pranzul care se face singur
Nu am timp. De nimic. Cam asta-i feelingul general. Ca viata se traieste in “ferestre” de 2h maxim si ca in alea 2h nu intra si gandirea, doar ceva automatisme, un gratar, un snitel, un “lins” scamele de pe jos cu noul meu mini-aspirator manual cu baterie – mama ce inventie miraculoasa. Ieri am deschis vreo cateva minute Mastering The Art of French Cooking, vroiam sa vad cum se face sosul hollandaise (uitasem), dar am pus-o la loc in raft rapid-urgent, ca nu ma puteam concentra neam. Ei, pentru zile de-astea traite sincopat, 2h acum, 2h in episodul viitor, va ofer doua pranzuri, cu doua feluri de snitele. Care snitele in familia noastra se fac fara pesmet, doar cu faina si ou.
Intai un snitel de vitel, cu cartofi copti cu unt, legume le abur si-o salata verde.
Si-apoi – un snitel de porc, cu sparanghel la aburi si-un sos de branza topita (adicatelea branza topita de mine in craticioara, in niste unt si smantana dulce – a nu se confunda cu branza topita aia din raftul de supermarket, de se face din tot felul de resturi si porcarii, incalzite cu saruri de topire de-alea cu E in fata si modelate in triunghiuri simpatice, care blocheaza fixarea calciului in oase:p – by the way, mamelor din lumea intreaga, sper ca nu dati asa ceva la copii…).
Am fugit, cele doua ore au expirat.
tags: Add new tag, cartofi, legume, lunch, porc, pranz, snitel, sparanghel, vitel 4 comments »
April 21st, 2011 at 4:45 pm
Mda, Zaietz s-a hotarat sa creasca mai repede, asa ca mananca mai des si face antrenamente de plamani dupa aia inca un ceas. Asa ajungem la cele doua ore mai sus pomenite 😉
April 22nd, 2011 at 9:48 am
Vazusem ieri-alaltaieri post-ul precedent scris frumos si poza minunatata…si ce crezi?…ma apucase melancolia primelor saptamani ale Irinei mele. Si, desi ma jurasem ca al doilea copil nu va mai veni, cu poza voastra in fata ochilor si amintirile mele blocate in gat pe post de nod, m-a sagetat asa un gand, stii tu care.
Apoi a venit post-ul de azi si alte amintiri: cele cu oboseala teribila si sentimentul cvasi-permanent de claustrofobie. Si, da, mi-a trecut! In viata asta, sunt mama unui singur copil…:))))
April 22nd, 2011 at 11:11 am
crisD, fix asa zic si eu, ajunga-ne unu’:))
April 22nd, 2011 at 11:46 am
amin!