La foamea de lup, o tocanita instant, de curcan. Caci, vorba din popor: “si lupul satul, si oaia intreaga”. Carnea o mermeliti in tigaie bine bine, impreuna cu doi ardei grasi verzi, mari, ciopartiti la satar, doua cepe asisderea si doi ardei rosii, iuti din cale-afara. Nu asteptati inmuierea ardeilor, ca n-avem toata viata la dispozitie! Cum e gata carnea, cum azvarliti in schema niste rosii tocate si o mana de masline kalamata. Mai puneti miresme de tot felul (ce vi se lipeste de mana), fleoshcaiti cinci minute si gata. Luati cu paine.

Totul a inceput luni, cand Lorelai Victoria Iepu’ Purcifer s-a dat de trei ori peste cap si s-a facut din cale-afara de bazdacoasa. Ca prea fusese cuminte, spre necazul mamelor cu copii colicosi din lumea intreaga, cu tot cu descantecele lor anti-chill. Prea mult se jucase Iepu’ cu manutele, prea multa liniste, prea mult ii placuse sa se dea in leaganele care ne ocupa abuziv sufrageria. “No more, ma’ friends!”, a zis Iepu’, si unde mi ti i-a luat pe parintii ei de-o aripa, si i-a invartit in aer, si i-a izbit de-un perete, si-a ras fara dinti la ei – “Fraierilor!”. Si-a rasu-plansu de numa, pana la asfintit.

Marti – aceeasi poveste. “Decat” o mama mai sleita, cu creierul terci si pungi la ochi. Care printre pizduielile lui Iepu’ cel plictisit (care suna cam ca “hai ma mami, chiar nu inteleg de ce nu poti sa ma tii in brate nonstop, ce este acela wc” – asta ca sa recunoasteti problema cand veti avea de dealuit cu ea), si-a imaginat ca ar trebui sa si gateasca ceva. Asa ca a pus mana pe prima punga care se itea din congelator, si-a dezghetat-o pi tata. Un  kilogram de cod – net!

Suficient de zis ca pe la ora pranzului, in bucatarie mirosea ca la raionul de peste viu-mort de la Metro, ceva… deosebit. Nu se mai putea amana gateala nicio secunda. Mila cerului a facut ca Iepu’ sa adoarma intr-un final vreo 2h, drept care urmatoarele lucruri s-au intamplat.

Am bagat la cuptor mai bine de jumatate din fileurile de cod. La vas de yena, cu sos din zeama de lamaie, ulei de masline, sare, piper si amestec de ierburi provensale de la Nomu.

Pe urma m-am apucat de mancarea numarul doi – o tocana de peste, care a inceput clasic si a sfarsit exotic.

Am taiat grosier o ceapa mare, pe care am pus-o la calit cu ulei de masline si cimbru. Urmatoarele doua poze sunt doar pentru ca-mi plac, nu ca va tre’ sa vedeti neaparat cum arata ceapa calita…

Dap, v-ati prins, este acolo si niste sos de soia, turnat peste ceapa calita, cat sa sfaraie bine!

Next, se taie fileurile ramase in bucati zdravene si se pun peste ceapa.

As fi putut sa ma opresc aici, dar borcanul cu sos sweet&sour cu extra bucati de ananas (pe care ma hotarasem for some reason sa-l cumpar weekendul trecut, desi nu mai mancasem asa ceva din liceu), m-a impiedicat sa fac asta. Destul ca aveam ceva light & healthy la cuptor, destul am zis! Si-am turnat borcanul de junk peste tocana.

Ma rog, la sfarsitul celor 2h, lungile, cum imi place mie sa le alint, aveam asa: o tocanita de peste cu sos dulce acrisor si ananas, plus niste orez basmati simplu…

… si fileuri de cod la cuptor, in sos de lamaie, cu cartofi fierti cu unt si zucchini pe post de garnitura.

Not too shabby pentru o zi asa grea cum fu aia de ieri. E drept ca am si adormit lemne pe la 8, cand a venit Mishu acasa, si nici ca m-am mai trezit pana azi dimineata la 9, in ciuda zbieretelor, a luminilor aprinse si a insistentelor lui Iepu’. Am cazut, fratilor, la datorie. Eram ca-n coma – auzeam tot, dar sub nicio forma nu ma puteam scula. Azi e alta zi, poate mai buna, macar c-am dormit. Hasta la vista, baby!

Gata cu prosteala, vine iarna oameni buni. Avem nevoie de calorii. De tocana fiarta cu divine mirozne, plasmuire a imaginatiei femeii dezorientate la ceas de seara. Ei, dar sa nu exageram, it wasn’t half bad. Asa:

O jumatate de praz, una de ceapa, un catel de usturoi. Astea calite in tigaie, cu ulei de masline si chilli. Pus ciuperci pleurotus peste, taiate in bucati potrivite. Turnat nitica apa si inabusit cu capac vreo zece minute la foc mic, amestecand din cand in cand. 

Adaugat cateva frunze de varza chinezeasca taiate fasii, plus o lingurita de chimen. Inabusit din nou, ca mai devreme.

Dres de sare si piper, potrivit cu o lingura zdravana de smantana si lasat inca un minut pe foc mic de tot. Perpelit niste bacon in tigaie, taiat mamaliga rece in feliute si facut o mica piramida in mijlocul farfuriei. Parasit imaginatia, aruncat tocana si baconul peste mamaliga si mancat cu naduseli picante. Need detox. Nau.

Deci da, m-am convins, slow food – not for me…  Adica eu inteleg ca sa take the time and smell the roses, dar o mancare pe care o incepi cu bucataria scaldata in soarele cald al dupa-amiezii si o termini pe intuneric, aprope de miezul noptii, este prea mult pentru mine. Eu sunt mai degraba the stir-fry type, apreciez mancarurile gustoase si pe repede-naninte. Si de unde sa-mi fi venit mie inspiratia pentru acest overcooked dish, daca nu de la preferatii mei (not), francezii. In fine. Acu’ daca am facut-o (si mancat-o), hai sa va povestesc despre ea.

Am inceput cu pregatirea de santier – legume proaspete, curatate si spalate, asteptand cuminti sa le vina randul. Pana la ele insa, am avut de calit in unt bucatile de carne de vita, tavalite inainte prin faina, sarate si piperate. Odata rumenite frumos pe toate partile, le-am scos din tigaie cu o lingura gaurita si le-am lasat sa se odihneasca intr-un castron. In lichidul ramas de pe urma lor, am calit o ceapa mare taiata marunt, impreuna cu niste ardei rosu, maruntit si el, si cu niste cubulete de bacon, mai multe asa. Dupa ce s-a aurit si baconul, am adaugat ciuperci champignon, taiate felii.

Pe urma – ceva tulpini de telina taiate rondele, doi morcovi mari, taiati si ei, si jumatate de sticla de piure de rosii. Pe urma carnea de mai devreme, scufundata in sos, plus un buchetel de miresme – cimbru, dafin, frunze de telina. 500 de ml de apa si cam 1/3 sticla de vin rosu sec si gata, am dat in sfarsit la cuptor mirobolanta tocana.

Bai, si dupa asta, am stat. Si-am stat. Si-am facut o supa. Si-au venit Alex si Ruxi si ne-am luat cu povestile. Si-apoi s-a lasat intunericul. Si-au venit fetele de la clubul de carte. Si-a ajuns pana si Ada intr-un tarziu. Si tocana tot nu s-a facut. Si-am vorbit noi cate-n luna si in stele, si-am mancat bezele si slanina si tort de la Paul, nu neaparat in aceasta ordine. Si-a venit si Pufix de la sala. Si tocana tot n-a fost gata. Si-au plecat fetele, rand pe rand. Si-am pus doua masini de vase, si m-a luat un somn vecin cu coma. Si tocana… oh well, who cares:p Am stins cuptorul, am repauzat-o pe balcon, ca ardea ca soarele la ecuator, si m-am culcat, absolut epuizata. Ca am uitat sa va spun, in tot acest timp, cam din jumate in jumate de ora, scoteam cratita din cuptorul cu foc foarte mic si completam de lichid, sa nu fie foarte scazuta: ba cu vin, ba cu piure de rosii, ba cu apa.

Truth be told: in casa a mirosit extrem de apetisant toata seara. Dar mai bine un Glade ceva, zic:) Anyways, azi dimineata am fiert niste farfalle ca garnitura, nu chair what the doctor ordered for this dish, dar era cea mai rapida optiune. Am mancat tocana la birou, cu patrunjel verde si repede-repede, cu toata ciuda pe procesul indelung de preparare.

Ok, recunosc, nu sunt deloc a veggie person. Pentru mine, legumele cele mai bune sunt cartoful, pastele si orezul:p De-asta ma impac asa bine cu bucataria nemteasca sau cu cea englezeasca, daca avem carne si mashed potatoes eu sunt cea mai happy. Well, auto-educatia, Boo-educatia si diverse boli ale mele sau ale celor dragi m-au ajutat sa inteleg ca there’s more to the world, dar cand vine iarna pot si eu sa ma prefac ca nu mai e sezon de cruditati si sa imi trag in cap o mancare cu carne si cartofi si muraturi on the side. The yumminess:D! Daca si pentru voi comfort food = cartofi, o sa va placa mult de tot tocana asta de iarna, cu pui si cartofi.

Incepem cu perpelitul in unt al bucatilor de pui bine uscate, sarate, piperate si date prin faina condimentata. Le dam deoparte, cat sa se fiarba la foc mic intr-o ulcica morcovii, ceapa rosie, cartofii, telina, pastarnacul si usturoiul, toate taiate grosier. Cu piper boabe, foaie de dafin si ceva verzitura (rondele de praz, patrunjel, marar, sau ce aveti prin casa si se califica).

Odata ce legumele s-au inmuiat, adaugam puiul si un buchet aromat de cimbru. Dregem de sare si piper si dam la cuptor la foc mediu, pana scade tocana de tot. Se mananca foarte bine cu muraturi si daca vreti cu adevarat porceala, cu paine de casa frecata cu usturoi, unsa cu unt si incalzita usor la cuptor.

Pentru ca nu vreau in ruptul capului sa renunt la sosurile delicioase cu vin sau cu bere, am gasit o metoda infailibila de a pacali senzorul de gaze (v-am mai povestit despre el, cea mai sensibila entitate din casa noastra, usor impresionat de orice vapor de alcool si isteric precum un chiwawa). Dar despre asta putin mai incolo. For now, sa vorbim despre carnea de vita. 5 ore. Cam atat trebuie fiarta vita ca sa fie nice and tender, si de fapt nu trebuie fiarta in clocot, ci la foc mic. Asta, desigur, daca, much like goofy me, nu folsiti oala sub presiune de frica sa nu explodeze:p Eu fierb vita cu multa apa, cu boabe de piper verde, foi de dafin si cateva cepe intregi. Odata carnea fragezita, prepare for awesomeness: se taie vita cubulete, se pune intr-un vas cu pereti adanci, nonsticky, se adauga ardei rosu, ceapa taiata solzi, morcov, dovlecel si cateva fire de cimbru.

Se perpelesc toate astea la foc mic, in ulei de masline cu sare si piper proaspat. Apoi se ia tigaia de pe foc, se alearga repejor cu ea pe balcon, unde, cu usa inchisa, se stinge tocanita cu bere. Ii punem si capac, ca sa nu starnim senzorul de gaze. Si intoarse in bucatarie, dam la cuptor carnea in sos de bere (fara capac de data asta), pana cand capata o culoare delicioasa si pana cand sosul a scazut suficient. Se mananca grozav de bine cu un colt zdravan de paine calda taraneasca.

din lipsa de timp, mai degraba decat din lipsa de inspiratie, am tot facut mancare gen ‘totul intr-o oala’. e foarte buna si sanataoasa si implica  legume (proaspete, dar si congelate), carne si o varietate de sosuri (ca sa nu zici ca mananci mereu acelasi lucru:))

anyway, this week’s favorite e tocanita de vitel cu sos alb. cu carnita, ciuperci, ceapa verde, mazare, morcovi, vinete, buruieni, ulei de masline si un sos din creme fraiche. inovatia e ca inainte sa punem totul la calit (la gramada si de-o data), amestecam bucatelele de carne si legumele cu cimbru, sare, piper si ulei de masline intr-un vailing mare. ca pe salata asa. ca sa se patrunda bine aromele.

mancarica noastra se inabuse cu putin ulei de masline si apa pret de cateva minute. apoi adaugam unt si smantana dulce, pe cand totul e aproape gata.

se serveste cu cartofi noi, a caror poza n-o am ca mi-a fost foame si i-am mancat:))

dap, v-ati prins, e o mancare cu multe ingrediente;) o tocanita de peste si creveti cu legume. cu cat mai multe, cu atat mai bine. avem asa: cartofi, ciuperci, vinete, dovlecel, ardei gras, ceapa verde, morcovi, praz, telina, mazare, fasole verde, rosii zemoase, somon si creveti. desigur ne mai trebuie zeama de lamaie, curry, piper cayenne, sos de soia, ulei de masline, cimbru (sau buruiana voastra preferata). la final, putin patrunjel verde sau coriandru tocat.

intai punem legumele la calit, cu ulei de masline, condimente si sos de soia. se inabuse cu putina apa si se lasa la fiert.

cand legumele s-au inmuiat si sunt gata, adaugam crevetii si somonul taiat cubulete, amestecand cu grija sa nu sfarmanam pestele. acesta se fierbe foarte repede, in 3-5 minute.

mie imi place orice tocanita de peste extra-extra spicy, asa ca nu ma zgarcesc la piper si curry. se serveste cu paine sau orez simplu la aburi.