Săptămâna trecută mi s-a năzărit să fac din marți 13 o zi cu totul și cu totul bună, folosindu-mă de ce prestez eu în viață ca să înveselesc ziua unor cetățeni. Așa se face că am pus la bătaie trei ceasuri (bune!) de food coaching gratuit, un sandviș călător, livrat de mine la biroul omului în pauza lui de prânz, după cum și un workshop de seară, intitulat sugestiv (mă rog :-)) “Viața ca o farfurie”. Freebee-urile s-au dat repede, dar locuri la woskhop ar mai fi. Așa că azi vă povestesc la ce m-am gândit, iar dacă subiectul vi se pare culmea intersantului, un e-mail mic la ana[at]easypeasy.ro vă poate aduce un final simpatic al unui veritabil marți 13.

Așa cum știți, eu mă ocup cu o treabă care se numește, lax, food coaching. Ce fac de fapt este să lucrez cu oameni care își doresc o schimbare în farfurie, dar nu știu de unde să o apuce. Jobul meu este să le facilitez această schimbare și să-i aduc la obiectivul lor, obiectiv pe care fiecare om îl formuleaza în felul lui, dar care, în esență și la o uitătură mai atentă, este același pentru toată lumea. Sigur, oamenii vin la food coach și spun: “vreau să slăbesc”, “vreau să mă îngraș”, “vreau să mănânc mai sănătos”, sau “ vreau să mă organizez mai bine”. Însă dacă depășim acest prim “strat” declarativ și ne ducem un pic mai jos, înțelegem repede că ceea ce își dorește fiecare astfel de cetățean cuprins de elanul schimbării este, practic, altceva decât controlul greutății sau managementul eficient al frigiderul. Omul care vine și spune “vreau să slăbesc” vrea de fapt să scape de dialogul intern permanent și inconfortabil care derivă din faptul că se simte apăsat de acele kilograme în plus. Nevoia din care răsare, uneori acut, această dorință de a schimba ceva în farfurie, nu are neapărat ceva de-a face cu ce mănâncă omul, ci cu felul în care se simte. Simplu spus, este vorba despre nevoia omului de echilibru, pace și liniște interioară.

Pornind de la ideea asta, aș vrea să vă povestesc câte ceva despre psihologia schimbării. Despre barierele cu care se confruntă orice om atunci când își propune să-și schimbe apucăturile alimentare, pentru că vorba lui Ross din Friends, “Nobody likes change” :-)) Există niște mecanisme strașnice de autosabotaj care se activează în momentul în care ne propunem să schimbăm ordinea uzuală a operațiunilor, iar ele nu sunt neapărat specifice schimbărilor în alimentație, ci pot fi ușor extrapolate în zona mai generală a oricărei schimbări majore de viață. După  ce povestim despre acele lucruri care ne pot încurca, musai aș vorbi și despre câteva lucruri care ne pot ajuta să avem o experiență plăcută cu schimbarea asta pe care noi, de bună voie, am decis să o facem.

Chiar dacă punem toate aceste treburi în contextul particular al schimbării în alimentație, paralelele cu alte situații de viață sunt lesne de făcut. Iar point-ul mai general este că indiferent care este schimbarea pe care ne-o dorim, această pregătire mentală de șantier pe care o facem înainte să ne apucăm este cel puțin la fel de importantă ca metoda pe care o vom angaja pentru schimbarea în sine. E esențial să fim în mindsetul potrivit, altfel totul va părea o corvoadă.

Mai departe o să povestim un pic și despre modelul farfuriei ideale, acela pe care îmi bazez eu planurile alimentare. Cu siguranță că unii dintre voi îl cunoașteți, o să-l recapitulăm împreună, iar apoi o să vă propun o paralelă cu viața noastră în întregimea ei. De unde și titlul, “Viața ca o farfurie” 🙂

Cam așa.

_

Workshop-ul Viața ca o farfurie se întâmplă marți, 13 octombrie, ora 18:30, în mansarda Simbio. Adresa este Str. Negustori Nr. 26. Locurile se revendica prin e-mail la ana[at]easypeasy.ro.

🙂

ANUNȚ fresh-fulger: se întâmplă din nou! Sâmbătă, 25.04, workshop despre mâncare (desigur!) și planificarea ei în viața omului. Vii îngrozit, pleci lămurit. Sau măcar sătul 🙂
Detalii dinspre mine către voi, via ana [at] easypeasy.ro. Early birds get better rates 🙂

foto: https://www.threadless.com/product/4020/Love_Yourself 

Începe ca o frământare mică in the back of your mind. Apoi crește, crește în senzație de covor tras de sub picioare, crește până când simți că, dacă nu faci ceva, o să-ți rămână pielea mică și parcă-ți vine să desprinzi din tine bucăți. Nevoia de schimbare e acolo, e mare și frige. Și atunci ai de ales: te dai la fund sau te schimbi. What’s it gonna be?

_

Într-un astfel de moment de cumpănă ajung la mine marea majoritate a oamenilor cu care lucrez pe food coaching. Mă caută când frământarea, nevoia lor de schimbare, se întâlnește cu informația că exist. Iar eu… eu sunt un fel de catalizator al schimbării lor, there for the ride, cu energia pe care mi-o dă sentimentul de recunoștință că mă primesc în ea. În  schimbarea lor. În progresul lor, acest drog universal care funcționează fix pe principiul “the more you have, the more you want”.

Săptămâna trecută m-am dus la Google TGIF, să le povestesc celor mai smart oameni din oraș (uuu, the pressure), cum e cu schimbarea și mâncarea, care e treaba cu motivația, care e soluția (că na, tre’ să existe una, for sure). Și adunându-mi eu gândurile, în capul meu și în proximitatea castroanelor cu fructe uriașe pe care Google team le plasase strategic pe masă, am realizat că pentru majoritatea oamenilor, motivația inițială, aia care îi împinge către shimbare, e una negativă. Frica (frica de boli, usually) sau o șifonată imagine de sine (aia, știți, când te uiți în oglindă și te întrebi, ca mama vitregă din Albă ca Zăpada, cine pielea mea e cea mai frumoasă din țară, coz for sure it ain’t you).

Ei, faza e că genul ăsta de motivație negativă e bună ca să-ți dea un șut în fund, dar nu te ajută prea tare in the long run. Prea puțini dintre noi aleg să nu mănânce prăjitură acum ca să fie slabi și frumoși peste șase luni. Nu suntem proiectați să ne abținem. Vorba aia: seek pleasure, avoid pain, asta e ce ne mână de fapt în viață. Așa că dacă vrei să faci o schimbare reală și de fond, trebuie să-ți găsești un altfel de motivație. Să vezi binele imediat, nu ăla de la capătul tunelului.

Pentru cei care sunt convinși că trebuie să-și angreneze voința în demersul ăsta de schimbare, presupunând că o și au, lucrurile rămân în acea fază incipientă și urâcios-negativă, în care-s mereu cu ochii pe premiul cel mare. Asta îi impiedică să se bucure de kilogramul dat jos azi, pentru că se uită doar la alea 9 pe care le mai au de pierdut.  Nu văd beneficiile imediate și le e veșnic greu și cam nașpa. Sunt frustrați, pentru că renunțarea nu e sexy deloc. Și sunt greu spre imposibil de deblocat din mindsetul ăsta, cel puțin, la acel moment.

Pe de altă parte, oamenii cu care reușesc să fac o brânză sunt ăia care înțeleg că voința nu are ce căuta în ce facem noi aici. Că deși frica sau neiubirea de sine ne-a adus împreună, e cazul să lase la ușă orice bagaj, ca să se poată deschide către o nouă experiență și un nou soi de motivație. Aia ongoing. Zilnică. Să vadă, să conștientizeze și să sărbătorească zilnic fiecare senzație de bine. Să își bucățească obiectivul ăla mare și scary în mici obiective zilnice și săptămânale. Și să savureze fiecare mică izbândă, pentru că doar asta îi va face să își schimbe discursul interior din alde “eu nu am voință, eu nu sunt disciplinat” în “yey, I did it!”.

La fel stă treaba și cu sportul. Du-te la sală strict cu gândul că te miști ca să slăbești și o să-și lași ficatul ostatic într-o baltă de insatisfacție. O să te țină până când n-o să te mai țină. Nu o să fii în stare să vezi progresul zilnic, pentru că mereu o să ai în cap punctul ăla îndepărtat care întârzie să ți se întâmple. Dacă, pe de altă parte (și indiferent ce te-a motivat să te miști in the first place), abandonezi presiunea inițială și îți dai voie să te bucuri de ce faci acolo, și fundul o sa-ți stea mai sus, și sufletul o să-ți zburde pe muzica ta. O să începi să te miști de dragul mișcării. Satisfacția o să-ți vină din felul în care răspunde corpul tău la ceea ce e schimbat și nou.

Și before you know it, ai să ajungi acolo unde ți-ai dorit. O să te iubești nu pentru că ești mai slab, ci pentru că, vorba aia, meriți. Pentru că ești beat de progres și te vezi cu alți ochi. Pentru că măsura succesului tău nu mai e doar o cifră. E o stare.

_

Închei cu câteva vorbe de la clienții mei ăi mai premianți, mă gândesc că poate cineva rezonează cu ce zic ei acolo, suficient cât să facă pasul. Eu îi rugasem să-mi spună ce sfat le-ar da celor care vor să facă o schimbare în alimentație, dar m-am ales cu niște testimoniale 🙂 Să fie primit! Și nu uitați, schimbarea e numai atât de grea cât vreți voi să fie. Srsly 🙂

_

Întâlnirea mea cu conceptul de food-coaching n-a fost prevestită de nimic și nici nu îmi amintesc cum de m-am trezit pentru prima oară pe blogul Anei, parcă-l lăsase cineva anume deschis la pagina cu pricina. În plus, nici nu căutam așa ceva și credeam despre mine că m-am cam lămurit cum e cu mâncatul sănătos; am destule diete încercate la activ și suficiente fluctuații de greutate în istoric încât să fi acoperit materia suficient cât să iau notă mare la orice test, câtă vreme nu are și probă practică. Adică știu cum se face, mai departe ține de voința mea să traduc în faptă ce știu, și dacă eu nu mă aduc în starea de a face ce trebuie, degeaba vii tu de pe margine să-mi strigi hai că poți!, că parol, pot să-ți demonstrez că te înșeli! (zicea mintea mea în gândul ei). Well, aici ia cuvantul Ana, herself, permiteți-mi vă rog să citez din primul ei reply către mine: “Să știi că eu am o părere foarte proastă despre metodele de a izbândi orice implicând voința. Consider că a face ceva cu voința înseamnă a face ceva contra firii noastre. Ori ce mă interesează pe mine e să ajungem la un obiectiv folosindu-ne de firea noastra, nu în ciuda ei. O să vezi tu;)) “. Convincing, I know!!!
Long story short, cu ce m-am ales eu dupa ce am experimentat două luni treaba asta cu meal planningul: cu altceva decât ce așteptam. Ceva mai bun. Am si slăbit moderat, dar e beside the point. Am descoperit cu uimire o stare de bine, de vigoare – fără fluctuații de-a lungul zilei. Fără acele momente de epuizare sau moleșeală care preced și succed pauza de masă. Am descoperit gusturi noi și rețete minunate, combinații hrănitoare pe care nu m-aș fi gândit să le încerc. Am descoperit că îmi place să le pregătesc eu însămi (which is new for me). Am descoperit-o pe Ana, care e atât de plăcut-convingătoare și atât de funny și lovable încât you reaaaaally really try your best, că n-ai vrea s-o dezamăgești că s-a străduit degeaba cu tine și a pus timp și suflet când a caligrafiat frumos pe agendele ei prețioase un meal plan gândit ca o surpriză de ziua ta, genul ăla pe care când îl deschizi și începi a citi, îți scapă un strigăt de plăcere și abia ai răbdare să vină mai repede luni ca să începi.
Aș vrea să se poată să-mi trimită Ana meal plans everyday for the rest of my life. O recomand cu drag și cu inima plină oricui dorește să-și pună puțină ordine în felul în care se hrănește, fără încrâncenări și extremisme, fără suplicii și interdicții, doar cu grijă pentru propria bunăstare fizică si buna-dispoziție zilnică.
#April

_

Am cunoscut-o pe ana in vara lui 2014, imi fusese calduros recomandata de a o amica care deja lucra cu ea, era foarte multumita si cum eu doream sa mai scap de 3-4 kilograme si nu reuseam am sunat-o asap. Vedeti, eu am fost mereu slaba si dupa sarcina lucrurile s-au schimbat, statul acasa cu copilul, apoi jobul si copilul , asocierile alimentare gresite si pana la urma schimbarile de metabolism, ma faceau sa stagnez la o anumita greutate care nu era pe placul meu. Ana a fost sincera de la inceput si mi-a setat asteptarile corect. M-a ajutat sa scap intr-un timp extrem de scurt (2 luni) de kilogramele in plus, prin meniuri sanatoase si echilibrate, construite in functie de programul si preferintele mele culinare (spre exemplu, eu nu prea mananc carne). Ce mi-a placut maxim la ea este autenticitatea si spiritul vesel. Imi amintesc cum ma suna in fiecare luni dimineata sa ma intrebe ce zice cantarul si sa imi reaminteasca ca este aici langa mine la fiecare pas– imi dadeau asa energie si ma stimula sa imi ating obiectivul. O recomand cu incredere pe Ana turor celor care vor sa slabeasca intr-un mod sanatos si cu rezultate de lunga durata.
#Oana

_

Personal, nu am pornit la drum cu scopul de a scapa de kilogramele in plus (desi stiam ca vine la pachet, deci double wiiin), ci de a gasi mai degraba un echilibru intre sala de sport si mesele de acasa. Simteam ca ceva nu merge cum trebuie, ajunsesem sa mananc ca o vrabiuta in mare parte a timpului, in principal mese foarte seci, anoste (vesnicul piept de pui cu ceva salata aruncata pe acolo), sa renunt complet la cine dintr-un motiv care, va jur, ca acum, privind in urma, imi scapa. Evident ca nu m-am ales cu nimic bun din toata treaba asta asa ca la recomandarea unei prietene comune (merci, Emi!) m-am hotarat sa ii scriu Anei si bine am facut! Au urmat doua luni de poveste, cu meniuni atat, dar atat de diverse si de colorate incat pot afirma mi-am schimbat complet viziunea asupra mancarii 🙂 In prezent imi creez singura meniurile (sau incerc sa fac asta), iar Ana ma consiliaza and it works like magic. Stiu ca este ceva ce voi face in continuare si care usor, usor se va transforma intr-un stil de viata.
Mai jos am punctat cateva beneficii ale meal planningului, asa cum le-am simtit eu:
– diversitatea meniurilor de care va spuneam si mai sus au facut sa nu ma plictisesc deloc de un anumit ingredient sau fel de mancare. Ba din contra, am descoperit retete, combinatii si gusturi noi pe care le-am introdus in meniul meu actual
exemplu concret: rodia. Inainte o evitam, mi se parea ca nu prea am cum sa o mananc. Acum scormonesc Pinterestul dupa retete cu rodie included.
– organizarea cumparaturilor. Faptul ca merg o singura data pe saptamana la cumparaturi, cu o lista stufoasa si concreta mi-a salvat foarte mult timp, dar si bani. Btw, pentru liste recomand aplicatia Google Keep!
– am stat mai mult timp in bucatarie pentru a-mi prepara mesele, iar acest lucru m-a disciplinat mai mult
– am devenit mai responsabila cu ce pun in farfurie. Frunzele si legumele nu lipsesc niciodata din combinatie
– da, am slabit si am mancat, dar cel mai important am mancat sanatos, gustos, personalizat fix pe ceea ce-mi place mie (beat that meniuri de la nutritionist cu branza de vaci si piept de pui fara numar, beat that Dukan si care o-ti mai fi)
Daca vrei cu adevarat sa schimbi ceva in ceea ce priveste abordarea ta asupra mancarii acum este momentul! 🙂
#Andreea

_

La un moment dat, când o frunzăream aiurea pe facebook, am zărit un link pus de Ana. Și m-am apucat să citesc. Și apoi i-am scris repede un mail și-un comentariu pe blog: “Am făcut primul pas: ți-am scris!” De aici, au mai trecut, practic, 2 săptămâni până am început treaba. Într-una am monitorizat și trecut într-un fișier tot ceea ce am mâncat și băut. Plus activitățile fizice (biclă, alergat). Cum arătau mesele? Destul de haotic, destul de mult (așa mi se părea la vremea respectivă) și destul de neregulat. Cea mai gravă mi se părea senzația constantă de foame, plus impulsul de a mânca multe, multe fructe seara, înainte de culcare (mai ales vara). Și ciocolată. Tot seara, chiar și noaptea. De ce m-am apucat de trebușoara aceasta? În primul rând, pentru că am luat cam 15 kg fără să îmi dau seama. Apoi pentru că îmi doream să am pe cineva care mă, să zicem, “forțează” să mănânc regulat, fără excese, alimente pe care le iubesc și pe care corpul meu le dorește. Ana mi-a dat un chestionar la care am răspuns cât am putut eu de simplu și, mai ales, sincer.
***
În săptămâna în care am început planning-ul cu Ana, deși mâncam mai mult ca înainte (in caloric depășit cu 200-300 cal/zi față de cum mâncam înainte), am pierdut primul kilogram. 3 mese principale pe zi, 2 gustări. La mesele principale un fel, maxim maximorum, două feluri de mâncare, dacă simțeam nevoia de supă/ciorbă. Nu am simțit lipsa niciunui aliment cu care eram obișnuită pentru că au fost cam toate în meniu, combinate armonios, cât să primesc în fiecare zi cât și ceea ce îmi trebuie. Încet, am scăzut și zahărul din alimentație. Nu și carbohidrații pentru că avem nevoie de ei, atenție. Am intrat într-un fel de rutină cu pregătitul meselor: unele le puteam găti cu o seară înainte, altele dimineața și altele chiar înainte de ale consuma (de obicei salate/ sandwichuri).
Părți bune:
Am slăbit cât îmi doream (10-12 kg) cam în 3 luni.
Am mâncat mai sănătos: mai multe legume, mai multe fibre decât înainte.
Am învățat să-mi organizez cumpărăturile astfel încât să nu mai plec să cumpăr brânză și să mă întorc cu pastramă, leuștean și sarmale, de exemplu (egal economie de bani, timp).
Am învățat să-mi organizez alimentele în frigider.
Mi-am obligat corpul să mănânce corect, la ore cât de cât decente așa că nu am mai simțit acea nevoie acută de a mânca la ore târzii ciocolată și fructe (floricele, chipsuri, bere).
Fiziologic, am cam uitat ce e aia balonare, că o luasem razna. Intenționam să merg la medic să văd de ce tot timpul am un burtoi cât un cimpoi.
Mesele planificate au fost de mare ajutor câns am început să merg la sală. La ceea ce aveam înainte, s-au mai adăugat alimente/gustări pre/post worlkout. Așa că am avur randament bun și nu am leșinat după două-trei exerciții.
Părți rele: Cumva, devii dependent de acest fel de viață și nu mai vrei să te întorci la haosul de dinainte. Asta n-ar fi o treabă chiar rea dacă nu ai interacționa și cu alții. Adică începi să refuzi pâinea, berea, sarmalele și plăcintele oferite în exces de părinți/bunici/prieteni.

De ce ai avea nevoie ca să începi meal planning? În primul rând de răbdare. Progresele se fac pas cu pas, nu peste noapte.

Linkuri utile:
http://www.kissthecook.ro/2014/08/e-totusi-devreme-dar-sa-va-scriu-despre-ana/
http://www.kissthecook.ro/2014/09/cum-sa-ti-pregatesti-ingredientele-pentru-meniu-foodcoaching-partea-doua/
http://www.kissthecook.ro/2014/09/cum-se-pupa-foodcoachingul-cu-sportul/
http://www.pinterest.com/catarii/food-coaching-easypeasy/
#Cătălina, Kiss The Cook

_

M-am hotarat sa apelez la Ana in momentul in care am simtit ca sunt inr-un blocaj. Citisem destule despre nutritie, despre cum sa ne alimentam corect, stiam teoria, dar aveam probleme cu practica. Cu Ana am trecut in prima faza prin principiile de baza ale unei alimentatii corecte, ceea ce a fost mai mult ca o recapitulare, dar binevenita. A urmat apoi meniul personalizat in functie de problemele mele, de gusturile, preferintele si aversiunile pentru anumite elemente. Meniul dat de Ana a fost foarte variat, a inclus, asa cum am stabilit cu ea, tot felul de retete noi, pentru ca mie imi place sa gatesc si sa experimentez. Asteptam mereu cu nerabdare noul meniu ca sa vad ce minuni mi-a mai pregatit Ana! :))

Varietatea si noutatea meniului, combinate cu preferintele mele m-au facut sa il urmez destul de usor si cu mare placere.
Singura problema este ca trebuie sa iti faci timp sa te aprovizionezi si sa gatesti ce este in meniu, iar eu am avut uneori dificultati aici pentru ca au intervenit evenimente, deplasari si alte problemute din cauza carora nu am reusit sa urmez meniul 100%, asa cum as fi dorit.

Nu am slabit cat mi-as fi dorit, este posibil ca asteptarile mele sa fi fost prea mari sau pur si simplu slabitul asta, atunci cand nu ai prea multe kilograme de dat jos, este al naibii de greu. Ce stiu sigur insa este ca fara Ana nu as fi slabit deloc, intrasem pe o spirala usoara ascendenta din care nu ma mai opream. Cu ajutorul ei am inversat aceasta tendinta, am deprins noi gusturi si preferinte (daca mi-ai fi spus acum cateva luni ca voi iubi porridge-ul as fi ras ca in filme), am deprins niste reguli si rutine, am inceput sa caut retete noi ca sa evit plictiseala in bucatarie. Ana, multumesc!
#Anna

_

Sunt 10 ani de cand ma lupt cu greutatea. Am incercat nutritionisti, antrenor personal, diete de pe net, dar de fiecare data rezultatele au fost de scurta durata, pentru ca se trata simptomul, si nu cauza, prin abordari de genul “totul sau nimic”. Abia cand am inceput food coaching-ul cu Ana am inteles ca abordarea era gresita, ca nu e nevoie de abordari extremiste, ca nu e nevoie sa mananc doar chestii insipide si repetitive, care sa ma faca sa ma simt pedepsita pentru ca am ajuns la o greutate atat de mare. Planurile ei nu sunt nici low carb. nici low/fat, nici high protein, sunt echilibrate si gustoase si te fac sa astepti cu nerabdare fiecare masa. De altfel, Ana nici nu vrea sa ma gandesc ca sunt la dieta cand mananc conform planurilor ei, pentru ca vrea sa ma scoata din tipul asta de gandire cu “e voie/nu e voie”, “e bine/nu e bine”. Si a reusit sa ma faca sa inteleg ca orice este permis in anumite limite, ca daca am mancat ceva ce nu era in plan acum, nu inseamna ca trebuie sa incep iar de luni, ca oricum am dat-o in bara, ci pot incepe iar chiar de la masa urmatoare, a reusit sa ma scoata din tipul asta de gandire cu “totul sau nimic”. Cel mai important este ca mi s-a schimbat focusul de pe slabit pe mancat sanatos, iar slabitul vine de la sine, ca o consecinta fireasca. Este prima oara cand timp de 6 luni m-am preocupat in mod constant de mancat sanatos, cand am experimentat tot felul de alimente si retete noi, de care s-a bucurat si restul familiei, e prima oara cand chiar simt ca desi nu am ajuns inca unde imi propun cu greutatea, voi ajunge acolo pentru ca s-au intamplat niste schimbari care de data asta tin de cauza, nu de simptom. Am slabit 16 kilograme in 6 luni, nu este spectaculos pentru ca nu am fost mereu disciplinata in aceste 6 luni, dar eu nu m-am simtit niciodata mai bine fizic si psihic si ma bucur in fiecare zi ca am intalnit-o pe Ana si mi-a schimbat viata.
#Paula
_

În primul rând, vă rog să observați strădania mea de a scrie această postare cu diacritice. Căci dacă până acum m-a ferit Dumnezeu, de când cu treaba Cooku Bau, mi s-a infundat. Pardon, mi s-a înfundat. Căci căci căci cu ă, noi la Cooku Bau scriem îngrijit, nu ca noi la easy peasy, unde ne doare la basca. Și prin asta înțeleg bască.

Așa. Apoi, vă rog să observați cinstita salată pe care a asamblat-o ma’ friend Geami azi la prânz, la care singura mea contribuție a fost “să punem și sumac, daaaa, neapărat!”. Dacă mă gândesc bine, am cedat și o conservă de năut de la SunFood, pradă de blogger. Deci e clar că salata asta nu ar fi putut exista fără mine, chiar dacă doar eu mi-am pus năut în ea. Mi s-a părut că merge bine cu varza roșie, porumbul, roșia, castravetele, ardeiul, ceapa verde, piperul pe înecate și, repet, sumacul, ah, sumacul! Pe deasupra converșilor, am și pozat salata în grădină, că avem grădină. Și deasupra capului, în vița sălbatică, o porumbiță își crește puii după toate regulile attachment perăntingului. Enough said.

După toate aceste confesiuni de importanță crucială, ce ar mai putea urma, vă gândiți. O cafea fără zahăr (the only way to drink it properly) (numărul trei, observați și că romgelza este încă puternic încurajată pe acest blog, deoarece nu m-am plictisit să primesc comentarii scrise într-o română cel mai adesea fabulos de jenantă, de la gramatică și până la punctuație, în care niste cetățeni pe care îi roade pizma mă admonestează ghebos că mutilez legacy-ul lui Pruteanu sau ceva). Deci, spuneam, o cafea fără zahăr și o poveste scurtă despre ce face un food coach, în cazul de față întâmplându-se, deloc întâmplător, să fie vorba despre mine.

Să o luăm simpatic, cu niște FAQ.

1. Cu ce se mănâncă un “food coach”?
Un O “food coach” este o cetățeancă de-aia de înghite în sec și face luminițe în ochi atunci când vorbește despre mâncare. Așa de mult iubește ea mâncarea, încât și-a construit în jurul ei o întreaga, rotundă și normo-ponderală persoană. Știe cum să mănânci ca să fii fericit. Știe cum să mănânci ca să-ți fie bine. Știe cum să mănânci ca să nu te plictisești cu spume. Și, most importantly, știe cum să te învețe toate astea.

2. Ce livrează un food coach?
Un food coach livrează planuri alimentare. Pe scurt, îți dă scris negru pe alb meniul exhaustiv pe o săptămână. Adică tot ce urmează să mănânci, până în cel mai mic detaliu, până la ultimul sâmbure de pepene roșu ingerat accidental.

3. Cum te ajută asta?
Păi depinde de obiectivul tău. Dacă vrei să slăbești, slăbești. Dacă vrei să te îngrași, te îngrași. Dacă vrei să nu-ți mai bați capul cu ce mai mâncați și voi, gizăs, iar această întrebare, se rezolvă și asta. Poate vrei să te organizezi mai bine în jurul mâncării. Sau poate vrei să cheltuiești mai puțini bani pe mâncare. Whatever. Tu ai o frământare re’ la mâncare și în loc să te frămânți tu, se frământă altul, căruia, coincidentally, îi și place treaba asta. Shocking, I know:))

4. Care e diferența dintre un food coach și un nutriționist?
Nutriționistul abordează mâncarea din perspectivă mai ales științifică, rareori pasională. Mai ales mercantilă, rareori omenoasă. El îți zice așa, de exemplu: fetiță, dacă vrei să slăbești, nu mai mânca tu ciocolată. Și nici pâine. Și mănâncă ce scrie pe foaia asta. Și dacă n-ai putut, e vina ta. Și dacă n-ai slăbit, plătești oricum. Și dacă ai slăbit cu foaia mea, șansa ta să te menții e să repeți ad nauseam ce scrie acolo, că de învățat nu ai învățat nimic, practic. Sau să zicem că ai învățat să te abții, ha ha, ce glumă bună, de parcă omul ar fi fost zămislit cu darul abținerii, știi. De parcă fructul oprit ar fi fost vreodată altfel decât singurul lucru care ne inoportunează fericirea maximă, plenară și adevărată. Again, ha ha.

Food coach-ul, pe de altă parte, zice așa: nu există ceva ce nu ai voie. Nu există să mănânci ananas înainte de fiecare masă (true story! oamenii au dat bani la nutriționist ca să primeasca așa magie cu perje de sfat). Nu există să mănânci altfel decât omul normal, doar pentru că ai un focus în zona asta. Nu ești pedepsit, nu ai ciungă-n păr. Planul tău nu e stas, nu seamănă cu al altuia. Se face pornind de la preferințele tale, timpul tău, magazinele tale, wish list-ul tău punctual, din fiecare săptămână. Se face cu drag de mâncare și suflet de om. Nu conține nimic din ce ție nu îți place să mănânci. Food coach-ul îți dă inspirație. Îți caută și îți pune în plan rețete, că poate te-oi fi săturat de brânzica de casă. Stă de vorbă cu tine în timp real. Te învață, nu te ține într-o codependență bolnăvicioasă, legată de o coală trasă la xerox, cu pretins unica posibilitate de a ajunge unde vrei tu. Te susține. Nu repetă lucruri de la o săptămână la alta, pentru că parte din talentul lui e să te surprindă. Să te uiți joi la planul care va să înceapă de luni și să zici: FUCK ME! Abia aștept să încep! Un plan alimentar bun, făcut de un food coach jmecher, este ăla care te reprezintă în așa mare măsură încât emoția cu care se însoțește este pure joy. Și din stare de pure joy, poți să faci orice. După cum din stare de privațiune și n-ai voie aia și aia, slabe șanse să-ți atingi vreun obiectiv food related. Cam așa.

5. Otrî șoz?
Nu orice om are nevoie de food coaching. Unii oameni au deja o relație bună cu mâncarea. Alții nu o au, dar prefera dieta Dukan (am și eu un fix, huo!:)). Alții nu găsesc înspăimântător și dezagreabil să-și cântărească mâncarea și să-și numere caloriile, că doar de aia există MyFitnessPal. Alții plătesc 93 de lei pe ședința săptămânală la nutriționist, ca să fie cântăriți și responsabilizați în cadru festiv. Există chiar și oameni care se abțin cu succes. Pentru toți ceilalți, un food coach ar putea fi o idee bună. Mai ales dacă e un food coach simpatic, like me:))

PS: ana la easypeasy.ro, finally am adresa asta activă, după “decât” cinci ani jumate de blog. Scrieți, ocupați căsuța. Dacă aveți întrebări, eu mă bucur. Coz boy oh boy, I love to talk:)

PPS: Ați avut parte de my tender loving care? Să curgă testimonialele:D Căci decât să mă laud singură, mai bine împreună să ne lăudăm:)) Three, two, one… go. Ce a făcut pentru voi food coachingul vieții și cum se compară el cu alte experiențe din aceeași zonă?

Acum vreo doua saptamani, intr-o dimineata, va starneam sa imi ziceti ce-ati mancat pana la ora aia. Raspunsurile aveau sa fie, pentru mine cel putin, foarte interesante. Din ele aveam sa aflu ca intr-o zi ca toate zilele, la mese sau intre ele:
– 46% din cei care au raspuns mananca dulciuri
– 14% mananca mezeluri
– 22% mananca iaurt si 62% mananca lactate in general
– doar 12% mananca ou (that makes me sad :p)
– 50% mananca fructe, in general, prea multe

Cred ca daca facem o comparatie cu cum se mananca prin alte parti, stam binisor. Hell, cred ca si daca ne uitam la cum mancam fiecare dintre noi acum cativa ani, vedem ca lucrurile sunt pe un trend al decentei. Mi-as fi dorit sa nu vad mai multe mezeluri la mic dejun decat oua. Mi-as fi dorit sa vad mai multa ordine in mese si mult, mult mai putine dulciuri. Prajitura la mic dejun m-as fi bucurat sa nu vad deloc:)) Dar na, viata e grea, te scoli dimineata, te dai jos din pat to face the music si inteleg, jur ca inteleg, cum ai putea sa te impiedici cu gura intr-o tarta cu cirese. Un lucru e cert: se poate si mai rau, dar intotdeauna se poate si mai bine.

That said, sambata asta m-am vazut cu cinci dintre voi la Atelierul de faurit meal plan-uri, powered by OLY BIFIDUS IAURT DE BAUT (always a pleasure!:). Nici daca m-as fi straduit foarte tare nu cred ca as fi putut aduce impreuna la o masa cinci oameni atat de diferiti (foarte misto, cu totii:). Good job, Random, am zis eu, dupa ce ne-am cunoscut si am facut turul complet al mesei, cu autodenunturi funny pe marginea cestii de cafea. Honestly, aveam si eu un stres. Ma gandeam ca n-au sa vina oamenii, ca poate au si ei alta treaba sambata dimineata decat sa se cunoasca cu mine si cu echipa de vis Olympus. Dar au venit asa de faini si de deschisi si cu inima la ei, ca brosa in piept, ca am decis numaidecat si din nou: am cei mai misto cititori. True story.

Dupa ce ne-am impartasit fiecare backgroundul “alimentar” si culinar, cu povesti din viata, amintiri din copilarie si tot soiul de alte trivia cum ne-a venit la gura, m-am apucat sa le povestesc oamenilor una alta, doua vorbe despre principiile din spatele unicului mod corect de a manca. M-am bucurat sa constat ca stiau si ei destule. Erau preocupati de ce si cum mananca, dar manati, ca noi toti, de ratiuni avand la baza frica. Frica de boli, frica de a nu pune pe ici pe colo prin partile esentiale kilograme extra, frica de a alege din vitrina cu produse… Frica, nene. Aceasta pandemie a omului modern pus fata in fata cu industria alimentara a anului 2014, dar si cu nemilosul, stufosul si paincardul internet. De unde aflam cu totii azi ce alegeri de ieri au sa ne omoare. De unde aflam ca nutritia optima e treaba ultra mega complexa. Ca orice-am face, ceva facem pe dos. Ce sanse avem? Pai una singura. EAT REAL FOOD. Legume, fructe, nuci si seminte, lactate, oua, carne, cereale de buna calitate. Suna simplu si, guess what, chiar este.

Multi dam vina pe programul nostru, pe haosul din viata, pe vecinul de bloc si pe colegul de trafic, pe sefi scarbosi, pe iubitu’ care mananca ce vrea el si nu se ingrasa un gram, in general, pe ALTUL, pentru prajiturica cu crema, biscuitele de supermarche, merdeneaua de la metrou si covridogul de la coltul cladirii. Pe lipsa de timp mai dam vina. Ca si cand un sandvis cu sunca se face mult mai repede decat unul cu avocado. Ca si cand sa cumperi fornetti dureaza mai putin decat sa cumperi iaurt. Adevarul adevarat e ca e treaba de commitment fata de propria persoana si da, uneori, e si treaba de imaginatie.

Ei, cu timpul gustarilor sanatoase va rezolva Oly Bifidus iaurt de baut, nou lansatul, despre care am mai povestit aici. Cu imaginatia, va rezolv eu:)

Se ia o foaie de hartie si se deseneaza meal plan. Dar meal plan detaliat, in care nu scrie “salata”, ci scrie “salata de baby spanac cu naut, morcov ras, seminte usor prajite in tigaia fara ulei si dressing de iaurt cu lime, chimion, piper cayenne si menta proaspata”. Cum ar veni:)

Asta am facut noi sambata. Aplicatie practica de meal planning, pornind de la structura meselor zilei (3 pricipale si 2 gustari), si de la farfuria ideala. Mai jos, un exemplu de zi dintr-un plan oarecare, nu dam nume:))

Locul iaurtului de baut intr-un plan alimentar normal e fie la gustarea 1 (singur sau impreuna cu un fruct), fie la gustarea 2 (singur sau impreuna cu o mana de nuci crude sau chiar cu niscai crackersi sau covrigei bon calite), fie la mic dejun, intr-un smoothie cu, say, seminte de in si berries, sau mozolind niste fulgi de ovaz. Oricum o dai, o nimeresti. E o alegere buna, time efficient si gustoasa, care presupune un drum la magazin o data pe saptamana si niste artimetica simpla. 7 zile, 7 sticlute. See what I mean?:)

Pe post de teasing asa, va mai spun ca noi, astia de ne-am vazut sambata, am aflat direct de la “sursa” ca urmeaza sa mai auzim anul asta de Olympus in contexte marete. Vin in gama produse pe care eu, una, le astept de mult. Nu va spun ce, ca what happens la Atelierul Oly stays la Atelierul Oly:)) Dar e de bine, trust me.

Hai ca-mi iau viteza. Ma duc sa-mi mananc gustarea de dupa-amiaza. Cine ghiceste primul ce urmeaza sa scot din posheta… ma cunoaste indeajuns de bine:)

Sa fiti sanatosi, satui si fericiti cu alegerile voastre. Cheers!

Intai bamele, ca sa ne luam de-o grija. Congelate, de la Mega, ceva marca greceasca. Oparite in apa cu sare, tavalite prin malai, prajite strashnic la wok. In ulei mult suficient si aromat cu o roaba capatana de usturoi pisat. N-are ce sa fie rau. Pana la urma, cred ca si un siret de pantof deep fried, cu usturoi, e paradisul gurmandului.

Si acum decalogul. Pentru ca postarea despre zahar a facut “furouri”. Pentru ca fiecare stie cel putin o persoana care “mananca de rupe”, si nu pune, fir-ar, nimic pe ea. Pentru ca eu cred ca sunt fix persoana aia. Pentru ca ma plictiseam azi dimineata, asa ca am zis sa tap into my empirical knowledge despre propria piele si sa dezgrop de-acolo niste lucruri pe care le fac involuntar. Si care clar ma ajuta sa imi mentin greutatea constanta, fara sa para ca prestez vreun efort.

1. “Mananc de rup”, dar totusi, putin. Sa zicem ca la mine se rupe mai repede. Mananc mai mult, vorba mamei, cu ochii. Nu termin aproape niciodata ce e in farfurie la un restaurant. Respect, fara sa imi propun, portiile corecte, in majoritatea zilelor si situatiilor. Nu am niciun aliment pe care sa il consum in exces, oricat de mult mi-ar placea.
2. Unei zile in care am mancat mai mult decat de obicei ii urmeaza intotdeauna o zi in care mananc mai putin. Again, nu e ca ma oblig la asta, ci e, pur si simplu. Damage control din reflex.
3. Mananc zilnic trei mese si doua gustari. Rar sar peste o masa. Nu mananc de regula doua feluri de mancare si aproape niciodata trei (nuntile, botezurile, cumetriile, nu se pun:p).
4. Mananc zilnic cate ceva din toate grupele alimentare. Nu mereu in proportie ideala, dar zilnic si din toate, aia clar.
5. Nu mananc dulciuri mai des de o data pe saptamana, on average. Nu cumpar, nu duc acasa. Prestez prajituri rarisim, cafeaua o beau fara zahar inca din liceu, nu iubesc ciocolata. Nu indulcesc ceaiul cu miere decat daca e de tei si-s racita sau gravida:p Nu mananc fructe mai des de o data pe zi. Niciodata cu ligheanul. Desert mananc cu pofta la un resto bun, dar aproape de fiecare data il impart cu un comesean (ca-s satula de mancare, deja:)) Ce mai calea valea, sa zicem ca trouble is not a friend of mine.
6. Imi place carnea and I’m not afraid to show it. O zi in care imi este foame este, statistic dovedit, o zi in care nu am mancat destule proteine.
7. Gatesc. Prefer oricand a home cooked meal unei soioshenii comandate la birou. Iar cand trebuie sa comand, imi pare rau dupa bani in 99% din cazuri. Suficient de rau cat sa ma duc acasa si sa, ati ghicit, gatesc.
8. Mananc de foame fizica, nu de foame la cap. Cand nu mi-e foame, nu mananc. (Cand mi-e foame, fac urat, dar asta e alta poveste:))
9. Dorm bine si (aproape) suficient.
10. Iubesc din suflet mancarea si pe mine.

Disclaimer: da ma, stiu ca genele, stiu ca metabolismul si nu, credeti-ma, NU ma dau smechera, nu ma consider altfel decat foarte, foarte norocoasa din punctul asta de vedere. Dar am avut o perioada in viata (gravidia:p) cand n-am facut mai nimic din cele de mai sus si m-am ingrasat 26 de kile (ok, parte din ele erau pe baza de sarcina, dar, trust me, aia era partea mica, deoarece partea maaaare, de 20+, se pusese fix din exces de cartofi prajiti cu maioneza si cartoane enorrrme de mini choux de la Cofetaria Maria). Nu cred ca un om care nu se ingrasa can get away with murder. Cred ca si el, daca isi schimba patternul alimentar, se poate ingrasa. Indiferent de gene.

Nu zic “faceti asa si o sa fiti slabi”. Nu zic ca ce mie mi-e usor, altuia ii e la fel. Zic doar ca exista, de multe, de cele mai multe ori, explicatii adevarate, logice si plauzibile pentru care cineva nu pune pe el, desi pare, cu accent pe pare, ca mananca mult, oricand, orice, dupa pofta inimii. Si cred ca pentru oricine se lupta cu controlul greutatii e mai de ajutor sa vada si sa accepte aceste explicatii, decat sa creada, sincer, ca altu’ poa sa manance ca porcu’ si totusi sa fie slab. Si sa se amarasca si mai tare din pricina asta. Si sa se refugieze in macare.

Bamele trase la tigaie au fost acompaniate de curcan la cuptor si orez cu stafide si turmeric.

PS: Stati pe loc. Stati cu voi. Stati la soare dupa ce v-ati dat cu sclipici.

Despre zahar nu am niciun cuvant de lauda. Gandul ca oameni educati, destepti, cititi, ba chiar cunoscatori in ale nutritiei, spun ca zaharul ii face fericiti, ma ravaseste visceral, imi vine sa dau foc la punga de margaritar de-un kil (da, stiu, o sa iasa zahar ars, ce bun, nu? pfff!) Ce, va veti intreba, e la radacina acestor sentimente puternice? Pai, simply put, m-am saturat sa vad ce face zaharul din otherwise awesome people. M-am saturat sa vad femei care tin Dukan pentru ca, magie!, au voie prajituri dupa retete speciale Dukan. M-am saturat sa vad cola normala inlocuita cu cola light. M-am saturat sa aud “eu nu mananc dulciuri, doar fructe in cantitati industriale”. Imi vine sa plang de nervi, jur:) Nu se poate, nene, nu se poate asa ceva! Ceva trebuie facut. Fiindca ala care a zis primu’ “sugar free”, precis avea in cap nu inlocuirea zaharului cu aspartam, ci eliberarea omului din zaharoasele hatzuri ale lui zahar zaharovschi. Deci piei, zahar, piei! Mars de-aici, n-auzi?! Tu si toate neamurile tale odioase! Adio! Hasta la vista, baby! Sunteti cu mine? ‘Ai sa-mi trag una, ce-ar fi sa va scap de o mare problema? Read on, my friends, read on!

1. ce e zaharul

Nu, pe bune. Un pic de chimie n-a omorat pe nimeni si tre sa know thy enemy daca vreti sa-i veniti de hac. So, avem asa:
a. Monozaharidele – adica glucoza, galactoza si fructoza.
b. Dizaharidele – adica diverse combinatii de monozaharide: maltoza = glucoza + glucoza, sucroza = glucoza + fructoza si lactoza = glucoza + galactoza.

Sucroza este ceea ce numim, comercial, “zahăr”. Cand va uitati pe un ambalaj si vedeti “zahăr”, aia inseamna. Iar cand vedeti “zaharuri” sau “glucide”, poa’ sa fie un platouas din cele de mai sus. In doua cuvinte, monozaharidele si dizaharidele sunt ceea ce se cheama “carbohidrati simpli”. Si nu prea e nimic simplu in ceea ce ii priveste, din pacate.

Diferenta dintre toate soiruile astea de zahar este data de felul in care le metabolizeaza omul. Glucoza, de exemplu, e combustibilul universal pentru fiecare celula a corpului nostru. Adica e chestiunea care ne da energie. Fara ea, am fi, literally, dead meat. Pentru ca toate organele au nevoie de glucoza, doar 20% din ea se metabolizeaza in ficat. Fructoza, in schimb, este metabolizata de ficat in proportie de 100%. Din acest punct de vedere, seamana bine cu alcoolul. Asa ca, vedeti voi, ce se intampla acum in America, unde zaharul normal (sucroza de care spuneam mai sus) a fost inlocuit aproape in totalitate cu fructoza extrasa industrial si izolata de alti nutrienti care se intampla natural in acelasi aliment ca si ea, este un mare semnal de alarma pentru noi toti. Natia asta se indreapta spre dezastru metabolic in masa. Adica cum adica? Pai asta ne aduce la urmatoarea intrebare, si anume…

2. este zaharul moartea?

Ei bine, raspunsul este “da”. Si nu de azi de ieri. Din ce in ce mai multe studii atesta faptul ca zaharul in exces este principala cauza de boala cronica si letala. Da, zaharul, micutul, dragutul, e bomboana de pe coliva noastra (Mercola). Cum lucreaza dansul-dracu-gol? Pai:

• intre altele, e un un drog, care, ca orice drog, da dependenta. Vedeti in infograficul din deschidere de ce, pentru multi dintre noi, nu exista “umpic” de zahar, dupa cum nu exista nici “doar o tigara, doar dimineata, doar de revelion”. Nu nene, zaharul e o substanta highly addictive, care, odata ce te-a inshfacat, te transforma in no time din om liber in dependent.
• excesul de zahar taxeaza ficatul, am povestit mai sus cum. Da, zaharul e o toxina, oameni buni.
• zaharul propovaduieste inflamatia la nivel celular si, nu stiu daca stiti, dar inflamatia e fix, dar fix ceea ce nu vrei sub nicio forma in corpul tau. Inflamatia vaselor de sange poate duce la boala cardiovasculara. Inflamatia poate duce si la cancer. Pe scurt, lantul zaharel – inflamatie – boala naspa e cam cert.
• zaharul, soc si groaza, ingrasa. Da ma, stiu ca stiti, dar poate nu va dati seama ce inseamna asta de fapt. Nu e ca bagi zahar si rezulta love handles. Nu, este mult mai nasol de atat. Zaharul halit messes cu metabolismul omului, care nu mai stie de capul lui. Pacaleste organismul intr-un mod barbar, facandu-l sa devina in scurt timp absolut incapabil sa-si regleze singur apetitul. Google “insulin resistance” daca vreti sa intelegi mai bine dimensiunea problemei.

Sunt asa de multe lucruri de zis despre cum ne omoara zaharul, si not enough time. Sunt sigura ca multi dintre voi aveti curiozitatea sa investigati problema pe cont propriu, daca nu ati facut-o deja. Pana atunci, sa zicem ca ma credeti pe cuvant si sa mergem mai departe. Si anume la punctul trei…

3. cum stii ca esti dependent de zahar?

Nu poti trai fara gogosele umplute, care fac poc in gura si te umplu de slurpiness?
Nutella pe paine ti se pare o idee buna de mic dejun (posibil, singura idee buna de mic dejun)?
Iti mananci de pe buze strugurelul cu miros de prajiturica?
Te trezesti noaptea ca sa faci pisu si in drum spre baie te impiedici de cutia de zahar cubic (unu mie, unu tie, unu mie, unu mie…)?
Te trezesti noaptea sa faci pisu, nu gasesti zaharul cubic si, next thing you know, esti la benzinaria non stop de la coltul blocului, in uggshi, pijamale si lacrimi?
La intrebarea “ce ai lua cu tine pe o insula pustie”, raspunzi lejer “tigaia de clatite”?
Gandul de a nu avea tigaie de clatite pe o insula pustie iti cauzeaza mancarici in cap de piept?
Mananci oul kinder al copilului?
Dar miere cu lingurita?
Intre o poza cu Ryan Gosling si una cu o felie de tort, alegi tortul?
Intre demnitate si zahar, alegi zaharul?
Intre orice si zahar…

Felicitari, ai castigat o dependenta.

4. cum scapi de dependenta?

Daca as sti sa rezum asta in doua vorbe, m-as umple de bani. Sa facem, totusi, o incercare.

“the 30 day NO SUGAR challenge”

Yep. That’s it. Nu mancati niciun strop de zahar si niciun substitut al acestuia, timp de 30 de zile. Nu zahar in cafea, nu miere in ceai, nu dulciurele, nu ciocolata, nu siropel, nimic, nimicutza. Nu suc natural, nu cola zero. Nimic care contine zahar si absolutamente nimic pe care scrie ‘SUGAR FREE’. Nu mancati mai mult de un fruct pe zi. Reduceti sau eliminati fainoasele. Nu paine alba din comert. Hell, nu paine alba punct. Fiti cu ochii in patru, cititi etichetele, atentie la zaharul ascuns in alimente.

Hai, facem treaba asta? Nu aveti nimic de pierdut, I promise you. Dupa doar o zi-doua fara zahar, o sa incepeti sa simtiti beneficiile pe propria piele. Bye bye balonare, la revedere cosuri pe fatza… Zau! Iar daca odata cu detoxul asta o sa bagati si niscai sport, va asteapta la final de luna un cantar contrariat. “Fuckitty fuck fuck, cine e sexoshenia silfida?” “Pai ce sa vezi, sunt chiar eu!”

5. pai si dupa astea 30 de zile?

Ce iti fac astea 30 de zile de lipsa zahar se cheama RESET. Pe langa break-ul metabolic pentru care organismul tau o sa-ti zica sar’na, se intampla, in chip fericit, o resetare a mecanismelor de reglare apetit, care, in cazul tau de depe de zahar, erau de mult pe butuci. Pofta de dulce dispare. Incepi sa mananci cand iti este foame. Adica incepi sa stii ce e aia foame si cum se manifesta ea. Incepi sa intelegi lucruri despre tine. Se limpezeste capul. All of a sudden ti se pare absurd totul. Cum ai putut sa crezi vreodata ca ciocolata vindeca raceala? Srsly, dude, WTF?:))

Bun. Cu acest nou state of mind, here comes 30 de zile later si tu, tu cu mintile la tine, ai o alegere de facut. Pentru prima oara in ages, alegerea e la tine. Adica pe bune, o luam de la capat cu agatatul de tejghea la Lukoil in miez de noapte? Sau facem reframing total la treaba cu dulcele in viata omului, asa incat sa desfrunzim situatia de penibilitati si sa alegem doar ceea ce se califica drept “experienta”?

Stati cu mine, ca this is totally going somewhere. Ce vreau sa zic e ca da, exista zahar care vine la pachet cu viata, cu traitul misto (pasteis de belem la Lisabona, nush ce fensi prajiturica la Paris, desertul brilliantisim care incheie o cina la AGO, o “every now and then” Cola la sticla, aburita de rece ce e, doua cupe de inghetata artizanala – 100% ciocolata, no milk, ahhhh, the yumzors, cozonacul mamei, la Craciun si la Paste… you name it). Si pe urma exista zahar care nu vine la pachet cu nimic, zaharul rusinii, ala care te transforma din fiinta ravisanta si adunata care esti intr-o ciumafaie despletita emotional, care si-ar taia o mana si un picior ca sa primeasca, chiar si sub forma de Eugenia, doza mult dorita.

in fine

N-am vorbit nimic despre cat suntem de indoctrinati, n-am vorbit despre fructul oprit care, si el, avea zahar. Sunt multe, prea multe de storcoshit intr-o dupa amiaza. Dar daca v-am atins, macar partial, ma declar multumita. Cine stie, poate intr-o zi o sa ne strangem intr-o carciuma sau ceva, si o sa povestim mai ghebos despre toate.  Pana atunci, sper si vreau sa cred ca sunteti cu mine. Ca va bagati la 30 de zile fara zahar. Pe mine aici ma gasiti, pentru suport. Intrebati-ma orice. Turnati ofuri si comentarii. Dar incercati, ma. Intrati in joaca asta si de nu v-o fi mai bine, n-aveti decat sa-mi ziceti mie de… well, dulce:))

Si da, special am ales sa public postarea asta la ora la care scade glicemia:) #crazybitchfromhell #mwahahahhaha

[Ei nu, nu despre Frozen the movie e vorba, ca pe Frozen the movie nu am reusit sa-l vad, desi am incercat, I really did, ma. Adica mi-am luat jumatatile si ne-am dus toti trei sambata seara sa vedem capodopera animata. Luat bilete, popcorn si (!!!) pepsi, proptit fizicul pe locurile de pe bilet si incins o agapa tovaraseasca. Terminat popcornul fix la timp ca s-o auzim perfect pe duduia care ne invita sa o urmam la casa de bilete, caci filmul nu avea sa mai ruleze in seara aia. Dang, at least am mancat floricele, am zis eu, dupa o abstinenta cinematografica de un an (pe motiv de “numa’ filme de baietei, cu, stiti voi, roboti-femei-cu-sanii-mari).]

Asa deci. Daca nu despre film, atunci despre ce? Pai despre altfel de congelate. Despre cum facem ca anul asta sa mancam SI MAI MULTE legume (challenge: accepted!). Despre noul meu proiect cu Bonduelle si despre noua mea obsesie cu legumele verzi presto crude. Despre cum am rupt-o-n fericire la revelion cu niste fasole verde cu gremolata, de-au ramas nemancati (soc si groaza!) cartofii. Despre, din nou, farfuria sanatoasa.

Dar sa incepem cu inceputul.

1. Pe 24 februarie se reia pe Coursera cursul de nutritie pe care l-am facut eu anul trecut: https://www.coursera.org/course/nutrition. Il recomand calduros oricarui om care are o urma de interes pentru domeniul asta si *tenacitatea* de a-si aduna trupele in razboiul cu o industrie alimentara care ne omoara pe toti. Click, enroll, e foarte fain si foarte succint, “everything you ever needed to know” asa.

2. Bun. Mai departe: fresh versus frozen. Inca e debate pe asta. Si, believe it or not, stiu oameni care decat sa manance legume congelate, mai bine se lipsesc. E adevarat ca sunt, in general, aceiasi care mai bine se lipsesc de legume cu totul, but still. Ei bine, I got news for you: un broccoli care zace de o saptamana in galantarul supermarketului e orice, numai fresh nu. Fresh inseamna proaspat cules. Si inseamna cules la termen, nu cu saptamani inainte, ca sa aiba viata mai lunga la raft. Acelasi broccoli, congelat rapid de data asta, cu tot procesul de blansare prin care trece, retine mai multi nutrienti decat cel “proaspat”. Va puteti convinge de asta cautand pe sfantul Google studii comparative (valori nutritionale pentru fresh versus frozen). By the way, ati vazut asta? Vai ce-am ras:))

Bottom line: in lipsa accesului la legume si fructe de sezon, proaspat culese, provenind din surse ok (ferme organice, mici producatori cu referinte bune, etc.), o leguma congelata cinstita,  care, atentie, sa fie fara conservanti, potentiatori de gust, adaosuri sosoase sau mai stiu eu ce balarii, reprezinta o varianta foarte curata. Plus ca, nenica, e iarna. Nimic nu e in sezon. Aproape tot ce e “proaspat” e de fapt azotat ghebos si infernal de scump.

Acestea fiind zise, si nu o data, caci pozitia mea fata de nutritie, legume in general si legume congelate in particular a fost facuta publica in niste, mai multe asa:)), ocazii (de exemplu in indrumarul asta de cheating cu vegetalele odioase), m-am bucurat cand oamenii de la Bonduelle m-au cooptat in noul lor proiect, o platforma cu retete user generated, ambalata in forma de concurs cu premii jurizat de un juriu si endorsat mai departe pe categoria “Sanatate” de yours truly. Scopul proiectului, dincolo de cel intrinsec oricarei campanii publicitare, este incurajarea consumului de legume, lucru cu care nu pot decat sa fiu foarte de acord.

Fiind o babutza exigenta si carcotasa in sinea mea, nu pot sa nu fac mici recomandari pe marginea retetelor castigatoare, dar fiti convinsi ca din dragoste o fac, din dragoste si pentru ca, mai Amalia, uleiul rafinat, la pet, chiar nu e bun ma, nu e bun deloc, iar pestelui tau pe pat de legume, foarte sanatos si bun dealtfel, ii sade mult mai bine in compania extravirginului de masline. Pana acum, o reteta care mi-a placut mult, si pe care ma gandeam sa o prestez si eu saptamana viitoare, e cea de tarta cu broccoli si oua de prepelita, j’aime! Asta, adica: http://bonduelle.ro/4culori/recipe/tarta-cu-broccoli. Am in cap o adaptare care sa nu presupuna atata coca, ah, stiu, suspansul va omoara:))

Atat deocamdata despre proiectul Bonduelle, o sa mai auziti de el pe-aici si na, am zis ca it’s only fair sa va pun in tema, in loc sa va arunc proverbialul zbang, cu mamaliga-n geam.

3. Last but not least, si tot la tema, am facut o mica obsesie cu legumele verzi, pe care le blansez bref in apa clocotita, le trec in apa rece sloi ca sa-si mentina culoarea si le consum in varii combinatii si in stare avansat cruda, [vorba mamei care le priveste cu dezgust], ca garnitura la orice. De revelion am facut, dupa cum ma laudam singura, o fasole verde-verde cu gremolata. Gremolata fiind o galeata de patrunjel tocat, amestecat cu usturoi si coaja de lamaie, apoi imprastiat freely peste orice, facand orice-ul ala sa iasa complet din anonimat. Fasolea asta, plus un alt veggie side dish despre care povestim another time, au facut cartofii la cuptor sa moara de batranete in tava lor. Suspect!

Am mai facut deunazi si un somon in unt de cocos, cu garnitura de, stiu, ma repet, legume verzi, in sos de lamaie si menta. To die for! Practic, orice mix & match din *legume verzi*patrunjel*busuioc*menta*lamaie*ulei de masline*unt*nuci e vis paradis. Una peste alta, sper sa ma tina asta cu verdele, aud ca este the new black. Si promit sa va aduc si voua aminte sa eat your vegetables, caci, se pare, veggie eaters astia will inherit the earth, si I’ll be damned daca las eu pamantul pe mana stricta a veganilor! (joke, not very politically correct, dar deh!)

PS: When life gives you green vegetables, don’t take it personally;)

De cand ma stiu, am colesterolul mare.
[“La cati porci ai mancat la viata ta, asa-ti trebuie!”
Alo! Who said that? Arata-te, porcupiscentule, lua-te-as la maciuci!]

Revenind. Colesterol uluitor, circa 240-250. Niciodata in intervalul de atentie, nu mai zic de cel de bun simt. Mereu in zona de risc, pe muchie de cutit de friptura. Nu, nu este, mai, de la porc, ce nu intelgeti? E mostenire de familie. Si mama are. Ba chiar si bunica. Suntem bogate, dar doar in coelsterol. Ei, la 34 de ani, colesterolul nu e neaparat o uriasa problema. Dar de cand mi-au zis ca nu intineresc, m-am gandit sa ma ocup si de treaba asta. Fiind moderat ipohondra, m-am dus negresit la doctor. Am plecat cu o hartie pe care scria ca nu am voie sa mananc mai mult de doua oua pe saptamana. Intre altele. Altele de-a gata printate pe o coala A4, la fel pentru toata lumea, caci, nu-i asa, toti suntem la fel. Nu m-a intrebat nimeni ce mananc, ce stil de viata am, ce apasari ma apasa. Nu mi s-a oferit o pilda sau o poveste despre cum stau lucrurile cu afurisenia asta de colesterol. Mi-au dat la alibi infamul regim pentru suferinzi de dislipidemie, plus un proverbial sut in fund, si m-au expulzat inapoi in viata mea fara vreo tactica reala de lupta cu monstrul biochimic. De aceea, nu mica mi-a fost mirarea cand am aflat… Ei, dar sa incepem cu inceputul.

colesterol, for dummies

• Exista si colesterol bun. Acesta se regaseste pe buletinul de analize ca HDL colesterol. Aluia rau ii zice LDL colesterol si e otra shoz. Cert e ca HDL tre’ sa fie mare, iar LDL tre’ sa fie mic. Cat de mare? Cat de mic? Pai sub 200 colesterolul total, sub 100 LDL-ul si peste 60 HDL-ul. Aceste cifre reprezinta idealul omului in viata, dar cum nu ne intalnim cu idealul prea des, obiectivele fiecaruia ar trebui setate de catre un medic care sa aiba in vedere toti factorii de risc de boala cardiovasculara pentru persoana in cauza. Altfel spus, dintre omul tanar, normoponderal, activ, clinic sanatos, nefumator si omul in varsta, supraponderal, diabetic, fumator, hipertensiv, care credeti ca ar trebui sa fie mai grabit sa-si coboare nivelul colesterolului din sange? Doh. (American Heart Association are aici un calculator de risc de boala cardio vasculara, va puteti juca daca vreti:D)
• Colesterolul in exces nu cauzeaza boli cardio vasculare,  ci creste riscul sa inhatzi asa ceva. Nu este o boala, ci un factor de risc. Excesul de colesterol din sange poate duce la depuneri pe peretii arterelor, ingrosandu-le. Artere ingrosate = circulatie precara, cheaguri, arteroscleroza, chestii de-astea fancy dpdv… funebru. Ei, faza misto e ca spre deosebire de alti factori de risc de boala cardiovasculara, pe care nu-i poti strivi gandaceste cu papucul (varsta, istoric familial), cu colesterolul asta te poti lua la tranta. Si il poti domestici. Afli tu cum, stay tuned for more, adica;))
• Factori care influenteaza nivelul colesterolului in sange, dar nu-s implacabili, deci de neschimbat: 1. dieta, 2. obezitatea, 3. sedentarismul. Pam pam.

si acum, despre cum trebuie sa manance si sa traiasca omul bogat in colesterol

Pe scurt, si listate in ordinea descendenta a gravitatii/importantei lor:

1. Nici macar un gram de grasime trans. Dar asta e valabil in general, nu doar pentru colesterolfricshi.
2. Grasimile saturate sa reprezinte maxim 7% din caloriile zilnice.
3. Colesterol alimentar (din macare) sa nu depaseasca 200mg pe zi.
4. Grasimile totale (inclusiv cele saturate) sa nu depaseasca 35% din caloriile zilnice. Ideally, sa ramana la 25%.
5. 30′ exercitiu moderat pe zi, in majoritatea, daca nu toate, zilele saptamanii.
6. No smoking.
7. Aportul zilnic de fibre solubile din dieta sa fie undeva la 25g.
8. Supliment de omega 3 – ultimul, pentru cae nice to have, nu must have. Nu s-au pus toti de acord daca chiar ajuta la scazut colesterolul.

La prima vedere, nu e chiar simplu. Pare ca tre’ sa ai vreo trei facultati ca sa procesezi. Vestea buna e ca doar pare. Tradusa toata povestea in termeni laici, rezulta ca:

• Grasimile trans, cele mai rele si mai rele si factorul principal de influenta negativa asupra colesterolului din sange, se gasesc in alimente procesate (biscuiti, mezeluri, prajiturele de cofetarie, maguri, romuri, ciocolatele, chips etc.). Intre care (HUO!!!), si margarina. Da mai, margarina aia cu claim nesimtit, aia care-ti face inima vezi doamne sanatoasa, este, de fapt si de regula, plina de trans fat. Da, nu contine colesterol alimentar, deoarece e un produs vegetal, iar colesterolul alimentar se gaseste doar in produsele de origine animala. Dar asta nu inseamna ca nu contribuie la cresterea colesterolului din sange, prin aportul ei de grasimi trans si grasimi saturate. [Paranteza: cand va mai intalniti cu un ulei vegetal la pet, care se vinde cu shmenozeala de clain cum ca nu contine colesterol, NU IL CUMPARATI! Nu pentru ca n-ar fi un produs bun, ci pentru ca aia de-l marketeaza va insulta inteligenta. Repet, produsele vegetale NU CONTIN COLESTEROL anyway, nu e ca si cand ne face producatorul vreun favor… Inchid]
• Grasimile saturate sunt next in line la capitolul efect devastator dpdv colesterol. Ele nu-s asa rele ca trans, adica avem voie a le manca, dar cu moderatie. Exista in toate produsele de origine animala, dar si in unele produse vegetale. Am zis mai sus ca ele nu trebuie sa ajunga la mai mult de 7% din caloriile zilnice. Acum o sa va invat cum sa calculati asta. Sa zicem ca mancati un iaurt grecesc Olympus, cu 2% grasime. Din alea 2g la suta grasime, 1.2 g sunt grasimi saturate, deci paharul regular de iaurt de 150g va avea 1.8g grasimi saturate. Pana aici e clar? Mai departe. 1g grasime de orice fel = 9 calorii. Asadar, 1.8 g grasime saturata = 16.2 calorii. Presupunand ca mancati in ziua aia 1600 calorii, iaurtul asta reprezinta 1% din total calorii. Mai aveti 6% “disponibili”. Pe care ii calculati la fel. Cititi pe eticheta produsului daca e de cumparat de-a gata, sau intrati pe site-uri precum http://nutritiondata.self.com/ sau http://caloriecount.about.com/, unde bagati, cum ar veni, 100g piept de pui la gratar si aflati cate g de grasimi saturate are el. Hai ca nu e asa greu;)
• Grasimile totale se calculeaza dupa acelasi algoritm ca si saturatele. x g de grasime mancata in ziua aia se inmultesc cu 9 calorii. Rezulta y calorii. Ponderea lui y din total calorii nu trebuie sa fie mai mare de 25%. Makes sense?

Hai, ca sa fie mai simplu, va fac eu niste simulari, cu ajutorul prietenului xls:

Calculul se refera la o zi, iar valorile reprezinta un maxim. Altfel spus, la un consum de 1500 calorii pe zi, grasimile saturate nu trebuie sa depaseasca 12g. Si tot asa.

• Colesterolul din alimente (gasit exclusiv in produsele de origine animala) nu trebuie sa depaseasca 200 mg pe zi. Asa ca treaba cu 2 oua pe saptamana de care va ziceam in debutul postului e o tampenie. Cum? Pai. Un ou contine cca 180 mg colesterol. Daca eu nu mai mananc niciun alt aliment cu colesterol intr-o zi, nu am decat sa mananc in fiecare zi cate un ou. Dieta aia printata pe foaie pe care ti-o da doctorul porneste de la premiza ca pacientul nu vrea sa inteleaga ce mananca si nu e dispus sa-si faca singur toate aceste calcule. La fel ca dietele de slabit cu nume de decedati, si aceasta dieta e una stas, o chestiune inflexibila si cam trista. Plus ca it’s so so wrong din multe puncte de vedere. Se bazeaza pe alimente permise si pe alimente interzise. Pieptul de pui, de exemplu, este permis, insa nu ti se spune in ce cantitate. Asadar, e foarte posibil ca eu sa mananc atata piept de pui pe zi, incat sa depasesc constant allowance-ul de grasimi saturate. Chestie care in niciun caz nu va duce la o valoare mai mica a colesterolului.

Odata facute toate aceste ajustari de dieta, omul bogat in colesterol mai vrea sa:

• se lase de fumat
• faca nitel sport (nu, nu de performanta)
• isi mentina greutatea in limite normale
• se tamaduiasca la cap (stresul nu bun la colesterol, si, in general. nu bun la nimic)

Cateva luni de asa program exemplar ar trebui sa ne puna pe un trend descendent. Ca de nu, ajungem, dupa o varsta, sa luam medicamente cu pumnul si na, nu vrem asta.

Acum ca v-am scrantit mintile, va las cu un filmulet “motivational” si va doresc weekend fabulos!:-)

“Si… putem sa va punem intrebari incomode?”, am zis eu ranjind fasolele la doamna doctor Alina Condoiu, medic pediatru rezident la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucuresti si consultant nutritie pediatrica. “Freca-mi-as mainile de bucurie, in sfarsit voi avea raspunsurile la tot ce ma roade!” am continuat in sinea mea. Adica na, “Este iaurtul 0% moartea?”, “De ce nu se pun de acord colegii dvs. de breasla cand e vorba de diversificarea sugarului?”, “Nu-i asa ca natural nu e tot aia cu bio?”,  “Ce se intampla cu laptele bio colectat si ramas nefolosit intr-o zi?” Si, desigur, preferata mea, de la o cititoare a blogului venita, “Auziti, e bio pe bune?”

Contextul intalnirii lui Olympus Bio cu niste mamici fabulos de informate (si slabe, si misto, si foarte destepte, si unice in felul lor!) nefiind, am considerat noi, destul de dificil pentru bietii reprezentanti ai produsului biologic, ne-am adus, care cum a putut, si produsul de conceptie. Ca sa fie treaba treaba. In teorie, kinderii aveau sa se joace frumos la etajul unu de la Ambasador Play, iar la doi aveam noi sa ne bem tihnit cafeaua si suculetul de portocale Olympus la sticla, in timp ce vorbitorul avea sa… vorbeasca. Teoretic, am zis. Ca practic, din 5 in 5, cate un omulete baga un “mmmaaaammmaaaaaaaaa!”, iar mama cu musca pe caciula zbura prin cadru cu pleata in vant si un incert “Asta cred ca e al meu!”. Daca aveti copii, stiti precis despre ce vorbesc:))

Asa. Si totusi. In ciuda intemperiilor, am reusit sa ne intelegem. Oamenii ne-au primit cu caldura si transparenta. S-au lasat torturati de vocea colectiva a mamicilor si ne-au raspuns la toate intrebarile. Eu nu ma dusesem sa ma conving, ca, stiti prea bine, believer eram deja.  Ma dusesem insa ca sa innod niste ate ramase dezlegate, ceea ce, in mare masura, am reusit. Chiar daca sunt pretty sure ca am inportunat-o nitel de doamna doctor, mi scuzi, mi scuzi. Asa.

Ne-a vorbit intai Ilias Pliatsikas, director Olympus Romania. Care mi-a confirmat ce stiam: “natural” nu inseamna “bio”. Nu exista nicio reglementare in privinta uzului acestui cuvant. Poti sa scrii linistit pe ambalajul produsului tau ca e natural, nu te cauta nimeni sa te intrebe de sanatate. Daca nu stiati, si Cola e naturala, says so on za dop. Nu zic ca produsele marketate ca “natural” sau “cu ingrediente naturale” sunt evil toate, zic doar ca “naturalul” nu e neaparat garantia calitatii unui produs. Bio, in schimb, este. Fiindca bio inseamna… well, inseamna, intre altele, ca-ti vine organismul de certificare pe nepusa masa si zice: “Ia, baieti, ce-avem noi aici? Ooo, laptic bio, ziceti? Ia aratati-mi si mie documentele. Cum care documente? Carnetul de sanatate al vacii bio, facturile cu intrari hrana bio pentru vaca bio, analizele solului bio unde paste vaca bio…” Si asa mai departe. Nu e joaca. Si nici vrajeala. Olympus s-a certificat in Austria, avand, in plus, si recomandarea Bio Romania. Poarta, pe ambalaj, simbolurile acestor organisme. Nu pentru ca romanul s-a nascut bolnav de suspiciune, ci pentru ca asa e… natural. Si legal.

Ce misto e in Grecia, m-am gandit din nou cand il ascultam pe Ilias povestind despre ce e aia iaurt la ei. Deci la greci, se poate numi “iaurt” (textual pe eticheta) numai acel produs care contine EXCLUSIV lapte si fermenti selectionati de iaurt. Orice produs care are ceva in plus, nu se poate marketa ca “iaurt”. Se va numi “preparat de iaurt cu…”. Preparat de iaurt cu fructe, sau preparat de iaurt cu cereale, sau preparat de iaurt with lots of aditivi si niste zaharel (ok, pe asta l-am inventat eu, nu exista asa ceva, nuuu!). Asta e ceva foarte misto pentru consumator. Ca nu mai poa’ sa plece la cumparat iaurt si sa se intoarca acasa cu o sacosa de junk.

Ei, si, sa zic, ultimul lucru fain pe care l-am invatat de la Ilias este ca poti evalua calitatea unui iaurt uitandu-te la continutul lui de proteine. Un iaurt bon calite are multa proteina. Multa proteina inseamna mult lapte. De aia si sunt iaurturile Oly si Olympus asa de goddam creamy. Pentru ca se fac din lapte folosit fara zgarcenie. Un iaurt mai putin calitativ inlocuieste proteina cu altceva. Ca na, e scump sa faci iaurt cu proteinele la el. Ah, si pentru ca ziceam mai sus, in chip de trivia va zic ce mi-au zis si ei mie: daca din laptele bio colectat ramane ceva nefolosit intr-o zi, si inteleg ca ramane, el se foloseste la fabricarea celorlalte sortimente Oly/Olympus. Ca doar n-or sa arunce bunatate de lapte!

Pe scurt zic sa vorbim si de 0% ala. Nu-l aveam la inima inainte de intalnirea asta si nici acum nu pot sa zic ca il salut cu caldura cand il vad pe raft, insa mi s-a explicat ca procedeul de fabricare a lui 0% este practic o concentrare mai mare a laptelui din care rezulta el, dupa ce i s-a scos toata grasimea. De aia are si mai multe, ati ghicit, proteine. Ca sa ii dea structura. Nu e singura maniera in care poti produce un iaurt 0%. E maniera scumpa si cinstita. Exista si maniera simpla in care il ingrosi cu una si cu alta. Dar mi s-a spus si cred ca nu e cazul lui Olympus 0%. So, daca haliti asa ceva, knock yourself out.

Cu doamna doctor s-a frecat mult subiectul alimentatiei copiilor, de la cele mai fragede varste si pana mai incolo. Am trecut prin toate, uitand ca plecaseram de la iaurt. Am vorbit de lapte praf versus lapte de vaca (nu, nu insistati, nu va spun la ce concluzie am ajuns), despre cresterea incidentei alergiilor la proteina laptelul de vaca si cum alimentarea copilului cu lactate bio poate contracara tendinta asta, am vorbit si despre copii mofturosi, si despre preferinta copiilor pentru iaurturile cu textura mai “curgatoare”, cum e si Olympus Bio asta (vedeti ca nu e genul tzeapan cu care v-au obisnuit grecescul sau probioticul 2%). Deci am epuizat-o pe saraca femeie, noroc ca erau pe masa fructe de sezon si iaurturi, asa ca am mancat si am prins puteri si am luat-o de la capat.

Si apoi am plecat acasa. Pam pam.

Nu stiu daca Romania traieste bio, dar stiu precis ca nu e segment mai preocupat de ce mancam decat mamele de copii. Si asta le face deopotriva cel mai bun consumator de iaurt bio si cel mai exigent. Va reusi Olympus sa le satisfaca gusturile si nevoile? Vom afla, cu siguranta, in episodul urmator. Stay tuned!