Cand ai un an foarte prost mediocru, sentimentul de usurare care te incearca la miez de noaptea lui 31 meets dimineata lui 1 este priceless. Ca atunci cand ti-ai tinut respiratia si brusc iti dai voie sa respiri din nou, iar gura aia de aer e ca o prajitura cu crema vietii. Desigur, vorba lui Iepu’, e “cagaghios”. Adica e caraghios sa ne imaginam ca sacaielile dispar ca prin farmec doar pentru ca, vorba aia, 3, 2, 1, happy new year! Dar fara efortul asta de imaginatie, fara speranta ca noul an wipes the slate clean si-ti aduce care si cate si mai cate, cu totul si cu totul de aur, ei da, fara astea noaptea de revelion ar fi una oarecare. Una fara chiloti noi sau rosii, fara bani in buzunar la 12, fara cotzoharla Lori in direct la protevelion, fara piftie si fara salata boeuf. Fara astea, dar cu. Cu cold pizza for dinner, cu firmiturile ei pe pijamaua cea de toate zilele, cu adormit (iar) cu casca in ureche la un serial.

In momentele alea asa de platitudinesc numite *cumpana dintre ani*, cu o mana pe paharul cu bubbly, nebaut pentru ca nu-ti place sampania, si cu alta in aer, netinand o tigara pentru ca nu mai fumezi, te gandesti ca “f-ing 2013, be gone! du-te-n padure! bun venit, 2014, dragutzu’, frumosu’, mai mai, anul in care…”. 

Anul in care “o sa”, nu, nu “o sa”, ca “o sa” am aflat azi ca e tentativ, deci nu “o sa”, ci “VOI”. Imi voi lua carnet de conducere (hopefully, cu aceasta ocazie voi scapa si de visul recurent in care conduc masina familiei pana cand realizez ilegalitatea si trag pe dreapta, caci da, sunt o responsabila si in REM sleep); imi voi uda la radacina aspectul vietii care e scaieti, crescand el un copac cu flori; voi alerga like a madafacar, voi definitiva operatiunea “trup de vis”, voi manca ghebos porci legume, imi voi face cel mai fantastic plan de suplimente alimentare de pe planeta pamant si, in corelatie cu asta, sub nicio forma NU voi comanda din nou de la iherb.com, pana nu primesc o comanda deja facuta; nu voi cheltui bani pe care nu ii am, deci, pe scurt, nu voi cheltui bani; dar imi voi face un borcan cu economii cum am vazut pe facebook, cu scadentar and all; voi petrece mai mult timp online (freudian slip, chiar am vrut sa scriu offline:)), voi scrie mai des pe blog, voi citi cel putin o carte, imi voi face 1530459558 playlisturi pe Deezer pentru fiecare moment al existentei mele; voi revedea Londra chiar daca tre’ sa ma duc pe jos, in mers cu fandare; si asa mai departe, oh, the places we will go. Pret de cateva minute, vraja asta te imbraca precum haina de blana a tuturor posibilitatilor, din ea nemaitrezindu-te decat, daca ai noroc, sarutul iubitului vietii tale. Care te broshteshte la loc, ca na, in viata reala totul e pe dos. 

Happy 2014, anul in care…

Si acum, ta-daaa, orez brun cu curcan si legume.

Intai perpelim bucatile firave de piept de curcan in niste ulei de cocos, condimentandu-le viguros cu amestecul preferat (in cazul meu, o combinatie Asian pe baza de ogroazadecurry). Transferam carnea pe o farfurie si o tinem la cald cat executam niste legume in aceeasi tigaie (as zice ardei de trei culori, ceapa si, eventual, zucchini, daca vi se cumva strica prin frigider cum am auzit ca se poate intampla, dar nu am patit niciodata, vai, dar cum asa ceva?!). Legumele sa ramana un pic crunchy. Sa adaugam la loc carnea si cateva linguri de orez brun fiert, sa aromam totul cu un ulei gustos, de nuci, alune sau susan, sa piperam cu cayenne, sa dregem de sare si sa se cheme cina de astazi. Pofta buna si de viata:)

PS valabil tot anul 2014: Radeti, iubiti, bear hug un urs de plus.

Va ziceam acum cateva zile despre Cutitul Iscusit si despre cum n-a mai avut dumnealui ce sa vanda pentru ca a cumparat a lu’ Naie tototot. Ei bine, azi va prezint niste rezultate partiale ale desfraului carnivor. Din ciclul post traumatic Christmas syndrome, am lasat sarmalele, carnatii si friptura pentru un soi de biryani, dar de vaca.

Se facea ca aveam niste vita fasii, mermelite de cei de la Cutitul cu ceapa si ardei, Stroganoff style asa. Pe care vita m-am pus de-am calit-o in tigaie, in niste ulei bine incins. Cu foaie de dafin, coriandru, curcuma, scortisoara, chimion, cardamom, ghimbir, boia iute, nucsoara, cuisoare, piper negru si niste sare. Dap, toate astea, in proportie variabila. Vreo zece minute sa tot fi fost cand am tras tigaia de pe foc, am adaugat o lingura de pasta curry si niste turmeric. Inapoi pe foc si hai cu orezul.

Aveam niste salbatic in casa. L-am spalat bine, l-am pus in tigaia cu vaca si am scapat in el cca juma de punga de stafide aurii. Am acoperit cu apa (deoarece niciodata nu am supa la indemana), am lasat sa fiarba la foc mic pana a supt toata zeama. Toata toata, cat sa ramana curat si uscat. Undeva along the way, am plusat cu miresme, ca am vrut sa iasa aromat si iute. Ei, si cand a fost gata, l-am mancat. Shoc si groaza!

Daca va place coriandrul, merge sa puneti o mana de proaspat tocat peste chestia asta. Eu il urasc, asa ca am dat skip. Pofta buna si refacere usoara va doresc!

Partea mea preferata din zi e noaptea. Dupa ce culc Iepu’, in rarisimele ocazii cand nu cad numaidecat lata in urma excitement-ului unei zile de stat acasa si facut… chestii, ma apuca uneori cheful sa fiu cine eram inainte, pe vremea cand nu spargeam oglinzi in trecere si aveam timp sa imaginez mancare de-asta de-ti bucura toate simturile, mai mult decat ca-ti umple burta. Ei, intr-o noapte de-asta am facut minunatia de vi se arata in farfuria din poza.

Totul se executa intr-o singura tigaie, fara sa o spalati. Intai somonul – perpelit cu unt si zdravan asezonat cu tot felul de ierb’shoare. Scos somonul, pus nitelus unt la completare, plus doua lingurite de pasta red curry, smantana dulce, plus zeama de lamaie. Introdus crevetii, mozolit bine pret de un minut. Scos crevetii cu tot cu sosul lor si turnat peste somon. Pus o lingura de ulei de masline (vorbim de aceeasi tigaie, da?),  patru linguri de orez basmati, o lingura de susan alb si-o lingurita de susan negru (ca asta e pretios, nu prea-l gasesc). Prajit orezul pana la translucenta si stins cu patru polonice de supa in care a fiert niste broccoli, plus cateva firisoare de sofran. Umflat orezul, garnisit cu broccoli taiat micut asa. Servit alaturi la pestisor, cu florete de broccoli langa. Excelent! Sure beats iaurtul zilnic pe care il mananc in doua reprize, jumate dimineata, rece din frigider, si jumate mai incolo, cand imi aduc aminte si de regula la temperatura camerei. Nu uitati de sare si piper, n-am mai mentionat, ca se intelege.

In other news, nadajduiesc sa va conving sa-mi raspundeti in continuare la asta: http://easypeasy.ro/2011/07/reteta-mamei-de-prajitura-cu-visine-si-o-leapsa/.

Also, guess who’s back de la Lisabona

si mai ales guess cine a mancat de dimineata pasteis de la mama lor. Premiul pentru cine ghiceste – ce altceva decat regala ei prezenta inapoi pe meleaguri romanesti.

Welcome back, Printesa! 

Meals in minutes, cam asta e principiul de baza chez nous de cateva zile. Duse-s vremurile cand slugaream cu orele deasupra aragazului… oh wait, I’ve never done that:) Deci… daca inainte easy peasy era all about mancare preparata intr-un interval decent de timp, cu minima pricepere si maxima usurinta, acum cred ca suntem ceva gen expres, tzac-pac, una-doua. Ma oboseste teribil gatitul, ca dealtfel orice activitate pseudo-fizico-intelectuala, dar refuz sa ma las, fac ce pot, in cele x minute pe care le petrec in picioare, cu muschiuletii tremurandu-mi precum piftia in noaptea de revelion.

So, daca vreti, sa zicem, o cina in 10 minute tops, luati de-aici: o punga de legume congelate thai, dezmortite in tigaie cu vreo cateva linguri de ulei de masline. Peste ele – vreo 3-4 linguri de orez basmati. O lingura de pasta red curry (au la Mega Image, la raftul ala de exotisme, e cheap si yum). Plus doua bucati de file de somon, taiate fasii generoase. Apa cat sa le acopere si inabusim cu capac, pe foc mic, pana-i orezul gata. Sare, piper si o lamaie verde maricica, stoarsa de toata zeama peste mancarea noastra. Cam asa. E foarte bun si rece sa stiti. Si lamaia aia verde, in combinatie cu pasta curry, ii da o aroma tare placuta.

Si pentru ca e luni pentru voi (mie nu mi se pare, zau), va doresc o saptamana usurica.

In casa santier si caldura mare. Afara, well, la fel, cel putin partea cu caldura. La birou – treaba ca la balamuc. What to eat, what to eat? Pai in principiu chestii simple, care nu necesita preparare termica indelungata si nici un mare chef la realizare, eu neavand.

De exemplu, o idee foarte buna e conopida la aburi, cu un sos light de iaurt si curry. Preparat in doua minute pe foc foarte mic, exact din aceste doua lucruri – iaurt si curry. Noi am mancat-o si ca garnitura pentru un sandwich cu gratar de vita in paine neagra, dar si ca snack la birou a doua zi, asa goala, doar cu sare si piper.

Vai, abia astept sa vina weekendul de dupa weekendul viitor, cand hopefully ne-om fi linistit si noi cu toate cele.

Nu stiu daca exista echivalent romanesc pentru ‘aftertaste’ (in ultima vreme, ca sa nu zic lately, caut mai des echivalentul romanesc al cuvintelor care-mi vin spontan pe buze intr-o alta limba, doar asa, ca exercitiu, pentru ca sunt complet ruginita, adica, ma rog, rusty). Ei bine, acest aftertaste mi se pare foarte foarte important la o mancare si nu e neaparat acelasi cu gustul mancarii in sine. Este mai degraba o aroma foarte puternica, de bine (stiti, yummy), sau de rau (adica, yukky). Dintre cele bune, preferatul meu este curry. Carnea si pestele si orezul, pudrate cu curry, invita la “inghite mai repede, ca nu mai am rabdare”. Ce urmeaza este si mai grozav decat promisiunea initiala, e o senzatie gadilacioasa aromata, ca un Chanel pentru limba.

Tot acest preludiu e pentru ca am mancat in seara asta un file de cod asa de bine si de potrivit condimentat, ca-mi lasa gura apa si acum, cand scriu. Pai am facut asa: am uns fileurile de cod cu ulei de masline amestecat cu piper, oregano, paprika si curry. Si le-am impachetat in hartie de copt, impreuna cu doua feliute de lamaie, ceapa verde si doua rondele de ardei rosu iute ca focul, tocat foarte marunt.

S-au copt in tava, la foc iute, cam 15-20 de minute. Si s-au patruns bine bine de toate aromele, fara sa se usuce. Cand am desfacut pachetelele a iesit un abur parfumat si asa de fin, de parca nici nu vorbim despre peste:)

Ca garnitura am incropit in cateva minute un orez integral fiert (smecheria, adica the trick, este sa puneti putin ulei de masline sau o lingurita de unt in orezul fiert, am uitat de ce, dar e mai bine asa. Si am mai facut o salsa simpla cu rosii tocate, castraveti, ardei iute, busuioc si zeama de lamaie. Sunt inca sub vraja acestui fel de mancare, altfel spus, sub vraja gustului de dupa, a aftertaste-ului:)

In Piata Amzei din Bucuresti e un magazin ticsit deopotriva de junk si de comori: Ki-Life. Produse bio, dar si porcarele cu parabeni, ceaiuri si medicamente diverse, carti despre bolile karmice, melci adevarati, budinci de soia. You get the picture! Ei, si mai nou au un raft maaaare si frumoooos cu Indian spices si Chinese noodles si Japanese tea… Pentru mine, stiut fiind faptul ca I don’t get around much, acest coltisor este the pinnacle of fancy shmancy ingredients. De aici mi-am luat tot ce trebuie pentru prea bunele frigarui asiatice, adica chicken satay.

Nu orice carne infipta-n bat e satay. E nevoie de mirodenii si un sos special in care se marineaza carnea, asa incat la coada nu mai seamana deloc cu ce stiati despre pui. De data asta am facut o marinata cu unt de arahide, sos de soia, suc de lamaie, curry, usturoi si sos chilli. E drept ca am lasat prea putin bucatile de pui in sos si prea mult pe gratar, dar, in my defense, mi-era pofta intai si pe urma am uitat. Si oricum au fost bune de tot:) Asa ca nevermind. Treaba interesanta e ca am mancat chicken satay cu ardei copti. Ca asa am crezut eu de cuviinta. Si-apoi, cine zice ca you can’t teach the teacher?;) Delish!