Sunt unul din cei jdemii de cei mai mari fani Vocea Romaniei. They had me at “Hello!” Am zis de cand am vazut primul episod (si mai cu seama dupa ce au terminat cei patru fantastici de macelarit “Don’t Stop Me Now” a lu’ Queen) ca asta e the winning show. Ca o sa rupa audienta in doua. Ca o sa necesite implicarea mea sincera, de telespectator, ca o sa rad, plang, tot tacamul, ca o sa dau sms-uri, ca o sa am pielea de gaina si parul zbarlit in cap, de-astea. N-am ratat nimic. M-am uitat la televizor, m-am uitat in reluare pe voyo.ro, mi-am facut scheme pe hartie cu cine cu cine, care iese, care sta. Am luat-o personal, ce mai.

Am trait intens-epocal. L-am urat pe Brenciu pentru ca a trimis-o acasa pe Krisztina Koszorus. L-am apreciat pe Moga pentru maniera profesionista in care s-a comportat inca de la inceputul show-ului. L-am iubit pe Smiley pentru candoarea cu care si-a “gestionat” echipa si am facut caterinca cu budinca de cotzoharla blonda care a innadit cu perseverenta saptamanala un sirag de perle ce vor ramane in analele acestui show pentru multa vreme. De cand e cu vot public, imi tremura ficatii, ma astept sa fiu foarte dezamagita. Ca, vorba aia, romanii au talent sa voteze cu dosu’. Mi-e frica, jur. Pentru ca vreau sa castige cine trebuie. Vedeti voi, eu stiu. Eu stiu cine e Vocea.

Anyway, fiind asa de inflacarata pe subiect, era inadmisibil si de neconceput sa nu ma strecor la una din galele live. Mi-am dorit foarte tare sa ajung sa vad team Moga si am avut aceasta bucurie fix ieri seara. Dupa care mi-am dorit sa am timp azi sa va povestesc la cald cum a fost.

Bai. A fost magic. Sunt asa de buni copiii astia ca nu pot sa nu ma intreb, chiar si cu insight-ul cuiva care a lucrat vreo sapte ani in the music business, de ce, bai nene, de ce nu auzim de ei decat printr-un accident de-asta tv, de ce nu sunt ei pe radio si de ce, in general, suntem asa de varza noi, romanii, consumatorii needucati de rahaturi mass market, servite de niste nulitati media bine comisionate. Mi-ar placea din suflet sa iasa ceva cu ei toti, juratii sa-si tina promisiunile aruncate de-a valma in emotia momentului, contractele sa curga si cineva sa-i scoata pe bune la lumina. Din nefericire, nu pot sa fiu asa de naiva. Dar pot sa incerc sa ma bucur de show. Pot sa-mi blochez acea parte a creierului care stie ca multi dintre oamenii astia talentati vor cadea rapid in uitare si indraznesc sa iau toata bucuria pe care mi-o ofera ei si sa sa fac din ea origami emotional, da, sunt entuziasta, sunt dependenta si sunt vizata direct de frumoasa emisiune.

Aseara mi-au placut toti. Sigur ca-s subiectiva, sigur ca n-am fost de acord cu plecarea Amindei in favoarea Oanei Brutaru si a lui Sebastian in favoarea lui Aldo. Dar luand partea buna a lucrurilor, se remarca urmatoarele:

• juriul e senzational. Totu-i pe bune, spontan, nimic regizat. Oamenii aia asa sunt. Alea-s vorbele lor asumate. Unde mai pui ca au si un chemistry deosebit unii cu altii.
• Pavel Bartos e mai haios in pauze decat cand e “promptat”.
• platoul e very fensi-shmensi si bandul lui George Natsis e foarte bun.
• am plans cand a cantat Oana Radu. Are ceva fata asta. E “bruta” si necesita lucru mult, dar doamne, ce talent. De mult nu mi-a mai fost dat sa vad. Ah, ma enerveaza teribil oamenii care se refera la ea cu denominatia ” aia grasa”.
• am apreciat momentul lui Aldo Blaga, dar omu’ in sine nu imi transmite nimic, ceva se pierde pe drum, pur si simplu nu-mi starneste emotie.
• m-am ridicat in picioare la Dragos Chircu, dar insist pe ideea ca nu e el The Voice. Vreau mai multa versatilitate de la cel care va castiga si nu pot sa trec peste prestatia lui uratica de la duelul pe With Or Without You.
• apreciez fenomenul Canaf. Pacat ca simt nevoia sa ma scuz pentru asta. Ca daca as avea an extra set of balls, l-as lauda mai abitir. Cum nu am, ma multumesc doar sa nu-l hulesc.
• publicul a votat responsabil, pentru prima oara de cand imi aduc aminte. Vorba lui Moga, am fost placut surprinsa.

Acum ca am transat problema, sa va spun si cu cine am votat, cu cine-o sa votez si de-acum incolo si cine cred eu ca ar trebui sa castige. Si anume

LIVIU
LIVIU
LIVIU
LIVIU
LIVIU

De ce? Pai nu pentru ca a frumos, desi este, nu pentru ca e talentant, desi e si asta (dar na, toti sunt). Ci pentru ca l-am ascultat cu ochii inchisi de fiecare data cand a cantat si am ajuns la concluzia ca e negru, e Stevie Wonder, e miere meets tehnica, e tot ce mi-as putea dori de la Vocea. Adica daca as fi io creatorul tuturor lucrurilor si m-as apuca sa dotez un specimen omenesc cu vocea perfecta pentru cantat, fix asa as face-o, nimic n-as schimba. Omul poa’ sa cante orice, l-am cautat pe YouTube, face niste reinterpretari senzationale la piesele-asa-cum-le-stiam. Am vrut sa-i dau add pe Facebook, dar cand am vazut in profil Scoala Generala Nr. Cutare, m-a luat rusinea. Lasand la o parte manifestarile astea desuete de groupie, Liviu merita sa castige pentru ca e desavarsit, de departe cel mai smecher “pachet” din concurs, daca il lasam pe asta sa scape, inseamna ca ne meritam Innele si Ackcentii. De aia, pentru ca vreau sa-l ajut, vin si va intreb: ce sa fac eu ca sa va conving sa-l votati? Hai, cereti-mi ceva, sau nu o faceti, your choice. Dar trimiteti in fiecare marti SMS cu textul LIVIU la 1276 daca sunteti cu mine. Ca daca nu castiga, o sa jelesc in batista cu lacrimi de crocodil. Vreau si eu sa tin cu castigatorul, for once. Santaj emotional, whatever works… Numa’ sa fie cum trebuie. Deci Liviu, mbine?

Acu’ o sa ma retrag in barlogul meu sa ma uit la reluari, ca vreau sa fiu under the influence, again and again:) Vocea rulz!

M-am tot gandit daca sa intru pe mult minatul teren al posturilor despre diversificare, sau sa-mi vad frumusel de treaba mea, mai cu seama avand in vedere ce se intampla cand te mananca-n dos sa te bagi in seama cu gura lumii sloboda. Totusi, deoarece mi-a servit-o azi asa de frumos Ada la fileu, nu ma rabda inima sa nu povestesc doua vorbe trei cuvinte despre cum am diversificat Iepu’, gandind eu ca merita sa moderez cateva comentarii bezmetice despre cum imi otravesc copilul, daca asta aduce si-un pustiu de bine la vreo mama-doua care nu stiu de unde sa o apuce. Foarte important:

1. Eu va povestesc ce mananca Iepu’. Nici intr-un caz nu va apucati sa dati ceva la copil fara avizul pediatrului, caci nu neaparat doctorii “ie prosti si ie nebuni”. Internetul e consultativ si folositor doar daca exista discernamantul de rigoare.

2. Am avut parte de un copil care nu mi-a refuzat aproape nimic, niciodata. Deh, e genetic programat sa iubeasca mancarea. Asta nu inseamna, desigur, ca ce-a mers la ea merge la toti copiii, precis preferatele lui Iepu’ ii vor face pe alti kinderi sa go bleax!

3. Nu oferiti copilului catalogul Ikea. Si in general nu-l hraniti cu hartie, alba sau tiparita.

S-o luam de la inceput. Adica de la inceputul diversificarii Iepurescului, la 6 luni. De ce la 6 luni? Pai pentru ca Iepu’ a mancat numa lapte matern pana la aceasta varsta. Copiii care mananca formula incep uneori diversificarea mai devreme, pe la 4-5, eu am vrut sa astept. In luna a cincea spre a sasea, bebeh n-a luat mai nimic in greutate, asa ca m-am gandit eu ca-i timpul sa-i fac cunostinta cu haleala. Dupa ce i-am dat de ziua ei happy 6 tort de la cofetaria Maria (glumesc! l-am mancat eu pe tot, desigur), ne-am apucat de treaba.

Intai despre ustensile: steamer, blender, lingurite de bebelusi, paharele de mancare cu capac, bune de pus la congelator/frigider, incalzitor pentru hrana de bebelusi, de-ala cu apa. Eu am asa: steamerul asta (e mai vechi, dar face treaba), robotul asta supranumit “ce m-as face fara el”, paharele astea pe care le-am folosit si la congelat lapte si incalzitorul asta.

Apoi despre resurse. Una singura: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/, suprapusa peste invatamintele doctoritei lui Iepu’ si imbogatita cu puterea exemplului mamelor-prietene.

Ei si-acum despre mancare sa vorbim. Ce-am facut, ce-am aflat si cum ne-am diversificat. 

M-am tot gandit cu ce sa incep. Cu fructe, cu legume sau cu cereale. Parerile sunt foarte impartite. Cica daca incepi cu fructe, nu o sa mai vrea legume. Daca incepi cu legume nu o sa vrea fructe. Daca incepi cu cereale se umfla si nu baga destui nutrienti de-aia beton. Sfatul pediatrei noastre a fost sa incepem cu suc de fructe, apoi morcovi fierti, apoi supa strecurata de zarzavat. Am incercat, zau. Au fost si singurele chestii pe care Iepu’ le-a tratat cu sictir. Nu zic ca n-or fi bune, dar la noi n-au mers. Oricum nu-mi placea ideea de suc de fructe, pentru ca are mult zahar si fibre pauza. Tot raul spre bine, mi-am zis, si-am purces sa dau la copil avocado. Acest jolly joker al mancarurilor pentru bebelusi, care nu necesita gatire si merge amestecat cu ORICE, e si acum preferatul lui Iepu’. Mai multe despre avocado aici: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/avocadobabyfoodrecipes.html.

Masa 2 din zi, prima masa inlocuita

La inceput i-am dat avocado pasat la blender si subtiat cu nitica apa, ca sa iasa cu adevarat smooth. Apoi l-am folosit pe post de “atractiv”, in combinatie cu alte fructe si legume. Tehnic vorbind, am inceput cu fructele deci. Prima masa de care ne-am apucat a fost masa a doua din zi. Adica dupa trezitul de la 7-8 cand manca lapte, Iepu’ mai tragea un somn, iar pe la 10 si ceva cand se trezea, manca fructele. Mare lucru din cele de sezon n-am mai prins. Am bagat mar, para, piersica (mare hit), banana, prune, mango, papaya. Regula zice asa: introduci o chestie si astepti 3-4 zile fara sa mai bagi altceva, ca sa vezi cum reactioneaza bebelusul, daca se umple de bube se cheama ca-i alergic (ma rog, is mai multe simptome care indica alergie, tot aici le gasiti: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/allergy.htm). Eu am respectat, nu chiar cu sfiintenie, aceasta regula. Zic nu chiar cu sfintenie deoarece am mers pe chestiile safe si pentru ca recomandarile pediatrice re la alergii se schimba de la o luna la alta. Acum, pe la 8 luni fara oleaca, am incercat si afine, visine si coacaze, de la congelator pentru ca alea din casolete super-expensive care se gasesc acum in supermarket sunt le poop. Ah, ceva foarte important am uitat sa va spun, toate fructele pe care i le-am dat lui Iepu’ au fost decojite si bagate cateva minute la aburi, crude-crude nu le-a vrut.

Masa 3 din zi, urmatoarea inlocuita

Bun. Dupa ce am batut in cuie aceasta masa de fructe (in sensul ca a ajuns Iepu’ sa manance o cantitate rezonabila, in jur de un borcan de-ala Avent de 180 ml), am trecuta la masa a doua, legume. Si aici m-am folosit de avocado ca sa-i bag sub nas lucruri. Am facut diverse combinatii de legume aburite, n-am mai mers asa one by one, recunosc ca le-am amestecat, dar le-am luat, again, din lista de chestii safe pentru inceput. Fasole verde, dovleac, cartof dulce, morcov, pastarnac, dovlecel… Cam astea. Am trecut pe urma la legumele de stage 2, broccoli, conopida, spanac, praz, ceapa, mazare, ardei, cartof.

Apoi, cereale

Dupa legume am bagat cerealele. Nu am dat si nu cred ca o sa dau la copil cereale de bebelusi de-alea la cutie, shmilupa sau altele. M-am dus la plafar si mi-am achizitionat orez brun bio si fulgi de ovaz, pe care i-am facut eu in casa si i-am amestecat cu fructe sau cu legume, la cele doua mese de mai sus (va povestesc cum cand ajungem la “retete”). De ce asa? Pai pentru ca e usor. Adica daca tot bagam carbs, macar am zis sa fie de-astia naturali, nu de-aia ultra-rafinati si dezbracati de lucrurile bune doar pentru a fi “retratati” cu ele in varianta sintetica dupa aceea. Mi-a zis un pediatru ca nu fac bine, deoarece cerealele speciale de bebelusi sunt calibrate asa si pe dincolo, ca sa acopere tot ce-i tre’ copilului. Asa o fi, nu zic. Nu-s a bio freak, stiu ca nu pot sa feresc copilul de chimicale toata viata si nici nu incerc. Insa chestia asta cu cerealele adevarate mi se pare sustenibila pe termen lung, cred ca Iepu’ o sa creasca foarte frumos si fara sa stie ce e aia Chocapic. Acestea fiind zise, am gustat si eu mamaliga mea de cereale integrale si pe bune, e foarte gustoasa. Si pe terenul asta virgin al gusturilor in formare pe care il are orice bebelus, nu vreau sa pudrez cu zahar si alte porcarele. De-aia.

Apoi, carne

Dupa cereale, am bagat carnea: pui (mai putin, din cauza ca e naspa si ca n-am o sursa bio), curcan, mai tarziu vita. Si, mai nou, ficatei de pui.

Masa 4 de solide, ultima masa inlocuita

Oarecum in paralel cu carnea, am inceput sa dau la copil iaurt. Intai simplu, sa vad ce parere are despre el. Apoi, iaurt cu banana, iaurt cu avocado, iaurt cu spanac, iaurt cu fructe, deci iaurt cu orice. M-am apucat sa fac si branza de vaci, operatiune mult mai simpla decat ati putea crede. Branza asta i-am dat-o ori dimineata, cu fructe, ori dupa-amiaza, cu iaurt/cereale. Mai rar in combinatiile de pranz, alea cu legume.

Apoi, galbenus de ou fiert tare

Asta abia ce-l introducem acum, ca e unul din alimentele cele mai alergene. Din ou eco, de-ala de la supermarket. Week 1: 1/4 galbenus de ou, de doua ori pe saptamana. Week 2: 1/2 galbenus, de doua ori pe saptamana. Week 3 si mai departe: un galbenus intreg, de doua ori pe saptamana. In ziua in care dau galbenus, nu dau carne.

In continuare, cateva chestii… spinoase

• Cate solide, cat lapte: aici recomandarea moderna este ca, atunci cand incepi diversificarea, sa oferi copilului intai lapte (matern sau formula) si abia apoi sa-l lasi sa guste mancare solida. Majoritatea pediatrilor din Romania vor spune invers: intai mancare solida si-apoi completare de lapte, daca mai vrea copilu’. Eu am facut cum a zis pediatrul. Iepu’ nu a mancat niciodata mult lapte, nu e fan, asa ca am mers pe inlocuirea lui graduala cu mancare solida. Acum, la cca doua luni de la inceperea diversificarii, am ramas cu lapte doar dimineata si seara, nu mai mananca extra lapte.
• Cat de repede: pai depinde numai de copil, eu asa zic. Mi se pare esential ca diversificarea sa se faca in ritmul lui, nu grabit. Daca refuza mancare (intoarce capul, scuipa, inchide gura), poate ca nu-i pregatit si atunci it’s better to wait. Nu e urgent. Laptele este good enough pentru copil cel putin pana la un an de zile, so don’t sweat it, mai stati o tura. Stiu (am auzit/citit) cat e de stresant sa nu-ti manance copilul, dar eu zic ca e mai bine pentru relatia lui cu mancarea din viitor sa nu fie “silit” in vreun fel. Daca, pe de alta parte, fiecare lingurita e primita cu gura deschisa si chiote de bucurie, cum e cazul lui Iepu’, atunci, ce sa zic, la placinte inainte.
• Baby led weaning: nu cunosc, nu m-am bagat, dar aici puteti afla mai multe despre asta – http://wholesomebabyfood.momtastic.com/babyledweaning.htm.
• Borcanele. Nu as inlocui cu ele hrana proaspata, preparata in casa. Dar nici nu cred ca-s toate dracu’ gol si ca nu tre sa ne atingem de ele no matter what. Din experienta proprie, cateva concluzii.

Hipp Bio – poopeh! Unele din ele au zahar sau sare adaugate:p, ca doar pentru ca-s bio, nu inseamna ca nu le pot contine. Overall nu-mi place consistenta lor gen zeama si faptul ca daca pe eticheta frumos colorata e vreun ingredient mai “jmecher”, like afine sau fructe exotice, cand te uiti la concentratie vezi ca ingredientul ala tentant e de regula “suc de afine 4%” si nu fructul in sine. Piureurile de legume au max 8% carne, ceea ce e foarte putin fata de necesarul zilnic de proteina.

Organix – m-am uitat la ele juma de ora in Real, nu m-am putut hotari la ceva. Tot asa, afara de mere, pere si cereale, restul ingredientelor mai exotice sunt in cantitate mica.

Nestle – le-am pus pe ignore.

Finally, the winner este DM, nor-mal! De unde mi-au placut asa:

– de la raftul de mancare bio pentru adulti, borcanoiul mare de 350g de piure de mere si mango (20% mango), 100% fruct, fara zahar adaugat sau conservanti sau alte balarii. Foaaaarte bun. Mi se pare mai ok mango bio din borcan decat mango de import, din Ecuador.

– de la raftul de mancare de bebelusi: piure Baby Love de vita bio, 40% carne, foarte mult bun (pentru ca vita fierbe al dracului de greu si e chiar unul din alimentele la care mai “gresesc”cu borcan). Borcanelul asta are 125g cu totul, deci asta inseamna 50g carne. Pediatrul zice 30g carne la bebe pe zi, deci un borcanel ajunge cam 2 zile. In afara de vita, mai contine apa, orez si ulei de rapita, toate bio. Merge amestecat cu legume pe care le prepar eu in casa.

– piure Baby Love bio cu piersici si maracuja – 42% piersica, spre deosebire de Hipp Bio cu piersici care e un fel de nectar, asta seamana cu ce imi iesea mie din piersici cand aveam piersici. Mai iau din cand in cand pentru ca lui Iepu’ il plac mult piersicile si nu-s in sezon.

Cam astea-s descoperirile de pana acum. Va tin la curent. Desigur, daca va uitati la termenul de expirare de pe eticheta, veti vedea ca expira in 2013. Ceea ce duce cu gandul la fiertul fiertului, ca doar altfel cum sa reziste. Totusi, cum ziceam, nu-s anti, sunt doar moderata.

• Despre “stocare”. Pana acum nu am congealat piureuri. Dar fac o cantitate mai mare, pentru doua sau trei zile, si le tin la frigider. Mai multe informatii folositoare on the subject, aici: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/pureebabyfoodandstore.htm
• Diversificarea se incepe cu cereale fara gluten, acesta fiind acceptat in alimentatia bebelusului dupa varsta de un an. Recomandarile recente inclina totusi catre ideea ca glutenul nu e bau bau, mai ales daca este introdus cat copilul mananca inca lapte matern. Eu m-am hotarat sa mai astept insa.
• Apa cu care se prepara mancarea bebelusului tre’ sa fie ori apa speciala (Humana, Hipp, Jana Baby, etc.), ori o apa plata cu continut mai sarac de minerale, cum ar fi, de exemplu, Devin.
• Cat mananca un copil? Cat ii trebuie. Nu insistati pentru inca o lingurita. Cica astia micii au capacitatea nativa de a-si regla singuri necesarul de hrana, daca le bagam pe gat, le distrugem acest reflex si ajung sa se indoape ca purcelu.

Imi plac sarbatorile, toate. Orice motiv de panarama gastro-emotionala e suficient de bun pentru mine. Nu ma intereseaza ca-s de import sau de-ale noastre. Important e sa existe. Mi se trage din copilaria mea fericita in sanul unei familii prea misto, de la un tata care a fost cel-mai-bun-tata si de la mama mea, desavarsita in every way, care astia doi oameni, de le datorez eu in totalitate viata mea cea buna si buna mea natura, m-au invatat ca nu exista loc mai frumos in lumea asta ca acasa, de sarbatori. Vreau sa fac pentru Iepu’ tot ce e mai bun. Nu stiu daca o sa am cum si cu ce s-o dau la lectii de pian, la inot, la meditatii, la after school, la cel mai bun liceu, la facultate la Sorbona si in general nu stiu ce-am sa-i pot oferi dintr-ale materialului, dar un lucru e cert. Am sa ma straduiesc sa-i fac copilaria si cuibul asta, din care urmeaza a se arunca la un moment dat in viata cu capu-nainte, ceva de care sa-si aduca aminte cu acelasi drag cu care-mi aduc eu aminte de ale mele.

Asa ca, baby, de prima ta zi a recunostintei, vei manca piure cu curcan, si simti tu mirosul asta dulceag, de chestii statute-n cuptor, care-ti gadile minusculele nari? Oh well, that’s real food, din aceea care sa te trimita acasa cu gandul, cand vei fi mare si va fi greu. Nu o sa te mint, nu e asa neaparat foarte marfa sa fii adult, in locul tau nu m-as grabi sa ajung acolo, dar uite, ideea e ca as long as we’re together, the rest can go to hell. Si mai tre sa stii, draga Iepu’, ca dragostea nu tine, totusi, de foame. So let’s talk food, k?

Pentru oamenii mari, piept de curcan intreg, uns cu ulei de masline, picurat cu nitel sos de soia si frecat cu mirodenii si sare grunjoasa. Langa el, cativa cartofi taiati in jumate. Si mai colea, bastonase de dovleac, morcov, telina, pastarnac si ceapa rosie, marinate intr-un amestec de ulei de masline, otet balsamic, cimbru, rozmarin, sare si piper. Turnat nitica apa in tava cu astea si dat la cuptor vreo 2h, la foc potrivit, cu folie peste ca sa nu se carbonizeze. Cand e totul moale, stiti, luati folia si lasati sa prinda oleaca de rumeneala.

Langa farfuria minunata cu friptura si legume, la fix merge o salata de varza rosie cu mar, otet, ulei, sare, piper mult si cateva nuci sau muguri de pin for extra crunchiness.

Pentru Iepu’, pus la aburi dovleac, morcov, pastarnac, telina, ceapa rosie, broccoli si curcan, pasat ghebos cand sunt facute, garnisit cu nitel unt.

Voila, primul nostru Thanksgiving in familie. Nu ne-am spart in figuri, ca stiti, timpul nu exista. Dar mi-e drag de noi si de casa mea calda, de masa cu bunatati, de traditia asta noua care azi incepe. To many more to come! Happy Thanksgiving everyone:) Cheers!

Mai stiti cum glumeam mai jos, eu si blogul meu, ca doi tristi? Doi pe un balansoar, dar balansoarul cadea in cap in vagauna? Samanta de adevar este, si anume, da io cand mai scriu? Cand mai gatesc? Cand mai mananc? Foarte departe mi se par acum zilele alea in care, fara sa ma apreciez suficient pentru asta, fara sa ma pup pe cap si sa ma felicit vartos, gateam in fiecare zi pentru dimineata, la pranz si seara, faceam poze, scriam… trivialitati, s-ar zice, but boy oh boy did they make me happy. All that… gone. Timpul nu se mai livreaza in sticle de lapte, la usa in fiecare dimineata. Timpul meu s-a terminat. Si lipsa asta, resimtita furios, ca o apendicita acuta, in burta fix, ma face sa ma consider, vorba cantecului, “urata si cam proasta”.

Periodic vin in fata voastra si ma lamentez: mvai, deci daca ati sti, drag cititor, cat e de complicat, ce viata grea, ce zi scurta, ce nici 24 de ore, ce melancolia lui Peste Prajit, ce dor imi e, ba de mine, ba de voi. Si urmeaza un val de dragutzoshenii de la lumea buna care mai intra pe-aici sa stearga praful. Si-apoi iar imi propun sa fac chestii, iar imi compun kilometricele mele liste, si iar o dau cu mucii in iahnie. De ce, bai nene, de ce nu se poate si cal si magar? De ce highlightul saptamanii trecute a fost un piept de pui la gratar? Cand, ma intreb, o sa se intoarca din deplasare creierul meu ala smecher, organizat, metodic, mutant de munti, logoreea aia interesanta despre nimic si orice, oalele alea sfaraite pe foc si puterea de a ma scula dimineata si de a ma extrage din pijamalele-una-cu-pielea-de-atata-purtat-vai-ce-de… cacao. Vreodata?

Cert este ca, desi duc lipsa de energie, m-am hotarat sa va ofer un valoros insight in ce fac cand nu ma vedeti pe-aici. Pai in primul rand, canapeaua mi-a devenit al doilea fund. Cel putin in timpul saptamanii. Nu ma uit la televizor decat martea, la Vocea Romaniei. Sunt cel mai mare fan. Vreau sa castige Liviu Teodorescu si ma gandesc cum as putea sa facilitez si eu aceasta intamplare. In rest, cand doarme Iepu’, sunt atasata ombilical de produsul meu de conceptie numarul doi, grupul de mame, caruia ii dedic ce-a mai ramas nealterat din minunata mea persoana. Sunt foarte mandra de femeile astea, habar nu aveam ca-s asa de misto si asa de multe.

Weekendurile sunt pentru luat picioarele la spinare si fugit incotro vad cu ochii. Invariabil ma ratacesc la Simbio. Drept care observati in partea stanga frumosul banner care duce la pagina lor de facebook, va asigur ca nu banii, ci dragostea dementa ce le-o port, m-a facut sa-l afisez acolo, si acolo o sa zaca for a long long time. Motivata de petrecerea Andressei (btw, si pe aceasta cale, la multi ani, draga Andreea, oricine scrie pentru veverite, ratoni si pisici trebuie ca este o persoana speciala si ma bucur sa te cunosc, at last), mi-am facut deja rezervare pentru ziua mea de anul viitor si overall ma simt ca o adolescenta in diverse faze de calduri cand vorbesc despre Simbio. Simbilica. Draga. Deci sa nu ziceti de rau, ca o iau personal. Dar stiti de ce? Pentru ca locul ala are inima, puls, ii curge sange prin pereti, dar nu va ganditi la sange pe pereti, ganditi-va la, de exemplu, espresso Illy, black. Vorbeste bai nene. Vorbeste cu mine. Vorbeste si cu voi daca vreti sa-l ascultati si este mult, mult prea misto experienta asta a mea de a-l fi cunoscut, ca sa nu fac ce stiu, ce pot si in general tot ca sa-l promovez. Eu nu va vrajesc, va zic ce si cum, atat.

Bun. Deci cand nu-s cu Iepu, nu ling monitorul, nu fac gauri in canapea acasa sau la Simbio si nu ma uit la Vocea, se mai intampla sa mananc sau sa gatesc, caci, nevoia te invata, nu neaparat intotdeauna aceste experiente se suprapun. Vinerea trecuta am primit plocon de la Bucate, un ditai platoul de sarmale cu mamaliga si ardei iute murat. Asta pentru ca, acu’ ceva vreme, cand era Printesa mea poftitoare de niste sarmale bune, am aranjat cu Iepurasul si Mos Craciun si i-am impins si ei un platouas, despre care foarte frumos a scris aici. Le-am mancat pe toate. Bune bai nene, bune rau. Iata cum, lista surselor de mancat sarmale de catre pretentioasa mea gura se extinde la trei: 1. mama (best of the best nu-e-aletele-mai-bune!) 2. Bucate pe roate. 3. Vulturul. In ordinea preferintelor mele. Exceptionale toate, oricum. Diferenta fiind ca cele de la Vulturul sunt oleaca mai afumate.

Singura chestie notabila pe care am gatit-o in ultimele saptamani (adica na, ouale fierte si gratarul de pui nu se pun, imi imaginez:p), este un scaloppine de curcan cu paste galgaite in sos de smantana, ciuperci, spanac si rosii cherry. Dar despre asta intr-un post viitor, sper ca nu anul viitor.

As mai fi dananait aicisha caligrafic si mult, si bine, dar s-a trezit Iepu’ si e fiercely hungry, pentru ea chiar gatesc de trei ori pe zi, e actualmente cel mai mare fan al meu, deci chiar nu-mi permit s-o dezamagesc.

In concluzie, mai sunteti? Mai stati?

dear cookie, i miss you. sincerely,
your blog.

draga blogule, co-dependent much?:p nu am timp de prostiile tale. get a life.

pai na, e greu. nu pot sa traiesc asa. fara tine. viata e pustiu. 

acu’ mai ramane sa mi-o zici si pe aia cu te iubex sa moara mama. 

de ce spui asta? stii bine ca ma exprim mai ingrijit de atat. sunt fluent. curg, ca dambovita. pentru tine. sunt indeosebi metaforic. doar ca, vezi tu, nu-mi place cand pleci. mi-e rau. se stinge lumina. binar. 

bai, inceteaza cu tripu asta invinovatitor (is that even a word?!). stiai ca o sa avem un copil, cum credeai ca o sa fie? 

nu, acela nu este un cuvant. si da, stiam ca o sa ne fie greu, dar na, we’re in this together. eu o sa te astept. pana cand o sa fii din nou slaba si desteapta si o sa ai pantofi frumosi. 

acum ma si insulti. boule!

incerc diverse abordari. 

proasta idee. daca o tii tot asa, ma mai vezi la sfantu-asteapta. 

women:p 

blogs:p

“Auzi ba Mazi, stii ce-ar fi really cool? O petrecere in pijamale la un hotel fensi shmensi!”, zise Cenusareasa, inspectandu-si norocul ca o ghicitoare in cana de cafea. Sigur, nu asa incepe o poveste, cel putin, nu una din cartile alea mari, cu carton lucios si ilustratii colorate, cu fete care se duc la bal si rup talpi de pantofi valsand pana-n zori, dupa care se casatoresc cu printi sau raman acre si singure, dupa frumusetea sufletului. Adica, wtf, ce atata feriteil, as fi inclinat sa zic, daca nu as fi petrecut o noapte intreaga la Marriott, si daca n-as fi impartit patul alb, pernos cu niste fetele mele bloggeritele, alea de ne place mancarea. Viata este buna cu noi, iar basmul nostru contemporan de vineri seara bate la fund toti fratii Grimm. Asa deci. Se facea ca…

… ne ducem Mazi, Monica, Elena, Anca si yours truly sa ne lafaim o seara la Marriott, as in “live the life of the rich and famous”.  Chestie care la inceput imi vine la fel de bine precum o pereche de pantofi stramti, dar cu care cred ca m-as putea obisnui cu putin exercitiu. Pana la urma, pantofii stramti fac piciorul sa para mai mic. Si lui nenea asta de-mi deschide portiera prafuita beyond recognition nu-i pasa ca am un ochi dus la ciorap si ca in papornitza mea oh so fusion zac amestecate un aparat dslr, o pijama noua si o pompa de san. Bon.

Seara incepe la Cucina, restaurant cu specific italienesc, foarte cozy pentru o mancatorie de hotel. Avem cea mai buna masa, la “etaj”, un soi de loja daca am fi la teatru. Caci daca e bal, bal sa fie, iar daca e Mazi, sa curga rauri de prosecco. Iar la mine sa vina cosul de paine in forma de cornet, de dimensiunea unui pitic gras, de gradina. Cu unt. Repede sa ne incalzim. Sa sporovaim ca un stol de vrabii, spre posibil groaza PR-ului de la Marriott. Nu, nu mai facem fly on the wall ca aici, what happens la Marriott stays la Marriott. (Dupa cum, trei femei cu pantalonii de pijama in fund, promenand pe holurile luxoase ale hotelului la gen trei dimineata, nu eram noi, nu nu nu.)

Face gazda noastra o selectie de antipasti: rosii uscate, anghinare, grisine cu sunca, bruschete, mozzarelle si branze de tot soiul, plus niste muraturi fabuloase, cum nu ma asteptam sa gasesc la un restaurant italienesc. Ni se face refill la parmezan de parca ar fi apa de la robinet, uite-asa. Vin si meniurile. Greu nenica. Eu ma hotarasc la un calcan la gratar, cu sote de spanac si doi creveti jumbo on the side.

Se pun pe masa si paste proaspete cu fructe de mare, vita de Noua Zeelanda, risotto cu je ne sais quoi.

Dar de departe cea mai interesanta chestie de mancat la Cucina este supa gigantica de toate cele ale marii. Supa asta costa 65 de lei, vine intr-un bol mare si hraneste lejer trei guri flamande. E buna si satioasa, cu o baza impecabila de bulion de peste aromat si imbelsugata cu scoici, creveti, caracatita si alte fructe de mare neidentificate. S-ar putea numi supa “mai vreau”, pentru ca precis o sa.

Cu greu dovedim tot ce geme-n farfurie, si asta doar pentru ca Mazi nu-si comanda nimic si ne ciuguleste pe noi. Evidement, pastram niste loc pentru desert: bread pudding cu stafide, piemonteza cu nuci si caramel (my personal favorite), si un cheesecake de dimensiunea unui tort de botez, de import de la steakhouse si tres americaine.

In urma noastra – resturi, ramasitele zilei.

Ne luam sarsanalele si ne retragem in vastele apartamente. Ma framanta diverse. Suntem oare in acel punct al relatiei noastre in care sa ne reveal complet una fata de cealalta? Ma vor iubi la fel de mult dimineata? Si, more importantly, oare Mazi sforaie? Talpile mi se afunda in mocheta grasa de pe hol, inima imi bate mai tare, incerc sa-mi imaginez in cap cum alunec down the rabbit hole intr-o tara minunilor hoteliere. Ei da. Am ajuns. Apartamentule Ambassador, bine te-am gasit. Vrei sa fii casa mea? Vrei sa ma lasi sa-ti ravasesc pernele imaculate? Vrei sa-mi dai tu mie cosmeticalele tale custom de la baie, sa mi le torn in cap, gâl gâl? Vrei sa-ti port halatul plusat din cui fara sa-mi pese ca, posibil, fundul stafida al unui amant batran l-a pangarit in prealabil? Vrei sa-ti smulg pasional plasticul de pe papucii de unica folsinta? Vrei sa-ti beau minibarul si sa-ti indrept tacticoasa tabloul din perete dupa ce m-am pilit lejer si il gasesc stramb? Vrei sa-ti abuzez pixurile inscriptionate JW? Vrei sa ma tavalesc ghebos pe covorul tau impecabil? Vrei sa-ti cant Bon Jovi? Vrei sa ne casatorim?

Ferventul meu discurs mental se intrerupe brusc cand poc cu sticla de spumos, Mazi, doamne iarta-ma! Si cu Aperol. Si cu lumanarici parfumate bio, aduse de Monica de la Rangali. Este ora unu. Eiem. Ne tragem in poza cu declansatorul automat. Ne lipsesc jumatati de cap, dar who cares.

Despre ce vorbesc niste gagici la o petrecere in pijamale? Regret, nu pot sa va zic. Adica as putea, but then I’d have to kill you. You figure it out! Eu mai stau putin aici, pe jos, cu ochii in tavanul inalt, aspirational, sugand dintr-un Pepsi de 20 de lei doza, Pepsi-cel-de-aur. Imi imaginez cum ar fi sa locuiesc in hotelul asta. Sa ma cocot pe tocuri in fiecare seara ca sa cinez in stil, sa comand un cheeseburger sub clopot de argint, noaptea pe la 3, sa ma trezeasca la 6 telefonul fix, din el, o voce mieroasa sa-mi ureze buna dimineata intr-o alta limba (goedemorgen, hyvää huomenta, buongiorno). Sa ma culc de dupa-amiaza sub pilota grea, cu ochelari de satin negru la ochi si dopuri in urechi. Sa fac douasutepatrujdeture de bazin. Sa ma asez in fund pe jos intre valize Vuitton. Sa traga Mishul cu limuzina in fata, sa ma duca la opera, eu sa port o rochie rosie si manusi albe pana la cot. Si-apoi sa curga peste mine genericul, iar eu sa ma ridic de pe scaun usor intepenita, aplaudand frenetic. Bravooo! Bravooo! Bis!

http://www.marriott.com/hotels/travel/buhro-jw-marriott-bucharest-grand-hotel/

Ciupiti-ma.

“… si-mi dau seama ca la 20+ ne purtam our insides out, suntem plini pana la refuz de adevarurile noastre personale vii si fierbinti, care freamata nonstop sub o coaja atat de subtire, gata sa izbucneasca la orice intepatura. si in timp cumva adevarurile astea se cristalizeaza si se retrag, devin sambure, asa incat la 30+ [varsta la care, citez, “femeia e o piersica zemoasa”, i’ll keep that in mind :)], adevarul meu este probabil de dimensiunea unui sambure de caisa si invelit intr-o coaja tare tare, care on the bright side il apara de aceasta viata care ne indeasa in cutiute, insa pe de alta parte il apara si de mine care uneori am impresia ca nici nu-l mai am.”

fabrica de jucarii, noiembrie 2009

Happy birthday, Boo! Je t’aime tellement j’ai eu cette trranslated en français en utilisant Google Translate, et vous savez combien j’aime les Français. Mais pour vous, je mange un croissant tous les jours et des vagues un french toast sur les rues de Paris, oui, vous êtes ce spécial pour moi. Je suis sûr que cette traduction suce et je peux aussi bien avoir écrit dans une langue je connais, mais le fait demeure, et c’est tout ce que vous devez retenir pour cette merde, je vous le disais, tout ce que vous devez savoir est que je táime. Tu es mon Paris, my girl, my Boo.

http://www.youtube.com/watch?v=rBQ2xc6jjJs

Stiati ca la Loft restaurant & lounge toate felurile de mancare poarta nume de filme? Alrighty! Let’s play!

Sarah Mandy: “I need to find the Mother of Tears”

Matthew: “The first time I saw a movie at the cinématèque française I thought, “Only the French… only the French would house a cinema inside a palace.”

Andy Dufresne: “You know what the Mexicans say about the Pacific?”
Red: “No.”
Andy Dufresne: “They say it has no memory. That’s where I want to live the rest of my life. A warm place with no memory.”

Plainview: “One night I’m gonna come to you, inside of your house, wherever you’re sleeping, and I’m gonna cut your throat.”

Melvin Udall: “I might be the only person on the face of the earth that knows you’re the greatest woman on earth. I might be the only one who appreciates how amazing you are in every single thing that you do, and how you are with Spencer, “Spence,” and in every single thought that you have, and how you say what you mean, and how you almost always mean something that’s all about being straight and good. I think most people miss that about you, and I watch them, wondering how they can watch you bring their food, and clear their tables and never get that they just met the greatest woman alive. And the fact that I get it makes me feel good, about me.”

Seller in the porno shop: “These are hard times for dreamers.”

Margo Channing: “I detest cheap sentiment.”

Intreaga poveste aici: http://crazymothercooker.blogspot.com/2011/10/bloggers-night-out-la-loft.html, aici: http://bucatarsubacoperire.blogspot.com/2011/10/bloggers-night-out-at-loft.html si aici: http://wineandknives.blogspot.com/2011/10/loft-lounge-revizitat-bloggers-night.html, iar aici http://www.zilesinopti.ro/pagini/prajitura-ca-n-filme.html un review la cel mai bun dulce care involva ciocolata:-)

LOFT Str. Gr. Alexandrescu 96 Tel. 0756 385 638