Sa se consemneze din capul locului ca nu-mi plac supele creme. Nu fac, nu comand in restaurante. Una singura a reusit sa penetreze armura mea anti “boralac scarbos, le poop”. Aceea este marveloasa supa crema a Olenei de la Simbio. Si n-as fi stiut niciodata cum e, daca nu si-ar fi comandat Boo intr-o seara, pe cand noi beam vin si ea era cu masina. Am simtit mirosul suav de ardei rosu din celalalt capat al mesei, unde ma aflam. Calcandu-mi peste toate principiile culinare, m-am insurubat langa farfuria de Boo, caci era musai sa aflu ce minune fragranta invartea in castronul prea mic. Asa ne-am cunoscut, eu si doamna supelor creme. Dupa care, si long story short, ca se scoala Purcelul, am cerut reteta, iar azi am replicat-o miseleste dupa sms-ul primit de la Dana-de-la-Simbio, dupa cum urmeaza si fara a ma abate de la instructiuni (eu, picture that!:))

Asadar, pentru o farfurie de supa, se necesita: 1/2 ardei capia, 1/4 ceapa mica, 3 felii de dovlecel si 1/2 morcov mare. Se fierb toate acestea in nu foarte multa apa. Se paseaza la blender cand sunt gata. Se condimenteaza cu sare si piper si se dreg cu doua linguri de smantana dulce. Rezultatul e heavenly, iar daca nu puneti sare peste legumele care fierb, puteti “rezerva” o portie si pentru un copil mic-de-tot, inainte sa puneti, fireste, smantana dulce.

Am mancat-o cu mare pofta, cu crutoane pe care le-am “uscat” in cuptor dupa ce le stropisem lejer cu niste ulei cu aroma de usturoi. Mi-a placut, dar nu asa mult ca aia de-o face Olena, asta si pentru ca eram acasa, nu la Simbio, doh;)

Bai, v-am zis ca de luni ma intorc la birou si ca-s scared shitless? Of of, mai mai!

PS: Pentru mai multe portii, inmultiti cantitatile corespunzator, am uitat sa zic.

PS PS (ce-nseamna sa te grabesti:p) – “Ma Dana, imi dai tu mie reteta de supa crema s-o pun pe blog, sau e secret?” Si Dana: “Nu e ma secret, eu intotdeauna dau retetele, lumea nu vine la Simbio pentru mancare, vine pentru toata experienta”. Si aceea, as adauga eu, este de nereplicat. Cam asa:D

Stimati concetateni,

Este ora 10 dimineata, va scriu din linistea casei mele minus urletele cu care m-am obisnuit, este senzational ce ni se intampla de vreo patru zile, imblanzirea scorpiei got nuffin on me =^..^=. Pentru toate mamele obosite out there, tre’ sa va povestesc cum am facut de-am scapat de stres si jelanie, caci si pe mine m-au invatat altii, carora le multumesc si pe aceasta cale. Dar intai vreau sa ma conving pe epiderma proprie ca functioneaza treaba. Mai multe despre asta intr-un post dedicat, de-ala fara legatura cu mancarea, dupa cum stiti ca-mi permit din ce in ce mai des din cand in cand.

Anyway, cu ocazia faptului ca ne-am recapatat intr-o mare masura linistea, am reusit sa:

1. ma spal pe cap. Irelevant.

2. merg la piata. Relevant. Doamne, toamna e asa, cel mai frumos lucru! Iar mersul la piata toamna este foodie’s spa treatment one on one. Aveau… de toate. Rosii de gradina (aproape la fel de bune ca alea bulgaresti), ardei gras de-ala mic si fraged, care pocneste in gura, gogosari, vinete mari lila, fara seminte, dovlecei gustosi, nu de-aia de se terciuiesc in mancare si nu mai au niciun dumnezeu, precum aia de la supermarket, varza si toate rudele ei, struguri parfumati, zmeura, e-ta-ca, e-ta-ca.

3. gatesc. Relevant. Si nu asa, oua fierte si paine cu strat de unt cat doua degete (nu ca n-as putea sa mananc lejer toata viata asa ceva), ci mancare adevarata nenica, din aceea de dureaza si involva toate cele, de la roboti pan’ la cuptor pan’ la aragaz.

Pentru ca tot aveam ditai sacosile cu legume proaspete, m-am apucat sa fac ghiveci calugaresc, zis si “bunatate”. Adica un ghiveci cu orez. Am ciumpavit legumele: ceapa tocata marunt, ardei gras verde taiat solzisori, gogosar taiat in bucati mai mari, morcov, telina si pastarnac, vinete, dovlecel, varza si cartofi. Am pus de-am calit in doua linguri de ulei ceapa, impreuna cu ardeiul gras si cu gogosarul. Apoi am adaugat radacinoaselesi cartofii, si-am mai mermelit la ele inca putin. Am acoperit legumele cu apa clocotita, nu ca pentru supa, ci asa, mai putintica, numai cat sa le inabuse. Am pus si doua fire de fruze de telina, niste cozi de cimbru, sare, piper si doua lingurite de boia dulce.

Cat fierbeau acestea toate la foc mocnit, am calit intr-o tigaie vanata si dovlecelul taiate cuburi. Vedeti ca vanata suge tot uleiul, dar asta nu inseamna sa mai turnati pana galgaie, lasati asa, sa zic, vreo doua linguri de ulei de masline. Cand mirosea deja a vanata coapta, am deversat tigaia peste ghiveciul fierband. Aceeasi miscare si cu varza, pe care, dupa ce-am taiat-o grosier (nu o varza intreaga, sa ne intelegem), am calit-o lejer cu o tona de piper (lo-ve!), si-am azvarlit-o si pe ea in oala. Ultimul pe lista a fost orezul, cam doua-trei linguri sa fi fost. Orez de-ala de pilaf, cu bobul mare si rotund. Pe asta l-am calit impreuna cu o ceapa mica tocata, pana a devenit translucid. Apoi, in oala cu el. Am completat cu apa (stiti regula – cald cu cald, rece cu rece, nu se pune apa rece peste mancarea calda, si nici ciorba fierbinte nu se drege cu smantana din frigider).

Am varsat continutul oalei intr-o “indispenasabila” de dimensiune medie (tava de inox de la Ikea) si-am bagat la cuptor ghiveciul acoperit cu folie, ca sa nu se usuce. Cand orezul si legumele erau spre gata, am taiat o rosie dulce si zemoasa in felii-semilune, pe care le-am asternut frumos deasupra. Cand si astea s-au facut moi, am dat folia la o parte si-a ramas sa scada giveciul nostru in cuptor inca niste minute. La coada i-am tras si o mana de patrunjel de-o cruzime inimaginabila, de-ala de scartaie in dinti a verde.

Am mancat cu niste pui, dar ar fi mers fain frumos si fara carne. Ca asa de bine mirosea si asa perfect se simtea gustul individual al legumelor (urasc ghiveciul ala gen terci, unde toate-s overboiled si isi imprumuta gusturile intr-un mare talmes-balmes), incat chiar si pentru o carnivoreasa de talia mea a fost ok si-n varianta de post. Sa mai stiti despre ghiveciul asta calugaresc ca-i bun si a doua zi, si rece.

Atat deocamdata, nu ma incumet la nimic mai fensi, baby steps zic, bine ca am apucat sa fac si asta. In other news, m-am operat, sunt bine, am doua shomoioage la picioare, pe care mi le expun proudly prin mall. Daca vedeti o fetitza nespalata pe cap, cu haine cu cinci numere mai mari si sandale bandajate, faceti-i cu mana. Partea buna e ca daca inainte aveam jene, acum mi-au cam disparut, asa de marcata sunt:)) Mi-am dat seama ca daca astept sa fiu fresh, slaba, imbracata, odihnita, pamperita, bibilita, s-ar putea sa nu mai ies in veci din casa. Asa ca la o zi de la operatie m-am dus la film, am vazut Horrible Bosses si am ras de ma durea burta. Ah, the memories! Cine-a avut vreodata un sef de cosmar, sa faca un pas in fata. Pai nu?

Nu am timp. De nimic. Cam asta-i feelingul general. Ca viata se traieste in “ferestre” de 2h maxim si ca in alea 2h nu intra si gandirea, doar ceva automatisme, un gratar, un snitel, un “lins” scamele de pe jos cu noul meu mini-aspirator manual cu baterie – mama ce inventie miraculoasa. Ieri am deschis vreo cateva minute Mastering The Art of French Cooking, vroiam sa vad cum se face sosul hollandaise (uitasem), dar am pus-o la loc in raft rapid-urgent, ca nu ma puteam concentra neam. Ei, pentru zile de-astea traite sincopat, 2h acum, 2h in episodul viitor, va ofer doua pranzuri, cu doua feluri de snitele. Care snitele in familia noastra se fac fara pesmet, doar cu faina si ou.

Intai un snitel de vitel, cu cartofi copti cu unt, legume le abur si-o salata verde.

Si-apoi – un snitel de porc, cu sparanghel la aburi si-un sos de branza topita (adicatelea branza topita de mine in craticioara, in niste unt si smantana dulce – a nu se confunda cu branza topita aia din raftul de supermarket, de se face din tot felul de resturi si porcarii, incalzite cu saruri de topire de-alea cu E in fata si modelate in triunghiuri simpatice, care blocheaza fixarea calciului in oase:p – by the way, mamelor din lumea intreaga, sper ca nu dati asa ceva la copii…).

Am fugit, cele doua ore au expirat.

Se iau doua pulpe superioare de pui si se fierb in nitica apa cu sare. Nu foarte mult, ca mai avem de lucrat cu ele. Se, de fapt, semifierb. Se scot din supa si se perpelesc in tigaie, cu doua linguri de ulei de masline si o ceapa tocata marunt. Se adauga un praz taiat rondele si cativa cartofi mici, intregi (ideal – cartofi noi). Se acopera cu supa in care au fiert pulpele, se sareaza, se pipereaza si se fierb la foc mic, cu capac.

Intre timp, se oparesc cateva buchetele de broccoli congelat si niste mazare, in apa clocotita cu sare. Se trec sub jet de apa rece si se lasa deoparte. Cand cartofii sunt molcuti, dar nu terci, se adauga in cratita noastra asa: o mana de loboda, vreo patru-cinci fire de ceapa verde maruntita, mazarea, buchetelele de broccoli si apa la completare.

Se da cratita la cuptor, la foc mic. Mancarea tre’ sa fie cu zeama, nu scazuta. Se ia din ea cu polonicul, e un fel de intre-supa-si-tocana si e tare, tare buna! Piperul e de baza, nu folositi nicio alta mireasma, lasati mancarea sa aiba gust de verdeturi. Tocati patrunjel si presarati din abundenta in farfurie.

Stiti ca a iesit ce trebuie daca pulpele de pui si cartofii au o crusta aurie delicioasa si in acelasi timp plutesc intr-o supa buna de carne si legume. Enjoy!

Despre mancarea de azi: noi mancam mici de la Cocosatul, ca are Pufix drum spre Baneasa si am profitat de ocazie. Voi ce puneti pe masa weekendul asta?

… nu-i o bucata de carne de vita/ si e foarte fericita/ ca-i o bucata de carne de porc…

Asa canta Ada Milea si, by God, asta ar trebui sa fie imnul easy peasy. Putine lucruri ma inspira si ma scot din r(*&^ cu imaginatia precum o frumoasa bucata de carne de porc. Cam ca aia pe care am cumparat-o ieri de la Billa, o frumusete… Cinstita bucata mare de costita, captusita cu sorici. M-a scos din boala, jur. Ca sa nu mai vorbim ca de la ea a pornit totul, m-am starnit intr-o abundenta de gateli si garnituri si minunatii, despre care o sa va povestesc azi si in zilele ce-or urma.

Pai la asa o bucata de carne de porc, se cerea ceva acru. Pentru variatie, am inlocuit clasicele (si absolut genialele) muraturi cu niste legume marinate in otet balsamic. Un dovlecel, o ceapa rosie, un praz, niste morcoviori mai firavi asa, ardei rosu, verde si portocaliu si cateva rosii cherry cu codite cu tot au fost aranjate de cu seara frumos in vas de yena. Peste ele am turnat o marinata compusa din otet balsamic, ulei de masline si busuioc (congelat, ca proaspat nu am avut). Am acoperit vasul si l-am tinut la frigider pana azi dimineata, cand am copt legumele la foc foarte mic, cu niste folie in cap ca sa se inabuse bine si descoperite in ultimele cinci minute pentru o crusta frumoasa.

Garnitura numarul doi, in completarea legumelor delicios-balsamice, a fost compusa din cartofi normali (pentru mine) si cartofi dulci (pentru Pufix, caruia cartofii aia regular ii fac rau). Paranteza pentru cine se stie suferind de IBS (irritable bowel syndrome): cartofii normali – bad, cartofii dulci – good. Nu fac rau, din contra. Nu-s chiar un substitut al cartofului obisnuit, dar na, in lipsa, merg si astia. Au un gust asemenator cu dovleacul. Eu am facut wedges. Am frecat bine cartofii cu o periuta, sub jet de apa, pentru ca am vrut sa le pastrez coaja. I-am taiat in patru, i-am stropit cu ulei de masline si i-am amestecat bine intr-un castron. I-am presarat cu paprika iute afumata si sare grunjoasa si i-am varat la cuptor intr-o tava, pe hartie de copt. Tot acoperiti in prima faza si descoperiti mai la coada.

Ei, si ajungem si la center piece-ul acestui fabulos festin duminical: bucata de costita. Pe care doar am taiat-o pe langa os, am potrivit-o intr-o tava de inox, nu i-am pus nimic pe ea, nimic-nimicutza, doar am acoperit tava cu folie de aluminiu si am dat-o la cuptor la foc potrivit, vreo trei ore. Am intors-o o singura data, pentru ca pe urma a devenit prea moale si n-am vrut s-o “destram”. Dupa astea trei ore, am dat folia la o parte si am lasat costita sa se rumeneasca, in toata splendoarea ei. Am extras-o din raurile de zeama scursa in tava, am mutat-o intr-un vas de yena si-am sarat-o bine.

Ne-am mai tinut putin in suspans cu o supa pripita, cu pui si de toate legumele. Dar si cand ne-am pornit…

n-a mai ramas nimic…

Poate ca va pare ciudata relatia mea cu porcul. Poate o sa ziceti ca-s nebuna cand ma gandesc ca LV’s first word o sa fie “porc”. Dar ce sa fac daca asta-i lucrul simplu care-mi aduce zambetul pe buze in aproape orice situatie. Porcul e ciocolata mea, ca sa intelegeti mai bine. Si ma bucur de duminica asta cu porc si ger si nitel soare cu dinti, de familia mea si de faptul ca uneori asa de putin imi trebuie ca sa fiu happy. Cam 1 kil, asa… Va las cu Ada Milea si va doresc o saptamana cel putin la fel de frumoasa ca saptamana 34:D 

Nici alfredo, nici primavera, ceva in between. Adica niste paste cu niscaiva legume si cu un sos alb, smantanos. Numaidecat sunt gata (pe principiul “Mai e mult pana la Radauti?” “Nah, numaidecat ajungeti” – si mai mergeam juma de zi, poveste reala de cand am facut turul Moldovei cu babacii prin ’90+).

Un piept de pui se taie cubulete si se soteaza in unt, cu putina sare si piper proaspat. Se transfera pe o farfurie, iar in grasimea ramasa calim dovlecel, morcov, mazare si praz taiat rondele fine. Cu ceva ierburi ca sa dea gust, ce va place, eu am pus oregano si busuioc. Se inabuse legumele cu putintica apa si se lasa la foc mic pana scade zeama si ele-s moi.

Separat facem sosul. Topim intr-o craticioara (de preferat una cu fund dublu), 1/4 pachet de unt cu o cutie de smantana dulce, o lingura de smantana normala si ceva branza rasa (eu am folosit niste resturi de mozzarella si cascaval, ca asta mai aveam prin frigider). Cand sosul e omogen si grosut, adaugam sare, piper, putina (foarte foarte) nucsoara. Pe  gustatelea. Desertam in sos carnea si legumele, amestecam putin si gata-i pranzul. Cu paste bune, fierte al dente, si cu patrunjel proaspat.

Duminica a fost Pufix la Auchan la cumparaturi, cu biletel carefully intocmit de mine, care eram nedeplasabila. Intre altele, pe el scria asa: rasol = o bucata de carne de vita ca o fripturica groasa, la mijloc cu un os mare si rotund. Ca sa stie omu’ ce sa ia.  Si pentru ca men hunt si women nest, a venit Pufix inapoi cu o frumusete de rasol, pe care ieri l-am facut supa. Da’ ce supa!

Mai intai am fiert rasolul cu apa cu sare, la oala sub presiune. Apoi am calit intr-o oala cu putin ulei de masline un morcov, o ceapa mica si un ardei gras, toate tocate marunt marunt. Am adaugat un cartof taiat cubulete, niste fasole verde din congelator si toata supa de carne. Am pus astea la fiert, iar cand cartofii erau moluti, am turnat suc de rosii, marar si leustean.

Am mai lasat nitel la fiert supa si apoi am adaugat in oala carnea, taiata si ea cuburi. Sare, piper, din nou marar si leustean. Nitica zeama de lamaie. Si gata. Foarte buna si consistenta si aromata, cam deasa ce-i drept, ca asa imi ies mie toate supele:p. Mostenesc de la mama treaba asta. Anyways, am mancat bun, cu chiflele alea bestiale de care va povesteam ieri.

N-am mancat cartofi dalmatieni la Taverna Sarbului, dar am auzit despre ei numai de bine. Asa ca aseara m-am apucat sa-i recreez din imaginatie, neavand, ca de cele mai multe ori, chef sa ma uit pe net dupa reteta, dar avand o mare foame, cartofi de la Cornu si spanac la congelator.

Pai am curatat cativa cartofi mititei si i-am taiat rondele, cam ca pentru chips-uri asa, dar mai grosute. In tigaie am incins lejer niste ulei de masline aromat cu vreo 5 catei de usturoi taiati si ei, plus o lingura rasa de chilli. Am deversat cartofii peste, i-am invartit de cateva ori si-apoi am turnat peste ei o ceasca de apa. Am acoperit tigaia si i-am inabusit asa, tot picurand din cand in cand apa, pana s-au inmuiat. I-am sarat, piperat si oreganizat si la coada am pus peste ei spanacul congelat. Cand s-a topit, am asteptat sa scada zeama si sa se aureasca putin cartofii. Apoi i-am dat la o parte.

Alaturi am tratit niste pulpe de pui la cuptor (aceeasi metoda ca la aripioarele de saptamana asta, foarte mult bun!) si o strasnica salata de rosii cu patrunjel si masline verzi. Eiii, si pe urma m-am apucat sa fac poze. Si m-am umplut efectiv de spume, ca nu reflectau deloc realitatea din farfurie. M-am purificat cu o sesiune de infierat public, pe facebook, perversul device Canon 450e (cica d, imi sufla Pufix:)) si-abia apoi m-am bucurat si eu pe deplin de asa mancare delicioasa.

Azi e Friday☺ Friday☺, la la la la la la la la. Maine e sambata☺, sambata☺ – avem in plan o ”supriza-surpriza”, dar si ultimul gratar pe anul asta, asa ca abia astept sa relatez porcescul dezmat (there WILL be porc, sper!). In rest, nu stiu ce sa mai gatesc, I’ve run out of ideas:p Voi ce planuri aveti? Cheers!

Later edit: am uitat ca la cartofii cu spanac am pus la sfarsit si o lingura de smantana:D

Din seria “gara pentru doi” in reverse, aseara am executat “cina pentru unu”. Mi se pare extrem de complicat sa gatesc orice pentru un singur om. Default-ul dozajului meu e asa, cam patru portii din orice chestie. Ei bine, sa faci supa pentru o singura persoana e curata ambitie. Acuma na, ce sa-i faci, ca Pufix mancase deja pe la orele noua seara fix cand m-a apucat pe mine damblaua ca vreau neaparat supa. Si dupa o calda recomandare din partea lui – cica “de ce nu comanzi de la Mezze” – yukk!, si dupa un inventar rapid in congelator, soldat cu rezultatul “no chicken, just fish”, zic sa nu mai aman inevitablul si sa-mi fac o supa de legume, ce mare smecherie.  

For fun asa, o sa dau de data asta si cantitatile: un cartof foarte mic, minuscul, o jumatate de morcov subtire, cca 3 cm dintr-o tulpina de telina, o felie de ardei gras rosu, sa zic – o lingura de mazare congelata si una de fasole verde, plus vreo 4-5 ciuperci, tot din congelator. First calim in putin ulei de masline toate legumele in afara de cartof. Taiate asa marunt daca e cazul. Adaugam cartofii cubulete, apa si o lingura de boia dulce si fierbem la foc mic, completand din cand in cand de zeama daca scade prea mult.

La sfarsit, cand toate legumele sunt moi, se drege supa cu smantana, dar cu grija sa nu se taie (pe metoda o lingura de smantana se amesteca intr-un castronas cu o lingura de supa de pe foc, apoi se incorporeaza inca o lingura de supa, si-nca una, si-nca una, tot asa pana cand avem o zeama lunga si perfect omogenizata, pe care abia apoi o turnam in oala). Mai punem sare si piper dupa gust si e gata. Eu am adaugat supliment de smantana rece si in farfurie, ca I like it that way. Ah, si niste patrunjel verde. A fost foarte buna supa pentru unul, all things considered, stiut fiind faptul ca cea mai buna supa e aia facuta la cazan, din abundenta. Si da, aveam in plan o salata cu avocado si grapefruit, dar m-am sucit in ultima clipa, it’s my prerogative ca sa zic asa:p Poate azi mancam salata. Sau poate porc. Sau peste? Stay tuned:)

Sunt plumpy. Nu ma mai incap blugii skinny decat asa, circa pana peste genunchi. Scartaie patul sub mine, se crapa parchetul sub greutatea pasilor mei de elefanta. Plus ca I have a new found love for sugar, care mi-e straina si inconfortabila. What to do, what to do? Pai ce altceva decat sa navigam extrem in directia opusa, a mancatului asa de sanatos ca ne doare. Not to panic, situatia e temporara si sub control. De fapt, mai degraba doresc sa va impartasesc din tainele eficientei culinare maxime, de care am dat dovada in ultimele zile transformand niste resturi intr-o cina foarte buna.

Asa. Pai mai intai de toate, am facut intr-o seara niste somon la cuptor (uns cu ulei de masline si zeama de lamaie si stropit nitel pentru gust cu foarte putin sos teriyaki). Alaturi am mermelit rapid niste morcovi sote – adica morcovi taiati rondele, tavaliti in tigaie cu putin ulei de masline, sare, piper si cimbru, stinsa povestea cu o cescuta de apa, inabusit totul pana se inmoaie morcovii, apoi garnisit cu unt si suc de lamaie proaspat stors. Ca-mi ramasese gandul la sote de morcovi inca de saptamana trecuta, cand am fost la ziua lui Boo la Chez Marie si si-a luat ea niste baby carrots foarte foarte buni, garnitura la o dorada equally delicious. Dar sa ne intoarcem la oile noastre. Dupa morcovi sote si somon, am aburit niste broccoli in completarea mancarii noastre exagerat de sanatoase, pe care doar un minut l-am agitat apoi in tigai cu putin ulei de susan si seminte de asemenea.

It doesn’t get more diet than this, adica singurul lucru care separa aceasta mancare de ceva ce s-ar putea manca la spital este folosirea untului in sote, in rest, e sanatate curata, omega 3, stiti voi.

Evident ca, nefiind porc, ne-au mai ramas si pe a doua zi resturi. Pe care cu maiestrie deosebita le-am transformat in cina numarul doi: risotto cu somon si creveti.

Nu aveam orez de risotto in casa, ci doar de-ala salbatic. Asa ca asta am folosit, nu-i bai. Am aurit o cana de salbaticiune in tigaie, cu putin ulei de masline, pana a devenit, cum zice la carte, translucid. Si-apoi am stins cu apa (ca mi-era lene sa fac supa si n-aveam chef de vin), am lasat sa fiarba inabusit pana a absorbit tot lichidul. Si tot asa, you know the drill. At some point, am turnat peste orez o conserva mica de mazare, cu zeama ei cu tot. Plus morcovii din sote-ul de la cealalta cina si niste resturi de broccoli. Plus sare si piper foarte mult. Si niste oregano.

Si-apoi, when almost done, am pus somonul gatit in prealabil si taiat bucatele, niste patrunjel verde tocat, o mana de creveti prefierti si niste unt. Am amestecat bine, am asezonat cu alea alea condimente si la coada i-am tras si niste parmezan ras. Concluzia: am mancat bun, sanatos, n-am aruncat nimic, all is well in the universe.

PS: You can tell ca ma simt mai bine, nu?;)