Nu stiu de ce are una lume impresia ca salatele sunt usor de facut, de fapt ele sunt foarte time-consuming si rareori aducatoare de satisfactii comparabile cu, sa zicem, o bucata de carne de porc. Eh, mai gresim si noi, deh.

Avem aici inca o salata rece cu paste (remember http://easypeasy.ro/2010/10/salata-rece-cu-paste/). Fussili fierte al dente, racite si tavalite printr-un dressing dintr-o lingura de mustar, o lingurita de pesto si nitica smantana dulce, pentru finete. Adaugate apoi ceva legume congelate, preparate la aburi (eu am gasit la Mega Image un amestec legume pentru cous cous, din gama 365 – contine naut si alte alea si mi s-a parut potrivita combinatia). Apoi fileurile de cod, aburite si ele in prealabil, plus niste sparanghel, plus un ou fiert. Piper, sare, gata. Ei da, pare iute, dar nu e. Ca pana fierbi pastele, pana fierbi oul, pana aburi, pana alea alea – prea complicat. Mai bine o friptura, I always say!

Ipotetic vorbind: daca o bucata de porc si o farfurie de paste ar atarna deasupra unei prapastii si eu as putea s-o salvez doar pe una din ele, ce as face? Pfff, talk about impossible choices! Probabil ca m-as arunca in gol cu gura cascata, sperand sa gust si eu ceva inainte sa ma astern lata pe fundul haului.

Spre norocul meu, aceasta problema bizara nu se va pune niciodata in viata reala, unde loialitatile mele se impart fericit intre una si alta. Dar daca porc nu cred ca as putea sa mananc in fiecare zi, ca probabi, as ajunge sa nu-l mai apreciez la justa valoare, paste as manca dimineata, la pranz si seara fara sa obosesc. Uneori mananc paste simple, fierte, peste care pun putin ulei de masline, sare, piper si busuioc de-ala uscat, din plic. Lame, I know:p Iar cand ma duc la mancatoria mea preferata de paste (adicatelea asta – si atentie, ca nu endorsez nicio alta Trattoria Il Calcio decat pe aceasta, care-i prima si e the real deal), imi comand aproape de fiecare data acelasi fel de paste – aglio olio e gamberi, fara rosii uscate si cu extra patrunjel. Se intampla destul de rar sa gust alte soiuri, de obicei cand merg cu prietenii si le ravasesc farfuriile fara rusinica (vai, mai stiti episodul ala din Friends cu Joey doesn’t share?)

Ei, ideea e ca am fost vineri seara la trattoria noastra de cartier, unde, ca sa nu ma dezic, am comandat tot infailibilele aglio olio, dar am gustat (a se citi ras o cantitate zdravana) si din niste paste al forno pe care si le comandase Bursucu’, ceea ce mi-a dat de lucru in weekend, ca si asa nu stiam ce sa mai gatesc si eram zdrente cu nervii si inspiratia.

Mare smecherie nu e. Se fierb pastele al dente (sa fie ceva paste scurte, like fusilli sau penne) si se lasa la scurs. Se cubulesc o bucata de piept de pui fara os si piele si cativa carnati de bere, se tavalesc prin nitica faina, boia, sare si piper si se perpelesc binisor intr-o tigaie cu putin ulei. Se adauga doi dovlecei taiati cuburi si se mai agita putin treaba. Cu oleaca de cimbru presarat peste si niste chilli daca va place iute. Se extrag toate astea din tigaie si se pun deoparte intr-un castron.

In grasimea ramasa se calesc o ceapa mica, tocata marunt, un ardei rosu si vreo doi morcovi taiati rondele. Se sting cu putintica apa si se inabuse cu capac pana se inmoaie cat de cat (pe gustate la morcov, ca ala e cel mai tare). Le dam si pe astea la o parte.

Mai facem rapid un sos rose din suc de rosii sau pasta de tomate, sare, piper, cateva linguri de smantana (de-aia normala, nu dulce) si, daca va place, niste alcool (like un strop de coniac sau de vin rosu) – proportia de rosii versus smantana e dupa gustul fiecaruia.

Amestecam intr-un vas termorezistent pastele, carnea, dovleceii, ardeiul cu ceapa si morcov, apoi sosul. Dam la cuptor la foc mic pret de vreo 30 de minute, sa se patrunda bine aromele. Musai acoperit cu folie sau capac, ca nu vrem sa iasa crustoasa treaba. For the finishing touch, radem niste mozzarella pe deasupra si mai lasam vasul descoperit la cuptor inca vreo doua minute, sa se topeasca frumos branza. Decoram cu busuioc proaspat si mancam in nestire, aducand neincetate omagii cui a inventat pastele – mare om!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Acum ce ne-am potolit burtile, intrerupem programul obisnuit cu un buletin informativ din ceea ce s-ar putea sa fie ultima mea saptamana de graviditate (aleluia!). Intrebare: 25 martie este ziua cand:
a. se deschide primul H&M in Romania
b. crestinii sarbatoresc Buna Vestire (foarte tare semnificatia, by the way – http://ro.wikipedia.org/wiki/Buna-Vestire)
c. se naste LV

Pai hopefully, toate cele de mai sus. Din pacate aflam abia joi seara… Va rog sa ne tineti pumnii pentru 25, ca gandul de a mai astepta inca cinci zile peste mi se pare ucigator. Ah, si avand in vedere ca pe 25 sunt ocupata, nasc, ma vad nevoita sa refuz marele premiu roblogfest in favoarea urmatorului clasat, multumesc☺

Nici alfredo, nici primavera, ceva in between. Adica niste paste cu niscaiva legume si cu un sos alb, smantanos. Numaidecat sunt gata (pe principiul “Mai e mult pana la Radauti?” “Nah, numaidecat ajungeti” – si mai mergeam juma de zi, poveste reala de cand am facut turul Moldovei cu babacii prin ’90+).

Un piept de pui se taie cubulete si se soteaza in unt, cu putina sare si piper proaspat. Se transfera pe o farfurie, iar in grasimea ramasa calim dovlecel, morcov, mazare si praz taiat rondele fine. Cu ceva ierburi ca sa dea gust, ce va place, eu am pus oregano si busuioc. Se inabuse legumele cu putintica apa si se lasa la foc mic pana scade zeama si ele-s moi.

Separat facem sosul. Topim intr-o craticioara (de preferat una cu fund dublu), 1/4 pachet de unt cu o cutie de smantana dulce, o lingura de smantana normala si ceva branza rasa (eu am folosit niste resturi de mozzarella si cascaval, ca asta mai aveam prin frigider). Cand sosul e omogen si grosut, adaugam sare, piper, putina (foarte foarte) nucsoara. Pe  gustatelea. Desertam in sos carnea si legumele, amestecam putin si gata-i pranzul. Cu paste bune, fierte al dente, si cu patrunjel proaspat.

Ieri zice printesa: nu vrei tu sa trec pe la tine sa-ti aduc niste paste bune de la Vapiano, aglio olio cu extra muguri de pin, de-alea cum iti plac tie? In replica, o voce miorlaita: “mai bine prajituuuuuri”. Bon. Vine draga de ea cu ditamai cartonu’ cu de toate prajituricile bune, no cioco, just fructe, dupa cum ceruse pacienta consemnata la domitziliu. Le mancam, ne mai veselim, ca doar vorba aia, in cinstea musafirilor ne-am spalat si pe cap.

Ei, si pleaca Ioana si raman eu singura-singurica, cu gandul la, desigur, spaghetele cu pricina. Si cum in casa asta cred ca putem trai lejer doua saptamani fara sa mai iesim din ea (I like to stock up, in caz de dezastre naturale sau ceva:p), uite ca aveam de toate – si spaghettini no.3 de-alea subtirele, cum se cade, si creveti (best deal la Real), si patrunjel, si muguri de pin (tot de la Real, scumpi cu flacari, dar deliciosi!). De la gand la vorba la fapta – pastele erau deja fierte al dente, crevetii – decongelati lejer intr-o tigaie cu putina zeama de lamaie si scursi bine, mugurii de pin – ostoiti in alta tigaie, cu o mana de chilli, vreo patru catei de usturoi feliati si cateva linguri de ulei de masline. Shuffle toate astea, plus sare, piper si patrunjel verde, si gata. Din seria “quickies” – in jumatate de ora se fac, se mananca, se suspina de placere si se trage si un pui de somn. Mangiare, alea alea, enjoy!

PS: De pe frontul “jelly belly” raportez ca lucrurile arata mai bine, ne mai lamurim ce si cum la controlul de marti, dar se pare ca repaosul chiar ajuta. Mai greu cu plictiseala si stresul, dar uite-asa, mai o prajitura, mai o pastila, mai trei Snickers double, mai un episod nou din Grey… trecem noi si de asta. Va multumesc pentru mesaje ♥

Sunt un hogger de chestii pretioase. Ma incanta peste masura, dar nu le folosesc niciodata. M-am uitat trei saptamani la o cutie de macarons de la Madame Lucie, ca mi-a fost mila sa o desfac, erau asa pretty! De s-a suparat Boo pe mine, ca ea mi le adusese. Ei bine, no more! Am zis! Am de gand sa folosesc tot! Si Fleur de Sel de Camargue pe care le-am primit de la Florin (dap, I still have those:)), si uleiul de trufe adus de Boo de la Paris, si toate alte fitzoshesii pe care le mai am prin bucatarie. Na!

Am decis sa incep cu branza mimolette. Adusa tot de Boo, tot de la Paris. O bucata asa frumoasa de branza portocalie, de consistenta parmezanului, dar cu un gust aparte. Cand am taiat-o bucati, jur ca a curs sange:)) Anyways, I did it, nu sunt mandra de asta, dar macar n-a murit prin frigider ca alte si alte lucruri bune si equally pretty.

Daca urasc vreo activitate anume in bucatarie, afara de spalat vasele, apai datul pe razatoare este aceea. Drept pentru care, in loc sa rad mimoletta, am bagat-o la robotul meu mic Braun multiquick si-am facut-o imediat praf. Pe care l-am topit intr-o craticioara la foc mic, in creme fraiche. Amestecand continuu, sa nu se lipeasca. A iesit un minunat sos de branza topita, pe care l-am turnat peste niste fussili si ceva legume – conopida, broccoli si morcovi – aburite dupa ce-au stat la congelator. Putin piper proaspat macinat si gata.

Consideratii de final: In loc de mimolette se poate folosi orice tip de branza galbena, tare si razuibila. In loc de legumele astea, merg orice altele. In loc de paste se pot balaci in improvizata branza topita doar legume. Ce mai, totul e inlocuibil.

Descoperire accidentala si viitor proiect easypeasy.ro: branza topita de facut in casa. Vorba cantecului prost inteles: “Sweet cream is made of cheese/ Who am I to disagree”.

No pasta, no joy. Prea mult a trecut de cand n-am mai gatit paste si desi I cheated cu Vapiano de cateva ori, musai se impunea o recuperare acasa, wtf. Asa ca aseara am pus mana de-am facut un fel de ragu adaptat, va zic eu mai incolo ce-am “sarit” din reteta originala.

Pai pancetta nu aveam, dar aveam una bucata sunca de casa afumata, o minunatie. Acu’ ce sa va zic, la ragu ala de la mama lui nu se foloseste afumatura, noroc ca a casa di Pufix suntem din cale-afara de flexibili atunci cand e vorba de retete, cam ca la gimnastica ritmica asa. Cum ziceam, am taiat sunca de casa cubulete si am calit-o in putin ulei de masline. Am adaugat, sa zic, vreo doua linguri de morcov, telina si ceapa, tocate marunt. Le-am amestecat bine pana s-au aurit frumusel pe toate partile. Pe urma am pus carnea tocata de vita, cred ca vreo 300g sau asa ceva.

Carnea se caleste la foc iute, despartind-o bine cu furculita ca sa  nu ramana bulgari. Odata perpelita si ea, am turnat peste o conserva de rosii taiate. Sare, piper, busuioc, un paharel mic de vin rosu si gata, lasam sa fiarba la foc mic, mai completand din cand in cand cu suc de rosii sau apa. Aici era momentul cand reteta aia adevarata zicea sa punem un pahar de lapte in compozitie, dar cum Pufix the man nu prea are voie lapte, am zis sa skip it. Dupa cum nici timpul de fierbere (3-4 ore!!!) nu l-am respectat, ca n-am atata rabdare cat sa ma uit la o fiertura cu orele. Ragu alla bolognese e un sos bun de mancat cu ceva paste late: tagliatelle, fetuccine sau papardelle, nu spaghetti.

Eu zic ca pana la urma a iesit ce trebuie, desi pana la final mi se facuse foarte foarte rau de la mirosul unui peste pe care-l aveam la cuptor (hachitze de gravida, deh), asa ca n-am apucat sa gust mancarea, vedem azi la pranz ce si cum. Enjoy!

Pentru ca am dormit azi-noapte, dimineata am sarbatorit cu un mic dejun hipercaloric si sugary – o budinca din paste, cu branza dulce si stafide. Am fiert doua cani de paste. Am amestecat doua pachetele de branza de vaci (500g) cu 4 oua, 2 plicuri de zahar vanilat, 2 linguri de zahar tos, coaja rasa de la o jumatate de lamaie, plus zeama stoarsa, si niste stafide, mai multe-asa. Am mozolit bine pastele cu amestecul asta de branza, am desertat budinca intr-o tava si am dat-o la cuptor la foc mic, vreo juma de ora. Se taie mai bine daca o lasati sa se raceasca putin. Evident ca eu am pus zahar si peste ea, fiind, eminamente, un porc. Enjoy:)

… what would that be? La mine e clar: spaghete aglio olio e peperoncino, cu patrunjel si muguri de pin!

Dupa dezmatul de sambata seara – cand yet again am avut casa plina asa cum imi place mie, iar pe masa – paste cu sunca, ciuperci si sos de rosii, coplesite cu tone de mozzarella si gratinate la cuptor (toate dovezile au fost sterse) – mi-au ramas o groaza de spaghete. Nu cred ca o sa invat vreodata sa apreciez cate paste tre’ sa fierb pentru ceva. Cu cele scurte ma mai descurc, o cana pentru fiecare portie… Cu astea lungi insa… different story. Cert e ca surplusul de sambata seara putea hrani lejer o familie cu patru copii. What to do, what to do? Pai spaghetti & meatballs, I figured. Adica, in traducere libera, chiftelute cu sos, in cuib de spaghetele mele fierte cu o seara inainte.

Pentru chiftele am folosit cam 400 de g de carne tocata amestec (vita-porc) si mi-au iesit 24, potrivite ca marime. Carnea am framantat-o cu o ceapa mica tocata marunt, un catel de usturoi, oleaca de miez de paine muiat, un ou,  verdeata, sare si piper. Am prajit chiftelele in putin ulei de floarea soarelui. Apoi le-am dat deoparte si m-am apucat de sos.

1 ceapa mica,  1 catel de usturoi, niste chilli si niste vin rosu, 1l de suc de rosii cat mai bun (daca aveti de casa e minunat) si o conserva de rosii tocate. Sare, piper si o mana zdravana de busuioc. Ceapa se caleste in putin ulei de masline, amestecand bine bine pana devine asa, sticloasa. Pe urma adaugam usturoi pisat si chilli. Stingem cu vin si adaugam suc de rosii si rosiile din conserva. Lasam sa fiarba la foc mic pana se mai ingroasa, apoi dregem de sare si piper, adaugam busuiocul si mai fierbem 1-2 clocote. Tavalim chiftelele in sos si le lasam asa pe foc mic, cat sa prinda gust de rosii dulci. Si-apoi, cand e gata mancarea, luam cu polonicul si punem peste spaghetele aburinde. Ah, si-asa ar fi mers un pahar de vin rosu langa. Damn! Well, enjoy:)

E o zi care inspira mai degraba la supa aburinda decat la salata rece, dar acu’ ce sa facem, daca de asta am avut chef… Pai e simplu: fierbem pastele (scurte) al dente, in apa cu sare. Le balacim in apa rece cand sunt gata, ca sa se desparta frumos. Apoi le toss and turn cu niste ulei de masline, o lingura de pesto, sare si piper. Salata in sine nu se amesteca, asa ca make sure ca pastele sunt drese de condimente si toate cele inainte sa puneti restul ingredientelor, zise si “ce-aveti prin frigider”. De-aici incolo combinatiile sunt infinite. Eu am pus asa: rosii cherry taiate jumatati, o “galusca” de mozzarella in zer (evident, zerul se scurge inainte si branza se taie bucatele mai mici), frunze de valeriana, masline kalamata, muguri de pin prajiti lejer in prealabil, un ou taiat sferturi si 2-3 file-uri de ansoa. As fi vrut sa pun si ardei gras, dar am uitat. La final, sare, piper si gata. O salata numai buna de impachetat pentru un pranz sanatos la birou.

Urmeaza un weekend cu musafir de vaza, pentru care vom gati (sper) un pranz delicios, plus una duminica de facut placinte multe cu mama, sa miroasa frumos in casa si sa zburde nugget de fericire pe dinauntru:)) S-aveti doua zile calde si aromate!