gardienii somnului (in continuarea postului pentru mame extenuate)
Si se facura doua saptamani de cand ne-am apucat serios de treaba cu somnul. Doua saptamani de major adjustment din partea intregii familii. Doua saptamani de cand gandim si respiram si traim dupa un nou principiu: “protect the sleep”. Sa mergem, dara, inainte, pe firul (epic) al postului pentru mame extenuate. Stiti de unde am plecat, acu’ o sa va zic unde-am ajuns. Cu precizarea, din capul locului, ca nu e aceasta vreo reteta a fericirii universale, ci un tablou de viata de familie care surprinde in timp real framantarile noastre de parinti diletanti. Nu exista “calea”, ci doar o sumedenie de drumuri sinuoase care duc ori la bal, ori la spital. Cu acest disclaimer in cap, let’s all follow the yellow brick road.
Rezumat: Iepu’ nu dormea ziua. Deloc. Ora ei de culcare era in jur de 11-12, uneori chiar 1 noaptea, dupa care se trezea de cateva ori ca sa manance. In tot acest timp, plangea mult de tot. Nu statea singura nici un picut. Degeaba leagane, degeaba jucarii, degeaba salteluta de activitati. Eram miserable, toti trei, si habar n-aveam de ce. Nu ne trecuse prin cap ca avem o problema, credeam ca asa e, ca asa trebuie sa fie, ca e o cumpana, un test. Ca daca nu ti-e greu pana-n ficat, nu esti buna de mama. O mare tampenie de altfel. Salvarea ne-a venit din carti, nefiind noi aceia care se nasc invatati. Am vizualizat elefantul, dupa cum si cestile de portelan care zaceau sparte pe jos. Si-am inceput sa le adunam. Si-a inceput sa ne fie bine. De care bine chiar aveam mare nevoie.
Primul lucru pe care l-am facut a fost sa sucim ora de culcare a copilului, din 12 in 8 seara. Ne-am autoconsemnat la domiciliu incepand cu ora 7 si ceva si-am mers inainte cu ritualul de culcare, ala cu frectie, baie, mancat si somn. Pentru care ocazie speciala, am intzolit Iepu’ cu cele mai adorabile pijamale de la Next Baby. In primele trei zile a fost usor. Iepu’ a acceptat noua ora de culcare, iar ziua si-a tras in cap trei reprize de somn asa, lejer si fara proteste. Dupa care am scris eu primul post on the subject. Dupa care, deoarece o cautasem cu lumanarea, I jinxed it. Asa ca in urmatoarea zi n-a mai mers deloc cu nap-urile doi si trei. M-am intors la carte. Care carte zicea ca in cazuri de-astea cand copilul se supraoboseste ceva de nedescris, sa-l culci in chip exceptional undeva intre 5 si 6 dupa-amiaza. De tot cum ar veni. Am facut asta. I-am facut baia pe la 6, iar la 6:30 dormea dusa. Excelent, am zis eu. Doar ca pe la 19:15 s-a trezit. Si-a purces sa se jeleasca. Si (acu’ sa te tii cata ghetele-n fund ma astept sa-mi iau), am lasat-o sa planga. A plans 45 de minute. A fost groaznic. 45 de minute de negocieri aprige cu mine, cu Mishu, cu mama care-mi tipa in telefon ca omoram copilul… M-am simtit ca un posterior. Pe urma a tacut.
De atunci incoace, a fost smooth sailing. Fix din ziua urmatoare, n-am mai avut niciodata probleme cu culcatul seara. Ora 8 a ramas ora ei de somn, pe care a invatat sa si-l ceara cu indarjire. Cu somnul de peste zi a mai durat oleaca. Pe cel de dimineata l-a acceptat bine, de indata ce m-am prins eu ca punctul critic la care-i cadeau ochii in gura era cam la 1h 30′ dupa ce ne trezeam prima oara. La somnul de dupa-amiaza s-a opintit ceva, dar de vreo cinci zile functioneaza si ala. Si mai exista somnul de late afternoon, care se intampla natural in jur de ora 16. Am observat ca ajuta alaptatul in preajma orei de somn. Si-am mai observat ca Iepu’ adoarme bine si fara balamuc daca e pusa in patul ei. Cu mine in pat, gaseste mereu ceva de investigat. Un iepure pe pijama care trebuie neaparat desprins de-acolo, niste dungi interesante pe fata de perna, o carpa pe mine de care e musai sa traga… Pe toate aceste dragutzoshenii le-as fi interpretat pana acum drept nevoia copilului sa stea treaz. Teorie care nu se pupa insa deloc cu faptul ca, scoasa dintre imprimeuri distractive (distracting), adoarme bustean in doua secunde fix.
Dupa cum ma gandeam eu in sinea mea acum cateva zile, nu stii ce e aia sentiment de vinovatie pana nu faci copil. Evident ca nu mi-a placut ca a plans, m-a durut burta si capul si mi-a venit sa vomit niste ore bune dupa ce ea tacuse. M-am gandit ca poate toti aia care zic ca face copilul brain damage daca plange or avea dreptate. Mi-a fost frica. M-am invinuit. Pe urma, mi-am dat seama ca in alea 45 de minute nu mi-am facut unghiile cu oja si nici nu m-am uitat la seriale. Am stat lipita de usa si mi-a trebuit toata stapanirea de sine si tot reframingul ca sa nu intru. Ceea ce mi-a dat incredere ca I’m not a bad mother after all (speaking of which, imi place mult postarea asta a lui Zu despre mame bune, mame rele, pls to read!).
Nu cred ca lasatul copilului sa planga e metoda de aur. Habar nu am ce as fi facut daca plansul ar fi continuat si in zilele ce au urmat. Asa s-a potrivit insa ca pentru noi nu a mers altceva. Si, believe me, I tried everything.
Acum ne este bine, in sfarsit. Am inceput diversificarea de luni. Programul de somn curge lin ca un paraias, de la sine, fara fuss. Ceea ce ma face sa cred ca-i bun. O sa mai fie bumps along the way, dar cumva ma simt trezita. Am realizat ca nu pot sa fiu genul de parinte pasiv (nu ca ar fi ceva in neregula cu asta, it’s just not for me). Attachment parentingul nu merge pentru noi. Nu am un copil care iubeste portabilitatea (am investit milioane bune in manduci si wrapuri si alte alea), nu am un copil caruia ii prieste maxim co-sleepingul in orisice situatie… Am un copil dupa chipul lui ta-su si asemanarea mea, caruia ii prieste ordinea, oricat de putina. Ordinea lui, nu ordinea mea, but still, ordinea. Asa suntem. Si sa nu ne acceptam asa cum suntem e in general metoda universal valabila de ratare a fericirii. Pfoai, deci… da:)
___________________________________________________________________________
Matrimoniale
Acestea multe fiind zise, m-am hotarat brusc sa-mi fac my very own support group cu mame. Le vreau pe mamele alea neintuitive. Care nu stiu. Care nu s-au nascut invatate. Care invata. Care se cocoseaza zilnic sub presiuni diverse. Pentru care micile decizii taie in carne vie. Care se vantura pe blog aicisha si in miezul carora sa ma simt ca acasa. I know you’re out there. Cine ma vrea, sa-mi lase un comment si sa ne strangem. Ca asa nu se mai poate:)
tags: de ce nu doarme bebe, Dr. Weissbluth, Happy Child, Healthy Sleeping Habits, iepu', momzilla, teoria somnului 134 comments »
September 30th, 2011 at 7:50 am
laura, ti-am trimis aseara mail, n-ai primit? am nevoie de idul tau pe facebook pentru grup. retrimit mailul daca nu a ajuns la tine, let me know
September 30th, 2011 at 8:11 am
Hmm…nu cred ca exista retete universale. Experienta mea e limitata in domeniu, neavand copii, dar dupa ce am petrecut 10 ani ca voluntar cu kinderi de 3-4 ani si pot spune ca nu am vazut copii traumatizati din lipsa de somn in patul parintilor…sau pt ce nu sunt ridicati imediat ce au cazut, sau pt ca li se impune sa manance sau sa doarma cand refuza, sau pentru ca li se impun limite pur si simplu. A-l cocolosi la infinit, a nu il lasa sa planga 10 minute, pt ca va fi traumatizat, e ridicol. Nu faci decat sa transformi un copil normal intr-o problema.
Eu am fost un copil “tragedie” pt saraca mama. Bolnavicios, plangacios, doi ani n-am acceptat sa adorm niciunde decat in bratele ei. Ea era convinsa ca in secunda in care ma va pune jos si eu voi tipa din toti plamanii, voi fi traumatizata:) N-a contrazis-o nimeni, din contra. Bunica ar fi masurat apa de baie cu lingurita, daca asta m-ar fi facut fericita.
Schimbarea a venit cand a trebuit ca mama sa reinceapa serviciul, bunica la fel, si eu sa stau cu o tanti din vecini (nu erau bone super instruite la momentul ala). Ei, prima saptamana, a stiut tot blocul ca mama e la serviciu. N-am mancat, n-am baut, n-am facut decat sa plang, si s-o termin nervos pe doamna cu pricina, care a abandonat postul. Post preluat de o doamna in varsta, cu 5 nepoti, care m-a luat in grija si pe mine. Si doamna asta m-a lasat in apele mele. Am plans, am refuzat sa mananc, tot programul. Cumva totusi, cu fermitate si fara sa fie impresionata de scenariile mele, m-a adus pe linia de plutire. Mamei nu-i venea sa creada ca dormeam la 8, mancam bine de cateva ori pe zi, si desi eram bolnava, nu plangeam decat la injectii. A intrebat-o ce a facut de a dat un copil si a luat altul. Raspunsul a fost banal: “am avut treaba, cu 6 copiii in grija nu poti tine doar unul in brate, in timp ce speli, faci mancare, cureti, etc.” Adica m-a ignorat 🙂 Cu grija de rigoare, dar tot ignorare se numeste 🙂 Si m-a lasat sa plang, sa ma agit de una singura, pana m-am calmat, caci nu e fun sa plangi fara audienta 🙂
Nu, nu m-a traumatizat, am tinut la ea si am pastrat legatura pana la moartea ei, si o pomenesc constant, alaturi de retetele ei magice de prajituri cu caramel, cirese negre si frisca facuta in casa 🙂
September 30th, 2011 at 8:23 am
Pot sa ma bag si eu chiar daca puiu meu mai e inca putin in gaoace? 🙂
September 30th, 2011 at 9:05 am
si eu vreau in clubul tau (desi bebe vrem numai peste 1-2 ani sa apara) ma primesti?…as vrea si eu sa invat din timp ce si cum sa fac!
(ador felul cum scrii!)
September 30th, 2011 at 9:12 am
si eu as dori :))
September 30th, 2011 at 9:38 am
Vreau si eu in club.Cu tot cu Andrei mic si urlator de 5-6 ori pe noapte. Are 4 luni si ma termina psihic si fizic. Ziua abia doarme 30-40 de min, iar noaptea se trezeste de 5-6-7 ori. Somnul meu e o ora dormit, una trezit si tot asa.
September 30th, 2011 at 9:52 am
of dearest ce ai facut? ai deschis cutia pandorei…brrr… pune repede capacu si hai sa ne jucam noi cum ne place noua 🙂
September 30th, 2011 at 10:01 am
1. si eu vreau in club 🙂
2. oare educatia aceasta de la care luni trebuie sa inceapa ? Nasture, Vecinu’ care a sta la mine in burtica si care acum are 4 saptamani ar trebui oare pus la program ? si el ca mai toti bebelusii se linisteste la pieptul meu, ii place mai mult in brate, are senzor la ceafa cand il pun in patut.
September 30th, 2011 at 11:08 am
oau, deci se repeta aici aceeasi intamplare trista de pe un anumit grup de pe facebook in care mamicile care stiu tot arunca cu vorbe in alte mamici, care au alte idei, alte metode, alte propuneri…E tare trist:(. Eu acolo am renuntat sa ma mai bag tocmai pentru ca eram acuzata de tot felul de nebunii.
Cookie nu a distrus copilul pentru ca l-a lasat sa planga o seara. Sa fim seriosi! Si nici nu i-a fost usor. A ales insa varianta asta si rezultattul a fsot foarte bun. Iepu doarme, e linistita, e vesela. Parintii ei la fel.Care e problema?
Daca altii aleg sa doarma cu cel mic in pat si sa il tina non-stop imn brate si pentru ei asta e solutia ideala si se simt fericiti, din nou, care e problema? Fiecare alege drumul care i se potriveste.
Si acuzatiile cu traumatizarea copilului sau dresarea lui sunt stupide rau.
September 30th, 2011 at 11:20 am
Fetelor, voi ati plans vreodata 45 de minute? 30? 20? Neconsolate de nimeni, fara o imbratisare, fara o vorba buna? Cum v-ati simtit apoi? Va durea capul, erati ametite? Mai aveati chef de ceva? Erati ragusite?
Eu recomand cu caldura cateva carti adevarate, scrise de psihologi, penru a vedea cat de benefic e pentru psihicul copilului un astfel de tratament. Pe termen lung.
September 30th, 2011 at 11:25 am
Observ ca nimeni, dar NIMENI, in 100 de comentarii, nu si-a pus problema ce simte copilul care plange 45 de minute 🙁
Voi ati plans vreodata atata timp? Ati avut vreodata o suparare sau durere de care sa plangeti pana la istovire? Daca da, nu va amintiti cum e? Nu va amintiti cat de rau te simti FIZIC, cand te inneci cu propriile lacrimi, nu mai ai aer, te doare capul, ti se intorc maruntaiele pe dos, si nu e NIMENI, absolut nimeni acolo sa te aline, sa te ajute, sa te tina in brate, sa te mangaie?
V-ar mai veni sa plangeti si a doua zi? Probabil nu, ca v-ati prins deja ca nu-i pasa nimanui de durerea voastra…
Si asta e cazul in care i se intampla unui adult, care are experienta, rabdare si cunoaste mecanisme de a trece peste necazuri si a merge mai departe.
Un bebelus nu le are. El doar sufera, neputincios. Pana cedeaza.
Iar noi, spectatorii, o consolam pe mama, ca doar ce greu trebuie sa ii fi fost sa sprijine usa in timp ce copilul ei era sfasiat de suferinta.
Din puctul de vedere al copilului, nu e nici o diferenta daca mama isi facea unghiile sau era la usa, nu il ajuta cu absolut nimic. Nu era acolo cand avea cea mai mare nevoie de ea. Asta e tot ce i se intipareste in suflet.
Ganditi-va bine daca asta va doriti, daca asta e important pentru voi.
September 30th, 2011 at 11:41 am
Corry, un copil de 4-5 luni nu invata dupa o repriza de plans ca mama l-a abandonat. Dar invata sa faca asocierea intre pusul in patut si ora de somn. Dovada ca din acel moment a dormit foarte bine. Si nu cred ca e vorba de urlete de 45 de minute, ci probabil smiorcaieli, maraieli, foieli, venite din combinatia dintre oboseala, dorinta de joaca si neputinta de adormi.
September 30th, 2011 at 11:51 am
Jeeeesus, nu-mi vine a crede ce citesc! sincer! tragedia antica era nimic pe langa ce citesc aici, ca tot zicea Monica de Pandora 😐
September 30th, 2011 at 12:08 pm
Buna!
Citind postul tau, mi-aduc aminte de mine cand frumusica mea avea 4 luni si eu ma chinuiam sa o adorm timp de o ora si dupa ce reuseam, dormea 15 min si se trezea in urlete. Am aplicat si eu aceeasi metoda iar dupa 2 zile fetita adormea singura la ea in pat dupa 5 min.
Acum ea are 1 an si 3 luni, doarme ziua de 1-2 ori si noaptea inca se mai trezeste 1-2 ori; de luni o sa o intarc si sunt curioasa cum o sa decurga,…
Eu cred ca fiecare are modul sau de a educa, creste copilul si nu trebuie sa judecam pe cealalta cum o face. Fiecare are pragul ei de rabdare, de nopti nedormite,….si orice mama nu cred ca vrea decat sa ii fie bine bebelusului asa ca eu zic sa ne incurajam si sa ne sfatuim intre noi nu sa aratam cu degetul… 🙂
Va pup!
September 30th, 2011 at 12:16 pm
mai aveti locuri libere in grup?
sunt mama doar de 6 luni1/2 (baiatul meu e cu doua saptamani mai mare decat domnisoara iepu’) si m-am ghidat de la inceput dupa regula asta: pentru copilul meu, eu sunt cea mai buna mama!
n-am vrut sfaturi prea multe si nici nu dau la randul meu pentru ca ceea ce e potrivit pentru noi s-ar putea sa nu se poata aplica si in cazul altora. copilul meu e unic si atunci cand plange, si cand vrea alintat, si cand se rasfata si eu stiu cel mai bine cum si in ce fel sa intervin sa-l alin/ adorm/ calmez.
ma doare fanatismul asta, si rosiile virtuale aruncate in unele mame, cand toate ne dorim acelasi lucru: copii sanatosi, si la trup, si la minte!
haideti sa nu mai generalizam, sa nu mai punem egal intre copii si intre mame, sa acceptam diferentele si protectia copilului sa o lasam celor care chiar au nevoie de ea!
September 30th, 2011 at 12:40 pm
Roxana (si evident si cookie), ba da, dupa o repriza de plans de 45 min invata in mod cert ca mama l-a abandonat. mi se pare tare elocvent exemplul cu pisoii. daca pisica i-a parasit, ei plang o vreme si apoi se potolesc. ei inteleg ca mama lor nu se mai intoarce si se resemneaza. in cazul lor nu e la mijloc nicio ora de somn. e totul clar. crezi ca un copil de 6 luni stie ca mama lui il lasa sa planga pt ca ea are un scop “nobil”? sa il invete sa doarma? nu, el crede ca this is it. it’s on his own. si tace. dupa ce i-a crescut pulsul, baiatile inimii, il doare capul, stomacul si multe altele. mai ales ca nu se poate ridica in fund sau in picioare….in ideea ca alta pozitie l-ar ajuta.
September 30th, 2011 at 12:48 pm
Adriana, corry and the rest: bateti campii. Hai sa ne vedem fiecare de treaba, v-ati spus punctul de vedere, usa e la dreapta…succes in viata si copii sanatosi.
September 30th, 2011 at 1:04 pm
Vad ca s-a aglomerat deja, dar sper sa mai aveți un loc si pentru mine. Am gândit-o de prea multe ori in ultimele 7 luni pe aia cu “nu știi ce e vinovatia pana n-ai copil” si zic eu ca asta imi da vreo cinci stele lângă titlul de mama-care-nu-le-știe-pe-toate. Dar le învață dând cu capul. 🙂
Cookie, mă bucur ca v-a ieșit experimentul “program de somn”; noi, dupa ce ne-am hotărât entuziasti sa-i devansam ora de culcare gargaritei ne-am ales numai cu mai multe treziri pe noapte – vreo 3-4 la număr – in care nu, nu vrea sa pape, cu doar sa fie readormita in brate. Iar si iar. Mă consolez ca poate-i doar o toana, ca poate ii ies dintii si intr-o buna noapte vom reveni la alea 7 ore legate de somn.
Am încercat si eu, pe la 4-5 luni, sa o las sa planga, dar mai mult de 5 minute n-am rezistat, imi face creierul felii experimentul. Acum mi-am comandat un video-babymonitor cu gândul ca vazand-o, dar fără a fi lângă ea sa o enerveze pasivitatea mea, as putea sa suport mai bine si o eventuala criza de plâns.
Alte idei n-am deocamdată. Poate mă inspir de la voi 🙂
September 30th, 2011 at 1:07 pm
Hey….vreau si noi. Una bucata mamica si una bucata fetita de 1 an si 3 luni (…destul de linistita).
September 30th, 2011 at 1:41 pm
Nu Adriana, nu invata ca e abandonat. E vorba de o data, o zi din viata lui. Sa nu exageram acum spunând ca daca un copil plange e damaged for life. Invata insa ca chiar daca plange mami nu vine sa se joace cu el in clipa aia si ca e momentul sa doarma. Si apoi vede cand se trezeste ca mami e acolo si se pot juca. Dar e o discutie fara final, in care fiecare e convins ca are dreptate. Tu pe de-o parte spui ca 1 plans egal traume vesnice, eu zic ca 1 plans poate aduce muuulte saptamani minunate de somn:d. Hai sa “agree to disagree”
September 30th, 2011 at 2:20 pm
Mishu, putin respect pt cei care va fac trafic, implicit va aduc bani.
September 30th, 2011 at 2:32 pm
Nu inteleg de ce daca spun si cred altfel, plus ca ma exprim frumos, in banca mea,ba pot cita si studii plus cazuistica cu duiumul, nu inteleg de ce o luati asa. Asa ca o lectie, asa ca un atac, asa ca o predica…
Ce simt eu, si poate ca si altii din the rest e doar ..caldura si ingrijorare… Nu simt nevoia de a-mi impune opinia, ci doar pe aia de a intreba umil – are you sure?
Stiu ca se pot gasi strategii la nevoia fiecarei mame de a contribui cat mai bine si mai mult la binele copilului. Stiu ca asta vrem: cel mai bine pt copilul nostru. Si daca uneori pare fanatism sau agresivitate sau superioritate, poate in spate e doar nevoia de apropiere si intelegere si impartasire si comunicare. Si e greu sa mi le reprim desi nu e copilul meu, nu ii cunosc parintii… Dar simt ca, undeva, suntem impreuna pe drumul asta…
September 30th, 2011 at 2:54 pm
irina, sper ca nu te superi ca-ti spun dar nu cred ca cea mica se teme sa doarma singura pentru ca a dormit singura cand era bebe. Cred ca fricile si temerile ei de acum au cauze din prezent, nu din trecut. E ceva ce o sperie acum, nu e vorba de amintiri ancestrale din bebelusie.Cel putina sta e parerea mea:)
September 30th, 2011 at 4:56 pm
@Andreea (121): looooooooool. Iti dau tie toti banii care vin din blogul asta, sa iei ceva frumos la copil?
September 30th, 2011 at 5:31 pm
Primit mail:))))))))))
September 30th, 2011 at 8:03 pm
Ma inscriu si eu in club – am o fetita de 10 luni cu care ma inteleg uneori si inteleg si ce vrea cand mararie… mai greu este cand apar urletele si tipetele …. avem de lucru la unele aspecte.
September 30th, 2011 at 10:26 pm
Se poate sa ma primesti in grup? Fetele mele sunt gemene, au un an jumate si pana acum nu a fost deloc usor. Primele 6 luni au fost cam ce ai patit cu Iepu’, doar ca pe doua voci…
October 1st, 2011 at 9:34 pm
Mishu, did i hit a nerve there?
Totusi nu mi-a raspuns niciun sustinator al teoriei plansului: voi ati incercat sa va puneti in locul acelui copil? Sa va imaginati ce simte?
E un exercitiu util.
October 2nd, 2011 at 4:20 am
:)) Corry, trebuie sa marturisesc ca ma amuza teribil ideile de genul asta “te-ai pus in pielea lui?”
Pai normal ca s-a pus, toate mamele se pun, dar idea e ca nu poti sa impiedici, un copil sa planga, daca asta isi propune. Nu doar un bebelus. Orice copil, mai ales daca simte ca toata atentia adultilor este concentrata pe el, plange ca disperatul daca nu obtine instant tot ceea ce isi doreste. Asta e retata cea mai simpla sa obtii un copil rasfatat, imposibil de controlat si de linistit si care nu are nici un soi de limita sau regula. Si care in final, e profund nefericit.
Pe de alta parte, ce faci daca trebuie sa duci copilul de 6-8 luni la cresa, pt ca trebuie sa reincepi serviciul? Nu toata lumea isi permite sau poate sa stea acasa 2, 3, 10 ani, pana se asigura toata lumea ca pruncu nu este traumatizat prin plans. Asa ca il duci la cresa, la gradinita…si iti garantez ca acolo plange si este lasat sa planga. Pana se linisteste singur. Vrei sa spui ca toti copii ies traumatizati de la cresa?
Partea proasta e ca daca la cresa e prima data cand experimenteaza lipsa de atentie din partea adultilor, fie si pentru 10 minute, si nu stie sa se calmeze singur, poate face crize foarte urate. Am avut o experienta socanta cu un prichindel de 4 ani, care fusese adus la noi la centru, pentru 2 ore pe zi. In prima zi, cand a vazut-o pe maica-sa ca pleaca, a plans atat de tare, incat n-a mai putut respira, s-a albastrit, am chemat salvarea, etc. Maica-sa ne-a explicat mai apoi, ca piciul nu s-a dezlipit de ea pana atunci. Mergea cu ea peste tot, dormea cu ea, nu l-a privat nici o secunda de atentia ei totala. Rezultatul era un dezastru. Nu l-am mai primit la centru decat pe la 6 ani, cand incepuse sa ramana la gradinita cam 2 zile pe saptamana, nu mai mult, ca nu cumva sa fie traumatizat si de experienta asta.
Asa ca….da, poate un bebelus se simte nasol vreo 45 de minute, dar poate minutele alea il scutesc de probleme mai tarziu. So….who knows?
October 2nd, 2011 at 8:35 am
Mara, vorbim de doua lucruri diferite.
Este cu totul altceva cand parintele se afla in una din situatiile descrise de tine: nu are de ales, trebuie sa se intoarca la serviciu, etc. Acel parinte face tot ce poate in situatia respectiva.
Ceea ce nu a fost deloc cazul povestit in acest articol, dar si multe din comentariile ulterioare.
Parintii astia chiar POT sa isi consoleze copiii, sa evite plansul excesiv si daunator, dar ALEG sa nu o faca, din motive gresite, dupa parerea mea.
Nici intrebarea “who knows” nu isi are locul in problema asta, pentru ca exista studii facute de oameni seriosi, care demonstreaza clar ca plansul prelungit al bebelusilor va avea efecte severe asupra sistemului nervos, capacitatii de invatare, sanatatii emotionale, etc. a copilului mai mare si a adultului. Link-ul postat de mine mai sus e un inceput pentru a intelege aceste lucruri, dar si faptul ca trezirile nocturne ale copiilor foarte mici sunt nu doar normale, ci si sanatoase pentru ei, asa se dezvolta ei, chiar daca ne produc noua inconveniente.
Intrebarea este: alegi ce e mai bine pentru copil, sau confortul propriu? Repet, vorbesc de cazurile cand e vorba de alegere (ca in cel de fata), nu de necesitate sau de o situatie fara alte solutii.
In plus, nu stiu cum ai ajuns la concluzia ca a NU iti lasa copilul de cateva luni sa planga 45 de minute inseamna sa fii prea permisiv, sa il consideri centrul universului si sa nu ii impui niciodata limite. POTI foarte bine sa ii impui (ulterior, nu la cateva luni, ca nu are niciun sens) limite pe care sa le inteleaga, sa eviti crizele, sa cresti un copil fericit si sanatos.
E treaba noastra, ca si parinti, sa avem discernamant si sa deosebim situatiile cand copilul plange cu disperare si chiar are nevoie de prezenta noastra (cand e speriat, se simte singur, e bolnav, etc etc) de cazurile in care un copil se da cu fundul de pamant ca nu poate obtine in magazin jucaria pe care o doreste.
Aceste doua situatii trebuie tratate diferit. Iar premisa ca daca il lasi sa planga atunci cand e mic si are nevoie de prezenta ta, ca in viitor sa nu planga ca sa obtina ce vrea, este foarte gresita. Din contra, un copil caruia i-au fost satsfacute de la inceput nevoile primare de afectiune, care se simte in siguranta alaturi de parintii sai si are incredere ca acestia nu il vor parasi doar pentru ca sa schimbat ora la ceas, acel copil va fi mai intelegator si respectuos fata de nevoile altora, mai dornic sa coopereze in situatii neplacute.
Deci alternative, pasnice si eficiente, exista! Trebuie doar sa iti doresti sa le aplici, pentru ca unele presupun intr-adevar renuntarea pentru o perioada la o parte din confortul propriu. Insa dupa ce te impaci cu gandul asta, lucrurile merg ca unse 🙂
P.S.: cazul povestit de tine pare unul izolat, nu cred ca ai intalnit multe de felul asta. Cine stie ce complicatii avea acel copil in viata lui, de avea atat de multa nevoie de prezenta mamei. Este gresit sa il generalizam si sa tratam spartan toti bebelusii.
October 2nd, 2011 at 8:54 am
http://www.babble.com/baby/health-and-safety/baby-sleep-training-does-cry-it-out-method-harm-kids/
si respectiv:
http://answers.google.com/answers/threadview/id/774928.html
asta apropo de studii.
October 2nd, 2011 at 9:13 am
ma tem ca discutia devine doar o confruntare de tipul “cine are ultimul cuvant”, atata vreme cat se ignora un fapt esential: copilul asta, Iepu’ adica, a plans O SINGURA DATA timp de 45 de minute. nu in fiecare zi, si nici macar de saptejdemiideori timp de 45 de minute in aceeasi zi. asa ca, despre ce se discuta de fapt?! si acuma, nu ca e Cookie prietena mea si le cunosc personal si pe ea si pe Iepu’, si stiu ca ea e unul dintre cei mai echilibrati oameni pe care ii cunosc, iar Iepu’ e un copilas vesel si sociabil, dar zic ca e usor sa o faci mama denaturata atata vreme cat nu o cunosti si oricum nu iti pasa daca ii dai cu niste pietre in cap online, ca doar d-asta are blog, nu? ca sa i se rastalmaceasca toate cuvintele. e trist, doamnelor, ce faceti aici. putem sa ne mutam la urmatorul subiect, va rog?
October 2nd, 2011 at 10:10 am
Eu sunt curioasa daca acest copil mai suge noaptea, cum ar fi normal si recomandabil la vasta lui.
@Zazuza – e singurul comntariu pe care l-am citit, fiind ultimul: si o singura data 5 minute sa lasi un copil sa planga cu buna stiinta inseamna abuz.
Scrie mama ca i-a fost rau fizic dupa episodul cu pricina. Cat de egoist poti fi, ca om, sa iti pui problema vai, cum ai suferit tu, in loc sa te raportezi la suferinta pe care ai provocat-o unei fiinte care abia e in stare sa se intoarca de pe burta pe fata si invers?
“Avem o problma” concluzioneaza autoarea, ok, da, dar aia nu e somnul, e lipsa crunta de empatie, imi pare rau. Sa stitti ca se organizeaza in perioada asta niste lectii extraordinare de comunicare empattica, vi le reomand tutoror. Si sunr curioasa cine-mi va sterge comentariul pana la urma, pentru ca sunt sigura ca nu va ramane aici 🙁
October 2nd, 2011 at 10:38 am
guess what: copilul suge noaptea. si ziua. ce chestie… pun pariu ca abia asteptai, zoozie draga, sa avem si-o polemica pe tema alaptatului versus lp. ah, si speaking of that, gasesc articolele tale menite sa promoveze alaptarea condescendente si agresive, sunt sigura ca intentia e buna, dar ma tem ca s-ar putea de multe ori sa obtii efectul opus.