“Here we go again!”, am zis, cand am m-am trezit intr-un group de chat cu my fellow food bloggers, Ana, Catalina, Elena, Lavinia, Florin si Madalin. Deschid fereastra si citesc: “maduva, oh maduva, maduva mea draga, maduvamaduvamaduvamaduvamaduvaaaaaaa”. Doua maini dibace redenumesc conversatia Red Angus. E clar, meat is involved, ma gandesc. Cu o mana scriu, cu alta imi sterg reflexul pavlovian. “Wait up, guys, mamma’s coming!”:D

Doamne, ce-mi place la bloggers’ night out. E asa, like social sushi, you can never have enough, fir-ar! Si pentru ca suntem care incotro, nu se intampla deloc asa des cum mi-as dori. Cand se intampla, totusi, e pretty freaking awesome [love you guys, na, Florin, poti sa ma certi din nou ca-s prea emo!]. E ca la nunta. Masa mare, in jurul careia tre’ sa te muti din scaun in scaun daca vrei sa vorbesti cu toata lumea. Si before you know it, se da tortul si esti dus. Si na, nu-i mai vezi pana la urmatoarea, cand deja ti-e dor de mutrele lor. Cand urmatoarea se intampla la un steakhouse (vorba lui Madalin, fripturarie), e double trouble! Fiind noi pretty much all about meat, wine & dessert, nicio mirare ca joi seara ne-am simtit in firea noastra la Red Angus. Deoarece maduva, deoarece buffalo wings, deoarece vitel de Olanda si rib eye USDA choice si Uruguay tenderloin steak. Si boy oh boy, deoarece cheesecake cu lamaie (in loc de clasicul cu fructe de padure). Dar s-o luam metodic.

Am ajuns in Centrul Vechi cu o ora mai devreme (complet premeditat intamplator), asa ca ce sa faca o fata, m-am dus where everybody knows your name (stiti voi, wink wink), si am asteptat cuminte acolo, intre cafele si rasete colorate si vii papusi momiji ochelariste, sa ma sumoneze gasca de bloggeri. “Ati ajuns, ba?” (ma rog, fara ba) “Da, hai incoace!”. Red Angus e pe Strada Franceza, dar in partea cealalta de Selari, spre Unirea, cum ar veni. Langa magazinul de suveniruri. Despre decor nu pot sa va zic decat ca l-am observat mai degraba in apres pozele Catalinei, ca la momentul descinderii in local, mi-era asa foame ca-i vedeam pe toti vaci fara coarne. Oricum, chiar si asa, chiar si eu am remarcat tonomatul mare, uuu, very Top Gun. Mi s-a parut a nice oh so American touch.

Inainte de masa, managerul localului, dimpreuna cu chef David, ne-au povestit una alta despre ce fac ei acolo si, mai ales, despre ce vom manca. Cum nu prea auzeam ce zic (ca la nunta asta am stat mai langa usa, fiind ultima ajunsa), am mai facut o poza, m-am mai foit in scaun ca domnu’ Goe si am asteptat mancarea. Pentru ca it’s a men’s world, cititi aici la Madalin ce-au vorbit ei ca intre baieti. Iar eu sar direct la platoul cu aperitive, de pe care cel mai mult mi-a placut… tadaaa: absolut tot! Buffalo wings cu sos blue cheese – printre cele mai bune pe care le-am mancat ever. Jalapeno Poppers (adica bulete de branza cu ardei iute) – fabuloase! Maduva: face o fiara din cel mai pasnic blogger, ne-am batut pe ea pana n-a mai ramas nicio felie de paine prajita in viata. Da, foarte bune starterele, si, much ca la orice revelion, din ele m-am si saturat. Ceea ce e cam lame asa, cand stii ca urmeaza rib eye, fie el si choice.

Printre pacatele mele capitale (si un motiv destul de bun pentru care n-o sa fiu niciodata un adevarat food aficionado:)), se numara faptul ca I’m a well done kinda’ gal. Adica mananc vita pe marginea medium din jurul lui rare, si cum ajung la roz, cum las furculita jos. Stiu, este odios. De-aia nici n-o sa ma apuc sa va spun despre minunatia de rib eye, sau despre muschiul de Uruguay, dar o sa va spun despre vitelusul olandez. Chef David mi-a spus ca el se afla in meniu pentru doamnele si domnisoarele care isi doresc o friptura mai “lean”, cu un gramaj mai mic. Well, that would be me, am zis eu in gandul meu, iar cu voce tare l-am felicitat pentru idee. Da. Mie vitelul mi-a placut cel mai mult, probabil pentru ca, asa cum spuneam mai sus, nu sunt neaparat in targetul lui rib eye.

Burgerul n-a mai avut loc in viata mea, pentru ca zarisem deja cheesecake-ul cu lamaie. M-am repezit asupra lui, ignorand complet brownie-ul (pentru ca era maro, ce, stiti ca nu-mi place ciocolata:p). Asa. Foarte buna prajitura cu lamaie, mi-a adus aminte de traditionala alba ca zapada, habar n-am daca e bine sau e rau:)

Data viitoare cand ma nimeresc la Red Angus Steakhouse, precis se va lasa cu encore la maduva, aripioare si jalapeno poppers, dar la main musai vreau sa incerc si coastele. (Hello, coaste, I’m a huge fan!)

Much like in seara cu pricina, cand am plecat inainte sa se taie tortul burgerul, gotta go guys! Frumos la Red Angus, mi-a placut, mai merg. Ah, da, sa mai zic ca mi-au lipsit Mazi (pe motiv de raceala) si Monica (pe motiv de Londra). Noroc ca pe Mazi o mai vad in Good Food, iar pe Monica, la televizorul sufrageriei virtuale YouTube, unde presteaza cu foodie kid filmulete super simpatice, despre pachetelul de pranz.

Gata, am fugit, have a good weekend everyone, iar daca nu stiti pe unde sa mai mancati vaca in orasul asta, Red Angus e o foarte buna optiune.

Recunosc cinstit: sufar de o forma rara de britsnobism de cea mai joasa speta! Lesin de placere cand ma gandesc la all things British, de la civilizatie la muzica, la mancare si la carti, de la Harrods la fudge, si la limba aia de vis care face totul sa para asa effortless. Mi-as petrece toate vacantele la Londra, da’ toate! Mor de ciuda ca nu m-am nascut acolo, de fapt, una din amintirile mele cel mai sexy balamuc e aia cand m-a luat cineva drept de-a locului, eu fiind, si anume, just visiting. Deci… da. In atare conditii, nu va spun cu ce anticipatie de groupie am primit invitatia lui Florin de a exita din barlog intr-o seara midweek, ca sa calcam pragul unei doamne (and I do mean doamna!) englezoaice care si-a deschis undeva in zona de nord a Bucurestiului o brutarie/restaurant. Si ce si-a zis dumneaei: ia sa umplu eu burta la bloggeri cu paine, nom nom!

Here comes miercuri si numaidecat pornim in excursie cu autobuzul scolii – Lavinia, domnul Papu’ si masina lor dau frumusel ocol orasului ca sa incarce si regalul meu dos, temator de taximetristi si incapabil auto (thanks guys! <3). Ni se alatura si Catalina. Drumul spre Straulesti pe centura e o aventura. Radem, glumim, mai gresim drumul, noroc ca ajungem. Pravalia lui Rachel e intr-un cartier nou de blocuri, Green Lake Residence ii zice. Descind fetele din caleasca, flutura bezele gratitudinoase la adresa lui Papu’ si pasesc in caldutul stabiliment, unde, la o masa, Madalin si Florin au niste avans la vin rosu romanesc si conversatie cu gazda. Sosesc cat de curand Ana, Mazi si Monica. Ne punem cu totii pe studiat meniul.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand stiu ca ma duc pe seara la restaurant, toata ziua pritocesc la meniu pe site-ul mancatoriei, facandu-mi in cap diverse scenarii alimentare pana cand gasesc combinatia de aur. Asadar, stiu deja ce-am sa-mi comand la starter, main si desert (habar n-aveti cat poa sa bage in ei food bloggerii astia, dom’le, ca spartii, jur:)). Planul imi este dat peste cap cand pe masa apar cosuri de paine, painea noastra cea de toate zilele, dupa cum zice tagline-ul de inspiratie biblica pe care il puteti vedea in meniu.

Bai. Deci vine painea asta in diverse sortimente (cu seminte, cu bere, Sourdough), vine castronasul cu ulei de masline cu zatar, vin dip-urile (pesto, harissa, tapenade si chutney, toate home made), vine untul frecat cu diverse (shoc si groaza – vine chiar si untul maro, cu cacao si chilli). Si unde nu mi ti le iau pe toate la incercat, aruncandu-ma asupra lor ca un pradator nehalit, de zici ca n-am mai mancat niciodata paine. Si pe cinstitelea, asa e, paine ca asta zau ca n-am mai mancat niciodata. Se instaleaza rapid si o preferata, painea Sourdough (paine alba cu maia), pe care o vanez fara jena in cosulet, tragand cu Mazi de-o coaja ca doi iubiti care impart un iadesh. Pana cand terminam a ne face mendrele cu painea, suntem cu totii satui. Am mai manca, dar tot paine, gen. Acu zau, e geniala, ge-ni-ala! Asa de buna ca as strabate orasul in lung pana-n Straulesti numai pentru ea.

Rachel – de-acum poleita in complimente (uh, cea mai buna paine, da da da!), ne povesteste cum vecinii o roaga adesea sa lase usa deschisa cand face paine, ca sa le vina si dumnealor miros. Mirosul ala intoxicant (in a good way), de crusta perfecta si miez aburind. Well, can you blame them? Ma gandesc. Ma mai gandesc ca daca as locui deasupra brutariei asteia, as avea 120 de kile.

Mai stam la povesti oleaca, felurite lucruri pe care nu pot a vi le dezvalui, cazand ele sub incidenta confidentialitatii bucatar – mancator. Apoi trecem la runda a doua. Eu comand terrina de rata, porc si ficat de pasare, cu cirese murate si paine cu unt – una din cele mai bune alegeri din meniu, dupa cum a decis gasca de bloggeri in unanimitate.

La felul principal comand placinta cu carne de vita si Guiness. Ce pacat ca nu mai incape:p

Ciugulesc si din farfuria vecinilor, dupa cum urmeaza: placintele de macrou afumat cu sos de hrean (bune, dom’le – i-am auzit pe comancatorii mei spunand ca ar fi sarate, dar pentru mine au fost just right, iubesc macroul afumat, cu saratura lui cu tot), quiche (ba pardon, se corecteaza Rachel, savoury tart! – nu ne predam la francezi, am zis!) cu legume si branza de capra, dar si un pate de ficat sigilat cu unt, langa care, am cugetat noi, ar fi mers de minune ciresele murate pe care le-am avut eu la terrina.

Bloggers’ choice la capitolul main este fara indoiala risotto-ul cu sfecla, dupa o reteta traditionala a doamnei mama lui Rachel. Pe care i-am cerut-o in repetate randuri (gen: Will you give us the recipe? si Rachel: Yeeees. Desigur, by yes she meant no, secret profesional si de famile, na! – ne-a zis, totusi, ca atunci cand prepara orezul asta acasa, il stinge cu Martini in loc de vin – must try that some time!). Oricum, vi-l recomand cu infrigurare, este grozav de bun si foarte special, fiind el cu totul si cu totul roz, unlike alte feluri de risotto care-s, dupa cum stiti, de-o culoare dubioasa, puky asa.

Bon. Dupa asa desfrau, va imaginati ca ne-am ferit de desert? Sau, varianta b, am comandat cu totii cate unul, pe principiul hai pe toate a le gusta, şaidiridiridida? Mda, exact.

Ce mai tre sa stiti despre The London Street Bakery:

• Meniul se schimba saptamanal in proportie de 40%.
• Retetelor traditionale englezesti li se adauga un twist romanesc sau oriental (treaba care se trage din pasiunea owneritei, Rachel, pentru Turcia).
• Ingredientele sunt in cea mai mare parte procurate local, de la producatori.
• Se poate lua si la pachet.
• In restaurant nu se fumeaza, si nici plasma pe perete nu este (tztz:)), pe post de entertainment poti sa te uiti in bucataria-acvariu printr-un geam gigant, totul este, deci, transparent. Locul promite British style and quality. Ceea ce si livreaza.

La finalul experientei noastre |TLSB, Rachel ne invata ce e acela proper tea, adica ceai ca la mama lui. Intai ne arata cutia – extra strong de la Marks & Spencer. Ceai negru, no bullshit. Madalin cere o ceasca. Rachel il admonesteaza: See that’s where you’re wrong, it’s not made in a cup, it’s made in a pot. Aduce ceainicul incalzit, pune ceaiul, apa, il mermeleste apoi cu o lingurita de colo colo. Intr-o cana, toarna putin lapte, putin de tot (mai mult este, dupa cum ni s-a explicat, disgusting:). Peste lapte toarna ceaiul. Rezulta o bautura de-o culoare deschisa, bright, ca o caramea cu lapte.

Ceaiul baut, mancarea mancata, ne luam si noi talpasita, multumind gazdei noastre ca ne-a stricat complet cheful de a mai manca vreodata paine de la supermarket. Intre altele.

Si-acum sa se-nsire recomadarile lui Cookie pentru cei care se duc a-si astampara foamea la The London Street Bakery:

• Cercetati aici meniul in prealabil (cu preturi cu tot): http://thelondonstreetbakery.com/restaurant.html
• Faceti o rezervare la 021 380 39 99.
• Aruncati un ochi pe harta, ca sa nu va rataciti (ca noi): http://thelondonstreetbakery.com/map.html
• Asezati-va la o masa cu fata la acvariu, e fain sa vezi furnicareala din bucataria imensa si curata-bec.
• Comandati musai cosul de paine cu dips la starter, musai terrina si musai risotto cu sfecla. Sa nu ziceti ca nu v-am spus!
• Cereti sa nu vi se prajeasca painea la terrina sau pate de ficat, e pacat de ea, este minunata asa, fresh.
• Luati paine si pickled cherries pentru acasa, totally worth it!
• Daca aveti noroc de Rachel, provocati-o la o discutie si scaldati-va in dulcele grai englezesc, are multe de povestit.
• Fumatorii se pot vicia linistiti pe terasa, nu e chiar asa grav, mai ales ca vine vara.

Last but not least, aveti in vedere ca London Street Bakery ofera si servicii de catering (petreceri private sau corporate, zile de nastere, petreceri de kinderi etc.) Si iaca ce minunatii de torturi sunt in stare sa faca:

Preturile variaza intre 75 si 100 de lei pe kilogram, ingredientele sunt naturale, se fac si torturi hipoalergenice (fara gluten, fara coloranti, etc.), comenzile se dau cu cel putin 48h inainte pe adresa cake@thelondonstreetbakery.com. 

In a nutshell, TLSB = paine, restaurant, Rachel, catering, petreceri private, torturi, degustari de vin. Toate astea cu o cireasa mare englezeasca on top.

“Auzi ba Mazi, stii ce-ar fi really cool? O petrecere in pijamale la un hotel fensi shmensi!”, zise Cenusareasa, inspectandu-si norocul ca o ghicitoare in cana de cafea. Sigur, nu asa incepe o poveste, cel putin, nu una din cartile alea mari, cu carton lucios si ilustratii colorate, cu fete care se duc la bal si rup talpi de pantofi valsand pana-n zori, dupa care se casatoresc cu printi sau raman acre si singure, dupa frumusetea sufletului. Adica, wtf, ce atata feriteil, as fi inclinat sa zic, daca nu as fi petrecut o noapte intreaga la Marriott, si daca n-as fi impartit patul alb, pernos cu niste fetele mele bloggeritele, alea de ne place mancarea. Viata este buna cu noi, iar basmul nostru contemporan de vineri seara bate la fund toti fratii Grimm. Asa deci. Se facea ca…

… ne ducem Mazi, Monica, Elena, Anca si yours truly sa ne lafaim o seara la Marriott, as in “live the life of the rich and famous”.  Chestie care la inceput imi vine la fel de bine precum o pereche de pantofi stramti, dar cu care cred ca m-as putea obisnui cu putin exercitiu. Pana la urma, pantofii stramti fac piciorul sa para mai mic. Si lui nenea asta de-mi deschide portiera prafuita beyond recognition nu-i pasa ca am un ochi dus la ciorap si ca in papornitza mea oh so fusion zac amestecate un aparat dslr, o pijama noua si o pompa de san. Bon.

Seara incepe la Cucina, restaurant cu specific italienesc, foarte cozy pentru o mancatorie de hotel. Avem cea mai buna masa, la “etaj”, un soi de loja daca am fi la teatru. Caci daca e bal, bal sa fie, iar daca e Mazi, sa curga rauri de prosecco. Iar la mine sa vina cosul de paine in forma de cornet, de dimensiunea unui pitic gras, de gradina. Cu unt. Repede sa ne incalzim. Sa sporovaim ca un stol de vrabii, spre posibil groaza PR-ului de la Marriott. Nu, nu mai facem fly on the wall ca aici, what happens la Marriott stays la Marriott. (Dupa cum, trei femei cu pantalonii de pijama in fund, promenand pe holurile luxoase ale hotelului la gen trei dimineata, nu eram noi, nu nu nu.)

Face gazda noastra o selectie de antipasti: rosii uscate, anghinare, grisine cu sunca, bruschete, mozzarelle si branze de tot soiul, plus niste muraturi fabuloase, cum nu ma asteptam sa gasesc la un restaurant italienesc. Ni se face refill la parmezan de parca ar fi apa de la robinet, uite-asa. Vin si meniurile. Greu nenica. Eu ma hotarasc la un calcan la gratar, cu sote de spanac si doi creveti jumbo on the side.

Se pun pe masa si paste proaspete cu fructe de mare, vita de Noua Zeelanda, risotto cu je ne sais quoi.

Dar de departe cea mai interesanta chestie de mancat la Cucina este supa gigantica de toate cele ale marii. Supa asta costa 65 de lei, vine intr-un bol mare si hraneste lejer trei guri flamande. E buna si satioasa, cu o baza impecabila de bulion de peste aromat si imbelsugata cu scoici, creveti, caracatita si alte fructe de mare neidentificate. S-ar putea numi supa “mai vreau”, pentru ca precis o sa.

Cu greu dovedim tot ce geme-n farfurie, si asta doar pentru ca Mazi nu-si comanda nimic si ne ciuguleste pe noi. Evidement, pastram niste loc pentru desert: bread pudding cu stafide, piemonteza cu nuci si caramel (my personal favorite), si un cheesecake de dimensiunea unui tort de botez, de import de la steakhouse si tres americaine.

In urma noastra – resturi, ramasitele zilei.

Ne luam sarsanalele si ne retragem in vastele apartamente. Ma framanta diverse. Suntem oare in acel punct al relatiei noastre in care sa ne reveal complet una fata de cealalta? Ma vor iubi la fel de mult dimineata? Si, more importantly, oare Mazi sforaie? Talpile mi se afunda in mocheta grasa de pe hol, inima imi bate mai tare, incerc sa-mi imaginez in cap cum alunec down the rabbit hole intr-o tara minunilor hoteliere. Ei da. Am ajuns. Apartamentule Ambassador, bine te-am gasit. Vrei sa fii casa mea? Vrei sa ma lasi sa-ti ravasesc pernele imaculate? Vrei sa-mi dai tu mie cosmeticalele tale custom de la baie, sa mi le torn in cap, gâl gâl? Vrei sa-ti port halatul plusat din cui fara sa-mi pese ca, posibil, fundul stafida al unui amant batran l-a pangarit in prealabil? Vrei sa-ti smulg pasional plasticul de pe papucii de unica folsinta? Vrei sa-ti beau minibarul si sa-ti indrept tacticoasa tabloul din perete dupa ce m-am pilit lejer si il gasesc stramb? Vrei sa-ti abuzez pixurile inscriptionate JW? Vrei sa ma tavalesc ghebos pe covorul tau impecabil? Vrei sa-ti cant Bon Jovi? Vrei sa ne casatorim?

Ferventul meu discurs mental se intrerupe brusc cand poc cu sticla de spumos, Mazi, doamne iarta-ma! Si cu Aperol. Si cu lumanarici parfumate bio, aduse de Monica de la Rangali. Este ora unu. Eiem. Ne tragem in poza cu declansatorul automat. Ne lipsesc jumatati de cap, dar who cares.

Despre ce vorbesc niste gagici la o petrecere in pijamale? Regret, nu pot sa va zic. Adica as putea, but then I’d have to kill you. You figure it out! Eu mai stau putin aici, pe jos, cu ochii in tavanul inalt, aspirational, sugand dintr-un Pepsi de 20 de lei doza, Pepsi-cel-de-aur. Imi imaginez cum ar fi sa locuiesc in hotelul asta. Sa ma cocot pe tocuri in fiecare seara ca sa cinez in stil, sa comand un cheeseburger sub clopot de argint, noaptea pe la 3, sa ma trezeasca la 6 telefonul fix, din el, o voce mieroasa sa-mi ureze buna dimineata intr-o alta limba (goedemorgen, hyvää huomenta, buongiorno). Sa ma culc de dupa-amiaza sub pilota grea, cu ochelari de satin negru la ochi si dopuri in urechi. Sa fac douasutepatrujdeture de bazin. Sa ma asez in fund pe jos intre valize Vuitton. Sa traga Mishul cu limuzina in fata, sa ma duca la opera, eu sa port o rochie rosie si manusi albe pana la cot. Si-apoi sa curga peste mine genericul, iar eu sa ma ridic de pe scaun usor intepenita, aplaudand frenetic. Bravooo! Bravooo! Bis!

http://www.marriott.com/hotels/travel/buhro-jw-marriott-bucharest-grand-hotel/

Ciupiti-ma.

Stiati ca la Loft restaurant & lounge toate felurile de mancare poarta nume de filme? Alrighty! Let’s play!

Sarah Mandy: “I need to find the Mother of Tears”

Matthew: “The first time I saw a movie at the cinématèque française I thought, “Only the French… only the French would house a cinema inside a palace.”

Andy Dufresne: “You know what the Mexicans say about the Pacific?”
Red: “No.”
Andy Dufresne: “They say it has no memory. That’s where I want to live the rest of my life. A warm place with no memory.”

Plainview: “One night I’m gonna come to you, inside of your house, wherever you’re sleeping, and I’m gonna cut your throat.”

Melvin Udall: “I might be the only person on the face of the earth that knows you’re the greatest woman on earth. I might be the only one who appreciates how amazing you are in every single thing that you do, and how you are with Spencer, “Spence,” and in every single thought that you have, and how you say what you mean, and how you almost always mean something that’s all about being straight and good. I think most people miss that about you, and I watch them, wondering how they can watch you bring their food, and clear their tables and never get that they just met the greatest woman alive. And the fact that I get it makes me feel good, about me.”

Seller in the porno shop: “These are hard times for dreamers.”

Margo Channing: “I detest cheap sentiment.”

Intreaga poveste aici: http://crazymothercooker.blogspot.com/2011/10/bloggers-night-out-la-loft.html, aici: http://bucatarsubacoperire.blogspot.com/2011/10/bloggers-night-out-at-loft.html si aici: http://wineandknives.blogspot.com/2011/10/loft-lounge-revizitat-bloggers-night.html, iar aici http://www.zilesinopti.ro/pagini/prajitura-ca-n-filme.html un review la cel mai bun dulce care involva ciocolata:-)

LOFT Str. Gr. Alexandrescu 96 Tel. 0756 385 638

– pai si cum ma, si-a rupt-o?
– nu stiu daca si-a rupt-o, deocamdata i-au pus o atela gipsata, aflam luni:p
– dar ce-a facut?
– eh, a facut foarfeca.
– ce e aia?
– e asa, o figura de karate, bruce lee style.
– aww, mai bine zicea si el ca a salvat o batranica din ghearele “la niste” rauvoitori.
– mda.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu vreau sa nasc natural.
– da’ de ce? adica… din considerente medicale, sau asa vrei tu?
– asa vreau eu, ca e mai bine. totusi, cezariana implica riscuri.
– liiike?
– pai (insert medical mumbo jumbo here)… si hernie.
– ah, si mie mi se pare ca am hernie.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– v-am adus si revista BBC Focus.
– ooo, multumim! ia uite, are reclama Orange pe spate. m. will be pleased!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu nu as putea niciodata sa renunt la carne.
– eu as putea.
– eee, ai putea, arata-mi tu mie un om care e vegetarian toata viata lui…
– pai in India…
– eee, in India, eu nu cred asa ceva.
– ba da.
– ba nu.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– sampanie?
– da, va rog.
– da.
– da.
– da.
– da.
– da.
– nu, multumesc. o cafea fara cofeina daca se poate…
– desigur.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– vai ce buna e cafeaua asta Illy. mi se pare the best!
– mie imi place Lavazza.
– pai da, dar Lavazza nu e buna fara cofeina.
– pai si asta e?
– da.
– as vrea si eu va rog o cafea fara cofeina.
– desigur.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai, chiar ca-i buna. sigur e fara cofeina? cum de e asa buna?
– pai stiti, c-o fi c-o pati, ca teaca, ca punga, ca depinde de granulatie…
– ahaaaa!
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
– comandam?
– hai.
– pai stati ca la aperitive am pregatit noi o selectie.
(cineva, in gandul ei: sper sa nu fie putine…)

– vai cum sunt crevetii astia…
– dar aici ce avem?
– sos de usturoi.
– bun! si asta ce e?
– cred ca e caracatita.
– mama cum e caracatita! de acum numai caracatita o sa mananc! cea mai buna caracatita!
– da, cea mai buna!
– za best!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– si cum e?
– e… greu.
– pe mine nu ma sperie nasterea, dar asa, ce vine dupa. nu mai dormi, nu mai ai viata…
– eh, da, nu e ca inainte.
– auzi, nu te supara ca te intreb, dar, pentru numele research-ului!, voi sex mai faceti?
– o_O
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu n-as putea sa omor un animal si pe urma sa-l mananc.
– dar ala de la supermarket de unde crezi ca vine?
– umm… din filetia si cotletia?
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu as dori cotletul de vitel.
– tagliata de vita la mine.
– cum sa fie?
– in sange…
– miel.
– cotlet.
– hai ia-ti si tu carne, zau.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………

– e si chestie de sezonalitate. daca nu mananci carne, iarna ce naiba mananci?
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu cand aveam 14 (?) ani, am facut cezariana la o scroafa.
– pe bune?
– daaa, am salvat zece purcei din doishpe.
– pai si… scroafa?
– pai i-am luat gatu, asa se face.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– ah, abia astept sa mergem weekendu viitor la munte.
– daaa, o sa fie misto!
– da io de ce nu stau in camera cu tine?
– stam papusha, culcam mishu si Iv.
– asa asa!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– pasteis de belem mie nu mi-au placut.
– nici mie.
– vai, mie da, cel mai mult.
– eu n-am ajuns inca la lisabona…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– si cum, ai sarit cu coarda in vagauna?
– daaa.
– si nu ti-a fost frica?
– ba da, dar daca tot am platit… am sarit.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– doriti si garnitura de sparanghel? stiti ca aveti inclusa salata de rucola la cotletul de vitel.
– deci da.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– nu-i suport pe francezi.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai cum a fost caracatita aia, mi-a ramas gandul la ea…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– desert?
– you bet ur ass!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………

– cu cat are o textura mai nisipoasa, cu atat e mai maturata.
– cum zici tu, guru!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– deci va rog eu frumos, not the scroafa story again, nu mai suport!:p:p:p
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– in gange se arunca femeile gravide si copiii care mor. e o onoare sa te speli pe fata cu apa din gange.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– ia de la mine…
– da ce ai acolo?
– fructe de padure, inghetata zabaione si peste ele vin.
– wow, superbun! daca stiam, luam si eu! acu ce sa faci, ma sacrific cu astea cinci cupe de inghetata artizanala de casa, mai mult ca perfecta…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– ah, slabut de data asta, doar doua sticle de sampanie, pai data trecuta am ras opt.
– eu nu am fost data trecuta:(
– ei lasa, next time ne vedem inauntru, la semineu.
– ah, abia astept!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– sa nu va uitati revistele.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai mazi, sa-mi dai si mie meniul, sa zic ce-am mancat.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai mazi, stii tu caracatita aia? era calamar!

Daca v-ati dorit vreodata sa fiti a fly on the wall la intalnirile astora de-alde mine, ei bine, ce vreau eu sa va zic e ca n-ati pierdut nimic, we are only human;) Desi foarte adevarat este ca food mason te nasti, nu devii! (Andressa!, glumesc). Suntem a good bunch noi astia, si cand nu bem nimic, dar mai ales cand bem sampanie. Weekendul viitor plecam la munte sa “deschidem” un restaurant. Pana atunci, va las cu impresii de la memorabila noastra cina la Hilton Roberto’s, unde ne-am pus poalele-n cap, am debitat felurite, dar mai ales am mancat toate cele bune. Si da, calamarul este to die for! Recomand si scoicile in sos de vin si sofran, crevetii in pesmet, burrata cu sparanghel, inghetata de casa (in special cea de caise) si musai musai fructele de padure marinate in vin! La coada mesei puteti incerca o grappa de chardonnay, aud ca-i buna, eu m-am ametit doar de la miros, asa ca mai multe nu stiu a va zice. Gireaza aceasta iesire in lume a celor de stau la cratita, ca de obicei:

revista Good Food (care, btw, are un nou site sexy balamuc – http://www.goodfood.ro/)

si

Athenee Palace Hilton – restaurant Roberto’s.

Cu multumiri,

Musca.

http://www.cookiejar.ro/
http://leblogpiquant.blogspot.com/
http://chez.mazilique.ro/
http://wineandknives.blogspot.com/

“Uite cine mananca Vindaloo”

Regizor si mastermind: Mazi – Chez Mazilique; Producator executiv: Arun Kumar

In rolurile principale:

Elena – Le Blog Piquant, Bianca – Chat de Chocolat

Florin – Crazy Mother Cooker, Madalin – Wine & Knives

Supporting roles: Cookie & Mishu, aka The Easy Peasy Family

Filmat pe platourile Agra Palace, Soseaua Pipera-Tunari Nr. 47

Sinopsis: Bianca vine din Elvetia de sarbatori. Este timpul sa se cunoasca in sfarsit cu Mazi si Cookie. Bianca crede ca un restaurant indian e o idee buna. La fel si Mazi, care se da de trei ori peste cap si-l convinge pe Kumar sa le gazduiasca micul get together. Urmeaza trei zile de facebook spam: veniti? Da. Si eu. Si eu. Si eu. Eu nu stiu. C-o fi, c-o pati. Ei hai ca venim si noi. Pam pam. In ziua cea mare, cei sapte bloggeri se intalnesc la ceas de seara in Pipera (nr. 47), pentru un feast indian in toata legea, la Kumar’s Agra Palace. Intra in scena Florin – acest micromanager al grupului, cu sugestii care sa previna uitatul la meniu precum rata la polizor. Apare si Kumar, care le recomanda neinitiatilor diverse, nu foarte picante cica, asa, ca pentru copii.

Mancarea umple masa:  mai intai niste papadums cu raita, sos de iaurt cu menta si ceva muraturi traditionale. Apoi – aperitivele, toate foarte bune: Delhi Wala Samosa (pateuri cu mazare si cartofi si condimente), Murgh Kathi Kebab (rulada de pui), Murgh Pakora (pui pane, usor picant) si Pyaz Bhaji (chiftelute indiene cu ceapa si sos de menta). Si-apoi – main course-urile, multe: Kashmiri Lambchops  (cotlete de miel cu sos picant de ceapa si rosii), Saag Gosht (bucatele de miel cu spanac, smantana si ghimbir), Murgh Madras (pui cu nuca de cocos, rosii, sos de caju si condimente indiene), Gosht  Biryani (miel cu orez, ghimbir, usturoi, ierburi indiene si fructe uscate), Aloo Gobhi Masala (conopida cu cartofi, sos de ceapa si rosii), Jhafrani Pullao (orez cu sofran, nuci si fructe uscate), Murgh Makhani (pui condimentat in sos de rosii si smantana), Lamb Vinadaloo (zis si flacarila – fel de mancare abia atins de majoritatea mesenilor, dar dovedit cu gratie de Elena). Servite toate cu naan cu usturoi, roti prata si raita (sos de iaurt racoritor, numai bun de stins iuteala mancarurilor de mai sus).

 Acum pe bune, ce-am invatat din filmul asta:
– mancarea indiana e menita sa fie consumata la masa mare cu prieteni, ca sa poti sa sample diverse chestii
– daca ajungeti vreodata la Agra Palace, ceea ce va doresc, incercati musai musai specialitatea de orez cu miel Gosht  Biryani, este the yummiest thing on the menu, dupa capul meu

– orice cu terminatia vinadaloo arde ca focul pe tot tractul, nerecomandat pentru cei cu nervii slabi; also, Elena mananca vindaloo fara sa se inroseasca, she cannot, I repeat, CANNOT be human
– marea majoritate a felurilor de mancare sunt picante to a certain degree, dar daca le stropiti din belsug cu raita, devin tolerabile
– pregnant chick primeste ultimul rulou cu pui

So thanks Mazi, Elena, Bianca, Florin si Madalin for a lovely evening! Iar pe voi ceilalti va indemn ghebos catre Agra Palace, the place to be these days daca vi s-a urat cu porcul. Cheers!