despre cum vede viata o mama nevazatoare.

Anul trecut, Oly lansa sticla de lapte cu capac inscriptionat in Braille. Mi se parea, la vremea aia, o gaselnita. O campanie iscusita, cu mesaj frumos, din zona asocierilor care “dau bine”, dar fac si nitica treaba pe langa. De-atunci si pana acum, am inteles si apreciat mai bine efortul constant al echipei de PR in a mentine aceasta linie de CSR. Implicarea Olympus in sustinerea sportivilor paralimpici (demers in care, mind you, au fost si primul sponsor) m-a cam uns pe suflet, ce sa zic. Si ma bucur, asa, ca n-a fost doar o intamplare si ca uite, joia trecuta, am primit un mail de la dansii cu invitatia de a gazdui pe blog astazi, de Ziua Bastonului Alb, un interviu cu o persoana nevazatoare. In continuarea campaniei Light In The Dark, inceputa anul trecut cu scopul de a pompa in constiinta noastra niste awareness si niste empatie pentru persoanele cu dizabilitati de vedere. Evident, am vrut. Am rugat PR-ul sa ma ajute sa gasim o mama nevazatoare. Pentru ca in comunitatea de mame in care respir si traiesc 24-7, ne apuca uneori deznadejdea, vine greul si ne musca de fund, si, mi-am zis eu, fratzica, daca noua ne e greu cu doi ochi functionali, cam cat de greu tre’ sa-i fie unei mame care nu si-a vazut niciodata copilul. Asa am ajuns intr-un dialog cu Tania.

Tania are 34 de ani si este mama unei fetite de 4 ani. Este absolventa a Facultatii de Jurnalism. Nu a vazut niciodata. Sotul ei, Paul, are un rest de vedere. Cam asta stiam eu despre Tania vineri, cand m-am apucat sa pun pe hartie niste intrebari. As vrea sa va zic ca mi-a fost usor sa o intreb lucruri, ca mi-a venit firesc. Adevarul e ca mi-a fost, realmente, frica. Sa n-o jignesc cu ceva, sa nu o intreb chestiuni semi-retarde (fail!:)), sa nu-si dea seama ca I have no fucking clue despre cum tre’ sa te porti cu o persoana care nu vede (pentru ca, nu-i asa, nu te invata nimeni). Noroc ca m-au ajutat mamele mele dragi, impreuna am “produs” o lista cu intrebari, la care Tania ne-a raspuns cu bunavointa si din care am inteles niste lucruri. Dar despre asta, la coada interviului sa vorbim.

Cum e the dating game pentru o femeie nevazatoare? Cum ti-ai cunoscut jumatatea? Care e povestea voastra?:)
Pe Paul, jumatatea mea, il stiu de cand aveam 17 ani, in calitate de prieten al iubitului meu de atunci. In acea calitate mi-a oferit primul buchet de flori asa ca, desi nu l-am mai vazut timp de 11 ani, iti dai seama ca nu aveam cum sa-l uit. Era autorul primului buchet de flori din viata mea! Intre timp el s-a casatorit, a facut un baietel, doar ca acea relatie s-a rupt dupa patru ani. Pe Paul aveam sa il reintalnesc in septembrie 2007, dupa ce, povestind cu iubitul meu din adolescenta despre el, am decis sa il caut pe Skype. Pentru cei ce inca nu stiu, nevazatorii pot avea acces la internet cu ajutorul unei sinteze vocale numita Jaws, care “citeste” ecranul. Dupa 3 luni in care se saturase sa faca naveta aproape saptamanal de la Tulghes la Bucuresti (aprox. 500 km), Paul s-a mutat nu doar in viata mea, ci si in locuinta pe care o imparteam cu sora mea.

Primul gand cand ai aflat ca esti insarcinata.
In februarie 2008 am decis sa fac niste analize de rutina, ca, in cazul in care aveam sa raman insarcinata candva, sa stiu daca e ceva de tratat. Printre rezultatele analizelor era si cel legat de hormonul progesteron, care era crescut. O cautare simpla pe net arata ca acesta poate fi un semn de sarcina. M-am amuzat doar. Nu am crezut pana cand, la doua zile de intarziere, testul barza a aratat doua liniute! Doamne ce fericire! Nu programaseram nimic, nu era momentul, nu aveam o casa a noastra, dar daca doamne–doamne a decis asa, e clar ca stie el de ce… Sarcina a decurs fara mari probleme, fara prea multe greturi si varsaturi. Am plecat si in Tunisia, ca doar nu era sa pierd excursia programata inainte sa raman insarcinata… 20 octombrie 2008 avea sa fie cea mai frumoasa zi din viata mea, caci atunci a decis sa vina pe lume fetita mea, Adelina Andreea! Doamne, cum trec anii! Sambata face 4 anisori!

Povesteste-ne cate ceva despre cum e sa cresti un copil atunci cand esti nevazator.
Consider ca duc o viata normala: am un loc de munca (sunt maseuza la un spital), am o casa la care platesc rate, gatesc, fac curatenie, am grija de fetita mea… va regasiti? Diferenta e ca merg insotita de cele mai multe ori de sotul meu, care are un rest de vedere si care ma ajuta foarte mult. Sa cresti un copil? Nu cred ca e o diferenta. Ia sa vedem: cate mame isi lasa micutii cu bone sau bunici inca din primele luni, pentru ca trebuie sa mearga la serviciu? Cate sunt cele care, desi vad, nu stiu cum sa trateze racelile copiilor lor? Sunt lucruri pe care, teoretic pot sa le faca, practic, nu. Eu am stat acasa pana la 2 ani, mi-am imbaiat, mi-am schimbat fetita, am stiut, invatata de pediatru, ce sa ii dau la un simplu guturai ori febra. Cu ce nu puteam face (ex: sa ii administrez doza de medicament, sa ii dau sa manance cu lingurita, sa ies cu ea afara neinsotita) ma ajutau sotul sau sora mea. Asadar, nu e o diferenta intre mine si voi.

Cum arata o zi obisnuita din viata ta?
Ma trezesc la 6, imi beau cafeaua, imi trezesc sotul, imi trezesc fetita, o imbrac, o pieptan, caci are parul lung, ii fac codite, plecam toti trei spre gradinita Adelinei, dupa care ne indreptam spre locul de munca (lucram la acelasi spital). Dupa-amiaza lucram in particular. Seara ne recuperam fetita de la gradi si, in aceeasi formula de trei, revenim acasa.

Ce hobby-uri ai? Ce placeri vinovate? Lucrurile alea pe care le faci numai si numai pentru tine, micile frivolitati fara de care viata ar fi mai saraca:D
Cafeaua… fara ea, nu se poate! Ador telenovelele (stiu limba spaniola), dar de mult nu am mai reusit sa urmaresc vreuna… timpul asta!

Gatesti?
Gatesc doar in week-end, pentru ca atunci am timp. Ma laud spunand ca nu sunt o buna gospodina, dar mancaruri banale cum ar fi ciorbe, tocanite, pilafior cu pipote (ii place mult Adelinei) imi ies bine.

Ce muzica-ti place? Mancarea preferata? Vacanta ideala? Pepsi sau Cola?
Nu beau decat sucuri naturale, poate cel mult Fanta. Imi place muzica veche, cea care se difuzeaza pe Radio Romantic, imi plac mai mult dulciurile decat mancarurile, ador vacantele la mare (merg anual la bulgari si odata am fost pe Costa Brava, in Spania).

Cum o “vezi” tu pe fetita ta?
Pe fetita mea o vad frumoasa, asa cum orice mamica isi vede copilul.

Cum i-ai explicat fetitei ca tu nu vezi si care este atitudinea ei fata de treaba asta? Acum e maricica si presupun ca, mergand la gradinita si intrand in colectivitate, a vazut ca parintii altor copii sunt altfel… Cred ca nu e usor deloc.
Sigur ca si-a dat seama ca sunt altfel decat ceilalti, asa ca a trebuit sa ii dau o explicatie asa, pe masura varstei ei. I-am spus ca, atunci cand eram mica, am stat mult in fata televizorului si de asta nu mai vad, asa ca ea trebuie sa evite sa stea prea aproape la desene animate. Fara sa ii spun, ea, atunci cand vrea sa imi arate ceva, imi ia mana si mi-o pune pe acel obiect, ma duce de mana pana la el.

Ce faci cand esti doar cu fetita si te intreaba: “Mama, ce e aia?”
S-a intamplat si asta. Am incercat sa ii explic, iar cand nu am reusit, i-am spus ca ii va explica tati mai bine.

Ce inseamna pentru tine “greu”?
Greu? Cand creste euro, ha ha! Imi este greu ca deocamdata nu pot iesi singura in parc cu Adelina.

Cum iti pastrezi zenul si rozul si optimismul si energia in viata? Ai vrea sa vii sa ne tii un seminar atunci cand ni se ineaca toate corabiile?
Eu am fost o optimista de cand ma stiu. Chiar daca nu reuseam sa fac ce faceau ceilalti copii de varsta mea, tot zambitoare eram. Da, cu drag as veni sa va tin un seminar daca ar fi cazul.

Ai o mantra? Ceva ce-ti spui cand things get rough… Ceva care te ajuta si te motiveaza.
Cineva acolo sus, ma iubeste! Asta am spus cand mi-am pierdut parintii, asta spun cand ceva nu imi iese asa cum imi doresc. Asta am spus de fiecare data cand, studenta la jurnalism fiind, dadeam examen la logica…:))

Zi-ne ceva ce n-ai mai zis nimanui. Shhhh! Ramane intre noi;)
Nu imi vine in minte nimic ce n-am mai spus nimanui. Pot doar sa iti spun ca sunt mandra ca am o familie frumoasa si ca ii multumesc lui Dumnezeu ca fetita mea nu are problem vizuale.

Cum sortezi lucrurile rosii de cele albe atunci cand speli la masina?
De spalat se ocupa sotul meu. Ce, la voi nu se intampla ca sotii sa bage rufe la spalat? Daca nu, foarte rau!:)

Una grea – diferentele dintre tine si o persoana fara dizabilitati de vedere, concentrate intr-o propozitie.
O persoana fara dizabilitati vizuale are mai multa independenta.

In timp ce scriu intrebarile astea, ma gandesc cu groaza ca s-ar putea s-o dau cu mucii-n fasole si sa intreb ceva aiurea, nepotrivit… Care sunt gafele uzuale si sterotipiile de gandire ale vazatorilor, deranjante sau jignitoare pentru nevazatori? Exista o eticheta? Sinceritatea si firescul ajung?
Doamne, dar cate nu sunt! “Reusesti sa te imbraci singura?”, “Cum mananci?”, “Poti sa mergi pe scara rulanta?” etc. Ma amuz, mai le dau raspunsuri la bascalie si trec mai departe. Trist e ca fac gafe de genul asta persoane la care nu te astepti, cum ar fi oamenii cu studii superioare. Una dintre putinele persoane care m-a luat asa cum sunt (o femeie normala) a fost Manuela, prietena mea buna.

Ce m-ai intreba tu pe mine?
Lucruri legate de copii, ca de la mamica la mamica, nimic special.

Ce sfat le-ai da mamelor vazatoare?
Sa nu isi neglijeze micutii, sa le acorde mai mult timp, sa iasa ele cu ei si nu bunicii ori bonele pentru ca, spre deosebire de mine, o pot face fara sa aiba nevoie de insotitori. Eu sunt un caz fericit: sotul meu mai vede asa ca putem iesi toti trei oriunde avem chef, dar sunt cupluri de nevazatori complet care neaparat au nevoie sa plateasca pe cineva care sa ii ajute in cresterea copiilor.

Invat. Invat sa ma port natural si normal cu persoane care sunt diferite si nu mi-e deloc usor. Si nu-s deloc buna la asta, deocamdata. Am avut mari emotii la interviul asta si, cand am vazut raspunsurile, m-a cam sagetat treaba cu “noi si voi”, atat de prezenta in discursul Taniei. Intr-un final m-am prins. M-am prins ca si “ei” invata. Invata sa se poarte natural si normal cu persoane care sunt diferite (“noi”). Cat de diferiti suntem? Pai as parafraza o treaba pe care am citit-o pe un blog al unui nevazator, care foarte frumos spunea “facem aceleasi lucruri, doar ca le facem diferit”.

Tania si cu mine avem aceleasi angoase despre cresterea copilului. Culmea e ca nici eu nu ies singura cu Iepu in parc, desi as putea. Si noi facem treburi in trei, mai degraba decat in doi. Si Mishu pune rufe la masina de spalat. Diferenta e ca eu beau Cola:) Si ca ea, asa cum foarte bine spunea draga mea prietena-mama Sabina, vede, de multe ori, lumea mult mai frumoasa decat o vedem noi.

Multumesc, Oly & Oxygen PR, pentru aceasta experienta. Si le multumesc pentru contributie mamelor mele bune – Cristina, Andra, Mihaela, Sabina si Alina.

tags: , , 10 comments »

10 Responses to “despre cum vede viata o mama nevazatoare.”

  1. Daniela

    Multumesc pentru aceasta postare. Ceva la care sa te gandesti cand viata pare grea 🙂 Si mie imi place sa fac lucrurile in 3 desi as putea sa le fac in 2 si le fac si in 2, dar parca in 3 sunt mai frumoase, sa fie oare rasfat? Cu drag Daniela, mamica unui pusti de 3 luni

  2. Alina

    Draga Tania,

    Pentru mine esti un model de incredere si izbanda in viata.
    Bravo tie si continua sa fii un model de incredere pentru copila ta.
    Sunt convinsa ca mai tarziu va fi un adult in calea caruia greutatile vor fi considerabil mai mici avand in vedere ca are asa un exemplu de putere si incredere cu care sa creasca

    Bravo Ana pentru un post cu un mesaj atat de puternic!

  3. Brindusa @ Cooking with my soul

    Draga Ana, cu postarea asta ai crescut mult in ochii si inima mea. Si iti multumesc pentru ca esti alaturi de Oly in campania lor de a ajuta persoanele cu dizabilitati.

  4. cookie

    Brindusa, multumesc. Cunosti pe cineva care este nevazator?

  5. Ruxandra Razi

    Varul meu este nevazator, stiu cat de greu este, mai ales pentru parintii lui, care nu au nicio problema cu vederea.

  6. Nedelcu Costica

    Am observat ca suferiti pentru toate nenorocirile posibile din lumea asta! Nu zic ca nu va apreciez pentru asta. Dar sa stiti ca si Dv. aveti de trait tot o singura viata. Prin suferinta pe care o imprumutati permanent de la cei napastuiti de soarta, sarmanii!, riscati mult. Depresia ne pindeste pe fiecare, problemele proprii combinate cu a celor napastuiti de soarta , mai ales in conditiile in care traim astazi, va pot complica viata, sanatatea. Viata cam asa a fost din totdeauna!Si mie , care am parintii departe , batrini, de 81 si 87ani (tatal)mi se rupe inima ca nu ii pot ajuta mai mult, ca ii vad atit de rar,si simt ca va veni acea clipa cumplita cind…..! Aapreciez la Dv. sensibilitatea si bunatatea sufleteasca! Dumnezeu sa va ocroteasca si sa fiti fericita alaturi de familie pentru ca aveti din plin pentru ce trai! Va sarut mina cu toata admiratia!

  7. Brindusa @ Cooking with my soul

    Nu stiu persoane nevazatoare. Dar cu alte dizabilitati da.

  8. fara titlu « Nongratad's Blog

    […] Am si eu momente de ratacire dar intr-o astfel de noapte am dat peste acest interviu despre cum vede viata o mama nevazatoare. […]

  9. Alina

    Si eu sunt o mama nevazatoare. Am o fetita minunata de 3 ani si 3 luni. Cu ajutorul lui Dumnezeu imi cresc fetita singura de lla varsta de 2 luni. Deci se poate….

  10. Liliana

    Intamplarea face sa o stiu pe Tania si pe sotul ei … doar din vedere. Locuim in acelasi cartier. I-am vazut de multe ori cu fetita si am fost impresionata de cat de apropiati sunt unul de celalalt.


leave a reply



Back to top