Buna dimineata de la Starbucks:) Afara e moartea cadracudefrig o primavara superba si mlastinoasa insorita, dispozitia e prafutz buna, ieri am mancat spanac la micul dejun. Ati inteles ceva? Nici eu. Here we go again:))

Si cum vorbeam eu asa cu o amica despre garnituri de legume si cum sa faci sa nu ti se mai lipeasca de mana numai si numai cartofi, zice ea: ba, dar nu scrii tu o postare asaaaa, organizata, cu alde cinci idei de garnituri care nu involva tuberculoshii? Scriu, zic, parol ca scriu. Ba ti le fac si top, face-ti-le-as!

Asadar:

1. Pe locul intai, radacinoasele marinate si coapte in cuptor. Sfecla rosie, morcov, radacina de telina, cartof dulce, pastarnac, dovleac… cam asa. Taiate julienne. Adaugat nuci pecan. Marinat totul intr-un amestec de ulei de masline, putintel otet balsamic, miere, susan si rozmarin proaspat. Pus legumele ca atare, cu marinata cu tot, intr-un vas de yena. Copt la foc mic. Be-lea!
2. Vine puternic din urma fasolea verde (verde, deci, nu galbena, da?) cu gremolata. Adica fasole verde oparita un minut doua in apa cu sare, stropita cu ulei de masline si garnisita cu lingura de pomana doldora de patrunjel, usturoi si coaja de lamaie rasa (aka gremolata).
3. Pe locul trei, sote-ul de morcovi cu chimen. Morcovi mici, trasi la tigaie in ulei de masline cu o manuta (mai mica) de chilli si o mana (mai mare) de chimen, stinsi cu suc de portocale si serviti numaidecat. Fusion intre doua soteuri: hai si cu niscai cimbru verde.
4. Pe locul patru, “fasolica se intoarce!” Tot verde, tot blansata, iar apoi trasa la tigaie cu cateva linguri de quinoa si cu mai multa sau mai putina harissa, dupa puterile papilelor fiecaruia.
5. Last but not least, mazarea oparita lejer in apa, amestecata de calda cu unt si busuioc proaspat tocat.

In poza, niste spanac. Nu-i garnitura, e de breakfast. Cica se amesteca spanacul (decongelat si bine scurs, in cazul asta) cu niste branza proaspata de capra si o lingura de iaurt gras. Se intinde in strat subtirel pe fundul unui vas de yena. In capul lui, se sparg oua de prepelita. Se coace nitel treaba in cuptor. Rezulta un soi de pizza cu blat de spanac si topping de oua:) Mult bun! De mancat cu salata de rosii cu quinoa si patrunjel. Adica na, noi asa am facut.

Ah, si daca aveti, ca mine, un mare fix cu inoculatul spanacului in viata familiei care il uraste, luati de aici inca doua retete, la inspiratie asa: http://bonduelle.ro/4culori/recipe/clatite-cu-spanac-la-cuptor (in all fairness, asta ma apucasem sa fac ieri dimineata, dar dupa aceea mi s-a facut asaaaa de lene, ca am mers pe varianta mai simpla) si asta http://bonduelle.ro/4culori/recipe/spanac-pe-pat-de-mamaliga-cu-oua-de-prepelita. Din campania concurs Bonduelle, unde am dat si eu cu subsemnatul, in calitate de omu-cu-hrana-sanatoasa:D

Hai happy spring!

PS: Si afara ploua ploua… Nu e loc de dumneavoastra:)

Sunt cateva treb’shoare care merg impreuna de vis, de exemplu dragostea si casnicia. Sau Batman si Robin. Sau Mazi si prosecco. Sau, in cazul asta, morcovii si cimbrul. In schimb, doua lucruri care nu merg deloc impreuna sunt trezitul dis de dimineata si cu mine. De aceea, daca e sa fie pachetel pentru a doua zi, ori e ceva ce se poate face de cu seara, ori ceva ce se realizeaza intre un spalat pe dinti si o sesiune de razgai cu Iepurs. De exemplu, aceasta incropeala cu morcovi rasi, cimbru, feta, spanac si migdale crude. Singura complicatie e ca morcovii se trag lejer la tigaie, in doua linguri de ulei de masline parfumat cu crengute de cimbru si stins, post morcovi, cu niste zeama de portocala.

Am salata asta in drafts de o vesnicie si tocmai am realizat ca mai e toamna fix doua zile. Grabiti-va, deci, caci nu exista mai mare transgresie pe lume decat o salata de toamna executata iarna.

[PS se intoarce.] PS: Alergati, macar in gand. Antioxidati-va. Plasati-va strategic in calea imbratisarii.

Later edit: A iesit soarele:-)

Cat pe ce sa uit de asta, dar lasa, numa’ bine ca e vineri si va puteti organiza sa prestati in weekend. Se cheama impropriu placinta, ca nu are foaie. E asa, o derivata a negresei, doar ca in loc sa fie dulce, e sarata, si in loc de cacao are spanac. I bet ca n-ati inteles nimic si exista si o explicatie pentru asta. Explicatia fiind ca am o zi de-aia in care simt ca mi se scurge tot creierul printr-o gaura mica, pic pic intr-un pahar de plastic de-ala de la fantana. Ma uit la el si suspin: atata doar mi-a mai ramas? Ok, it’s not THAT bad, dar daca nu ma rasfatz pe blog, apai unde?

Revenind: placinta cu spanac. Se opareste spanacul, se scurge bine si se toaca marunt. Intr-un vailing mare se borfoleste el cu multa branza rasa (feta, oaie, capra, whatever works for you). Se adauga iaurt, ca sa fie o compozitie moale. Se incorporeaza si niste oua batute. Se pune piper dupa gust, gustul meu zice ca mai mult e mai bine. Sare nu prea, ca e branza sarata destul. La coada punem faina, in ploaie, cat sa rezulte o compozitie curgatoare, cam ca la briose. Nici lichida ca la clatite, nici tzapanoasa ca la foaia de placinta. Ei, scurgem placinta intr-o tava unsa cu unt si tapetata cu faina. Batem unu-doua oua bine bine, si le dam drumul peste placinta, aranjand lucrurile in asa hal incat sa o acopere perfect. Se da tava la cuptor, la foc mediu. E gata cand e gata (stiti, testul cu scobitoarea, sa ramana curata, cum ar veni). Nu imi cereti cantitati, ca, desigur, nu am. Am facut din ochi, intr-o proportie vaga de jumatate de spanac calare pe jumatate de branza rasa.

Altfel, urmeaza weekend fain, ma vad cu mamele, ma vad cu o fata frumoasa de care mi-era tare dor, avem in plan niste parc cu Bubu, lots of gym time, o piata rapida, musai pentru narcise si cartofi noi, niste cooking, niste curat… asa, ce face omul in cele doua zile in care nu munceste organizat:) Stay tuned aici pentru (si mai multe) poze cu convershii galbeni, daca vreti sa vedeti pe unde ma mai poarta pasii. Aceasta noua dileala, acest joie de vivre si reason to be, ma bucura nespus zilele astea. Ceea ce va doresc si voua.

PS: Imbratisati un copac. Faceti fapte, nu asteptati dupa ele rasplata. Purtati-va cu mandrie pantofii.

Acum doua zile am primit complimentul complimentului, I quote: “god, deci esti un enimăl energetic”. Ca urmare, suspectez eu, a faptului ca ma duc ghebos la sala, aproape zilnic, dupa birou, transpir acolo ca un mistretz la ecuator, vin acasa, iau berbeaca de 2 ani si 13 kile de coarne, o jucam, o impachetam, o culcam, apoi fa tu si mancare, mananca si zau, mai spala-te. Si uite-asa, carnetelul de bal e plin. Iata de ce am devenit adepta bucatariei fusion. Dar not in the traditional sense of the word, ci in propria interpretare. Ce fuzionam? Pai, de exemplu, resturi de mancare cu mancare proaspata, turta dulce cu lapte batut, branza topita cu ciorapi de lana (ok, I’m kidding:)), sau, intr-un caz mai fericit, spanacul maica-mii cu mici margele marca proprie. V-am bagat in ceata? Hai sa va scot.

Cica facuse mama o mancare de spanac. De-aia neaosa munteneasca. Cu bulion, nu cu lapte si usturoi cum facea buna de la Arad. Foarte bun si asa, nimic de zis. L-as fi mancat cu oua, dar mancasem oua dimineata. Cu orez parca nu-mi venea. Intr-o doar m-am apucat sa croiesc niste morcovi julienne. Niste vrejuri de telina s-au impiedicat si ele de cutitul meu. Fost-au astea doua aruncate in tigaia cu ulei de masline si lejer sotate la foc potrivit. Noi, la scoala fusion, nu ne ferim de ce avem prin congelator, ciuperci gasim, ciuperci punem. Legumele sotate gata, am pus sare, piper, niscai ierburi si un sosulet incropit din smantana dulce, capere, zeama si coaja de lamaie. Le-am flendurit bine in tigaie si le-am tras-o cu niste farfalle proaspat fierte. Nici bine nu s-au imprietenit, ca mi-am adus aminte de spanacul maica-mii si tzusti cu el in cratita. A iesit o combinatie tare buna. Careia i-a stat foarte bine langa niste somon foarte simplu tras la tigaie. Ma scuzati, dar this is fusion at its best!

Asa. Doua lucrusoare mai vrea sa va zica enimălul energetic, nici unul din ele revelator, deci feel free to skip.

1. Exista un timp pentru toate lucrurile. Anul trecut am zis eu ca ar fi frumos din partea mea sa-mi fac abonament la sala. Am mers chinuit si din joi in doi vreo o luna de zile, dupa care m-am declarat invinsa, cica nu aveam timp. Eram pretty much in acelasi deep shit ca si-acum, dar nu era, dom’le, momentul. Anul asta, desi na, n-am primit inca ziua aia de 48 de ore pentru care ma tot rog, mi-am refacut abonamentul si m-am dus, come rain or snow, pe jos (daaaa?), cu un drive de-ala de… cum ii zice… asa, enimăl energetic! Morala: venise timpul, mai. Cred ca o apucata de streche in aceasta oranduiala, fara sa am pretentia ca inteleg ce e in spatele ei. Asadar, daca nu va iese ceva, don’t give up. Incercati peste o zi, o luna, un an… Si-gur exista un timp al tuturor!

2. Cand primesti fix perechea de convershi galbeni pe care ti-o doreai, pictata manual cu boabe de mazare si mesaje motivationale (pe unul scrie “suntem ceea ce gandim”, iar pe celalalt – “suntem ceea ce mancam”), si nici macar nu e ziua ta, intai zici “Holy shit!”, apoi sari ca iedu’ in mijlocul open space-ului si la urma te loveste, finutz ca trenul, gandul ca masura a ceea ce esti e fix gestul asta neasteptat, extraordinar, pe care cineva s-a simtit inspirat sa-l faca. Pentru tine. Dincolo de faptul ca ma simt azi si mai norocoasa decat de obicei, ma gandesc cu bucurie ca ceva bun oi fi azvarlit si eu inspre lume, daca asa ceva e ce-mi intoarce ea. Sunt coplesita.

PS: Faceti-va bucatica voastra de bine. Nu fiti puristi. Sincronizati-va.

… seara serveste curcan prajit uscat (in tigaie, fara pic de ulei, doar cu iuteala), cu garnitura de morcovi glazurati (la vas de yena, cu otet balsamic, un strop de ulei de masline si unul de sos de soia, plus sare si cimbru dupa gust) pe pat de spanac crud. In alta ordine de idei, tocmai am implinit 500 de posturi, dar sa nu ne bucuram excesiv, ca acush vine aniversarea de doi ani a blogului si tre’ sa mai pastram entuziasm si pentru aceea. Hazzah!

P.S.: Cine ar fi crezut ca postul cu numarul 500 o sa fie unul de dieta:) Happy 500!

N-am mancat cartofi dalmatieni la Taverna Sarbului, dar am auzit despre ei numai de bine. Asa ca aseara m-am apucat sa-i recreez din imaginatie, neavand, ca de cele mai multe ori, chef sa ma uit pe net dupa reteta, dar avand o mare foame, cartofi de la Cornu si spanac la congelator.

Pai am curatat cativa cartofi mititei si i-am taiat rondele, cam ca pentru chips-uri asa, dar mai grosute. In tigaie am incins lejer niste ulei de masline aromat cu vreo 5 catei de usturoi taiati si ei, plus o lingura rasa de chilli. Am deversat cartofii peste, i-am invartit de cateva ori si-apoi am turnat peste ei o ceasca de apa. Am acoperit tigaia si i-am inabusit asa, tot picurand din cand in cand apa, pana s-au inmuiat. I-am sarat, piperat si oreganizat si la coada am pus peste ei spanacul congelat. Cand s-a topit, am asteptat sa scada zeama si sa se aureasca putin cartofii. Apoi i-am dat la o parte.

Alaturi am tratit niste pulpe de pui la cuptor (aceeasi metoda ca la aripioarele de saptamana asta, foarte mult bun!) si o strasnica salata de rosii cu patrunjel si masline verzi. Eiii, si pe urma m-am apucat sa fac poze. Si m-am umplut efectiv de spume, ca nu reflectau deloc realitatea din farfurie. M-am purificat cu o sesiune de infierat public, pe facebook, perversul device Canon 450e (cica d, imi sufla Pufix:)) si-abia apoi m-am bucurat si eu pe deplin de asa mancare delicioasa.

Azi e Friday☺ Friday☺, la la la la la la la la. Maine e sambata☺, sambata☺ – avem in plan o “supriza-surpriza”, dar si ultimul gratar pe anul asta, asa ca abia astept sa relatez porcescul dezmat (there WILL be porc, sper!). In rest, nu stiu ce sa mai gatesc, I’ve run out of ideas:p Voi ce planuri aveti? Cheers!

Later edit: am uitat ca la cartofii cu spanac am pus la sfarsit si o lingura de smantana:D