Iepu’ doarme bustean de vreo 9h, pesemne ca a dovedit-o excitementul zilei de ieri, pouvre pouvre Iepu’. O s-o trezesc negresit, ca se cam facu ora de mic dejun, dar inainte de asta sa va povestesc repede repede reteta de prajitura cu visine a mamei, una din clasicele copilariei mele. Cica:

8 oua, 8 linguri de zahar, 8 linguri de ulei, 1 lingurita de praf de copt, 1 plic de zahar vanilat si 10 linguri de faina. Se bate albusul spuma, tare de sta-n cap. Se adauga zaharul si zaharul vanilat. Se bate in continuare. Apoi vine uleiul, apoi galbenusurile. Mai la coada, faina amestecata cu praful de copt. Pentru prima parte folositi cu incredere mixerul, iar cand ajungeti la faina, switch to lingura, cu care amestecati lejer, de jos in sus, ca o rasturnare. Coca astfel obtinuta o turnati in tava pe foaie de copt, si in ea popositi visine proaspete, carora le-ati scos samburii cu o agrafa, asa cum m-a invatat pe mine mama. Atat de simplu e! In treacat fie spus, nu contenesc a ma minuna cum din aceleasi eterne ingrediente, mama scoate prajituri complet diferite. Si inainte sa-mi sara in cap dietistii, fratilor, e o prajitura, normal ca e dulce si ingrasa, doh!

Vedeti ca exista si o alta reteta de prajitura de-asta cu visine, una la care blatul e mai afanat, mai pandishpanos, dar mie aia nu-mi place si nu este aceasta reteta. La asta, consistenta aluatului e asa, umeda si oarecum clisoasa, de la toate fructele alea bune si zemoase si, intre altele, de la ulei. Deci nu va asteptati la pufoshenie, da?

Ah, si ca sa vedeti how my mind works in mici cerculete colorate (wheeee!), m-am sculat azi din dormitorul celor 27.5C cu strania si placuta revelatie ca locurile sunt ca oamenii si niciodata la fel, ceea ce face complet inutile ghidurile de calatorie. Asta am constatat dupa ce am urmarit in paralel vacantele a trei oameni aflati simultan in acelasi oras, doar ca sa descopar de fapt trei orase diferite. As fi jurat, dupa mood si dupa fotografii, ca nu e nicicum acelasi. Dupa care, incantata de aceasta epocala concluzie, am purces a ma gandi ca mi-ar placea si mie sa ma duc in orasul asta care e asa bun cu lumea. Dupa care mi-am dat seama ca nu imi trebuie sa plec nicaieri, ca tot ce iubesc e aici si cu mine. Si uite-asa, nici nu stiu cum, a germinat pe fertilul sol al imaginatiei mele razna dorinta sa initiez si eu o leapsa, desi I never do that. In apararea mea, e o leapsa introspectiva de mare folos omului, aflat sau nu la ananghie personala. Zice-asa: “10 pentru care sunt recunoscatoare”. Oricare 10, fie ele ce-or fi. Pomelnicul meu il gasiti mai jos, din fiecare liniuta rasar inca 10 si-nca 10, that’s the beauty of it:) Ziua recunostintei ar trebui sa fie in fiecare zi, iar ghidusia asta merge mai departe catre toata lumea, blogger ne-blogger, dar mai ales catre Boo, Printesa urbana, Zazuza, Bogdana si Zu. Si catre voi, comentatorii – hai sa vedem, ce va umple de recunostinta pe voi precum cafeaua de dimineata cestile. Decalogul meu:

1. familia mea minunata: mama si bunul meu tata care nu mai este, dragul meu sot si produsul nostru de conceptie a carui dragalasenie nu conteneste sa-mi aduca zilnic lacrimi in coltul ochiului, sora mea from a different mother Boo si toata iubirea cu care ma incarca zilnic toti acestia.

2. prietenii mei dragi, pe care nicicum nu puteam sa-i aleg mai bine si carora le multumesc ca m-au ales.

3. pantofii mei Camper, toti, care-s asa buni cu picioarele mele.

4. casa mea plina de blanet de pisici si de micile si multele mele obiecte colectate de-a lungul anilor cu aviditate – ranging from surprize Kinder to ambalaje de ciocolata adusa din Germania inainte de ’89.

5. metabolismul meu uluitor, care-mi tolereaza neincetat de atata amar de vreme desfraurile alimentare.

6. indispensabilele mele gadgeturi si aparate, fara decare viata ar fi trist: blackberry, kindle, aparat foto, masina de spalat vase si vanatorul de dust bunnies – aspiratorul manual.

7. spatiul meu virtual, ureleul asta zis si casa mea numarul doi, unde musafirii sunt vesnic poftiti si cel mai adesea de calitate. de unde ma incarc eu de fluffiness in orisice zi. batatura din degetul cu care click refresh.

8. facebook – mare mare inventie! nici nu stiu ce faceam inainte sa existe. si cum tineam legatura cu atata amar de lume.

9. muzica. emotia aia fluida de la concertele la care-am fost, lacrimile amestecate cu transpiratie si raguseala de a doua zi.

10. si una proaspata, Google-ul de azi, o potriveala deosebita:

PS-I-Love-You: Andra, happy birthday, stiu ca ne citesti:)!

Trebuia sa fie weekendul in care rationalizam gazul si curentul electric. Mancam, care cum s-ar spune, salate. Si freshuri. Si pepene. Tz tz tz… tzeapa:p Care decat am fiert niste porumb vineri seara, ca doar nu era sa-l lasam sa se strice, ca erau deja 35C in  casa, ca ce mai contau zece litri de apa in care se desfatau pe foc intre panusi niscaiva stiuleti din care plesnea laptele numai cand te uitai la ei. Si-apoi, duminica, niste prajitura cu visine, ca le-aveam de doua saptamani in frigider, doar nu era sa le las sa se borsheasca. Si daca tot dadusem drumu’ la cuptor, hai cu niste cartofi copti cu usturoi. Si langa ei, tzup frigaruile de pui, marinate de cu seara in sweet chilli sauce cu cimbrisor proaspat de la ghiveci (de la Real). Da ma, dar in my defense, uitati ce salata frumoasa le sade alaturi – cu frunze colorate, si rosii cherry galbene, si ridichi, si ardei gras. Cu vinegreta cu ierburi aromatice. Numai buna. Iar mai pe duminica seara, de spaima furtunii, niste paste, ca ma provocase Pufix the man ca cica ce ragu a facut Jamie la televizor. In your face Jamie Oliver, iti dau un ragu peste ochi de nu poti sa-l duci.

La voi cum a fost? V-ati tinut de meniul de canicula, sau ati calcat pe bec (gaz)? Hai c-o saptamana suportabila la toata lumea! 

Weekendul trecut m-a mancat undeva sa fac peste la cuptor. Da nenica, exact what the doctor ordered pe 40C. Ce sa-i faci, asa de tare ma imbia si ma striga pastravul proaspat din galantarele de la Real – “cookie, ia-ma, prajeste-ma, have your way with me!”, cum sa rezist… na…! De bun a fost bun, nu zic nu, dar ce putoare si ce dogoare… nu vreti sa stiti.

Ei bine, weekendul asta nu mai fac. Am promis. No cuptor, no porc, no zoaie, no parfum de tuberoze. Salata, pepene, freshuri, inghetata, jaluzele trase, aer conditionat, buncar tati! Voi ce mancati pe canicula? Hai, sa-aud idei! Si daca nu aveti, atunci luati de la Alison, mie jur ca mi-a dat o lacrima in coltul ochiului cand am vazut salata asta dementiala: http://alison-trials.blogspot.com/2011/07/salata-cu-crevetiavocadoportocaleshrimp.html.

Va doresc sa aveti weekendul asta doar caldura sufleteasca:)

Asta iarna, pe cand burta mea era asa de mare ca abia incapea in sortul albastru primit cado’, le-am cunoscut for the first time in carnita si oasele lor pe fetele din echipa Electrolux. A fost, pare-mi-se, primul cooking session organizat de GolinHarris cu si pentru de-alde-noi-food-bloggerii-ce-ne-mai-place-papica…, si mi-am zis atunci “bai, uite ce chestie misto fac oamenii astia!”. De fapt, v-am zis si voua, aici. Au urmat altele, sh’aletele, si uite cum, la mai bine de jumatate de an since it all started, ma suna saptamana trecuta Roxana-draga-de-ea, sa-mi spuna ca se infiripeaza an all-time-cooking-marathon cu toata floarea cea vestita, un fel de Super Bowl al gatitului de placere. Nu se putea sa lipsesc, nu nu nu. Asa ca m-am milogit la buni lu’ Iepu’ sa babysit (mamiiii, te roog, te rog mamica mea, vreau si io sa ma duuuuc – stiti cum, doar nu tre’ sa va invat eu;), si dus-am fost.

Ei, daca data trecuta era zapada de-o palma in curte la Cortina, de data asta sa tot fi fost vreo 50C la umbra celor doua gratare sfarainde cu care ne-au intampinat mai-mult-ca-perfectele noastre gazde. Eu, nevorbita cum ma stiti (statul acasa m-a transformat intr-un monstru social), am navalit in miezul blogosferei culinare, excelent reprezentate la fata locului, precum gaina in gramada, cu gura pana la urechi si decibelii la mine. Pe aceasta cale imi cer scuze co-gatitorilor si co-mancatorilor mei Mazi, Le Blog Piquant, Placeri simple, Raftul bunicii, blogculinar.ro, gurmandino.ro, Dulcegarii culinare, Bucatar sub acoperire, Cooking with my soul, precum si acelora pe care nu i-am retinut pentru ca-s o varza (dar promit sa later edit dupa ce-mi fac temele:) – da, Carmen-de-la-Electrolux, degeaba ne-am prezentat cu totii ca la sedinta, ca eu asa emotii aveam incat am uitat tot, lame, I know. Ma iertati, oameni buni, pentru scleroza si pentru exuberanta atitudine-desi-n-am-baut-decat-o-bere.

Si-o limonada foarte buna, care ne invita s-o consumam sporit.

De cum am ajuns, am luat premiul pentru cea mai mare mizerie la bancul de lucru. Burgerii mei de curcan au mozolit tot ce le statea in cale, dupa care s-au perpelit la foc iute with a lil help from ma’ man, de atunci fiind cunoscuti drept cei mai urati burgeri de pe fata planetei. Ah, am aflat cu aceasta ocazie ca Electrolux face si tot felul de electrocasnice de-astea mici si indispensabile, like blendere, choppere si mixere verticale, I had no idea. Sunt ultrasilentioase si arata stylish too, cred ca lui Iepu’ i-ar placea de ele, chopperul meu vechi face atata scandal ca te scoala si din morti:p Asa ca e either maruntit patrunjelul, or culcat copilul. Deci… da.

Am terminat repejor. Ceea ce nu ni s-a parut ciudat decat mai incolo, dupa lasatul intunericului, cand unii mai trudeau inca la bucate, pe cand altii o frecau royal pe sezlong sau cu picioarele in piscina. Si pentru asta ne prezentam scuzele.

Am mancat… dar ce n-am mancat! Nici nu mai tin minte! La sfarsitul operatiunii, aveam de-a face cu un bufet cat China, mai ceva decat la o nunta romaneasca. As vrea sa mai tin minte tot, as vrea sa fi putut gusta din toate. Dar asta ar fi presupus probabil o spitalizare mica.

Nu m-am abtinut, sa nu ma intelegeti gresit. Am gustat pe pielea mea urmatoarele feluri de mancare (pe care, sadly, nu prea sunt in stare sa le descriu): niste cartofi cu boabe de mustar, susan, si altele, indieni asa; baghete cu unt, ierburi si mozzarella – perpelite pe gratar in folie de aluminiu – the most awesome thing on the menu!, mai tare ca porcul; speaking of which – porc marinat de Mazi in niste cevauri cu zeama de portocale intre altele; pui marinat de Mihai, cu un fel de salata greceasca alaturi; un peste marinat senzational, despre care mai mult nu stiu sa va zic, dar promit sa aflu; o salsa cu ananas absolut divina; cous cous cu legume si stafide; porumb copt; coleslaw, tzatziki si sos tartar, toate la un loc; ciuperci fripte, cu topping de rosii si verdeata; vinete cu feta si rosii… of, nu mai stiu…

Needless to say ca totul a fost excelent. Si ca ne-am distrat. Si ca am plecat pe la miezul noptii-trecut-de, mai mult de rusinea alora de mai si munceau a doua zi, ca daca era dupa mine si dupa Mazi, ne-am fi asternut pe iarba de langa piscina la o bere si-o poveste toata, pana-n zori.

Ah, si sa nu uit sa va zic de panna cotta buna buna cu care ne-au rasfatat gazdele noastre si care mergea la fix dupa porceala si caldura dupa-amiezei noastre prelungi.

Multumirile le trimit imprastiat catre everybody, de la badica la opinca. Abia astept sa mai facem. Draga Electrolux draga.

M-am trezit dis de dimineata cu inima plina cu varf de concertul de-aseara. I-am pus lui Iepu’ multiple filmulete Bon Jovi Live in Bucharest, i-am explicat ca asta e gen her new daddy:)), am dansat prin sufragerie cu ea in brate, cam asa. Daca nu ati fost ieri acolo, mare pacat, it was…wait for it… le-gen-dary! Vreau sa mai vina, vreau sa mai merg, nu m-am saturat! De azi inainte – Bon Jovi, apoi porc, apoi restu’! That’s how much I loved it! A meritat toata imbulzeala (diendi – promoteri de cacao ce sunteti, v-as tapeta sediul cu oua stricate, daca sediul vostru nu ar fi o garsoniera intr-un bloc, v-as scrie scrisori de reclamatie daca ati avea si voi un PR care sa nu-si dea demisia dupa fiecare eveniment pe care-l faceti mai ceva ca antrenorii lui Becali – you suck, bai nene, sunteti praf, jenanti si va urasc – inchid paranteza). Ziceam ca da, a meritat fiecare suvoi de transpiratie de pe spatele meu si toata fiertura de bashcheti Nike, am intinerit zece ani si da, JBJ, I will love you… always!

Despre mancare acum. Avem azi ceva foarte bun si tzac-pacic: niste farfalline (sau orice paste mici-mititele-micute), cu carnaciori si legume. Intr-o tigaie se intalnesc o ceapa rosie si-un ardei verde, care se calesc numai putin, cat sa ramana relativ crunchy. Vin peste ele carnaciorii afumati, care se prajesc si ei lejer. Vine o rosie grasa si dulce, taiata cubulete. Vin condimente de la Nomu – eternul smokey peri peri si respectiv amestec provensal (de-asta numai putin, ca e foarte parfumat). La coada vin funditele fierte al dente, pe care le amestecam bine cu restul de bunatati. Busuioc proaspat si gata. Repede si bun. Pofta buna s-aveti, eu ma duc sa mai bolesc putin de dragoste si dor.

Ah, si da, miercuri ma reunesc cu team Electrolux la o garden party ca aceea, abia astept!

http://www.foodiefamily.ro/blog/?p=1495

ataaaat! bumtzi bumtzi bumtzi!

(nu le-am numarat, dar era… multe! happy b-day me, de la Monica-cea-mai-adevarata-bezelareasa!)

Ei na c-a trecut si ziua mea (multumesc pentru gandurile voastre bune☺), si ne-am reluat programul obisnuit, ala in care mai schimbam un pampers, mai vedem un episod din Friends (a cata oara, oare?), mai gatim ceva… de-astea. Azi avem snitel de curcan in crusta de cornflakes, cu niscaiva cartofi la cuptor si cu o lingura dodoloata de crema de branza. Ca de obicei, mare smecherie nu e. Pieptul de curcan se taie felii subtiri, se sareaza, se pipereaza bine, se da prin faina si ou batut, apoi se trece vanjos prin gramajoara de fulgi de porumb zdrobiti. Se prajeste la foc iute, in tigaia cu ulei. Dietetic.

Garnitura avem cartofi taranesco-lenesi, care se fac in felul urmator: se decojesc, se spala, se taie rondele. Se sareaza, se pipereaza, se asaza pe fund de vas de yena. Stratul doi – rondele de ceapa, morcovi, ardei rosu si ardei iute. Gal gal cu ulei si mix de ierburi provensale si de la capat: cartofi, legume, ulei, ierburi. Prin gal gal intelegem foarte putin ulei cu totii, da? Asa.

Pe deasupra, numai bine le sade cartofilor niste kaizer afumat si impanat cu usturoi. Se da vasul de yena la cuptor, la foc potrivit, musai capac, sa nu se scortoseasca legumele.

Cand sunt gata si cartofii, radem o bucatica de telemea de oaie, o amestecam cu doua linguri de smantana, cu o ceapa verde tocata si cu nitel ardei capia rosu. Crema asta de branza merge la fix cu cartofii.

Nu am timp sa revizitez postul asta, ca Iepu’ si-a descoperit o noua abilitate: urlatul isteric. Gotta run, pofta buna la snitel, sper ca n-am dat-o cu mucii-n fasole in scriitura de mai sus. Laters everyone!

Nu am chef azi/ Nu am chef azi/ N-am chef de nimic… Uite-asa imi vine sa cant, of of, mai mai. Prietenii mei astia tineri si fara obligatii sunt in vacanta in orasul visurilor mele, afara e urat cu spume, seara se anunta cam trista… There’s only one thing to do: (h)inca o prajitura! Mai stiti blatul pufos care trebuia sa se combine cu coacazele, care s-au transformat in brownie, care s-a mancat pana la ultima firmitura cu nitel ajutor de la Boo si de la Printesa, care au supravietuit? Pai sa vedeti ce-am facut cu el. Si mai intai, cum l-am facut pe el.

4 oua, 4 linguri de faina, 5 linguri de zahar, 1 lingura faina de porumb, 15 ml apa, 15 ml ulei, 1/2 plic praf de copt. Albusurile se bat spuma cu mixerul, tare de se intoarce castronul cu susul in jos. Se adauga zaharul si se bate in continuare, sa se dizolve bine. Galbenusurile se emulsioneaza cu uleiul si apa, apoi se adauga in vas peste spuma de albus, amestecand de jos in sus cu o lingura de lemn. Tot asa se adauga si “prafurile”- faina, faina de porumb si praful de copt. Avem de-a face cu un blat micut, de copt la foc lejer intr-o cratita potrivita, cu pereti josi. Nu se umfla exagerat si e destul de pufos.

Ei, odata racit blatul, se taie in doua si se insiropeaza cu sirop de zahar si coaja de lamaie. Partea de jos se unge cu dulceata de zmeura. Peste asta punem cu lingura o “crema” tare, facuta foarte simplu dintr-o cutie de ricotta, un iaurt simplu mic, doua nectarine si doua caise taiate marunt. Se acopera cu cealalta felie de blat si gata-i sandvisul. Ma rog, aproape gata, ca-i mai trebuie pe deasupra o lingura de sirop de la dulceata de zmeura, care sirop sa se scurga in picuri mici pe toata felia, numai bun sa “intingi”  in el bucatica.

Bai, dar deloc nu m-am inveselit. Ce ne facem?

Azi Iepu’ trece intr-o noua etapa: aceea a hainutelor de 3-6 luni. Dap, se facura trei luni, nu stiu cum si in ce fel, uneori mi se pare ca suntem asa, toti trei, dintotdeauna. Le cred acum pe mamele care-mi spuneau inainte sa nasc ca n-o sa mai stiu cum e viata fara copil, le cred la fel de bine acum pe cat ma strambam atunci a nepricepere. Si cum amintirea vietii aleia e din ce in ce mai departe, si dorul de ea e mai mic. Vedeti, cum sa va spun, mi-e scris in frunte cu carioci color “mama”. Ceea ce nu e deloc rau.

Ce vroiam sa va arat azi este tortul omleta. Nu-i pentru Iepu’, ca ea deocamdata mananca doar tort de lapte cu lapte si la mijloc lapte. Dar e ceva bun, de inseninat diminetile mohorate de iunie-ca-noiembrie.

Se ia un vas de yena rotund si se tapeteaza cu felii grasane de rosii proaspete si dulci. Peste care punem ceapa verde rondele, masline verzi – aidoma si o legatura de patrunjel tocat. Apoi vin felii de bacon perpelite in tigaie. Apoi 5 oua batute bine, cu sare si piper. Apoi – cateva felii de cascaval sau mozzarella. Nu amestecam, ca tre sa iasa straturi-straturi. Se da vasul la cuptor pana cand, intepat cu o scobitoare, tortul nu impusca zeama. Se serveste numaidecat, sau incalzit la microunde a doua zi. Cam asa.

Happy Iepu’ day!☺

… zisa si “prajitura inventata, ratata si resuscitata”

Totul a pornit de la un castron de coacaze negre, decongelate accidental. Ca doar nu era sa le arunc. Tanjeam dupa o prajitura cu crema de fructe de padure si mascarpone, ‘nyways, din cauza de Iepu’ solicitant, n-am reusit sa ma organizez intru a gasi o reteta adevarata, asa ca, pe principiul “how hard can it be?”, m-am pus de-am copt un blat pufos si alb (despre care o sa va povestesc in episodul viitor), precum si ceea ce se vroia a fi crema cu pricina.

Am bagat la blender coacazele, cu cateva linguri de zahar brun. Le-am facut piure, dupa care le-am amestecat cu un borcan de iaurt gras si cu o cutie de mascarpone. Am mai pus niste migdale maruntite, sa fi fost vreo doua maini. Si pe urma am ramas interzisa, cu ochii in vailingul cu asa zisa crema, deoarece in viata mea nu mai mancasem prajitura cu crema indigo. Something was definitely not right. Blatul iesise si el cam mic, crema era abundenta si dubioasa. Se cerea a change of plans.

Din fericire, imaginatia mea deosebita si curajul cu care iau orice decizie in bucatarie  (care nu implica folosirea cutitelor) mi-au sarit in ajutor si de data asta. Am vazut cum se deschide tavanul si cum lumina patrunde direct in vasul de mixer. Am primit revelatia si-am transformat-o intr-o prajitura  belea. Ce va fi cunoscuta de azi inainte drept “brownie cu fructe de padure in loc de ciocolata”. Iata cum.

4 oua, o ceasca de ulei, 2 cani de zahar brun, 2 cani de faina, 4 lingurite de praf de copt, 1/2 lingurita de sare si doua plicuri de zahar vanilat se amesteca aproximativ in aceasta ordine cu mixerul (nu, ouale nu se bat pana cand rezulta maioneza, ci doar nitel, cat sa se obisnuiasca). Se adauga cu o lingura de lemn crema de fructe facuta mai devreme si tinuta la frigider. Se amesteca lejer, cu lingura, nu ne dorim sa iasa chiar ceva ultra-omogen. Se coace la foc molcom, in tava asternuta cu hartie de copt.

Rezulta ceva de consistenta unui brownie, dar fara strop de cacao sau ciocolata, doar cu fructe, foarte multe fructe. Prajitura e umeda si crocanta in acelasi timp (migdale!), nu e deloc dulce, merge exemplar cu iaurt simplu si este aproximativ sanatoasa. Sunt  deosebit de incantata, iar lui Pufix… “and you thought I wouldn’t make it, mwahahahaha”. Nu pot sa cred ca dupa ani de zile in care m-am ingrijit de kilogramele lui extra in cel mai apetisant mod cu putinta, he still doesn’t trust my awesome cooking skills. As fi absolut devastata daca n-as avea gura plina. Cu prajitura. Daca intamplarea face sa aveti de risipit un castron mare de fructe de padure, stiti ce e de facut. Enjoy!