Se ia un piept de curcan de cca 1.2 kg, se unge bine cu o pasta confectionata din mirodenii frecate cu ulei de masline (ce folositi de obicei la carne), se parcheaza intr-o tava in care am scapat juma’ de cana cu apa, se imprieteneste cu niste cartofi, cativa morcovi, o ceapa rosie, niste catei de usturoi, niste fire de cimbru, poate. Se acopera tava, se da la cuptor la foc mic pret de un ceas si ce-ti pasa, apoi se mai lasa nitel descoperita, ca sa prinda friptura crusta aurie. Bun asa.

Ei, si acum… sa vedeti ce poa’ sa insemne el, pieptul, in economia unei familii:

1. DUMINICA la pranz: cca 600 g de piept de curcan, taiat de cald, mancat dimpreuna cu cartofii la tava si ce mai era pe langa ei. Noi doi, copilul si a lui bunica. Deci, practic, trei insi jumate.
2. LUNI, la pachet: patru sandvisuri cu paine integrala (doua de fes), mustar, frunze verzi si cca 200 g de piept de curcan rece (plus o salata de sfecla)
3. MARTI seara: salata cu piept de curcan (morcovi, telina, varza rosie – juliene, plus patrunjel, curcan – 200 g, muguri de pin, ulei de masline, lamaie sau balsamic)
4. MIERCURI, la pachet: patru sandvisuri (doua de scufitza), cu salata DE, nu CU, curcan. Ma rog, impropriu spus salata, caci vorbim, mai exact, de urmatoarea treaba diavoleasca: piept de curcan taiat cuburi (cca 200g), o legatura de ceapa verde, doua bete de telina, o mana de boabe de strugure roz, taiate jumatati, niste cheddar sau emmental, o mana de migdale, o legatura de patrunjel tocat siii, bomboana de pe coliva, cateva linguri de maioneza cu mustar de Dijon. Piper, desigur, mult piper. Chestia asta intre doua felii groase de paine neagra. Inmultit cu doi. Blagoslovit cu o salata verde sau ceva.

Un piept, patru zile, trei pranzuri si o cina. Riding the wave of efficiency. Pai… nu?:)

PS: Daca nu-i soare, bine si bec.

La foamea de lup, o tocanita instant, de curcan. Caci, vorba din popor: “si lupul satul, si oaia intreaga”. Carnea o mermeliti in tigaie bine bine, impreuna cu doi ardei grasi verzi, mari, ciopartiti la satar, doua cepe asisderea si doi ardei rosii, iuti din cale-afara. Nu asteptati inmuierea ardeilor, ca n-avem toata viata la dispozitie! Cum e gata carnea, cum azvarliti in schema niste rosii tocate si o mana de masline kalamata. Mai puneti miresme de tot felul (ce vi se lipeste de mana), fleoshcaiti cinci minute si gata. Luati cu paine.

Ei na c-a trecut si ziua mea (multumesc pentru gandurile voastre bune☺), si ne-am reluat programul obisnuit, ala in care mai schimbam un pampers, mai vedem un episod din Friends (a cata oara, oare?), mai gatim ceva… de-astea. Azi avem snitel de curcan in crusta de cornflakes, cu niscaiva cartofi la cuptor si cu o lingura dodoloata de crema de branza. Ca de obicei, mare smecherie nu e. Pieptul de curcan se taie felii subtiri, se sareaza, se pipereaza bine, se da prin faina si ou batut, apoi se trece vanjos prin gramajoara de fulgi de porumb zdrobiti. Se prajeste la foc iute, in tigaia cu ulei. Dietetic.

Garnitura avem cartofi taranesco-lenesi, care se fac in felul urmator: se decojesc, se spala, se taie rondele. Se sareaza, se pipereaza, se asaza pe fund de vas de yena. Stratul doi – rondele de ceapa, morcovi, ardei rosu si ardei iute. Gal gal cu ulei si mix de ierburi provensale si de la capat: cartofi, legume, ulei, ierburi. Prin gal gal intelegem foarte putin ulei cu totii, da? Asa.

Pe deasupra, numai bine le sade cartofilor niste kaizer afumat si impanat cu usturoi. Se da vasul de yena la cuptor, la foc potrivit, musai capac, sa nu se scortoseasca legumele.

Cand sunt gata si cartofii, radem o bucatica de telemea de oaie, o amestecam cu doua linguri de smantana, cu o ceapa verde tocata si cu nitel ardei capia rosu. Crema asta de branza merge la fix cu cartofii.

Nu am timp sa revizitez postul asta, ca Iepu’ si-a descoperit o noua abilitate: urlatul isteric. Gotta run, pofta buna la snitel, sper ca n-am dat-o cu mucii-n fasole in scriitura de mai sus. Laters everyone!

Traiesc in preistoria softurilor. Da. Pentru ca, va zic!, invariabil, noile versiuni sunt mai proaste si mai disfunctionale decat alea de dinainte. Drept care nu suport, da’ nu suport, sa mi se faca update de ce stiu eu ce soft (hint hint, husband 2.0-007). Din cauza de un astfel de update instalat fraudulos pe calculatorul meu de catre… cineva, mi s-a trosnit temporar blogul si nu v-am putut povesti ieri despre ruloul meu de curcan, care nu era rulou, care improsca si dadea pe-afara. Ma rog, daca mai intereseaza si pe alti utilizatori de WordPress, sa stiti ca Internet Explorer 9 e caca, cah, evil, alea alea. Odata instalat, adminul de blog nu mai merge neam, spre panica si damblalele utilizatorului-femeie. Dar sa nu ne mai punem poalele-n cap si despre mancare sa vorbim.

Pai deoarece eu stau acasa de cateva luni, intelectul meu e in picaj. Stiu tot despre irimonipepezavo, sunt consumator fidel de dileli gen happyhour si accesdirect, de teleshopping ce sa mai zic, visez efectiv reclama la dubleta, tigaia  fermecata cu doua funduri. Asa ca, vedeti, in contextul asta, Cireasa de pe tort e chiar elevee… s-avem pardon. Ei, si la una din emisiunile astea am vazut eu ca facea o tantica un rulou din piept de ceva cu ceva. Repede am improvizat, tzac pac, cu ce piept si ce ceva aveam prin casa.

Am batut bine o bucata de piept de curcan, ca pe snitel asa. Am intins-o pe folie de aluminiu (cica daca nu o folosesti foarte des, nu te omoara, says so on TV!), sare piper, felie de ceva mezel crud-uscat (Printesa, Dana si cine a mai zis bacon – nu si de data asta), cascaval de capra, sparanghel si niste fasole verde. Am rulat cu dibacia care ma caracterizeaza (nu) ruloul si l-am bagat la cuptor intr-o tava. La foc destul de maricel. Dupa ceva vreme, cand am vazut ca da pe-afara cu zeama, am desfacut pachetul si l-am lasat sa se usuce in “vant”, tot la cuptor. 

Langa minunatia explodata am prestat primii cartofi noi de anul asta, fara fandoseli, doar cu nitel ulei, sare grunjoasa si usturoi verde. De asemenea la cuptor. Vorba lui Pufix, ar trebui sa facem odata o oala mare mare de cartofi noi si-atat, ca tare buni sunt, fir-ar! 

A fost bun, in ciuda aspectului “scurs”. Daca n-ar fi avut branza, ar fi mers si rece, pe post de rulada aperitiv. Asa – mai bine cald, ca nu-i bun cascavalul topit-racit.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

La finalul buletinului informativ, pe principiul “stiri sportive despre ce-au mai babardit folbalistii”, doresc sa imi exprim narcisistic punctul de vedere re’ la articolul asta, comentariile iscate ieri pe seama lui pe facebook si balamucul aproape de nestavilit din capul meu pe subiectul sarcina si parenthood. Nu citesc hotcity si nici pe doamna asta de semneaza articolul nu o stiu, daca nu posta Bogdana link, n-as fi ajuns in veci pe-acolo. Sintetizand, da nenica, e greu sa faci si sa cresti copii, e mult mai usor sa nu-i faci si cu mana pe inima si asumare maxima sustin ca fericirea si linistea de dinainte se duc de suflet odata ce devii parinte. Si desi semnatara articolului a bulit cronologia (ca se pare ca e invers decat zice ea, la inceput mai greu, apoi mai usor), eu ii dau dreptate in mare parte si coalizez cu dumneaei impotriva ideii se pare unic acceptata de societatea mamelor bune (as opposed to denaturate) ca… well… lucrurile nu-s roz ca in snitelul de l-a mancat printesa deunazi. Si sa admiti chestia asta e inca tabu, si societatea te face sa te simti oleaca de failure when you do, si mai bine-ti bagi o soseta in gura, afisezi zambetul de sacrificiu si te dai cu restul de mame.

Unde sunt eu in toata chestia asta? Pai sunt pe-acolo pe unde inca mai caut calea prin care esti parinte fara sa fii “martir”. Sunt sigura ca exista, la fel cum sunt sigura ca nu construiesti fericirea pe un munte de renuntari. 

Aveam o pofta groaznica de junk food. Mai aveam un copil de 4 kile atarnat de constiinta. Asa ca m-am pus de-am facut burgeri de casa. Cu coleslaw de casa si cartofi prajiti de casa. Dar sa va povestesc.

Cumparasem de la Billa niste piept de curcan si stateam azi dimineata pe gandurile alea putine ale lauzei – sa il bag la congelator, sa nu… ce ziceam? (obosita, nenica!). Pana la urma m-a strafulgerat inspiratia si m-am apucat, intr-o pauza de Iepu’, asa cum se intampla mai nou toate lucrurile in casa noastra, sa maruntesc pieptul de curcan la robot, ca sa iasa un fel de carne tocata. Cred ca am avut cca 500g de carne. Pe care, odata tocata, am amestecat-o cu un ou, nitel patrujel verde, o felie de paine inmuiata in apa si maruntita bine bine, sare, piper, nomu smokey peri-peri, sos de soia, cimbru… Parca atat. Din amestecul asta au iesit patru chiftele mari, turtite, pe care le-am pus pe gratarul incins.

Pe acelasi gratar am pus si chiflele taiate in jumatate. Nu am avut the real burger chifle, am folosit unele de-alea cu faina de cartof. N-a fost rau deloc. Desigur, am si carbonizat vreo cateva, ca aproape am adormit in picioare pazindu-le. Nu-i nimic.

Bun. Acuma, langa chiftelele astea bune tare, am trantit niste cartofi prajiti adevarati, de-aia din cartofi, plus o salata de cruditati (din morcov, telina, maioneza, mustar, piper)

Aveam timp de pierdut, nu ma retinea nimic, asa ca m-am apucat sa aranjez frumos pe farfurie chifteaua de curcan, niscaiva cartofi, cruditati pe pat de salata verde, jumatate de chifla unsa cu mustar si tapetata cu felii de avocado, precum si cateva rosii cherry azvarlite pe-acolo artistic.

A fost foarte bun! A zis si Pufix, si nu cred ca doar pentru ca era capiat de somn, fiind el azi noapte de garda la schimbat iepurica de pampershi. Acum ma duc sa insel vigilenta lui bebe si sa mai fac ceva treaba prin casa, pana nu se face iarasi vremea de mancat. Da, ati ghicit, ma tin batoasa, eu chiar cred ca pot sa le fac pe toate.  Am cearcane ca doua plicuri imense de ceai atarnate de ochii mei razna, iar cand vorbiti cu mine va aud doar partial, dar da, sunt bine. Ca nu stiu cum se face, dar am cel mai dragutz copil din lume:)

O stiti pe aia cu “gone in 60 seconds”? Pai cam asa si eu in ultimele zile. Ba cu iepu’, ba pe la bucatarie. Ca de mancat tre’ sa mancam si eu n-am de gand sa ma las, no way, nu nu nu! O fi scorul 1-0 pentru tine, dar lasa ca te dovedesc eu, bai bebe bai! Chiar daca asta inseamna sa incep o mancare dimineata si s-o termin noaptea. Vorba desenelor animate, nu zaietz pagadi!

Ei, si cu acest plan maret in cap, hotarata sa-mi demonstrez ca nu ma face pe mine un omulet de 3 kile juma’, am dezghetat o bucata de piept de curcan, crezand ca e piept de pui. Dar ce mai conteaza! Am taiat carnea bucati mici, le-am tavalit prin nitica faina cu boia, sare, piper si cimbru si le-am perpelit delicat in unt amestecat cu cca o lingura de ulei de masline. Stiti metoda. Dupa aia, in ce-a ramas in tigaie in urma carnetului, am calit vreo trei morcovi taiati rondele, o ceapa mica si cateva felii de ardei rosu, tocate marunt.

Intr-un vas de yena am asezat asa: strat de dovlecei taiati rondele, carne, morcovi si iarasi dovlecei. Am condimentat fiecare strat, am “picat” niste ulei de masline si niste apa fiarta, nu prea multa. Am acoperit vasul si l-am dat la cuptor, la foc potrivit.

La coada am incropit un sos din iaurt si marar, ingorsat cu nitel amidon alimentar. Pe asta l-am turnat peste mancarea de dovlecei si am lasat vasul descoperit la cuptor inca vreo cinci minute. Am facut si o mamaliga alaturi, ca mi s-a parut ca merge. Pe care mamaliga nu am mancat-o calda cu dovleceii, ci am lasat-o sa se raceasca si am taiat-o felii. A fost bun, si chiar daca nu era, nu-i momentul sa facem nazuri. Sa zicem merci ca nu mancam paine goala zilele astea. Nu zic bine?:)

… seara serveste curcan prajit uscat (in tigaie, fara pic de ulei, doar cu iuteala), cu garnitura de morcovi glazurati (la vas de yena, cu otet balsamic, un strop de ulei de masline si unul de sos de soia, plus sare si cimbru dupa gust) pe pat de spanac crud. In alta ordine de idei, tocmai am implinit 500 de posturi, dar sa nu ne bucuram excesiv, ca acush vine aniversarea de doi ani a blogului si tre’ sa mai pastram entuziasm si pentru aceea. Hazzah!

P.S.: Cine ar fi crezut ca postul cu numarul 500 o sa fie unul de dieta:) Happy 500!