie de dafin, coriandru, curcuma, scortisoara, chimion, cardamom, ghimbir, boia iute, nucsoara, cuisoare, piper negru si niste sare. Dap, toate astea, in proportie variabila. Vreo zece minute sa tot fi fost cand am tras tigaia de pe foc, am adaugat o lingura de pasta curry si niste turmeric. Inapoi pe foc si hai cu orezul.

Aveam niste salbatic in casa. L-am spalat bine, l-am pus in tigaia cu vaca si am scapat in el cca juma de punga de stafide aurii. Am acoperit cu apa (deoarece niciodata nu am supa la indemana), am lasat sa fiarba la foc mic pana a supt toata zeama. Toata toata, cat sa ramana curat si uscat. Undeva along the way, am plusat cu miresme, ca am vrut sa iasa aromat si iute. Ei, si cand a fost gata, l-am mancat. Shoc si groaza!

Daca va place coriandrul, merge sa puneti o mana de proaspat tocat peste chestia asta. Eu il urasc, asa ca am dat skip. Pofta buna si refacere usoara va doresc!

Vorba poetului, acopera-mi inima cu ceva, dar sa fie cu carne. Bai, ce sacrilegiu, dupa ce ca scriu din joi in doi, mai comit si murdarirea poeziei din mine. Ce mai faceti? Totul bine? De partea asta a ecranului, lucruri amestecate. Iepu’ vorbeste cu vorbe. S-a autoproclamat Lolocata (un tribut pisicutelor, pe care le striga “puTHicata”, cu th-ul ala siflant englezesc), zice “ba da” ridicand o spranceana si in general ne tavaleste emotional cu precizie inginereasca. La munca e treaba aia obositoare, cum ii zice… asa, munca. Si acasa seara-i si mai munca. Numai bine se face ceasul 9 si, cum ar veni, sufleca-ti manecile, tanti, si fa de mancare, daca ti-a trebuit stomac. Va prezint ultimele comestibile, de-alea care se fac fara foreplay si fara chef, caci daca le-a facut plictisita de mine, le poate oricine.

In coltul din dreapta sus avem o salata cu paste, ou si somon afumat. Fierbeti niste paste scurte in apa cu sare si-un strop de ulei de masline. Le scurgeti. Le tavaliti bine intr-un sos cu mustar, smantana, ierburi, sare si piper. Le trageti o conserva de mazare-n cap. Niste ardei colorat (rosu, galben, portocaliu, verde). Niste somon afumat. Niste ou fiert tare. Si cam asa.

La mijloc – ultimul gratar al sezonului: aripioare, mici, pastrama de oaie, carnati de vanat. Asta e la deruta, am consumat sambata toata poza, nimic n-a mai ramas pe os.

Ei, si jos avem niste rasol de vita (cu os) (cu maduva), ierbarit cu toate cele, rumenit in cuptor in tava acoperita, la foc iute, fix doua ceasuri, despartit de zgarciurile lui si dat din nou la suta si ce-ti pasa de grade, dupa ce l-am uns ghebos cu pasta de tomate groasa. In balaceala asta de sos se scufunda niste gnocchi. Atat.

Trei idei lenese. Si acum, bonus, o sa va zic the truth about being awesome: you either haz it, or u don’t. Ati inteles? Deci mergeti in viata si fiti speciali. Nu e despre ce faceti, ci despre ce sunteti.

Sau ce poti face cu o bucata de rasol de vita. M-a fascinat intotdeauna capacitatea mamelor si bunicilor noastre de a face dintr-un pui vreo trei feluri de mancare. Cumva, in mainile lor pricepute, carnea devenea mai multa, iar masa – mai indestulata. Probabil ca ani de zile de lipsuri si exercitiul constant al unui management domestic de austeritate ajuta. Dramuirea asta inteligenta a resurselor as vrea s-o invat eu. Ca tot ziceau astia la televizor ca ne asteapta un an de foamete. Anyway, long story short, aveam o bucata potrivita de rasol de vita, cu os cu tot.

Pe  care am fiert-o la oala sub presiune, cu niste sare si un litru jumate-doi de apa. A rezultat o supa de carne si o bucata de carne fiarta. Buuun. Pana-aici, toate bune. Mai departe, am robotzit un morcov, un pastarnac, o bucata de telina si o jumatate de ceapa mica. O parte buna din astea, sa zicem, 2/3, am folosit-o la supa. Am calit zarzavaturile in nitel ulei, impreuna cu o lingura de orez cu bob rotund. Le-am stins cu supa de carne si le-am fiert la foc mocnit. Am aruncat in zeama si niste fasole verde congelata, plus cateva firisoare de rasol fiert. La coada am dres de sare si piper si am batut in supa zdrente dintr-un ou.

Zarzavatul ramas l-am folosit ca sa fac mancare de praz cu masline. L-am calit cu doua linguri de ulei de masline, sare si piper. Am adaugat prazul taiat bucati pe lungime, masline negre mari si o lingura zdravana de boia. Am acoperit cu apa si am fiert la foc mic, pana s-a inmuiat prazul. Apoi am deversat in mancare bucatile de carne de vita fiarta, nitel suc de rosii si, secretul familiei, o jumatate de lingura de otet. Am mai fiert putin mancarea si gata.

Nu a fost chiar din saracie, dar uite ca dintr-o bucata mica de rasol am obtinut vreo patru portii de supa si doua portii zdravene de felul doi. Deci se poate. De mentionat ca tot acest exercitiu tehnico-tactic s-a desfasurat in bucataria noastra aseara, incepand cu orele 23:00, cand m-am trezit eu deoarece nu mai aveam somn. Acum… am.

Asta-i un pranz numai din resturi. Mai stiti cand am facut duminica ciorba de vacuta? Pai din bucata mare de rasol pe care am fiert-o in acest scop mi-a mai ramas o groaza de carnita buna de vita. Iar din telina iarasi mare pe care-am tocat-o pentru ciorba am pastrat la congelator o punguta. Amestecata cu nitel morcov si ceapa. No ashe. Si-aseara am calit legumele congelate la foc iute, in putin ulei de masline, am adaugat carnea de vita desprinsa fasii, o lingurita de chilli si niste condiment chinezesc five-spice. Dupa ce le-am prajit frumos pe astea, am adaugat sos de soia si-am fiert niste taitei de orez (ma rog, fiert e mult spus, i-am oparit 3 minute cu apa fierbinte, ca astia nu se fierb as such). Bun. Si-am pus taiteii in tigaia cu minuni, am amestecat bine bine, am presarat cu ceapa verde proaspata si gata. Sunt foarte incantata cand ne organizam in asa hal incat niciun rest de mancare nu ramane nefolosit. Enjoy!

PS: Ah, si tre’ sa mai stiti ca azi o sa ma intalnesc cu o printesa adevarata. Yes, lucky me! Deci daca aveti intrebari pentru ea, va astept cu comentarii, interviul se publica in editia easypeasy.ro de maine. Ah, sunt emotionata, sper sa nu o dau cu mucii-n fasole (speaking of fasole, mi-a facut Bucataru Maniac o pofta de-aia crunta de fasole cu carnati). Deci sa-mi tineti pumnii, k?

Duminica a fost Pufix la Auchan la cumparaturi, cu biletel carefully intocmit de mine, care eram nedeplasabila. Intre altele, pe el scria asa: rasol = o bucata de carne de vita ca o fripturica groasa, la mijloc cu un os mare si rotund. Ca sa stie omu’ ce sa ia.  Si pentru ca men hunt si women nest, a venit Pufix inapoi cu o frumusete de rasol, pe care ieri l-am facut supa. Da’ ce supa!

Mai intai am fiert rasolul cu apa cu sare, la oala sub presiune. Apoi am calit intr-o oala cu putin ulei de masline un morcov, o ceapa mica si un ardei gras, toate tocate marunt marunt. Am adaugat un cartof taiat cubulete, niste fasole verde din congelator si toata supa de carne. Am pus astea la fiert, iar cand cartofii erau moluti, am turnat suc de rosii, marar si leustean.

Am mai lasat nitel la fiert supa si apoi am adaugat in oala carnea, taiata si ea cuburi. Sare, piper, din nou marar si leustean. Nitica zeama de lamaie. Si gata. Foarte buna si consistenta si aromata, cam deasa ce-i drept, ca asa imi ies mie toate supele:p. Mostenesc de la mama treaba asta. Anyways, am mancat bun, cu chiflele alea bestiale de care va povesteam ieri.

Deci da, m-am convins, slow food – not for me…  Adica eu inteleg ca sa take the time and smell the roses, dar o mancare pe care o incepi cu bucataria scaldata in soarele cald al dupa-amiezii si o termini pe intuneric, aprope de miezul noptii, este prea mult pentru mine. Eu sunt mai degraba the stir-fry type, apreciez mancarurile gustoase si pe repede-naninte. Si de unde sa-mi fi venit mie inspiratia pentru acest overcooked dish, daca nu de la preferatii mei (not), francezii. In fine. Acu’ daca am facut-o (si mancat-o), hai sa va povestesc despre ea.

Am inceput cu pregatirea de santier – legume proaspete, curatate si spalate, asteptand cuminti sa le vina randul. Pana la ele insa, am avut de calit in unt bucatile de carne de vita, tavalite inainte prin faina, sarate si piperate. Odata rumenite frumos pe toate partile, le-am scos din tigaie cu o lingura gaurita si le-am lasat sa se odihneasca intr-un castron. In lichidul ramas de pe urma lor, am calit o ceapa mare taiata marunt, impreuna cu niste ardei rosu, maruntit si el, si cu niste cubulete de bacon, mai multe asa. Dupa ce s-a aurit si baconul, am adaugat ciuperci champignon, taiate felii.

Pe urma – ceva tulpini de telina taiate rondele, doi morcovi mari, taiati si ei, si jumatate de sticla de piure de rosii. Pe urma carnea de mai devreme, scufundata in sos, plus un buchetel de miresme – cimbru, dafin, frunze de telina. 500 de ml de apa si cam 1/3 sticla de vin rosu sec si gata, am dat in sfarsit la cuptor mirobolanta tocana.

Bai, si dupa asta, am stat. Si-am stat. Si-am facut o supa. Si-au venit Alex si Ruxi si ne-am luat cu povestile. Si-apoi s-a lasat intunericul. Si-au venit fetele de la clubul de carte. Si-a ajuns pana si Ada intr-un tarziu. Si tocana tot nu s-a facut. Si-am vorbit noi cate-n luna si in stele, si-am mancat bezele si slanina si tort de la Paul, nu neaparat in aceasta ordine. Si-a venit si Pufix de la sala. Si tocana tot n-a fost gata. Si-au plecat fetele, rand pe rand. Si-am pus doua masini de vase, si m-a luat un somn vecin cu coma. Si tocana… oh well, who cares:p Am stins cuptorul, am repauzat-o pe balcon, ca ardea ca soarele la ecuator, si m-am culcat, absolut epuizata. Ca am uitat sa va spun, in tot acest timp, cam din jumate in jumate de ora, scoteam cratita din cuptorul cu foc foarte mic si completam de lichid, sa nu fie foarte scazuta: ba cu vin, ba cu piure de rosii, ba cu apa.

Truth be told: in casa a mirosit extrem de apetisant toata seara. Dar mai bine un Glade ceva, zic:) Anyways, azi dimineata am fiert niste farfalle ca garnitura, nu chair what the doctor ordered for this dish, dar era cea mai rapida optiune. Am mancat tocana la birou, cu patrunjel verde si repede-repede, cu toata ciuda pe procesul indelung de preparare.

In casa santier si caldura mare. Afara, well, la fel, cel putin partea cu caldura. La birou – treaba ca la balamuc. What to eat, what to eat? Pai in principiu chestii simple, care nu necesita preparare termica indelungata si nici un mare chef la realizare, eu neavand.

De exemplu, o idee foarte buna e conopida la aburi, cu un sos light de iaurt si curry. Preparat in doua minute pe foc foarte mic, exact din aceste doua lucruri – iaurt si curry. Noi am mancat-o si ca garnitura pentru un sandwich cu gratar de vita in paine neagra, dar si ca snack la birou a doua zi, asa goala, doar cu sare si piper.

Vai, abia astept sa vina weekendul de dupa weekendul viitor, cand hopefully ne-om fi linistit si noi cu toate cele.

In the mood for super-hot, home-made greasy Chinese? I know I am:) Si cum in sfarsit ne-am luat si noi wok, facem vita foarte iute cu ghimbir si legume. Cu wok-ul nu-i asa simplu pe cat pare, vine cu o intreaga lista de instructiuni, nu ma prind daca sunt neaparat pentru intretinerea lui sau ca sa iasa mancarea buna, dar cert e ca sunt atatea lucruri de tinut minte incat ma tem ca nu va avea viata lunga… Chiar si asa, incing uleiul de susan si perpelesc in el o ceapa mica, o radacina (sau e tulpina?!) de ghimbir rasa pe razatoarea mica si doi trei catei de usturoi pisati. Apoi adaug carnea de vita care a fost pre-fiarta in oala sub presiune asa, cat sa fie moale. Amestec in draci. Adaug cartofi si morcovi taiati bastonase foarte subtiri si amestec some more. Ardei iute tocat, mix de condimente chinezesti five-spice si sos de soia. Si, desigur, indemanare la manuit wok-ul. Eu m-am multumit sa ma uit la el si sa-l pocnesc delicat cu lingura de lemn, as in good wok, goooood wok. Auzisem ca scoate flacari si face urat, dar n-a fost cazul. All in all, foarte bun, a little bit on the fat side, dar iutelea compenseaza pentru ca manaci putin si te saturi repede. Cu ocazia asta mi-am adus aminte ca ar trebui sa gatesc cu ghimbir mai des.

Adica exact asa: noodles inmuiati cu supa in care a fiert bucata de carne de vita (cu foi de dafin, catei de usturoi si boabe de piper), tavaliti in tigaie impreuna cu usturoi verde, carnea de care ziceam mai devreme, chilli, ulei de masline si sos de soia.

Si la coada spart doua oua peste, amestecat bine, dres cu chilli sa iasa iute iute si gata. Quick si foarte rewarding I’d say!:)