sfânta pauză de masă

la masa

Până anul ăsta, am lucrat mostly în corporații, lucru deloc rău, dacă mă întrebați pe mine. Și chiar și azi, la mai bine de juma de an de când mi-am luat buh-bye, buh-bye now, de la, nu-i așa, siguranța zilei de mâine, mă gândesc din când în când cu nostalgie la vremurile alea când aveam all sorts of perks si subvenții, cum ar fi, bunăoară, tichetele de masă.

Acum câteva zile am intrat în vorbe cu niște oameni de la Edenred, compania care a inventat tichetele de masă TicketRestaurant®. Așa am aflat despre studiul comisionat de ei către GfK, studiu din care reies lucruri despre obiceiurile alimentare ale angajaților români. Foarte interesantă treabă. La unele dintre concluzii mă așteptam. Ca fostă corporatistă ce mă aflu, știu exact cum e să nu poți (sau să nu-ți vină) să-ți iei pauza de masă. Știu cum e să îți întorci, o dată pe an, tastatura cu susul în jos și din ce rezultă să hrănești un ditai stolul de porumbei. Și mai știu că în foarte multe situații nu e un matter de lipsă de alternativă, cât un matter de opțiune personală. E mai degrabă o lipsă de commitment al omului față de el însuși, cu care mă întâlnesc destul de frecvent și ca food coach. Oamenii nu-și iau pauză de masă pentru că… pentru că au-treabă-și-nu-au-timp-și-se-uită-lumea-urât-la-ei-dacă-și-o-iau, și… poate și-o și iau dacă și-o iau. Sounds familiar?

Nu-mi amintesc să fi lucrat (cu o foarte scurtă excepție în economia anilor petrecuți ca angajat al unei companii), într-o structură managerială care să încurajeze pauza de masă. Așa se face că, vorba studiului, 62% din angajații intervievați de GfK spun că alocă mai puțin de 30 de minute prânzului. Mulți dintre ei mânâncă prost și mănâncă pe tastatură. O altă concluzie tristă e că 61% din angajați sar sistematic peste mic dejun. Cina, pe de altă parte, e văzută ca momentul de răsfăț alimentar al zilei. Ce înseamnă asta, în traducere liberă? Păi înseamna ca te trezești dimineața, bagi cafeaua de rigoare, you skip breakfast, mănânci firfiriu și cam prost la prânz, iar seara răvășești frigiderul. Înseamnă că nu rupi nicicum ritmul în alea opt ore de muncă. Că stai acolo în banca ta și râșnești până seara, poate bagi și niște overtime, poate nu ești nici genul de om care face 10 drumuri pe zi la watercooler (hidratarea e super importanta, btw!), iar la final de zi realizezi că te-ai zero-socializat cu colegii. Ceea ce, pe bune, e nașpa, aiurea și cam nasol.

Sunt o sumedenie de alte concluzii care reies din studiul “Masa ta ideală“, nu-s toate rele și nu o să le pomenesc pe toate, vă las să le descoperiți voi. Însă aș vrea să fac referire la una din ele, care mi s-a părut așa, foarte spot on. Și care zice că angajații români sunt din ce în ce mai preocupați de IMPACTUL ALIMENTELOR asupra stării lor generale de sănătate, dar sunt sensibil mai puțin preocupați de IMPACTUL OBICEIURILOR lor alimentare.  Altfel spus, ne preocupăm de ce băgăm în gură (which is fine, e foarte bine că e așa, deși cumva parcă și treaba asta s-a dus încet, dar sigur, înspre o psihoza de-aia strașnică, iar fostul “NOM NOM” a devenit un curat “ZOMFG, oare alimentul ăsta omoară, sau dă viață veșnică?! Îngrașă sau slăbește?!”), deci, ziceam, suntem mai atenți la ce mâncăm, dar mai puțin atenți la când, cum și cât. Acolo avem încă de lucru. Și, dacă mă întrebați pe mine, acolo e meciul. La schimbarea obiceiurilor alimentare.

Mai concret așa… Let’s see… Mă întreabă uneori câte un om cu care food coachuiesc (ewww, ce exprimare, dom’le), cu ce poate înlocui chipsurile mâncate la televizor. E ok să mănânce morcovi în loc? Cu ce să înlocuiască un litru de Cola pe zi, sau cele cinci cafeluțe sociale? Răspunsul e adesea unul dezamăgitor pentru omul care întreabă, cel puțin la prima strigare. Nu, nu e ok să ronțăi morcovi în loc de chips în fața televizorului, pentru că nu e ok să ronțăi în fața televizorului, punct. Ce vrei de fapt este sa schimbi obiceiul, nu să înlocuiești un aliment prost cu altul, fie el unul mai bun. Așa că, vedeți voi, nu e de ajuns să te frămânți să îți cumperi legume și fructe de la piață (și e fain că din ce în ce mai mulți oameni fac asta, 45% din cei intervievați în studiu). Nu e de ajuns să îți propui să mănânci mai puține alimente procesate (47% din respondenți), ca să te ferești de cancer, diabet și boli cronice. E cel puțin la fel de important să mănânci dimineața, să iei o gustare-două între mesele principale, și, ultimately, să-ți iei, ffs, pauza aia de o oră, să mănânci și tu ca omul, în tihnă, cu colegii. Nu cu o mână pe sandviș, cu alta pe telefon și cu a treia mânuță pe șoarec (oh wait…!)

Una peste alta, mă bucură inițiativa Edenred de a mobiliza oamenii să își ia la prânz o pauză adevărată și de aia m-am și băgat în supa lor (cremă). Cu Ticket Restaurant se poate plăti la prânz în majoritatea restaurantelor din proximitatea clădirilor de birouri, la mai toate cantinele și serviciile de food delivery. Și mă gândesc că pauza de prânz, luată sistematic și cu încăpățânare, indiferent de cum se uită la tine unul și altul (că da, există și specia aia de coleg care te privește ca pe un spărgător de grevă dacă îndrăznești să mesteci înainte să înghiți, percepția bizară și nefondată cum că productivitatea are legătură directă cu numărul de ore petrecute lipit de scaun și, desigur, cu capacitatea vezicii de a ține mă-car opt ore… – o ceapă degerată nu merită să dai pe părerile astea, apropo) te pot salva de la pieirea nu prin proastă alimentație, ci prin burnout și ofilire emoțională gravă.

Într-o notă mai generală, eu v-aș propune să faceți din toate mesele o prioritate. Calitatea lor, timpul pe care îl alocați pentru asta și relația pe care v-o construiți cu mâncarea contează și vă definesc. Contează pe cântar, contează la starea de bine și contează la cap. Că e greu să te simți om, și nu ultima găină din coteț, atunci când nevoile de bază (mâncat,  relaxare, somn) îți sunt negate.

Pauza de masă nu e doar prerogativul ăluia de freacă dudă. E deopotrivă dreptul și obligația noastră de oameni în toată firea, nivelul minim de commitment față de noi înșine. Că să-i dăm companiei nivelul maxim de commitment, zău, nu avem nicio greață!

tags: , , , , , , , 7 comments »

7 Responses to “sfânta pauză de masă”

  1. Ciupercutza

    Eu lucrez intr-o corporatie in care toata lumea isi ia pauza de masa. Ok, nu toti la aceeasi ora, fiecare cand i se face foame. Pe la 12 si ceva pleaca primii dupa mancare. Eu m-am obisnuit sa mananc in jur de 13.30 – 14.00. Uneori imi aduc mancare de acasa (mai ales lunea daca gatesc in weekend), dar in celelalte zile ma duc la “mancatorie” si imi iau o ciorba sau un fel 2 (uneori si desert – la mancatoria unde merg e o doamna care face placinta cu dovleac, gris cu lapte si crema de zahar ars, galuste cu prune sau salam de biscuiti – na, cum sa nu iei??? 🙂 ). Am marele noroc ca lucrez langa o piata, asa ca toata vara mananc salate la greu.
    A, si la noi in firma nu ai voie sa mananci in fata calculatorului! Avem bucatarie, iar vara terasa.

    Stiu, sunt o norocoasa. Nu, nu se fac angajari :))

  2. Iulia

    M-ai prins la fix. Sunt la masa in fata tastaturii care e plina de frimituri si mereu imi propun sa imi inchid macar laptopul cand manac si nici macar asta nu imi iese. Recunosc e doar vina mea …

  3. Ana

    Unde lucrez eu avem:
    – firmă de catering care aduce mâncarea zilnic;
    – fructe la discreție (după ce i-am bătut eu suficient la cap);
    – interdicție la mâncat în fața calculatorului si-n salile de ședință.

    Prin urmare, colegii care nu mănâncă sunt doar dintre micii managerași care suferă de mania persecuției. Eu mănânc negreșit și dimineața. În fiecare dimineață. Și pentru că o fac de niște ani buni, mi se face rău dacă încerc să sar peste. Dar, sunt foarte de acord că trebuie să vine în primul rând din inițiativa fiecăruia, că firma la care lucrezi se mai schimbă, și nu e cazul să fac ulcer după ce plec de aici.

  4. cookie

    Ana, true that, cunosc genul ala de manageras:) Uneori, si nu de putine ori, nemancatul la pranz e si peer pressure, nu intotdeauna e politica nasoala a companiei.

  5. Mirona

    Din pacate, in Romania inca se poarta aceasta atitudine si am luat ce-i mai rau de la “corporatism”. Unde mai pui ca unele institutii de stat nici macar nu au prevazut in program o pauza de masa.
    Imi amintesc ce socata am fost emigrand pe meleaguri straine si vazand ca oamenii se uita urat la tine daca NU iti iei pauza de pranz.
    Iar unde lucrez acuma, desi mai facem si ore suplimentare si alte cele, avem momente cand pauza de pranz e de vreo doua ore. 😀 Sau daca, duamnii feri, nu ai cum sa stai o ora in pauza, esti batut la cap sa tii cont si sa iti iei timpul ramas sub alta forma.

  6. lavinia

    Ca bine zici. Sorin nu isi face niciodata timp sa manance la spital si a fost extrem de socat cand intr-o zi l-a sunat pe un strungar cu care avea treaba si acesta i-a zis foarte politicos “domnu’ doctor, reveniti va rog mai tarziu, acum sunt la masa”.asta zic si eu prioritizarea nevoilor.

  7. dana

    Buna dimineata,
    As vrea sa citesc acest post pana la capat. Oferi pe acest blog articole cu subiecte intersante. Mi-ar placea sa citesc, insa este foarte greoi, destul de deranjant stilul acestui post, ca si al altor posturi de pe acest blog. Folosesti destul de multe cuvinte din limba engleza (le inteleg sensul, stiu limba engleza) si consider total nepotrivit sa faci un “amestec” de cuvinte si expresii din aceste doua limbi.
    As prefera sa folosesti un stil “mai curat” de a prezenta subiectele postate.
    Am inteles, ai fost corporatista si ai utilizat in acea perioada expresii si cuvinte din limba engleza, dar poti sa scrii frumos si numai cu cuvinte din limba romana.
    Iti multumesc daca tii seama de ce ti-am sugerat.
    Iti doresc succes in tot ce intreprinzi.


leave a reply



Back to top