In casa santier si caldura mare. Afara, well, la fel, cel putin partea cu caldura. La birou - treaba ca la balamuc. What to eat, what to eat? Pai in principiu chestii simple, care nu necesita preparare termica indelungata si nici un mare chef la realizare, eu neavand.

De exemplu, o idee foarte buna e conopida la aburi, cu un sos light de iaurt si curry. Preparat in doua minute pe foc foarte mic, exact din aceste doua lucruri - iaurt si curry. Noi am mancat-o si ca garnitura pentru un sandwich cu gratar de vita in paine neagra, dar si ca snack la birou a doua zi, asa goala, doar cu sare si piper.

Vai, abia astept sa vina weekendul de dupa weekendul viitor, cand hopefully ne-om fi linistit si noi cu toate cele.

Am trait toata copilaria cu o aversiune maxima fata de bors. Nu sufeream ciorbele acre. In vacantele lungi petrecute la buni de la Arad, eram multumita sa scap de ele pentru ca acolo se manca doar supa buna, dulce, si daca se vroia acreala, se foloseau smantana sau zeama de varza, in niciun caz borsul. In ultimii ani am invatat sa il accept in viata mea, cu moderatie si insotit de mult, cat mai mult leustean. Eu una tot supe fac acasa, dar nu ma dau in laturi cand face mama cate-o ciorba de-aia… adevarata.

Duminica ne-am luat portia de ciorba de la mama, una simpla din zarzavauri (morcov, pastarnac, telina), cu copane de pui fierte separat, fidea, rosii, bors si verdeata. Asa, ca tips, o singura treaba: puneti fideaua chiar la sfarsit si n-o lasati sa fiarba cat ar trebui, ci mai putin, pentru ca altfel se cocoloseste si sa pilafeste in ciorba fierbinte, nemaifiind buna de nimic. Enjoy! 

Sunt sechestrata in propria bucatarie. Si nu in a good, food-blogger-heaven way. De cand avem muncitori in casa si pe jos un strat gros de moloz pe care-l simt in dinti, m-am refugiat in mica mea oaza de liniste - bucataria. In teorie cu timp de gatit, in practica - fara aplecare. Mi se pare murdar tot ce bag in gura (’tz ‘tz), plus ca aventura esecului meu dslr-ist e departe de a se fi incheiat. Asa ca decat sa fac mancare murdara si poze proaste, mananc mai bine pachetel de la mama (sarmale in foi de vitza) si “zac” online ca un lurker trist. Altfel - zen, ceea ce va doresc si voua. Poate diseara gatim ceva.

Avocado stropit cu lime, boabe de porumb, rosii cherry, ridichi, castraveti si ardei gras. No dressing, just lemon. Sare si piper proaspat macinat. As zice thank God it’s Friday, dar urmeaza weekend zapacificant, cu Mika la mare sambata si cu botez de mica Maria duminica. In plus, sunt foarte obosita, m-am “certat” cu aparatul meu nou pana tarziu in noapte si incep sa cred ca it will never work between us:p Dar destul cu lamentatiile, weekend fain s-avetiJ!

Salata de-asta de teci mancam la buni cand eram copil, pe-atunci nu neaparat cu foarte mare tragere de inima. Eh, ce stiam eu! Acum ca sunt mare si am depasit faza “carnita cu piure” (not!), m-am hotarat sa-i mai dau o sansa. Mai ales ca e o ocazie perfecta sa mai galgai ceva in patrunjelul mult-iubit. Mai ales ca nu prea mai mancam cartofi. Si mai ales trei, pentru ca tecile cer usturoi si cum as putea sa le refuz?! Acuma, cine-i la dieta sa manance doar fasolea - fiarta, sarata, piperata, amestecata cu usturoi pisat, patrunjel, oleaca de ulei de masline, otet sau zeama de lamaie si mult patrunjel. Cine vrea bun de tot, sa citeasca mai departe, ca sa vada cum am pocit eu pieptul de curcan din ceva - vorba lui Mazi, light and healthy, in ceva… how should I put it… Oh well, sa vedeti.

E duminica + mama. Si mama zice: fac eu pieptul de curcan. Si taie mama o ceapa in doua, un ardei gras la fel, si pune bucatile de piept la inabusit in tigaie. Cand ma uit zece minute mai tarziu, avea tigaia noastra zeama cat pentru o supa buna cu taitei. Carnea era balana si inabusita, nu-mi facea cu ochiul neam! Si-i zic mamei: doamna, vine un moment in viata fiecarei mame cand tre sa se dea la o parte si sa lase copilu’ sa-si faca damblalele.

Zis si facut: scurg numaidecat toata zeama din tigaie, dar pe toata. Pun peste carne nitica sare grunjoasa, o lingura de boia dulce, niste piper, o lingura rasa de faina si cam jumatate de pachet de unt asa. Incep procesul “cookie to the resque” perpelind frumos in unt bucatile de carne, intoarse pe fata si pe dos. Adaug o mana serioasa de patrunjel tocat marunt, asezonez cu alea alea, pun si-o ceapa verde taiata in doua pe lung, iar la sfarsit, o lingura de smantana dulce. Altfel parca! Mancam cu fasole, cu paine, cu sos de smantana. Bun, zice si mama. Enjoy!

Duminica, zisa si “mama’s day”, e ziua cand mancam asa, mai traditional. Si cum mai nou incercam sa shift de la carne la lipsa ei, am gatit peste. Mai precis, pastrav proaspat cumparat de Pufix de la Metro cu fabuloasa suma de 17 lei (pentru trei bucati mari). Ceea ce mi se pare foarte decent, mai ales prin comparatie cu pretul minim de 20 de lei pe care il platesti intr-un restaurant pentru un pastrav.

Revenind: pastravul l-am facut la cuptor, pus pe o tava de-aia cu gratar de la Ikea, pe folie de aluminiu si uns cu ulei ca sa nu se lipeasca. Dat cu sare si piper si-atat.

Am facut si un soi de saramura rapida, adica am tocat mult usturoi, am taiat marunt o rosie, un ardei iute si o legatura de patrunjel si le-am oparit cu apa intr-o craticioara. Zeama asta am turnat-o peste pestele copt si alaturi am trantit o mamaliga de-aia strasnica, facuta de mama. Mamaliga pe care, desigur, am testat-o intai cu niste branza, unt si smantana, sa ma asigur ca e totul in regula. Un pranz foarte bun si light si efortless, pe care il promovez chiar acum la categoria ‘favorites’. Enjoy!

Aseara aveam un congelator plin cu peste si o idee: chiftele de cod. Partea buna e ca dupa ce te-ai hotarat sa crampotesti pestele la blender, poti sa-l amesteci cu ce-ti pofteste inima. In cazul de fata, cu o legatura de patrunjel, chilli, sare, piper, susan negru si un ou crud. Toate malaxate pana la omogenizare in micul meu robot inteligent pe care nu l-as da pe nicio alta ustensila cu 450 de functii, de la framantat pana la nu stiu ce. Bun.

Odata amestecate toate cele, am modelat cu mana 6 chiftele mai turtite asa. Le-am pus in tava pe hartie de copt si le-am presarat cu susan alb. Le-am dat la cuptor la foc potrivit, cam o jumatate de ora sa zic.

Ca garnitura am facut my very first sushi rice. Stiti, orezul ala lipicios. Am fiert cam o cana de orez cu 3/4 cana de apa, la foc foarte mic pana a dat in clocot apa si apoi cu capac peste ca sa se inabuse bine. La coada (si dupa ce l-am scos din craticioara de inox), am stropit orezul cu rice vinegar si l-am amestecat cu sare grunjoasa si susan negru. Mancare usoara de pranz, care se cere completata cu o gustare. Sa nu ziceti ca nu v-am spus si ati ramas cumva flamanzi:) Enjoy!

Self-explanatory: aripioare rumenite in tava, cu usturoi verde, ulei de masline, oregano, paprika si cimbru. Un pranz delicios, de mancat cu o salata mare si o felie grasa de paine. Enjoy!

Titlul acestui post se vrea o trimitere directa la unul din blogurile mele preferate - Japonia, departe, aproape. Nu mai stiu cum am ajuns s-o citesc pe Misaki (zice Wiki ca asta inseamna “beautiful blossom”, un pseudonim care ti se pare de mare inspiratie daca ai norocul s-o cunosti pe autoarea blogului). Imi amintesc insa cu ce pofta am parcurs intr-o seara toata arhiva, ca pe o carte adevarata, cu coperti si ilustrate si miros de tipar proaspat.

Aventurile autoarei in a brave new world mi s-au parut asa de bine puse in cuvinte, incat am stiut, stiu, sunt sigura, ca intr-o zi M. va fi una din autoarele mele preferate, ca am sa ma duc la lansarea ei de carte si-am sa am bucur de succesul ei ca de reusita oricarui om talentat pe care il admir.

Cu cuvintele mele, nu intotdeauna suficient de expresive, va invit sa descoperiti Japonia, departe, aproape, un blog fin si o experienta in care te topesti ca o lingurita de miere intr-o cana cu ceai.

Revenind la oile noastre,  iata ce poti face in zece minute cu totul, 5 aseara si 5 azi dimineata, cu doua “fripturi” mari de ton. Intai le presari cu susan negru si le prajesti uscat in tigaie, cam doua minute pe fiecare parte. Intre timp, incropesti o salata cu rosii cherry, avocado, busuioc, zeama de lamaie, sare, piper. Pui jumate de peste langa salata asta, alaturi ceva crutoane sau paine prajita, si ai primul fel de mancare. Si pe urma, dimineata, cu ce ti-a ramas faci un sandvis de luat la birou, din bagheta cu susan unsa cu crema de hrean, bucati de ton si alaturi o salata de sfecla rosie. Vorba lui Mazi, light & healthy. Enjoy!

Mirosul de peste prajit este clar pe primul loc intr-un top neoficial al scarboseniilor. Sau ma rog, asa credeam eu, inainte sa descopar ca de fapt nu-i pestele de vina, ci combo-ul total neinspirat de peste si ulei (eventual un peste gras, cum ar fi somonul). Aseara am prajit macrou. In tigaia incinsa, cu doar un strop (I mean it, un strop) de ulei de masline si cu sare grunjoasa adusa tocmai din Paros. Well, I’ll be damned, in bucataria mea mirosea a mare si a port de mici ambarcatiuni la asfintit, a Paros, a sare incinsa de soare pe pielea mea si a briza. Nimic, dar nimic din aceasta situatie nu semana cu lesia unui fishmac, cu mireasma grea a paneurilor de peste galgaite in ulei sau a friteusei uitata in functiune. Am decis imediat ca macroul e un peste de treaba si mi-am promis sa-l folosesc mai des. Pana una alta, asta mancam azi la pranz.

In timp ce pestele meu se prajea uscat, am zis sa-i pun alaturi o mancare de rosii, pe principiul “conserva de macrou in sos tomat” (m-am gandit ca daca exista asa ceva, o fi o combinatie reusita). Si asa, dintr-una intr-alta, zic: daca supa de rosii merge cu leustean, de ce n-ar merge si mancarea… Asa ca am tocat niste leustean proaspat, cateva fruze de busuioc si o ceapa verde…

… am fiert o cana de paste mici si am amestecat totul (adica verdeturile, pastele si o conserva de rosii decojite), lasandu-le sa fiarba la foc mic impreuna cu o ceasca de suc de rosii. Nu mult, vreo 7-8 minute tops, pentru ca nu vroiam sa aiba asa gust de tocana, mai degraba de mancare fresh, care sa se poata manca si rece, cu mult piper.  

Nu am simtit nevoia de alte ierburi sau mirodenii, nici la peste, nici la side dish. Mi se pare genul de mancare cu aromele la ea, pe care doar sarea si piperul o pot face mai buna. In rest, nu-i trebuie nimic.

In fine, facand o paranteza, ma hlizeam acum cateva minute cu o colega, care-mi povestea cum au sunat-o pe ea de la banca si i-au zis: “Buna ziua doamna D.C., nu-i asa ca va doriti mai multi bani ca sa va puteti permite toate bucuriile?”. Asa zic si eu: “Buna ziua, dragilor, nu-i asa ca va doriti sa prajiti macrou?” Enjoy!:)