Seria burgerilor sanatosi inceputa aici continua cu aceasta minunatie de chiftea de pui pe gratar, adicatelea un fel de chicken burger asa. Despre burgerii astia ai mei light, chifla-less, Mishu zice c-ar fi some of my finest work. Asa ca insist. Ba mai mult, de data asta ma obraznicesc si imi trag si categoria dieta in cap, impreuna cu tag-ul junk food, ca sa fie really confusing. Asa.

Pentru patru chiftele babane aveti nevoie de un piept de pui dezosat si fara piele. Pe care il tocati care cum poate (eu la eternul Braun Multiquick) si il amestecati cu: o felie de paine muiata in apa si maruntita in nestire, o legatura de marar si una de patrunjel – tocate marunt, un ou, o lingurita de fulgi de chilli, una de (daca aveti) amestec de condimente grecesti pentru carne, nitica menta uscata si mult, da’ mult de tot, piper proaspat macinat. Si nitica sare, fireste. Astia or sa fie niste “green” burgeri, tot farmecul e dat de ierburi. Bun. Din carnea asta framantata cu mana, chiftele-style, modelati patru guguloaie mari si turtite, pe care le puneti pe gratar. Se fac repede si mai fara fum – daca prestati la bloc, ca mine, sa stiti ca nu o sa va imputa casa dupa cum se intampla cu o ceafa de porc sau, si mai rau, cu o bucata de peste gras.

Pe langa burgeri, zic sa mai daruim masa cu niste cartofi la cuptor si cu rondele de dovlecel la tigaie, perpelite in ulei de masline, decorate cu niste praz taiat subrirel si condimentate bine cu oregano si Nomu smokey peri-peri. Peste care turnam abundent un sos simplu, din iaurt cu un catel de usturoi pisat. De-li-cios! Si asa de usor de facut ca pana si mama de copil de o luna jumate poa’ sa execute intre doi pampershi. Happy go burgers everybody!

Vinerea trecuta va povesteam despre ceea ce mi se pare mie o maniera acceptabila de a da jos kilogramele in exces, fara stres si fara sa abuzam de bietul organism. Va aratam si un exemplu de meal plan  asa, ca idee. Si va impartaseam principiile de baza care stau la baza lui, destul de putine la numar si destul de relaxate. In continuarea postului despre slabit, azi ma gandesc sa va scriu cate ceva despre planning in general si meal planning in particular.

In primul rand, trebuie sa stiti despre mine ca-s a bit of a planning freak. De cand ma stiu umblu dupa mine cu cel putin trei Moleskine pocket si unul – doua mari, in care am liste peste liste peste liste. De la mama natura sunt infernal de dezordonata si cred ca la un moment dat am decis eu asa semi-constient sa fac putina ordine in toata problema, de unde si treaba cu home managementul asta care s-ar putea sa va para usor extrem la prima vedere. In my defense si ca sa va conving ca merita efortul, viata e mult mult mai simpla atunci cand anumite lucruri care-s natural foarte time consuming sunt planificate in avans. Am sa ma refer acum doar la partea de meal planning, ca pana la urma de-aia suntem cu totii aici, pentru ca ne place papica:)

Din experienta noastra domestica, lipsa unui meal plan inseamna asa: cumparat mai mult decat ne trebuie,  aruncat mancare, mancat aiurea, mancat porcarii in oras, cheltuit mai multi bani, ingrosat tesut adipos, capatat frustrari diverse din cauza de sentiment de viata haotica. In opozitie cu aceasta stare, un amarat de plan pe care ti-l faci, sa zicem, intr-o zi de vineri, te ajuta: sa stii exact ce ai de cumparat in weekend si in acest fel sa eviti overbuying si overeating, sa iti organizezi timpul in asa fel incat sa nu-ti ia o mie de ani sa prepari o cina sanatoasa sau un lunch decent pentru la birou, sa mananci mai putine banane, covrigi si junk si, cel mai important daca ma intrebati pe mine, sa ai o stare de confort psihic din faptul ca esti asa, on top of things. Mi se pare extrem de obositor sa te gandesti in fiecare zi, epuizat de munca si cu spumitzele aferente oricarei zi din saptamana, la ce gatesti azi, ce mananci maine si asa mai departe. E mult mai usor sa te gandesti o singura data la toate astea, pentru toata saptamana.

Mai departe, odata agreat principiul, I guess ca depinde de ce vrea fiecare. Unul vrea sa slabeasca, altul vrea sa se ingrase, altul vrea pur si simplu sa manance sanatos, iar altul doesn’t really care, vrea doar niste idei de ce sa mai puna in farfurie, ca s-a plictisit de salata mancata direct din punga si de maioneza la plic. 

V-am mai zis eu si in postul trecut, valoarea unul plan (sau a unui planner for that matter), sta in imensa lui capacitate de customizare. Nu exista un meal plan universal valabil care sa mearga pentru everybody. Nici macar zece astfel de planuri. Pentru ca fiecare om are damblalele lui. Pentru ca un meal plan nu inseamna musai chestii de gatit acasa (se poate face un meal plan exclusiv pe baza de eating out). Pentru ca nu toata lumea crede ca tre sa manance cinci mese pe zi (desi I strongly support this idea). Treaba e asa, cam ca la agentie: plannerul e client service, clientul e nebun, deal with it:))

Ah, n-am vrut sa sune postul asta asa sec si didactic, mi-as fi dorit sa fiu in stare sa impart cu voi aceasta fantana de intelepciune dobandita in timp si pe propria piele, insa ma tem ca e greu in scris si fara sa ma vedeti cu cata pasiune netarmurita sunt in stare sa va povestesc live de asta pana va adorm. Of.

Va las cu doua exemple de meal plan-uri executate pentru doi dintre prietenii mei (“clientii”), iarasi zic, croite pe baza briefului lor foarte specific:

Brief 1 – young active couple: “nu mancam paste, paine, orez, cartofi, dulciuri, carne de pui, nu mancam mic dejun, vrem lunch pentru mine, dinner pentru amandoi, cina sa fie ceva usor de facut si lunch-ul sa fie mainly salata” http://downloads.trixbits.ro/exemplu_meal_plan_2.xls

Brief 2 – single guy, works a lot: “vreau sa slabesc 20 de kile, vreau sa mananc de pranz in fiecare zi la Vulturul, seara vreau sa mananc ori acasa, ori in oras, tre’ sa fie usor; nu imi place sa fac sport; nu vreau sa renunt la cafeaua de la Starbucks” http://downloads.trixbits.ro/exemplu_meal_plan_3.xls  

O sa vedeti ca fata de planul pe care vi l-am aratat data trecuta, cele de azi sunt intr-un format mai complex, cu linkuri, cooking instructions si liste de cumparaturi. E adevarat ca e ceva de munca la ele, dar eu zic ca merita. Poate intr-o saptamana sau doua reusesc sa conving pe careva dintre prietenii mei aflati in programul “experimental” sa scrie un guest post despre cum le-a schimbat viata in mai bine chestiunea asta cu planningul.

Pana atunci, va doresc tuturor un weekend de vis. Ah, si va multumesc pentru retetele de mucenici, sper sa ne iasa ceva. Si daca nu, no worries, ca eu nu sunt pretentioasa:)

Sarcina… e greu fratilor! Face ravagii la self esteem, mai ales uneia ca mine, care din clasa a saptea si pana azi a avut aceeasi inaltime si aceeasi greutate. In inaltime n-am crescut de cand am ramas insarcinata, dar ingreutate am tot luat. Ma simt pufoasa si rotunda si impanata ca o bucata faina de carne de porc, ceea ce, doar in aceasta comparatie particulara, nu ma incanta deloc. Un moment foarte bun sa imi evaluez optiunile si sa va povestesc ce parere am eu despre regimurile de slabit. Urmeaza post lung, dar I figure ca e vineri si puteti sa stati cu mine mai mult! Stiti doar prea bine ca ma plictisesc in casa asteptandu-mi sorocul precum o logodnica de marinar. So… follow me, daca nu aveti altceva mai bun de facut.

Marturisesc din capul locului ca nu am tinut niciodata regim, asa ca nu stiu cum se simte unul pe pielea proprie. In schimb, am stat de-a lungul timpului pe langa oameni care erau “la dieta” si am vazut cata chinul implica asa ceva si cat de putin aducatoare de satisfactie sunt rezultatele. Asa am ajuns la concluzia ca orice regim care elimina intregi grupe alimentare si se bazeaza pe strictetea numaratului de calorii sau a renuntatului la tot ce e bun e un flop total. Nu am, evident, educatia care sa-mi permita sa evaluez efectele acestor diete drastice asupra organismului, insa stiu destul despre oameni ca sa pot sa afirm fara sa gresesc ca nu ai cum sa ramai motivat a la long sa mananci fara carbs daca tu este un carb lover autentic, oricata vointa ai avea. Si asa mai departe.

Bun. Acum cativa ani am dat peste cartea Mihaelei Bilic, super-aiurea intitulata “Traiesc, deci ma abtin” (zic aiurea pentru ca de fapt cartea propovaduieste altceva). Dupa ce-am citit-o cap coada cu mare interes (v-o recomand, e foarte tare), m-am apucat sa-i fac lui Pufix meal plan-uri dupa metoda descrisa in carte, metoda cu care rezonam foarte bine si care mi se parea de mare bun simt. Uite-asa, long story short, a slabit Pufix 9 kilograme in cateva luni (cred ca vreo 2 jumate), fara eforturi mari si fara renuntari absurde. Fara supa de varza si fara cinci grepfruturi pe zi. Frumos e ca s-a si mentinut o buna bucata de vreme, si asta fara sa faca sport (lucru prost, de altfel).

De-atunci au mai trecut niste ani, suficienti cat sa ma conving ca cea mai buna cale de a “arde” kilograme este sportul. Mai ales pentru mancai ca mine (pe cat nu-mi place sa fac sport, pe-atat imi place sa mananc, nu as renunta decat de maxima nevoie la “sportul” asta). Totusi, dintre toate dietele, metoda de care va povesteam mai sus ramane singura in care am incredere si pe care o recomand si altora fara jena, pentru ca stiu ca functioneaza si ca nu e o solutie pe termen scurt, ci mai degraba un mod de viata cumpatat. Cred ca ne ingrasam pentru ca mancam mai mult decat ne trebuie, nu neaparat pentru ca mancam paste, porc sau ciocolata.

Acestea fiind zise, vreau sa share cu voi, doar ca idee, meal planul pe care il fac de vreo sapte saptamani pentru o prietena. Este customizat pentru ea si tine cont de preferintele ei (as in no porc, just pui), de timpul pe care il poate aloca gatitului (mai deloc, avand doi copii mici), de evenimentele din viata ei (petreceri, aniversari…) si nu in ultimul rand, de marea ei dragoste – dulciurile. O sa vedeti ca nu e grav. Avem in meniu si clatite, si prajitura si the occasional pizza sau shaorma. Ideea e sa variem bine ce mancam, iar dimensiunea portiilor sa fie cea corecta. Trei mese principale si doua gustari, plus apa multa, asa incat sa nu ajungem sa ni se faca foamea aia crancena care face din om ne-om. Prietena de care va povestesc a slabit deja 4 kilograme si jumatate si incepand de saptamana viitoare o sa se apuce si de ceva activitate fizica, nimic ultra-solicitant, 30 de minute pe zi. Nu e dieta miraculoasa, nu o sa slabiti cu ea 10 kile in 10 zile, dar o sa vedeti ca se tine usor, e foarte customizabila si rezultatele obtinute se mentin timp indelungat.

Aici gasiti meal plan-ul prietenei mele: http://downloads.trixbits.ro/exemplu_meal_plan.doc

Si aici mai multe informatii despre portiile corecte: http://downloads.trixbits.ro/Food_coach.xls

Iar aici, niste poze cu mancarica din Grecia, sa va tina de urat:

Urmeaza weekend fain, in care am primit dezlegare la plimbare de la doctorul meu, asa ca am de gand sa-mi plimb muschii atrofiati prin frig si precipitatii! Am sesiune de coafor cu mama, am duminica lenesa si o luni cu shopping spree pentru bebe. Am ajuns in saptamana 34, ceea ce ne bucura si ne linisteste. Va multumesc tare mult pentru mesaje si pentru ca ma ajutati de fiecare data sa trec mai usor peste toate alea…

Sau cine-mparte, parte-si face.

Scurt istoric: de cand sunt embarazada, mananc mult mai prost si mai nesanatos decat inainte. Este paradoxal, stiu. Din pacate, singurele treburi care mi se pare ca au gust bun sunt dulciurile si fructele. Si cartofii, mai ales aia prajiti. Ma silesc, evident, sa mananc chestii sanatoase si hranitoare, dar ma tem ca nu-mi iese absolut intotdeauna. Si-acu ce, doar n-o sa ma supar pe mine, una din persoanele mele preferate in the whole wide world. Asta e, facem ce putem, crosetam intern hainute de grasime pentru Lorelai si viata de gravida merge inainte.

De ce toata aceasta polologhie? Pai. Here comes Monday, prima zi de munca pe 2011, echivalentul mental al raschetarii cu furculita pe faianta vreo opt ore asa (greu nene, greu). Ajung acasa pe seara si, conform meal planului, ma apuc sa croiesc niste macrou la cuptor, simpluta treaba. Adicatelea macrou asternut in tava pe hartie de copt si garnisit cu sos de mustar de Dijon amestecat cu zeama de lamaie verde. Plus niste piper rosu pentru un plus de culoare.

Intre timp, mi se face foamea aceea de nebuna. Si cum pestele asta sanatos nu mi se mai pare neaparat foarte sexy, ma mananca undeva sa coc 4 cartofi de dimensiune medie la microunde (fastest way). Ii tai pe jumatate, ii umplu de unt si ii mananc pe toti, cu slanina si usturoi. “Lasa sa manance Pufix peste”, ma gandesc eu, smechera. Si cand colo, ce sa vezi, mi se face mega-super-rau. Cu greturi si senzatii tari, de parca mi-ar fi turnat cineva pe gat vitriol. Si bomban si injur si mi se face si mai rau de la mirosul de peste.

Si vine Pufix acasa, si ma rog de el sa-si ia farfuria cu macrou si sa se duca undeva, departe, peste mari si tari. Si el de colo: “Da’ ce-ai patit?” Si eu “Eh, am mancat un cartof copt…” Priviri neincrezatoare. “Cu putin usturoi…” adaug, cu voce pierita. “Si cu slanina!” zice Pufix, care ma cunoaste prea bine. Nu stiu daca sa rad, sa vomit sau sa-l iau in brate, caci da, asa se manifesta romantismul in luna a sasea. Deci sunt un porc si ma caiesc. Si nu mai mananc usturoi niciodata.

Pestele a fost bun, zice Pufix, chiar foarte bun. Eu nu stiu ce sa va zic, mi se face rau doar cand ma uit la poza. Plus ca inca am pe retina doua jumatati de cartof care plutesc ca niste corabii pe un rau de unt, cu vele din bucati subtiri de slanina afumata si carmite intru fericire de matelotii-catei-de-usturoi.

Uneori mi se pare ca lucrurile simple sunt cele mai bune. Poate si unde ma simt intoxicata si full zilelel astea, dar jur ca am mancat cu cea mai mare pofta aceasta bucata de somon tavalita prin susan si perpelita cateva minute in tigaie, dar mai ales orezul basmati de langa ea, inabusit la modul cel mai banal in apa cu sare.

Ah, si daca tot vorbim de placeri simple, auncati un ochi si pe blogul lui Mihai, care fix asa se numeste: http://placerisimple.wordpress.com.

Am fugit sa fac chestii ca de nu, anticipez maine la brunch-ul clubului de carte o mare foame. De literatura:p

Iubesc inceputurile de an. Vin cu ambtii de personal makeover (gen “how to be a better person”), cu rezolutii entuziaste (pinky promise!) sortite clar esecului si cu damblaua dietelor post-sarbatori. De obicei, cam pe la final de ianuarie uitam de toate astea si ne culcushim blazati in noul an, cu vechile noastre obiceiuri. De aia e fun while it lasts, circa trei saptamani asa:) Anyway, daca si voi mancati low fat zilele astea, va propun un pranz bun de tot, fara carne.

E practic un ghiveci pripit, executat pe aragaz din ardei rosu, galben si verde, ceapa, dovlecel, vanata (ar fi mers, eu n-am avut) – astea calite in putin ulei de masline, cu sare, piper, menta uscata, busuioc si paprika. Plus bame si fasole verde din congelator, adaugate dupa ce s-a “inmuiat” tigaia initiala, acoperite cu apa si lasate sa fiarba lejer la foc mic. Cand apa e scazuta si legumele sunt bine patrunse, adaugam o jumatate de conserva de rosii, dregem de sare, piper si mirodenii si tinem pe foc molcom inca vreo 5-10 minute. Rezulta un ghiveci bogat, creamy (pentru ca bamele ingroasa sosul) si very mediteranean, cu miros proaspat de menta si piper abia rasnit.

… seara serveste curcan prajit uscat (in tigaie, fara pic de ulei, doar cu iuteala), cu garnitura de morcovi glazurati (la vas de yena, cu otet balsamic, un strop de ulei de masline si unul de sos de soia, plus sare si cimbru dupa gust) pe pat de spanac crud. In alta ordine de idei, tocmai am implinit 500 de posturi, dar sa nu ne bucuram excesiv, ca acush vine aniversarea de doi ani a blogului si tre’ sa mai pastram entuziasm si pentru aceea. Hazzah!

P.S.: Cine ar fi crezut ca postul cu numarul 500 o sa fie unul de dieta:) Happy 500!

Sunt plumpy. Nu ma mai incap blugii skinny decat asa, circa pana peste genunchi. Scartaie patul sub mine, se crapa parchetul sub greutatea pasilor mei de elefanta. Plus ca I have a new found love for sugar, care mi-e straina si inconfortabila. What to do, what to do? Pai ce altceva decat sa navigam extrem in directia opusa, a mancatului asa de sanatos ca ne doare. Not to panic, situatia e temporara si sub control. De fapt, mai degraba doresc sa va impartasesc din tainele eficientei culinare maxime, de care am dat dovada in ultimele zile transformand niste resturi intr-o cina foarte buna.

Asa. Pai mai intai de toate, am facut intr-o seara niste somon la cuptor (uns cu ulei de masline si zeama de lamaie si stropit nitel pentru gust cu foarte putin sos teriyaki). Alaturi am mermelit rapid niste morcovi sote – adica morcovi taiati rondele, tavaliti in tigaie cu putin ulei de masline, sare, piper si cimbru, stinsa povestea cu o cescuta de apa, inabusit totul pana se inmoaie morcovii, apoi garnisit cu unt si suc de lamaie proaspat stors. Ca-mi ramasese gandul la sote de morcovi inca de saptamana trecuta, cand am fost la ziua lui Boo la Chez Marie si si-a luat ea niste baby carrots foarte foarte buni, garnitura la o dorada equally delicious. Dar sa ne intoarcem la oile noastre. Dupa morcovi sote si somon, am aburit niste broccoli in completarea mancarii noastre exagerat de sanatoase, pe care doar un minut l-am agitat apoi in tigai cu putin ulei de susan si seminte de asemenea.

It doesn’t get more diet than this, adica singurul lucru care separa aceasta mancare de ceva ce s-ar putea manca la spital este folosirea untului in sote, in rest, e sanatate curata, omega 3, stiti voi.

Evident ca, nefiind porc, ne-au mai ramas si pe a doua zi resturi. Pe care cu maiestrie deosebita le-am transformat in cina numarul doi: risotto cu somon si creveti.

Nu aveam orez de risotto in casa, ci doar de-ala salbatic. Asa ca asta am folosit, nu-i bai. Am aurit o cana de salbaticiune in tigaie, cu putin ulei de masline, pana a devenit, cum zice la carte, translucid. Si-apoi am stins cu apa (ca mi-era lene sa fac supa si n-aveam chef de vin), am lasat sa fiarba inabusit pana a absorbit tot lichidul. Si tot asa, you know the drill. At some point, am turnat peste orez o conserva mica de mazare, cu zeama ei cu tot. Plus morcovii din sote-ul de la cealalta cina si niste resturi de broccoli. Plus sare si piper foarte mult. Si niste oregano.

Si-apoi, when almost done, am pus somonul gatit in prealabil si taiat bucatele, niste patrunjel verde tocat, o mana de creveti prefierti si niste unt. Am amestecat bine, am asezonat cu alea alea condimente si la coada i-am tras si niste parmezan ras. Concluzia: am mancat bun, sanatos, n-am aruncat nimic, all is well in the universe.

PS: You can tell ca ma simt mai bine, nu?;)

Aseara i-am facut lui Pufix fast food the easy peasy way. Din congelator direct. Aveam niste file de macrou pe care l-am bagat la cuptor topped cu un amestec de firmituri, busuioc, usturoi, chilli, sare grunjoasa, piper si ulei de masline. Plus felii de lamaie.

Intre timp am facut garnitura – foarte foarte buna, recomand! O fasole verde de-aia verde tare, perpelita in tigaie cu niste ulei de susan, o mana buna de seminte – tot de susan, restul de firmituri aromate si mai la coada – o lingura-doua de sos de soia. Nu fiarta, doar asa, ametita, cat sa fie all crunchy si sa-si pastreze vitaminele.

Nu cred ca a durat mai mult de 20 de minute toata treaba, iar Pufix a fost foarte incantat. Vorba Mazettei, light & healthy:) Enjoy!