Luni – Trattoria Verdi, Popa Nan: spaghete aglio olio & peperoncino, cu creveti extra. Cca 31 de lei (nu-mi mai amintesc exact). Verdictul: the suck – balacite in parmezan si cu mult prea mult usturoi. Iar eu urasc combinatia de branza cu usturoi si mereu uit sa le zic sa nu-mi puna parmezan in aglio olio, din cauza ca mie una nici nu mi-ar trece prin cap sa fac asta. 

  Marti – dupa un teasing cu penne all’arrabbiata la Cafepedia,
  ajung acasa cu Mazetta si ne-apuca o foame monstruoasa.
  What to do, what to do?
  Noroc cu un kil de paste si o punga de peperoncino di vero,
  ca  Mazi numaidecat tzushti la cratita.
  Dupa cum se poate vedea.
  Iar eu, ca sa nu ma las mai prejos,
  daruiesc masa cu niste halci de somon la tigaie.

  Joi: sala, energie, the works. Ajungem noi acasa, cu Pufix,
  saracul, plin de sperante ca there WILL be food.
  Eu, neinspirata, zic: sa fac niste aglio olio.
  Dar pe urma imi aduc aminte ca avem peste la
  congelator, mai exact cod, asa ca ma apuc sa-l dezghet
  si il azvarl in cratita cu ulei de masline, decorandu-l
 abundent cu peperoncino, nomu, usturoi, ceva patrunjel verde
si, surpriza emisiunii: susan. Mult susan.

Cand pestele iute e gata, adaug niste creveti si o rosie maruntita, pe care le las sa se ameteasca in oala vreo trei minute. Fierb un pachet intreg de rice vermicelli si amestec totul in oala cu pestele, picurand sos de soia. Pam pam.

Vineri: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca vine Mazi pe la mine diseara, parca-mi miroase iar a paste. To be continued…

Big chunk of tuna, congelat sau proaspat, facut la tigaie cu o lingura de ulei de masline si condimente. Niste mazare verde, fiarta cat sa se inmoaie si facuta piure, cu mult de tot unt si mult de tot piper.

Peste ton, turnat de sus, cu lingura, sos de iaurt slab cu menta si sare. Banal, gata in 10 minute si prea bun! O zi frumoasa tuturor:D

Era ceasul 9 cand Pufix-the-man veni de la sala cu o puppy eyes si foame de lup. Eu, ca o sotie minunata ce sunt, desi as fi preferat sa ma uit la Courteney Cox THS pe E!, nu l-am bombanit catusi de putin, doamne fereste, m-am dus si i-am facut mancare foarte buna, dupa principiul raid the fridge, save what can be saved, only the strong survive… the works!

Aveam niste busuioc si niste somon congelat, asa a inceput nebunia. Am tocat busuiocul si l-am balmajit intr-un castron cu niste ulei de masline, zeama de lamaie, piper cayenne si sare grunjoasa. Am pus bucatile de somon intr-o tava si am turnat pe deasupra sosul de busuioc. Am ornat cu cate un crevete si o feliuta de lamaie. Acuma, ce sa punem langa, ma intrebam eu, rascolind, dupa cum ziceam, frigiderul. Am gasit intr-un final un borcan de fasole verde, asa ca am daruit tava cu cateva pastai, garnisite cu usturoi si marar. Am mai gasit o rosie si niste branza proaspata cu care sa o umplu. Si ca sa ne si saturam, am mai pus in tava doua felii de toast cu unt si mozzarella intre si peste ele.

Si asa s-a umplut tava. Oleaca de sare si piper, un strop de ulei de masline imprastiat all over si la cuptor cu ea. Vreo 15-20 de minute la foc potrivit, cat sa se patrunda pestele, sa se topeasca untul si mozzarella si sa se rumeneasca rosia umpluta.

Pe principiul geanta nu se asorteaza cu poseta, cand ai un frigider plin cu random stuff poti fi oricat de creativ, ca sigur iese ceva grozav. Enjoy!

Later edit: mancarea asta merita poze mai frumoase. Nefiind:p

Am reusit sa ard hartia de copt, if you can believe it. Credeam ca the whole point cu hartia asta e ca rezista la temperatura cuptorului, ma rog, daca n-o fi un furnal sau ceva. Ei bine, la 220°C, hartia mea in care impachetasem zeloasa (ma rog, not so much, ca a durat doar vreo 5 secunde) doua fileuri de macrou proaspat-decongelat, felii grase de lamaie, busuioc si pink peppercorns de la Marks & Spencer Food (gotta love Boo, care mi-a adus), deci hartia de copt se copsese deja in exces. Mirosea si fumega ceva de groaza, noroc ca pestele n-a parut afectat, si mai era si gata la momentul dezastrului.

Odata salvat macroul, am pus niste orez la fiert. De ce sa-l fierbi daca tot il prajesti, one might think. Pai asa, cum altfel? Bun. Deci orezul fiert tavalit intr-o tigaie cu susan si niste ulei de susan, pana se aureste bine. Nu punem sare, ca imediat turnam sos de soia peste. Si spargem un ou in mijloc cand e gata, amestecand lejer. In farfurie, minunatia de peste, orezul prajit, castravete proaspat si o ceapa verde. Delicious dinner. For “me and you, just us too!” (excuse my SATC reference, am auzit ca filmul nu place nimanui except for me:) Enjoy!

Aceasta mancare incepe banal si se termina spectaculos. Si the best part e ca nu presupune deloc efort, e de-a dreptul easy peasy. Hence, tag-ul “reteta easy peasy”, desi nu-i so much o reteta cat o combinatie plina de… imaginatie (scuzata-mi fie rima de doi lei:)).

De la inceput: principiul de baza este combinatia de gusturi foarte puternice: iute-iute, dulce-sarat si acru-acru. First comes chicken – prea putin deosebitul piept de pui, mascarit insa bine bine pe toate partile cu nomu smoky peri peri (sa nu ma intrebati de unde-am cumparat nomu, a aparut in viata mea asa cum apar toate condimentele minunate si raritatile gastronomice – in chip de cadou de la Mazi:)). In lipsa de nomu, puteti folosi chilli sau orice altceva iute. Dar iute sa fie!

Langa pui, merge o salata acra. Din salata verde, rosii, castraveti – toate taiate foarte marunt, mai degraba ca pentru salsa decat ca la salata romaneasca. Stropita cu ulei de masline si mult otet de mere. Si garnisita cu boabe de porumb. Fara sare, ca nu-i asta rolul ei. Salata trebuie sa fie foarte acra, asta-i ideea.

La coada vine la pièce de résistance: ceapa caramelizata. E nevoie de o ceapa mare, grasa. Taiata in jumatate si apoi pe lat in onion rings asa. Calita intai in tigaie cu putin ulei pana devine aurie, stinsa cu sos de soia din belsug (cat sa o acopere zdravan) si lasat sosul sa se caramelizeze (basically, dispare din tigaie). Atentie sa nu il ardeti de tot, cand a scazut mult adaugati o ceasca de apa si lasati sa fiarba inabusit pana cand lichidul dispare din nou. Apoi amestecati cu zel, cat sa se “prajeasca” uscat ceapa pe toate partile, nu foarte tare. Si gata, aveti si gustul intens dulce-sarat. Asta-i alta chestie: nu puneti sare peste ceapa asta, pentru ca are sosul de soia destula, asta daca nu cumva aveti in casa versiunea light de sos de soia.

La sfarsit, aranjati frumos pe farfurie toate “gusturile” si mancati pana nu mai stiti cum va cheama. Pe urma va caiti ca n-ati caramelizat mai multa ceapa, pentru ca nu v-ati gandit ca sotul vostru, care nu mananca ceapa nici picat cu ceara, o sa ranjeasca pofticios la farfuria voastra si o sa vrea, dupa legile omenesti si biblice, jumatate din ce aveti voi. Va intrebati daca chestia asta poate fi facuta in cantitati industriale si tinuta la borcan in frigider, dar pe urma va ziceti ca-i mai buna proaspata. Si va amintiti ca vin zile libere de Rusalii, ca probabil iesiti din Bucuresti la un gratar si ce ocazie mai buna sa mai mancati niste ceapa.

O minune culinara, va promit! Happy ceapa everybody:)

Cine-s mici, multi, roz si te scot din incurcatura de fiecare data? Well, ati ghicit: crevetii prefierti. Best deal la Real, unde se cumpara varsati si-s aproape tot timpul mari si proaspeti si deliciosi. Cu legume si ceva paste sau noodles de orez, in 10 minute ai ce manca bun.  

Aseara m-am indurat in sfarsit sa ciopartesc micul dovlecel rotund pe care mi-l adusese Pufix in chip de trofeu, desi initial intentionam sa-l pastrez (mda, junk collector, that’s me:p). Am mai pus niste usturoi, ardei rosu si fenicul. Le-am calit pe toate in tigaie, cu o mana de chilli flakes si doua linguri de ulei de masline.

Am fiert niste rice vermicelli si i-am tossed acolo in tigaie cu legumele. Crevetii i-am decongelat separat intr-o tigaita cu putin unt si zeama de lamaie, cu mare grija sa nu se overcook. Si i-am pus artistic peste gramada de noodles, ca si asa erau doar un pretext ca sa mai mancam niste carbs. Tadaa! Dinner is served. Multa treaba azi, asa ca va las! Have a not-so-bad day y’all!

Titlul acestui post se vrea o trimitere directa la unul din blogurile mele preferate – Japonia, departe, aproape. Nu mai stiu cum am ajuns s-o citesc pe Misaki (zice Wiki ca asta inseamna “beautiful blossom”, un pseudonim care ti se pare de mare inspiratie daca ai norocul s-o cunosti pe autoarea blogului). Imi amintesc insa cu ce pofta am parcurs intr-o seara toata arhiva, ca pe o carte adevarata, cu coperti si ilustrate si miros de tipar proaspat.

Aventurile autoarei in a brave new world mi s-au parut asa de bine puse in cuvinte, incat am stiut, stiu, sunt sigura, ca intr-o zi M. va fi una din autoarele mele preferate, ca am sa ma duc la lansarea ei de carte si-am sa am bucur de succesul ei ca de reusita oricarui om talentat pe care il admir.

Cu cuvintele mele, nu intotdeauna suficient de expresive, va invit sa descoperiti Japonia, departe, aproape, un blog fin si o experienta in care te topesti ca o lingurita de miere intr-o cana cu ceai.

Revenind la oile noastre,  iata ce poti face in zece minute cu totul, 5 aseara si 5 azi dimineata, cu doua “fripturi” mari de ton. Intai le presari cu susan negru si le prajesti uscat in tigaie, cam doua minute pe fiecare parte. Intre timp, incropesti o salata cu rosii cherry, avocado, busuioc, zeama de lamaie, sare, piper. Pui jumate de peste langa salata asta, alaturi ceva crutoane sau paine prajita, si ai primul fel de mancare. Si pe urma, dimineata, cu ce ti-a ramas faci un sandvis de luat la birou, din bagheta cu susan unsa cu crema de hrean, bucati de ton si alaturi o salata de sfecla rosie. Vorba lui Mazi, light & healthy. Enjoy!

Acesta nu este un simplu piept de pui la gratar, e chiar puiul marinat in iaurt din meniul nostru. Fara cartofi ce-i drept, ca n-aveam timp de prostii si oricum Pufix n-are voie cartofi, asa ca i-as fi facut doar pentru mine, ceea ce la momentul respectiv nu parea deloc fun. Prin urmare…

Am amestecat trei linguri cu varf de iaurt de-ala gras care nu curge cu o lingura rasa de garam masala si atat. Intr-o punga am pus un piept de pui fara os si piele, peste care am rasturnat iaurtul condimentat. Le-am mozolit bine bine si am bagat punga la frigider o zi. Cand s-a facut numai bun de pus pe gratar, am scos pieptul de pui, l-am clatit putin sa nu fie chiar tot iaurtul pe el si l-am executat.

L-am servit cald, direct de pe gratar, pe o felie groasa de paine de casa unsa cu mustar si cu salata verde alaturi. Banal. Enjoy!

Dupa cum bine stiti, luni seara trebuia sa mancam ton la cuptor cu piure de mazare si morcovi, iar marti la pranz aveam paste cu legume la cuptor. Well, am festelit-o grav cu meniul saptamanii asteia, deturnata fiind de evenimente neprevazute din viata personala (consiliu ad-hoc cu prietenii nostri pentru luarea unor decizii importante pe viata si pe moarte:p) si de ritmul extra-ultra-rapid si abulic de la job. Asa ca, pe principiul 2 in 1, a iesit ce urmeaza.

Copt legume in tava – prin legume intelegand morcovi noi, praz, ciuperci, ceapa rosie si ardei gras, stropite cu ulei de masline, asezonate cu sare, piper si marar poaspat, turnat peste ele o cescuta de apa si dat la cuptor cu folie peste ca sa nu se carbonizeze pe deasupra. Scos folia cand erau aproape gata, pentru impresia aurie de final.

Facut tonul la gratar (deoarece cuptorul era ocupat). Stors zeama de portocala peste el, fiert niste noodles de-aia cu ou. Pus totul la gramada (noodles, legume, ton, frunze de busuioc pe post de catarg) si mancat doua zile la rand, in chip reprobabil. Tztztz, halal organizare:p Enjoy!

Ei bine, clar mancarea asta trebuia sa fie altceva daca ne luam dupa reteta. Dar dificultatile majore de a gati un risotto ca lumea in casa asta (si anume senzorul de gaze de la centrala care face ca toate alea cand simte vapori de alcool in bucatarie), precum si absenta (constatata in ultima clipa, desi facem planning si pe mama planning-ului), a unor ingrediente esentiale cum ar fi vinul alb, menta si orezul de risotto, au dus acest fel de mancare intr-o alta zona: aceea a mancarurilor hibride, nascute deopotriva din imaginatie si nevoie.

De la inceput: calim in tigaie semilune de ceapa, felii de praz si catei de usturoi taiati in doua, cu o lingura de unt, sare si piper. Vreo 5 minute, nu mai mult, si amestecand cu simt de raspundere. Turnam doua doua cesti de orez salbatic in tigaie (la noi in casa, o ceasca e masura de orez pentru o portie, so, doua portii, doua cesti, si tot asa). Amestecam iarasi bine bine, pana cand orezul devine asa, sticlos (transparent). Aici ar fi trebuit sa vina supa si vin, in schimb a venit o conserva de mazare extrafina, din aceea cu bob micut, cu tot cu zeama ei.

Orezul a fiert practic in zeama de mazare si s-a intregit cu aroma busuiocului proaspat tocat si a unor firisoare de cimbru. Cand era aproape gata (lucru de care ne prindem cand nu mai e zeama si orezul este fiert pe gustate), m-am gandit eu ca ar arata dragut daca i-as pune si o lingurita rasa de turmeric, ca sa fie frumos colorat. Paranteza: daca zeama nu mai e, dar bobul de orez e tot tare de trosneste in dinti, puteti sa mai completati cu apa sau supa si sa lasati sa fiarba some more. Asa. La final de final, am mai pus doua degete de unt, piper proaspat macinat si cubulete de brie. Am tras de pe foc mancarea, dar am lasat-o sa stea cateva minute pana cand branza s-a topit in orezul cald. Se serveste cu frunze de busuioc si felii de brie alaturi. Si este minunat si mushy, credeti-ma:D Enjoy!