Ardei umpluti the old fashioned way – cu capacel de rosie si patrunjel verde tocat. Need I say more?

Felicia, Monica Foodie Family, VertAnge, Andra, Smaranda, Ada, Anamaria, Boo, Mazi, Delice, Misaki, Mihaela, Pikaciuka, Catalina, Maria, Elisa, Madalina, Monica, Zazuza cand poate, Emilia & yours truly. Grats to everybody si abia astept sa ne “culturalizam” cu toatele intr-o balaceala de idei geniale si prajitura! You can tell I need to read more, nu?:))

Drage si dragi, buna dimineata si what a lovely Monday morning it is! Daca la voi nu se vede asa, asta-i pentru ca nu v-am povestit inca ce idee mi-a venit. Pe scurt: I’m starting a book & cooking club:D Iata cateva house rules de baza, pe restul urmand sa le “rafinez” in curand, impreuna cu cei inscrisi:

– For now, am noua locuri disponibile. As vrea sa keep it nice & cosy, usor de gestionat si de “fituit” la nevoie in livingul meu de acasa.
– Joining: Daca sunteti din Bucuresti si credeti ca unul din cele noua locuri belongs to you, va astept cu drag mesajele pe powerpuffcookie la yahoo.com. Povestiti-mi in doua vorbe despre voi si I will get back to you. In principiu este first come, first served, cu oaresce drepturi de screening on my side.
– O sa fie foarte frumos, va promit, dar pentru asta, oleaca de commitment este necesar din partea tuturor, ca sa nu ne moara in fasa aceasta initiativa. We’re all very busy, asa ca trebuie sa va ganditi daca aveti dorinta si disponibilitatea sa rupeti putin din timpul vostru pentru asta. Daca recompensa unui astfel de proiect e sexy enough for you.
– Ce-o sa facem? Pai: o sa ne dam teme de lectura, o sa citim carti si o sa ne intalnim la ceai si cookies sa povestim despre ce am citit. Din cand in cand o sa spice things up cu cooking seminars, picnicuri si alte trasnai.
– Ne organizam democratic, impreuna facem regulile si impreuna we host/lead activitatile clubului.

Prima noastra intalnire as vrea sa fie martea viitoare, e una de cunoastere si imprietenire, so no reading assignments deocamdata. Va astept cu maxima bucurie si anticipatie sa va inscrieti pe adresa de mai sus:) Hugs & all,

Ana

Photo: flickr MC =) – http://www.flickr.com/photos/88933162@N00/1586271336/

Era ceasul 9 cand Pufix-the-man veni de la sala cu o puppy eyes si foame de lup. Eu, ca o sotie minunata ce sunt, desi as fi preferat sa ma uit la Courteney Cox THS pe E!, nu l-am bombanit catusi de putin, doamne fereste, m-am dus si i-am facut mancare foarte buna, dupa principiul raid the fridge, save what can be saved, only the strong survive… the works!

Aveam niste busuioc si niste somon congelat, asa a inceput nebunia. Am tocat busuiocul si l-am balmajit intr-un castron cu niste ulei de masline, zeama de lamaie, piper cayenne si sare grunjoasa. Am pus bucatile de somon intr-o tava si am turnat pe deasupra sosul de busuioc. Am ornat cu cate un crevete si o feliuta de lamaie. Acuma, ce sa punem langa, ma intrebam eu, rascolind, dupa cum ziceam, frigiderul. Am gasit intr-un final un borcan de fasole verde, asa ca am daruit tava cu cateva pastai, garnisite cu usturoi si marar. Am mai gasit o rosie si niste branza proaspata cu care sa o umplu. Si ca sa ne si saturam, am mai pus in tava doua felii de toast cu unt si mozzarella intre si peste ele.

Si asa s-a umplut tava. Oleaca de sare si piper, un strop de ulei de masline imprastiat all over si la cuptor cu ea. Vreo 15-20 de minute la foc potrivit, cat sa se patrunda pestele, sa se topeasca untul si mozzarella si sa se rumeneasca rosia umpluta.

Pe principiul geanta nu se asorteaza cu poseta, cand ai un frigider plin cu random stuff poti fi oricat de creativ, ca sigur iese ceva grozav. Enjoy!

Later edit: mancarea asta merita poze mai frumoase. Nefiind:p

Care-i rostul unei cronici de restaurant, o sa ma intrebati, daca nu-ti mai amintesti cum se cheama ce-ai mancat? (caz real). Well, in my defense, toate feluri de mancare de la Divan au nume turcesti pe care eu una le-am uitat imediat ce m-am saturat. Si-mi aduc aminte de episodul ala din Friends cand incearca Joey sa invete franceza pentru un rol, asa si eu, “le fouf”! (acum evident rad singura la birou like a weirdo:))

Anyways, nu mai mancasem de doua zile, ca in tineretile mele zbuciumate cand mai sufeream din dragoste (intre timp am realizat ca, pe burta plina, orice incident amoros pare mult mai lipsit de importanta). Asa se justifica ce-o sa vedeti mai jos, platouri, platouase, polonice cu ayran si deserturi delicioase, consumate cu indarjire, dar si cu ajutoare, in decurs de o ora sau asa.

Am inceput cu un platou de gustari si o lipie mare, umflata, cam cat un cimpoi asa. Costa ceva gen 24 de lei si se vroia pentru o persoana, dar I swear ca ar fi ajuns lejer pentru doua. In farfurie: de toate si foarte bune – un soi de musaca, o zacusca iute, ceva salata de cartofi, ceva cu carne foarte bun, tabouleh, o salata cu masline verzi, un dip cu iaurt si menta si vreo doua feluri de salata de vinete. With a side of hummus, care se prea poate sa fie cel mai bun din cate am incercat eu.

La felul doi – un soi de kebap foarte foarte bun, cu ardei iute copt. Si pentru Boo, gen turkish pizza (desigur, habar nu am cum se numeste), pe care am mancat-o tot eu pentru ca era absolut plina de carne si carnaciori picanti. Plus o salata tabouleh si niste ayran bun de tot.

La desert am luat cataif cu inghetata, dar nu o sa gosh too much about it ca stiti ca nu ma omor dupa dulciuri. Asa.

Deoarece nu sunt in stare sa-mi amintesc mai multe despre mancare (afara de faptul ca mi s-a parut toata foarte buna), o sa va povestesc altele. De exemplu, faptul ca desi sunt o droaie de chelneri imbracati ca cei 40 de hoti ai lui Ali Baba, sa-i urmaresti la treaba este tot atat de amuzant precum uitatul la Animal Planet cand sunt filmulete cu turme de gazele care alearga in aceeasi directie si se busculeaza acolo in grup. Asa si domnii de la Divan, cel mai bine le sade in pridvor, uitandu-se dupa fete, nicidecum nu se ridica serviciile dumnealor la valoarea locului sau a mancarii. Treaba socotita: clientul – “Imi aduceti va rog un suc de rodii?’, ospatarul, usor iritat: “Cand o sa am putin timp liber, o sa va aduc”. Oh really?:)) By the way, sucul de rodii este the awesome, nu are gust de Santal de la cutie, cred ca-i facut pe bune. Ceea ce ar explica pretul de 20 de lei pe pahar, din care 1/2 suc, 1/2 gheata. Nu incercati sa cereti fara gheata, ca tot cu o sa primiti, si o sa fiti si rusinati imediat ca nu stiti deloc cum se bea sucul de rodii.

Ce sa mai discutam, pe scurt de tot, la Divan pe Strada Franceza in Centrul Vechi mancarea-i buna, serviciul e hilar, scaunele sunt incomode, silicioanele sunt everywhere, totul este overpriced as hell ca la majoritatea locantelor din zona. La final te alegi cu o burta plina, o durere de dos de la incomoditatea aranjamentului si un portofel gol.

Sa fie 3 pisici pentru acest restaurant si sa le dorim patronilor sa realizeze ca trebuie sa imbunatateasca serviciul daca vor sa facem treaba.

Intrerupem programul obisnuit pentru ca am dat de o poveste pe care o stiam, dar de care uitasem. Mai pe dupa-amiaza avem mancare, dar for now, si la invitatia Danei, o mantra pentru astazi:)

THE LITTLE ENGINE THAT COULD
(Watty Piper)

A little steam engine had a long train of cars to pull. She went along very well till she came to a steep hill. But then, no matter how hard she tried, she could not move the long train of cars. She pulled and she pulled. She puffed and she puffed. She backed and started off again. Choo! Choo! But no! the cars would not go up the hill.

At last she left the train and started up the track alone. Do you think she had stopped working? No, indeed! She was going for help. “Surely I can find someone to help me,” she thought. Over the hill and up the track went the little steam engine. Choo, choo! Choo, choo! Choo, choo! Choo! Pretty soon she saw a big steam engine standing on a side track. He looked very big and strong. Running alongside, she looked up and said:

“Will you help me over the hill with my train of cars? It is so long and heavy I can’t get it over.”

The big steam engine looked down at the little steam engine. Then he said:

“Don’t you see that I am through my day’s work? I have been rubbed and scoured ready for my next run. No, I cannot help you,”

The little steam engine was sorry, but she went on, Choo, choo! Choo, choo! Choo, choo! Choo, choo! Soon she came to a second big steam engine standing on a side track. He was puffing and puffing, as if he were tired. “That big steam engine may help me,” thought the little steam engine. She ran alongside and asked:

“Will you help me bring my train of cars over the hill? It is so long and so heavy that I can’t get it over.”

The second big steam engine answered:

“I have just come in from a long, long run. Don’t you see how tired I am? Can’t you get some other engine to help you this time?

“I’ll try,” said the little steam engine, and off she went. Choo, choo! Choo, choo! Choo, choo! After a while she came to a little steam engine just like herself. She ran alongside and said:

“Will you help me over the hill with my train of cars? It is so long and so heavy that I can’t get it over.”

“Yes, indeed!” said this little steam engine. “I’ll be glad to help you, if I can.”

So the little steam engines started back to where the train of cars had been standing. Both little steam engines went to the head of the train, one behind the other. Puff, puff! Chug, choo! Off they started!

Slowly the cars began to move. Slowly they climbed the steep hill. As they climbed, each little steam engine began to sing:

“I-think-I-can! I-think-I-can! I-think-I-can! I-think-I-can! I-think-I-can! I-think-I-can! I think I can – I think I can – I think I can I think I can”

And they did! Very soon they were over the hill and going down the other side. Now they were on the plain again; and the little steam engine could pull her train herself. So she thanked the little engine who had come to help her, and said good-bye.

And she went merrily on her way, singing:

“I-thought-I-could! I-thought-I-could! I-thought-I-could! I-thought-I-could! I thought i could – I thought I could – I thought I could – I thought I could – I thought I could – I thought I could I thought I could”

Ok, nu e chiar facuta la rece si presupune oleaca de zaduf in fata flacarii de la aragaz, dar doar asa, cat sa invarti in tigaie ca sa nu iasa gen sticky pudding. Dar daca o faci seara mai pe racoare, a doua zi la pranz te freci pe burta cu satisfactia de a mai fi trecut inca o zi fara cheeseburgeri soiosi in chip de immediate relief la o foame din aceea… epica. Not to mention ca you get plenty of veggies si, cum zicea G Girl pe blogul ei – Monoloagele Veganului, te tii departe de razbunarea animalelor. Bun.

Este foarte simplu: calim intai vinete, dovlecel, ardei rosu si ceapa, in tigaie, cu ulei de masline, o mana de cimbru si ceva sare si piper. Stingem cu o cescuta de apa si lasam sa soak asa vreo 5 spre 10 minute, cu capac. Pe urma taiem o rosie mare si-o azvarlim peste, impreuna cu o legatura de patrunjel tocat, o cana de suc de rosii (daca aveti de casa o sa iasa much better) si niste menta uscata – cat pentru un ceai mai tare asa:).

Tot acum punem si cateva capere si masline verzi. La coada dregem din nou cu menta, sare si piper, presaram cu ceapa verde si mancam cu ceva consistent, like paste cu busuioc, ulei de masline si piper (eu), paine de casa cu coaja crocanta sau orez. Perfect lunch pe caldurile astea, de mancat rece, dupa cum spuneam. Enjoy!

„Drept marturie ca micul print a existat intr-adevar sta si faptul ca era o fiinta incantatoare, ca radea si ca-si dorea o oaie. Cand cineva isi doreste o oaie, e o marturie ca exista.”

Micul Print – Antoine de Saint-Exupéry

La multi ani, dragul nostru Marius!

nu mai pot la aragaz si cuptor, este prea crancen afara. ce mancam rece? thoughts?:D mda, poza-i o diversiune simpa’

Remember mancarica buna de la Vulturul? De azi ii gasiti si pe Facebook, aici. Impreuna cu recomandarile mele calduroase, luati cu voi si un Autan. E placut rau la terasa, dar te mananca tantarii de viu. Cred ca e gen legea compensatiei: something delicious for you, something delicious for them:) ‘Nyways, welcome pe FB draga Vulturule, la mai mare!