archive for June 2013


the epic BBQ party, strike 2. sau cum a facut GoodFood de s-a intrecut pe sine.

June 27th, 2013 — 1:47pm

Anul trecut era asa si asa si pe dincolo!”, comentam eu aseara, de sub atotcuprinzatorul, sub frunzele lui, nuc de La Seratta. Depanand amintiri de la primul barbecue party GoodFood, in timp ce infulecam ca o morsa zgariam cu furculita faimosul pate a la Mazi si ma bucuram, sincer, ca pot sa fac asta (sa depan amintiri, adica). Insemnand ele ca am fost si sunt pe lista de friends a celei mai simpatice publicatii pe hartie, care nu stiu in ce masura te face sa gatesti din placere, dar precis te face sa gemi de placere. In a foodie, non kinky way, ma, ce credeati?

Trec foarte repede peste bunatatile din meniu (humus, pate de ciuperci cu cimbru, salata de pastrav cu hrean, salata cu naut, salata marocana cu morcovi, salata de cartofi, salsa cu porumb si ceapa rosie, kisir cu rodie, pateul lui Mazi cu vin si stafide, ala despre care va ziceam mai sus, coleslaw – excelent, tabbouleh, pasta de masline, o suta de alte salati si dips pe care nu mi le mai amintesc, paine de la pain Plaisir si multa, nefiresc de multa carne, cheese cake cu lamaie, crumble cu fructe, tort de ciocolata, prajitura cu zmeura si fistic, cupcakes… nu mai stiu, zau, o isterie generala). Trec repede peste toate, zic, pentru ca sa ajung la ceea ce e mai demn de retinut, cu liniuta si de la capat:

  • Mazi e tot bella si tot cu toti ochii pe ea, nush la ce cantina mananca, dar ii prieste.
  • Catalina e foarte tare, frate! Face niste poze asa faine si e asa cool si laid back cu coditele ei negre si razboinice! Mi-a facut si mie o poza de sus, Through The Looking Glass style, pe care mi-am pus-o numaidecat la profil! Ah, j’aime!
  • Am zis si mai zic: food bloggerii sunt a great bunch. Nush cum se face. Lavinia, Monica, Florin, Ana, sweet CookieJar, mereu o bucurie sa va vad.
  • Carticica GoodFood cu bbq specials e de-acum la chioscuri. Tot ce trebuie sa stiti despre gratare, ca sa muriti in propriile bale. De luat, musai!
  • LaSeratta e the loveliest, most welcoming place, pe bune! Mereu ma gandesc cu ciuda ca daca as fi stiut despre ei, acolo mi-as fi facut nunta. Mergeti si vedeti. O sa va placa, promit!
  • Petrecerile astea GoodFood sunt din ce in ce mai reusite. Ok, au fost doua, dar de-abia o astept pe urmatoarea:)
  • Geo, noul food editor GoodFood, e o bucurie de om, so funny and bubbly, ma foarte bucur ca am cunoscut-o si in persoana. Ii urez bafta si condei:)
  • O fata tare tare draguta mi-a zis ca-s mult mai funny si mai misto in realitate. Add that to the “mult mai slaba in realitate” I got a few weeks ago si uite pretext sa ma revars ca o gogoasa implodata. Corina, fenks girl, nice to finally meet you:) Dupa cum ti-am zis si in privat, cred si sper ca inainte sa-mi fi primit eu complimentul:)))
  • Mai multe poze martor gasiti aici.

Cam asta e. N-am nici barfe suculente, nici retete, nici behind the scenes. Am doar sentimentul ala lenes, placut, tihnit, pe care il ai cand te ridici satul de la masa familiei in ziua de duminica. Dupa supa cu taitei si copanel cu piure. Props echipei GoodFood ca stie sa faca lumea sa se simta asa. E mare lucru:)

4 comments » | filled under: life, party food

vama veche: dupa ce n-a mai fost ce era

June 25th, 2013 — 3:11pm

Exista o complicitate a mergatorilor in Vama. Un soi de replica de dat mai departe din tata-vamaiot in fiu-conceput-la-cort. Intrebati-i si or sa va spuna: “Vama Veche nu mai e ce-a fost!”. De fapt, nu-i nevoie sa intrebati, or sa va spuna oricum. Sansele sunt ca veti ramane cu aceasta nelamurire. Adica… cum era Vama cand era ce era? Si cam cand era asta? Mai exista, oare, viu si in viata, cineva care sa ne zica si noua? Intrebari legite, pe care mi le puneam in timp ce indesam in troller(!) mormanul de lucruri absolut necesare si esentiale primei mele vacante in Vama Veche. 

“Pack light”, they said. Lucru pe care nu l-am luat neaparat in serios, crezand cu putere ca atat dpdv emotional, cat si dpdv logistic, femeia nu poate, nene, sa aiba bagaj mic. Patru zile, patru femei… Things were needed. Placa de par, feon, prelungitor pentru a putea folosi simultan placa de par si feonul, cele sapte oje preferate, in nunate de rosu, rosu-rosu si rosu-rosu-rosu, plus baza si top coat, tot arsenalul Mac, tzoale si carpeturi, Convershi, slapi, trei perechi de sandale, haine de “ca daca e frig”, haine de “ca daca e cald”, trei costume de baie, palariuta, trusa de prim ajutor-minifarmacie portabila… Nyways. Un troller rotofei, rucsacul cu electronice, papornita de plaja si eu, destul de “incurca-loc” de felul meu.

Paranteza: invitatia dezbifarii de pe bucket list a unei vacante in loc de pierzanie Vama Veche imi parvenise de la trei best friends ele intre ele, trei fete foarte dragute, dintre care pe una o cunosteam binishor, pe alta mai putin si pe a treia deloc. Se chema ca tre’ sa fac impresie, sa-mi justific prezenta in micul, dar inimosul lor colectiv. Voiam sa ma iubeasca, da da da. Well, impresie… am facut. Caci cand m-au vazut tarand lejer cufarul magic, jur ca s-a auzit sunet de dinti cazuti pe asfalt. Cu ce eforturi am indesat lighioana in portbagaj, alaturi de lada frigorifica plina cu bautura… nu pot sa va spun. Dupa cum mi-e rusine sa va spun si ca fetele cele trei aveau bagaje mai mici decat geanta cu care ma duc eu zilnic la birou.

Momentul bagajului odata depasit, am purces fain frumos in excursia noastra de fete, so SATC, sezoanele 1-6. Prima lectie de viata Vama: se merge de luni pana joi, in iunie. In acest mod simplu, te asiguri ca nu nimeresti in miezul unei calcari in picioare al carei subiect esti chiar tu. A doua lectie: la OMV au un foietaj cu branza absolut fabulos, un soi de rulou sarat. Ah, si cherry cola. A treia lectie (asta din ciclul mai iesi si tu din casa!): autostrada cea new and improved te scoate direct la Agigea, facand drumul spre mare in timpul saptamanii o adevarata incantare. A patra lectie: nu incercati sa tarati un troller ginormic prin nisip.

Am ajuns la Vama Veche pe la ora pranzului si ne-am proptit direct aici:

La Cherhana, adica. Acest landmark de neratat (inteleg), unde pestele e mereu proaspat, oamenii nu gatesc complicatenii (neavand ei decat un gratar in curte) si privelistea e asa, to die for! Ne-am lipit (la propriu) de mese si am asteptat cuminti, cu spuma in pahar si spuma marii sub nas, ca aceasta aratare deosebita sa se parleasca bine pe toate partile:

1.8kg worth of calcan, fabulos de bun si extraordinar de scump (cca 200 lei). Si pentru ca asteptarea sa fie mai lina si ruloul cu branza de la OMV sa nu se mai simta singur in burta mea, niste icre cu ceapa sa consumam, au zis fetele, lucru la care prost sa fii sa te impotrivesti.

Bun. Bune si icrele, bun si pestele, bine de tot La Cherhana. 291 de lei o nota de patru persoane. Ceea ce as zice ca e opusul lui ieftin.

La Cherhana e loc viu, adica… cu vietati. Sub mese – catei si pisici. Pe plaja – pescarusi si alte pasarele (plaja de nudisti e in range pentru un zoom mai calificat, asa incat era cat pe ce sa va bucur cu o poza cu rating adult, noroc ca a cazut la montaj, altfel nush ce ne faceam. Adica who the fuck se apleaca sa culeaga scoici in fundu’ gol, fara sa indoaie genunchii? No… really!)

Acum, stiti, what happens in Vama stays in Vama si pentru ca inca mai vreau sa ma iubeasca fetele alea, nu o sa ma apuc sa va povestesc cat halimai inseamna vacanta cu patru fete si-o termoizolanta cu fineturi alcoolizate (o da, eu, EU, am baut doua Corona jumate in patru zile si patru prize, I am wild like that). Nu o sa va spun nici ca am mancat o cutie de branza topita every day for breakfast, cu switch de marci si joc de glezne incantate. Pur si simplu nu ar fi adevarat! Mai bine va zic pe unde ne-am potolit burtile si cu ce-am ramas asa, la purtatorul sensibil, dupa aceasta prima (posibil ultima:)) experienta in Vama.

La Cherhana e, daca nu am zis mai sus destul de explicit, best. Best of Vama. Pe langa icre si calcan, am mai incercat rapane (niste melci),

zargan (un peste cu oase verzi, foarte asemanator cu macroul), calabalac de mare (adicatelea pastrav de Marea Neagra), chefal si rechin.

Chefalul mi s-a parut cel mai bun. Rechinul mi s-a parut cel mai gras. Pestisorul fosforescent nu mi-a placut. Una peste alta cu mujdei, am iesit pe plus La Cherhana. Si am baut nectar bulgaresc ca pe vremuri, cand or fi fost si vremurile alea.

La Bibi Bistro am mancat mediocru. Mic dejun ok, pranz ok(ish). Ca sa citez un clasic, e cam “hit or miss”. Ciorbele deloc nu mi-au placut la Bibi.

La Canapele am mancat intr-o seara o shaorma buna, cu cartofi prajiti adevarati. Kudos!

La Lyana (fosta La Mitocanu’), am mancat un porc cu varza calita foarte foarte bun,

plus un papans singular, dar care facea cat doi.

Afara de astea, clatite si suberek. La Soni era inchis.

 

Si acum, niste trivia:

  • Prima benzinarie de pe autostrada, sensul de mers spre mare, e la km 45. In case u wanna time your bio breaks;)
  • Sezlongul in Vama e 15 lei pe zi.
  • Marea la Vama e cea mai versatila mare: are in orisice moment o alta culoare.
  • La supermarket au de toate branzele topitele.
  • Farmacia e inchisa vesnic (am stat patru zile acolo, n-am vazut vreodata animatie).
  • La Vila Dini e frumos, e curat, e fix pe plaja. La Vila Dini e si Moartea Linistii, caci alaturi, la terasa folk Open Stage, canta un nene cu lipsa de talent tot repertoriul Ducu Bertzi si Gheorghe Gheorghiu (da’ chiar, oare astia doi or sti cum era Vama cand era ce era?). Daca nenea asta nu se face plecat spre pasuni mai verzi, sanse bune sunt sa le shmshm biznisul astora cu Vila. Foarte draguta dealtfel, am zis.
  • Best pick up line, Vama Veche 2013: “Incep prin a va spune ca, spre deosebire de 99% din barbatii din Vama, eu AM cazare!”
  • Nudisti. Need I say more is less?
  • Copii, multi copii. Adica na, cine isi face de-acasa socoteala somnului si a lipsei urmei de fund de bebelus, o suge, cum ar veni, in chec. E plin de reprodusi.
  • Greieri. In casa, pe bluza, sub bluza. Pot fi convinsi sa dispara daca desurubati cu maiestrie becurile din balcon.
  • Alte insecte, taratoare, animale, animalute, personaje pitoresti, betivani, pastilati, pitzis si cocalari de Bucuresti: da.
  • Mizerie pe plaja: da, dar nu asa rau in iunie ca in sezon.
  • Necesitatea includerii in bagaj a unui espressor: da. Cafeaua e apa-pishu cam peste tot. Noi am avut masina de cafea Nespresso si cani de sticla, coz we’re comfort zombies like that:D
  • Autan, dopuri de urechi, pastile anti alergie: da.

Am scris atata si nu v-am zis nimic. Nu v-am zis esentialul: ca locurile sunt numai si numai atat de frumoase precum oamenii cu care le imparti. Si eu… am iubit Vama Veche. Cum, probabil atatia altii inainte mea au iubit-o. Nu pentru ea in sine, ci asa, pentru ce. Si mai ales pentru cu cine.

Ah, si am vazut rasaritul. A intrebat de voi;)

24 comments » | filled under: every day, life, reviews

(scurta noastra) vacanta greceasca

June 13th, 2013 — 11:21am

Iubesc Grecia! O iubesc ca pe-o iubita. O iubesc in asa hal incat, din clipa in care trecem granita pe la Kulata, simt in nari miros de apa sarata. Instinctul imi spune sa ma arunc din masina si sa iau in brate, cu simt de raspundere, un boschete, asa de mult simt ca locul meu acolo este. Intre mare si munte si cer si pamant. O iubesc cu simturile si cu capul si cu carnea si cu amintirea lui “ca si cand n-am plecat niciodata”. Asa de mult. Asa de bine. Asa mereu.

Bun. Acum ca e clar cum stam, sa va povestesc cate ceva despre scurta noastra vacanta sau lungul nostru weekend la Salonic. Acest oras unde m-as muta maine, daca maine ar veni cu cca 150k euro cat costa un apartament in centru.

Drumul spre Grecia via Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata nu e de speriat. Soseaua e buna, dar e drept ca pana la Sofia se cam merge pe-o banda. E pretty straight forward treaba, si mai prinzi si bucati de autostrada. Deoarece am testat aproape toate budele de benzinarii, de la Giurgiu la Sandanski, am de impartasit urmatoarea bucatica de intelepciune post factum: daca e musai sa faci pishu la bulgari, bine ar fi sa gasesti un OMV. Nu faceti ce-a facut eu, nu va opriti la birturi satesti cu terasica, unde doi bulgari parosi, in maieuri transpirate, iti zambesc fara dinti de pe dupa o cinzeaca. Unde buda e jegul jegurilor cu muste verzi, dar, culmea, becul din tavan e cu senzor de miscare. Unde miroase a ulei ranced, dar se plateste cu euro. Deci nu, nu acolo. Mai bine la tufis bine plasat, credeti-ma.

(Paranteza: daca v-ati nimerit pe drumul asta vineri dimineata si, cumva, ati vazut imediat dupa granita niste baieti trasi pe dreapta, care scobeau cu briceagul intr-o gaurica din bord incercand sa-si recupereze vinieta, sa stiti ca nu eram noi.)

Sunt 650km de la Bucuresti la Salonic, din care 500 is kilometri bulgaresti (mai lungi, se stie). De parcurs anywhere between 9 si 12h, in functie de cat de des te opresti. La dus, pe langa vastele bio & croissant breaks, noi ne-am oprit si intr-un urias magazin de jucarii de pe centura Sofiei (Jumbo), de unde am luat o strasnica desaga de cadouri pentru Iepu. Pretul vinovatiei noastre de fugiti de-acasa ce eram: 40 de leva. Nu ne-am oprit sa mancam, deoarece, in pura traditie a familiei noastre, ne-a facut mama o plasa de sandvisuri cu snitele. Yep, party like it’s 1995:)) Daca totusi vreti sa mancati de pe drum, incercati sa ajungeti pana la Sandanski, unde e, chiar la sosea, pe dreapta, un restaurant din lantul Happy (stiti, Happy ala de la Ruse, the good nomz).

Asa, lejer cum am mers, parasind Romania pe la 10:20 dimineata, am ajuns in Salonic la fix ora 20:00. Just in time for dinner. Ne-am checkuit la hotel (asta: http://www.parkhotel.com.gr/index_en.html), nu lux, dar foarte ok, curat si bine plasat (pe Ionos Dragoumi, o strada lunga, care te scoate direct in faleza si-ntr-o zona cu multe si bune mancatorii). Si-apoi s-a pornit ceea ce se poate usor numi “praduirea Salonicului de catre romani”. Practic, am inceput sa mancam vineri seara si nu ne-am mai oprit pana luni. Despre unde si despre ce o sa vorbim in cele ce urmeaza.

E plin Salonicul de taverne si cafenele, care mai populare, care mai de figuri. Ne-a ferit Dumnezeu de tzepe turistice, poate ca nici nu sunt. Peste tot am mancat bine, foarte bine si bine de tot. Zona pe care am abuzat-o cel mai des e asa, un fel de Selari al lor, un cluster de stradute bine ascunse, in apropierea falezei. Ajungeti acolo daca din strada principala (Egnatia) o luati pe Ionos Dragoumi si o tineti langa pana aproape de faleza. O sa vedeti la un moment dat o cladire mare, alba, cu coloane, ateneu style asa. Pe langa cladirea asta o cotiti, pe o straduta care, pare-mi-se, se cheama Katouni, si numaidecat ajungeti in raiul pofticiosilor.

Ne-a placut tare un resto care se cheama Mpoukia Mpoukia. E asa, pe un colt, in piateta asta Katouni. Am mancat aici si de bun venit in prima seara, si de bun ramas in ultima.

Sunt de incercat musai urmatoarele: crevetii proaspeti la gratar (€10), carnatii traditionali Olympus (€1.5 bucata sau €5 mix grill-ul cu cinci bucati), pork shank, salatele – mari cat ligheanul si absolut mi-nu-na-te, heavenly de-a dreptul (si stiti ca pe mine salata nu ma excita prea tare de regula) – de bifat cea greceasca si cea cretana (cca €6 ambele, de impartit lejer cu inca doua persoane). Vinul casei foarte bun, incercat pe cel alb, €4 o carafa. Si, desigur, oricand si oriunde, branza prajita (kefalotyri), tzatziki-ul si dovleceii pane (consumati compusiv la fiecare masa).

Ce-ar mai fi de neratat? Pai cartofii prajiti in ulei de masline (in 99% din locuri – cartofi adevarati, nu congelati), sardinele proaspete la gratar, burgerii fara chifla si fructele de mare, atunci cand gasiti fresh ones (in general, speciile din congelator sunt marcate ca atare pe meniu, dar cel mai bine e sa intrebati ospatarul). La Ouzeri Agora am mancat cel mai bun calamar ever.

Despre mancatorii ar mai fi de spus ca dau, aproape toate, apa si desertul din partea casei, dar ca sunt si locuri unde le primesti si-apoi le vezi pe nota (mai putine, e drept). Ca unele includ service charge de 10-13% in pretul preparatelor (deci cititi cu atentie meniul). Ca, desi nu-i perfect si-si mai dau cu stangu’-n dreptu’, n-am plecat de niciunde cu o impresie proasta. Cumva, fac ei la un fel sa iesi pe plus.

Last but not least, o bere e intre 3 si 4€, un Pepsi e 2€, a full meal e undeva intre €10 si €20 de persoana, drinks included.

  

Ce-ar fi de bifat cand ai doar doua zile pline in Salonic? Pai:

  • strada comerciala Tsimiski (undeva pe langa ea, n-as putea spune exact unde, m-am impiedicat de-o reprezentanta Camper si m-am ales cu cele mai vis frumos sandale rosii, deh, soarta!)
  • faleza, cu milioanele de cafenele unde poti s-o arzi la un frape cu vedere la mare
  • brutariile de cartier, cofetariile, bomboneriile, cafeaua greceasca la ibric
  • plaja – aveti una la cca 24km distanta (Agia Triada) si tot pe drumul spre ea gasiti un super aqua park
  • orasul vechi (de urcat musai pana in varf, eventual la ceas de seara, privelistea e breathtaking!)

Mai multe poze din vacanta noastra greceasca gasiti aici. In septembrie cred ca o comitem din nou;)

Iar din seria “daca doriti sa revedeti”, v-as aduce aminte de astea:

http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-1/
http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-2/
http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-3/
http://easypeasy.ro/2012/09/vacanta-noastra-romaneasca-1/
http://easypeasy.ro/2012/09/vacanta-noastra-romaneasca-2/
http://easypeasy.ro/2009/08/mic-tratat-despre-mancare/

PS: Thessaloniki, efharisto, s’agapo poli, can’t wait to be back:D

6 comments » | filled under: every day, favorites, life

bine ai venit, mai, iaurt bio produs in Romania

June 12th, 2013 — 1:41pm

Image courtesy of federico stevanin at FreeDigitalPhotos.net

Acum mai bine de juma de an, am fost supusa unui teasing monstruos. Se facea ca stateam la o masa cu niste oameni de-aia de vrei sa-i iei acasa, si fiecare povestea una alta. Si-apoi, un comesean mi-a aruncat-o la fileu, de mi-a stricat iremediabil linistea serii. Mie ca mie, dar sa vedeti lui in ce hal:)) Cica provocare: urmeaza sa lansam un produs nou, ceva fabulos, nu ghicesti ce, nu nu. Bai, dar nu va puteti imagina… n-am mai fost om din clipa aia. Da-i si speculeaza, linge portofoliul Olympus pe fata si pe dos, stoarce-ti creierii, gandeste-te la ceva din strafundurile ADN-ul brandului Olympus de la mama lui, mituieste-ti intuitia cu carnati grecesti de la Meze Taverna sa produca treburi… intuitive. E un alt iaurt cu fructe? E vreo mare branza? E lapte cu cacao? Sunt cutiute de-alea decadente cum are Olympus in Grecia, cu iaurt intr-o parte si miere intr-alta? E kefir? E unt? Doamne iarta-ma, asa am tinut-o toata seara. N-a fost chip sa extorchez informatia pretioasa de la oameni. Am plecat acasa caine ud, caci na, I hate dares, mai ales cand e destul de evident ca I’m not winning.

Ei, si cum stateam eu, miezul noptii bine trecut, motz cocotz in pat, cu ochii in tavan, deodata m-am ridicat in fund si cu un gest maret, de Mihai Viteazul pe cal, am zis: STIU! E IAURT BIO! Trecut-au lunile, iar eu… cum sa zic, nestramutata in convingere, eram cuminte in viata mea, imi vedeam de treaba si asteptam anuntul. Si nu zici ca de ieri e oficial?:D E el ma, el e, iaurtul Olympus bio, primul si singurul iaurt bio romanesc de pe piata. Ceea ce, in sine, mi se pare o super veste. Nu mai zic ce dans al bucuriei am facut cand mi s-a fost pusa in brate prima transa, caci, se stie, I love dares, mai ales cand e destul de evident ca I’m winning:))

Radem, glumim, dar acum pe serioaselea sa vorbim. E magic ca incep sa apara si la noi lactate bio made in Ro. Nu pentru ca e trendy-flendy sa mananci bio, ci pentru ca, mi se pare mie, e parte din aceeasi nevoie de schimbare pe care o resimtim din ce in ce mai multi si din ce in ce mai tare. Care nevoie zice ca daca nu facem ceva, o sa ne ingroape industria asta alimentara bolnava cu care am avut nesansa sa ne sincronizam. Un produs bio local, scos la un pret corect si ok (2 lei si ceva), care mai e si bun la gust, cu un continut echilibrat (proteine din belsug, 5g la suta, carbs in cantitate mai mica decat ce gasesti in iaurturile bio de import, fermentii cei corecti, no junk, lots of calciu si B12) zice, practic, “ne pasa de tine, mai Consumator mai”. Presupun ca Olympus Romania nu si-a propus sa se imbogateasca din gama asta si nici nu cred ca le-a fost usor sa gaseasca laptele cel bio, sa faca la un fel sa separe productia bio de cea non-bio, sau sa sparga cu produsul lor local rafturile bio dominate zdrobitor de marci internationale highly overpriced. Păsare, da, asta imi sugereaza mie toata intiativa. Sustinere pentru producatorul local de lapte bio si drag pentru consumator. In atare conditii, cum sa nu-i iubesc, ziceti voi, cum?

Din aceeasi sursa, a dragului, de data asta, dragul meu de ei, ma lipesc si eu de campania Olympus – Romania traieste bio. Care campanie suna asa, nitel bombastic, dar de fapt e code for “hai sa dezvoltam impreuna”. Hai sa ne pese mai tare de ce punem in gura. Hai sa sprijinim producatorul local care-si bate capul sa se certifice bio (daca v-a interesat subiectul, stiti precis ce pain in the behind e lucrul asta, vorbim de ani de zile de sol netratat cu nimic, de vaci care pasc iarba de pe solul ala, care cresc in libertate, netratate cu mizerii, antibiotice si hormoni, hranite numai si numai cu hrana certificata bio… etc.). Un “hai sa” frumos, din care sunt asa, cumva, happy and proud ca fac parte.

In urmatoarele luni vreau sa-mi aduc si eu “adusul”, sa ne cunoastem mai bine, eu si vaca bio, sa facem impreuna entuziasm, cu cuvintele noastre. Asta-i badge-ul campaniei si asta-s eu, felicitand din inima intreaga echipa care a lucrat la a pune pe piata produsul asta. Two thumbs up:)

http://www.olympusdairy.ro/

https://www.facebook.com/OlympusDairy

5 comments » | filled under: every day, publicitate, reviews

draga iepu (3)

June 1st, 2013 — 3:15pm

draga lu’ mama “pimpesa”,

saptamana trecuta te-am dus zorit la o ecografie. doctorita ti-a zis ca te da cu parfum si tu te-ai alintat ca o pusicata. i-ai povestit din viata noastra si ea a ras si tu ai ras si-ai dat-o cu cracii in sus, in vreme ce maica-ta, stalpul tau in viata, jelea ghebos pe culoar, cu rimelul intins pana la coate si muci cum tu n-ai avut niciodata (multumim!), for no reason at all. ti-am numarat firele de par din cap dupa aia. erau toate. din capul meu lipseau alea smulse. te rog, invata-ma cum e cu increderea. cum facem sa stiu eu ca tu o sa fii bine. cum facem, in general, sa stiu eu tot ce stii tu. care e asa, totul. suntem impreuna de 3×1 iunie si eu iti scriu cu aceeasi nedumerire cu care te-am privit prima oara. ma nedumereste gandul asta ca exista pe lume o mica persoana pentru care m-as arunca preventiv in foc, dar pentru care nu reusesc sa-mi tin rimelul sus. uite, data viitoare cand mergem la doctor, o sa ma dau cu waterproof. semn ca invat. faza e ca oricat m-as pierde in mirosul parului tau, n-am sa stiu mai devreme decat imi este dat ceea ce imi este dat sa stiu. viata cu tine nu e ce-o sa fie maine. viata cu tine e cand iti miros parul. pana la epuizare.

anul trecut de 1 iunie: http://easypeasy.ro/2012/06/draga-iepu-2/

acum doi ani de 1 iunie: http://easypeasy.ro/2011/06/draga-iepu/

4 comments » | filled under: life, off topic

Back to top