sau how come my day ain’t so bad after all:p

de cand ne-am mutat aici avem ceea ce se cheama o mare problema in bucatarie: senzorul de gaz. fain-frumos ca exista, dar chiar trebuie sa se declanseze de fiecare data cand gatesc cu vin?! risotto, fripturi, u name it! tot ce se stinge cu vin ne scoate din casa. pentru ca, desigur, remedierea situatiei se face de undeva de pe holul blocului, dupa cum a aflat Pufix the man intr-un weekend cand intreg blocul a ramas fara gaz si el, ca un cavaler pe cal alb (ma rog, in croci albastri), ne-a salvat de la o duminica pe baza de salam cu paine:p

in fine, acest nabadaios accesoriu imperios necesar in gospodarie imi strica de tot placerea de a sota si stinge cu vin, iar cand fac asta si imi asum privirile imbufnate ale lui Pufix, trebuie sa fie pentru o cauza chiar nobila. cum ar fi acesti ficatei de pui in sos de vin, unt si ierburi aromatice.

bun. facem asa: in minunata tigaie tefal cu capac si pereti adanci punem la topit o cantitate generoasa de unt cu usturoi pisat si piper negru proaspat macinat. odata omogenizat amestecul asta, punem ficateii la calit. ii intoarcem delicat pe toate partile si stingem cu vin alb. adaugam cimbru, patrunjel verde tocat, putina zeama de lamaie si ciuperci (eu am folosit ciuperci congelate de la mega image, marca proprie – 365). potrivim cu unt si sare si lasam sa fiarba inabusit pana cand zeama a scazut aproape de tot. servim cu piure cremos cu ceapa verde tocata marunt marunt. suficient e bun cat sa mai perturbam senzorul de gaz si alta data;)

nu e timp de prea multe explicatii, busy busy day. asa ca: somon bucatele, marinat cu lamaie si piper, uns cu piure de avocado cu patrunjel si usturoi. copt in tava, cu baby carrots cu unt si legume sotate la tigaie.

bon appetit!

imi plac la nebunie cartofii noi, as manca in fiecare zi. si ma apuca tristetea cand ma gandesc ca in curand or sa dispara iarasi pentru un an si o sa trebuiasca sa ne intoarcem la the boring old tatoes:p de aici si excesul!

facem cartofii la cuptor, in tava, cu usturoi verde si sare grunjoasa. iar aripioarele tot la tava, pe hartie de copt ca sa nu se lipeasca si glazurate cu un amestec de sos de soia, piper, sare, cimbru, miere (daca va place, mie nu:p), chilli si usturoi. nie & easy! enjoy!

sunt cateva essentials pe care oricine ar trebui sa le aiba in bucatarie si care te scapa de foarte multe dureri de cap, pentru ca se preteaza la mancaruri “all in one” si tehnologie de cooking “efort zero”.

• tavile de inox de la Ikea –  una mare de tot pentru cand se lasa cu musafiri si una regular size pentru noi doi only:D
• vasul roman – pentru cand ai chef sa mananci sanatos si semi-steamed
• vasul de yena – pentru mancaruri cu sos

tava cea mare de la ikea e atata de mare ca incap in ea legume si mai multe feluri de carne, care, cu toatele,  isi imprumuta gusturile. iese ceva de vis for four to six. din filmul asta, va prezentam o combinatie delicioasa de costite afumate si copane de pui la tava. procedam asa: 2/3 din tava se dedica minunatelor coaste de purcel, care, daca sunt afumate, nu mai au nevoie de condimente. le ungem doar cu putin ulei piperat si le captusim cu varza (acra, dulce sau de Bruxelles). pe restul de 1/3 aranjam frumos pulpe de pui, unse cu ulei cu boia, usturoi si piper rosu. asezonam cu marar si patrunjel verde si potrivim intre pulpele de pui morcovi noi cu tot cu codite si buchetele de cimbru verde.  tava nu trebuie sa fie uscata, dar nici cu exagerat de multa zeama. faceti un mix potrivit de apa si ulei, cat sa imbrace lejer fundul tavii.

cand e gata, serviti cu piure cremos cu usturoi. delicios, testat pe un copil bestial de un an si zece luni, totally safe, i promise! va zic un secret: costitele sunt party food extraordinaire, niciodata nu am dat gres cu ele!

acum cateva saptamani am fost la o tristete de targ culinar (urasc targurile de felul asta organizate in romania, sunt scumpe si saracacioase:p). am cumparat slanina eco. bien. de-atunci incoace, pufix e absolut fascinat de ideea de a topi grasimea pura in tigaie, neaparat pana cand mirosul patrunde bine de tot in fiecare obiect din casa. pana cand carnea noastra miroase a afumatura. pana cand noi ne simtim ca porcu’. asa. si pe urma, slanina astfel prajita se combina cu oua si cu carnat de casa uscat si rezulta invariabil omleta din imagine. pe care o tot mancam de cand am fost la targ. eu o mai dreg cu cate-o rosie si cu patrunjel verde, dar jur ca tot imi vine sa storc o lamaie peste ea. kids, don’t try this it home:))

stiti deja ca sunt fanul declarat al mancarurilor “all in one pot” – in traducere libera “totul intr-o oala”. si pentru ca mai e si vorba aia cu “la placinte, inainte!”, iata ocazia perfecta “util meets placut”, intr-o reteta nu tocmai traditionala, dar al naibii de gustoasa. fiindca puiul nu are niciun gust fara imaginatie, va prezint azi chicken pot pie.

eu am ales legume verzi si ciuperci pentru baza, dar really, puteti folosi ce va place. sunt foarte ok si amestecurile de legume congelate, important e ca la coada sa va iasa un mix moale, cremos, nu merge nimic dur in combinatia asta si nici gusturi foarte tari. e o reteta englezeasca si e musai musai sa fie asa, stiti, usor fada:)) asa ca for once nu avem foarte multe condimente si ierburi aromatice in reteta, mergem pe un gust dulce-laptos.

dupa ce calim legumele in ulei sau unt si le inabusim cu supa sau cu apa, adaugam puiul si lasam totul sa fiarba (fara prea mult lichid), pret de cateva minute bune. cand a scazut zeama, adaugam smantana dulce, potrivim de sare si mai tavalim putin. daca e musai sa puneti si verdeata, mergeti pe trapunjel😉 si, cel mult, marar.

sfarsitul operatiunii consta in coacerea amestecului intr-o craticioara peste care s-a intins generos foietaj de casa (daca va tine), sau din acela cumparat de la magazin si preparat din nefericire cu margarina:p

placinta cu pui se serveste calda, cu smantana buna turnata din belsug peste. yum!

kudos to Acidtrix, aveti aici primul lui capitol:D

 i’ve seen the light!

am crescut cu ideea ca salata e treaba aia pe care o mananci on the side la friptura si cartofi si se compune fie din salata verde, ceapa si ridichi (primavara), fie din rosii, ardei, ceapa si castraveti (vara).  nici acum nu prea inteleg salatele ca fel principal de mancare, asa ca le compromit serios cu tot felul de ingrediente care, cel putin teoretic, nu au ce cauta intr-o salata. ca de-aia-i salata si nu e varza:p

bien. din colectia “ar fi fost salata daca n-ar fi fost mancare”, va prezint azi doua retete. o sa le numim generic salata 1 si salata 2, pentru ca au atata stuff in ele ca mi-ar fi imposibil sa aleg dominanta. ce au in comun salatele astea:

• contin deopotriva ingrediente reci si crude si ingrediente caldute si cremoase
• sunt oarecum stratificate, adica au o baza de legume reci cu dressing si pe deasupra vin ingredientele care nu trebuie amestecate vartos, pentru ca se terciue:p
• se servesc cu paine prajita, de parca nu erau si asa destul de calorice!

salata 1

pentru baza avem nevoie de salata verde creata, castraveti, ardei gras, avocado, masline verzi, zeama de lamaie si ulei de masline. dupa ce-am amestecat bine toate astea, ne uitam in frigider si vedem de exemplu ca avem si leftover pasta – niste fussili fierte nu mai stiu pentru ce, dar si niste cartofi noi fierti (sau copti?). si pentru ca nu putem, nu ne lasa inima, sa discriminam carbohidrati, deversam ambele tipuri de resturi in salata noastra. adaugam ou fiert si branza de capra, dregem cu piper si sare si tadam! asa se naste o opera de arta. o opera de arta cu paine, cum ziceam mai sus.

salata 2

asta-i si mai si! la baza avem asa: salata verde, ardei gras, masline negre, avocado si rosii taiate cubulete mici, cu zeama de lamaie si putin ulei cu busuioc, iar daca vreti sa go really wild, puteti incerca un dressing cu ansoa, ulei de masline si capere. adaugam mozzarella, peste care presaram o lingurita de busuioc proaspat, tocat. apoi vin ingredintele caldute: curly bacon rumenit in tigaie, dovlecel sau vanata cubulete, rumenite si ele bine, iar la coada, ou ochi moale. piper negru din belsug, sare grunjoasa si paine prajita si gata. avem o salata… nu.