Sunt o ciudata, imi place orezul gol. Gol, dar sa fie basmati. Si na, nu gol gol, ci cu unt si cu sare. Bine, fie, nu sunt o ciudata, sunt juma’ de ea. Cert e ca daca e de mancat orez, pe asta il prefer, pe motiv, ca are gust. Pe gustosu’ il aveam in plan saptamana trecuta, pare-mi-se ca joi, dar fix in ziua aia s-a lasat cu o intalnire la pranz, asa ca l-am reportat pentru weekend si, culmea tupeului, l-am executat in chip de mic dejun. Am fiert orezul inabusit. Am prajit ciupercile in unt, impreuna cu o ceapa mica. L-am prajit si pe el, gustosu’, langa ele. L-am ingalbenit cu turmeric (izvor de sanatate, I tells you;)) Am facut apoi crater in mijlocul tigaii. Am spart doua oua si le-am vanturat fara metoda si scop. Am pus orezul fierbinte, galben si gata intr-un bol mic. L-am garnisit cu patrunjel verde, piper si o “halca” de blue cheese, care s-a semitopit si scufundat in el precum tocurile in asflat. Ce-a ramas, am luat azi la pachet. Azi, in cea mai deprimanta zi a anului, cica. Gurile rele zic, gurile bune mananca orez.

PS: Nu fuma, wear a bra, shubi dubi dubi da.

Slabesc. Vazand cu ochii si pe incercatelea cu hainele cele vechi. De cateva saptamani tin o dieta miraculoasa, mai ceva ca aia cu zeama de varza. Sunteti pregatiti sa aflati despre ea? Ei bine, dieta magica se cheama… (drum roll)… sala nenica! Ceea ce confirma, fara a mai fi fost nevoie, ca sportul bate la fund orice regim de slabit. Nu incetez sa ma minunez ce efect imediat si simtibil poate avea miscarea asta asupra fizicului meu feshtelit de sarcina si abuzat suplimentar de un copil care mi-a depasit in greutate cea mai grasa pisica. Parca si vergeturile s-au mai retras, desi da, stiu, vergeturile nu dispar:p Eu cred ca (urmeaza o platitudine) daca toata lumea ar face macar nitel sport in mod constant, rata obezitatii ar scadea vertiginos, iar noi am manca zilnic cartofi prajiti in untura de gasca (sau nu, dar nu-i asa ca ar fi fost dragut?).

I dare you, acum si-aici, pe voi aia care va stiti cu musca grasa pe caciula, ia sa vedem cum faceti macar 45 de minute de sport o data la doua zile, dar fara a va menaja, work it baby shake it – gen, sa vedem transpiratia cum curge suvoaie din cap in ureche, sa se inece casca de iPod, sa iesiti din sala de culoarea rosie si sa imi ziceti voi pe urma ca nu v-am invatat de bine si de folos. Hai, se mai apuca cineva? Eu am ca obiectiv minus cinci kilograme, cu atat am mai ramas din cele 26 “castigate” in sarcina, ceea ce mi se pare decent. Si ma motiveaza fiecare reusita, fiecare minut suplimentar pe care reusesc sa-l asud pe banda sau cross trainer, vreau sa am patratele pe burta, vreau sa le fac in ciuda articulatiilor mele belite si sa le arat eu lor cine-i sefica. Hai, run with me, we can compare notes la sfarsit de luna, vedem care ce-a izbandit.

Si pe urma mancam.

Azi sa fie un pui dulce acrisor, cu legume trase la tigaie si orez simplu. Pieptul de pui taiat bucati potrivite se trece prin faina de porumb (a nu se citi malai), apoi, cu un cleste sau cu o furculita, il mozolim asa, in treacat (a nu se citi ca-l lasam sa zaca) intr-un amestec facut dintr-o lingurita de miere, sos de soia, zeama de la o jumatate de lamaie si niste chilli. Apoi il prajim intr-un ulei foarte bine incins si-l dam deoparte. Taiem niste ardei gras in bucati maricele si-l aruncam si pe asta in tigaia incinsa, fara niciun alt condiment. Il lasam cateva zeci de secunde pe fiecare parte, nu vrem sa se flescaiasca, ci doar asa, sa-si “degaje” aromele. Nu stiu daca v-am zis, dar ardeiul e leguma mea preferata, iar gustul asta de ardei perpelit la foc iute mi se pare cea mai grozava chestie.

Ei, si dupa ce dam la o parte si ardeiul, luam niste fasole verde de-aia verde si-o punem si pe ea la prajit in tigaie. O udam cu o lingura din marinata de mai sus, o ningem cu ce-a mai ramas din faina de porumb si-apoi presaram peste ea susan, lasand sa se prajeasca si acesta lejer si pe toate partile (lejer nu inseamna maro inchis). Combinatia de fasole verde cu susan mi se pare una din cele mai reusite, incercati si o sa vedeti.

Asta e tot. Numai bun cu orez basmati simplu, fiert la aburi si frecat cu o lingurita de ulei de masline sau de unt. Pofta buna s-aveti si ne vedem la sala. Eu o sa fiu aia din urechile careia se aude Florence & The Machine;) Si daca nici asa nu ma identificati, uitati-va dupa cel mai mare… suflet;)

Totul a inceput luni, cand Lorelai Victoria Iepu’ Purcifer s-a dat de trei ori peste cap si s-a facut din cale-afara de bazdacoasa. Ca prea fusese cuminte, spre necazul mamelor cu copii colicosi din lumea intreaga, cu tot cu descantecele lor anti-chill. Prea mult se jucase Iepu’ cu manutele, prea multa liniste, prea mult ii placuse sa se dea in leaganele care ne ocupa abuziv sufrageria. “No more, ma’ friends!”, a zis Iepu’, si unde mi ti i-a luat pe parintii ei de-o aripa, si i-a invartit in aer, si i-a izbit de-un perete, si-a ras fara dinti la ei – “Fraierilor!”. Si-a rasu-plansu de numa, pana la asfintit.

Marti – aceeasi poveste. “Decat” o mama mai sleita, cu creierul terci si pungi la ochi. Care printre pizduielile lui Iepu’ cel plictisit (care suna cam ca “hai ma mami, chiar nu inteleg de ce nu poti sa ma tii in brate nonstop, ce este acela wc” – asta ca sa recunoasteti problema cand veti avea de dealuit cu ea), si-a imaginat ca ar trebui sa si gateasca ceva. Asa ca a pus mana pe prima punga care se itea din congelator, si-a dezghetat-o pi tata. Un  kilogram de cod – net!

Suficient de zis ca pe la ora pranzului, in bucatarie mirosea ca la raionul de peste viu-mort de la Metro, ceva… deosebit. Nu se mai putea amana gateala nicio secunda. Mila cerului a facut ca Iepu’ sa adoarma intr-un final vreo 2h, drept care urmatoarele lucruri s-au intamplat.

Am bagat la cuptor mai bine de jumatate din fileurile de cod. La vas de yena, cu sos din zeama de lamaie, ulei de masline, sare, piper si amestec de ierburi provensale de la Nomu.

Pe urma m-am apucat de mancarea numarul doi – o tocana de peste, care a inceput clasic si a sfarsit exotic.

Am taiat grosier o ceapa mare, pe care am pus-o la calit cu ulei de masline si cimbru. Urmatoarele doua poze sunt doar pentru ca-mi plac, nu ca va tre’ sa vedeti neaparat cum arata ceapa calita…

Dap, v-ati prins, este acolo si niste sos de soia, turnat peste ceapa calita, cat sa sfaraie bine!

Next, se taie fileurile ramase in bucati zdravene si se pun peste ceapa.

As fi putut sa ma opresc aici, dar borcanul cu sos sweet&sour cu extra bucati de ananas (pe care ma hotarasem for some reason sa-l cumpar weekendul trecut, desi nu mai mancasem asa ceva din liceu), m-a impiedicat sa fac asta. Destul ca aveam ceva light & healthy la cuptor, destul am zis! Si-am turnat borcanul de junk peste tocana.

Ma rog, la sfarsitul celor 2h, lungile, cum imi place mie sa le alint, aveam asa: o tocanita de peste cu sos dulce acrisor si ananas, plus niste orez basmati simplu…

… si fileuri de cod la cuptor, in sos de lamaie, cu cartofi fierti cu unt si zucchini pe post de garnitura.

Not too shabby pentru o zi asa grea cum fu aia de ieri. E drept ca am si adormit lemne pe la 8, cand a venit Mishu acasa, si nici ca m-am mai trezit pana azi dimineata la 9, in ciuda zbieretelor, a luminilor aprinse si a insistentelor lui Iepu’. Am cazut, fratilor, la datorie. Eram ca-n coma – auzeam tot, dar sub nicio forma nu ma puteam scula. Azi e alta zi, poate mai buna, macar c-am dormit. Hasta la vista, baby!

De doua zile Iepu’ e foarte cuminte, ptiu, sa nu-i fie de deochi! Eu, fireste, nu pun botu la vrajeala asta. Tremura chilotii pe mine re’ la prima zi cand o sa-si scoata parleala pentru aceasta cumintenie. Si-atunci sa te tii, “razbunarea lui Iepu”, partile 1, 2 si 3. Ei, dar sa fim inconstienti zic, sa ne bucuram pana atunci de aceasta grozava salata de orez, nimic complex.

Se fierbe o cescuta de orez basmati (stiti, o masura orez, doua masuri apa, foc mic, capac, tzac pac). Se lasa sa se raceasca orezul. Intre timp, se perpelesc bine in ulei de masline vreo doua ciuperci mari, taiate cubulete. Cu mult piper, fara sare, sare punem la sfarsit, ca sa nu scoatem apa din ele. Mai la coada, cand is ciupercile gata-maro, adaugam in tigaie o lingura de muguri de pin sau altceva pentru a nutty flavour, niste migdale sau caju sau ce vreti voi.

Se amesteca orezeul rece cu niscaiva otet (dupa gust), o lingurita de sos de soia, ciupercile si mugurii de pin, cu zeama din tigaie cu tot. Se adauga 1/2 conserva de amestec de legume (eu am folosit una de-aia “amestec macedonean” – avea morcovi, fasole verde, mazare… si nu mai stiu ce), cateva masline verzi umplute cu migdale (eu le-am taiat rondele, migdalele s-au pierdut prin salata), o legatura zdravana de patrunjel tocat, sare si mult piper. Noi am mancat salata asta impreuna cu o bucata de weisswurst rece taiat felii si cu o ceapa verde. Foarte bun.

Meals in minutes, cam asta e principiul de baza chez nous de cateva zile. Duse-s vremurile cand slugaream cu orele deasupra aragazului… oh wait, I’ve never done that:) Deci… daca inainte easy peasy era all about mancare preparata intr-un interval decent de timp, cu minima pricepere si maxima usurinta, acum cred ca suntem ceva gen expres, tzac-pac, una-doua. Ma oboseste teribil gatitul, ca dealtfel orice activitate pseudo-fizico-intelectuala, dar refuz sa ma las, fac ce pot, in cele x minute pe care le petrec in picioare, cu muschiuletii tremurandu-mi precum piftia in noaptea de revelion.

So, daca vreti, sa zicem, o cina in 10 minute tops, luati de-aici: o punga de legume congelate thai, dezmortite in tigaie cu vreo cateva linguri de ulei de masline. Peste ele – vreo 3-4 linguri de orez basmati. O lingura de pasta red curry (au la Mega Image, la raftul ala de exotisme, e cheap si yum). Plus doua bucati de file de somon, taiate fasii generoase. Apa cat sa le acopere si inabusim cu capac, pe foc mic, pana-i orezul gata. Sare, piper si o lamaie verde maricica, stoarsa de toata zeama peste mancarea noastra. Cam asa. E foarte bun si rece sa stiti. Si lamaia aia verde, in combinatie cu pasta curry, ii da o aroma tare placuta.

Si pentru ca e luni pentru voi (mie nu mi se pare, zau), va doresc o saptamana usurica.

Dupa ce ieri am mancat toata ziua (da’ toata ziua!) ca o apucata, spre seara, in taxi, zice nenea care ma duce acasa every day de ceva vreme: “Uite, aici unde e acu’ Raiffeisen, era pe vremuri o cofetarie, Mimoza. Faceau niste prajituri asa bune!” Bai nene, nu ii zici asa ceva unei femei in luna a saptea, you simply don’t! Pentru ca in secunda doi, undeva in centrul Bucurestiului, un anume sotz primea mesaje dereglate, de-alea cu suspine si cu “please to buy me cookies, will you, will you?” Iar eu teseam deja in capul meu un goblen din 100 de miniprajituri diferite, din care aveam sa gust pana la epuizare.

‘Nyways, ajung acasa nebuna de pofta si, in asteptarea prajiturilor de cofetarie (Piticot, bun, recomand), ma apuc sa fac ceva de mancare. Aveam niste copane de pui scoase din congelator (vreo cinci), si nici o idee de ce-as putea face cu ele. As fi mancat parca o supa slaba cu taitei, dar ramanea carnea. Ei, si-mi pica ochii pe o reteta pe numele ei poulet basquaise, trés French, let’s just call it chicken:p. Cu adaptarile de rigoare, iata cum am facut.

Intai am fiert copanele cu o bucata de telina, un fir de praz, un morcov si niste sare, de-a iesit o supa nu foarte concentrata, in care mai apoi am pus taitei de casa si patrunjel. Asta nu era in program, puiul nu ar fi trebuie sa fie fiert, dar eu vroiam musai supa si oricum, mi-a placut ce-a iesit cu puiul fiert, asa ca data viitoare tot asa o sa fac. Am oprit un pic de supa de-asta strecurata, va zic eu mai incolo de ce.

Copanele fierte le-am tavalit printr-un amestec de faina, boia, sare si piper. Apoi le-am rumenit in tigaie pe toate partile, cu nitel ulei de masline. Le-am scos, iar in grasimea ramasa am deversat un ardei rosu taiat rondele, o ceapa mica taiata mare, doi catei de usturoi si patru feliute de “bacon” de casa, usor afumat. Pe-astea le-am plimbat de colo colo in tigaie, pana s-au “muiat”.  

Am adaugat vreo sase linguri de orez (eu am folosit basmati, pe motiv ca imi place mult mult, nu stiu daca ar fi trebuit alt fel de orez). Am continuat sa amestec pana cand orezul a devenit translucid, moment la care am adaugat o lingura cu varf de piure de rosii, plus supa pe care o pastrasem (cam o cana). Plus cimbru si chilli flakes si-un varf de lingurita de Nomu smoky peri-peri. Am acoperit si-am lasat sa fiarba la foc mic. De vreo doua ori am mai pus apa fiarta peste orez, ca nu era chiar fiert. La coada, odata orezul umflat la adevarata lui capacitate, am adaugat cateva masline, patrunjel verde si copanele rumenite. Am acoperit si-am mai lasat doua minute pe foc, sa se imprieteneasca toate aromele.

A fost grozav, grozav I tell you. Asa de bun ca intra direct la lista de favorite si I’m seriously considering sa includ acest fel in meniu pentru primii musafiri care s-or nimeri pe la noi pe-acasa. Ah, si nu doar ca-i bun, dar miroase senzational (ardeiul rosu + afumatura + orezul basmati ii dau o aroma absolut leshinatoare). Am mancat doua portii, a mancat si Pufix una si azi la pachet guess what I’m having (obsessed much?:)).

Si uite-asa s-a mai dus o saptamana. Vine weekend fain. Cu ziua prietenului nostru Acid (zis si Alex, zis si Bursucu, zis si cavaler de onoare, zis si nashu’ lui Lorelai) pe care il iubex foarte tare si-i urez anticipat La multi ani, urmand ca maine sa-l smotocesc accordingly. Cu duminica avec mama, cu supa cu galusti si ciulama old school. Va doresc 100 de miniprajituri diferite, din care sa gustati pana la epuizare.

Uneori mi se pare ca lucrurile simple sunt cele mai bune. Poate si unde ma simt intoxicata si full zilelel astea, dar jur ca am mancat cu cea mai mare pofta aceasta bucata de somon tavalita prin susan si perpelita cateva minute in tigaie, dar mai ales orezul basmati de langa ea, inabusit la modul cel mai banal in apa cu sare.

Ah, si daca tot vorbim de placeri simple, auncati un ochi si pe blogul lui Mihai, care fix asa se numeste: http://placerisimple.wordpress.com.

Am fugit sa fac chestii ca de nu, anticipez maine la brunch-ul clubului de carte o mare foame. De literatura:p