Ieri seara am fost la primul gratar de anul asta, o minunatie si-o porceala maxima, ce va intra in istoria gratarelor manevrate de Pufix as “the garlic & tequila barbeque”, ceea ce va dati cu totii seama ce-nseamna. Am avut carne de porc marinata, carnati, mici, ciocanele de pui si ciuperci, am pus paine si rosii pe gratar si am facut minunatul sos de usturoi cu rosii coapte si ardei iute. Am mancat noi, au mancat pisicile si cateii si tot  ne-a mai ramas. Si acum, cand ma uit la poze, asa-mi vine s-o iau de la capat! O primavara frumoasa everyone si la multe, multe gratare!:D

Duminica m-am trezit cu mare pofta de ostropel de pui si cum tot venea mama la noi la masa, am zis sa execut unul. Ostropelul se face usor, dar nu si repede. E nevoie de timp sa se fiarba carnea bine bine. Bucatile de carne se prajesc in unt, cu o lingura de faina, ceva boia dulce, sare si piper.

Cand s-au rumenit bine pe toate partile, se sting cu vin alb (exista si varianta stins cu supa si adaugat o lingura de otet la sfarsit, dar mie nu-mi place asa). Se lasa la foc mic cu o foaie de dafin si cateva crengute de cimbru, pana cand carnea se desprinde de pe os de fiarta ce e.

La coada se adauga o conserva de rosii tocate, o mana de catei de usturoi pisati, piper si sare dupa gust. Se lasa sa mai fiarba vreo cinci minute si gata. Se serveste cu piure.

O mancarica de iarna ca la mama-acasa, makes u all fuzzy and warm inside:) Nu-i chiar easy peasy de facut, vrei sa-ti iasa fina si dulce si fara cocoloase, dar stiti cum se zice, practice makes perfect. So, curaj!, zice the cowardly dog si se apuca de treaba. Fierbe carnea de pui intr-o supa concentrata, cu o ceapa taiata pe din doua, un morcov, o telina, un pastarnac, cateva boabe de piper negru… the usual way. Apoi scoate bucatile si le perpeleste in tigaie cu putin unt, sare si piper. Intr-o craticioara topeste iarasi  unt, peste care presara cateva linguri de faina, cat cuprinde, amestecand continuu. Stinge cu supa si cu telul amesteca repejor, ca sa nu se formeze cocoloase. Ciulamaua trebuie sa fie fina si semi-lichida, nici prea groasa, dar nici ca o supa. Cand e aproape gata, incorporam una-doua linguri de smantana dulce, potrivim de sare si piper si adaugam bucatile de carne. Mai dam un colcot-doua si gata. Servim cu mamaliguta aburinda si, pentru maniacii green, cu patrunjel proaspat. That’s all folks! Reteta clasica pe care mi-am luat de la mama un “excelent”, which says it all:)

*Pentru intoleranti la lactoza se poate inlocui untul cu ulei de masline si puteti sari de tot peste smantana.

Sambata am fost la Cornu, la parintii lui Pufix. Am prins o demonstratie de incalzire globala ca la balamuc, soare, maneca scurta, the works. Sar peste partea cu gratarul – vorba lui Pufix, de fiecare data cand mergem facem aceleasi poze (le gasiti pe feisbuc in case ca sunt in lista voastra), si intru direct in subiect: o reteta de familie pitch-uita de mama soacra si pusa in aplicare duminica de ascultatoarea nora, de dragul sotului pofticios si al amintirilor lui din copilarie. Which goes to show ca supa de ceapa a francezilor has nothing on us. Adica, pe principiul paine in supa, se face o zeama concentrata din rasol de vita, in care se fierb multe legume: morcovi, telina, ceapa, ardei, pastarnac, radacina de patrunjel, cartofi si fasole boabe. Se strecoara supa (carnea si legumele se pot folosi pentru altele, o sa va povestesc soon ce-am facut eu cu ele). Se taie o felie groasa de paine buna pe vatra, se prajeste, se freaca bine bine cu usturoi si se unge cu unt. Peste ea se toarna supa fierbinte si se mananca in nestire. Comfort food care sa va aduca aminte de copilarie si sa va anticipeze batranetile, cand veti manca de nevoie paine muiata:)) Sexy.

Craciunul in familie e clasic: cadourile se dau in ajun si tot in noaptea de 24 decembrie se gusta primele sarmale, carnatii si maiosul. Pe 25 la pranz e masa mare, ce se intinde pana spre seara. Se mananca in episoade, ca la nunta: aperitive, sarmale, friptura si carnati cu piure si muraturi, cozonac.

Si-apoi ne odihnim. Ca Puffeta, rapusa si ea de o conserva Gourmet-junk, ca doar odata-i Craciunul:)

Si ca sa nu ziceti ca ne pierdem vremea, hai sa va dau reteta de maios a  familiei mele. Acesta fiind un soi de lebar foarte greu de facut, foarte usor de mancat, si we do it best:)

Maios: un mat gros de caltabos, ficat de porc si slanina, condimente. Se fierbe slanina cu foi de dafin si piper pana devine translucida. Ficatul se opareste, apoi se da prin masina de tocat. La fel si slanina. Se framanta bine compozitia, cu sare, piper si boia. The tricky part este sa ai o proportie buna de ficat si slanina, altfel maiosul iese fie sfaramicios, fie prea gras. Noi zicem 3/4 ficat, 1/4 slanina, dar e drept ca potrivim si din ochi (adaugam grasime pana ni se pare ca pasta e numai buna de intins pe paine). Compozitia de maios, daca e bine facuta, e aproape imposibil de bagat in mat. Se lipeste, vine cu razbunare inapoi din tulumba, te improasca intre ochi, the works. Important e sa ai rabdare, merita! Daca ai depasit etapa asta, mai ai de trecut doar un hop, anume fiertul maiosului. In apa rece, intepat cu furculita, altfel crapa si-l cauti cu sita prin oala. Odata fiert, se clateste cu apa si se lasa pe fund de lemn la presat. Se mananca pe paine, cu mustar.

Merry Xmas strike 2!:)

Friptura perfecta este de porc si, credeti-ma,  nu este deloc greu de facut. In fact, e cam cel mai simplu lucru pe care il poti face in bucatarie si precis ma repet cand spun asta. Pentru friptura de Craciun e nevoie de o bucata intreaga de carne, bunaoara un muschi file sau un cotlet fara os. Facem asa:

Punem bucata de carne in tava (fara sa indepartam stratul subtire de grasime de deasupra) si pregatim miresmele: piper verde maruntit in mojar, paprika, usturoi, oregano si cimbru, pe care le scufundam in ulei de masline cat sa capete o consistenta pastoasa. Cu pasta asta ungem carnea. Completam zeama din tava cu vin si putina apa, apoi dam la cuptorul preincalzit la 200+ grade pret de zece minute. Pe urma dam focul mic si lasam friptura sa se rumeasca 50-80 de minute, mai stropind din cand in cand cu zeama si avand grija sa nu ni se faca scrum crusta de mirodenii.

Odata carnea gata, din zeama facem gravy de pus peste piure, iar friptura noastra absolut perfecta o mancam fie calda, cu sos, fie rece, feliata si cu mustar. Nu-i Craciun fara friptura, iar daca faceti cum v-am invatat, bine o sa va para!:) Bonus, daca faceti ca mine, mai gustati si din vin cat se rumeneste carnea. V-am pupat! Cheers:)

Gustare

• muschiulet afumat, jumari, slaninuta fiarta cu usturoi, salam banatean, toba, lebar
• paine de casa cu untura, boia si sare grunjoasa
• branza de burduf, branza de oaie, cascaval afumat
• tzatziki cu bastonase de morcovi si ardei gras
• salata romana cu ciuperci, bacon si sos blue cheese
• ceapa verde, ridichi, rosii, castraveti, masline

Sarmale cu mamaliga

Main

• piept de curcan la cuptor cu sos de cranberries, pui la vas roman, muschi de porc in vin cu crusta de piper verde, carnati de casa
• piure de cartofi cu usturoi si chives, sote de mazare cu unt si morcovi glasati, cartofi la cuptor cu rozmarin

Desert

• panettone cu glazura de mascarpone si portocale

Am o stare tampita de neliniste lately, a lot has changed si incerc sa ma ancorez folosind every trick in the book. De exemplu, ma simt foarte legata de tot ce-mi aduce aminte de copilarie si de tata. Tata care iarna facea intotdeauna cartofi copti la cuptorul de la aragaz, pentru ca era inainte de revolutie si inainte sa intre in viata noastra cuptorul cu microunde si alte inventii ale diavolului:)) Pe atunci cartofii erau mici, se coceau repejor, iar apoi tata ii punea intr-o ulcica si ii invelea cu o carpa, sa stea la cald. Si eu asteptam cuminte sa treaca ceea ce parea o eternitate, ca sa-mi decojeasca el primul cartof si sa mi-l puna pe farfurie, cu unt si sare si slaninuta si catei de usturoi. E lesne de inteles pentru oricine a pierdut un parinte, mirosul de cartofi e a small treasure, e tata.

Duminica e ziua cand, pe principiul dansez pentru tine, gatesc pentru mama. Nu e deloc usor, I tell you:) E un client greu de multumit si cu criticile la el, asa ca deocamdata strategia e sa limitam inventiile si Pufix sa faca mamaliga. Si sa nu comitem vreun condiment dubios oriental in ce fac eu acolo, ca nu este deloc apreciat. Prin urmare, duminica gatim romaneste, caldut si moale, not too spicy, not too sweet, asa, ca acasa. Ca si cum romanii au mostenit pamantul si fac cu el ce au invatat de mici.

Duminica asta am inceput cu niste ciuperci la frigare, cu unt, cascaval afumat si sare grunjoasa. Apoi am trecut la un soi de tochitura, care nu avea neaparat toate ingredientele necesare, dar a fost pana la urma foarte gustoasa. Am calit un morcov si o jumatate de ceapa rosie, tocate grosier (cu noul meu “satar” din colectia de cutite periculos de ascutite pe care le-a primit Pufix de la babaci de ziua lui de nume – what were they thinking?:))). Apoi am adaugat in tigaie bucatelele de porc, pui si cabanos, pe care in prealabil le pudrasem cu faina, boia si cimbru si le amestecasem vartos.

Cand carnita era aproape gata, am adaugat piureul de rosii si am potrivit cu sare, piper, niste catei de usturoi si doua-trei foi de dafin. Am fiert-o la foc mic, pana la epuizare.

Tochitura se mananca cu mamaliga si oua ochiuri, iar daca va place, puteti pune alaturi si un botz de branza de burduf. Acuma, ce sa va zic, mamei i-a placut. Which is good enough for me!:)

Prin ’88 a fost mama intr-o excursie in Uniunea Sovietica si cu aceasta ocazie am auzit prima oara despre bufetul  “all you can eat”, mi s-a parut ceva fabulos, mai ales ca, la noi, chiar si snitelul din parizer era cu portia. Ei, si-mi povestea mama cum bietii romani, in fata unei asemenea abundente, nu mai stiau ce sa-si puna in farfurie. Mancau icre peste salata boeuf peste peste peste carne peste supa. Totul cu varf. Ei bine, cam asa am facut si noi sambata seara, la ospatul traditional romanesc!

A fost mai ceva ca la nunta, va zic. Am mancat in asa hal incat de baut nu prea s-a mai putut, nefiind loc. Si a fost cel mai frumos exemplu de munca in echipa din cariera mea profesionala: oameni motivati (de gustoasele recompense), respect, colegialitate (am spalat vasele pe rand:)) si, nu in ultimul rand, recunoasterea meritelor fiecaruia prin oh’s and ah’s de satisfactie colectiva. Talk about marketing intern:)

Am inceput la ceas de seara cu gustarea traditionala romaneasca: slaninuta impanata cu usturoi, branza de oaie, cascaval afumat de Sibiu, ceapa rosie, icre proaspete de crap, vinete, ceapa verde, fasole batuta, chiftelute, zacusca, oua umplute de doua feluri (unele simple, iar altele cu sos de smantana si marar), ridichi umplute cu branza, sunca de la Baia Mare, si, desigur, lichiu cu ceapa si lichiu cu branza, o reteta ardeleneasca de familie, cu care ne-a cucerit Boo pe toti! Lichiul se face cu aluat de paine si se umple cu ceapa calita cu piper, branza cu ou sau varza.

Mai pe la inceputul saptamanii, cand m-a intrebat Bursucu el ce sa faca, i-am zis ca o idee ar fi sa faca fasole batuta. “Am sa fac cea mai buna fasole batuta ever!”, a zis el, care nu mai facuse niciodata, si s-a tinut de cuvant, pentru ca, I have to say, fasolea Bursucului a fost intens laudata de toti mesenii.

Trebuie sa recunosc ca aperitivele sunt partea mea preferata, asa ca era cat pe ce sa nu mai pot manca supa de linte cu sunca fiarta in bere, gatita de Florian, care cred ca a vrut sa ne demonstreze pe aceasta cale ca tot barbatii make the best chefs:) Nici de-asta nu mai mancasem si recunosc ca m-a lasat cu gura cascata (for more). Asa ca l-am iscodit pe bucatarul nostru (a carui zi de nastere si era, la multi ani, Florian:D!) si am aflat reteta, here it goes: lintea se lasa la inmuiat cateva ore cu o sticla de bere (DAB). Separat se face o supa cu morcov, telina, cartofi si rosii. Se calesc in tigaie ceapa si sunca de Baia Mare (gasiti in piata Matache si va rog s-o incercati, e to die for! i-a cucerit si pe musafirii vegetarieni/flexitarieni), si se stinge totul cu amestecul de bere si linte. Clocotiti amestecul asta pret de vreo jumatate de ora, pana fierbe sunca, apoi varsati peste supa de legume si mai lasati sa fiarba la foc mocnit inca o jumatate.

Dupa supa, am pus de mamaliga si de ciulama romaneasca traditionala de pui, ca in Muntenia, fara smantana, ca sa manance si cei cu intoleranta la lactoza (Emili:D). Mamaliga a facut-o Pufix-my-Pufix, in cratita smaltuita de 5 kile, sa mancam pana la Craciun:) Ne-a mers la suflet, ca aveam si saramura de crap facuta de Mihai (Ubi pentru cunoscatori:)), in strachinuta de lut absolut bestiala, cumparata de la Cora (abia astept sa get me one:D)

Cine-a mai putut, a gustat si din gulasul meu de porc cu chimen din belshug, si din puii copti la vas roman cu cartofi taranesti. Am uitat de mujdei (on purpose;). Ah, si cand pusesem deja bucatele pe masa, ne-am amintit si de prazul cu masline facut de Ami, ca doar n-o lasa sufletelul de olteanca sa vina la ospat romanesc fara praz!

La desert au ajuns doar campionii, ca deh, maratonul culinar nu-i pentru everybody:))

Dar if you made it this far, v-ati bucurat desigur de deja celebra prajitura cu vin si scortisoara facuta de Emilia, un fel de brownie pufos si alcoolizat, din care s-a ras o tava mare de cuptor, in ciuda faptului ca aveam si tort maresal (de cumparat, pentru sarbatoritul serii), si budinca de gris cu sirop de lapte si zahar, excutata de Ami, si papanasi cu smantana si dulceata.

Pe la 12 noaptea, fiind ei sfintii Mihail si Gavril si avand doi Mihai (Pufix & Ubi) si o Mihaela (Ami), s-a lasat cu cadouri de sezon (manusi, fular si caciula) si am ciocnit pentru noi si pt nou si pentru ca ne e drag ca ne-am cunoscut si ne-au trecut impreuna vremea si vremurile, cu drag si cu speranta de viitor. Si iar am mancat, si iar ne-am bucurat. Si was it too much food? Totally! Si would we do it again? Definitely! In fact, ma gandesc sa fac din asta o traditie. Pentru ca asa incep ele traditiile moderne, de la o vorba lansata in spatiul cibernetic de o minte luminata. Nu zic bine?