La foamea de lup, o tocanita instant, de curcan. Caci, vorba din popor: “si lupul satul, si oaia intreaga”. Carnea o mermeliti in tigaie bine bine, impreuna cu doi ardei grasi verzi, mari, ciopartiti la satar, doua cepe asisderea si doi ardei rosii, iuti din cale-afara. Nu asteptati inmuierea ardeilor, ca n-avem toata viata la dispozitie! Cum e gata carnea, cum azvarliti in schema niste rosii tocate si o mana de masline kalamata. Mai puneti miresme de tot felul (ce vi se lipeste de mana), fleoshcaiti cinci minute si gata. Luati cu paine.

Ziua mea incepe la 8. Seara. Cam pe cand se culca Iepurescu, incep si eu sa exist. Si-s obosita de numa. Sunt asa de obosita ca intr-o noapte m-am trezit lac de transpiratie, visasem ca venisera hotii sa ne hacuiasca, urata treaba. M-am impleticit pan’ la baie si cand m-am uitat in WC, o balta de sange. Na, ca mi-au luat gatu’, am zis eu. Dar daca mi-au luat gatul, cum de-s inca aici. Mi-a luat spre un minut sa cuplez si sa-mi dau seama ca “sangele” era un pansament cu betadina aruncat in buda de cu seara. Uitasem sa-l flush si se decolorase acolo, nemernic. Mda. Cam asa.

In rarele ocazii cand se mai face de mancare in casa asta, se atenteaza asupra farfuriilor pe intuneric, cu un obiectiv luminos, dar nu chiar. Rezulta niste poze urateeee, doamne, da’ ce urate sunt. Rezulta si nervii aferenti. Si lehamitea. Si “da’ cine doamne iarta-ma ar vrea sa citeasca despre urateniile astea”. Si uite-asa mai trec niste zile in care nu scriu. Si cand ma intreaba cineva daca suntem ok, nici nu stiu cum sa raspund. Nu, nu suntem ok, suntem mici, nemancati si nevrotici.

Ieri am facut insa o mancare buna tare. Si de-aia de se face singura, tzac pac. Si-am zis ca merita sa share, chiar si-asa, in lipsa pozelor scaldate-n soare. Va trebui sa ma credeti pe cuvant si va trebui sa faceti o data tocana asta de porc, cu paste si masline verzi.

Intr-o tigaie mare se pun la incins in ulei bucatele de carne de porc, o ceapa tocata, doi catei de usturoi si un ardei rosu taiat maruntel. Cu o lingura mare de boia, sare si piper. Se inabuse cu nitica apa clocotita. Se vara in sos maslinele verzi, cimbru, rozmarin si-o foaie de dafin, si se lasa tigaia sa clocoteasca la foc mic. Vreo 10-15 minute. Intre timp se fierb doua cesti de paste scurte. Se scurg de apa si se pun peste porcul cu masline. Intr-o cana se dilueaza 3/4 suc de rosii cu 1/4 vin (alb sau rosu, numa’ sec sa fie). Se varsa tocana intr-un vas de yena (sau o cratita buna de bagat la cuptor), se toarna peste ea sucul de rosii, se mai pluseaza cu condimente dupa gust si se da la cuptor la foc mic, sa mai scada oleaca. Din cand in cand se mai “rascoleste”, ca sa nu se arza pastele cele de deasupra. Se serveste asa, de-a calda, cu patrunjel proaspat.

Si voi? Voi sunteti bine?

Se duce vara… Dupa soare se cunoaste, ca-i asa… stins, nush cum sa va explic. Dar nu-i nevoie sa va explic, nu-i asa, ca voi stiti bine. E toamna.

Ieri am gatit. O ciorba pe care am reusit s-o tai, o ciulama in care am uitat sa pun smantana dulce, o salata pe care am uitat cu totul s-o fac. Pe urma am plans toata ziua, pesemne ca I’ve lost my cooking mojo, mi-am zis. De unde reiese ca omului necajit, nici bucatele nu-i ies. Mai bine sa mancam o salata. Grasa, grasimoasa, consistenta, cum imi place mie.

Cartofi copti. Raciti. Decojiti. Taiati rondele si asezati frumos pe farfurie. Rucola. Germeni de lucerna. Ceapa verde. Ciuperci crude. Masline. Ulei, otet, sare, piper. Ansoa. Ou fiert. Sos de hrean. Greu de gresit.

Of.

Uneori, da’ nu mereu, da’ din ce in ce mai des in ultima vreme, ma gandesc cum ar fi daca as pleca. Asa, cu ce-am pe mine. Cu blugii mei marimea 31 pe care mi i-am cumparat imediat dupa ce-am nascut si care acum atarna sleampat pe fundul slabit (dar pe care refuz sa-i inlocuiesc, deoarece imi place sentimentul ca in sfarsit o haina mi-e mare), cu iPodul meu roz insurubat bine in ureche (din care canta onandonandonandon Florence + The Machine – god, I love her I love her I love her), cu ma’ new baby laptop (yep, got me a new one, all pretty si shiny si complet nestricat) si poate cu kindle-ul meu pe care ma prefac ca citesc chestii elevate (cand, de fapt, abia astept sa mai rad inca un roman usurel de Sophie Kinsella). Asa. Cu toate astea as pleca, as lua un rucsac de mancare (snitele, oua fierte, paine si ardei gras), si p-aci ti-e drumul. Unde m-as duce? Pai… unde e liniste. Unde e liniste?

Nu plec, insa. Logic. Pentru ca, desi mi-e din cale afara de dor de viata aia, stiti voi, nu ma mai pot dezlipi de asta de-acum, nici cu gandul, nici macar o clipa. Sunt, vorba ‘ceea, cu posteriorul in doua luntre. Ma transform. Si transformarile dor. Se duc zilele, se duc kilogramele, se duce pielea cea veche. Numaidecat am sa ma fac fluture. Numaidecat n-am sa mai fiu larva.

Azi asa.

Mi-am facut o salata. Ceva usor, de facut, de mancat, de “ars”. Rucola si mix de salata de-aia la punga, stropite cu un amestec de ulei si otet balsamic, emulsionat bine. Peste care niste germeni de lucerna (foarte sanatosi germenii astia, incercati, au la Billa de exemplu). Peste care niste branza de capra. Si masline. Si niste felii subtiri de muschi de vitel de care-am facut in weekend la cuptor, o bunatate! Sare, piper. Pofta.

Buna dimineata si happy March 1st, fara numar fara numar, pentru toate fetele care ma citesc:) Ce faceti voi? De-aici de la mine se vede bine, hai ca mai avem putin si scapam de iarna, ca, puii mei si doamne iarta-ma, tare-s satula. De iarna, sa fie clar, ca de mancare vad ca-i din ce in ce mai greu sa ma satur. Nu stiu alte gravide cum sunt, dar eu in luna a opta plus sunt un monstru devorator. Cred ca as putea manca lejer la fiecare jumatate de ora. Si nu o banana si-un iaurt, ci mai degraba un cotlet si un saculet de cartofi. Nasol. Dar destul rasul-plansul pe ziua de azi, ca nici macar pe mine nu ma impresionez. Fetele de pe Facebook au zis ca vor chec, asa ca, pam pam, iata-l!

Intai sa va spun ca am combinat doua retete diferite la checul asta aperitiv, experimental, dar foarte reusit. O sa va zic si ce-as face diferit data viitoare. Pai avem asa: doua cepe mititele sau una mare, o legatura de ceapa verde, 500g ciuperci proaspete, 5 oua, 5 linguri de faina, 5 linguri de smantana, o legatura de marar, un ardei rosu mic, masline asortate, cateva felii de sunca, nitel unt si nitel ulei de masline.

Ciupercile, ardeiul rosu taiat fasiute si ceapa tocata marunt (mai putin  aia verde) se calesc in unt si putin ulei de masline, fara sa le punem sare de la inceput, pentru ca si asa baltesc de apa. Cand zeama e scazuta complet, iar ciupercile prind o culoare frumusica, adaugam sunca. O lasam si pe asta sa se rumeneasca. Apoi punem maslinele fara sambure si taiate mai mic, plus mararul si ceapa verde, tocate. Mai le vanturam nitel, dregem de sare si piper si dam la o parte de pe foc, sa se raceasca.

Cum s-au racit ciupercile destul, cum borfolim intr-un castron galbenusurile de ou, amestecul de legume calite si smantana. Separat batem albusurile spuma tare. Pe care spuma o punem peste celelalte ingrediente. Turnam si alea cinci linguri de faina si apoi omogenizam cu grija totul, amestecand de sus in jos asa, cu o lingura mare de lemn. Coacem checul in forma destinata, pe hartie de copt, la foc potrivit. Se lasa sa se raceasca si abia apoi se taie felii. That’s all, folks!

Ah, am zis ca va zic si ce as face diferit next time. Pai as unge checul cu ou pe deasupra inainte sa il bag la cuptor si l-as presara cu ceva branza rasa cand ar fi aproape gata. Cam atat.

Pentru cine a vrut reteta de gogosi, stay tuned, si maine e o zi:) Cheers!

Sau ce poti face cu o bucata de rasol de vita. M-a fascinat intotdeauna capacitatea mamelor si bunicilor noastre de a face dintr-un pui vreo trei feluri de mancare. Cumva, in mainile lor pricepute, carnea devenea mai multa, iar masa – mai indestulata. Probabil ca ani de zile de lipsuri si exercitiul constant al unui management domestic de austeritate ajuta. Dramuirea asta inteligenta a resurselor as vrea s-o invat eu. Ca tot ziceau astia la televizor ca ne asteapta un an de foamete. Anyway, long story short, aveam o bucata potrivita de rasol de vita, cu os cu tot.

Pe  care am fiert-o la oala sub presiune, cu niste sare si un litru jumate-doi de apa. A rezultat o supa de carne si o bucata de carne fiarta. Buuun. Pana-aici, toate bune. Mai departe, am robotzit un morcov, un pastarnac, o bucata de telina si o jumatate de ceapa mica. O parte buna din astea, sa zicem, 2/3, am folosit-o la supa. Am calit zarzavaturile in nitel ulei, impreuna cu o lingura de orez cu bob rotund. Le-am stins cu supa de carne si le-am fiert la foc mocnit. Am aruncat in zeama si niste fasole verde congelata, plus cateva firisoare de rasol fiert. La coada am dres de sare si piper si am batut in supa zdrente dintr-un ou.

Zarzavatul ramas l-am folosit ca sa fac mancare de praz cu masline. L-am calit cu doua linguri de ulei de masline, sare si piper. Am adaugat prazul taiat bucati pe lungime, masline negre mari si o lingura zdravana de boia. Am acoperit cu apa si am fiert la foc mic, pana s-a inmuiat prazul. Apoi am deversat in mancare bucatile de carne de vita fiarta, nitel suc de rosii si, secretul familiei, o jumatate de lingura de otet. Am mai fiert putin mancarea si gata.

Nu a fost chiar din saracie, dar uite ca dintr-o bucata mica de rasol am obtinut vreo patru portii de supa si doua portii zdravene de felul doi. Deci se poate. De mentionat ca tot acest exercitiu tehnico-tactic s-a desfasurat in bucataria noastra aseara, incepand cu orele 23:00, cand m-am trezit eu deoarece nu mai aveam somn. Acum… am.

Sa continuam seria “placeri simple care-ti tapeteaza bucataria cu zoaie” si sa povestim despre painea neagra cu masline. Pana la urma, daca treceti peste aspectul dezolant ‘coca” (de-aia de se lipeste de maini si pe urma de vase si de pe vase pica pe jos, si mai pui faina si numaidecat ai o bucatarie infainata precum o femeie batrana pudrata excesiv), rezultatul e totally worth it. O sa aveti paine delicioasa, fara porcarii chimice prin ea, care se mentine proaspata cateva zile bune, nu se lipeste de mate si nici nu cade greu la stomac. Cum se face:

2 cani cu apa calduta
2 linguri de ulei de masline extravirgin
1 lingurita jumate de sare
3 cani de faina integrala (si ceva in plus, pe principiul “cat cuprinde”)
1 cana de faina alba si ceva in plus pentru framantat
1 plic de drojdie uscata (7g)
masline fara sambure, taiate grosolan
ierburi of your choice – eu am folosit cimbru

Intr-un vailing mare puneti apa calduta, uleiul si sarea. Adaugati 1 cana de faina alba si 2 de integrala, plus drojdia, si amestecati cu o lingura de lemn. Adauagati faina pana rezulta o coca vartoasa, teapana. Transferati coca pe o suprafata de lucru presarata cu faina si framantati-o vreo 10 minute, adaugand faina dupa necesitate pana cand coca devine supla si uniforma. Intindeti cu sucitoarea o foaie mare si presarati peste ea maslinele si ierburile tocate marunt. Rulati-o in forma de bustean si framantati din nou cateva minute, ca sa se distribuie bine maslinele. Modelati coca in forma de biloi si lasati-o sa creasca vreo 1h jumate, la caldurica,  intr-un bol mare, uns cu ulei. Se cheama ca a crescut destul cand si-a dublat volumul.

Bun. Odata crescuta coca, transferati-o pe suprafata de lucru, framantati-o lejer un minut si impartiti-o in patru. Din fiecare bucata intindeti foaie si modelati o franzeluta. Puneti cele patru franzelute intr-o tava captusita cu hartie de copt si lasati sa mai creasca vreo jumatate de ora. Ungeti franzelele cu ulei de masline pe deasupra, crestati cu cutitul niste dungi, stiti, ca la painea traditionala, si coaceti in cuptorul incins bine pret de vreo 25 de minute or so, pana cand coaja e aurie si fundul suna a gol. Scoateti painea din cuptor si lasati-o sa se raceasca de tot inainte de a o taia (haha, sa vad daca va tine). Enjoy!

Later edit: Mi-am amintit sa va zic ca fiind aceasta o paine turtita asa, se preteaza foarte bine la sandvisuri. O taiati pe lung, scobiti  putin miezul si o umpleti cu ce vreti voi. Eu i-am facut lui Pufix sandvis cu carne afumata la tigaie, mustar si castraveti murati, foarte on the yummy side.

N-am mancat cartofi dalmatieni la Taverna Sarbului, dar am auzit despre ei numai de bine. Asa ca aseara m-am apucat sa-i recreez din imaginatie, neavand, ca de cele mai multe ori, chef sa ma uit pe net dupa reteta, dar avand o mare foame, cartofi de la Cornu si spanac la congelator.

Pai am curatat cativa cartofi mititei si i-am taiat rondele, cam ca pentru chips-uri asa, dar mai grosute. In tigaie am incins lejer niste ulei de masline aromat cu vreo 5 catei de usturoi taiati si ei, plus o lingura rasa de chilli. Am deversat cartofii peste, i-am invartit de cateva ori si-apoi am turnat peste ei o ceasca de apa. Am acoperit tigaia si i-am inabusit asa, tot picurand din cand in cand apa, pana s-au inmuiat. I-am sarat, piperat si oreganizat si la coada am pus peste ei spanacul congelat. Cand s-a topit, am asteptat sa scada zeama si sa se aureasca putin cartofii. Apoi i-am dat la o parte.

Alaturi am tratit niste pulpe de pui la cuptor (aceeasi metoda ca la aripioarele de saptamana asta, foarte mult bun!) si o strasnica salata de rosii cu patrunjel si masline verzi. Eiii, si pe urma m-am apucat sa fac poze. Si m-am umplut efectiv de spume, ca nu reflectau deloc realitatea din farfurie. M-am purificat cu o sesiune de infierat public, pe facebook, perversul device Canon 450e (cica d, imi sufla Pufix:)) si-abia apoi m-am bucurat si eu pe deplin de asa mancare delicioasa.

Azi e Friday☺ Friday☺, la la la la la la la la. Maine e sambata☺, sambata☺ – avem in plan o “supriza-surpriza”, dar si ultimul gratar pe anul asta, asa ca abia astept sa relatez porcescul dezmat (there WILL be porc, sper!). In rest, nu stiu ce sa mai gatesc, I’ve run out of ideas:p Voi ce planuri aveti? Cheers!

Later edit: am uitat ca la cartofii cu spanac am pus la sfarsit si o lingura de smantana:D

Aseara am facut un soi de tapenade. Adicatelea, masline desamburite, tocate marunt, dar nu de tot, nu pasta, amestecate cu patrunjel, busuioc, capere, zeama de lamaie, nitel ulei si piper proaspat macinat. Si cum mancam eu asa, cu strat gros de unt peste paine prajita in cuptor (din lipsa de plita de pus pe aragaz, for the real deal – caci da, painea prajita la prajitorul electric este alta treaba si de regula nu ma satisface deloc), ma gandeam la urmatoarele:

– ce emotii deosebite ma incearca inainte de intalnirea de maine cu clubul de carte, si, going further, ce de mai bucurii mi-a adus intr-un an de zile micul meu proiect personal-gastronomic, asa cum imi place sa-l alint

– ce minunate sunt lucrurile simple, si cum n-as da willingly painea cu unt pe alte bucate, mai alese

– ce fericire e sa te ai bine cu tine si dimineata cand te trezesti, sa zambesti pe dinauntru si sa stii ca orice s-ar intampla, o sa fie ok

– ce amuzant ar fi daca ne-am trai vietile ca si cum ar fi un film artistic, cu trailere si voice-over-uri, keeping things interesting at all times si aratand perfect chiar si in pijamale; cu happy end, asa incat sa nu plece la sfarsitul filmului spectatorii dezamagiti

– cat de mult vai de mine, dar mai ales, cat de putina paine cu masline in viata unora; ce de ne mai plangem de mila uneori, ce grea ni se pare ca e viata, pentru ca asa am fost invatati de mici; ce aiurea ne e sa acceptam ca de fapt viata e ok, noi avand de multe ori o problema

Relevanta acestor cugetari in post-ul de astazi poate va scapa, let’s just say ca simteam nevoia sa share:) Pofta buna de mancare si viata si abia astept sa va povestesc maine cum a fost la clubul de carte!