Stiti senzatia de camasa stramta la piept, cu nasturi pocnind si cracanaturi inestetice in jur de butoniera? Cam asa era viata mea pe mine, pana acu’ niste zile. Imi spusese ea mie anul trecut, harta astrala, ca are sa treaca jumatate de an si mai bine pana cand are sa fie mai bine, iar eu ii spusesem “ma-ta!” si imi vazusem, chipurile, de treaba. Fatalitate! S-a implinit profetia toata. S-a facut viata supa cu galusti de plumb, s-a invartosit inspre mine, din oala cosmica direct, si m-a oparit precum fata babei cea rea pe lighioanele Sfintei Vineri, pana ce n-am mai recunoscut nimic din ea, si nici pe mine. Totul se termina cu inceputurile. 

Zilele astea ma gasesc, din ce in ce mai mult si mai vesela, la Cooku Bau. E atata lumina peste noi acolo, in fel si-n chip, incat profit de binele si tihna asta ca sa mai crosetez ceva de mancare. Iesita din orice ritm cum sunt, am asa o virginitate a lucrurilor toate, ca mai deunazi cand faceam o salata, obosisem deja pe la ridichi, dar, cumva, abia asteptam sa ajung la rosii. “Dar ce ai pus in salata asta?”, ma iscodea personajul Vladi. “Mpai… ce-am avut”, raspundea o voce gangava. Deci deci deci ridichi, ceapa verde, ceapa rosie, castravete, ardei gras de toate culorile semaforului, rosii rosii, rosii galbene si rosii cherry. Pe urma, niste sos de rodie, putin ulei de masline, oleaca de menta si o mana de busuioc. Iar la urma urmelor, branza de capra, faramitata. Langa salata, un humus simplu si o bucata strasnica de painea padurarului de la Lidl, buna treaba pentru o paine de supermarket. Da da.

Mai hârles, in prima poza, vedeti opera lui Geami, care a facut azi o salata belea, pe baza de frunze verzi, o tigaie intreaga de seminte de dovleac si muguri de pin dry fried, niste rosii, niste ceapa verde, un pumn de busuioc din ghiveci si niste parmezan. Am mancat cu lipie si, pentru ca sunt un porc eu, i-am mai pus in cap si niste branza portocalie din desenele animate cu soareci, care cheddar, pe cinstitelea, nu parea deloc in largul lui in combinatia asta.

Geami e prietena mea. Noi ne jucam elasticul.

Imi plac sarbatorile, toate. Orice motiv de panarama gastro-emotionala e suficient de bun pentru mine. Nu ma intereseaza ca-s de import sau de-ale noastre. Important e sa existe. Mi se trage din copilaria mea fericita in sanul unei familii prea misto, de la un tata care a fost cel-mai-bun-tata si de la mama mea, desavarsita in every way, care astia doi oameni, de le datorez eu in totalitate viata mea cea buna si buna mea natura, m-au invatat ca nu exista loc mai frumos in lumea asta ca acasa, de sarbatori. Vreau sa fac pentru Iepu’ tot ce e mai bun. Nu stiu daca o sa am cum si cu ce s-o dau la lectii de pian, la inot, la meditatii, la after school, la cel mai bun liceu, la facultate la Sorbona si in general nu stiu ce-am sa-i pot oferi dintr-ale materialului, dar un lucru e cert. Am sa ma straduiesc sa-i fac copilaria si cuibul asta, din care urmeaza a se arunca la un moment dat in viata cu capu-nainte, ceva de care sa-si aduca aminte cu acelasi drag cu care-mi aduc eu aminte de ale mele.

Asa ca, baby, de prima ta zi a recunostintei, vei manca piure cu curcan, si simti tu mirosul asta dulceag, de chestii statute-n cuptor, care-ti gadile minusculele nari? Oh well, that’s real food, din aceea care sa te trimita acasa cu gandul, cand vei fi mare si va fi greu. Nu o sa te mint, nu e asa neaparat foarte marfa sa fii adult, in locul tau nu m-as grabi sa ajung acolo, dar uite, ideea e ca as long as we’re together, the rest can go to hell. Si mai tre sa stii, draga Iepu’, ca dragostea nu tine, totusi, de foame. So let’s talk food, k?

Pentru oamenii mari, piept de curcan intreg, uns cu ulei de masline, picurat cu nitel sos de soia si frecat cu mirodenii si sare grunjoasa. Langa el, cativa cartofi taiati in jumate. Si mai colea, bastonase de dovleac, morcov, telina, pastarnac si ceapa rosie, marinate intr-un amestec de ulei de masline, otet balsamic, cimbru, rozmarin, sare si piper. Turnat nitica apa in tava cu astea si dat la cuptor vreo 2h, la foc potrivit, cu folie peste ca sa nu se carbonizeze. Cand e totul moale, stiti, luati folia si lasati sa prinda oleaca de rumeneala.

Langa farfuria minunata cu friptura si legume, la fix merge o salata de varza rosie cu mar, otet, ulei, sare, piper mult si cateva nuci sau muguri de pin for extra crunchiness.

Pentru Iepu’, pus la aburi dovleac, morcov, pastarnac, telina, ceapa rosie, broccoli si curcan, pasat ghebos cand sunt facute, garnisit cu nitel unt.

Voila, primul nostru Thanksgiving in familie. Nu ne-am spart in figuri, ca stiti, timpul nu exista. Dar mi-e drag de noi si de casa mea calda, de masa cu bunatati, de traditia asta noua care azi incepe. To many more to come! Happy Thanksgiving everyone:) Cheers!

De doua zile Iepu’ e foarte cuminte, ptiu, sa nu-i fie de deochi! Eu, fireste, nu pun botu la vrajeala asta. Tremura chilotii pe mine re’ la prima zi cand o sa-si scoata parleala pentru aceasta cumintenie. Si-atunci sa te tii, “razbunarea lui Iepu”, partile 1, 2 si 3. Ei, dar sa fim inconstienti zic, sa ne bucuram pana atunci de aceasta grozava salata de orez, nimic complex.

Se fierbe o cescuta de orez basmati (stiti, o masura orez, doua masuri apa, foc mic, capac, tzac pac). Se lasa sa se raceasca orezul. Intre timp, se perpelesc bine in ulei de masline vreo doua ciuperci mari, taiate cubulete. Cu mult piper, fara sare, sare punem la sfarsit, ca sa nu scoatem apa din ele. Mai la coada, cand is ciupercile gata-maro, adaugam in tigaie o lingura de muguri de pin sau altceva pentru a nutty flavour, niste migdale sau caju sau ce vreti voi.

Se amesteca orezeul rece cu niscaiva otet (dupa gust), o lingurita de sos de soia, ciupercile si mugurii de pin, cu zeama din tigaie cu tot. Se adauga 1/2 conserva de amestec de legume (eu am folosit una de-aia “amestec macedonean” – avea morcovi, fasole verde, mazare… si nu mai stiu ce), cateva masline verzi umplute cu migdale (eu le-am taiat rondele, migdalele s-au pierdut prin salata), o legatura zdravana de patrunjel tocat, sare si mult piper. Noi am mancat salata asta impreuna cu o bucata de weisswurst rece taiat felii si cu o ceapa verde. Foarte bun.

Ieri zice printesa: nu vrei tu sa trec pe la tine sa-ti aduc niste paste bune de la Vapiano, aglio olio cu extra muguri de pin, de-alea cum iti plac tie? In replica, o voce miorlaita: “mai bine prajituuuuuri”. Bon. Vine draga de ea cu ditamai cartonu’ cu de toate prajituricile bune, no cioco, just fructe, dupa cum ceruse pacienta consemnata la domitziliu. Le mancam, ne mai veselim, ca doar vorba aia, in cinstea musafirilor ne-am spalat si pe cap.

Ei, si pleaca Ioana si raman eu singura-singurica, cu gandul la, desigur, spaghetele cu pricina. Si cum in casa asta cred ca putem trai lejer doua saptamani fara sa mai iesim din ea (I like to stock up, in caz de dezastre naturale sau ceva:p), uite ca aveam de toate – si spaghettini no.3 de-alea subtirele, cum se cade, si creveti (best deal la Real), si patrunjel, si muguri de pin (tot de la Real, scumpi cu flacari, dar deliciosi!). De la gand la vorba la fapta – pastele erau deja fierte al dente, crevetii – decongelati lejer intr-o tigaie cu putina zeama de lamaie si scursi bine, mugurii de pin – ostoiti in alta tigaie, cu o mana de chilli, vreo patru catei de usturoi feliati si cateva linguri de ulei de masline. Shuffle toate astea, plus sare, piper si patrunjel verde, si gata. Din seria “quickies” – in jumatate de ora se fac, se mananca, se suspina de placere si se trage si un pui de somn. Mangiare, alea alea, enjoy!

PS: De pe frontul “jelly belly” raportez ca lucrurile arata mai bine, ne mai lamurim ce si cum la controlul de marti, dar se pare ca repaosul chiar ajuta. Mai greu cu plictiseala si stresul, dar uite-asa, mai o prajitura, mai o pastila, mai trei Snickers double, mai un episod nou din Grey… trecem noi si de asta. Va multumesc pentru mesaje ♥

E o zi care inspira mai degraba la supa aburinda decat la salata rece, dar acu’ ce sa facem, daca de asta am avut chef… Pai e simplu: fierbem pastele (scurte) al dente, in apa cu sare. Le balacim in apa rece cand sunt gata, ca sa se desparta frumos. Apoi le toss and turn cu niste ulei de masline, o lingura de pesto, sare si piper. Salata in sine nu se amesteca, asa ca make sure ca pastele sunt drese de condimente si toate cele inainte sa puneti restul ingredientelor, zise si “ce-aveti prin frigider”. De-aici incolo combinatiile sunt infinite. Eu am pus asa: rosii cherry taiate jumatati, o “galusca” de mozzarella in zer (evident, zerul se scurge inainte si branza se taie bucatele mai mici), frunze de valeriana, masline kalamata, muguri de pin prajiti lejer in prealabil, un ou taiat sferturi si 2-3 file-uri de ansoa. As fi vrut sa pun si ardei gras, dar am uitat. La final, sare, piper si gata. O salata numai buna de impachetat pentru un pranz sanatos la birou.

Urmeaza un weekend cu musafir de vaza, pentru care vom gati (sper) un pranz delicios, plus una duminica de facut placinte multe cu mama, sa miroasa frumos in casa si sa zburde nugget de fericire pe dinauntru:)) S-aveti doua zile calde si aromate!

Asa rar mi se intampla sa ajung acasa devreme si sa mai am si chef sa ma pun numaidecat pe gatit, ca trebuie neaparat sa “documentez” bunatatea asta de mancare, scaldata in lumina calda a dupa-amiezei. Nu-i mare chestie si precis mai exista pe undeva prin arhive, dar ma folosesc de faptul ca e an all time classic ca sa va vorbesc despre noile mele paste preferate – cu pesto si creveti. Intr-o zi o sa va arat unde se mananca cele mai bune asemenea paste la restaurant in Bucuresti, dar for now, astea-s facute de mine si nu-s half bad:D

Intai facem pesto de casa, ca e way better decat ala de la magazin. You know me, nu ma fasolesc anapoda si cumpar adesea ready-made, insa cand e vorba de pesto, e mult mai bun ala pe care ti-l faci singur. Eu am pus busuioc, patrunjel, chilli, sare, piper, ulei de masline si parmezan. Ce-as face diferit data viitoare? Pai n-as mai pune parmezan, tocmai am decis ca nu-mi place sub nicio forma si in nicio mancare:p

Odata gata pesto-ul, fierbem pastele (eu incerc sa ma dau pe de-alea integrale, daca tot mananc tone). Crevetii si scoicile congelate le dezghetam frumos intr-o craticioara cu unt si zeama de lamaie. Intr-o tigaie maaare punem oleaca de ulei de masline, turnal pesto-ul si 2 kg de muguri de pin (my idea of a joke, de fapt am avut cam doua manute mai mici), amestecam putin sa se maroneasca lejer mugurii si-apoi turnam pastele fierte si bine scurse peste. Toss toss acolo si la coada dres de sare si piper. Fructele de mare se pun cand sunt pastele gata si nu se amesteca prea mult, ca sa nu se terciuiasca aiurea.

Spice addicts ca mine mai pun in farfurie o lingura de chilli si niste busuioc proaspat. Enjoy!

Multumita furtunii de aseara nu avem curent la firma, asa ca relatez din intimitatea propriei sufragerii, unde tocmai mi-am mancat pachetelul pregatit pentru astazi: un soi de salata cu paste mici (farfalline).

Intai am vrut sa fac halloumi la gratar. Aveam o bucata cumparata de la magazinul grecesc din Piata Floreasca si abia asteptam s-o mananc. Spre dezamagirea mea, n-a fost deloc ce trebuie. Halloumi e o branza care in contact cu tigaia sau gratarul incins nu are voie sa se topeasca. Si in nicun caz nu face multe spume lipicioase asa cum se poate vedea foarte clar in poza de mai sus.

Ma rog, cert e ca mi-am dat seama ca nu era chip sa desprind branza de pe gratar intreaga, asa ca am decis ca o sa o extrag bucati bucatele si o s-o folosesc intr-o salata de paste. Am prajit usor niste nuci si o mana de muguri de pin, pe care le-am amestecat apoi cu pastele si cu bucatile de branza. Am mai pus ulei de masline, jumatate de lingurita de chilli flakes, sare, piper si cateva cubulete de mar. Simplu rau. Poate ar fi mers niste dressing, dar cum nu eram sigura de care, am preferat sa mananc salata asa, pe uscat. Off topic: daca va uitati cu atentie la poza de deschidere, se poate vedea in partea dreapta reflexia blocului de vizavi pe peretii castronului asezat pe pervaz. Mi s-a parut foarte tare:))

Weekend-ul asta suntem la o nunta la Brasov, asa ca ne-auzim luni cu poze de la ospat si alte povestiri. Un sfarsit de saptamana cu relaxare va doresc!

aceeasi treaba, dar cu penne si muguri de pin si mai mult chilli. cred ca m-am prostit:))