Self-explanatory: aripioare rumenite in tava, cu usturoi verde, ulei de masline, oregano, paprika si cimbru. Un pranz delicios, de mancat cu o salata mare si o felie grasa de paine. Enjoy!

Stii ca vine vara cand mai ai in camara un singur borcan de castraveti murati pusi de mama (the absolute best!). Asa ca, intr-un puseu ritualic de exorcizare a iernii din viata noastra, zici: screw you, muraturi! si faci mancare de castraveti in saramura. Cu purcel, cum altfel?! Calesti bucatile de carne date prin faina in putin ulei de masline, cu ceapa, usturoi si boia. Apoi adaugi castravetii taiati rondele si apa cat sa-i cuprinda. Fierbi la foc mic vreo 20 de minute si la coada adaugi piper si o mana de tarhon uscat daca-ti place. Mananci cu paine de casa si te gandesti ca anul asta e musai musai sa inveti de la mama cum se pun castravetii in saramura. Enjoy!

In ordine alfabetica, my favorite facebook treats! Bookmark for your enjoyment:)

Azi dimineata am avut o intalnire in Plaza. Dupa doua espresso lungi si un macaroon cu crema de cafea de la Starbucks (foarte foarte bun, btw), am realizat cu stupoare ca imi uitasem mancarea acasa, in punguta, frumos, exact asa cum era ea gata sa fie luata pe sus si halita la pranz. What to do, what to do? Urcat doua etaje in pas alergator si proptit fizicul in fata “gheretei” cu shaorma de la Dristor… ah, raiul junk food-ului pe pamant:D Ocazie cu care am zis sa va si povestesc despre asta, desi sunt sigura ca mare parte din voi v-ati dedat macar ocazional la pacatoasa lipie cu  carne, ce incalzeste burta si ridica spiritul mai ceva ca o portie de cartofi prajiti cu inghetata de la McD.  Ma rog, I was making a point there:))

Acuma stiu ca Misaki o sa spuna c-am innebunit (ea fiind all-the-way-anti-junk), dar mie nu mi se pare ca shaorma asta se lupta in aceeasi categorie cu restul porcarelelor. Adica after all, e doar ceva paine (exista si la lipie, si la bagheta), carne preparata mai dry asa si legume. Ca doar nu te obliga nimeni sa-ti pui sosuri si cartofi prajiti inauntru). The way I like it e asa: cu carne de vita, in bagheta fara cartofi si cu doar un strop de maioneza, cu varza, castrveti murati, rosii, ardei iute si un kil de patrunjel verde. Fara sare (ca are carnea destula), dar cu mult piper.

Acuma, deep down inside tre sa recunosc ca simt eu asa ca nu poate fi sanatoasa shaorma, dar every now and then, dupa doua espresso si-un macaroon, nu-i dragut sa ma fac c-am uitat?:))

Ce face romanu’ intr-o duminica infecta si ploiasa? Pai apparently merge la Ikea daca judecam dupa numarul de masini parcate claie peste gramada in parcarea Ikea ieri pe la ora pranzului. Asa si noi. Ne-am dus dupa niste becuri si ne-am intors cu o tigaie de inox cu pereti drepti (absolut trebuincioasa, nu stiu cum am trait pana acum fara ea), cu o forma de muffins de-aia dubioasa, de scoti briose-degetar, plus hartiutele aferente imbulinate. Si ca sa ne dovedim noua insine ca nicidecum nu erau mofturi aceste accesorii de gatit, ba din contra, imperios necesare la casa omului, ne-am apucat sa prestam. Intai eu un fel de papricas de pui, apoi Pufix-the-man niste muffins de-alea sarate cu busuoic, stiti voi (btw, propun sa le zicem “puffins” – as in Pufix-meets-muffins).

Revenind la papricasul nostru de toate zilele, I bet ca nu se pune fenicul in reteta traditionala, dar eu aveam pe-acasa un bulb si-am zis ca ar merge, asa ca I give you tocana cu stil. Prepararea legumelor a luat ceva, dar eram incantata de perspectiva utilizarii in premiera a noii mele tigai de inox, asa ca timpul a trecut fara imens de multe bombaneli din partea mea. In timp ce Bursucu si Pufix rupeau mmorpg-ul lor preferat in doua, eu am tocat frumos fenicul, ceapa si usturoi verde, morcov, ardei gras, niste rosii cherry, ciuperci si cativa cartofi noi.

Apoi am purces la rumenitul in unt al unor aripioare de pui (plus cateva bucatele de piept ramase singure prin congelator). Cu sare grunjoasa, piper si cimbru proaspat. Le-am dat apoi la o parte si am facut loc in tigaie ciupercilor taiate felii subtiri.

Una peste alta, au venit si ceapa, usturoiul, feniculul, ardeiul si morcovul. Pripite bine in tigaie. Adaugat apoi cartofii, puiul, o mana de mazare, fasole verde si rosiile cherry taiate jumatati. Plus un buchet de cimbru, doua linguri de boia dulce si nitica apa sa le cuprinda.

Intre timp, din camera de joaca se auzea un murmur de placere, mirosind viitorul papricas asa de bine ca-ti lua si pofta de mancare virtuala. Ma rog, aproape.

Mancarea mea a fiert molcom, la foc foarte mic, pret de o ora jumate. Si s-a bucurat la coada de niste frunze intregi de patrunjel verde si busuioc. N-am scazut-o foarte mult si am turnat-o in castron cu polonicul, mancand cu nesat intru arderea limbii si frigarea sufletului cu anticipatia unei odioase zi de luni. O saptamana usoara s-aveti!

Titlul acestui post se vrea o trimitere directa la unul din blogurile mele preferate – Japonia, departe, aproape. Nu mai stiu cum am ajuns s-o citesc pe Misaki (zice Wiki ca asta inseamna “beautiful blossom”, un pseudonim care ti se pare de mare inspiratie daca ai norocul s-o cunosti pe autoarea blogului). Imi amintesc insa cu ce pofta am parcurs intr-o seara toata arhiva, ca pe o carte adevarata, cu coperti si ilustrate si miros de tipar proaspat.

Aventurile autoarei in a brave new world mi s-au parut asa de bine puse in cuvinte, incat am stiut, stiu, sunt sigura, ca intr-o zi M. va fi una din autoarele mele preferate, ca am sa ma duc la lansarea ei de carte si-am sa am bucur de succesul ei ca de reusita oricarui om talentat pe care il admir.

Cu cuvintele mele, nu intotdeauna suficient de expresive, va invit sa descoperiti Japonia, departe, aproape, un blog fin si o experienta in care te topesti ca o lingurita de miere intr-o cana cu ceai.

Revenind la oile noastre,  iata ce poti face in zece minute cu totul, 5 aseara si 5 azi dimineata, cu doua “fripturi” mari de ton. Intai le presari cu susan negru si le prajesti uscat in tigaie, cam doua minute pe fiecare parte. Intre timp, incropesti o salata cu rosii cherry, avocado, busuioc, zeama de lamaie, sare, piper. Pui jumate de peste langa salata asta, alaturi ceva crutoane sau paine prajita, si ai primul fel de mancare. Si pe urma, dimineata, cu ce ti-a ramas faci un sandvis de luat la birou, din bagheta cu susan unsa cu crema de hrean, bucati de ton si alaturi o salata de sfecla rosie. Vorba lui Mazi, light & healthy. Enjoy!

Sambata am fost cu Boo la Ruby Tuesday, mainly pentru ca acolo era deschis si la Vapiano nu, iar in particular, pentru ca uitasem cum data trecuta cand am mancat acolo mi s-a facut un rau gretos.

Trecand peste faptul ca totul, dar absolut totul, este overpriced as hell, lucru stiut si asumat din capul locului, sa vorbim despre mancare. Pai meniul e o carte. Cu poze frumos colorate si imbietoare ca naiba. Iti vine sa lasi deoparte orice prejudecata despre mancarea “proaspata” americana (promisiune pe care ti-o face Ruby pe toti peretii) si sa-ti zici: what the hell! Cat de grav poate sa fie?

Sa nu ma intelegeti gresit, mancarea de la Ruby e buna la gust si arata de mare caracter si spectacol: portiile – uriase-americane, prezentarea – super, serviciile – ok, avand in vedere ca locul e mai mult gol. Desi mai tot timpul se uita o furculita, ceri o apa si-ti aduc nota, ca asta au inteles ca vrei, the likes. De data asta am mancat o quesadilla cu creveti pe post de starter, iar la felul doi, New Orleans Seafood – adica un peste alb galgait in sos, cu creveti pe deasupra, servit cu broccoli si orez peste care s-a ras o branza-cascaval portocalie (ce idee proasta:p).

Am testat cu alte ocazii si coastele (diverse variante), platoul de startere cu onion rings si alte alea, burgeri giganti cu tot felul de cartofi prajiti si sosuri. Plus salata de la bar. Ce mi se pare interesant e ca de cate ori am mancat acolo (si you know me, nu-s vreo mironosita cand e vorba de mancare si de porc), mi s-a facut asa semi-rau, de parca inghitisem o minge de fotbal. Totul mi se pare extrem de gras, de sarat sau dulce. Si parca prea cosmetic asa. O sa ma mai duc la Ruby Tuesday? Perhaps. Merita banii? Nu. Nu doar pentru ca-i tot junk, ci si pentru ca daca sunt in the mood for junk, ma satisfac mult mai bine si fara atatea efecte secundare la Burger King.

Un singur lucru mi se pare de neratat la Ruby Tuesday:

Prajitura Blondie, all sexy and yummy, cu blatul ei cald cu nuci, sosul lasciv de caramel si perfecta inghetata de vanilie on top. Brilliant! Pentru asta, si doar pentru asta, unui stabiliment ca Ruby, care incaseaza cca 50 de lei pe orice fel principal, serveste cafea Doncafe (pff) si iti ingroasa arterele like there’s no tomorrow, ii dau 2 pisici obeze.

In Sex & The City e un episod care se cheama “A Woman’s Right To Shoes”. Despre dreptul unei femei de a-si cumpara, de a purta si de a adora, dincolo de orice intelegere comuna, o pereche de pantofi de $485, oricat de scandalos ar parea lucrul asta pentru o alta femeie, care are un sot si gemeni si o sumedenie de alte prioritati in viata.

Am primit, in cateva ocazii, reclamatii la adresa hibridului lingvistic pe care il folosesc in scris pe blogul meu, da, ce chestie, al meu. A primit si buna mea prietena Mazi, pe blogul ei, mhm, al ei, comentarii inversunate, pe care le-a privit, de fiecare data, cu aceeasi mirare ca si mine. Am sfatuit-o sa le ignore, pana la urma, ce sens ar fi avut inca o polemica penala in micul nostru internet manjit zilnic cu asa ceva? Insa astazi, cu ocazia faptului ca iar mi-a scris cineva de dulce, am stat si m-am gandit ce-as face daca in casa mea ar intra neinvitat un cetatean, s-ar culca pe canapeaua mea extensibila si pe urma s-ar vaicari ca e tare. Si ca mileurile nu mai sunt la moda din 1980. Pesemne ca l-as scoate de urechi pe usa-afara, cu apelativul pe care nu-l folosesc niciodata cand e vorba de caini – “Mars!”

Asadar, cand intrati in casa mea virtuala easypeasy.ro, tineti cont de faptul ca scriu cu placere intr-o romana pocita si faceti o alegere: in or out. Nu intrati in casa unui om ca sa-i rearanjati mobila sau sa-i beti cafeaua si s-o scuipati apoi pe motiv ca nu e buna. Nu-i frumos. Multumesc!

Mirosul de peste prajit este clar pe primul loc intr-un top neoficial al scarboseniilor. Sau ma rog, asa credeam eu, inainte sa descopar ca de fapt nu-i pestele de vina, ci combo-ul total neinspirat de peste si ulei (eventual un peste gras, cum ar fi somonul). Aseara am prajit macrou. In tigaia incinsa, cu doar un strop (I mean it, un strop) de ulei de masline si cu sare grunjoasa adusa tocmai din Paros. Well, I’ll be damned, in bucataria mea mirosea a mare si a port de mici ambarcatiuni la asfintit, a Paros, a sare incinsa de soare pe pielea mea si a briza. Nimic, dar nimic din aceasta situatie nu semana cu lesia unui fishmac, cu mireasma grea a paneurilor de peste galgaite in ulei sau a friteusei uitata in functiune. Am decis imediat ca macroul e un peste de treaba si mi-am promis sa-l folosesc mai des. Pana una alta, asta mancam azi la pranz.

In timp ce pestele meu se prajea uscat, am zis sa-i pun alaturi o mancare de rosii, pe principiul “conserva de macrou in sos tomat” (m-am gandit ca daca exista asa ceva, o fi o combinatie reusita). Si asa, dintr-una intr-alta, zic: daca supa de rosii merge cu leustean, de ce n-ar merge si mancarea… Asa ca am tocat niste leustean proaspat, cateva fruze de busuioc si o ceapa verde…

… am fiert o cana de paste mici si am amestecat totul (adica verdeturile, pastele si o conserva de rosii decojite), lasandu-le sa fiarba la foc mic impreuna cu o ceasca de suc de rosii. Nu mult, vreo 7-8 minute tops, pentru ca nu vroiam sa aiba asa gust de tocana, mai degraba de mancare fresh, care sa se poata manca si rece, cu mult piper.  

Nu am simtit nevoia de alte ierburi sau mirodenii, nici la peste, nici la side dish. Mi se pare genul de mancare cu aromele la ea, pe care doar sarea si piperul o pot face mai buna. In rest, nu-i trebuie nimic.

In fine, facand o paranteza, ma hlizeam acum cateva minute cu o colega, care-mi povestea cum au sunat-o pe ea de la banca si i-au zis: “Buna ziua doamna D.C., nu-i asa ca va doriti mai multi bani ca sa va puteti permite toate bucuriile?”. Asa zic si eu: “Buna ziua, dragilor, nu-i asa ca va doriti sa prajiti macrou?” Enjoy!:)

cald, mizerie, roiuri de insecte vicioase, lebede albe intr-o apa imputita la extrem, dar ce poze frumoase, ati zice ca we had the best time, nu?:))