Recunosc cinstit: sufar de o forma rara de britsnobism de cea mai joasa speta! Lesin de placere cand ma gandesc la all things British, de la civilizatie la muzica, la mancare si la carti, de la Harrods la fudge, si la limba aia de vis care face totul sa para asa effortless. Mi-as petrece toate vacantele la Londra, da’ toate! Mor de ciuda ca nu m-am nascut acolo, de fapt, una din amintirile mele cel mai sexy balamuc e aia cand m-a luat cineva drept de-a locului, eu fiind, si anume, just visiting. Deci… da. In atare conditii, nu va spun cu ce anticipatie de groupie am primit invitatia lui Florin de a exita din barlog intr-o seara midweek, ca sa calcam pragul unei doamne (and I do mean doamna!) englezoaice care si-a deschis undeva in zona de nord a Bucurestiului o brutarie/restaurant. Si ce si-a zis dumneaei: ia sa umplu eu burta la bloggeri cu paine, nom nom!

Here comes miercuri si numaidecat pornim in excursie cu autobuzul scolii – Lavinia, domnul Papu’ si masina lor dau frumusel ocol orasului ca sa incarce si regalul meu dos, temator de taximetristi si incapabil auto (thanks guys! <3). Ni se alatura si Catalina. Drumul spre Straulesti pe centura e o aventura. Radem, glumim, mai gresim drumul, noroc ca ajungem. Pravalia lui Rachel e intr-un cartier nou de blocuri, Green Lake Residence ii zice. Descind fetele din caleasca, flutura bezele gratitudinoase la adresa lui Papu’ si pasesc in caldutul stabiliment, unde, la o masa, Madalin si Florin au niste avans la vin rosu romanesc si conversatie cu gazda. Sosesc cat de curand Ana, Mazi si Monica. Ne punem cu totii pe studiat meniul.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand stiu ca ma duc pe seara la restaurant, toata ziua pritocesc la meniu pe site-ul mancatoriei, facandu-mi in cap diverse scenarii alimentare pana cand gasesc combinatia de aur. Asadar, stiu deja ce-am sa-mi comand la starter, main si desert (habar n-aveti cat poa sa bage in ei food bloggerii astia, dom’le, ca spartii, jur:)). Planul imi este dat peste cap cand pe masa apar cosuri de paine, painea noastra cea de toate zilele, dupa cum zice tagline-ul de inspiratie biblica pe care il puteti vedea in meniu.

Bai. Deci vine painea asta in diverse sortimente (cu seminte, cu bere, Sourdough), vine castronasul cu ulei de masline cu zatar, vin dip-urile (pesto, harissa, tapenade si chutney, toate home made), vine untul frecat cu diverse (shoc si groaza – vine chiar si untul maro, cu cacao si chilli). Si unde nu mi ti le iau pe toate la incercat, aruncandu-ma asupra lor ca un pradator nehalit, de zici ca n-am mai mancat niciodata paine. Si pe cinstitelea, asa e, paine ca asta zau ca n-am mai mancat niciodata. Se instaleaza rapid si o preferata, painea Sourdough (paine alba cu maia), pe care o vanez fara jena in cosulet, tragand cu Mazi de-o coaja ca doi iubiti care impart un iadesh. Pana cand terminam a ne face mendrele cu painea, suntem cu totii satui. Am mai manca, dar tot paine, gen. Acu zau, e geniala, ge-ni-ala! Asa de buna ca as strabate orasul in lung pana-n Straulesti numai pentru ea.

Rachel – de-acum poleita in complimente (uh, cea mai buna paine, da da da!), ne povesteste cum vecinii o roaga adesea sa lase usa deschisa cand face paine, ca sa le vina si dumnealor miros. Mirosul ala intoxicant (in a good way), de crusta perfecta si miez aburind. Well, can you blame them? Ma gandesc. Ma mai gandesc ca daca as locui deasupra brutariei asteia, as avea 120 de kile.

Mai stam la povesti oleaca, felurite lucruri pe care nu pot a vi le dezvalui, cazand ele sub incidenta confidentialitatii bucatar – mancator. Apoi trecem la runda a doua. Eu comand terrina de rata, porc si ficat de pasare, cu cirese murate si paine cu unt – una din cele mai bune alegeri din meniu, dupa cum a decis gasca de bloggeri in unanimitate.

La felul principal comand placinta cu carne de vita si Guiness. Ce pacat ca nu mai incape:p

Ciugulesc si din farfuria vecinilor, dupa cum urmeaza: placintele de macrou afumat cu sos de hrean (bune, dom’le – i-am auzit pe comancatorii mei spunand ca ar fi sarate, dar pentru mine au fost just right, iubesc macroul afumat, cu saratura lui cu tot), quiche (ba pardon, se corecteaza Rachel, savoury tart! – nu ne predam la francezi, am zis!) cu legume si branza de capra, dar si un pate de ficat sigilat cu unt, langa care, am cugetat noi, ar fi mers de minune ciresele murate pe care le-am avut eu la terrina.

Bloggers’ choice la capitolul main este fara indoiala risotto-ul cu sfecla, dupa o reteta traditionala a doamnei mama lui Rachel. Pe care i-am cerut-o in repetate randuri (gen: Will you give us the recipe? si Rachel: Yeeees. Desigur, by yes she meant no, secret profesional si de famile, na! – ne-a zis, totusi, ca atunci cand prepara orezul asta acasa, il stinge cu Martini in loc de vin – must try that some time!). Oricum, vi-l recomand cu infrigurare, este grozav de bun si foarte special, fiind el cu totul si cu totul roz, unlike alte feluri de risotto care-s, dupa cum stiti, de-o culoare dubioasa, puky asa.

Bon. Dupa asa desfrau, va imaginati ca ne-am ferit de desert? Sau, varianta b, am comandat cu totii cate unul, pe principiul hai pe toate a le gusta, şaidiridiridida? Mda, exact.

Ce mai tre sa stiti despre The London Street Bakery:

• Meniul se schimba saptamanal in proportie de 40%.
• Retetelor traditionale englezesti li se adauga un twist romanesc sau oriental (treaba care se trage din pasiunea owneritei, Rachel, pentru Turcia).
• Ingredientele sunt in cea mai mare parte procurate local, de la producatori.
• Se poate lua si la pachet.
• In restaurant nu se fumeaza, si nici plasma pe perete nu este (tztz:)), pe post de entertainment poti sa te uiti in bucataria-acvariu printr-un geam gigant, totul este, deci, transparent. Locul promite British style and quality. Ceea ce si livreaza.

La finalul experientei noastre |TLSB, Rachel ne invata ce e acela proper tea, adica ceai ca la mama lui. Intai ne arata cutia – extra strong de la Marks & Spencer. Ceai negru, no bullshit. Madalin cere o ceasca. Rachel il admonesteaza: See that’s where you’re wrong, it’s not made in a cup, it’s made in a pot. Aduce ceainicul incalzit, pune ceaiul, apa, il mermeleste apoi cu o lingurita de colo colo. Intr-o cana, toarna putin lapte, putin de tot (mai mult este, dupa cum ni s-a explicat, disgusting:). Peste lapte toarna ceaiul. Rezulta o bautura de-o culoare deschisa, bright, ca o caramea cu lapte.

Ceaiul baut, mancarea mancata, ne luam si noi talpasita, multumind gazdei noastre ca ne-a stricat complet cheful de a mai manca vreodata paine de la supermarket. Intre altele.

Si-acum sa se-nsire recomadarile lui Cookie pentru cei care se duc a-si astampara foamea la The London Street Bakery:

• Cercetati aici meniul in prealabil (cu preturi cu tot): http://thelondonstreetbakery.com/restaurant.html
• Faceti o rezervare la 021 380 39 99.
• Aruncati un ochi pe harta, ca sa nu va rataciti (ca noi): http://thelondonstreetbakery.com/map.html
• Asezati-va la o masa cu fata la acvariu, e fain sa vezi furnicareala din bucataria imensa si curata-bec.
• Comandati musai cosul de paine cu dips la starter, musai terrina si musai risotto cu sfecla. Sa nu ziceti ca nu v-am spus!
• Cereti sa nu vi se prajeasca painea la terrina sau pate de ficat, e pacat de ea, este minunata asa, fresh.
• Luati paine si pickled cherries pentru acasa, totally worth it!
• Daca aveti noroc de Rachel, provocati-o la o discutie si scaldati-va in dulcele grai englezesc, are multe de povestit.
• Fumatorii se pot vicia linistiti pe terasa, nu e chiar asa grav, mai ales ca vine vara.

Last but not least, aveti in vedere ca London Street Bakery ofera si servicii de catering (petreceri private sau corporate, zile de nastere, petreceri de kinderi etc.) Si iaca ce minunatii de torturi sunt in stare sa faca:

Preturile variaza intre 75 si 100 de lei pe kilogram, ingredientele sunt naturale, se fac si torturi hipoalergenice (fara gluten, fara coloranti, etc.), comenzile se dau cu cel putin 48h inainte pe adresa cake@thelondonstreetbakery.com. 

In a nutshell, TLSB = paine, restaurant, Rachel, catering, petreceri private, torturi, degustari de vin. Toate astea cu o cireasa mare englezeasca on top.

Buna dimineata! E Cornu time! Plecam acushica. Cu o oala de ciorba de burta de la Vulturul si-o varza calita cu purcel, productie proprie. Si pentru ca ieri am citit la Adi un post foarte interesant despre intelepciunea domestica si cum sa facem sa nu aruncam mancare, va las cu cateva retete de paine de casa. E usor rau sa-ti faci in casa painea pe care o mananci in fiecare zi, plus ca-i mai sanatos si mai economic. Gata, am fugit, cand ma intorc, sa miroasa a paine de casa in tot cartierul, k?

http://easypeasy.ro/2010/11/painea-noastra-cea-de-toate-zilele/

http://easypeasy.ro/2010/12/omg-chifle-de-casa/

http://easypeasy.ro/2011/01/s-aveti-un-naan-bun/

http://easypeasy.ro/2009/04/primul-paste-in-casa-noua-2-paine-alba/

http://easypeasy.ro/2011/01/paine-de-casa-cu-masline/ 

Sa continuam seria “placeri simple care-ti tapeteaza bucataria cu zoaie” si sa povestim despre painea neagra cu masline. Pana la urma, daca treceti peste aspectul dezolant ‘coca” (de-aia de se lipeste de maini si pe urma de vase si de pe vase pica pe jos, si mai pui faina si numaidecat ai o bucatarie infainata precum o femeie batrana pudrata excesiv), rezultatul e totally worth it. O sa aveti paine delicioasa, fara porcarii chimice prin ea, care se mentine proaspata cateva zile bune, nu se lipeste de mate si nici nu cade greu la stomac. Cum se face:

2 cani cu apa calduta
2 linguri de ulei de masline extravirgin
1 lingurita jumate de sare
3 cani de faina integrala (si ceva in plus, pe principiul “cat cuprinde”)
1 cana de faina alba si ceva in plus pentru framantat
1 plic de drojdie uscata (7g)
masline fara sambure, taiate grosolan
ierburi of your choice – eu am folosit cimbru

Intr-un vailing mare puneti apa calduta, uleiul si sarea. Adaugati 1 cana de faina alba si 2 de integrala, plus drojdia, si amestecati cu o lingura de lemn. Adauagati faina pana rezulta o coca vartoasa, teapana. Transferati coca pe o suprafata de lucru presarata cu faina si framantati-o vreo 10 minute, adaugand faina dupa necesitate pana cand coca devine supla si uniforma. Intindeti cu sucitoarea o foaie mare si presarati peste ea maslinele si ierburile tocate marunt. Rulati-o in forma de bustean si framantati din nou cateva minute, ca sa se distribuie bine maslinele. Modelati coca in forma de biloi si lasati-o sa creasca vreo 1h jumate, la caldurica,  intr-un bol mare, uns cu ulei. Se cheama ca a crescut destul cand si-a dublat volumul.

Bun. Odata crescuta coca, transferati-o pe suprafata de lucru, framantati-o lejer un minut si impartiti-o in patru. Din fiecare bucata intindeti foaie si modelati o franzeluta. Puneti cele patru franzelute intr-o tava captusita cu hartie de copt si lasati sa mai creasca vreo jumatate de ora. Ungeti franzelele cu ulei de masline pe deasupra, crestati cu cutitul niste dungi, stiti, ca la painea traditionala, si coaceti in cuptorul incins bine pret de vreo 25 de minute or so, pana cand coaja e aurie si fundul suna a gol. Scoateti painea din cuptor si lasati-o sa se raceasca de tot inainte de a o taia (haha, sa vad daca va tine). Enjoy!

Later edit: Mi-am amintit sa va zic ca fiind aceasta o paine turtita asa, se preteaza foarte bine la sandvisuri. O taiati pe lung, scobiti  putin miezul si o umpleti cu ce vreti voi. Eu i-am facut lui Pufix sandvis cu carne afumata la tigaie, mustar si castraveti murati, foarte on the yummy side.

Acum ceva vreme va povesteam ce grozav e sa te trezesti dimineata in miros de paine proaspata, pusa de cu seara la masina de catre Pufix-the-bestest-husband si aranjata sa fie gata la orele 7 fix. Oh well. Azi dimineata am experimentat si dezavantajul de a-ti face painea in casa, cand la 7, 7 si 10, 7 jumate… and so on, in casa nu mirosea de nicio culoare a nimic ce ar putea aduce cu painea. Niciun bipbip dinspre bucatarie, nicio aroma calduta si pufoasa, nada. Asta pentru ca cineva (:p!) uitase sa programeze masina, lasandu-ne, deci, trei guri flamande.

Ei bine, cineva (:p!) a plecat linistit la birou, lasand pe altcineva (<–) singur si trist. Care altcineva s-a intors pe partea ailalta si s-a culcat la loc, sperand ca toata treaba fusese doar un vis urat. S-a sculat pe la 9 jumate si a dat fuguta din pat direct la bucatarie, lasand in urma ei placi de gresie crapata sub greutatea fizicului nerabdator. Nici urma de paine nene. Omu plecase si basta. Si ne lasase pe noi sa leshinam de foame. Pai treaba-i asta? Acuma ce sa facem, burta asta mare nu se intretine usor, must give it bread, asa ca mi-am suflecat manecile si m-am pus sa framant chifle, dupa cum urmeaza.

3 cani de faina, un pliculet de drojdie uscata de-ala de 7g, o lingurita de zahar si doua de sare se azvarl intr-un foarte mare castron. In mijlocul lor se face o gaura, in care se toarna o cana de apa calduta. Se amesteca toate astea cu un linguroi de lemn, pan rezulta o coca. Mai zdrente asa. Coca asta se scoate din castron si se framanta ghebos zece minute, pe blatul presarat cu faina. Dupa framantatul asta ar trebui sa devina asa, oarecum elastica si uniforma. Se pune coca intr-un castron uns cu ulei de masline, sucind-o pe toate partile, ca sa se unga bine. Se acopera cu folie transparenta (nu foarte strans) si se lasa la crescut pret de jumatate de ora. Apoi se modeleaza cca 15-16 chifle si se pun intr-o tava mare, cu hartie de copt, la distanta de 4-5 cm una de alta. Se lasa iarasi la crescut vreo 30 de minute, apoi se dau la cuptor la foc mediu, timp de 20 de minute or so.

Chiflele sunt gata cand au o culoare frumoasa si suna a gol cand le ciocanesti fundul. Nu se musca dintr-o chifla abia scoasa din cuptor, big boo boo la limba. Se asteapta cateva minute, se taie chifla in doua, se pune peste ea ditai untul, se presara cu sare grunjoasa si se mananca bine cu masline. Sau fara sare si cu gem. Sau cu ce mai vreti voi. Sunt mi-nu-na-te chiflele astea, eu mancam si plangeam de fericire. Ma rog, poate nu de fericire, ci de foame si de hormonala ce sunt. Deci da, dureaza vreo 2h, dar asa de tare merita, ca nu puteti, zau, sa va refuzati aceasta bucurie. Bon apetit!

De trei zile nu ma mai trezesc cu ceas desteptator. De trei dimineti incoace, la ora sapte fix, aud piuitul suav al masinariei de facut paine. In casa miroase a brutarie si Pufix imi trece mana prin par si doua pisici pufoase mi se gudura la picioare. Inchid ochii si ma gandesc ca as vrea sa raman forever agatata in momentul asta perfect.

sa faci paine alba de casa e mai simplu decat pare:) pentru o paine de un kilogram ai nevoie de 3 pliculete de drojdie uscata sau 45g drojdie proaspata, 1 lingurita de zahar, 350 ml apa calduta, 750g faina alba, 2 lingurite de sare si putin ulei de masline.

drojdia se stinge cu apa calduta si zahar, apoi se amesteca bine intr-un castron mare cu faina, sarea si apa ramasa. aluatul modelat in forma de gramajoara se lasa pe fundul castronului la crescut, cam o ora jumate. apoi se framanta bine pe o planseta presarata cu faina, pret de cateva minute.

se asaza aluatul pe tava unsa cu ulei si se modeleaza painea ovala sau rotunda. se mai lasa apoi la crescut vreo 40 de minute, si se coace tot cam 40, in cuptor bine incins (230 C).

sfatul nostru: inmultiti toate cantitatile cu doi, prima paine se va manca fierbinte:)