Am o stare tampita de neliniste lately, a lot has changed si incerc sa ma ancorez folosind every trick in the book. De exemplu, ma simt foarte legata de tot ce-mi aduce aminte de copilarie si de tata. Tata care iarna facea intotdeauna cartofi copti la cuptorul de la aragaz, pentru ca era inainte de revolutie si inainte sa intre in viata noastra cuptorul cu microunde si alte inventii ale diavolului:)) Pe atunci cartofii erau mici, se coceau repejor, iar apoi tata ii punea intr-o ulcica si ii invelea cu o carpa, sa stea la cald. Si eu asteptam cuminte sa treaca ceea ce parea o eternitate, ca sa-mi decojeasca el primul cartof si sa mi-l puna pe farfurie, cu unt si sare si slaninuta si catei de usturoi. E lesne de inteles pentru oricine a pierdut un parinte, mirosul de cartofi e a small treasure, e tata.

Duminica e ziua cand, pe principiul dansez pentru tine, gatesc pentru mama. Nu e deloc usor, I tell you:) E un client greu de multumit si cu criticile la el, asa ca deocamdata strategia e sa limitam inventiile si Pufix sa faca mamaliga. Si sa nu comitem vreun condiment dubios oriental in ce fac eu acolo, ca nu este deloc apreciat. Prin urmare, duminica gatim romaneste, caldut si moale, not too spicy, not too sweet, asa, ca acasa. Ca si cum romanii au mostenit pamantul si fac cu el ce au invatat de mici.

Duminica asta am inceput cu niste ciuperci la frigare, cu unt, cascaval afumat si sare grunjoasa. Apoi am trecut la un soi de tochitura, care nu avea neaparat toate ingredientele necesare, dar a fost pana la urma foarte gustoasa. Am calit un morcov si o jumatate de ceapa rosie, tocate grosier (cu noul meu “satar” din colectia de cutite periculos de ascutite pe care le-a primit Pufix de la babaci de ziua lui de nume – what were they thinking?:))). Apoi am adaugat in tigaie bucatelele de porc, pui si cabanos, pe care in prealabil le pudrasem cu faina, boia si cimbru si le amestecasem vartos.

Cand carnita era aproape gata, am adaugat piureul de rosii si am potrivit cu sare, piper, niste catei de usturoi si doua-trei foi de dafin. Am fiert-o la foc mic, pana la epuizare.

Tochitura se mananca cu mamaliga si oua ochiuri, iar daca va place, puteti pune alaturi si un botz de branza de burduf. Acuma, ce sa va zic, mamei i-a placut. Which is good enough for me!:)

Daca e easy to make si contine resturi, e lunchbox:))

Avem azi o supa simpla de pui, cu morcovi si picioruse de ciuperci (ca trebuia sa fac si cu ele ceva, palariile s-au fript pe gratar cu sare grunjoasa si unt si s-au halit duminica la pranz, ce-a ramas am luat la noi). Atentie: contine mini paste Rizi pentru copii, gogaltz, gogaltz:p Mai mancam fripturica buna de curcan, cu rosii cherry cu susan si caramel, dupa o reteta a Irinei. De cum am vazut treaba asta, am stiut ca e musai sa o incerc. Partea nasoala este ca m-am fript la limba cu susanul incins in zahar brun, ceva de speriat. Deci nu faceti asa, faceti cu ne invata Irina, infigeti rosioarele in bete de frigarui si tavaliti-le prin amestecul fierbinte, cat sa le faceti un capacel. Gustarea de azi: un iaurt mic, un mar, o mandarina, doua bucati de placinta cu mere de la mama si un baton turcesc cu alune si alte alea. Cam mult zahar, recunosc, dar este luni si afara e urat si… well, stiti cum e. Walk like an egyptian!

Nu stiu daca exista echivalent romanesc pentru ‘aftertaste’ (in ultima vreme, ca sa nu zic lately, caut mai des echivalentul romanesc al cuvintelor care-mi vin spontan pe buze intr-o alta limba, doar asa, ca exercitiu, pentru ca sunt complet ruginita, adica, ma rog, rusty). Ei bine, acest aftertaste mi se pare foarte foarte important la o mancare si nu e neaparat acelasi cu gustul mancarii in sine. Este mai degraba o aroma foarte puternica, de bine (stiti, yummy), sau de rau (adica, yukky). Dintre cele bune, preferatul meu este curry. Carnea si pestele si orezul, pudrate cu curry, invita la “inghite mai repede, ca nu mai am rabdare”. Ce urmeaza este si mai grozav decat promisiunea initiala, e o senzatie gadilacioasa aromata, ca un Chanel pentru limba.

Tot acest preludiu e pentru ca am mancat in seara asta un file de cod asa de bine si de potrivit condimentat, ca-mi lasa gura apa si acum, cand scriu. Pai am facut asa: am uns fileurile de cod cu ulei de masline amestecat cu piper, oregano, paprika si curry. Si le-am impachetat in hartie de copt, impreuna cu doua feliute de lamaie, ceapa verde si doua rondele de ardei rosu iute ca focul, tocat foarte marunt.

S-au copt in tava, la foc iute, cam 15-20 de minute. Si s-au patruns bine bine de toate aromele, fara sa se usuce. Cand am desfacut pachetelele a iesit un abur parfumat si asa de fin, de parca nici nu vorbim despre peste:)

Ca garnitura am incropit in cateva minute un orez integral fiert (smecheria, adica the trick, este sa puneti putin ulei de masline sau o lingurita de unt in orezul fiert, am uitat de ce, dar e mai bine asa. Si am mai facut o salsa simpla cu rosii tocate, castraveti, ardei iute, busuioc si zeama de lamaie. Sunt inca sub vraja acestui fel de mancare, altfel spus, sub vraja gustului de dupa, a aftertaste-ului:)

Avem un frigider plin cu leftovers de la dezmatul de sambata. Am dat de mancare la oameni, la catei si la alte animale si tot ne-a mai ramas. Asa ca le-am impachetat frumos sa nu para resturi, si am creat pretty lunch box for me & my man.

Din oua umplute am facut sandvis cu unt, salata verde si masline. Cu piper proaspat si paine de casa. Iar din resturile de pui la vas roman am asamblat un frumos sandvis cu salata verde, cascaval afumat si castravete.

Din lunchbox nu trebuie sa lipseasca desigur gustarile sanatoase. Un cub de branza, un baton de cereale bio, o ciocolatica Lindt cu 70% cacao, un paharel de fructe exotice din compot si un altul cu sticksuri de castravete si ardei rosu. Cand e vorba de nice containers pentru my lunchbox treats, Daiso e locul unde am gasit cele mai frumoase si mai practice accesorii (cutiute de plastic transparent, pe care le cumpar in nestire spre disperarea lui Pufix:)). Recent am gasit la DM (supermarketul nemtesc din Auchan Militari) si hartie de impachetat sandvisuri, foarte practica pentru ca se preteaza si la scris pe ea. Ca sa nu mai desfacem fiecare sandvis sa vedem ce e inauntru. Singurul lucru care-mi lipseste este a pretty pretty lunch bag de care am vazut eu la Muji in Londra, asa ca daca aveti drum, this is the one:

Later edit: am uitat de pliculetul cu ceai de fenicul, tot de la DM:D

Desigur, stiti deja ca a inceput Festivalul blogurilor gustoase, pentru ca toata blogosfera culinara romaneasca a scris despre asta si v-a ademenit cu miresme virtuale si santaj emotional contra voturi bine plasate. Difficult choices were never my thing, de-aia nici nu-mi plac deloc concursurile astea, pentru ca mi se pare ca iti faciliteaza votul politically correct mai degraba decat votul pe bune, inspirat de vizitarea temeinica a fiecarui blog inscris. After all, who does that? Cine are timp sa intre pe gustos.ro si sa rasfoiasca zecile (sutele?) de bloguri inscrise? (Daca ati raspuns “eu” la asta, PM me, I want your job:)) Anyways, not to be a total grinch about it, si pentru ca nu vreau sa upset my lovely Boo care imi vrea binele si de-aceea m-a inscris, am sa va povestesc cui i-as da eu robotul Philips, de fapt, fiind niste roboti imaginari, o sa-mi permit sa ofer cate unul pe fiecare categorie care-mi place mie.

Cand e vorba de mancare traditionala romaneasca, votul meu merge direct la Adi Hadean si a lui platica la disc. Ca un bun bucatar ce este, Adi stie ce sa faca cu pestele cu oase, nu ca mine, care, vorba aia, “daca nu-i file, nu exista”. Si zau, pestele proaspat, pe os, are o dulceata pe care fileurile congelate din vitrina rece de la Metro si-au pierdut-o de vreo sase luni:p So, thumbs up my friend, este o reteta curajoasa care merita nu un robot, ci toata gama:D

La categoria bucatarie internationala e mai greu, am mai multe optiuni si castigatorul se detaseaza cu greu. Totusi, robotul meu Philips pleaca spre Invat sa gatesc, pentru reteta de rosti cu somon. Mi-a placut in mod special ideea cu tapetatul rosiilor cherry in zahar ars si susan, brilliant:D, gotta try it some day!

La categoria mancare exotica, in all fairness, mi-as da mie robotul:p Pentru reteta de ardei umpluti cu orez salbatic si creveti. Da, se poate si asta, after all, e un concurs imaginar cu robot Philips imaginar, pe care, cu putina imaginatie, pot sa-l castig chiar eu:)

Nepotismul pare sa continue, dar e doar o intamplare. Pentru ca, va dati seama, la dulciuri diverse castiga detasat my adopted, quirky child, Mazette, cu terina ei de fructe absolut minunata si perfecta, stolen picture below, for your mouth-watering reference:D Need I say more?:D

O categorie care ma intereseaza in mod special este cea cu aperitive. Si aici recunosc cu invidia celui are are doua maini stangi ca m-a dat pe spate Dana Tudor cu al ei meniu party cu fitze. Foarte lovely maniera de prezentare, congrats si un robot pentru tine, Dana:)

In fine, marturisesc ca la blogul cu cele mai frumoase poze mi-e imposibil sa fac o alegere, asa ca va propun sa rezolvam totul cu inca un rand de roboti for everybody:D Grats to all:)!

Prin ’88 a fost mama intr-o excursie in Uniunea Sovietica si cu aceasta ocazie am auzit prima oara despre bufetul  “all you can eat”, mi s-a parut ceva fabulos, mai ales ca, la noi, chiar si snitelul din parizer era cu portia. Ei, si-mi povestea mama cum bietii romani, in fata unei asemenea abundente, nu mai stiau ce sa-si puna in farfurie. Mancau icre peste salata boeuf peste peste peste carne peste supa. Totul cu varf. Ei bine, cam asa am facut si noi sambata seara, la ospatul traditional romanesc!

A fost mai ceva ca la nunta, va zic. Am mancat in asa hal incat de baut nu prea s-a mai putut, nefiind loc. Si a fost cel mai frumos exemplu de munca in echipa din cariera mea profesionala: oameni motivati (de gustoasele recompense), respect, colegialitate (am spalat vasele pe rand:)) si, nu in ultimul rand, recunoasterea meritelor fiecaruia prin oh’s and ah’s de satisfactie colectiva. Talk about marketing intern:)

Am inceput la ceas de seara cu gustarea traditionala romaneasca: slaninuta impanata cu usturoi, branza de oaie, cascaval afumat de Sibiu, ceapa rosie, icre proaspete de crap, vinete, ceapa verde, fasole batuta, chiftelute, zacusca, oua umplute de doua feluri (unele simple, iar altele cu sos de smantana si marar), ridichi umplute cu branza, sunca de la Baia Mare, si, desigur, lichiu cu ceapa si lichiu cu branza, o reteta ardeleneasca de familie, cu care ne-a cucerit Boo pe toti! Lichiul se face cu aluat de paine si se umple cu ceapa calita cu piper, branza cu ou sau varza.

Mai pe la inceputul saptamanii, cand m-a intrebat Bursucu el ce sa faca, i-am zis ca o idee ar fi sa faca fasole batuta. “Am sa fac cea mai buna fasole batuta ever!”, a zis el, care nu mai facuse niciodata, si s-a tinut de cuvant, pentru ca, I have to say, fasolea Bursucului a fost intens laudata de toti mesenii.

Trebuie sa recunosc ca aperitivele sunt partea mea preferata, asa ca era cat pe ce sa nu mai pot manca supa de linte cu sunca fiarta in bere, gatita de Florian, care cred ca a vrut sa ne demonstreze pe aceasta cale ca tot barbatii make the best chefs:) Nici de-asta nu mai mancasem si recunosc ca m-a lasat cu gura cascata (for more). Asa ca l-am iscodit pe bucatarul nostru (a carui zi de nastere si era, la multi ani, Florian:D!) si am aflat reteta, here it goes: lintea se lasa la inmuiat cateva ore cu o sticla de bere (DAB). Separat se face o supa cu morcov, telina, cartofi si rosii. Se calesc in tigaie ceapa si sunca de Baia Mare (gasiti in piata Matache si va rog s-o incercati, e to die for! i-a cucerit si pe musafirii vegetarieni/flexitarieni), si se stinge totul cu amestecul de bere si linte. Clocotiti amestecul asta pret de vreo jumatate de ora, pana fierbe sunca, apoi varsati peste supa de legume si mai lasati sa fiarba la foc mocnit inca o jumatate.

Dupa supa, am pus de mamaliga si de ciulama romaneasca traditionala de pui, ca in Muntenia, fara smantana, ca sa manance si cei cu intoleranta la lactoza (Emili:D). Mamaliga a facut-o Pufix-my-Pufix, in cratita smaltuita de 5 kile, sa mancam pana la Craciun:) Ne-a mers la suflet, ca aveam si saramura de crap facuta de Mihai (Ubi pentru cunoscatori:)), in strachinuta de lut absolut bestiala, cumparata de la Cora (abia astept sa get me one:D)

Cine-a mai putut, a gustat si din gulasul meu de porc cu chimen din belshug, si din puii copti la vas roman cu cartofi taranesti. Am uitat de mujdei (on purpose;). Ah, si cand pusesem deja bucatele pe masa, ne-am amintit si de prazul cu masline facut de Ami, ca doar n-o lasa sufletelul de olteanca sa vina la ospat romanesc fara praz!

La desert au ajuns doar campionii, ca deh, maratonul culinar nu-i pentru everybody:))

Dar if you made it this far, v-ati bucurat desigur de deja celebra prajitura cu vin si scortisoara facuta de Emilia, un fel de brownie pufos si alcoolizat, din care s-a ras o tava mare de cuptor, in ciuda faptului ca aveam si tort maresal (de cumparat, pentru sarbatoritul serii), si budinca de gris cu sirop de lapte si zahar, excutata de Ami, si papanasi cu smantana si dulceata.

Pe la 12 noaptea, fiind ei sfintii Mihail si Gavril si avand doi Mihai (Pufix & Ubi) si o Mihaela (Ami), s-a lasat cu cadouri de sezon (manusi, fular si caciula) si am ciocnit pentru noi si pt nou si pentru ca ne e drag ca ne-am cunoscut si ne-au trecut impreuna vremea si vremurile, cu drag si cu speranta de viitor. Si iar am mancat, si iar ne-am bucurat. Si was it too much food? Totally! Si would we do it again? Definitely! In fact, ma gandesc sa fac din asta o traditie. Pentru ca asa incep ele traditiile moderne, de la o vorba lansata in spatiul cibernetic de o minte luminata. Nu zic bine?

Dragii mei,

Sambata asta, la noi acasa, se va intampla cel mai mare ospat din istoria easypeasy.ro:) Va fi decadent, majorly sickening si traditional romanesc. Vom sarbatori multe, vom bea mult, va fi dezmat in toata regula. Props to Misaki for the lovely idea, totul a pornit de la tine si povestea ta de pe meleaguri japoneze, cu dinner party-urile multiculturale. Atunci m-am gandit ca si noi, romanii, suntem pretty multiculturali asa, ca una-s alivencile moldovenesti si altu-i gulasul ardelenesc. Si zau, avem de unde-alege, in fact, a fost foarte greu sa finalizam un meniu si va fi o desfasurare de forte cum nu s-a mai pomenit, cu multi bucatari si bucatarese involved si, I bet, cu multa voie buna:D Iata ce vom face:

• Gustare taraneasca: slanina de la Sibiu, impanata cu usturoi, ceapa rosie, branza de burduf, dar si telemea, cascaval afumat, sunca de Baia Mare, fasole batuta, salata de vinete, icre, oua umplute, zacusca de vinete si zacusca de fasole, chiftelute, legume si paine de casa
• Bors de cartofi moldovenesc
• Supa de linte cu sunca afumata
• Saramaura de crap cu mamaliguta
• Praz cu masline si pui
• Gulas
• Taitei cu varza
• Lichiu cu ceapa calita
• Ciulama de pui
• Pui copt in vas roman
• Cartofi taranesti
• Muraturi si mujdei
• Papanasi cu smanatana si dulceata
• Budinca de gris
• Prajitura cu vin si scortisoara
• Bauturi: bere Ursus, tuica, vin, apa minerala si bautura traditional romaneasca Coca Cola:p

Daca vreti sa stiti cum a iesit, si cu cate victime s-a soldat incidentul, fiti pe faza duminica, pentru ca, desi mahmura, ma angajez sa raportez amanuntit. I don’t kiss and tell, but I do cook and tell. Wish us luck & stay tuned! (Caci da, desi ne dezmatam romaneste, nu ne dezbracam de romglish nici pentru aceasta ocazie, ca, pe scurt, nu putem si nici nu vrem, da!)

Pentru ca e foarte frig afara, sa ne aducem aminte de frumoasa noastra vacanta in Grecia, zic. Pe cand erau 40 de grade in aer, 30 in apa si 100 in tigaita cu branza sfarainda – saganaki. Am mancat felul asta la fiecare masa, nu mi-ar fi trebuit altceva:D Mai ales ca se serveste cu paine proaspata (painea din Grecia e cea mai buna ever!) si cu lamaie, deh, nu-i tocmai o mancare usoara, pentru incepatori in ale ospetelor grave si nemancatori de, well, porc. Sa nu va ganditi ca saganaki e asa, un fel de cascaval pane.  In primul rand, varietatile de branza folosite la asta nu se topesc precum mozzarella sau cascavalul in contact cu caldura, ci raman asa, ferme, dar foarte gustoase:) Traditional, saganaki se face din branza kefalotyri si nu speram deloc sa dau peste ea si pe meleaguri romanesti. Oh well, iata ca am gasit-o intr-un final (fericit) chiar la Mega Image si m-am bucurat ca un copil (jumping up & down and all:)) De-aici incolo a fost usor, pentru ca n-a mai trebuit decat s-o tai in triunghiuri generoase, s-o trec prin apa rece si faina si s-o prajesc in ulei de masline. Va zic, este pure heaven si e musai s-o incercati macar o data:D

Ceva banal, plictisitor si infailibil avem astazi: salata de linte cu peste. Se fierbe lintea (care nu are nevoie sa stea la inmuiat precum fasolea sau nautul). Cand e aproape gata, se adauga fasole verde din conserva sau congelata, una doua rosii taiate cubulete, patrunjel, sare si piper. Somonul se prepara repejor la tigaie, cu nitel piper si busuioc. Atat.