De cand am tot zis ca tre’ sa fac neaparat scones! Cred ca de cand mi-a facut Mazi de-am mancat ca porcu’. Well, le-a venit randul duminica asta si mare provocare nu e, va zic. Pai fata de chiflele alea de-au trebuit framantate si crescute, scones astea sunt o nimica toata. Cu exceptia faptului ca reteta dupa care le-am facut eu, care era din cartea mea preferata – The Illustrated Kitchen Bible, mi-a cam dat de furca.

Zice asa: 1 si 2/3 ceasca de faina, plus ceva faina extra pentru framantat, 2 linguri de zahar, 1 si 1/2 lingurita de praf de copt, 1/2 lingurita sare, 4 linguri de unt rece, taiat cubulete, 1/4 ceasca stafide (aici cred ca am pus mai mult, ca le iubex), 2/3 ceasca de lapte si un ou batut bine, pentru “glazurat”.

Intr-un bol mare se amesteca faina cu zaharul, sarea si praful de copt. Se adauga untul si se freaca toata treaba cu mana, iesind asa, niste cocoloase uniforme in uratenia lor. Se arunca si stafidele in combinatia asta, apoi se toarna laptele si se framanta lejer coca pana devine asa fina. Nu stiu ce-am gresit, dar mie aici mi s-a rupt filmul. Coca mea, rezultata din cele de mai sus, era asa de lipicioasa ca se prinsese de mana mea dreapta in proportie de 90%. Ca sa dreg aceasta situatie neplacuta, am mai pus faina. Cam pana am reusit sa o dezlipesc si s-o trantesc cat colo inapoi in bol.

Reteta zicea ca tre sa turtesc toata coca pe o suprafata infainata, si sa tai din ea cu o forma rotunda cca 8 scones. Doar ca a mea coca nu prea avea consistenta de taiat in ea, asa ca am modelat turtele cu mana. Mi-au iesit 9. Le-am pus pe hartie de copt si le-am uns cu ou batut. Apoi le-am dat la cuptor (preincalzit cum era el la foc iute), pret de vreo 15-20 de minute. N-au crescut senzational, dar au fost geniale. Bune si buttery. Noi le-am mancat cu unt si cu gem de prune. Clotted cream n-am avut si ceai am uitat sa facem in valtoarea pasiunii. Poate next time:) Enjoy!

Daca lui Mos Craciun ii dam milk & cookies, merita si Mos Nicolae niste fursecuri. Se fac foarte usor si sunt bune rau! 1 ou, 1 ceasca de zahar, 1/2 ceasca de ulei, o cana jumate de faina, zeama de lamaie dupa gust (eu zic ca o jumatate de lamaie stoarsa e destul) si miez de nuca pentru decorat.

Se freaca zdravan oul cu zaharul. Se adauga uleiul treptat, ca la maioneza, apoi zeama de lamaie. Se incorporeaza faina. Din coca rezultata se modeleaza fursecuri cu lingurita intr-o tava cu hartie de copt. Sa lasati loc destul intre ele, pentru ca o sa mai creasca. Pe fiecare fursec se pune un miez de nuca. Se coc la foc mic, pe incercate (ca stiti cum e, depinde de cuptor). Astea nu-s fursecuri moi ca alea de cofetarie, sa nu va speriati, sunt mai crunchy asa. Si merg grozav de bine cu lapte cald sau cu ceai.

O saptamana frumoasa, sper ca ati gasit cu totii in ghete altceva decat proverbialul batz:)

Later edit: O intrebare care ma roade de azi dimineata: sunt eu oare singura care mananca intai marginile fursecului, ca sa ramana miezul de nuca la coada?:))

Pentru ca am dormit azi-noapte, dimineata am sarbatorit cu un mic dejun hipercaloric si sugary – o budinca din paste, cu branza dulce si stafide. Am fiert doua cani de paste. Am amestecat doua pachetele de branza de vaci (500g) cu 4 oua, 2 plicuri de zahar vanilat, 2 linguri de zahar tos, coaja rasa de la o jumatate de lamaie, plus zeama stoarsa, si niste stafide, mai multe-asa. Am mozolit bine pastele cu amestecul asta de branza, am desertat budinca intr-o tava si am dat-o la cuptor la foc mic, vreo juma de ora. Se taie mai bine daca o lasati sa se raceasca putin. Evident ca eu am pus zahar si peste ea, fiind, eminamente, un porc. Enjoy:)

Cred ca am luat-o razna cu zaharul. Ani de zile in care n-am mancat dulciuri pentru ca realmente nu simteam nevoia se inghesuie acum sa ma muste de fund. Oh well, blame it on the hormones I always say! Si pe Pufix care imi face toate damblalele. Life… as it should be. Sa purcedem, deci, la prajitura delicioasa cu fructe de padure.

Cica pentru 8-10 persoane – yeah right:))
200g unt
200g zahar
8 oua
1 praf de sare
250g faina
unt si faina pentru uns tava
450g fructe de padure
zahar pudra si fructe pentru ornat

Noi am folosit coacaze congelate din productia locala Cornu. Merg orice fructe de padure – afine, zmeura, mure… ce-aveti. Nefiind sezon, varianta congelata e probabil cea mai convenabila. Am decongelat coacazele pe foc foarte mic, cu o lingura de zahar brun pentru ca natur sunt cam acre.

Aluatul se face asa: se freaca untul (zacut ceva vreme la temperatura camerei, ca sa fie moale) cu zahar, pana devine cremos-omogen. Se adauga galbenusurile one by one. Albusurile se bat spuma tare, de-aia de sta in cap fara sa curga (yep, we tried that too). Se incorporeaza cu restul, lingura cu lingura asa. Treptat se adauga faina, amestecand in continuu. Aluatul astfel obtinut se toarna intr-o forma rotunda cu pereti detasabili (noi am folosit una de tarta), unsa cu unt si tapetata cu faina. Deasupra se pun fructele de padure, cu lingura si fara zeama pe care si-au lasat-o la dezghet. Despre copt… ce sa va zic, reteta zice 1h la 190 de grade. Cuptorul meu ultra-performant si inca in garantie, care face scrum orice, a gatat de copt prajitura asta in mai putin de juma de ora, la chipurile 60 de grade. Deci fiecare dupa cum si-l stie.

Peste prajitura calda, abia extrasa din cuptor, se pune zahar pudra. Se orneaza fiecare felie cu fructe proaspete (in cazul nostru, zmeura congelata-decongelata) si se mananca in nestire, dupa mantra “nu sunt grasa, am oase grele”. Va poftesc la o saptamana zaharoasa. Enjoy!

Documentar. Sau sitcom. Your choice.
Orele 22 si ceva, eu, din dormitor: Pufiii, as manca niste clatite.
Pufix: Pai… sa facem.
Eu: Fa tu, eu ma culc.
Pufix: Pai si atunci… cand mananci?
Eu: Maine dimineata /yawn. Sau acum…

Later: Gata Pufinela, am batut clatitele, tre’ sa stea vreo 30 de minute inainte sa le coc.
Eu: Snore snore, nani, alea alea din patut.  

A doua zi dimineata – in bucatarie – curat. Pe bufet – o farfurie mare, acoperita cu folie. Sub folie – teanc de clatite grosute, galbene si buttery. Numai bune de mancat la micul dejun. Pe camera – documentarea amanuntita, cu declansator automat, a procesului de fabricatie. Acu’ tre sa recunoasteti, am cel mai bestial husband ever:D Cum s-a gandit el asa sa-mi faca mie clatite, cum a cautat reteta, cum a cantarit si-a mixat si-a aruncat cu clatita in aer ca un profesionist, in tot acest timp pozandu-se pentru posteritate. Pai frate, am I the luckiest woman in the world sau ce?! N-am absolut niciun merit in povestea asta, afara de faptul ca am umplut clatitele cu magiun bun de Topoloveni si le-am pudrat cu zahar. In rest, it’s all Pufix and his genius, ca nu degeaba il mai alint eu din cand in cand “ma’ baker”. Sa va dam si reteta zic, ca nu-i chiar aia traditionala de crepes:

3 oua mari, 150g faina, 2 linguri de zahar, 1 praf de sare, 350 ml lapte, 50g unt. Se amesteca faina cu sarea si zaharul intr-un castron. Se adauga ouale in mijloc si se amesteca dinspre exterior spre centru cu o lingura mare. Apoi punem laptele si untul moale si omogenizam asa vartos, ca sa nu se formeze cocoloase. Lasam aluatul asta sa stea 30 de minute. Inainte sa ne-apucam sa coacem clatitele, mai amestecam o data bine toata compozitia. Si-apoi urmeaza partea pe care o urasc cel mai tare – coptul  si intorsul. Pentru varianta asta, se coc clatitele in tigaie cu putin unt, nu cu ulei.

Bon apetit si va doresc tuturor s-aveti in viata parte de cineva care din dragoste sa va faca clatite:)

Face mama un chec cu mere nemaipomenit! I love it! E genul ala de prajitura umeda asa, nu inecacioasa cum e checul obisnuit. Si cum mai avem inca multe mere din productia Cornu, am zis ca-i pacat sa go to waste si ca le-ar sade nemaipomenit de bine in forma de chec. Se face asa: 5 albusuri se bat bine spuma. Se bate apoi spuma cu 5-6 linguri de zahar si unu-doua pliculete de zahar vanilat, adaugate pe rand. Se toarna in compozitie un paharel mic de ulei, asa, treptat, in firisor subtire si batand in continuu. Apoi, 5 galbenusuri, tot pe rand. Apoi 5 linguri de faina, cu varf. Pe rand si omogenizand compozitia. La final – o lingurita de praf de copt, stins cu zeama de lamaie. Si, in fine, merele rase si scurse bine  in prealabil, amestecate cu scortisoara dupa gust. Mixul asta se toarna in forma de chec unsa cu unt si se coace la foc potrivit pana cand trece cu succes proba intepatului cu scobitoarea (stiti, cand aceasta ramane curata, e semn ca s-a copt prajitura). That’s all folks! Pofta buna la chec cu mere si o saptamana usoara.

Asa nu-mi place sa ma trezesc pe intuneric! E ca atunci cand te scoli la 4 pentru ca ai avion la 7. Sau cand te trezesti noaptea de vise rele si nu mai poti adormi la loc. Ce mai, dezolant! Ei bine, azi dimineata nu doar ca era intuneric, dar ce suieraturi de vant, ce rafale de ploaie, mamica mea, imi venea sa curl up in bed indefinitely:p In schimb, m-am dat jos reluctantly si mi-am tarat noul meu fizic expandat spre birou, doar ca sa constat ca din tavanul fals curgea apa fix peste postiturile mele color. Well, o stiti pe aia cu “zise Bamse si mai lua o gura de miere?” Pentru zile de-astea cand iti vine sa-ti bati copiii (no offense, nugget!), o placinta cu branza dulce si stafide e fix what the doctor ordered.

Foaia o stiti deja, ca e aceeasi ca cea de la placinta cu mere. Pentru umplutura aveti nevoie de 1kg or so de branza de vaci bine scursa (vedeti sa fie buna si dulce, nu de-aia usor acrisoara), un praf de sare, cateva linguri de zahar dupa gust, un plic de zahar vanilat, trei linguri de gris, stafide multe si opt oua batute usor inainte. Amestecate pac pac, pusa umplutura peste prima foaie, acoperit cu a doua foaie si data tava la cuptor la foc mic. Apoi pudrata cu zahar si lasata sa-si vina in fire. Daca va tine. Deci da, placinta buna cu branza, pentru zi de cacao. As fi zis enjoy, dar mai bine amin!

De la mama am reteta pentru cea mai buna placinta cu mere ever. De fapt, cea mai buna placinta punct, pentru ca merge si cu branza sau cu dovleac. Sa ne-ntelegem: o placinta buna este una cu foaie consistenta. Altfel, why bother, punem doar umplutura intr-un lighean si mancam cu polonicu’:p Asta-i si motivul pentru care nu-mi place strudelul: prea mult stuffing, prea putina coca. Acuma, asta nu inseamna ca foaia de placinta trebuie sa fie exagerat de groasa. Musai sa fie moale, frageda, gustoasa in its own, nu doar un suport pentru ce-i inauntru. Acum ca ne-am lamurit, sa va povestesc cum se face placinta cu mere via @Mama.

Se rad merele pe razatoarea mare si se scurg bine bine de suc (pe care… l-am baut, hac!). Cate mere? Pai, depends. Eu am facut placinta intr-otava de-aia imensa de inoxde la Ikea si am avut sa zic 2/3 sacosa mare Mega Image de mere. Asa. Odata merele rase, le amestecam cu 5-6 linguri de zahar, nuci, stafide si scortisoara dupa gust. Le calim intr-o cratita mare si nelipicioasa cat sa mai scapam de zeama din ele. Treaba e ca daca sunt foarte zemoase, n-o sa tina frumos foile si o sa iasa o treaba incerta si imprastiata. So, de-aia insist.

Bun. Pentru coca avem nevoie (tot la tava mare de care va povesteam) de 21 de linguri de zahar (eu am pus insa doar 15, ca mi se parea prea dulce cu 21), 21 de linguri de ulei si 2 oua, pe care le amestecam bine intr-un vas mare. Adaugam 21 de linguri de apa minerala, 1 lingurita de praf de copt stins cu zeama de lamaie si faina cat cuprinde. Coca o sa iasa asa, grasuta, numai buna de intins.

Coca o impartim in doua. Cu jumatate facem foaia de jos, pe care o punem in tava unsa cu unt. Peste ea deversam umplutura si acoperim cu foaia facuta din cealalta jumatate. Crestam frumos placinta pe deasupra, exact pe liniile pe care o sa o taiem cand e gata. Si dam la cuptorul preincalzit, la foc mic, ca sa mu se faca scrum, ci sa se coaca frumos. Cand e gata, o pudram cu zahar fin si o lasam sa se scalde in bataia soarelui cat sa se inmoaie foile si sa o putem taia frumos. Yummy-delish-can’t have enough of it – I promise! Faza cea mai tare e ca in casa o sa miroasa minunat a placinta si a scortisoara si a toamna bogata si a duminica, a mame si bunici si a copilarie. Si a fericire. Enjoy!

Back by popular demand si din pacate pictureless (long story, new laptop:p), prajitura Emiliei se intoarce! Pentru ca e indeed una din cele mai gustoase prajituri de casa si pentru ca multi dintre voi vor sa stie cum se face, am rugat-o pe Emili sa ne mai dea odata reteta. Si iata:

• 300g zahar
• 300g faina
• 200g unt
• 2 ciocolate cu lapte rase
• 4 oua
• cacao si scortisoara dupa gust
• 1 cana de vin rosu

Pe principiul, foarte sanatos dealtfel, “mix everything together”, aceasta delicioasa prajitura porneste cu ouale batute separat (intai albusul cu zaharul) si se termina cu vinul si scortisoara, care se adauga exact inainte sa dam prajitura la cuptor pentru a nu se risipi aromele.  Nu va speriati daca nu creste, din cauza, sau mai bine zis, datorita ciocolatei si vinului, aceasta brownie are o consistenta moale si umeda mai degraba decat una inecacioasa ca de pandispan. Sounds easy enough! Enjoy!

weekend-ul asta poate fi lejer caracterizat drept dementa culinara. adica, while mircea badea isi expunea fesele maratoniste din pantaloni mult prea scurti prin herastrau la nush ce actiune atletica in grup, noi (a selected bunch of people, that is) mancam absolut (da mazette, asa cum ziceai) ca porcii, pentru ca, nu-i asa, nu e obligatoriu ca hainele cu care te-ai imbracat sambata sa te mai incapa duminica, mai ales (hint hint) daca nu ai dormit acasa:))

pai da, pentru ca daca voi credeti ca poti sa mananci fara sa te resimti: trei feluri de sosuri de spaghete cu spaghete, doua feluri de placinta, apoi paine de casa cu unt si slanina si ceapa verde;  sa bei mojitos si pe urma bere si intre ele cola, sa te scoli dimineata si sa o iei de la capat cu breakfast complet si apoi la pranz sa bagi pui provensal si pe dupa-amiaza asa sa te apuce din nou foamea de parca nu ai mancat in veci, oh well think again. suntem foarte grasi azi, asta e tot ce pot sa va zic:)) desi culmea, am reusit sa combatem si la wii intre doua valuri de cooking insanity by mazi & me.

am zis sa fie spaghete pentru ca se faceau repede si clar aveau sa multumeasca pe toata lumea. nu poti sa gresesti cu spaghete! pentru scarnavii care urasc branza (desi, god, how can they?!) am facut bolognese (anume carne tocata + sos de rosii = love). pentru boo – paste vegetariene cu legume balacite in sos de gorgonzola topita. in fine, pentru the simple pleasures in life am zis sa fie si carbonara cu extra bacon!

cateva tips pentru gospodina moderna rau:

– sosurile pentru paste se pot prepara dimineata inainte de petrecere. in acest mod simplu veti avea timp sa alergati la magazin pentru niste extra bacon pentru ca tura intai s-a ars jumate si apoi cineva a pescuit cu degetele nerabdatoare friptura extrema de pe fundul usor carbonizat al tigaii.

– iti trebuie 1 kg de spaghete ca sa fericesti opt oameni, dar dupa tre’ sa le dai placinta si slanina in aceasta ordine fix

– you can never make enough carbonara, succes nebun i tell u

– daca vrei sa nu manance mazi, o distragi cu prajituri (pe care tre sa le faca ea)

– intotdeauna invitatii se vor plange ca au mancat prea mult, while secretly wishing for more:)) asa ca e bine sa ai niste happy treats in bite’s range

– sosul de gorgonzola e mai fin daca branza se topeste in smantana dulce

– pastele astea se servesc cu salata verde direct din punga

despre tarta cu lamaie facuta de mazi si burcusu nu va pot spune prea multe, afara de faptul ca e noua mea prajitura preferata si ca mai vreau, ca nu m-am saturat si ca ma ustura limba de la all the juicy lemon-lime zest.

a mai fost si o placinta cu mere, apreciata la justa valoare numai dupa ce s-a terminat cea cu lamaie:P

poate va intrebati cum cineva care a mancat deja desert mai pofteste la paine de casa cu slanina. sa stiti ca si eu ma intreb:)) in apararea noastra: mirosea asa de bine si ar fi trebuit sa fie aperitiv, dar n-am mai reusit. am mancat ca la buni in copilarie si m-am gandit ce tare era daca mai traia, ca acum n-are cine sa-mi mai faca pita cu unsoare si cu boia:p

sa fi fost slana… sau the pretyy mojito by Pufix the man…

cert e ca pe la 4 am cazut lati. pana a doua zi la 9, cand, ca la nuntile din povesti, am luat-o de la capat. cu mic dejun hotelier si apoi cu o mancare taraneasca ce merita un post of its own. soon!