Pranzul la birou e a real challenge atunci cand:

– e 10 seara the day before si n-am inca nici cea mai vaga idee ce mancam maine; lene – somn, lene – somn…
– biroul meu e inconveninetly far fata de bucatarie, ceea ce ma face sa-mi doresc sa mananc pe tastatura ceva ce nu necesita incalzire la microunde
– am trecut de la senzatia constanta de prea gol din primul trimestru de pregnancy la un prea plin epuizant si silnic, nimic nu-mi place, nu poftesc la nimic

Bun. Mancarea de azi adreseaza macar partial aceste issues, asa ca ma declar si eu partial happy. 

Avem cous cous (cate o cescuta pentru fiecare portie), inabusit cu twice as much boiling water, sarat, piperat, uns cu nitel ulei de masline, presarat cu susan negru lightly toasted si stropit cu otet de orez (rice vinegar), de-ala de se foloseste la orezul de sushi. Avem dovlecel taiat cuburi si perpelit  in tigaie cu nomu si sare de mare. Avem macrou afumat. Si avem toate astea impreuna, garnisite cu bean sprouts din borcan (de la raftul de “exotisme” din Mega Image) si stropite cu sos de soia. Daca era de mancat acasa si daca Pufix nu era avers la asta, as fi pus si niste ceapa verde taiata mare si intoarsa pe toate partile in tigaie doar cateva secunde, ca sa release all its lovely flavour.

‘Nyways, asta-i pranzul de astazi, de servit cu ardei copt on the side. Enjoy!

Ne-a ramas de la masa de sambata o jumatate de piept de pui mare, bun si fraged cum numai la vasul roman iese. Uns cu ulei de masline, boia, usturoi si cimbru. Dar asta-i alta poveste.

Si cum nimic nu se arunca, totul se “transforma”, am luat frumusel niste chifle bune cu mac, le-am taiat in doua, le-am “tapetat” cu salata de telina cu morcov, mar si maioneza de casa (preparata doar din galbenus de ou fiert, ca asa zice la “teh pregnancy bibul”), am piperat abundent zisa salata, am adaugat felii subtiri de piept de pui rece si doua-trei frunze de spanac si gata pranzul pentru astazi. Alaturi avem o salatica de baby spinach frecat cu otet balsamic si sare grunjoasa, ornat cu rosii cherry si cubulete de cheddar. Happy Monday la toata lumea:D

E o zi care inspira mai degraba la supa aburinda decat la salata rece, dar acu’ ce sa facem, daca de asta am avut chef… Pai e simplu: fierbem pastele (scurte) al dente, in apa cu sare. Le balacim in apa rece cand sunt gata, ca sa se desparta frumos. Apoi le toss and turn cu niste ulei de masline, o lingura de pesto, sare si piper. Salata in sine nu se amesteca, asa ca make sure ca pastele sunt drese de condimente si toate cele inainte sa puneti restul ingredientelor, zise si “ce-aveti prin frigider”. De-aici incolo combinatiile sunt infinite. Eu am pus asa: rosii cherry taiate jumatati, o “galusca” de mozzarella in zer (evident, zerul se scurge inainte si branza se taie bucatele mai mici), frunze de valeriana, masline kalamata, muguri de pin prajiti lejer in prealabil, un ou taiat sferturi si 2-3 file-uri de ansoa. As fi vrut sa pun si ardei gras, dar am uitat. La final, sare, piper si gata. O salata numai buna de impachetat pentru un pranz sanatos la birou.

Urmeaza un weekend cu musafir de vaza, pentru care vom gati (sper) un pranz delicios, plus una duminica de facut placinte multe cu mama, sa miroasa frumos in casa si sa zburde nugget de fericire pe dinauntru:)) S-aveti doua zile calde si aromate!

M-am trezit tarziu azi, mi-am smotocit cu iubirrre maxima blanoasele, le-am dat de mancare (ma rog, Pufix-the-man did, ca eu nu-s buna decat sa ma joc cu ele:)) si am plecat spre birou linistita, ca in fiecare dimineata, pentru ca stiu ca ele stau acasa, la caldurica si safety, iar absolut cel mai rau lucru care li se poate intampla e sa se plictiseasca una de alta.

Afara: vreme de dormit. Vorba englezului, ploua caini si pisici. Doar ca la noi se aplica literally. Pe strada in drum spre birou am vazut fara numar animalute amarate, plouate, infrigurate si flamande. Fiinte mult mai putin norocoase decat pisicile noastre, care n-au parte de camin cald si de cineva care sa le iubeasca.

Sunt foarte multe lucruri pe care le puteti face daca iubiti animalele, de la donatii pana la adoptii. Dintre toate, poate cel mai usor e sa cumparati incepand de astazi cartea Iubirrre. Au scris in ea povesti frumoase multi oameni mai mult sau mai putin cunoscuti, am scris si eu o poveste (cu multe multumiri din nou Danei pentru invitatia de a ma alatura acestui proiect), iar banii stransi de pe urma cartii se vor duce catre asociatia GIA, care se ingrijeste neobosit sa asigure un camin cat mai multor animale necajite.

<3 <3 <3 Iubirrre – de azi in librarii!

I’m back!:D Adica, don’t get me wrong, nu cred ca o sa fiu in stare sa ma intorc prea curand la gatitul de performanta dimineata la pranz si seara, dar ma simt like my old self again most of the time, ceea ce este minunat, because I missed me! Weekendul asta a fost plin de actiune mai ceva ca AXN Crime. Am dereticat “general” prin toata locuinta (o treaba long overdue:p), am gatit comfort food calda si pufoasa ca o paturica si culmea, am mai scos si nasul in lume (Alexandrei si lui Mihnea – hugs si casa de piatra si sa fiti fericiti always:D).

Despre greutatile unei ‘mama to be’ intr-o tara ca Romania v-as putea povesti mult si bine. Dar for now o sa ma rezum la a carcoti despre branza. Asa cum habar n-aveti, ca nici eu nu stiam inainte sa ma izbeasca fericita intamplare, femeile insarcinate nu au voie sa manance nimic din lapte nepasteurizat. Altfel spus, bye bye branza buna de la sibieni si hello horrific cheese la vid:p Le-am incercat pe toate, credeti-ma. Si sunt o-ri-bi-le. Iar eu nu pot trai fara branza! Am ajuns sa mananc cascaval, ffs…

‘Nyways, in cautarile mele de branza decenta “preggo safe”, am adunat in frigider nush’cate pachete de branza mai putin buna spre proasta rau, din care doar gustasem putin inainte sa survina abandonul cu prisosinta meritat. Si ca sa nu rispim totusi, am zis c-ar merge o tava de mac & cheese. Pe care de regula le fac pripit si sloppy asa, dar de data asta chiar am avut chef si le-am acordat mai multa atentie decat era cazul. Am ras felurite tipuri de branza pe razatoarea mare (as opposed to maruntitul cu furculita in a lumpy fashion, asa cum fac de obicei:p). Am amestecat branza rasa cu doua oua batute si o cescuta de lapte, ca sa iasa un amestec pastos usor de amestcat cu pastele (pun intended:)). Am fiert niste macaroane-scoici de-alea cu ou (au la Real, foarte bune), si le-am mermelit cu branza. Le-am pus in tava si le-am bagat la cuptor la foc mic.

Cand erau aproape gata, le-am tras si niste felii de cascaval in cap, ca sa se lege deasupra lor o crusta delicioasa. Nestiind ca mama o sa vrea sa le manance calde cu zahar, am macinat si piper proaspat peste ele, ceea ce didn’t seem to bother her. Mie-mi plac macaroanele cu branza si calde, cu smantana rece turnata generos peste ele, dar si reci, taiate felii, ca o budincuta.

Am mai facu tot duminica o variatiune de ciulama cu ciuperci de padure, dar despre aia alta data, ca oricum mai am doua sau trei posturi cu ciulama pe blogul asta.

N-am apucat sa fac placinta cu mere, desi mi-as fi dorit, si nici arici cu nuca, desi ii am in plan de o luna! Dar lasa, bine ca ma misc, sunt vioaie, viata e frumos. Si like mama, like nugget.

Ne apropiem cu pasi repezi de sfarsitul primului trimestru de sarcina, unul al naibii de greu, in every way. Nu ma simt nici mai inteleapta, nici mai buna, nici mai responsabila decat inainte. Ma simt insa mai fricoasa, mai angoasata, mai mancata pe dinauntru de teama ca ceva might go wrong. Nugget are 12 saptamani si aproape 6 cm. Se balaceste in saculetul lui embrionar, se joaca, e haios. Nu vorbeste, nu se uita in ochii nostri cu privire de-aia ingereasca, de felul celor care-ti topesc toate cele de pe dinauntru. Nu ne cunoaste, nu ne-a aflat inca. Si totusi, gandul ca l-am putea pierde este unul devastator, epuizant. Cum, atunci, trebuie sa se simta o mama a carei fetita in varsta de un an a fost diagnosticata cu cancer…?

Pentru Adriana Sentes si fetita ei Maria, care are nevoie de 38.000 euro intr-o saptamana pentru o operatie de urgenta la Paris, puteti dona bani aici:

Volksbank Romania , Cod IBAN : RO84VBBU2513SM4642222790 – sucursala SMB (donatii in LEI)
Volksbank – sucursala Ghencea IBAN RO69VBBU2511BU4642221102 (donatii in EURO)

Iar aici gasiti actele scanate, pentru linistea voastra:

http://www.facebook.com/album.php?aid=31263&id=100001237294632&l=8a2e98c45c

M-am prins de cand i-am descoperit blogul ca femeia asta – o doamna pe bune dupa cum aveam sa descopar intr-o zi, si nu a bitch, asa cum se autoproclama – e really special. Habar nu aveam insa ca intalnirea noastra virtuala avea sa fie asa, cumva, providentiala si life-changing. Pana in ziua cand am primit de la ea un mail, care se intitula “hai sa-ti spun ceva, pisicareaso!”. Pe urma m-a sunat. Si am vorbit. Si m-a cucerit groaznic (and I’m not one to fall in love asa cu una cu doua). Avea asa o energie valvoi si eu rezonam asa de bine cu tot ce-mi spunea, ca parea toata povestea un fel de early Christmas present for me. After all, eu, sa scriu un capitol intr-o carte despre pisici?! Get outta here!

Cred ca mi-am scris capitolul pe nerasuflate, poate si pentru ca era in the making de ceva vreme, ca parte din ce speram eu sa devina some day my own book. I l-am trimis si am tors de placere narcisistica atunci cand mi l-a incununat cu laude. Asta era prin iunie.

Si iata ca vine si ziua cand visul Danei, inimoasa mea prietena virtuala, inegalabila in spirit si asa de frumoasa in dragostea ei de fiinte vii, are sa se concretizeze intr-o carte, de lansat pe 4 octombrie,  de ziua internationala a protectiei animalelor. Iubirrre este o carte cu guest writers, care au comun  –  poate va asteptati sa zic ceva gen “iubirea netarmurita”, “devotiunea suprema”, dar nu – comportamentul firesc fata de animalele de companie, tratamentul empatic si respectuos al celorlalte fiinte. Semneaza capitole din carte Monica Davidescu, Horia Brenciu, Melania Medeleanu, Marius Vintila, Iulian Vrabete, Dan Silviu Boerescu, Gabriel Cotabita, Razvan Simion, Raluca Moianu, Irina Margareta Nistor, Adi Hadean si yours truly, plus cate si mai cate persoane mai mult sau mai putin famous, care stiu despre animalute si au ceva de zis, cu umor si tandrete.

Banutii de pe cartea asta se vor duce catre asociatia GIA (btw, daca nu vi i-ati facut pe cei de la GIA prieteni pe Facebook, you should:D). Asa ca odata ce iese cartea in librarii, o sa va rog pe toti din sufletul meu de pisicareasa sa promovati cartea prin mijloacele pe care le aveti la dispozitie (bloguri, fb, twitter…), ca sa se stranga bani frumosi pentru toate vietatile de care se ocupa cu Dumnezeu stie ce resurse oamenii inimosi de la GIA.

In incheiere, va las cu concluzia celor scrise de mine in luna iunie, ca sa vedeti ce de mai premonita am fost:

Oameni buni, sarcina… este greu. Mi-e asa de rau somn rau somn, ca n-am mai gatit de nu stiu cand. Sigur, being pregnant has its props: toata lumea se inghesuie sa ma ingrase ca pe gasca de foie gras, cele mai pofticioase pofte devin realitate cat ai zice peste! Nu mai gasim porumb la piata? Nu-i nimic, are mama o colega care ii aduce, nu trebuie decat sa se intalneasca Pufix cu ea la metrou sa faca the swap.  N-am mai ajuns de mult la Baneasa la Haagen-Dazs? Nu-i bai, ca mi-a adus Cristina o ditai cutia de berry smoothie. Rasfat nenica. Pai da, dar Pufix saracu’ a mancat ieri la munca trei strudele cu mere, pentru ca eu sunt temporar nevrednica si frigiderul e pustiu. Si cand a venit aseara acasa cu foame de lup si puppy eyes, nu m-a lasat inima sa nu incropesc ceva.

Stiti deja ca “mofturile e multe” la noi in casa, Pufix nu mananca ceapa, nici ardei. Asa ca am adaptat pentru el o tigaie picanta doar cu rosii, si ca sa fie on the healthy side, am facut-o doar din piept de curcan. Asa:

Intai de toate, am turnat niste ulei de masline in tigaia mea preferata de la Ikea (de-aia de inox, cu fund dublu), plus un catel de usturoi tocat si o mana grasuta de chilli. Am adaugat pieptul de curcan taiat cubulete si l-am perpelit pe toate partile cu cimbru si piper, pe urma l-am pudrat cu o lingurita cu varf de paprika dulce si l-am inabusit cu o cescuta de apa (ar fi mers si vin, dar nu aveam deloc chef sa fac figura cu “fugi pe balcon cu tigaia ca urla senzorul de gaze”). Am tot completat cu cate putina zeama, pana cand mi s-a parut carnea moale. Atunci am taiat rondele o rosie si am amestecat-o cu restul, fara sa o decojesc pentru ca imi era foarte lene. Oricum, cojile se extrag singure si le puteti aduna pe urma din tigaie fara prea mare efort. Asa. Am mai pus niste sos de soia (sa fi fost o lingura), iar cand a disparut si asta, am turnat in tigaie nitel suc de rosii dulce de casa si, desigur, oleaca de busuioc.

Pufix a executat numaidecat o mamaliga tare si cam zburlita, sa mearga langa tigaia mea picanta. In zare se vede un palmier de busuioc proaspat. Enjoy!

Draga Anna G.,

Regret sa te informez ca in urma cenaclului cu numarul trei, clubul de carte easy peasy considera cu majoritate zdrobitoare ca Darul unei zile se incadreaza in specia literara a tepelor. Stii feelingul ala pe care il ai cand te duci la un film infernal de prost, de-ti vine, vorba intelepciunii populare, sa plangi dupa banii dati? Asa si cu cartea ta, mai Anna mai, o gasim complet nesatisfacatoare. Subti rau, si la propriu, si la figurat. Si nici prezentarea grafica nu ajuta, dar asta nu-i vina ta. Cineva ar trebui sa le zica oamenilor draguti de la Polirom ca e absolut nenatural sa publici carti care par tiparite prinr-o lupa cu zoom x 10, sunt zece randuri de text labartat pe o pagina, ffs. Urat, neingrijit. Plus ca nu-mi place deloc deloc  hartia aia alba si subtire pe care o folosesc. Paginile unei carti frumoase trebuie sa fie ivorii si poroase, scrisul sa fie cu font mic, dar fasnet si adunat, iar cartea sa miroasa frumos a tipar proaspat. Got it?

Dar back to you, Anna G. Mazi zice ca tu scrii frumos de obicei, asa ca zau, nu stiu prin ce nefericit concurs de imprejurari ai produs aceasta naratiune lipsita de farmec. Nu-i grav ca e o carte simpluta si despre nimic, dar e grav ca e prost scrisa, fara autenticitate in simtire si totalmente incapabila sa ne transpuna pe noi, cititorii, in lumea copilariei celor patru personaje.

Desi are doar cateva pagini scrise mare de tot, cartea ta se citeste greu, e like watching paint dry. La naiba, Anna G., simt ca imi datorezi 2h din viata mea. In care puteam face ceva mult mai interesant, cum ar fi sa numar in gand 7200 de oi.

Au revoir… not.

Yep, it’s official, in bucataria easy peasy there’s definitely something cooking:D Imi pare rau ca am disparut asa brusc, dar si pe noi ne-a luat pe nepregatite toata povestea… M-am prins ca ceva e definitely wrong inca din ziua cand, la birou fiind, m-am trezit ca mancam cornflakes cu maioneza de la Mc, pe care mi-o turnam din plic direct in gura – o lipsa de deminitate fara precedent in obiceiurile mele alimentare:) Ce sa ne mai lungim, if all goes well, prin aprilie anul viitor o sa devenim parinti:D

M-am tot gandit daca sa va spun si cand si cum, citisem ca e bine sa astepti sa treaca primul trimestru, cosmarul oricarei mame to be, acele luni cand so many things can go wrong. Si pe urma, vorbind cu o tanara mama foarte wise si intreband-o eu cum de a luat decizia sa go public cu vestea cea buna inca din primele saptamani, ea mi-a zis asa: “copilul exista, era real, si indiferent care ar fi fost the outcome, nu as fi putut sa ma port la fel ca inainte”. Word! The baby is real, are 2.5 cm si 179 bpm:D Si se misca. Si are forma de omulet. Si prietena mea are asa mare dreptate: no matter what happens from now on, eu nu o sa mai fiu la fel. Asa ca mi-am zis ca gandurile voastre bune nu pot decat sa ajute si vi le cer imprumut, de-acum si pana in aprilie 2011! Promit sa vi le intorc inzecit!

Noi ii zicem “nugget”. Si eu cred ca are sa fie baiat:)