Până anul ăsta, am lucrat mostly în corporații, lucru deloc rău, dacă mă întrebați pe mine. Și chiar și azi, la mai bine de juma de an de când mi-am luat buh-bye, buh-bye now, de la, nu-i așa, siguranța zilei de mâine, mă gândesc din când în când cu nostalgie la vremurile alea când aveam all sorts of perks si subvenții, cum ar fi, bunăoară, tichetele de masă.

Acum câteva zile am intrat în vorbe cu niște oameni de la Edenred, compania care a inventat tichetele de masă TicketRestaurant®. Așa am aflat despre studiul comisionat de ei către GfK, studiu din care reies lucruri despre obiceiurile alimentare ale angajaților români. Foarte interesantă treabă. La unele dintre concluzii mă așteptam. Ca fostă corporatistă ce mă aflu, știu exact cum e să nu poți (sau să nu-ți vină) să-ți iei pauza de masă. Știu cum e să îți întorci, o dată pe an, tastatura cu susul în jos și din ce rezultă să hrănești un ditai stolul de porumbei. Și mai știu că în foarte multe situații nu e un matter de lipsă de alternativă, cât un matter de opțiune personală. E mai degrabă o lipsă de commitment al omului față de el însuși, cu care mă întâlnesc destul de frecvent și ca food coach. Oamenii nu-și iau pauză de masă pentru că… pentru că au-treabă-și-nu-au-timp-și-se-uită-lumea-urât-la-ei-dacă-și-o-iau, și… poate și-o și iau dacă și-o iau. Sounds familiar?

Nu-mi amintesc să fi lucrat (cu o foarte scurtă excepție în economia anilor petrecuți ca angajat al unei companii), într-o structură managerială care să încurajeze pauza de masă. Așa se face că, vorba studiului, 62% din angajații intervievați de GfK spun că alocă mai puțin de 30 de minute prânzului. Mulți dintre ei mânâncă prost și mănâncă pe tastatură. O altă concluzie tristă e că 61% din angajați sar sistematic peste mic dejun. Cina, pe de altă parte, e văzută ca momentul de răsfăț alimentar al zilei. Ce înseamnă asta, în traducere liberă? Păi înseamna ca te trezești dimineața, bagi cafeaua de rigoare, you skip breakfast, mănânci firfiriu și cam prost la prânz, iar seara răvășești frigiderul. Înseamnă că nu rupi nicicum ritmul în alea opt ore de muncă. Că stai acolo în banca ta și râșnești până seara, poate bagi și niște overtime, poate nu ești nici genul de om care face 10 drumuri pe zi la watercooler (hidratarea e super importanta, btw!), iar la final de zi realizezi că te-ai zero-socializat cu colegii. Ceea ce, pe bune, e nașpa, aiurea și cam nasol.

Sunt o sumedenie de alte concluzii care reies din studiul “Masa ta ideală“, nu-s toate rele și nu o să le pomenesc pe toate, vă las să le descoperiți voi. Însă aș vrea să fac referire la una din ele, care mi s-a părut așa, foarte spot on. Și care zice că angajații români sunt din ce în ce mai preocupați de IMPACTUL ALIMENTELOR asupra stării lor generale de sănătate, dar sunt sensibil mai puțin preocupați de IMPACTUL OBICEIURILOR lor alimentare.  Altfel spus, ne preocupăm de ce băgăm în gură (which is fine, e foarte bine că e așa, deși cumva parcă și treaba asta s-a dus încet, dar sigur, înspre o psihoza de-aia strașnică, iar fostul “NOM NOM” a devenit un curat “ZOMFG, oare alimentul ăsta omoară, sau dă viață veșnică?! Îngrașă sau slăbește?!”), deci, ziceam, suntem mai atenți la ce mâncăm, dar mai puțin atenți la când, cum și cât. Acolo avem încă de lucru. Și, dacă mă întrebați pe mine, acolo e meciul. La schimbarea obiceiurilor alimentare.

Mai concret așa… Let’s see… Mă întreabă uneori câte un om cu care food coachuiesc (ewww, ce exprimare, dom’le), cu ce poate înlocui chipsurile mâncate la televizor. E ok să mănânce morcovi în loc? Cu ce să înlocuiască un litru de Cola pe zi, sau cele cinci cafeluțe sociale? Răspunsul e adesea unul dezamăgitor pentru omul care întreabă, cel puțin la prima strigare. Nu, nu e ok să ronțăi morcovi în loc de chips în fața televizorului, pentru că nu e ok să ronțăi în fața televizorului, punct. Ce vrei de fapt este sa schimbi obiceiul, nu să înlocuiești un aliment prost cu altul, fie el unul mai bun. Așa că, vedeți voi, nu e de ajuns să te frămânți să îți cumperi legume și fructe de la piață (și e fain că din ce în ce mai mulți oameni fac asta, 45% din cei intervievați în studiu). Nu e de ajuns să îți propui să mănânci mai puține alimente procesate (47% din respondenți), ca să te ferești de cancer, diabet și boli cronice. E cel puțin la fel de important să mănânci dimineața, să iei o gustare-două între mesele principale, și, ultimately, să-ți iei, ffs, pauza aia de o oră, să mănânci și tu ca omul, în tihnă, cu colegii. Nu cu o mână pe sandviș, cu alta pe telefon și cu a treia mânuță pe șoarec (oh wait…!)

Una peste alta, mă bucură inițiativa Edenred de a mobiliza oamenii să își ia la prânz o pauză adevărată și de aia m-am și băgat în supa lor (cremă). Cu Ticket Restaurant se poate plăti la prânz în majoritatea restaurantelor din proximitatea clădirilor de birouri, la mai toate cantinele și serviciile de food delivery. Și mă gândesc că pauza de prânz, luată sistematic și cu încăpățânare, indiferent de cum se uită la tine unul și altul (că da, există și specia aia de coleg care te privește ca pe un spărgător de grevă dacă îndrăznești să mesteci înainte să înghiți, percepția bizară și nefondată cum că productivitatea are legătură directă cu numărul de ore petrecute lipit de scaun și, desigur, cu capacitatea vezicii de a ține mă-car opt ore… – o ceapă degerată nu merită să dai pe părerile astea, apropo) te pot salva de la pieirea nu prin proastă alimentație, ci prin burnout și ofilire emoțională gravă.

Într-o notă mai generală, eu v-aș propune să faceți din toate mesele o prioritate. Calitatea lor, timpul pe care îl alocați pentru asta și relația pe care v-o construiți cu mâncarea contează și vă definesc. Contează pe cântar, contează la starea de bine și contează la cap. Că e greu să te simți om, și nu ultima găină din coteț, atunci când nevoile de bază (mâncat,  relaxare, somn) îți sunt negate.

Pauza de masă nu e doar prerogativul ăluia de freacă dudă. E deopotrivă dreptul și obligația noastră de oameni în toată firea, nivelul minim de commitment față de noi înșine. Că să-i dăm companiei nivelul maxim de commitment, zău, nu avem nicio greață!

Stiti senzatia de camasa stramta la piept, cu nasturi pocnind si cracanaturi inestetice in jur de butoniera? Cam asa era viata mea pe mine, pana acu’ niste zile. Imi spusese ea mie anul trecut, harta astrala, ca are sa treaca jumatate de an si mai bine pana cand are sa fie mai bine, iar eu ii spusesem “ma-ta!” si imi vazusem, chipurile, de treaba. Fatalitate! S-a implinit profetia toata. S-a facut viata supa cu galusti de plumb, s-a invartosit inspre mine, din oala cosmica direct, si m-a oparit precum fata babei cea rea pe lighioanele Sfintei Vineri, pana ce n-am mai recunoscut nimic din ea, si nici pe mine. Totul se termina cu inceputurile. 

Zilele astea ma gasesc, din ce in ce mai mult si mai vesela, la Cooku Bau. E atata lumina peste noi acolo, in fel si-n chip, incat profit de binele si tihna asta ca sa mai crosetez ceva de mancare. Iesita din orice ritm cum sunt, am asa o virginitate a lucrurilor toate, ca mai deunazi cand faceam o salata, obosisem deja pe la ridichi, dar, cumva, abia asteptam sa ajung la rosii. “Dar ce ai pus in salata asta?”, ma iscodea personajul Vladi. “Mpai… ce-am avut”, raspundea o voce gangava. Deci deci deci ridichi, ceapa verde, ceapa rosie, castravete, ardei gras de toate culorile semaforului, rosii rosii, rosii galbene si rosii cherry. Pe urma, niste sos de rodie, putin ulei de masline, oleaca de menta si o mana de busuioc. Iar la urma urmelor, branza de capra, faramitata. Langa salata, un humus simplu si o bucata strasnica de painea padurarului de la Lidl, buna treaba pentru o paine de supermarket. Da da.

Mai hârles, in prima poza, vedeti opera lui Geami, care a facut azi o salata belea, pe baza de frunze verzi, o tigaie intreaga de seminte de dovleac si muguri de pin dry fried, niste rosii, niste ceapa verde, un pumn de busuioc din ghiveci si niste parmezan. Am mancat cu lipie si, pentru ca sunt un porc eu, i-am mai pus in cap si niste branza portocalie din desenele animate cu soareci, care cheddar, pe cinstitelea, nu parea deloc in largul lui in combinatia asta.

Geami e prietena mea. Noi ne jucam elasticul.

Iubesc ziua de luni! Da, ma, I am freaky like that:p Iubesc ziua de luni si-l iubesc pe Freddie, stiu, n-are legatura, dar trebuia sa zic! Cu atat mai tare iubesc ziua de luni, cu cat ea vine, uneori, dupa o duminica in care ai gatit industrial. De exemplu, iubesc ziua de luni, 19, in care te trezesti plin de energie si din proprie initiativa la sase si 19 minute, impachetezi un pranz ca la carte si doua gustari sanatoase, le asezi cu grija in noua ta geanta termoizolanta rosie, superrrba, de la Ikea si off you go. Sala, cardio, quick shower, de machiat te machiezi in masina (nu degeaba nu ti-ai luat niciodata carnetul, e pe maxima eficienta treaba), dupa care munca, ceea ce, in general, aud ca n-a omorat pe nimeni.

Dar sa onoram aceasta raritate a raritatilor oaia roz, acest post care e actually DESPRE MANCARE, cu doua retete.

1. Burger de pui piri piri. Nimic mai simplu! Se cumpara niste piept de pui (sau de curcan) [cca 500g pentru 4 burgeri grasi], dintr-un magazin care se ocupa cu tocatul pe loc, se, deci, toaca pe loc, se vine frumos cu el acasa, se deverseaza intr-un castron si se framanta bine cu o ceasca de supa fierbinte (hai, si apa), o lingurita de amestec piri piri (am gasit la Mega Image pliculete de la magazinul de mirodenii, foarte incantata am fost!), o lingura rasa de mustar de Dijon, sare si piper dupa gust, boia dulce si turmeric daca vrei sa aiba si-o culoare. Asa. Se abandoneaza carnea in frigider cca juma de ora, ca sa-si lase toate alea gustul lor. Apoi, modelam din ea patru chiftele plate, burger style, si le frigem pe gratarul bine incins. Burgerii astia de pui sau de curcan sunt still metoda mea preferata de gatit fadul piept. Am mai scris despre dansii aici si aici. Ce e nou in schema e mustarul, o smecherie de la Jamie invatata si practicata religios de-atunci incolo. Trebuie neaparat sa incercati, ca io nush cum sa va explic ce efect magic are mustarul ala asupra unei chiftele amarate.

2. “Salata” de orez curry cu dovlecei la gratar. Incepem cu dovleceii. Pe care ii taiem pe lung, ii azvarlim intr-o punga si ii mermelim cu o marinata confectionata din ulei de masline, usturoi pisat si ceva sos de soia. Punga astfel pangarita se leaga la gura si se da la rece pret de cateva ore. Si-apoi se frig dovleceii pe gratar, no biggie. Orezul (basmati) se fierbe cu niscai curry de buna calitate, se raceste bine, se stropeste cu ulei de masline si otet (balsamic alb sau rice vinegar de-ala de sushi), se tavaleste cu un snop de patrunjel si apoi se imprieteneste cu sus numitii dovlecei.

Combinatia asta (foarte buna, dadada) are marea calitate de a se putea manca la cald sau la rece. Eu, de exemplu, na, din frigider direct in burta, nom nom. Caci canicula.

Asa. Ce-i de retinut de-aici:
1. Am facut de mancare (soc si groaza!)
2. Poti sa urasti sau poti sa iubesti ziua de luni.
3. Freddie e dumnezeu! [come come, don’t be afraid, click on the goddamn link, tiz my gift to you, azi, adica marti:D]

Bai, da’ ce ploua! Se simte nevoia de galben. Cum ar fi, bunaoara, acest pachetel insorit. Facubil in cca 30 de minute cu totul, ceea ce nu e rau deloc.

Zice asa: se ia niste piept de curcan si se taie in mici bucati. Se condimenteaza ghebos cu niscai Asian stuff (eu am folosit un mix cu paprika, ghimbir, scortisoara, chimion, cardamom… asa ceva). Se caleste brusc intr-un mare wok, pana devine auriu. Se transfera pe o farfurie, iar in “zeama” ramasa in tigaie punem niste orez, cam o cana mica la doua persoane. Pe care orez, dupa ce l-am plimbat nitel de colo colo in grasosul wok, il “stingem” cu apa sau cu supa. Adaugam curcanul, o mana de stafide, sare, piper, turmeric si cca juma de lingurita de firisoare de sofran. Innabusim la foc mic, cu capac, pana se umfla bine de tot orezul.

Intre timp, manjim o alta tigaie cu niste ulei de masline si “prajim” lejer in ea o mana de seminte de chimen. Apoi, tavalim prin chimenul asta niste baby carots congelati (sau niste morcovi cruzi “adevarati”, daca va tine). Puteti adauga o lingurita de miere sau niste sos sweet chilli, daca ii vreti mai dulci.

Din cele doua chestiuni impreunate rezulta un super-pranz pentru a doua zi la birou. Din care doar niste patrunjel ciumpavit grosolan mai lipseste. Bine, teoretic niste coriandru ar lipsi, but I kinda hate it.

Acuma, ma intreba cineva pe facebook cum rezisti sa nu te infigi in asa bunatate pana a doua zi. Pai te poti, de exemplu, amagi cu aceasta “salata”:

Farfalle.

Ulei de masline cu lamaie.

Sare, piper.

O conserva de ton in suc propriu.

Niste mazare.

Niste morcov.

O rosie taiata felii.

Busuioc proaspat sau uscat.

Atatica.

Asa deci. Ceva lejer pentru seara, ceva bun si satisfacator pentru pranzul de a doua zi. Easy. Peasy. Lemon. Squeezy.

PS: Pentru sanatatea dvs., evitati consumul de drama queens si energy suckers. You know who they are;)

Saptamana trecuta, dupa cum stiti, am faultat cu succes mancatoriile de proximitate birou cu doua tentative reusite de pachetel prea bestial si, mai ales, corect depedeve nutritional, dupa cum mi-a iesit la SuperTracker. SuperTracker asta e un tool pe care ni l-au pus la dispozitie oamenii de la cursul de nutritie la care m-am inscris, care-ti traduce tot ce mananci in nutrienti si iti spune unde-s bubele. (In paranteza fie spus, sunt as la planificarea meselor, turns out ca planurile mele sunt foarte corecte, la punerea in practica mai am de lucrat:)) In si mai paranteza fie spus, la curs am aflat, de exemplu, ca degeaba am fost silita toata copilaria sa mananc spanac under the false pretense ca ma paste anemia daca nu; caci da, spanacul are fier, dar are si niste chestiuni care fac ca absorbitia acestui minunat zacamant de fier sa fie extrem de trista). Revenind.

Ziceam ca doua zile mi-am adus de-acasa. Mi-as fi dorit sa fie trei, dar n-am fost in stare. Nu-i nimic, saptamana asta va fi mai bine, am zis eu ieri, pe cand imi faceam constiincioasa meal planul. Si-gur vor fi trei zile in care nu voi manca scarbosenii. Si-apoi patru. Si-apoi cinci. Sclavia snitelului va fi abolita. Eu voi fi tot eu, dar in varianta low-fat. Voi ma veti iubi la fel. Da da da.

Cert este ca azi, la pranz, mancam ceva asa de excelent, incat desi am numai poze cu what appears to be overchewed food, am zis ca nu se poate sa va scutesc, trebuie musai sa va povestesc. Ei, center piece-ul pachetelului de azi este sandvisul cu muschi de porc si sos de rucola cu mustar. In paine integrala cu seminte. Necesita oleaca mai multe preparative decat un clasic sunca-cu-cascaval, dar si recompensa e pe masura. Asadar,

• Se ia un muschiulet de porc tanar si se mermeleste cu ulei de masline, cimbru, usturoi si paprika. Se pune intr-o tava. Se toarna pe langa el vin rosu si nitica apa. Se acopera si se da la cuptor la foc mic, sa se rumeneasca incet. Cand e complet fragezit, se descopera si se lasa sa prinda o frumoasa crusta. Nici prea arsa, nici prea balana. Just right asa. Nu se taie de cald. Se raceste temeinic si se atenteaza asupra lui cu un cutit ascutit abia a doua zi, sau several hours later. Se feliaza subtire, fin, cu precizie de ucigas in serie.
• Baza sandvisului e un sos de rucola si mustar, obtinut inmod suspect, banal, dintr-o cutie de rucola blenduita cu doua lingurite de mustar dulce, nitel ulei de masline si nitica lamaie. Sosul asta asa obtinut, care se poate face lejer cu o seara inainte, se intinde in strat gros pe o felie de paine buna, cu seminte.
• Se acopera painea cu o frageda frunza de salata verde. Se “orneaza” cu felii de muschi de porc rece. Se drege de sare si piper. Se capaceste cu o alta felie de paine, unsa cu minunatul maglavais.

Asta e tot, folks:) Va doresc o saptamana tihnita.

PS: Fiti recunoscatori. Cititi etichetele. Nu scuipati contra vantului.

Eu, eu sunt acel om care nu gaseste niciodata nimic la Lidl! Ma simt fix ca o fetita urata si cam nepopulara, pe care nimeni nu o invita la petreceri. All mamas I know imi fac capul mare cu ce comori lidliene au mai dezgropat, de la rufisoare la carti de copii, sanii imblanite si bucatarii de jucarie. In toate casele in care ma duc in vizita, au oamenii aia divine nuci macadamia Deluxe dulci-sarate si ceaiuri Mao Feng. De exemplu. Bai nene, cum faceti? Cum reusiti sa tineti pasul cu jdemiile de eventuri de scurta durata pe care lantul asta de magazine le are in program? Ca eu, cand ma duc, jur ca nu gasesc nimic din ce gasiti voi. [Dupa cum niciodata in viata n-am avut parte de vreun chilipir de la MiniPrix. Cred ca magazinul ala ma uraste. Cand ma duc in el, o data la cinci ani cum ar veni, miroase urat si cam atat. Nici vorba de vreun intelligent purchase de buna calitate. Zici ca stiu ca vin si scot pe taraba numaisinumai junk.]

Revenind la problema mea: cum fac si eu sa fiu super la curent cu ce se intampla in magazinele Lidl? Cum stiu cand baga chestii iepuresti? Cum fac sa mai gasesc masina de facut vata de zahar cum are colegul P. si mai ales cine ma anunta si pe mine cand apar iar vestitele macadamia? Anyone?

Acu’, dupa ce m-am vaicarit, I have a confession to make. Soarta mea este doar pe jumatate atat de cruda precum reiese de mai sus, caci din cand in cand primesc cate o cutie de televizor plina cu efemeride Lidl de-astea fantastic de bune. Ultima oara chiar ieri. Cand m-am trezit la birou cu un luxuriant plocon, care mi-a asigurat nu doar cina de aseara (stir fry noodleshi lenesi, dupa metoda de mai sus), dar si sincera pornire de a ma opri in primul Lidl in seara asta, ca sa incerc si alte treburi din campania “saptamana asiatica”. Imi fac in mod special cu ochiul taiteii cu ou si cei chow mein, niscai uleiuri, mugurii de bambus la borcan, laptele de cocos, legumele congelate pentru wok si chipsurile de creveti (omfg, n-am mai mancat de cand eram mica si comunista). Bunatatile sunt de gasit numai pana pe 3 februarie, asa ca time is of the essence. Mda, deci sa ma duc, ziceti! Fie!

In other news, ca sa ma autosustin, o sa va spun ca azi am la pachet urmatoarele: un iaurt probiotic, doi crackershi Wasa, niste banana chips, niste nuci si un mar, o supa crema de linte, un sandvis cu pui, brie, mar, nuci si rucola si unul cu cascaval, rosii si pui, plus! doua piersici din compot. Maine e pauza de refeed cu soioshenii si socializare in jur de porc la bomba de langa birou. Iar diseara se lasa cu studiu individual, caci m-am inscris pe Coursera la cursul asta si sambata am quiz:p OMFG! Sweet 16’s got nuffin on me:p

PS: Cantati la dus. Mancati mere. Spalati-va zilnic parbrizul.

Langa pravalia unde muncesc eu de luni pana vineri e o mancatorie care infirma regula meniului cu putine feluri de mancare. Stiti, aia care zice ca putine feluri egal mancare ingrijita. Zisa bomba sexy m-a hranit in ultima jumatate de an cu ciorba de fasole fara fasole, snitel prajit azi in uleiul lu’ saptamana trecuta, varza murata usor luata la vale, gratar cu arsurica, munti de ficatei in sosuletz si sacose de un leu cu cartofi congelati, oua cu galbenus alb, pizza cu blat cocoso-cleioso-crud, tochitura din ce-a ramas nefolosit, salata cu sunca York de cea mai ieftina factura, franzela alba afanata si, desigur, neaosa, traditionala, infailibila ceafa de porc.

Cum mancatul este un act social, imi vine greu sa ma despart de locanta cu Pepsi la sticla de sticla si miros de doamne-fereste, unde vin in schimbrui sa manance toti colegii. Nu-mi propun. Dar pentru ca asa traiesc eu, vesnic intre ciocan si nicovala, intre groaza ca nu facem suficiente alegeri responsabile cu vietile noastre si pofta crancena de grasime animala si tigari (:O), iata ca iar mi s-a pus pe ochi ceatza pachetelului perfect care bate la fund mancarea de pranz a copilului cu cea mai gospodina mama din clasa. Macar 3 din 5, am zis. Trei zile pe saptamana in care sunt Martha. Trei zile mici pentru carotide proaspete ca niste zambile. Trei fara unsoare. Hai ca yeswecan si tot restul, sunt sigura! (Noroc ca incalcite sunt arhivele mele, caci altfel m-as fi dezamagit singura in fata dovezilor evidente care arata istoric ca niciun astfel de plan nu are viata lunga:p)

Long story short, iata ce contine pachetelul de astazi:

• un iaurt mic, Oly 2% probiotic, da da, the OnLY one for me;
• o banana si un mar
• doua sandvisuri asamblate din: o felie de paine de casa unsa cu foarte putin unt, tapetata cu rucola, peste care vine niste piept de pui fript in tigaie fara ulei, dar abundent condimentat, peste care pui vine niste ardei copt, si-apoi un capac dintr-o alta felie de paine, cu vagi urme de sos curry
• patru oua de prepelita fierte, trase-n scobitori impreuna cu o jumatate de rosie cherry si-un cub de telemea
• o bucatica de placinta cu branza facuta de mama, care nu era in plan, dar s-a potrivit miraculos

Bun. Acum scoateti o agenda Moleskine pocket cu coala velina si hard cover (ca pe alea soft le-au stricat, bai nene, nu mai stau deschise calumea, iar asta este revoltator!). Scoateti voi si un pix cu gel de 0.38 de la Muji, obligatoriu de culoare neagra. Si, pe principiul “faceti ce zice popa, nu ce face popa”, scrieti asa:

idei de pachetel pentru o saptamana

• un iaurt mic cu fulgi crocanti de ovaz sau orz; un pahar de supa crema de broccoli; doua sandvisuri cu paine integrala, pui si salata verde, o salata marocana de morcovi si stafide on the side (morcovi rasi, stafide, suc de portocale, un picutz de ghimbir, un strop de ulei de masline);
• o minisalata de fructe; doi crackeri integrali tip Wasa, cu un cub de branza cheddar la mijloc; doua sandvisuri cu pui, pesto, nuci si rosii uscate
• porrdige de ovaz cu mere, nuci, suc de portocale; supa crema de sparanghel; doua sandvisuri cu somon si crema de avocado cu busuioc, ceapa rosie, zeama de lamaie, rosii;
• un iaurt mic, cu nuci, fructe uscate si un strop de miere; o bagheta zdravana cu legume marinate la cuptor, branza de capra si patrunjel verde; doua grisine invelite in prosciuto
• o branzica de casa cu bastonase de morcov si castravete + doi crackershi; un sandvis mare cu crema de oua si cateva florete de broccoli trase la tigaie; “frigarui” cu banana si portocala

Asa. Mai voiam sa va zic una alta. Una e ca am implinit patru ani de blog:) Alta e ca uneori, chiar si mie, acest suflet-canish-entuziast pe care il cunoasteti, mi se pare ca sunt zadarnice, dom’le, toate chinurile. Might as well face it, ziua aia in care ti se schimba viata intr-o zi, ziua incepand cu care nimic nu mai este la fel, vine pentru noi toti. Cat de devreme vine ea, asta e smecheria. Si cat de precis reusesti sa-ti traiesti fiecare zi ca si cand aceea n-are sa vina niciodata.

PS: Mancati vata de zahar. Udati plante artificiale. Nu va abandonati pe voi.

Anul trecut am facut pentru prima oara megatocana: http://easypeasy.ro/2011/10/fricassee-de-porc-zis-si-mega-tocana. Am hotarat numaidecat ca e cea mai buna mancare pe care am facut-o vreodata, poate si dintr-o potriveala maxima a dansei cu gusturile mele barbare – stiti, porc, smantana, unt. Ei, si acum cateva seri, am facut ceva ce, vorba din popor, o cam bate la fund. Hai sa zicem asa: megatocana e cea mai tare chestie de mancat toamna/iarna, iar acum avem ceva equally delicious pentru sezonul primavara-vara. De fapt, asa sa-i si ramana numele – “tocana de primavara”. Mai ceva ca megatocana!

Facem asa: intr-un vas de ceramica (eu am unul cu diametrul de 24cm) se pun cartofi noi taiati rondele (ceva mai putin de un kilogram am avut eu), doi morcovi noi, doua cepe verzi, un usturoi verde mare – tot rondele, carnati de casa afumati (eu am luat de la sibieni), doua cani de mazare noua sau din congelator si o legatura de marar tocat marunt. Se acopera cu apa sau supa de legume. Se potriveste de sare (nu multa, pentru ca mararul si carnatii aduc extra-sare) si piper negru proaspat macinat (circa o tona). Se da la cuptor la foc potrivit, cu capac peste. E gata cam in 40′ – 1h, verificati din cand in cand. Cand e cartoful moale, dar nu “imprastiat”, se drege tocana cu smantana dulce (cam 2-3 linguri), si se pun in varful dansei niste creveti roz-prefierti (mai multi asa), direct din congelator. Se amesteca lejer tocana si se lasa inca 5 minute, hai, maxim 10 daca nu s-au “topit” astia micii.

Ca si megatocana, si aceasta mancare trebuie sa aiba zeama la greu, fiind ea undeva intre supa si felul doi. Nu asteptati sa scada lichidul, that’s not the point. In castron se pune cu polonicul si se garniseste cu verdeata proaspata. Ce e misto la ea e ca nu necesita mari preparative, nu se calesc legumele sau carnea, totul e pus deodata. Cartoful nou fierbe repede, deci si aici ia puncte:)

Urmatorul challenge e sa gatesc la doua oale, intr-una megatocana, in alta tocana de primavara. Trebuie neaparat sa-mi dau seama care-i mai buna. Estimez ca ma voi hotari greu, si deosebit de multe degustari vor fi necesare:D

Pentru ca ieri am mancat iarasidinnouwtf pizza, se reporteaza pe azi burgerii de curcan fara chifla, facuti fix dupa reteta asta – http://easypeasy.ro/2011/04/burgeri-de-curcan. Langa dumnealor, o salata cretzofolina cu morcovi noi si dressing de rucola (o cutie de rucola, zeama de la o lamaie, niste ulei de masline cu busuioc, doua lingurite de mustar de calitate, o manuta de chilli flakes, sare dupa gust – toate astea mostrflocite la blender). Atat, ca am treaba. O zi cu spor s-aveti!

Este clar, planurile sunt facute pentru a fi incalcate. Azi, de exemplu, trebuia sa mancam noodles cu curcan. In schimb, aseara, am dezghetat accidental o bucata de pulpa de porc. Deh, soarta! A intrat doamna pulpa frumusel la cuptor, cu mirodenii, vin si toate cele, si-a iesit frageda si aromata, numai buna de mancat cu paine neagra, mustar si castraveciori murati, asa, ca iarna. Si totusi, daca nu aveam un plan, nu aveam ce incalca (posibil nici ce manca), asa ca viata merge inainte si ne rostuim si pentru saptamana viitoare. Vacanta frumoasa celor care au:)