Băi, mă știți, la autoimpresionare sunt as, nu-i alta ca mine 🙂 Când vine vorba de împroșcat sirop pe pereți, sunt prima care vine cu găletușa. Dar de data asta parcă a fost și mai rău. În ziua în care s-a publicat online micul nostru passion project, Singular, mi s-a făcut rău fizic. Mă luase cu tremurici așa, inima îmi bătea tare tare și dădeam întruna refresh și click pe notificările care veneau cu nemiluita. Aveam o neliniște soră cu boala și cu euforia, pentru că vedeam, în sfârșit, în fața ochilor, live și rotund, tot ceea ce visasem cu șase luni înainte. Dar să începem cu începutul.

Prin iunie m-am văzut cu prietenii mei, Emilia și Dan, la un cico, să vorbim despre niște ii. Da mă, niște ii. Pe care le dăduse Dan în lucru către niște femei de la Breaza, acest hub de cusătorese din mâinile cărora ies multe din iile pe care le vedeți pe stradă. De cum am auzit de treaba asta, am scos imediat sfântul Moleskine la ei și am început să compun. Adică aveam niște bluze, care unicat, care în ediție limitată, și erau așa, cum să zic, urbane. Nu mi se părea că e so much despre tradiție, nu era vreo super călătorie back to basics, cât mai degrabă o călătorie în tine. Dan nu era nici el la primul business, mai făcuse niște treburi, dar îl simțeam parcă mai atașat de proiectul ăsta decât de oricare altul. Simțeam că și pentru el avea să fie un soi de journey de autodescoperire și cu toții, noi, cei trei muschetari, aveam nevoie, o nevoie organică așa, să convertim emoția bună care ne încerca în acele momente în ceva de dat mai departe. Am scris pagini întregi atunci. Despre cum vedeam noi starea aia singulară, despre brand, despre cum o să facem să-l aducem pe Singular în fața lumii.

S-a gătat vara, Dan a terminat colecția, fusese ambiția lui ca unicatele să aibă niște croieli aparte, care să completeze iile clasice, în serie limitată. Ajunși în punctul ăla în care aveam de toate și nu mai trebuia decât să împachetăm frumos, am apelat la prieteni. Am căutat un artist fotograf care să ia tot ce-am visat noi și să facă, well, să fie ce trebuie. Bine, e mult spus am căutat, pentru că mie mi se pusese pata pe Andreea Retinschi, această perfecțiune urbană și cool, pe care fii-mea când a văzut-o a zis: “sine a mai pomenit păl loz?!”. Andreea a zis da, mă, îmi place de voi și de proiectul vostru, să facem! Pe urmă, am căutat opt femei care să îmbrace unicatele. Ne-am dorit foarte tare să pozăm oameni normali, vulnerabili în fața camerei, oameni care să se lase expuși, oameni cu povești faine de viață, care fac lucruri. Care inspiră. Și boy oh boy, inpirație am vrut, inspirație am găsit. De azi vom începe să publicăm fazat pe Facebook poveștile de viață împărtășite de cele opt femei extraordinare din proiectul nostru. Le-am cules eu și Emilia și din când în când ne mai dădeam coate electronice emo, gen “Băăăi, nu mai pot, tu auzi ce zic femeile astea? Is this for real?”. Sunt povești unice, care te lasă așa, gasping for air. Singular este despre femeia extraordinară din fiecare femeie. E despre autocunoaștere. Despre rising above circumstances. Despre dragoste. Decât atât.

Povestea de azi e cea mai, cum să zic, criminală. Și îmi cer iertare că nu am știut să o scriu într-un fel în care să nu sune așa sappy, dar adevărul e că m-a rupt. Ora pe care am petrecut-o împreună cu surorile Ana și Mădălina, ele povestind, eu cu pixul fugindu-mi pe hârtie ca un hamster pe steroizi, a fost una dintre cele mai concentrate din viața mea. La final am simțit că mă micisem ca Alice în Țara Minunilor după ce mâncase nushce prăjitură. Pentru că femeile astea două sunt din filme așa. Soiul ăla de reușită în ciuda circumstanțelor. Cu o adolescență grea, crescându-se una pe alta și ajungând departe, cu curaj și cu inimi curate, ușoare. Cu umor. Cu determinare.

M-au luat de o aripă și au zis: ia hai tu, fată, să te trecem noi pe repede înainte printr-o viață de om. Am palpitat când mi-au povestit despre copilăria lor short lived. Am agonizat în capul meu când mi-au împărtășit lecția iertării părinților care le-au foarte greșit. M-am amuzat, și vă povestesc asta anecdotic aici, pentru că n-a mai încăput în micul Facebook, deci da, m-am amuzat când Ana a povestit cum a obținut ea primul job. Era studentă la SNSPA și s-a dus să-și ridice ajutorul de șomaj (dacă citiți întreaga poveste, o să înțelegeți de ce banii erau such an issue). Ăia de la agenția de șomaj i-au zis că are nevoie de o negație, trebuie să facă dovada că a încercat să se angajeze și nu i-a mers. Uitându-se pe un board cu joburi din agenția cu pricina, a văzut un anunț pentru Manager IT la o celebră bancă. Și și-a zis că gata, this is it, uite și negația, adică sigur nu or să o angajeze acolo. S-a dus să-și ceară hârtia prețioasă. Managerul de resurse umane s-a distrat copios. “Nu se poate, domnișoară, chiar așa. Trebuie să aplicați întâi, ca să vă putem da negație”. Așa că Ana a aplicat. Două luni mai târziu, au chemat-o la un inetrviu pentru un job. S-a bătut pe postul ăla cu 500 de oameni. L-a luat. De atunci, a mers tot înainte. De aia vă zic că e film artistic. Pentru că Ana este astăzi manager într-o companie mare de telecom, unde conduce o echipă de 250 de oameni. Și în timp ce eu habar nu am ce-o să fac mâine, ea știe exact că în câțiva ani o să fie director.  Mădălina lucrează într-o instituție de stat, e studentă la Marketing & Afaceri Internaționale și visează să-și deschidă o brutărie șic, cu vitrină la stradă. Familia este totul pentru ele. Sunt în continuare fiicele părinților care le-au abandonat. Sunt mame. Sunt soții. Sunt surori. Sunt miezul așa. Dragostea, generozitatea, iertarea. Tenacitatea, energia, drive-ul. “Nu există nu mai pot”-ul. Nu se uită înapoi cu mânie. Iar când le întrebi despre viață, îți spun că au avut noroc. “Dacă gândești bine, ajungi bine! To infinity and beyond!” Asta scrie pe tatuajele lor pereche. Și pe mine una, întâlnirea cu ele m-a făcut să vreau să fiu un om mai bun.

Urmează soon poveștile altor femei singulare. Diana de la Allen Carr România, care m-a învățat despre autocunoaștere mai multe decât zece cărți de self help, Rux, care e psiholog și instructor de fitness și care exprimă cu corpul ce alții (eu) nu reușesc să exprime în cuvinte șiroi, Oana cea cu vino încoace, care știe că felul în care visele devin realitate are ceva de a face cu a visa in the first place, Laura și Ioana, mother-daughter, care, atunci când Andreea, fotografa, le-a spus “acum uitați-vă una la alta”, și-au întâlnit privirile, iar noi toți, ăia care mai eram pe platou, am simțit instantaneu că ni se face pielea de găină și avem apă în ochi. Last but not least, Andreea Retinschi herself, care a îmbrăcat rochia noastră de “mireasă” și pe urmă a înghețat timpul, doar ca să-l dezghețe la loc mai mișto decât era înainte.

Mulțumiri tuturor celor care susțin și au susținut proiectul, mult succes lui Dan, iar voi… voi sper că ne simțiti așa cum ne-am dorit atât de tare să o faceți 🙂 Dacă vă place ce-a ieșit, dacă vă doriți o ie care să spună povestea voastră și doar a voastră, o găsiți precis la Singular 🙂

Azi dimineata frecam ghebos menta, cu un ochi la slanina si cu altul la o discutie super interesanta de pe un grup de Facebook. Povestea cineva, cu maxima insufletire, despre viata in proximitatea inspiratiei si despre cum te schimba, la modul contagios, aceasta apropiere. And then it hit me: sunt unde mi-am dorit mereu sa fiu, chiar si atunci cand nu stiam ca imi doresc asta. Am scobit cu lingurita pana am ajuns la miez. Am trait dispassionately ani de zile, pana cand am suferit o mutatie dubioasa, care m-a transformat dintr-o “intamplata” intr-un polarizator de all things passionate. Si faza misto, I realize now, e ca toata transformarea asta a inceput cand m-am apucat, god knows why :-), sa scriu aici. De la asta mi s-a tras, si ma uit inapoi la ultimii cinci ani din viata mea cu recunostinta, incercand sa-mi imaginez ce-as fi fost azi, daca nu m-as fi… declansat.

Sunt bolnava. Sunt pur si simplu bolnava de entuziasm. Sunt o capusa pasionala. Iau de la altii si dau mai departe. Nu exista niciun alt lucru in viata pe care sa-l fac mai bine. Si realizarea asta despre mine ma umple de multumire. Eu chiar traiesc in proximitatea inspiratiei, every single moment of my life. Sunt inconjurata de atatia oameni care ma alimenteaza cu pasiune si drive nebun, incat nu cred ca am sa mai fac vreodata pana prostului in viata asta. Si pentru ca-s branzoasa pana-n maduva, am facut un foto-pomelinic, mai mult pentru mine (si pentru ca aveam iCloud-ul plin de poze mai mult sau mai putin miscate, ca viata :D), un reminder al faptului ca love ACTUALLY is everywhere. Si desi am sa gafez si am sa uit pe cineva precis si n-am sa le pot intoarce tuturor datul si adusul, si-am sa ma mascaresc aici emotional pe blogul meu de mancare-care-nu-mai-e-despre-mancare, desi am sa fiu mucilaginoasa si irelevanta pentru altii, e relevant pentru mine sa scriu ce urmeaza.

Pentru cei care n-au sa citeasca pana la capat, I guess what I’m trying to say e “live passionately”. Inconjurati-va de oameni care o fac. Imbolnaviti-va, nu va mai tratati. Embrace adevarata voastra natura si lasati in urma tot ceea ce va face sa traiti altfel:-)

INSPIRATIA.
_

Familia mea. Tata, care nu mai e de cinci ani, dar e mai mult in sangele meu decat sunt eu. Mama, care la 65 de ani se da utza. My husband, my travel companion in life si sufletul meu de imprumut. Copilul meu, pentru care nu eram ready, dar care era oh so ready for me.

My Boo, my girl, prietena mea de 20 de ani, my rock, my ultimate inspiration, curajul. Boo-cea-care-alearga, Boo-cea-care-citeste-carti, Boo cea care descopera orice lucru demn de descoperit in viata, 5 minute inainte mea.

Alex, my easy to talk to, no words necessary friend.

Mazi, my larger than life, super-awesome, super-real, beautiful, giving, caring, inspirational friend. Am pornit niste lucruri cumva deodata. She never let go of my hand in calatoria asta.

All my friends. Noi si vechi, ramasi si plecati. They make me a better “man” every day. Apropierea. Ne-singuratatea. Ne-lipsa.

Simbio. Dana, Iulia, Elena, toata echipa. Serendipitatea zilei de 2 octombrie acum-niste-ani, cand am intrat cu Mazi si cizme de cauciuc plouate in casa lor, strict ca sa nu mai plecam niciodata. Lectiile Danei, iubirea, recunostinta, responsabilitatea, sfatul bun si bine plasat. Increderea. Imensa, inepuizabila incredere.

Cookie Jar. Anca. “Face-ce-i-place”-le. Talentul. Neirosirea.

My fellow food bloggers. Poate cei mai pasionati si oh-so-real oameni pe care ii cunosc. Toti pe care am avut norocul sa-i cunosc.

Camelia’s. Camelia. Frumosul. Florile. Familia. Dragostea fara sfarsit. Panzele albe.

Niste mame. Care au venit cu mine in 2011, doar pentru ca le-am strigat aici pe blog. Care m-au sustinut in cei trei ani si ceva de mamicie mai mult decat instinctul. Grupul nostru strans. Mai-aproapele-decat-camasa. Valentina, reperul meu through thick and thin, scriitoarea mea preferata si (inca) nepublicata.

Cooku Bau. Geami-suflet-lipicios. Sensul nou. Salvarea lumii. Caldura. Empatia. Ginormica imbratisare.

Food coaching-ul. Cei cu care lucrez. Cuvintele lor pe ecranele mele. Motivatia. Rostul pe lume.

Voi. Energia. Generozitatea. Loialitatea.

Multumesc.

XoXo

Buna ziua. Remember me? Sunt fata aia care scrie scria pe-aici, altfel decat cu degetul in praful asezat pe televizor. Am lipsit asa de mult din viata incat azi, cand ma scobeam de niste cuvinte prin care sa va chem inapoi, am realizat ca nici macar de asta nu sunt in stare. Am gasit in pending niste comentarii vechi, cineva imi zicea pe la Paste ca-i pacat ca las blogul in paragina, altcineva ma injura in engleza ca scriu in romgleza, ceva cu mamaliga mamii mele, parca… Adevarul, in caz ca va intrebati, e ca viata mea nu prea mai seamana cu ea insasi, lucru trist sau vesel, depinde din ce unghi privesti. Mai mult nu stiu sa va spun, dar treaba certa e ca in saptamanile care urmeaza o sa ne vedem mai des. Sa ne gasim cu bine, sanatosi, o, voi cei care ati ramas prin preajma:)

JANUARY 26TH, 2009 — 1:18AM: ok, so, inainte de revelion vorbeam cu mazi despre rezolutii de noul an and such. eu, fosta fumatoare, actuala sotie disperata, nu aveam, desigur, nicio idee. mazi avea una: “sa ne spalam pe cap inainte sa para jegos”. pure genius! really! din cercul meu de puficsi, prietene si women i know, 99% urasc sa sa spele pe cap, nu neaparat activitatea in sine, cat ritualul care urmeaza. asa ca 2009 poate fi foarte bine anul in care am dezvoltat rotatia optima spalat pe cap/gym/more.

JANUARY 7TH, 2010 — 6:52PM: In 2009 aveam atata bucurie si zel organizatoric, ceva de speriat. Avea sa fie anul nuntii noastre, un an senin, in care eu aveam sa ma spal mai des pe cap si in care avea sa fie conceputa fetita noastra Lorelai Victoria, in care tata avea sa se recupereze dupa accidentul suferit la picior si aveam sa traim fericiti si sanatosi. Intr-un astfel de moment a aparut in viata mea easy peasy, micul meu proiect personal-gastronomic. Somewhere along the line insa, something went completely rotten si am sfarsit prin a avea cel mai traumatizant an ever.  In 2010, no more plans! Nu stiu si nici nu vreau sa anticipez nimic, imi doresc sa fie the year of recovery.

Cand ai un an foarte prost mediocru, sentimentul de usurare care te incearca la miez de noaptea lui 31 meets dimineata lui 1 este priceless. Ca atunci cand ti-ai tinut respiratia si brusc iti dai voie sa respiri din nou, iar gura aia de aer e ca o prajitura cu crema vietii. Desigur, vorba lui Iepu’, e “cagaghios”. Adica e caraghios sa ne imaginam ca sacaielile dispar ca prin farmec doar pentru ca, vorba aia, 3, 2, 1, happy new year! Dar fara efortul asta de imaginatie, fara speranta ca noul an wipes the slate clean si-ti aduce care si cate si mai cate, cu totul si cu totul de aur, ei da, fara astea noaptea de revelion ar fi una oarecare. Una fara chiloti noi sau rosii, fara bani in buzunar la 12, fara cotzoharla Lori in direct la protevelion, fara piftie si fara salata boeuf. Fara astea, dar cu. Cu cold pizza for dinner, cu firmiturile ei pe pijamaua cea de toate zilele, cu adormit (iar) cu casca in ureche la un serial.

In momentele alea asa de platitudinesc numite *cumpana dintre ani*, cu o mana pe paharul cu bubbly, nebaut pentru ca nu-ti place sampania, si cu alta in aer, netinand o tigara pentru ca nu mai fumezi, te gandesti ca “f-ing 2013, be gone! du-te-n padure! bun venit, 2014, dragutzu’, frumosu’, mai mai, anul in care…”. 

Anul in care “o sa”, nu, nu “o sa”, ca “o sa” am aflat azi ca e tentativ, deci nu “o sa”, ci “VOI”. Imi voi lua carnet de conducere (hopefully, cu aceasta ocazie voi scapa si de visul recurent in care conduc masina familiei pana cand realizez ilegalitatea si trag pe dreapta, caci da, sunt o responsabila si in REM sleep); imi voi uda la radacina aspectul vietii care e scaieti, crescand el un copac cu flori; voi alerga like a madafacar, voi definitiva operatiunea “trup de vis”, voi manca ghebos porci legume, imi voi face cel mai fantastic plan de suplimente alimentare de pe planeta pamant si, in corelatie cu asta, sub nicio forma NU voi comanda din nou de la iherb.com, pana nu primesc o comanda deja facuta; nu voi cheltui bani pe care nu ii am, deci, pe scurt, nu voi cheltui bani; dar imi voi face un borcan cu economii cum am vazut pe facebook, cu scadentar and all; voi petrece mai mult timp online (freudian slip, chiar am vrut sa scriu offline:)), voi scrie mai des pe blog, voi citi cel putin o carte, imi voi face 1530459558 playlisturi pe Deezer pentru fiecare moment al existentei mele; voi revedea Londra chiar daca tre’ sa ma duc pe jos, in mers cu fandare; si asa mai departe, oh, the places we will go. Pret de cateva minute, vraja asta te imbraca precum haina de blana a tuturor posibilitatilor, din ea nemaitrezindu-te decat, daca ai noroc, sarutul iubitului vietii tale. Care te broshteshte la loc, ca na, in viata reala totul e pe dos. 

Happy 2014, anul in care…

Si acum, ta-daaa, orez brun cu curcan si legume.

Intai perpelim bucatile firave de piept de curcan in niste ulei de cocos, condimentandu-le viguros cu amestecul preferat (in cazul meu, o combinatie Asian pe baza de ogroazadecurry). Transferam carnea pe o farfurie si o tinem la cald cat executam niste legume in aceeasi tigaie (as zice ardei de trei culori, ceapa si, eventual, zucchini, daca vi se cumva strica prin frigider cum am auzit ca se poate intampla, dar nu am patit niciodata, vai, dar cum asa ceva?!). Legumele sa ramana un pic crunchy. Sa adaugam la loc carnea si cateva linguri de orez brun fiert, sa aromam totul cu un ulei gustos, de nuci, alune sau susan, sa piperam cu cayenne, sa dregem de sare si sa se cheme cina de astazi. Pofta buna si de viata:)

PS valabil tot anul 2014: Radeti, iubiti, bear hug un urs de plus.

Buna, Ana! Te citesc de ceva vreme, nu ti-am scris niciodata, dar acum ca e vara si (pentru unii) vacanta, a devenit imperios necesar: te rog sa mai scrii din cand in cand ceva pe blog! Stiu, ai si tu viata ta, un sot, o copila, un job, o vacanta etc…..:P dar si eu mi-am facut obiceiul de a intra pe blogul tau in fiecare zi si cum vad destul de rar ceva nou… ma intristez. Stiu, aceasta este o postare egoista, da’ stiu io ca nu te vei supara, ca de fapt inseamna ca imi place mult cum scrii si ca imi lipsesti, chiar daca nu ne cunoastem.  Asa ca, daca nu ai timp deloc deloc, desi eu nu cred asa ceva , macar amageste-ne cu niste poze… 
Alexandra

Draga Alexandra,
Azi scriu pentru tine. Tu, care mi-ai “scormonit” lenea cu batul prin gard. Tu, care ai trezit Leulcaredoarme. Ma rog, ca dupa aia s-a culcat la loc, asta e alta poveste. Tu, care intri in fiecare zi pe blog si traiesti, probabil, aceeasi dezamagire pe care o traiesc si eu cand intru si nu gasesc nimic nou. Tie si numai tie simt ca iti datorez o explicatie.

Asa. Afla despre mine ca am… (aaa…) inchis pentru dezinsectie(?!). Sa zicem ca bucataria mea virtuala s-a umplut de… molii de alimente. Scarbosheniile dracului! Ei, ca sa le hamesesc, m-am pus de-am aruncat la gunoi tot Zvacul. Era, oricum, expirat.  Si iata-ma Zvac-less in mijlocul vietii, cu piciorul gol pe gresie, paralizata culinar si ponosita semantic, ca un ciorap vechi. Auzi, daca ti-as spune ca nu prea mancam, m-ai crede? Ca jumatatea mea mai buna a ajuns de rasul colegelor de birou (“Haidi bre, N., iti iei mancare de la Snack Attack, cand nevasta-ta e izipizi? Pff!”) Ca pana la aceasta ora inaintata n-am mancat decat niste pepene pe care Spiritul Milos Al Openspace-ului mi l-a lasat discret(a) pe birou. Ca seara ajung acasa si, in loc sa mananc, ma culc. No really…

Sa stii ca pare mult mai dramatic decat este. Adevarul e ca hibernez estival. Mananc de sub propria-mi piele, unde am stocat, in mod special, bucurii. Care nu necesita preparare termica si sunt, una peste alta, mai sanatoase decat, say, deziluziile cu paine.

De doua saptamani mi-am schimbat programul. Ma scol rareori uneori la 6, merg la sala. Inca ma supara un genunchi. Da, acelasi genunchi care m-a trezit intr-o dimineata in racnete isterice de zici ca-l taia cu cutitu’ (f&*^ing drama queen) – “Alooo, fataaa, scoala-te, nu vezi ca mi-au crescut doua chiftele intr-o parte?”. Asta clar se reflecta mizer asupra alergatului meu, sunt, momentan, captiva intervalelor. Un sprint mic, o lene babana. Iarasi sprint, iarasi lene. Lenea e buna. Ce? Lene, mai, am zis lene, nu sictir. Asa. Deci merg la sala, sunt cuminte. Ma uit la Californication si citesc carti. Poveste lunga, nu vrei sa stii. Mai fac si alte lucruri, nedemne de povestit aici sau acum. Dar cu potential de demnitate pe termen lung. Ah, si cresc copil, a se citi “ma las crescuta de ea”. About that, chiar voiam sa-ti spun, am niste growing pains de speriat! Mai ales ca, mai nou, inima mea bate in afara corpului.

Alexandra, nu vreau sa-ti rapesc niciun minut in plus. Voiam doar sa stii ca nu te-am abandonat, sunt aici, adica n-am plecat niciodata. Doar ca uneori pur si simplu nu mi-e asa foame.
Love,
Ana

Mama mama mama cum e vara asta! O centrifuga in care eu eram “rufele”. O panarama emotionala sus-jos! Creieri adunati cu spaclul de pe perete, ba din cauza de fericiri explodate, ba pe motiv de bube-n feng shui… Nu stiu cum se vede de unde stati, dar de-aici e cam extrem. Fereasca sfantu’ sa ma intrebe careva “si tu ce-ai mai facut”, ca numaidecat scriu o punga de seminte de floarea soarelui. Pe care nu aveti decat sa le mestecati cum vin. Numai cojile sa le scuipati, va rog. Matur eu cand ati terminat.

instagrame cu Bubu

1. Restaurant-hotel Cumpatu’. Chelner serios, de moda veche, o idee mai impaiat decat animalele impaiate de pe pereti. Cativa clienti, si ei din acelasi film cu domnu’. Ei, la un moment dat, in linistea tulburata doar de clinchetul tacamurilor in farfurii, se aude distinct-infernal: “maaaamaaaaa, am facut caaaaachiiii, schimba-ma mama, schimba-ma de caaaachiiii, sssi ulsii fac cachi la olissa lor, cachi cachi cachi!”. Mda, fix ce-si doreste omul sa auda in timp ce mananca.
2. La copac. “Copacule, aszuta-ma! Aszuta-ma sa-i gasesc pe palintii mei… Nu ssstiu unde sunt. Aszuta-ma, copacule!”
3. Doctorita Plushica. “Deschide gula, tati […] Ooo, dinssissoii nu se simt plea bine.”

descoperiri

1. Societatea exuberanta a femeilor care s-au indragostit de Alina Nedelea la indemnul Simonei Tache, pe care deja o iubeau.

   Am citit Soseaua Catelu 42 intr-o zi jumate, la munte, pe telefon, which I hate. Pentru ca Tache mi-a facut vraji, iar Nedelea le-a continuat. Fantastic, dom’le! Must read. De cand a scris Simona despre treaba asta, s-a epuizat stocul fizic de pe elefant.ro, adica masura succesului unei carti in Romania. O mai gasiti in format electronic si pe hartie la editura All. Daca nu v-o placea, sa-mi ziceti mie Catelu. Sau Simonei, ca ea a-nceput:p

2. Oja Dior 643 Diablotine. Doamne, cum e! I love you, Dior!
3. Vila Piatra Soimului. Nu hotelul, ca pe ala il stiu de cand era mic, ci vila de langa, aia cu apartamente. Best ma, best! Pentru mers cu copilul mai ales, e rai pe pamant. Am stat intr-un apartament nou nout, curat bec, doua dormitoare + living, echipat cu tot ce trebuie si foarte affordable. Ai parc mare langa, locuri de joaca, paine si prajituri de casa, niste oameni, aceiasi de ani de zile, de-aia buni de pus la rana, a caror misiune in viata pare, la modul sincer, a fi aceea de a te face pe tine sa te simti bine. Merg la ei de cand in locul frumosului parc de acum era un mare teren viran. Si nu pot sa nu-i felicit si pe aceasta cale pentru ce-au facut acolo, pentru ca-s luminosi si curati si respectuosi fata de clientii care le calca an de an pragul. Bravo mai, bravo, zau!

scrisori

1. Un review lacrimogen pe tripadvisor.com 
2. Un tratat de conduita alimentara la plaja, pe avonconnects.com.ro
3. Niste vorbe din tort, via cookiejar.ro. “Sometimes I believe as many as six impossible things before breakfast.”

later edit: valeu, am uitat mancarea

1. Burgeri gourmet la Simbio. Numai pana la sfarsitul saptamanii ii mai gasiti.
2. Rib eye de Polonia la Marriott Steakhouse. Bun! Sau scump? Nu ma hotarasc:)) [mentiune speciala pentru dip-ul de spanac si anghinare]
3. Gulas de vita cu cuscus si papricas de pui cu galuste, la Restaurant Unguresc Alex, Sinaia. Merita benzina.
4. Supa de mazare, spaghete cu creveti si biancomangiare cu zmeura, la Cucina Sofia – Hotel International Sinaia.
5. Fondue de ciocolata, la Kuib. Tot in Sinaia, adica.

Si? Ce mai faceti voi?

Asa. Astazi va voi invata cum sa va salvati de la o soarta mai cruda decat tartarul, performand o banala, dar imperios necesara, curatenie de primavara. O sa-i zicem…”operatiunea Monstrul din Mine”. Programul nostru (absolut fascinant, I promise you!) se adreseaza tuturor celor muscati de fund de propria inteligenta. Bunilor negociatori cu ei insisi (A fost o zi grea, meriti o prajiturica, nom nom!), celor care culeg azi rasplata pentru ce n-au facut maine si, in general, veshnic framantatilor in cautarea fericirii.

Lista noastra contine fix zece puncte (deoarece, se stie, orice lista cu mai mult de zece puncte nu este o lista buna, o sa povestim despre asta some other time). Zece pasi simpli care, urmati intocmai si in chip ritualic, va vor pune la loc oasele, va vor aerisi mintile si va vor demonstra, dincolo de meh si de bleah si de lasa-ma sa te las, ca e way, way cooler sa scuturi un sac de purici, decat sa-l pazesti.

STEP 1 Subiectul se va dezbraca de toate hainele sale si se va privi intr-o oglinda, pret de cel putin un minut. Timp in care va rosti cu voce tare un speech pregatit in prealabil. De exemplu: “Stimati colacei, ne-a fost bine impreuna, stiti ca je vous aime and stuff, dar va trebui sa ne despartim. Uratenie sufleteasca, you’re fired! Don’t act so shocked, ti-am zis ca asta urmeaza daca refuzi sa-ti schimbi comportamentul! Dar ce cap frumos rasare, nu-i al meu? Al meu e oare?” In sfarsit, you get the picture. Ce e important de retinut e ca vrem asa, un soi de out with the bad, in with the good. Neaparat de inserat aici un commitment profund personal. Care, prin natura lui personala, este, desigur, diferit de la naked person la naked person, dar, in genere, poa’ sa fie asa ceva: “Ma angajez sa fiu fericit prin simpla incetare, effective immediately, a maratonului in cautarea fericirii. Fericirea mea e aici, ma imbraca sincer, nu ca hainele noi ale imparatului, tesute din stofe inexistente, dar ca dracu de scumpe.” 

STEP 2 Subiectul va trage pe cap un hoodie si pe picioare niste panataloni de trening, va desfasura meticulos un sac de gunoi de 120l din sulul personal si va incepe operatiunea Monstrul din Mine, dupa cum urmeaza. Va deschide usa la frigider/camara/bufet/dulap de bucatarie/sertar cu maimute si va identifica: pachetele de biscuiti, ciocolatele, Magura, eugenii, da, chiar si (sigh!) Oreo; foi de placinta cu margarina (Linco etc.); zaharoase cereale (Nestle, etc.); doze de suc, Red Bull si Gatorade; siropuri si siropele; orice pe care scrie “grasimi vegetale hidrogenate”, orice pe care scrie “grasimi vegetale partial hidrogenate”; borcane de ness si ceaiuri instant; premix de briose/clatite/crema de zahar ars/budinca etc.; ulei rafinat, in pet de plastic; crema de ciocolata (Nutella, Finetti etc.); margarina, absolut toate brandurile; unt tartinabil care, in 99% din cazuri, contine margarina, da, chiar si ala scump, like President si Lurpak; dressing de salata o mie de insule si in general, sosuletze la borcan sau la sticla care sta in cap; saratele, Maxi Mix, chipsuri; orice pe care scrie “aspartam”, in general, orice contine indulcitori; branza topita; bombonele, caramele, da, si alea cu *aroma de* fructe; cremvusti, mezeluri, conserve de pate, da, si de-ala vegetal; Delikat, Vegeta, cuburi Knorr, cuburi Maggi, supe la plic; 1000 de suplimente alimentare, de la genunchi de rechin la tinctura de praf de pitziponc; gogosi, chifle si pateuri congelate; clatite gata facute, de la Mega Image; cartofi preprajiti congelati, snitele, fish fingers si ale semipreparate congelate; lactate cu 0% grasime, lactate cu 0,1% grasime; frisca la tub, frisca vegetala; cutiute mici, dar “letale”, de lapte pentru cafea, cremeria si alte pudre tampite de pus in cafea; popcorn la punga, pentru microunde… La finalul acestui deosebit de important pasul doi, aveti voie sa salvati, din sacul de gunoi, o singura nenorocire (Pentru mine ar fi, cred, biscuitii Oreo, pe care i-as devora numaidecat, zicandu-mi in sinea mea, foarte probabil, ca mai bine o viata scurta, dar biscuite-full; ceea ce, desigur, ar fi o mare tampenie. Dar da, cred ca asta as zice. Si apoi as mai manca un Oreo:p).

STEP 3 Subiectul va scoate o foaie de hartie si va purcede la tesut liste si planuri ce involva adevarata mancare: fructe, legume, lactate, oua, carne slaba, peste, uleiuri sanatoase, cereale integrale, apa, cafea din cafea si ceai de plante din plante. In principiu, atat.

STEP 4 Subiectul nu va sari in nicio zi de la Dumnezeu peste mic dejun.

STEP 5 Subiectul, pe care, culmea, nu il *supara* nimic, se va programa ASAP la medic si va zice asa: Am venit pentru controlul anual de rutina. Acu’, ce inseamna asta, depinde de la situatie la situatie. Ce noroc ca traim in 2013, nu in 1013, si putem, lejer, sa ne ducem la doctor cand nu suntem, si anume, grav bolnavi. Analize de sange, EKG, ecografie abdominala, Papanicolau si eco bilateral san (pentru femei), un consult oftalmologic, o tensiune, o dermatoscopie a alunitelor… the works. Luati-o asa, ca pe o revizie generala. Un SchimbUlei. Un pompat de aer in cauciucuri. Chiar nu este such a big deal. Din seria “las-o Stane”, va roaga mama, incetati sa credeti ca *daca te duci la doctor, precis iti gaseste ceva*, *mai bine sa nu stii daca ai ceva grav* si alte opuse intelepciunii. Viata e atat, dar ATAT de pretioasa, incat nici in gluma nu se poate sa ziceti ce mi-a zis mie intr-o zi o doamna (“Vai, dar eu decat sa mananc piept de pui in loc de porci, mai bine mor!”)

STEP 6 Subiectul se va apuca negresit de practicarea unui sport. Sa fie sala, 30 de minute pe zi. Sa fie dans, sex acrobatic sau curling. Sa fie ce vrea subiectul, dar sa fie zilnic. Pasul asta este, fara doar si poate, cel mai important de pe lista.

STEP 7 Subiectul va dormi minim 7 (sapte) ore pe noapte. In fiecare noapte.

STEP 8 Subiectul se va descotorisi, incepand de-acum si in vecii vecilor, de toate lipitorile, sugativele energetice si iubirile neimpartasite din viata lui. Se va inconjura de oameni frumosi, buni, creativi, neplictisiti, entuziasti, zvacoshi, deosebiti, originali si empatici.

STEP 9 Subiectul va intelege brusc ca poti munci cu placere orice, dupa cum poti munci fara placere acelasi orice. Si ca e mult mai usor sa muncesti cu placere. Orice.

STEP 10 Subiectul, avand o buna intelegere a faptului ca inteligenta nu e o scuza pentru lipsa de actiune, va lua aceasta lista si o va traduce in cuvinte relevante pentru el. Va zice asa: O *femee* nebuna de pe internet m-a starnit azi sa stau in fundul gol in fata oglinzii. Dincolo de soc si groaza, e acceptarea responsabilitatii fiecaruia fata de el insusi.

PS: Cultivati-va. Pasiti desculti pe iarba. Simplificati.

Intre sase si sapte. In fiecare zi, de doi ani de zile fix. In fiecare sambata si in fiecare duminica. Ia incercati sa va imaginati asta. Si spuneti-mi ca nu va e macar putin mila. Cand va dati jos din pat sambata pe la amiaza, cel mai probabil fara sa calcati pe un tren de plastic tare, o bila sau niste macaroane uscate, ganditi-va si la noi, astia ingropati in meaningu’ vietii de nu mai stim nici cum ne cheama. Pentru care fiecare sambata e o Ziua Cartitei. Ei nu, pe bune, chiar asa rau sa fie? There’s only one way to find out. Mwahahahhahahaha!:D Have a good weekend;)

PS: Faceti ceva de “neconceput”. Beti cafea fara zahar. Dormiti ca porcul.

Cand vine vorba de traducerea iubirii in mici gesturi materiale,  multi barbati sunt pierduti. Ii vezi dupa ochi. Sunt aia care intepenesc in fata raioanelor cu seturi de gel de dus + sapun, wondering daca o patrime crema hidratanta e destul. Daca exista si cu doua patrimi crema hidratanta. Daca acidul hialuronic e otravitor. Daca e ok sa-i ia o cutie de bomboane cand ea e la dieta. Sau mai bine sa-i ia ceai Silueta Perfecta? Daca e ok sa-i dea bani si daca da, daca e ok sa i-i puna sub perna dupa niste sex. Plus ca femeia este efectiv derutanta. Poa’ sa treaca de la zana bunavointei la ugly bitch from hell intr-o secunda si da, acest lucru poate fi eminamente scary pentru orice barbat. Mai ales de Valentine’s Day, acea sarbatoare cu care barbatul nu stie exact ce sa faca. Ca na, ea ii zice ca V Day e every day, ca-l iubeste, ca n-are nevoie de dovezi la zile fixe si, poate, ca gaseste taierea florilor pentru pus in glastra o practica revoltatoare. Deci da mai, e tricky.

Ei, in acest ocean de dezorientare, iata lista mea de cadouri cu risc scazut de nepotriveala. Sa fie, zic, in ajutorul tuturor sotilor, boifrenzilor si amicilor cu intentii necurate la acest incert ceas de sarbatoare care este Ziua Indragostitilor.

1. Flori, cartoline si alte nebunii, de la Fairy’s Corner. M-au vrajit din prima zanele astea, practic, de cand am intrat pe pagina lor de facebook. Zice-asa: “I believe in pink. I believe that laughing is the best calorie burner. I believe that happy girls are the prettiest girls.” – Audrey Hepburn. A’men, sister! Am zis eu, si-am purces sa vizionez cateva aranjamente florale care m-au facut sa oftez. In special buchetul rosu cu funda in picatele si camee, pe numele lui, foarte inspirat, Big Love. Asa ceva… dom’le… 130 de lei si iei dragoste mare. Foarte faine flori, foarte foarte! Pour homme: office@casahera.ro, adresa la care trimiteti mail daca vreti ceva… infailibil. Nu, nu gasiti asa ceva la floraria din colt, I promise you that.

2. Papusica Momiji Lillan. Gasiti la magazinul Colour.

3. Macarons Madame Lucie, editie speciala. Merg foarte bine in combinatie cu punctul 1, sau 2, sau 1+2. Si-s asa, cam printre putinele chestii in forma de inima care nu dau grimase de groaza nici macar celor mai cinice dintre femei, stiti, alea de urasc tot ce e roz sau in forma de inima.

4. Un caiet colorat, mai de primavara asa. Recomand cu bucurie jurnalele de la Jill Bliss. Le gasiti la Carturesti. Au pagini superbe, desenate, inflorate, inmiresmate, deschizi, iese vlastarul. Si povestea. Si nitica speranta. Lovely asa.

5. Cel mai recent album P!NK – THE TRUTH ABOUT LOVE.

6. O bratara Power Balance. Ceva cool. De aici: http://www.powerbalance.ro.

7. Un vin bun si-un french toast cu fructe la Simbio. Sau unde va place. O noapte la un hotel de lux. Un weekend in creierii muntilor. You get the picture… variatiuni pe tema asta.

Asa. Si ca sa fie si mai clar, va conjur sa NU cumparati:

• Creme anti-celulita. They just scream “Ai celulita. Celulita ta e vizibila. Nu, nu e invizibila. Da, chiar si eu o vad.”
• Manusi de scos tava din cuptor. Nu, nici chiar alea cu inimioare nu-s ok.
• Lumanarele. Lumanarici.
• Flori la ghiveci.
• Ultile: baterii, greble, mopuri, dresuri de mamaie, crema de calcaie, oale, cratiti, valiza, forfecutza de pielite, o biblioteca.

La final, domnilor, mult succes si doamne-ajuta. Iar daca e sa alegeti un singur lucru, eu as zice sa fie flori. Cu flori nu prea ai cum sa gresesti. Decat daca ea e alergica la irisi sau vomita de la miros de crini sau ii ies bubite pe piele de la tuberoze sau freziile o ametesc la propriu. Naspa, aiurea, cam nasol, totusi ai cum sa gresesti si cu flori.