Exista duminici in care te trezesti inainte sa cante cocosul, iti sufleci manecile, framanti o paine de casa, fierbi o gaina, faci din ea supa cu galuste, rumenesti bucatile de carne in unt, le tragi frumos in ciulama si te ocupi sa le sada alaturi o mamaliga la tuci. Cat fierbe mamaliga, numa’ bine-i gata si prajitura. Pe la 12, toate-s la locul lor. Masa-i infatata cu alb imaculat. Pe o farfuriuta e patrunjel proaspat tocat, pentru supa. Mamaliga-i rasturnata pe fund de lemn. Prin geamul intredeschis adie vant de vara. Miroase a liniste. Familia intreaga mananca in tihna. Dupa care se culca toti de pranz, vasele pot sa mai astepte. Da, clar exista duminici de-astea.

Ei, si pe urma, exista celalalt fel de duminici, in care te trezesti cu intarziere, ii fierbi copilului un ou, tie o cafea, te urci despletita pe cal si tagadam tagadam la Simbio, sa te vezi cu mamele, sa mananci mic dejun si sa stai fix pana s-ar face vremea de dejun. Sa pleci ultima, s-o iei in sus pe Selari, sa te impiedici grav cu fatza in doua cupe de inghetata artizanala, sa petreci apoi un ceas la libraria cu carti ieftine, din cap de Lipscani. Sa-ti iei de dus si de-acolo, doar ca s-o arzi dubios intr-un Sephora, unde sa-ti folosesti, in sfarsit!, cuponul de 10% reducere. Sa mananci de pranz tarziu la o trattorie si s-ajungi acasa aproape in timp pentru cina. Ei da, aste-as duminicile in care vrei sa existe in frigider, pregatit de altu’ de cu seara, niste aluat de pizza. Si mai vrei sa ai niste mozzarella de calitate si, eventual, un borcan cu passata de rosii, facuta-n casa. Plus tot felul de margele, la libera inspiratie.

In chip convenabil (si nu neaparat intamplator:)), aveam de toate astea la rece duminica la 6 seara, cand am ajuns acasa (mare haimana ce sunt!). Aluat de pizza framantat de my better half (pe numele lui, Simplizabest Naie), mozzarella Granarolo (senza conservanti, si de-aia-n zer, si de-aia chunky, pentru pizza sau gratin-uri), sos de rosii roz, fiert chiar de mine intr-o alta duminica, si tot felul de bunatati proaspete, care aveau sa faca obiectul unor mici pizze gourmet de hranit intreaga familie.

Paranteza: aluatul de pizza e treaba simpla, in masura in care gandul de a va mess-ifica din cap pana-n picioare cu faina si “lipici” nu va provoaca fiori reci pe sira spinarii. Din fericire, lucrurile s-au petrecut, dupa cum v-am zis deja, in absenta mea, dar am aflat pentru voi, din surse sigure, ca s-a folosit 1/2 lingurita de drojdie uscata, “desfacuta” cu cca o ceasca de apa calduta. Lasata sa zaca asa 15 minute. Apoi desertata in craterul central al cca 300g de faina alba, poposita intr-un castron si “scobita” la mijloc. In faina – musai si juma de lingurita de sare. Asa. Framantata chestia asta vreo zece minute, cat sa se faca matasoasa si elastica. Invelita in folie de-aia alimentara si refrigerata pana la folosire (dar nu 1000 de ani, more like cateva zile, cel mult).

Asa. Despre momentul “folosirii” o sa vorbim imediat. Care moment se afla la intersectia lui “mor de foame” cu “mi-e o lene de ma doare” si “mama, ce tarziu e”. Ei, si cum stateam eu a prost in intersectia asta, iau coca, o framant un minut-doua si o impart in 8 parti egale. Intind la ele cat sa se faca “cerc”. Mozolesc fiecare minipizza cu putin ulei de masline. Le astern pe toate intr-o tava mare, pe hartie de copt. Le manjesc cu oleaca de passata de rosii si le garnisesc ghebos cu mozzarella. Excesiva, fibroasa, topibila, preafericita mozzarella. Ei da, asta e basic pizza margherita. Mai departe.

Minirotocoalele se coc in cuptorul preincins la 200C pret de maxim 10 minute, ideal la pizza mode, daca stie cuptorul. Blatul sa fie crunchy, branza sa fie topita, dar nu “arsa”. Imediat ce le-ati scos, napustiti-va asupra lor cu ce-aveti la indemana. De exemplu mozzarella in zer, rosii cherry, rucola, prosciuto crudo si masline verzi. Sau mozzarella, pasta de masline, rosii uscate si ansoa. Sau anghinare din conserva, mozzarella si busuioc. Orice, zau, chiar orice. Numai sa va placa si sa mearga “raw”. Ca nu ne mai intoarcem in cuptor pe caldurile astea, nu nu.

Gusto della leggerezza, zic italienii astia de la Granarolo. Ei, da, curat gustul usurintei ce e mozzarella asta. Din cate te scoate ea cand ti-e foame, dar si lene. Pana si un platou simplu de caprese pare ceva studiat. Iar cu minipizzele astea gata-n cateva minute, sansele sunt sa rupi gura targului. Chiar daca, uneori, targul esti doar tu:)) Ia sa le dau eu si-un “party” tag, ca sa fie clar.

[In ceea ce o priveste, I absolutely love her. Este exact genul de infatuare pe care o simteam in my early somethings cand ma indragosteam, cu ora de exemplu. Aseara nu mi-am putut lua ochii de la ea. In a nice, semi-creepy way, pentru care nu ma simt vinovata deoarece that’s what she does. Polarizeaza. Vrei sa stea la masa cu tine. Fetele vor s-o aiba de prietena. Baietii vor s-o aiba. She’s top of the bubbly. Si faza cea mai tare este ca she’s my dear dear friend, na! In familia mea i se zice ADN1 (Adopted Daughter No. 1) si eu asa vreau sa fie Iepu cand creste mare: “all eyes on – can’t get enough of” special. Bai Mazi, nicio poveste despre gratar nu a inceput vreodata asa. Dar noi suntem peste toata carnea. Nu zici?]

#GFBBQparty La Seratta

Am asteptat party-ul asta cu mare anticipatie. Simteam eu asa ca o sa fie awesome. Am renuntat la alte eventuri pentru ca nu puteam abuza de babysitterbuni decat pentru o seara. Ca a fost chiar seara potrivita nu e deloc o intamplare.  La petrecerea cu gratar Good Food mi-a placut cel mai tare, mai tare decat la orice eveniment de-asta public la care mi-au mers picioarele si mi-a mancat gura vreodata. Iata de ce.

1. Locatia

Adica La Seratta, unde eu nu mai fusesem, dar unde tare-as vrea sa ma mai duc. Din Drumul Taberei pana-n Otopeni am facut, intr-o zi de sarbatoare nationala, 26 de minute. Se ajunge relativ usor: pe DN1, trecute-fix de aeroport, urci si cobori podul, iar la primul Rompetrol faci dreapta si ocolesti benzinaria prin stanga dumneaei, pe un drum (inca) asfaltat. Se termina asfaltul si incep strazile cu nume bizare, de Ferma-Alfabet. Dreapta pe Ferme F. Inca o data dreapta pe Ferme M. Sunt indicatoare catre La Seratta pe tot parcursul drumului, asa ca nu-i pericol sa ratacesti altfel decat cu mintile. Peste cap iti trec avioane. Literally. Pista e la doi pasi.

Ajungi la destinatie. Pasesti in curtea cu iarba si nuc. Ei bine, nu pasesti decat daca vrei, poti intra cu masina, au o parcare mare, always appreciated acest lucru. Locul e foarte charming. N-am intrat in restaurant (nu ca n-as fi vrut, dar asa bine m-am simtit sub copacul mare, caruia ii apunea soarele-n frunze, si-i calarea un copil frumos scranciobul, si-i stateau in umbra cosuri de nuiele cu board games si paturi de picnic, incat mi-am luat de grija exploratului si-am ramas “stata”. M-am simtit fix ca acasa la cineva. Ma rog, ca acasa la Mazi:) Cu durere-n suflet ca am epuizat doza de nunti si botezuri proprii pe viata asta inainte sa fi stiut de La Seratta, va indemn ghebos sa va duceti sa vedeti locul daca va paste un astfel de eveniment. E cald, primitor, oareshcum fancy, dar nu la modul repelent asa. Mult de tot mi-a placut si le multumesc ca ne-au gazduit aceasta extravaganta.

2. Oamenii

E asa fain sa-i vad pe toti stransi laolalta. Orice prilej de intalnire cu fellow food bloggeri e a real treat. Prajiturica prajituricilor. In ultimii doi ani am devenit (si un mare rol in chestia asta il are platforma Electrolux Passion For Cooking) o gashca in toata legea. Si a fost nice & cozy pentru mine sa ma reintalnesc cu Lavinia si Papu, cu Andreea, cu Catalina, cu Mihai si fetele lui, Elena si Miruna, cu Monica si foodie man, cu Madalin si Corina, cu Anca Cookie Jar, cu Elena-PR-ul-de-la-Simbio-care-face-PR-si-pentru-La Seratta-wow-ce tare!, cu lovable intruders generalisti such as my bff Boo si Novac si Anca, ba chiar si cu za new PR de la Good Food – Raluca, pe care n-am mai vazut-o din 2006(!), pe cand lucram noi prin alte parti, si pe care nu am recunoscut-o decat cu numele (:p God, I’m old!), ba chiar si BIS cu Andra-stie-ea. Ce mai, feelingul general e ca toata lumea a fost acolo, iar bucuria mea – in largul ei asa, nealterata de false apreturi tipice pe la evenimente.

3. Playlistul

A inceput ambiental, era sa adorm, dar guess what, cineva, nu spun cine, a stat de-a facut playlist a la toata noaptea, ca sa se bucure si urechile mele de Muse si Florence si Editors  si Lily Allen siii… am zis Florence? Da? Bine, ba, DJ Mazi! Cand ai schimbat muzica, am inviat toti. Ne omorase suspansul:))

4. Mancarea

Cu ce asteptari re la mancare te duci la un eveniment Good Food? Va zic eu: fucking huge! Nu as prea fi vrut sa fiu in pielea lui Mazi si-a echipei ei de fete una si una ieri dimineata, de exemplu. Adica na, stiti, Good Food, cea mai smechera revista de cooking de pe piata… What if they screwed up? Doamne, ce dezastru. Ce headlines! “30 de persoane au ajuns la spital dupa ce…” Dar sa scuipam in san si sa ne bucuram. Mancarea a fost excelenta. Si multa. Preferata mea – indubitabil! – a fost pasta de ardei cu nuci, a carei reteta o gasiti aici: http://www.goodfood.ro/reteta/sos-de-ardei-rosu-si-nuca-131363.html. Au fost “decat” 100:p de salate si dipuri diverse, pe care nici nu mi le mai amintesc exhaustiv, stiu ca am gustat humusul (bun, vartos, statea tzeapan pe lingura just the way i like it), salata de cartofi cu maioneza, pardon, MAIONEZA, coleslaw, cuscus cu detoate (Mazi style), grisine, pasta de masline si salata cu piept de curcan…

Si fiindca am zis curcan, aflati ca dansul a fost singurul carnet care a afumat gratarul in aceasta frumoasa seara de august La Seratta. Am avut mici, carnati, frigarui si burgeri de numaisinumai curcan. Not bad. Si mai sanatos. Desi avand in vedere ca pe masa noastra tronau cca toate sosuletzele pamantului Heinz, nu m-am putut abtine sa n-o fac de porc. Metaforic vorbind.

5. Sponsorii

Datorita carora am avut ce face, ce manca si unde ne socializa. Si ce chestie misto e, dom’le, sa ai sponsori. Putem strambam nasul, imaginandu-ne ca nu este pe tot in lume un price tag, sau putem sa zicem asa: multumim, mai, Penes Curcanu, Heinz si La Seratta for a wonderful wonderful evening:) Eu chiar va mananc.

Last but not least, sa termin cum am inceput…

6. Gazda

Fara de care nici gratar nu era, nici revista nu era asa misto, nici blogosfera nu stralucea asa tare si, in general, o muzica foarte proasta am fi ascultat.

Until we meet again…

http://www.youtube.com/watch?v=iWOyfLBYtuU

Cand s-a facut lumea, din vremuri stravechi, s-a impartit ea in doua: the ketchup people si the mayo people. Este noapte si zi. Este alb si negru. E ulei si apa. E razboi ancestral, motiv de paruiala si divort. Eu declar pe cinstitelea ca sunt la aia cu maioneza. Mi se pare ca tot ce e bun vine cu maioneza. Cartofi prajiti CU maioneza. Oua umplute CU maioneza. Ciuperci CU maioneza. Vinete CU maioneza. Maioneza de casa, aia de sta-n cap si-n varf de lingura, facuta cu oua de tara si cu lamaie, NU cu otet, mi se pare cea mai buna unsoare care exista. Cea mai implinita. Cea mai deosebita. Cea mai buna mancare oribil de nesanatoasa pe care o poti manca. Sunt intr-o relatie codependenta cu maioneza. Ni s-a spus ca ne facem rau una alteia… screw that, vorba le Boo, let’s be recklessly happy.

Cartofi fierti in coaja. Raciti. Taiati cuburi. Amestecati cu macrou afumat desfacut cu degetele in firisoare. Ceapa rosie sau verde. Castraveciori murati. Maioneza cu ghiotura. Piper. Pe deasupra, albus de ou fiert, ras. Pe dedesubt – buna felie de paine, groasa cat doua degete. A-taaat!

Dupa ce ieri era sa mor, da e-fec-tiv sa mor de stres (deoarece there is only so much baby shit I can take, si nu, nu ma refer la ce ascunde pampersu’, ci la purciferismele domnisoarei Iepu’ Purcifer Purcifelina, care a zbierat si m-a chinuit de numa numa, de mi-ar fi pleznit o vena-n cap de n-as fi mers  mai tarziu la sala sa blow off steam – cu aceasta ocazie, dati-mi voie sa reiterez CAT DE IMPORTANT ESTE SPORTUL in viata unui om, dar mai ales a unei femei, dar mai ales a unei femei care a nascut, dar mai ales a mea)… asa, deci ziceam, dupa aceasta zi de cosmar, uite ca se-arata soarele si pe strada mea. Este lesne vizibil cand am o zi buna, deoarece am timp sa ma dedic activitatilor inutile, dar incadrabile cu succes in categoria “aww, ce draguuutz!”.

Asadar, am pentru voi ceva foaaarte dragutz, care nu este porc. Este o salata de avocado taiat cubulete, ardei gras colorat si un dressing absolut minunat, pe care l-am facut pentru ca mi se cam ofilise rucola si pe care am de gand sa-l am de-acum mereu in frigider, pentru cand o sa mai vreau eu sa mananc salata (nu radeti ca va pleznesc!). Am infundat robotul pana la refuz cu rucola, patrunjel, frunze de busuioc proaspat, mustar, ulei de masline, zeama de lamaie si sare. Am biltzuit pana a iesit o pasta verde scarboasa, cu aspect de goo, insa deosebit de indispensabila. Transforma orice salata in ceva nu doar comestibil, ci si bun la gust. 

Pasta asta verde s-a mufat excelent pe salata mea de avocado. Ei, si acum, surpriza emisiunii: luati voi o lamaie, taiati-o in jumatate, storceti-o pe storcator manual in asa fel incat sa se duca miezul dinauntru, decupati-i fundul asa incat sa sada bine pe el si umpleti-o cu salata de avocado.

Puneti deasupra niste bucati de hering marinat sau de anchovis si asezonati cu (Monica, asta-i pentru tine:)) fresh piper. Lovely posh party snack, eu asa zic. Se da peste cap precum shot-ul de tequila.

V-am zis ce de mi-a placut ziua de azi? V-am zis sa va duceti la sala? My work here is done:D Enjoy!

Imi propusesem sa fie asa: supa de rosii, pui cu smantana si placinta cu caise. Nu fu loc. Ca era deja tarziu, musafirii se pornisera, iar eu inca mai negociam cu Iepu’ niste timp. Asa ca am luat frumusel tavile Ikea, cinstitele tavi care m-au scos din impas de atatea si-atatea ori in trecut (si care nu stiu cum se face ca, indiferent cati oameni ai la masa, au de fiecare data capacitatea optima), si le-am umplut cu varf.

Intr-una am pus aripioare si copane de pui, marinate de urgenta in sos de soia, nomu, chilli, chimbru si ulei de masline.

In cealalta – cartofi aurii, mozoliti cu ulei de masline, usturoi, boia, sare grunjoasa, rozmarin si cimbru. Pe astea doua tavi le-am aruncat in cuptor si mi-am vazut de treaba. Am perpelit iute niste ciuperci in unt. Am facut o salata clasica din frunze verzi, ridichi, castravete, ardei, lamaie si ulei de masline.

Dar de fapt, ce vroiam eu sa va arat este o alta salata, am numit-o “cubuleta” pentru ca toate legumele din ea sunt taiate cuburi. Nu ma dau in vant dupa salata, dar asta chiar m-a impresionat. Avem asa: rosii de gradina, ferme, ca sa nu fie exagerat de zemoase, apoi – ardei de toate culorile – verde inchis, rosu, galben si portocaliu, apoi ridichi, avocado si ceapa rosie (ar fi mers, dar eu n-am avut).

Am facut un dressing din zeama de lamaie, ulei de masline, marar si patriunjel, emulsionate bine la robot. Bun rau!

A mai fost pe masa si o supa de rosii, dar despre aia intr-un post separat, ca tre’ sa verific daca nu care cumva am mai aratat-o la lume. Deh, multi ani de blog, baby brain, intelegeti voi.

Haideti cu “cubuleta”, desfatare la ochi!

Duminica am avut pranz cu mama mea si mama lui Boo. Desi ne-am petit si luat una pe alta a long time ago, tot mai incercam sa ne impresionam care-cum mama de imprumut. Din ce am gatit eu, mare lucru nu merita mentionat, poate doar salata “cubuleta” despre care o sa va povestesc some other time. In schimb, Boo a rupt gura targului cu aceasta prajitura fabuloasa cu branza, nectarine si ciocolata alba – un vis refrigerat! Ce pacat ca mainile mele, tremurand de pofta si mozolite in bale, n-au fost in stare sa produca o poza mai frumoasa, din care sa va dati seama de the real awesomeness care zace in aceasta prajitura. Oh well, va trebui sa va convingeti imprietenindu-va si voi cu o fata care sa va faca peste 17 ani cheesecake, na! (daca sunteti “un barbat single si prea misto”, mai aveti o sansa;)

Revenind la prajitura, iata si reteta, pentru cine se incumeta:

200g biscuiti digestivi (tot imi vine sa zic digerati)
50g unt
300g ciocolata alba
300ml smantana lichida
250g branza de vaci
2 linguri de Philadelphia Light
85g zahar

Biscuitii se fac harcea parcea la robot, pana rezulta firmituri. Se amesteca bine cu untul moale, apoi se intind pe fundul si pe lateralele unei forme de prajitura cu pereti detasabili, care a fost unsa si ea in prealabil. Forma astfel aranjata se tine la frigider pana e gata si crema.

Trei nectarine potrivite se taie bucati. Ciocolata alba se face si ea bucati si se topeste in 100ml de smantana lichida, deasupra unui vas cu apa clocotita (adicatelea, bain-marie). Se amesteca branza de vaci cu zaharul, restul de smantana lichida se bate bine si se toarna peste branza. Se adauga ciocolata topita si bucatile de nectarine. Se toarna crema astfel obtinuta in tava tapetata cu biscuiti. Se da la frigider pentru cel putin 4h, sau, ideally, peste noapte. Se decoreaza cu fructe proaspete inainte de servire.

Daca mancati unt cu felia ca mine, o sa va placa la nebunie aceasta prajitura! Este asa… luxuriant de buna, ma jur pe urmatoarea prajitura pe care o sa mi-o faca Boo, din cartile ei fitzoase de la Paris! Altfel, totul bine, e luni, smile like you mean it!🙂

Pe principiul “tot una daca plange acasa sau pe la casele altora”, weekend de pomina fu asta. Pai planul pentru duminica era deja facut de cateva zile: urma sa ne adunam la gratar la prietenii nostri Bibi si Dan. Eu urma sa-mi satisfac curiozitatea re’ la “oare cat de imens de buni sunt burgerii mei chifla-less pe gratar adevarat cu carbuni”, iar Boo urma sa coaca niscaiva prajituri pentru fericita ocazie. Sambata aveam sa stam pe-acasa, intru plictisitoarele activitati domestice din seria munca in zadar (stiti, acu’ dai cu aspiratorul si zece minute mai tarziu e la fel). Pai da, dar o stiti pe aia cu “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”? Dar pe aia cu “calatorului ii sta bine cu drumul”? Ce mai calea valea, sambata la pranz ne luasem deja talpasita spre Mogosoaia, sa “calcam” yet again primitoarea familie a lui Boo pentru, ati ghicit, un gratar ca acela.

Cand am plecat, soare, 100 de grade, curgeau apele pe noi. Iepu in cracii goi, zbenguiala in landou. Ei da, doar ca pe la 1 Mai deja ne ploua cu gheata, de nu mai vedeam in fata nimic. Ce necaz pe capul si burtile noastre. Noroc ca pana la Mogosoaia mai statuse nitel urgia. Gratarul pornit, lemnisoare, treaba treaba, pe repede inainte. Carnea – o minunatie! De la celebra macelarie de pe langa Piata 1 Mai, unde o vand gata preparata si numai buna de pus pe gratar. Recomand cu caldura, porcul – crocant, puiul – juicy si gustos de zici ca era… porc. Mititeii – si ei foarte buni. Complimentat totul cu oua umplute si borfolit cu salata verde. Udat cu limonada cu menta proaspata.

Dupa ce ne umflam noi ca porcii, unii se apuca sa faca prajitura, altii cad rapusi pe bancute, la umbra si miros de iarba uda. Boo se apuca de recreat “blonda” – mare succes, a rulat cu casa inchisa si prima oara cand a facut-o, si a doua oara (imi mentin parerea – best cake ever!), dupa care, ambalata precum un motor de mare turatie, executa si o “tarte aux fruits rouges” de sta matza-n coada.

Eu, de colo colo intre cele doua factiuni. Mai o poza la gospodina 2.0, mai o fuga pe la puturosii din gradina. Ah, did I mention tarta cu fructe rosii <3?

Bun. Si dupa ce gatim si mancam si gatim si mancam, spre seara asa vine mama lui Boo (care, by the way, e one of the coolest moms I know!) cu niste ditamai pestii proaspeti, pescuiti de insusi nenea Nicu din Dunare direct. Gata curatati de toate cele si numai buni de preparat. Si pentru ca mie mi se scurgea o bala in coltul gurii, capat un salau intreg, my very own, headless, salau! Sarumana, zic, ca nu ma rabda sufletul sa refuz politicos. O sa povestesc maine-poimaine si ce-am facut cu el, o nebunie!

Sambata se incheie tarziu, odata cu cel de-al icsulea ritual “Iepu’ doarme – Iepu’ se trezeste – Iepu’ urla”. Ajungem acasa cu coada intre picioare, cu un peste in sacosa si cu amintiri verzi si ude ca pamantul proaspat plouat.

Duminica o luam de la capat. Incarcati cu materie prima pentru burgeri, cu legume marinate, cu rosii, usturoi si ardei iute pentru sosul care ne-a consacrat (stiti, ala cu rosii coapte pe gratar, strivite, amestecate cu usturoi si ardei iute, uneori si cu o lingura de smantana), ne prezentam frumos la prietenii nostri de la Rosu. Deci, ziceam, burgeri de pui, ceafa de porc, carnati, mititei, cartofi cu rozmarin la cuptor, legume la gratar, salata de rosii si castraveti aromata cu menta proaspata si busuioc, sos de rosii coapte. Inghetata. Da, toate astea.

Boo se lipeste de fina-sa, actuala Iepu’ – viitoare Lorelai Victoria, si nici ca-i mai da drumul pana nu se face de plecare. Eu imi pierd un cercel si plang putin (noroc ca l-am gasit peste cateva zile fix la noi acasa). Mancam. Ni se face foame din nou. Iar mancam. Ne leganam pe balansoar, Iepu’, ma-sa si fairy godmother Boo.

Pe la 8 si ceva zic: sa ne luam viteza, ca se face ora de baie (by the way, copilul asta isi cere baia zilnica foarte clar, cu niste urlete ca acelea, nu tace pana nu o spalam, talk about obssessive shower disorder:p). Insa nici nu plecam bine, ca, spre rusinea mea si-a lui Boo si spre disperarea lui Pufix, incepem sa ne vaitam de foame, de zici ca nu venim de la gratar, ci de la sapa. Asa ca bietu’ om ne duce la Vapiano, sa ne astupe gura cu o salata cu creveti, o portie de campanelle pesto cu extra muguri de pin si-un tiramisu. Totul e bine cand se termina cu paste I always say. Detaliile tehnice despre cum se imbina socializarea cu un plod de o luna jumate – intr-un alt post, poate. Ca vreau sa ramaneti cu o impresie frumoasa. Frumoasa ca un weekend epic la gratar. Si-am incalecat pe-o sa… ☺ 

Seria burgerilor sanatosi inceputa aici continua cu aceasta minunatie de chiftea de pui pe gratar, adicatelea un fel de chicken burger asa. Despre burgerii astia ai mei light, chifla-less, Mishu zice c-ar fi some of my finest work. Asa ca insist. Ba mai mult, de data asta ma obraznicesc si imi trag si categoria dieta in cap, impreuna cu tag-ul junk food, ca sa fie really confusing. Asa.

Pentru patru chiftele babane aveti nevoie de un piept de pui dezosat si fara piele. Pe care il tocati care cum poate (eu la eternul Braun Multiquick) si il amestecati cu: o felie de paine muiata in apa si maruntita in nestire, o legatura de marar si una de patrunjel – tocate marunt, un ou, o lingurita de fulgi de chilli, una de (daca aveti) amestec de condimente grecesti pentru carne, nitica menta uscata si mult, da’ mult de tot, piper proaspat macinat. Si nitica sare, fireste. Astia or sa fie niste “green” burgeri, tot farmecul e dat de ierburi. Bun. Din carnea asta framantata cu mana, chiftele-style, modelati patru guguloaie mari si turtite, pe care le puneti pe gratar. Se fac repede si mai fara fum – daca prestati la bloc, ca mine, sa stiti ca nu o sa va imputa casa dupa cum se intampla cu o ceafa de porc sau, si mai rau, cu o bucata de peste gras.

Pe langa burgeri, zic sa mai daruim masa cu niste cartofi la cuptor si cu rondele de dovlecel la tigaie, perpelite in ulei de masline, decorate cu niste praz taiat subrirel si condimentate bine cu oregano si Nomu smokey peri-peri. Peste care turnam abundent un sos simplu, din iaurt cu un catel de usturoi pisat. De-li-cios! Si asa de usor de facut ca pana si mama de copil de o luna jumate poa’ sa execute intre doi pampershi. Happy go burgers everybody!

Taman cand zicea Ada ca poate ar fi o idee buna sa adun intr-un buchetel retetele de post de pe blog (de parc-as avea de-astea!), eu ma pregateam sa va povestesc despre cum “tava Ikea se intoarce”. Tre’ s-o stiti, e tava aia imensa de inox care te scoate din orice belea si criza de inspiratie, numai buna cand ai musafiri, ai foame, dar n-ai timp sa fii sofisticata. Cam asa si sambata: sase guri flamande si-o mica Mamarutza (fetita unor prieteni, mult mai interesata de covrigei decat de mancarea mea:p, dap, am un succes nebun la kinderi, nu stiu ce-o sa ma fac), o bucatareasa umflata precum omuletu’ Michelin, posocoasa si cam fara chef… what to do, what to do?

Pai niste alea alea la tava, si prin alea alea intelegem asa: pulpe de pui si fripturi subtirele de porc, balmajite cateva minute intr-o punga cu ulei de malsine, sos de soia, cimbru si nomu smokey peri-peri si varsate in tava-minune; intre ele, ordonate frumusel costite afumate, morcovi taiati pe jumatate, ceapa rosie si fire de usturoi verde; stropita tava cu un fel de mujdei lejer din cativa catei de usturoi pisati si amestecati cu apa. Data la cuptor la foc iute, acoperita cu folie ca sa nu parlim legumele si sa se inabuse frumusel carnea. Eu am lasat-o cam o ora jumate daca nu doua, intorcand carnea de doua ori si scotand folia in ultimele zece minute, pentru o rumeneala frumoasa.

Am mai daruit masa cu carnati thuringer de la Angst (bunuti), piure bun de cartofi cu balaceala de unt, ardei copt si castraveti murati. O nebunie!

Inteleg de la oaspetii mei ca am imputit zdravan holul blocului a usturoi, dar in tava zau ca nu s-a simtit asa tare. Oh well, bun a fost! Iar la desert ne-am “dres” cu placinta cu mere si inghetata. Fuss free, bun, numai de post nu… Acuma na, ce sa va zic, cine tine post, vine aici pe propria raspundere:)

In other news, mai sunt doua saptamani si-o zi, iar eu nu mai pot deloc. Da’ deloc. Vorba lui Pufix, sunt ca maratonistii aia care alearga jde’ kilometri si se pravalesc invinsi cu limba de un cot la doi metri de finish line:( Nu stiu cu ce sa ma mai pacalesc, ca sa mai treaca niste timp, ca sa ignor durerile si fricile care ma napadesc in roi organizat ca furnicile ucigase. Any tips de la foste incubatoare-actuale mame? Voi cum ati supravietuit ultimelor saptamani de sarcina?