Traiesc in preistoria softurilor. Da. Pentru ca, va zic!, invariabil, noile versiuni sunt mai proaste si mai disfunctionale decat alea de dinainte. Drept care nu suport, da’ nu suport, sa mi se faca update de ce stiu eu ce soft (hint hint, husband 2.0-007). Din cauza de un astfel de update instalat fraudulos pe calculatorul meu de catre… cineva, mi s-a trosnit temporar blogul si nu v-am putut povesti ieri despre ruloul meu de curcan, care nu era rulou, care improsca si dadea pe-afara. Ma rog, daca mai intereseaza si pe alti utilizatori de WordPress, sa stiti ca Internet Explorer 9 e caca, cah, evil, alea alea. Odata instalat, adminul de blog nu mai merge neam, spre panica si damblalele utilizatorului-femeie. Dar sa nu ne mai punem poalele-n cap si despre mancare sa vorbim.

Pai deoarece eu stau acasa de cateva luni, intelectul meu e in picaj. Stiu tot despre irimonipepezavo, sunt consumator fidel de dileli gen happyhour si accesdirect, de teleshopping ce sa mai zic, visez efectiv reclama la dubleta, tigaia  fermecata cu doua funduri. Asa ca, vedeti, in contextul asta, Cireasa de pe tort e chiar elevee… s-avem pardon. Ei, si la una din emisiunile astea am vazut eu ca facea o tantica un rulou din piept de ceva cu ceva. Repede am improvizat, tzac pac, cu ce piept si ce ceva aveam prin casa.

Am batut bine o bucata de piept de curcan, ca pe snitel asa. Am intins-o pe folie de aluminiu (cica daca nu o folosesti foarte des, nu te omoara, says so on TV!), sare piper, felie de ceva mezel crud-uscat (Printesa, Dana si cine a mai zis bacon – nu si de data asta), cascaval de capra, sparanghel si niste fasole verde. Am rulat cu dibacia care ma caracterizeaza (nu) ruloul si l-am bagat la cuptor intr-o tava. La foc destul de maricel. Dupa ceva vreme, cand am vazut ca da pe-afara cu zeama, am desfacut pachetul si l-am lasat sa se usuce in “vant”, tot la cuptor. 

Langa minunatia explodata am prestat primii cartofi noi de anul asta, fara fandoseli, doar cu nitel ulei, sare grunjoasa si usturoi verde. De asemenea la cuptor. Vorba lui Pufix, ar trebui sa facem odata o oala mare mare de cartofi noi si-atat, ca tare buni sunt, fir-ar! 

A fost bun, in ciuda aspectului “scurs”. Daca n-ar fi avut branza, ar fi mers si rece, pe post de rulada aperitiv. Asa – mai bine cald, ca nu-i bun cascavalul topit-racit.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

La finalul buletinului informativ, pe principiul “stiri sportive despre ce-au mai babardit folbalistii”, doresc sa imi exprim narcisistic punctul de vedere re’ la articolul asta, comentariile iscate ieri pe seama lui pe facebook si balamucul aproape de nestavilit din capul meu pe subiectul sarcina si parenthood. Nu citesc hotcity si nici pe doamna asta de semneaza articolul nu o stiu, daca nu posta Bogdana link, n-as fi ajuns in veci pe-acolo. Sintetizand, da nenica, e greu sa faci si sa cresti copii, e mult mai usor sa nu-i faci si cu mana pe inima si asumare maxima sustin ca fericirea si linistea de dinainte se duc de suflet odata ce devii parinte. Si desi semnatara articolului a bulit cronologia (ca se pare ca e invers decat zice ea, la inceput mai greu, apoi mai usor), eu ii dau dreptate in mare parte si coalizez cu dumneaei impotriva ideii se pare unic acceptata de societatea mamelor bune (as opposed to denaturate) ca… well… lucrurile nu-s roz ca in snitelul de l-a mancat printesa deunazi. Si sa admiti chestia asta e inca tabu, si societatea te face sa te simti oleaca de failure when you do, si mai bine-ti bagi o soseta in gura, afisezi zambetul de sacrificiu si te dai cu restul de mame.

Unde sunt eu in toata chestia asta? Pai sunt pe-acolo pe unde inca mai caut calea prin care esti parinte fara sa fii “martir”. Sunt sigura ca exista, la fel cum sunt sigura ca nu construiesti fericirea pe un munte de renuntari. 

Nu stiu de ce are una lume impresia ca salatele sunt usor de facut, de fapt ele sunt foarte time-consuming si rareori aducatoare de satisfactii comparabile cu, sa zicem, o bucata de carne de porc. Eh, mai gresim si noi, deh.

Avem aici inca o salata rece cu paste (remember http://easypeasy.ro/2010/10/salata-rece-cu-paste/). Fussili fierte al dente, racite si tavalite printr-un dressing dintr-o lingura de mustar, o lingurita de pesto si nitica smantana dulce, pentru finete. Adaugate apoi ceva legume congelate, preparate la aburi (eu am gasit la Mega Image un amestec legume pentru cous cous, din gama 365 – contine naut si alte alea si mi s-a parut potrivita combinatia). Apoi fileurile de cod, aburite si ele in prealabil, plus niste sparanghel, plus un ou fiert. Piper, sare, gata. Ei da, pare iute, dar nu e. Ca pana fierbi pastele, pana fierbi oul, pana aburi, pana alea alea – prea complicat. Mai bine o friptura, I always say!

Cineva va rog sa-mi explice si mie ca nu mai sunt gravida, deci nu ar trebui sa mai am cravings. Aparent, creierul meu nu a primit the memo. Multumesc, bitch with cats, ca mi-ai curatat cartofi. Acu’ mai tre’ doar sa-mi publici cartea, vrei?

Deci da, nu-i destul ca azi noapte la 1 eu faceam snitel vienez, de vitel, tot tacamu’. Azi mananc cartofi prajiti, pui prajit, mujdei cu iaurt si castraveti murati. Gâl gâl. Pai ce, toate perechile alea de blugi skinny din dulap sa nu faca fericita o fata mai tanara si mai slaba? Ma doare la basca, verigheta a intrat pe deget, restul cârpeturilor poa’ sa mai astepte. Buna pofta, pofta buna!

Seria burgerilor sanatosi inceputa aici continua cu aceasta minunatie de chiftea de pui pe gratar, adicatelea un fel de chicken burger asa. Despre burgerii astia ai mei light, chifla-less, Mishu zice c-ar fi some of my finest work. Asa ca insist. Ba mai mult, de data asta ma obraznicesc si imi trag si categoria dieta in cap, impreuna cu tag-ul junk food, ca sa fie really confusing. Asa.

Pentru patru chiftele babane aveti nevoie de un piept de pui dezosat si fara piele. Pe care il tocati care cum poate (eu la eternul Braun Multiquick) si il amestecati cu: o felie de paine muiata in apa si maruntita in nestire, o legatura de marar si una de patrunjel – tocate marunt, un ou, o lingurita de fulgi de chilli, una de (daca aveti) amestec de condimente grecesti pentru carne, nitica menta uscata si mult, da’ mult de tot, piper proaspat macinat. Si nitica sare, fireste. Astia or sa fie niste “green” burgeri, tot farmecul e dat de ierburi. Bun. Din carnea asta framantata cu mana, chiftele-style, modelati patru guguloaie mari si turtite, pe care le puneti pe gratar. Se fac repede si mai fara fum – daca prestati la bloc, ca mine, sa stiti ca nu o sa va imputa casa dupa cum se intampla cu o ceafa de porc sau, si mai rau, cu o bucata de peste gras.

Pe langa burgeri, zic sa mai daruim masa cu niste cartofi la cuptor si cu rondele de dovlecel la tigaie, perpelite in ulei de masline, decorate cu niste praz taiat subrirel si condimentate bine cu oregano si Nomu smokey peri-peri. Peste care turnam abundent un sos simplu, din iaurt cu un catel de usturoi pisat. De-li-cios! Si asa de usor de facut ca pana si mama de copil de o luna jumate poa’ sa execute intre doi pampershi. Happy go burgers everybody!

“Sunteti acasa? You’d better be, coz I’m coming over”. Cam asa incepea ieri  cea mai nebuna baking palooza din istoria casei noastre si a celor 17 ani de prietenie ce ma leaga de distinsa Boo, aka fairy godmother to Iepu’ si mare bloggerita  pe cand multi dintre noi nici nu stiam exact ce-i aia (remember www.fabricadejucarii.ro?).

Revenind. Tzar tzar la usa, deschid, apare Boo de dupa o sacosa imensa din care se itzeau niste fire de praz. Zic: wtf? (and I mean that with love, but wtf?). Si Boo, incantata din cale afara: “am venit sa gatesc pentru tine”. Uuu! Deci da. Ca sa intelegeti amplitudinea acestui minunat gest pe care numai o bff poate sa-l faca pentru prietena ei cu (inca) voma de copil uscata pe tricou, tre’ sa stiti ca Boo crede ca uraste cu patima gatitul, ceea ce, desigur, nu e deloc adevarat. Ei da. Si uite-asa, cand corabiile mele nu ca erau inecate, ci dospeau pe undeva pe fundul unui ocean cu lacrimi, vine aceasta salvatoare, aceasta Mesia a bucatariei mele parasite si, suflecandu-si manecile tricoului roz cu maneca scurta, se apuca de feliat si mixat si copt si mermelit unele din cele mai bune chestii comestibile care-au iesit dintr-un cuptor: placinta cu praz si branza si briose cu morcovi si portocale. Da frate!

Evident ca i-am cerut retetele si ceva vorbe de pus pe blog, dar ma tem ca este booked solid pentru urmatoarele luni, catering ceva bucatarie regala sau asa ceva, asa ca  va trebui sa va multumiti cu mine si vorbele mele putine.

Intai placinta cu praz:

175g faina
1 lingurita de praf de copt
1/4 lingurita de bicarbonat
amestec de ierburi de Provence
50ml lapte
1 ou
100 ml ulei
1 praz taiat marunt
75g branza cheddar, rasa

Intai se amesteca toate ingredientele uscate, apoi se adauga laptele, oul batut si uleiul. Si la coada prazul si branza rasa. Se varsa compozitia intr-o forma tapetata cu hartie de copt si se da la cuptorul preincalzit la cca 160 -180C vreo 25 de minute. E buna tare, si calda si rece. Si mie mi se pare ca merge cu smantana, sau, si mai bine, cu un sos de smantana si marar.

Si acum briosele cu morcovi si portocale:

75g unt topit
sucul si coaja a doua portocale (Boo nu a pus coaja, ca bine a zis ea ca e plina de caca, chimicale, stiti voi)
1 ou
100g morcovi rasi
300g faina
2 lingurite de praf de copt
100g zahar (Boo le-a facut cu zahar brun si mai putin, morcovul e destul de dulce anyway)
1/2 lingurita scortisoara

Iarasi – se amesteca ingredientele uscate intr-un bol, punand si un praf de sare. “Udaturile” se amesteca separat cu un tel, in ele se incorporeaza morcovii rasi si apoi toata chestia asta se toarna peste alea uscate, amestecand lejer (sa ramana cosistenta lumpy asa, nu foarte omogena). Se toarna maglavaisul cu lingura in tava de briose tapetata cu hartiute speciale sau unsa cu unt/ulei. Se coc briosele in cuptorul preincalizt la 170C.

Ce-am invatat din asta? Pai:

– “Cooking is fun daca gatesti pentru oameni care te iubesc” – Boo dixit.
– “Cine n-are pe cineva care sa-i coaca din dragoste o prajitura e un om trist” Cookie dixit.
– “Nom nom nom” – Mishu dixit.
– “Burp” – Iepu’ dixit.

<3<3<3

De doua zile Iepu’ e foarte cuminte, ptiu, sa nu-i fie de deochi! Eu, fireste, nu pun botu la vrajeala asta. Tremura chilotii pe mine re’ la prima zi cand o sa-si scoata parleala pentru aceasta cumintenie. Si-atunci sa te tii, “razbunarea lui Iepu”, partile 1, 2 si 3. Ei, dar sa fim inconstienti zic, sa ne bucuram pana atunci de aceasta grozava salata de orez, nimic complex.

Se fierbe o cescuta de orez basmati (stiti, o masura orez, doua masuri apa, foc mic, capac, tzac pac). Se lasa sa se raceasca orezul. Intre timp, se perpelesc bine in ulei de masline vreo doua ciuperci mari, taiate cubulete. Cu mult piper, fara sare, sare punem la sfarsit, ca sa nu scoatem apa din ele. Mai la coada, cand is ciupercile gata-maro, adaugam in tigaie o lingura de muguri de pin sau altceva pentru a nutty flavour, niste migdale sau caju sau ce vreti voi.

Se amesteca orezeul rece cu niscaiva otet (dupa gust), o lingurita de sos de soia, ciupercile si mugurii de pin, cu zeama din tigaie cu tot. Se adauga 1/2 conserva de amestec de legume (eu am folosit una de-aia “amestec macedonean” – avea morcovi, fasole verde, mazare… si nu mai stiu ce), cateva masline verzi umplute cu migdale (eu le-am taiat rondele, migdalele s-au pierdut prin salata), o legatura zdravana de patrunjel tocat, sare si mult piper. Noi am mancat salata asta impreuna cu o bucata de weisswurst rece taiat felii si cu o ceapa verde. Foarte bun.

Pai sunt sigura ca mai aveti. Da, e de domeniul senzationalului cum de Paste reusim sa mancam douazeci de oua fara sa ne vina rau, si da, pe tv inca ruleaza in heavy rotation reclame la “bunatati” de sezon (antidiareice, bombonele de bila marita, etc.), dar eu zic sa nu aruncam nimic, ca-i pacat. Ce facem cu atatea oua? Pai ar fi cateva idei:

http://easypeasy.ro/2011/03/cea-mai-buna-salata-de-oua/
http://easypeasy.ro/2011/02/turnulet-de-cartofi-cu-oua-si-mozzarella/
http://easypeasy.ro/2011/02/salata-orientala/
http://easypeasy.ro/2010/10/salata-rece-cu-paste/
http://easypeasy.ro/2010/07/bagheta-cu-crema-de-ou-si-salata-de-rosii-cu-busuioc/
http://easypeasy.ro/2010/05/tartine-cu-icre-si-ou-fiert/
http://easypeasy.ro/2009/12/mic-dejun-cu-avocado-salata-de-ou-si-bacon/
http://easypeasy.ro/2009/05/oua-in-casuta-de-carne/
http://easypeasy.ro/2009/04/cartofi-frantuzesti/

Fiersesem niste pulpe de pui si aveam niste supa de-aia chioara. Nu destul de concentrata ca sa iasa de-o “cu taitei”, dar nici de aruncat, m-am gandit eu. Si-atunci: un morcov ras si-o ceapa mica tocata marunt, calite cu putin ulei si stinse cu supa. Adaugat un cartof taiat cubulete, o bucata mare de telina intreaga (de scos mai la coada), niscaiva legume congelate (fasole verde, zarzavat de ciorba, de-astea…). Mai pe urma – o conserva de rosii. Si-o mana de orez cand era aproape fiarta supa. Plus doua legaturi de leustean tocat, la dementa asa (iubesc cu patima aceasta buruiana!). Pam pam – supa!

In alta ordine de idei, stie cineva cum faci copilul sa adoarma imediat dupa ce mananca, macar in turele de noapte? Nu de alta, dar mami si tati se topesc vazand cu ochii, pana n-o sa mai ramana de ei nimic, decat , poate, some excess skin. Multumim!

Nu am timp. De nimic. Cam asta-i feelingul general. Ca viata se traieste in “ferestre” de 2h maxim si ca in alea 2h nu intra si gandirea, doar ceva automatisme, un gratar, un snitel, un “lins” scamele de pe jos cu noul meu mini-aspirator manual cu baterie – mama ce inventie miraculoasa. Ieri am deschis vreo cateva minute Mastering The Art of French Cooking, vroiam sa vad cum se face sosul hollandaise (uitasem), dar am pus-o la loc in raft rapid-urgent, ca nu ma puteam concentra neam. Ei, pentru zile de-astea traite sincopat, 2h acum, 2h in episodul viitor, va ofer doua pranzuri, cu doua feluri de snitele. Care snitele in familia noastra se fac fara pesmet, doar cu faina si ou.

Intai un snitel de vitel, cu cartofi copti cu unt, legume le abur si-o salata verde.

Si-apoi – un snitel de porc, cu sparanghel la aburi si-un sos de branza topita (adicatelea branza topita de mine in craticioara, in niste unt si smantana dulce – a nu se confunda cu branza topita aia din raftul de supermarket, de se face din tot felul de resturi si porcarii, incalzite cu saruri de topire de-alea cu E in fata si modelate in triunghiuri simpatice, care blocheaza fixarea calciului in oase:p – by the way, mamelor din lumea intreaga, sper ca nu dati asa ceva la copii…).

Am fugit, cele doua ore au expirat.

Aveam o pofta groaznica de junk food. Mai aveam un copil de 4 kile atarnat de constiinta. Asa ca m-am pus de-am facut burgeri de casa. Cu coleslaw de casa si cartofi prajiti de casa. Dar sa va povestesc.

Cumparasem de la Billa niste piept de curcan si stateam azi dimineata pe gandurile alea putine ale lauzei – sa il bag la congelator, sa nu… ce ziceam? (obosita, nenica!). Pana la urma m-a strafulgerat inspiratia si m-am apucat, intr-o pauza de Iepu’, asa cum se intampla mai nou toate lucrurile in casa noastra, sa maruntesc pieptul de curcan la robot, ca sa iasa un fel de carne tocata. Cred ca am avut cca 500g de carne. Pe care, odata tocata, am amestecat-o cu un ou, nitel patrujel verde, o felie de paine inmuiata in apa si maruntita bine bine, sare, piper, nomu smokey peri-peri, sos de soia, cimbru… Parca atat. Din amestecul asta au iesit patru chiftele mari, turtite, pe care le-am pus pe gratarul incins.

Pe acelasi gratar am pus si chiflele taiate in jumatate. Nu am avut the real burger chifle, am folosit unele de-alea cu faina de cartof. N-a fost rau deloc. Desigur, am si carbonizat vreo cateva, ca aproape am adormit in picioare pazindu-le. Nu-i nimic.

Bun. Acuma, langa chiftelele astea bune tare, am trantit niste cartofi prajiti adevarati, de-aia din cartofi, plus o salata de cruditati (din morcov, telina, maioneza, mustar, piper)

Aveam timp de pierdut, nu ma retinea nimic, asa ca m-am apucat sa aranjez frumos pe farfurie chifteaua de curcan, niscaiva cartofi, cruditati pe pat de salata verde, jumatate de chifla unsa cu mustar si tapetata cu felii de avocado, precum si cateva rosii cherry azvarlite pe-acolo artistic.

A fost foarte bun! A zis si Pufix, si nu cred ca doar pentru ca era capiat de somn, fiind el azi noapte de garda la schimbat iepurica de pampershi. Acum ma duc sa insel vigilenta lui bebe si sa mai fac ceva treaba prin casa, pana nu se face iarasi vremea de mancat. Da, ati ghicit, ma tin batoasa, eu chiar cred ca pot sa le fac pe toate.  Am cearcane ca doua plicuri imense de ceai atarnate de ochii mei razna, iar cand vorbiti cu mine va aud doar partial, dar da, sunt bine. Ca nu stiu cum se face, dar am cel mai dragutz copil din lume:)