“The basics: be polite, be considerate, treat others as you would want to be treated, love one another. More specifically, say please and thank you, say good morning and good night, tell people you love that you love them. If you don’t have anything nice to say, say nothing at all. Take a shower every day, clean the bath after yourself. Be on time. Eat your vegetables, wear your helmet, don’t do drugs, don’t drink and drive.”

Some very smart dudes.

Vestea buna e ca am supravietuit primei curse oficiale din viata mea. Balul debutantilor – cursa populara. 3.8 km zic ei, oleaca mai putin de 3 km zice Nike+. A fost… epic. Un ritual initiatic scurt, dar concentrat, la finalul caruia ma simteam ca un pui la rotisor, care se mestecase singur. Dupa cateva saptamani cu emotii crunte si vesnica anticipare a momentului, in care am citit tot ce se poate citi despre ce e aia alergat la deal, dar n-am reusit sa ajung sa fac vreun test pe undeva pe-afara, a venit ziua si-a venit cursa si-a durat asa, extraordinar de putin. 20 de minute, 23 de secunde si gata.

Am alergat side by side cu iubitu’ meu, care, desi a iesit de mult din zona lamezorshilor (si acum Boo o sa ma certe iar, cica sa nu mai zic ca-s lame, dar chiar sunt, ce sa-i faci:)), a fost asa de dragut incat, in loc sa se duca la 10k, a  venit cu mine la populara si si-a potrivit pasul cu al meu, coz he loves me that much, da da da! Am gresit culoarul, am murit de cald, am si mers putin mai la sfarsit de cursa, dar una peste alta, am terminat, am terminat impreuna, am terminat pe locul 442 din 1122 de alergatori de cursa scurta si si si cel mai important, am alergat integral bucata de deal.

A fost pentru prima si ultima oara cand am alergat la cursa populara. Data viitoare, cel mai probabil la anul, merg si eu cu oamenii mari, la 10 km. Unde-ti da tricou oficial Adidas, medalie mare si bureti cu apa rece:)) Ma uitam asa cu jind la toti cei cu numere de semi si de semi-semi, aproape ca as fi zis ca nu voi fi in veci acolo, daca nu as fi stiut ca acum doua luni nu eram in stare sa alerg nici pe trecerea de pietoni la schimbarea culorii semaforului daca viata mea ar fi depins de asta (si uneori depindea:)).

Cum zice Iepu’, sunt felisssita felisssita felisssita! Ma intorc la sala mea si la banda mea cu mai mult drive decat pana acum si ii rog pe toti cei care au injurat duminica “nenorocitu” de cross care le-a blocat lor circulatia, in orasul lor pe banii lor si pe muzica lor, sa aiba in vedere ca acesta este un eveniment caritabil, unul acreditat si inscris in calendarul international AIMS, unul care pune Bucurestiul pe harta internationala a maratoanelor, alaturi de alte capitale europene ce gazduiesc anual astfel de evenimente. E o competitie care include pe langa semi-maraton, 10k, stafeta si fun race, o cursa a copiilor, precum si cursa scaunelor cu rotile, destinata persoanelor cu dizabilitati. E ceva cu care sa ne mandrim, stiti:)

Felicitari tuturor participantilor, especially to my bff Boo si my fellow food bloggers Monica foodie family si Madalin wine&knives, toti trei in the awesome department!

PS: Motivul tuturor actiunilor voastre sa fie iubirea. Dedesubtul tuturor cuvintelor voastre sa fie bunatatea. Umplutura tuturor lingurilor voastre sa fie inghetata. Ok, I made that one up:))

Foto: Sabina Maxim. Multumesc <3

Nu pot sa nu scriu, nu pot. Nu sunt jurnalist de evenimente. Nu ma califica nimic, afara de, poate, faptul ca in general imi bate inima in piept si ca azi, din toata ea, din toata inima, le sunt recunoscatoare celor care au facut posibila aceasta experienta. Vreau sa stie ca jobul lor nu e just another job. E un job care face oameni fericiti. Meseria lor salveaza vieti. Emotionale. De-aia scriu. Pentru ei. Multumesc! Mi-ati daruit ceva de purtat in suflet o viata! Va iubesc! You know who you are!

Nu esti runner daca alergi, esti runner daca vrei sa alergi. Esti runner inainte de a fi alergat prima oara. Esti runner daca simti brusc si necontrolat o nevoie sa pui un picior in fata celuilalt. Daca simti ca-ti lipseste, inainte sa stii macar cum e. Te-ai nascut pentru asta. Mai devreme sau mai tarziu, descoperirea ca poti te va umple.  

Am descoperit sportul la varsta de 30 de ani. Nu e o exagerare. Inainte de asta, nu facusem nici macar un pic de sport, nici macar o vreme, nici macar o data. Prin scoala trecusem cu scutiri. Eram o leguma. O leguma binecuvantata genetic cu un corp capabil sa-si ascunda binisor natura sedentara. Nush din ce motiv, posibil dintr-un simt al datoriei fata de propria persoana, mi-am facut, in anul de gratie 2010, abonament la o sala. Prima oara cand m-am urcat pe banda, am crezut ca o sa mor. Am mers vreo 20 de minute la viteza 5 (km/h). Mi s-a parut epuizant. “De alergat nici nu se pune problema”, mi-am zis eu cu jale si din rarunchi asa. Nu mai stiu cat a durat aventura cu sala. Nu mult, anyway. Ca am ramas insarcinata, m-am facut porcozitate si am abandonat orice tentativa de miscare. Oricum, ceva progrese facusem, ajunsesem sa merg, tot cu 5 la ora, vreo 45 de minute. Ceea ce pentru mine era wunderschön si nesperat. Credeam ca asta e. Credeam sincer ca nu pot mai mult. Imi amintesc si acum ca a venit la un moment dat un pachetel de muschi langa banda mea si mi-a zis a dojana ca e frectie ce fac. Ca ar trebui sa-mi creasca pulsul la mai mult de 98. Ca ce e menajul asta. L-am pizduit in gand bine de tot si mi-am vazut de mersul meu agale.

In primul an dupa ce-am nascut, n-am facut nicio branza sportiva. Eram muci. Epuizata. Lovita in plin de experienta maternitatii si lauza la creier. In fine, ca la vin, n-a fost un an bun. In 2012, cand m-am intors la munca, mi-am refacut si abonamentul la sala. M-am dus mai mult nu decat da si dupa vreo doua luni de inactivitate platita scump, m-am lasat. Nu era momentul.

Here comes 2013, despre care ma hazardez sa spun, uitandu-ma si in jurul meu, ca-i un an bun pentru getting your personal shit together. Si nush cum, nu stiu de unde, ma apuca cheful ala mare. Imi fac din nou abonament la sala, cu un simt al prapadului imperativ, trebuia sa-l am, ma intelegeti, atunci atunci. Tin minte perfect ca pe 4 martie m-am dus, iarasi, prima oara. Tin minte data asta pentru ca pe 4 martie am alergat pentru prima oara pe banda. Mergeam in legea mea, dupa cum eram obisnuita, cu un lejer 5.5 la ora. Si asa, all of sudden, nush ce mi-a venit, dar am intins mana spre ecranul benzii si, automat, fara sa ma gandesc, am crescut viteza la 7.5 si-am simtit ca mi-o iau picioarele inainte. Before I knew it, alergam. N-a durat mult. Dupa doua minute eram praf. Dar traiam acest first al vietii mele cu un excitement demn de primul sarut. Si tot ce a urmat dupa asta a fost dintr-o pornire nestavilita de a replica senzatia aia.

Evident, ca toti alergatorii puberi la minte, am facut o suma intreaga de greseli, din dorinta, probabil, de a ajunge undeva, si repede. M-am ambitionat sa ma duc aproape zilnic la sala. Azi am alergat doua minute, maine 10, poimaine 20. Raspoimaine… si inca o luna dupa aia, m-au napadit durerile crunte de picioare. Am devenit brusc constienta de cvadricepsii omului, stiti, muschii aia de la genunchi in sus. Ma frecam in fiecare seara cu geluri, luam antiinflamatoare pe gura si imi plangeam sub paturica soarta de alergatoare ratata.

Nu m-am lasat. Am citit una alta si m-am intors in sala cu coada intr dureroasele mele picioare. M-am apucat de intervale. Un minut alergam la viteza mare, un minut mergeam. Rinse and repeat, de 1450 de ori. Am inceput sa calaresc si aparatele diavolului alea, like stepper, cross trainer si o nenorocire de imita mersul pe schiuri. N-a fost prea placut at first, recunosc. Asa am realizat ca motivul picioarelor dureroase era fix o acuta lipsa de masa musculara care sa sustina tabloul “elefant zglobiu pe banda”. O luna mai tarziu (si overall, la doua luni de cand merg aproape zilnic la sala), alerg deja 3km fara pauza si fara dureri. Ceea ce, I know, nu e mult. Dar pentru mine este f-ing huge! Este un pariu castigat cu my former couch potato self si o sursa zilnica de euforie. It’s like getting high, but better:)) Putine lucruri m-au inspirat vreodata mai mult. Cand nu alerg, ma gandesc ca abia astept sa alerg. Cand alerg, ma simt una cu mine. O versiune upgradata a mea. Cumva, simt ca trebuie musai sa-i molipsesc si pe altii sa incerce treaba asta, asa cum, la randul meu, am luat bug-ul de la my best friend Boo (care descopera toate lucrurile cool din viata cu ani intregi inaintea mea, coz she’s uber like that <3). Credeti-ma ca daca eu pot… well… impossible is nothing! Pe 19 mai alerg la cursa populara (3.8 km) din cadrul maratonului Petrom de la Bucuresti si daca mi-ar fi zis cineva treaba asta acum un an, i-as fi zis ca-i dus cu nervii capului. No… really!

Morala acestui post lung, a carui singura legatura cu mancarea este ca, well, alergatul e brain food, e ca puteti. Puteti sa alergati. Si odata ce veti descoperi lucrul asta, nimic nu va mai fi la fel. Empowermentul, senzatia aia profund fizica, puterea mintii asupra corpului, capul limpede, pulsul halucinant, fericirea aia simpla, animalica, instinctiva, hormonala… nu se compara cu absolut nimic. Ok, fie, se compara, but still, nimic nu livreaza toate astea so goddam fast and furious ca alergatul. Sounds like bull shit, dar daca ma stiti, stiti ca I don’t do bull shit. Trust me on this. Incepeti, astazi, Nike style. Just do it. And keep on doing it!

PS: Run, Forest, Run!

senzatia aia de ghem in stomac, dar bun, bun ghemul. cand pe dinafara esti tu aia de fiecare zi, intra-atat esti tu, incat habar n-are nimeni ca pe dinauntru te parcurge din cap pana-n picioare ceva fluid, gen “veverita energetica” meets “vasele comunicante”. cand gandesti fara simt practic si ti se face pielea de gaina pe antebrat in secunda in care ai gandit. cand iti zambesti tie si strapungi din mers oglinzi. cand visezi antifonat, neajuns si nestavilit. ziua cand devine evident ca in tine este tot ce ti-ar putea trebui vreodata. o zi rara. s-o pretuim.

Asa. Astazi va voi invata cum sa va salvati de la o soarta mai cruda decat tartarul, performand o banala, dar imperios necesara, curatenie de primavara. O sa-i zicem…”operatiunea Monstrul din Mine”. Programul nostru (absolut fascinant, I promise you!) se adreseaza tuturor celor muscati de fund de propria inteligenta. Bunilor negociatori cu ei insisi (A fost o zi grea, meriti o prajiturica, nom nom!), celor care culeg azi rasplata pentru ce n-au facut maine si, in general, veshnic framantatilor in cautarea fericirii.

Lista noastra contine fix zece puncte (deoarece, se stie, orice lista cu mai mult de zece puncte nu este o lista buna, o sa povestim despre asta some other time). Zece pasi simpli care, urmati intocmai si in chip ritualic, va vor pune la loc oasele, va vor aerisi mintile si va vor demonstra, dincolo de meh si de bleah si de lasa-ma sa te las, ca e way, way cooler sa scuturi un sac de purici, decat sa-l pazesti.

STEP 1 Subiectul se va dezbraca de toate hainele sale si se va privi intr-o oglinda, pret de cel putin un minut. Timp in care va rosti cu voce tare un speech pregatit in prealabil. De exemplu: “Stimati colacei, ne-a fost bine impreuna, stiti ca je vous aime and stuff, dar va trebui sa ne despartim. Uratenie sufleteasca, you’re fired! Don’t act so shocked, ti-am zis ca asta urmeaza daca refuzi sa-ti schimbi comportamentul! Dar ce cap frumos rasare, nu-i al meu? Al meu e oare?” In sfarsit, you get the picture. Ce e important de retinut e ca vrem asa, un soi de out with the bad, in with the good. Neaparat de inserat aici un commitment profund personal. Care, prin natura lui personala, este, desigur, diferit de la naked person la naked person, dar, in genere, poa’ sa fie asa ceva: “Ma angajez sa fiu fericit prin simpla incetare, effective immediately, a maratonului in cautarea fericirii. Fericirea mea e aici, ma imbraca sincer, nu ca hainele noi ale imparatului, tesute din stofe inexistente, dar ca dracu de scumpe.” 

STEP 2 Subiectul va trage pe cap un hoodie si pe picioare niste panataloni de trening, va desfasura meticulos un sac de gunoi de 120l din sulul personal si va incepe operatiunea Monstrul din Mine, dupa cum urmeaza. Va deschide usa la frigider/camara/bufet/dulap de bucatarie/sertar cu maimute si va identifica: pachetele de biscuiti, ciocolatele, Magura, eugenii, da, chiar si (sigh!) Oreo; foi de placinta cu margarina (Linco etc.); zaharoase cereale (Nestle, etc.); doze de suc, Red Bull si Gatorade; siropuri si siropele; orice pe care scrie “grasimi vegetale hidrogenate”, orice pe care scrie “grasimi vegetale partial hidrogenate”; borcane de ness si ceaiuri instant; premix de briose/clatite/crema de zahar ars/budinca etc.; ulei rafinat, in pet de plastic; crema de ciocolata (Nutella, Finetti etc.); margarina, absolut toate brandurile; unt tartinabil care, in 99% din cazuri, contine margarina, da, chiar si ala scump, like President si Lurpak; dressing de salata o mie de insule si in general, sosuletze la borcan sau la sticla care sta in cap; saratele, Maxi Mix, chipsuri; orice pe care scrie “aspartam”, in general, orice contine indulcitori; branza topita; bombonele, caramele, da, si alea cu *aroma de* fructe; cremvusti, mezeluri, conserve de pate, da, si de-ala vegetal; Delikat, Vegeta, cuburi Knorr, cuburi Maggi, supe la plic; 1000 de suplimente alimentare, de la genunchi de rechin la tinctura de praf de pitziponc; gogosi, chifle si pateuri congelate; clatite gata facute, de la Mega Image; cartofi preprajiti congelati, snitele, fish fingers si ale semipreparate congelate; lactate cu 0% grasime, lactate cu 0,1% grasime; frisca la tub, frisca vegetala; cutiute mici, dar “letale”, de lapte pentru cafea, cremeria si alte pudre tampite de pus in cafea; popcorn la punga, pentru microunde… La finalul acestui deosebit de important pasul doi, aveti voie sa salvati, din sacul de gunoi, o singura nenorocire (Pentru mine ar fi, cred, biscuitii Oreo, pe care i-as devora numaidecat, zicandu-mi in sinea mea, foarte probabil, ca mai bine o viata scurta, dar biscuite-full; ceea ce, desigur, ar fi o mare tampenie. Dar da, cred ca asta as zice. Si apoi as mai manca un Oreo:p).

STEP 3 Subiectul va scoate o foaie de hartie si va purcede la tesut liste si planuri ce involva adevarata mancare: fructe, legume, lactate, oua, carne slaba, peste, uleiuri sanatoase, cereale integrale, apa, cafea din cafea si ceai de plante din plante. In principiu, atat.

STEP 4 Subiectul nu va sari in nicio zi de la Dumnezeu peste mic dejun.

STEP 5 Subiectul, pe care, culmea, nu il *supara* nimic, se va programa ASAP la medic si va zice asa: Am venit pentru controlul anual de rutina. Acu’, ce inseamna asta, depinde de la situatie la situatie. Ce noroc ca traim in 2013, nu in 1013, si putem, lejer, sa ne ducem la doctor cand nu suntem, si anume, grav bolnavi. Analize de sange, EKG, ecografie abdominala, Papanicolau si eco bilateral san (pentru femei), un consult oftalmologic, o tensiune, o dermatoscopie a alunitelor… the works. Luati-o asa, ca pe o revizie generala. Un SchimbUlei. Un pompat de aer in cauciucuri. Chiar nu este such a big deal. Din seria “las-o Stane”, va roaga mama, incetati sa credeti ca *daca te duci la doctor, precis iti gaseste ceva*, *mai bine sa nu stii daca ai ceva grav* si alte opuse intelepciunii. Viata e atat, dar ATAT de pretioasa, incat nici in gluma nu se poate sa ziceti ce mi-a zis mie intr-o zi o doamna (“Vai, dar eu decat sa mananc piept de pui in loc de porci, mai bine mor!”)

STEP 6 Subiectul se va apuca negresit de practicarea unui sport. Sa fie sala, 30 de minute pe zi. Sa fie dans, sex acrobatic sau curling. Sa fie ce vrea subiectul, dar sa fie zilnic. Pasul asta este, fara doar si poate, cel mai important de pe lista.

STEP 7 Subiectul va dormi minim 7 (sapte) ore pe noapte. In fiecare noapte.

STEP 8 Subiectul se va descotorisi, incepand de-acum si in vecii vecilor, de toate lipitorile, sugativele energetice si iubirile neimpartasite din viata lui. Se va inconjura de oameni frumosi, buni, creativi, neplictisiti, entuziasti, zvacoshi, deosebiti, originali si empatici.

STEP 9 Subiectul va intelege brusc ca poti munci cu placere orice, dupa cum poti munci fara placere acelasi orice. Si ca e mult mai usor sa muncesti cu placere. Orice.

STEP 10 Subiectul, avand o buna intelegere a faptului ca inteligenta nu e o scuza pentru lipsa de actiune, va lua aceasta lista si o va traduce in cuvinte relevante pentru el. Va zice asa: O *femee* nebuna de pe internet m-a starnit azi sa stau in fundul gol in fata oglinzii. Dincolo de soc si groaza, e acceptarea responsabilitatii fiecaruia fata de el insusi.

PS: Cultivati-va. Pasiti desculti pe iarba. Simplificati.

Intre sase si sapte. In fiecare zi, de doi ani de zile fix. In fiecare sambata si in fiecare duminica. Ia incercati sa va imaginati asta. Si spuneti-mi ca nu va e macar putin mila. Cand va dati jos din pat sambata pe la amiaza, cel mai probabil fara sa calcati pe un tren de plastic tare, o bila sau niste macaroane uscate, ganditi-va si la noi, astia ingropati in meaningu’ vietii de nu mai stim nici cum ne cheama. Pentru care fiecare sambata e o Ziua Cartitei. Ei nu, pe bune, chiar asa rau sa fie? There’s only one way to find out. Mwahahahhahahaha!:D Have a good weekend;)

PS: Faceti ceva de “neconceput”. Beti cafea fara zahar. Dormiti ca porcul.

Chestia asta cu maturitatea ma seaca. Acum cateva saptamani am avut gripa. Una rea si urata. Mama a avut grija de Iepu si de mine, mi-a facut ceai si frectie si supa de pui, si numai si numai cand, rapusa de febra 39, mi-am pus capul in poala ei, m-am simtit avuta in grija, iubita si vindecata de toate. Growing up sucks. Mi-as face propria miscare de rezistenta la maturizare, daca n-ar trebui sa fiu, eu insami, mama cuiva. Uneori mi se pare ca eu si Iepu suntem surori, iar mama e mama noastra. Da, clar doresc sa fiu o intarziata. Opriti maturizarea, vreau sa ma dau jos. Caci gandul ca intr-o zi n-o sa mai am mama e un groaznic, visceral si obositor harakiri. Ziua asta de 8 martie, in care ne iubim si mai mult mamele, e, poate, una din cele mai grele zile pentru cine n-are mama lui. Gandul meu pleaca spre toti aceia pentru care scarba asta de maturitate s-a intamplat si s-a intamplat asa, cu o imbratisare stransa si cu tristetea faptului ca va inteleg, pe jumatate. Nu-i nimic mai bun pe lume decat sa fii copilul bunilor tai parinti. Si nu-i nimic mai greu decat sa nu mai fi. Na.

Te iubesc, mami!

PS: Iubiti-va mama. Iubiti-va mama. Iubiti-va mama.

Acum doi ani: http://easypeasy.ro/2011/03/reteta-mamei-de-pui-de-om/

Acum un an: http://easypeasy.ro/2012/03/pui-la-capac/

Imi pun ceasul cu jumatate de ora mai devreme. Este imperativ sa ma trezesc prima, ca sa apuc sa imi fac o cafea si sa sudez 2 (doua) tigari pe balcon, asta asa, scurt, inainte sa incalzesc laptele iepuresc, inainte sa se scoale ea, inainte sa se scoale ta-su si, in general, inainte de orice. Uneori, chiar si inainte sa se crape de ziua. Asa. Urmeaza o jumatate de ora in care domesticesc si ma pregatesc de plecare. Am doua sloturi libere pentru inca doua tigari, pe care incerc sa le pozitionez in asa fel incat sa-mi aduca maxima satisfactie. Am observat ca maxima satisfactie este imediat dupa ce mi-am intins parul cu placa – tigara numarul 3 si exact inainte sa-mi trag blugii pe mine – tigara numarul 4. In fine, plecam spre birou. In masina nu fumez. Nu-i nimic, caci ajung la munca fix la timp pentru tigarile numarul 5, 6 si 7, micile mele oaze de bucurie si gratificare. De ce 5, 6 si 7, veti intreba? Pai este foarte simplu. Pe 5 o fumez automat, fara sa-mi dau seama. Nu stiu cand o aprind, nu stiu cand se termina, nu stiu cand o aprind pe 6. Pe 7 o aprind pentru ca, nu-i asa, mai intra. O cafea de la automat face fix cat trei tigari, e pacat sa irosesc vreun strop, mai ales ca nici macar nu-i buna. De fapt, e groaznica. Noroc ca fumez. Da da, trebuie sa fumez, ca sa nu mi se para asa groaznica. Asa. Intre tigari muncesc. Muncesc cu gandul la urmatorul meu reward, urmatoarea pauza de tigara. Muncesc mai cu spor cand stiu ca urmeaza iarasi maxima satisfactie. Am observat ca maxima satisfactie are loc cam la 30′ de la tigara cu numarul 7. E timpul? E timpul, cum sa nu. Bag ghebos numarul 8, urmat imediat de numarul 9. Asta asa, ca sa-mi ajunga pana la pranz, cand cobor la masa. La masa e o placere. 10 si 11 se fumeaza inainte de mancare. 12 se fumeaza intre felul unu si felul doi. 13, 14 si 15 la final de masa. 15 intra greu, dar na, e replica aia celebra cu “mai fumez o tigara si mergem”. Ah, da, si daca tot vorbim de replici, sa nu uitam de “Ce v-aduc?” “Pai in primul rand, un Virginia Violet. Apoi, o ciorba”. [Un fumator nu trebuie sub nicio forma sa ramana fara tigari.  Trebuie sa evite, pe cat posibil, excursiile nocturne la benzinarie, in pantaloni de pijama si papuci. Privirea dezolata, de animal haituit. Mana tremuranda pe cele doua hartii care fac contravaloarea maximei satisfactii… Not lady like:p. A se avea tigari asupra propriei persoane at all times. Mhm.] Anyways, revenind. Dupa masa rezist mai mult. Poate chiar o ora. Dupa o ora, e timpul pentru maxima satisfactie. Intra lejer numarul 16. In jur de ora 4, scade glicemia. Merge-un ceai, dupa cum merg si numarul 17 si numarul 18. Fix inainte de plecare, iau si portia cu numarul 19, sa imi tina pana acasa. Seara, dupa ce culcam Iepu, e timpul meu. Maxima satisfactie. Daca vorbesc la telefon cu vreo prietena, bag lejer 20, 21, 22, 23 si 24. Uneori, si un 25 fix inainte de culcare, dupa ce m-am spalat pe dinti. 

Viata e ce se intampla intre doua tigari. E serialul asta misto la care ma uit, dar din care nu inteleg mare lucru, e mai mult pe pauza decat pe play. De aceea, si din alte sute de motive care au de-a face cu how low can you go:)), m-a apucat miercurea trecuta ca eu nu mai fumez. Nu am ambitii mari. In fiecare zi ma trezesc si zic asa: azi nu o sa fumez. Nu stiu maine, dar azi sigur nu. Data trecuta m-am lasat de fumat. De data asta… nu fumez. Data trecuta am folosit NRT (nicotine replacement therapy – plasturi, mai exact). De data asta am citit cartea lui Allen Carr, la indemnul Simonei. Una peste alta, sunt cinci zile.

Voi?

PS: Nu fumati. Nu aprindeti niciodata o tigara. Nu trageti nici macar un fum, nici macar o data.

Cand vine vorba de traducerea iubirii in mici gesturi materiale,  multi barbati sunt pierduti. Ii vezi dupa ochi. Sunt aia care intepenesc in fata raioanelor cu seturi de gel de dus + sapun, wondering daca o patrime crema hidratanta e destul. Daca exista si cu doua patrimi crema hidratanta. Daca acidul hialuronic e otravitor. Daca e ok sa-i ia o cutie de bomboane cand ea e la dieta. Sau mai bine sa-i ia ceai Silueta Perfecta? Daca e ok sa-i dea bani si daca da, daca e ok sa i-i puna sub perna dupa niste sex. Plus ca femeia este efectiv derutanta. Poa’ sa treaca de la zana bunavointei la ugly bitch from hell intr-o secunda si da, acest lucru poate fi eminamente scary pentru orice barbat. Mai ales de Valentine’s Day, acea sarbatoare cu care barbatul nu stie exact ce sa faca. Ca na, ea ii zice ca V Day e every day, ca-l iubeste, ca n-are nevoie de dovezi la zile fixe si, poate, ca gaseste taierea florilor pentru pus in glastra o practica revoltatoare. Deci da mai, e tricky.

Ei, in acest ocean de dezorientare, iata lista mea de cadouri cu risc scazut de nepotriveala. Sa fie, zic, in ajutorul tuturor sotilor, boifrenzilor si amicilor cu intentii necurate la acest incert ceas de sarbatoare care este Ziua Indragostitilor.

1. Flori, cartoline si alte nebunii, de la Fairy’s Corner. M-au vrajit din prima zanele astea, practic, de cand am intrat pe pagina lor de facebook. Zice-asa: “I believe in pink. I believe that laughing is the best calorie burner. I believe that happy girls are the prettiest girls.” – Audrey Hepburn. A’men, sister! Am zis eu, si-am purces sa vizionez cateva aranjamente florale care m-au facut sa oftez. In special buchetul rosu cu funda in picatele si camee, pe numele lui, foarte inspirat, Big Love. Asa ceva… dom’le… 130 de lei si iei dragoste mare. Foarte faine flori, foarte foarte! Pour homme: office@casahera.ro, adresa la care trimiteti mail daca vreti ceva… infailibil. Nu, nu gasiti asa ceva la floraria din colt, I promise you that.

2. Papusica Momiji Lillan. Gasiti la magazinul Colour.

3. Macarons Madame Lucie, editie speciala. Merg foarte bine in combinatie cu punctul 1, sau 2, sau 1+2. Si-s asa, cam printre putinele chestii in forma de inima care nu dau grimase de groaza nici macar celor mai cinice dintre femei, stiti, alea de urasc tot ce e roz sau in forma de inima.

4. Un caiet colorat, mai de primavara asa. Recomand cu bucurie jurnalele de la Jill Bliss. Le gasiti la Carturesti. Au pagini superbe, desenate, inflorate, inmiresmate, deschizi, iese vlastarul. Si povestea. Si nitica speranta. Lovely asa.

5. Cel mai recent album P!NK – THE TRUTH ABOUT LOVE.

6. O bratara Power Balance. Ceva cool. De aici: http://www.powerbalance.ro.

7. Un vin bun si-un french toast cu fructe la Simbio. Sau unde va place. O noapte la un hotel de lux. Un weekend in creierii muntilor. You get the picture… variatiuni pe tema asta.

Asa. Si ca sa fie si mai clar, va conjur sa NU cumparati:

• Creme anti-celulita. They just scream “Ai celulita. Celulita ta e vizibila. Nu, nu e invizibila. Da, chiar si eu o vad.”
• Manusi de scos tava din cuptor. Nu, nici chiar alea cu inimioare nu-s ok.
• Lumanarele. Lumanarici.
• Flori la ghiveci.
• Ultile: baterii, greble, mopuri, dresuri de mamaie, crema de calcaie, oale, cratiti, valiza, forfecutza de pielite, o biblioteca.

La final, domnilor, mult succes si doamne-ajuta. Iar daca e sa alegeti un singur lucru, eu as zice sa fie flori. Cu flori nu prea ai cum sa gresesti. Decat daca ea e alergica la irisi sau vomita de la miros de crini sau ii ies bubite pe piele de la tuberoze sau freziile o ametesc la propriu. Naspa, aiurea, cam nasol, totusi ai cum sa gresesti si cu flori.