Vacanta noastra bulgareasca a fost o ciorba mediocra, cu multa verdeata pe deasupra – ca sa nu te prinzi din prima ca zeama-i de ieri, carnea e tare, legumele-s fierte pana la dezintegrare, iar deasupra, o musca moarta face pluta pe spate. Invataminte:

1. Despre drum. Cel mai bun traseu catre Sozopol, pe incercate si pe rupt masinile, este Bucuresti – Oinacu – frontiera – Ruse – Razgrad (zona, ca nu ajungeti pana la oras) – Varna – Burgas – Sozopol. Vedeti ca intre Varna si Burgas sunt doua drumuri: unul e principal, pe langa coasta, al doilea e semi-forestier, printr-o padure cu gropi. Nu o luati prin padurea cu gropi. Daca totusi o luati prin padurea cu gropi, nu mergeti cu geamurile deschise, deoarece cand in dreapta aveti vagauna si in stanga niste craci de copaci care va penetreaza armurili, ultimul lucru de care doriti sa va ingrijiti este o ganganie cat vrabia care va circula spinarea transpirata. Beti cafea acasa sau luati cu voi la termos, ca pana la prima benzinarie civilizata aveti peste 100km de la granita. Mergeti la baie dupa stilul personal, dar organizati-va din vreme, caci altfel – boscheti. Budele nu va pandesc fix la tot pasul pe soseaua bulgareasca.

2. Despre aparthotel Martinez. House rules: marketarea mincinoasa si testarea nervilor clientului dupa nivelul de suckerness si toleranta la mizerie. Tineti minte asa: orice camera vi se da prima oara, fiti convinsi ca exista o alta, de zece ori mai misto, care va asteapta. Faceti voi frumusel tot teatrul, carati un bagaj-doua sus, inspectati, strambati nasul, reveniti la baza si cereti o alta camera. Veti primi. Va fi misto. Daca nu vi se pare curat, reclamati si asta. Receptionera nu va fi surprinsa, ba mai mult, va va spune ca ei au multe cameriste si nu toate fac treaba, dar ca trimite ea numaidecat una buna, care chiar face curat, ce bine ca i-ati zis. Camerele cu vedere la piscina iti iau ochii, dar sunt galagioase. Noi ne-am multumim cu un apartament cu vedere la strada, a fost fain, din balcon se vedea si o bucatica de mare. Ah, musai cand faceti rezervare, sau, dupa caz, cand schimbati camera, cereti un apartament cu numarul de bai care va coafeaza. Exista apartamente cu o baie, doua si chiar cu trei (noi asa am avut, a fost perfect pentru familia noastra extinsa).

Nu mancati nici macar o data la restaurantul hotelului, este le poop. Cascati bine ochii la ce-aveti in farfurie la micul dejun.

Nu va faceti planuri cu sala de fitness, este state of the art crap. Masajul e ok insa, costa in jur de 40 de leva, in functie de tipul si durata framantarilor.

3. Despre Sozopol. E fain, e mare, n-am vazut mare lucru din el decat din goana masinii. Cred ca merita de vizitat pentru orasul vechi, care am inteles de la Boo ca e un fel de Nessebar. Toate mancatoriile si terasele din old city inchid la 12:p

4. Despre mancare. Noi am riscat si-am gustat din bunatatile locale de pe faleza, stiti, acele tarabe soioase cu hamsii, clatite gigantice si porumb fiert. Am supravietuit. A fost bun. Restaurantele – ok si ele. Cca 20 de leva (50 lei) de persoana o masa, fara alcool. Noua ne-a placut la El Greco, in orasul vechi.

Musai incercati fructe si legume autohtone. E o piata mare si faina chiar la intrarea in old city, iar tarabe mici gen aprozar sunt peste tot. Cumparati de la supermarket branza, masline si vin bulgaresc.

Apa bulgareasca imbuteliata este mult, mult mai buna decat asta de la noi. De cand ne-am intors, bem numai apa Devin de la Mega Image.

5. Despre plecatul in vacanta cu Purcifer Purcifelina – 4 luni jumate. Never again, pan’ la 18 ani sau asa. Nu ca n-ar fi fost draga de ea cel mai cuminte bebelus de pe fata planetei, nu a plans deloc pe drum, impecabila… dar asa, zic eu ca daca vrei relaxare, vacanta in adevaratul sens al cuvantului, te cam incurci de copil. Alaptatul o fi el comod la drum, dar odata ajunsi la destinatie, mama de sacrificiu a bagat un du-te vino intre “vacanta” si bebe, de nu s-a lipit nici raza de soare de noul ei costum de baie cu bulinute. Deci… nu.

Una peste alta, ne-am ales cu: un copil isteric; niste rosii foarte bune; doua bucati de branza preambalata despre care nu stim de ce e, ca scrie in bulgareste; niste masline excelente; o farfurie de ceramica albastra; gandul la urmatoarea noastra vacanta, aia “adevarata”.

Happy Friday everyone:)

… sau “sa gustam din bunatatile locale”

Din capul locului fie spus, mancarea la mare la bulgari e buna si foarte buna. Exceptie facand hotelul groazei, incadrat la tzepe turstice de care poti sa-ti iei in orice tara, peste tot pe unde am mai mancat a fost bun. Ce nu inteleg eu e de ce zice romanul ca e ieftin, nu mi s-a parut. At the very least, e la fel de “ieftin” ca la noi. Ori poate unde-s eu o casnica stafidita la punga, in asteptarea indemnizatiei de crestere a copilului ce va sa vina cand, nu se stie.

In prima seara am mancat la restaurantul hotelului. Cand am vazut meniul international, cu fensisme care mai de care si putine feluri de mancare, am zis ca tre’ sa fie beton, cum altfel, ca doar asa zice la regula, ca restaurantul cu putine feluri in meniu e bun, iar ala cu meniul cat cartea de telefon e prost. Ntz. Niste porcarii mai mari la farfurie nu am mancat in viata mea. Piure de fulgi, sosuri grele si scarboase, carnuri tari. 100 de leva cu spaga cu tot.

A doua zi, deoarece aveam apartament cu bucatarie si dining room, am zis ca la pranz bagam supermarket, cu supliment de hamsii prajite de pe faleza. Nu ne-am intoxicat. Ba mai mult, a fost foarte bun. Ca bulgarii astia au branza preambalata excelenta (nu ca porcariile de la noi din magazin), au masline asa de bune cum numai in Grecia am mai mancat si, mai cu seama, au cele mai bune fructe si legume de pe fata pamantului, eu asa zic. Am cumparat de la tarabe rosii adevarate, de-alea de-o culoare pala pe afara si de un rosu intens inauntru, pline de carne, fara seminte, prin care uite-asa trecea cutitul ca prin unt! Am adus si-acasa si ca o paranteza, sunt decisa sa ma duc intr-un weekend la piata la Ruse sa ma aprovizionez, simt ca nu mai pot trai fara rosii bulgaresti si fara piersici de-alea de te manjesc pana la coate.

Seara am mers cu totii la un restaurant de-ala ieftin de pe langa plaja. Stiti genul, cu program artistic, cu fete de masa in carouri rustice. Aici mi-am uitat aparatul. Dar lasand asta la o parte, am mancat bun. Boo si-a luat lufar (zis si blue fish), la gratar, foarte proaspat si bun. Mishu a mancat calcan prajit, iarasi foarte bun. Eu am comandat coaste de porc, care nu m-au impresionat, eu fiind experta in mancat coaste si in general porc, in schimb, am mancat o salata de ardei copt absolut geniala, facuta cu ardei verde, nu rosu, si garnisita cu cozi de ceapa verde (ce idee excelenta!). Trei persoane, 90 de leva.

Am mancat in seara urmatoare tot la o terasa de pe faleza, de data asta si mai bun. Am luat ca aperitiv niste creveti cu unt, micuti, intregi (nu decorticati) si foarte gustosi. Apoi ne-am bagat patru oameni la platoul cu peste, care costa 32 de leva si era i-mens! Avea de toate – lufar, calcan, guvizi prajiti, alt ceva peste neidentificat la gratar, pe pat de cartofi natur tot. Nemaipomenit de bun. Chelnerul nostru n-o rupea nici el pe engleza, insa era extrem de atent si indatoritor. M-am prins pe urma ca pe terasa cu pricina, nenea care dadea cel mai tare din maini si te aseza la masa foarte curtenitor era chiar patronul, de unde si, zic eu, calitatea serviciilor si mancarea buna.

Ei si am salvat ce era mai bun pentru la sfarsit. Sozopol’s finest din cate am incercat noi – restaurantul El Greco, din Old City, fix la malul marii. Intai sa va zic ca orasul asta vechi, zona pietonala, e foarte misto. Nu e de mers cu copil in carucior, pentru ca sunt strazi de-alea pavate cu piatra cubica, pe care urci-cobori-urci-cobori. In plus, toate terasele foarte faine sunt de jur imprejurul acestei mici limbi de pamant inconjurata pe toate partile de mare, avand mai multe “etaje” cu mese spanzurate deasupra malului stancos. Noi ne-am asezat la cel mai de jos, ca aveam niste pescarusi si egrete de hranit. Ni se ceruse de catre ele in mod explicit un os de peste.

La El Greco asta am mancat niste incre geniale. Cand ni le-au pus pe masa, am zis ca-s clar trei cupe de inghetata, bulgarii astia iar au gresit comanda. Dar nu, erau fix aia, icre roz. Care nu doar ca aratau perfect pe background de fata de masa bleu-ciel, dar mai erau si prea bune.

Si-a mai luat Boo o salata cu neshte alea alea, buna, nimic special.

A venit pe urma niste halloumi la gratar…

… si-apoi – cei mai buni creveti din ce-am mancat pana acum, trasi in tepusa si pusi pe gratar. Plus un platou cu bruschete mici cu unt si cu ansoa, pe pat imens de salata cu ceapa verde.

Mishu a mancat un pestisor la gratar, din care a ramas doar capul, pe care dupa ce l-am pozat, l-am dat la pasari.

Desert n-am mai putut manca, dar n-am sarit peste cafeaua lunga si tare fara cofeina si nici peste bautura care m-a obsedat in toata vacanta mea bulgareasca, anume club soda de la Schwepps, adicatelea, sifon la sticluta.

Toata distractia a costat vreo 78 de leva, dar a meritat, ca am mancat mult si exagerat de bun.

Una peste alta, depedeve pretentii foodie, mi s-a parut ofertant Sozopolul, chiar daca, stand noi doar cateva zile mici si avand si copilul de gat, n-am putut sa testam foarte mult si informat, mergand fix la voia intamplarii. Iar voia intamplarii ne-a adus cel mai adesea farfurii pline cu mancare proaspata, care nu ne-a cauzat indigestie, ci doar amintiri placute. Ah, nota zece si pentru porumbul fiert de pe plaja, curat, uscat, exceptional. Prima oara mi-am luat unul, sa-l incerc. M-am intors si-am mai luat opt. Sa fie.

Ah, si sa nu uit, Chardonnay-ul de Bulgaria, mult bun si el.

Si daca n-ati inteles-o pe aia cu rosiile, va mai zic o data. Cumparati-va neaparat rosii bulgaresti de la tarabele cu fructe si legume care-s peste tot. Vedeti ca de regula aprozarul bulgaresc are si de-alea rosii intens, tuguiate la varf, cum gasim si la noi in piata. Acelea nu sunt bune. Cautati-le pe cele foarte mari, tesite, de un rosu stins asa.

Revin cu concluzia, dar pana atunci, bon apetit bulgaresc ceva de groaza va doresc!

Pai doresc sa ma disculp ca nu v-am scris pana acum, treaba e ca mi s-a stricat copilu’ dom’le, I want my money back… Ca dupa cinci zile in care patru adulti si-au dat interesul complet pentru ca Purcifer sa rada cu gura pana la urechi absolut tottimputottimpu, acum ca suntem iarasi noi doua in intimitatea apartamentului nostru ce nu contine nici piscina, nici bunica, nici fairygodmother, nici gurista cu bogat repertoriu de muzica populara bulgareasca, nici motor de masina turat sa toarca a la pisica fericita, copilu’ meu urla de dimineata pana seara for lack of entertainment. Este excelent, am slabit un kil intr-o zi, daca o tinem tot asa, in weekend ajung in sfarsit la greutatea mea pre-pregnancy. Anyway, sa va povestesc cum a fost la bulgari. Dar rog ingaduinta, deoarece relatez din transee, cu Purcifer trimitand catre creierul meu obosit numaisinumai istericale  (vorba poetului anonim, daca stiam ca asta e pretul, mai bine-mi bagam un batz in… sacosa).

Am plecat spre Sozopol miercuri dimineata, cu iGO pe telefon ca sa nu ne ratacim. Zicea iGO asta ca avem de parcurs vreo 370+ km, nu e mult, am zis noi. Am stat vreo 20 de minute la pod la Giurgiu, ca se circula alternativ pe cate un sens. Oricum, it wasn’t so bad, am mancat sandvis cu pate. Dupa care am trecut granita cu buletinul si fara alte explicatii, chiar ma gandeam ce chestie, aveam doua masini pline cu sacose, valize si cioroboaie, puteau sa fie acolo mii de tigari de contrabanda, bombe artizanale and shit, nimeni nu ne-a intrebat nimic. Da, plecatul de acasa cu o masina sport, o bunica si un copil accesorizat cum se cade necesita o a doua masina.

Am facut sapte ore deoarece: 1. ne-am oprit de trei ori sa hranim copilul. 2. prima suta si ceva de km dupa granita a fost parcursa de soferii nostri cu zero cofeina in sistem, pana cand am gasit un bar de zi pe sosea, de unde am cumparat cu euro cea mai proasta cafea eva’ – gust de picior imputzit and stuff, dar macar si-a facut treaba. S-a inviorat Boo precum floarea in ghiveci udata la radacina. 3. cica nu i-am lasat eu sa depaseasca. 4. am avut o bucata de drum de groaza pamantului, prin padurea cu gropi demne de Romania.

Am ajuns la Sozopol pe la cinci. Soare, frumos, port dragut de mici ambarcatiuni dichisite, mare albastra si curata. Ce mai, o fericire, am gandit noi, si am mai luat o gura de sandvis. Hotelul asta la care am stat – martinez.bg, e foarte bine plasat, chiar pe plaja. E de patru stelute, dar nu care cumva sa va treaca prin cap ca personalul stie boaba de engleza. Se vorbeste prin semne, cam ca prin toata Bulgaria. Cum bine a punctat the smartest husband, tre sa fie televizorul de vina, ca e dublat;) Ne-au trimis astia la apartamentul designat, da-i si cara sarsanalele sus la etajul 4, cand colo, ce sa vezi, apartamentul – o tristete. In afara de faptul ca avea un view dragut la piscina, era ponosit, nu curat (ca sa nu zic murdar) si destul de mic. Eu, fiind, cum mi s-a spus vicios in comentariu la un alt post, clientul pretentios, m-am dus inapoi la receptie si am zis asa: aveti voi un apartament mai mare si mai frumos pentru mine? Si numaidecat am primit. Un apartament dublu ca suprafata, cu trei bai si trei balcoane, cu adevarat misto, desi la fel de zdrentuit pe la colturi si nesclipitor a curatenie. Patru stele my behind:p

A doua zi a plouat. Nu ca a plouat, dar A PLOUAT. Frig al dracului si real feel 11 grade. Nu-i nimic, am zis noi, vom merge la (citez de pe site-ul hotelului) “The Inner Power Fitness at apartment hotel Martinez features state of the art cardiovascular and resistance equipment in fun and music filled setting.” Ei da, numai ca state of the art inseamna la astia in felul urmator: o banda care nu mergea, un cross trainer care scartaia si vreo doua aparate cu greutati, totul aranjat cu dichis intr-un spatiu cat baia mea mica si captusit cu aer conditionat de cea mai buna calitate, de-ala de te bate direct in cap precum crivatzu’. Deci, lesne de inteles, no state of the art gym for us. Lasa ca mergem sa ne chill in barul hotelului (literally sa ne chill, ca si acolo se dadea cu aer). Ne asezam pe canapelele destul de confortabile si comandam. Boo zice: “Aveti fresh de grapefruit?” Si barmanul bulgar: “Yeees”. Bring it on atunci, zice Boo. Bai si vine inapoi barmanu cu un suc de portocale toata ziua. Eu il iau de-o aripa si ma duc cu el la bar: “Nu va suparati, am comandat suc de grapefruit si asta e de portocale”. Urmeaza o conversatie ireala: “What’s the difference? It’s fruit”, zice bulgarul. “She does not like orange juice”, zic eu. “I like orange juice”, el. “Well, YOU drink it then”, eu. “I will”, el. Aaaa… ?! Da.

Foarte repede sa va spun si ca toate chestiile fancy trecute in meniu la restaurantul hotelului sunt niste porcarii sinistre. Piureul e din fulgi, pieptul de rata e opinca, in gemul de la micul dejun am gasit furnici, ceea ce, au incercat sa-mi explice amabilii sefi de sala, se datoreaza faptului ca am scos gemul afara pe terasa (nevermind ca erau zeci de furnici la lingura si ca aratau moarte de o saptamana:p). Pacat, mare pacat, de hotelul asta foarte fain, foarte bine gandit, cu piscinele lui superbe outdoor si indoor… Pacat. Bulgarii-s mai rai ca noi, mai stricatori de oportunitati si parca si mai nesimtiti in servicii.

A doua si-a treia zi a fost soare, frumos, ne-am balacit. Ceea ce e foarte important de consemnat este ca Boo a descoperit ca (de fapt) stie sa inoate. Am facut amandoua tirbusoane in pisicina pana ni s-au incretit degetele de la picioare.

Cu o zi inainte sa plecam, m-am sculat de dimineata cu feelingul naspa ca nu stiu unde mi-e aparatul foto. Da, ala scump. L-am cautat peste tot si nici urma. Da-i cu panica si plansete, de sarea rochia de plaja de pe mine. In cele din urma, ne-am dus inapoi pe fir, la o terasa la care mancaseram in prima seara. Era dimineata si nici picior de om la restaurantul vietii. O tanti care se foia prin zona. Zic: camera, camera, plangand si gesticuland gen “io fac poza acum in aer”. Femeia da din umeri si pleaca. Mai stam. Vine alta, mai tanara. Zice autoritar: “Sit down”. Ne asezam, asteptam. Vine chelnerita din prima seara, cu aparatul meu in mana. Zice: “No craaaaai, no craaaai”. Eu, printre sughituri de plans: “It’s expensive… and…” (insert tras mucii aici). Ii dam 60 de leva de care mai aveam prin portofele si ne tiram impresionate de cinstea bulgareasca, eu si Boo. Ca in Romania nu m-as fi asteptat sa-mi mai dea cineva aparatul uitat inapoi, ba mai mult, m-as fi asteptat sa mi-l fure direct.

Fac o pauza mica sa check on Iepu’ si-apoi am sa va povestec despre mancare, bine?

Cu ajutorul lui Dumnezeu si cooperarea lui Purcifer, plecam in vacanta! Or fi ele cinci zile fix, insa exeperienta se anunta memorabila. Mergem cu doua masini: intr-una ne punem pe noi, in cealalata punem bagajele, catel-purcel. Bagajele fizice, ca pe alea emotionale incercam sa le lasam acasa. Cand ma intorc, va mai povestesc despre aventurile mele ciberisterice, ca daca credeati ca asta e finalul, ei bine, ntz! Pana ma intorc, va las in charge aici, feel free sa scormoniti, cheia este sub pres. Sa fiti bine!

M-am trezit dis de dimineata, cu racoare-n pijama si o stare nu foarte groazava. Si pentru ca Iepu’ dormea ca un purcel in patul mare, m-am apucat de m-am dres cu aceste torrijas, adica un fel de friganele spaniole. Aveam niste bagheta alba veche de vreo doua zile, pe care am taiat-o felii. Am turnat intr-o craticioara o cutiuta mica de smanatana dulce, am amestecat smanatana cu doua linguri de zahar brun si un batz de scortisoara. Ar fi trebuit sa fie lapte, dar cum nu aveam lapte, ci doar o mare pofta, am zis ca merge si cu smantana. And boy oh boy, was I right! Bun asa. Am adus aproape de punctul de fierbere ulcica, apoi am turnat smantana dulce peste feliile de bagheta si le-am lasat asa vreo cinci minute, sa traga toata zeama. Pe urma le-am tavalit prin ou batut si le-am prajit in baie de ulei peste masura de incins. Le-am mancat (din pacate) pe toate, cu sirop de artar si pudra de scortisoara on the side.

Sunt in continuare mofluza, dar, ce-i drept, satula.

Weekendul asta avem in plan ceva cumparaturi de vacanta si not much else. Speaking of which, cati bani de cheltuiala sa-mi iau in Bulgaria? Cine a fost recent, poate ma ajuta cu un sfat. Cat pe zi pe persoana, pentru mancat decent la restaurantele bulgaresti de la mare. Thanks =^..^=

Later edit: S-a rezolvat. M-a sunat cineva din partea Altex, magazinul isi cere scuze, nu e ok ca am fost privata de bunul cumparat timp de doua luni de zile, spera ca imi voi recapata increderea in ei, s.a.m.d. Pe scurt, am primit banii inapoi. Si desi acest lucru ma bucura foarte tare, nu pot sa nu ma gandesc la o treaba: este evident ca nu am primit banii inapoi pentru ca asa era normal, nu i-am primit in calitate de client al magazinului, ci in calitate de bloggerita care a facut azi panarama in social media. Daca nu aveam blog, daca eram pur si simplu un client nemultumit, primeam nimic. Multumesc tare tuturor celor care au dat share, nu doar pentru ca m-au ajutat (cu puterea combinata a bloggerilor, care, iata, nu-i deloc de neglijat) sa-mi recuperez banii, ci si pentru ca asa, din share in share, mai invata si alde Altex ce inseamna un client nefericit si de ce adevarata misiune, aceea pe care Altex si-o trece cu mandrie pe pagina sa de Facebook, chiar ar trebui sa fie aceea de a deveni “prima alegere a consumatorului”. Ei bine, Altex, pentru asta trebuie, intre altele, sa nu mai fiti “carpa-n fund” (Cabral dixit).  

Poate vreti sa stiti cum a reactionat domnul director cand s-a vazut coercitat sa dea banu-napoi. Nicicum, acesta e raspunsul. Nu si-a cerut scuze, nu-i nimic, au facut-o in numele lui oameni de marketing de la cele doua companii implicate in tarashenie. Carora le multumesc, dar le multumesc cu rezerva de mai sus, mi-as fi dorit ca aceste scuze sa fi venit si daca nu faceam tambalau. De fapt, mi-as fi dorit sa mi se respecte optiunea de a primi banii inapoi. Acest lucru ar fi facut sa-mi retin din start un graunte de incredere in ambele branduri, after all, se mai intampla, dar, nu-i asa, oamenii au fost corecti si eu, ca si client, am fost respectata.

Mergem mai departe. Intrebarea e… ce laptop imi iau eu acum si de unde. Poate aflu de la Simona Tache, care a lansat intrebarea inaintea mea, anticipand ca Altex si HP isi vor da mana sa faca the honorable thing;)

Cand ai un blog de-asta culinar, tentatia de a-l “intina” ocazional cu topicuri unrelated este… well… acolo, prezenta, lurking. Cel mai adesea, trag aer in piept si-mi vad de cratita, ma gandesc ca, pana la urma, nimeni nu intra aici ca sa-si ia  referinte despre altceva decat despre mancare. In mai bine de doi ani de cand exista blogul, nu l-am folosit nicicum ca platforma pentru vreo mare, majora, nemultumire. Era curat ca paharul, lucios-lustruit ca pantoful… pana azi. Azi sunt atat de furioasa cum numai ieri am mai fost si daca nu refulez aici, in intimitatea blogului meu “calcat” de niste zeci de mii de oameni, atunci unde, va intreb. Sigur ca de ieri pana azi mi-am imaginat in fel si chip postul asta, de-o maniera plastica, razboinica, amuzanta pana la lacrimi si trista tot la fel, mi l-am scris in cap de zece ori, plin de naduf si suculent ca o fleica la gratar. As vrea sa dau dovada de maturitate (:p) si sa va prezint fara floricele situatia, dar deh, talentul literar si artistic nu ma lasa. Haideti sa vedeti ce-am patit.

Pe 4 iunie mi-am cumparat de la magazinul HP din Plaza un laptop. Si anume asta:

http://www.altex.ro/produse-it/laptop-1/mini-laptop-hp-pavilion-dm1-3110en-amd-dual-core-1-6ghz-11-6-3gb-320gb-amd-radeon-hd-6310m-windows-7-hp-argintiu.html.

Am ajuns cu el acasa, l-am dezbracat de cartoane si numaidecat l-am pornit. Cand, ce sa vezi, laptopul meu NOU era de asemenea STRICAT. Ei nu-i nimic, mi-am zis eu. Ma intorc frumusel cu el la magazin si-l returnez, nu, nu vreau sa mi-l schimbe cu altul, chiar nu mai am incredere in aceasta marca. Bun. Ma duc cu stricaciunea inapoi, deosebit de increzatoare in sansele mele de a-mi recupera banii. After all, nu trecusera nici macar alea 30 de zile in care (credeam eu) este ok sa returnezi orice produs in ambalajul original, for whatever reason. Ei, si acum intra in scena domnul Romeo S., DIRECTOR de magazin. Care, pe langa aerul avizat si superior care m-a iritat teribil de la prima noastra intalnire, mai doarme si cu legea sub cap seara. Dumnealui imi explica cum ca ea, legea, il indreptateste sa ma trimita cu calculatorul NOU, dar STRICAT, in service. Unde sa mi se repare calculatorul NOU, dar STRICAT. Si sa mi se dea inapoi de NOU. Bun. Plec, cu coada intre picioare.

Urmeaza niste bune saptamani in care Mishu se pune cu serviciul pe service-ul HP Romania. Ii suna zilnic sa se roage de ei sa-l ia pe stricat. Domnii de la service fac pase pase cu pisica moarta inapoi in sacosa clientului: “Ati incercat sa ii faceti restart de bios? Vedeti ca daca este o problema de software, platiti reparatia din buzunar, garantia nu o acopera”, ne ameninta dumnealor. In final, dupa nushcate insistente, sunt de acord sa primeasca bulitul. Maniera de “transmitere” catre service este si ea subiect de negociere. “Veniti dumneavoastra, prostilor care sunteti, care ati cumparat cu 2000 de lei un calculator gata stricat, deci, cum spuneam, veniti de-l aduceti in Colentina, pe strada Masina de paine.” In urma protestelor, trimit dansii un curier sa ridice paguba.

Il tin in service o luna. Mishu ii suna din doua in doua zile sa-i intrebe ce face mortaciunea. Aflam ca displayul e bulit, ca a fost comandata piesa cu pricina. Peste inca niste vreme, tot la insistentele noastre, ca nu va ganditi ca ne suna reparatorii, aflam ca piesa a venit. Dar, surpriza! Piesa e stricata. Se comanda din nou. Vine din nou. SOC: tot stricata. In final, in fata acestor dovezi evidente ca modelul HP Pavilion dm1-3110en e un rateu, domnii de la service cedeaza si ne dau negatie, cu recomandarea de a ne fi inlocuit calculatorul NOU, dar STRICAT, cu unul NOU, dar functional.

Excelent!, zic, lasa ca dealuim la fata locului cu magazinul, le explicam omeneste ca dupa aceasta aventura, nici intr-un caz nu ne dorim asta, banii inapoi si plecam quietly, uitam si de umilinta, si de cele doua luni in care puteam sa am calculator, dar n-am avut. Hai ca tre’ sa inteleaga.

Ieri seara revin in magazinul HP de la Plaza (care btw tine de Altex, am uitat sa va zic), cu cutia cu stricatul in brate. Ne intampina superior-avizat acelasi director de magazin. Care cerceteaza actele si ne anunta ca ne va schimba laptopul HP Pavilion dm1-3110en cu un alt laptop HP Pavilion dm1-3110en. “Nu vreau”, zic eu, “Dati-mi dvs. frumos banii mei inapoi” (ca deja ochisem un Dell numa’ bun la emag, pe care intentionam sa mi-l cumpar ca sa-mi sterg din amintire aceste luni triste). Ei, si de-aici incepe circul. Pe care nu mi-l mai amintesc foarte fidel, deoarece dupa primele replici schimbate cu domnul Romeo, imi pulsau tamplele cu puterea clientului batjocorit pe banii lui.

Ideea e asa: Altex este genul de magazin care respecta legea. Legea zice ca magazinul nu e obligat sa-mi dea banii inapoi daca imi pot oferi un alt produs la schimb. Dumnealor asa tare iubesc aceasta lege, incat, in detrimentul brandului de magazin, al brandului HP pe care il reprezinta comercial si al tranzactiilor viitoare catre niste potentiali clienti, prefera sa tina cu dintii de o vanzare de 2000 de lei decat sa faca ceea ce e cinstit, anume sa recunoasca porcaria, sa-si ia inapoi stricatul, eventual sa le retraga si pe celelalte HP Pavilion dm1-3110en din magazin, ca sa nu se mai tzepuiasca si altii. Da, nenica, Altex e genul de magazin cu viziune, care prefera sa vanda un laptop stricat de 2000 de lei decat sa-si multumeasca un client. Ia banu’ si fugi este sloganul lor. Mi s-a spus textual “Nu sunteti singurul client”. Clar ca nu sunt. Si pun pariu ca nu-s nici macar singurul client care a fost mishelit de Altex. Care a fost tratat de personalul magazinului cu profesional sictir si zero solicitudine. Ah, cel mai tare m-am enervat cand domnul director mi-a zis ca daca se mai strica o data laptopul, dumnealui personal imi da banii inapoi, ni tu service, nimic. Am innebunit pe loc! Deci asta era, un calculator tre sa ti se strice de doua ori, nu o data, ca sa poti primi inapoi banii tai…

Bai, rusine sa va fie. Rusine mare. Jur cu mana pe google search dupa “HP Pavilion dm1-3110en”, “HP Romania”, “laptop HP”, Altex, Media Galaxy, si alte cautari care vor duce cumparatorul interesat pe acest site, ca n-am sa mai cumpar de la voi nici macar un bec, o baterie, un cablu de doi lei. N-am sa mai am niciodata un calculator HP, sunt pe cale sa-mi arunc la gunoi si imprimanta HP si s-o schimb cu alta. Si stiti de ce? Nu pentru ca am luat-o razna pentru o paguba de 2000 de lei, ci pentru ca pot, pentru ca meritati. Pentru ca pe o piata unde exista ditamai oferta si concurenta, meritati sa afle toata lumea cum va purtati voi cu clientii vostri, chiar daca, dupa cum mi-ati explicat mie, mai aveti si alti clienti.

Ce va sfatuiesc pe voi, eventualii clienti-care-nu-sunteti-singurii-clienti: cumparati-va electronice scumpe din online. Legea va protejeaza in acest caz si puteti returna oricand produsul in 30 de zile, fara alte explicatii. Nu va cumparati HP Pavilion dm1-3110en. Un laptop care pleaca din magazin cu defect de fabricatie si se intoarce in magazin tot la fel pentru ca piesa bulita a fost comandata de doua ori si a venit tot asa, bulita, e clar ca e un model cu probleme. Trebuie sa mai stiti ca Altex sau HP sau cine ofera garantia, o ofera doar 1 an pentru acest model, in conditiile in care, in mod normal, garantia la un laptop este de trei ani. Nu va mai zic sa nu intrati in Altex decat daca sunteti pregatiti sa fiti calcati in picioare, pentru ca traim cu totii in Romania, tara unde, finalmente, orice ai face esti si *&^&^, si cu banii luati:(.

Dupa ce ieri era sa mor, da e-fec-tiv sa mor de stres (deoarece there is only so much baby shit I can take, si nu, nu ma refer la ce ascunde pampersu’, ci la purciferismele domnisoarei Iepu’ Purcifer Purcifelina, care a zbierat si m-a chinuit de numa numa, de mi-ar fi pleznit o vena-n cap de n-as fi mers  mai tarziu la sala sa blow off steam – cu aceasta ocazie, dati-mi voie sa reiterez CAT DE IMPORTANT ESTE SPORTUL in viata unui om, dar mai ales a unei femei, dar mai ales a unei femei care a nascut, dar mai ales a mea)… asa, deci ziceam, dupa aceasta zi de cosmar, uite ca se-arata soarele si pe strada mea. Este lesne vizibil cand am o zi buna, deoarece am timp sa ma dedic activitatilor inutile, dar incadrabile cu succes in categoria “aww, ce draguuutz!”.

Asadar, am pentru voi ceva foaaarte dragutz, care nu este porc. Este o salata de avocado taiat cubulete, ardei gras colorat si un dressing absolut minunat, pe care l-am facut pentru ca mi se cam ofilise rucola si pe care am de gand sa-l am de-acum mereu in frigider, pentru cand o sa mai vreau eu sa mananc salata (nu radeti ca va pleznesc!). Am infundat robotul pana la refuz cu rucola, patrunjel, frunze de busuioc proaspat, mustar, ulei de masline, zeama de lamaie si sare. Am biltzuit pana a iesit o pasta verde scarboasa, cu aspect de goo, insa deosebit de indispensabila. Transforma orice salata in ceva nu doar comestibil, ci si bun la gust. 

Pasta asta verde s-a mufat excelent pe salata mea de avocado. Ei, si acum, surpriza emisiunii: luati voi o lamaie, taiati-o in jumatate, storceti-o pe storcator manual in asa fel incat sa se duca miezul dinauntru, decupati-i fundul asa incat sa sada bine pe el si umpleti-o cu salata de avocado.

Puneti deasupra niste bucati de hering marinat sau de anchovis si asezonati cu (Monica, asta-i pentru tine:)) fresh piper. Lovely posh party snack, eu asa zic. Se da peste cap precum shot-ul de tequila.

V-am zis ce de mi-a placut ziua de azi? V-am zis sa va duceti la sala? My work here is done:D Enjoy!

There once was a woman named Boo
Who had nothing better to do
She melted and stirred
And she never deterred
Till she made me say “Cholcolate, I do!”

Cu cuvintele ei:

1 tableta heidi 75% se rupe bucatele intr-un castron mic, deasupra se toarna putina cafea neagra, clocotita ; se amesteca putin cu o lingurita pana se topeste. se pune deoparte 🙂

se iau 2 oua la temperatura camerei, se separa albusurile de galbenusuri, se pun si astea deoparte 🙂

intr-un castron se bat cam 120g de unt la temperatura camerei si in jur de 120g – 130g zahar, pana se face o crema asa. se incorporeaza galbenusurile, ciocolata topita si o lingurita de esenta de vanilie.

separat  se amesteca 150g faina de cozonaci, 2-3 linguri de cacao, jumatate de lingurita de praf de copt si un varf de cutit de sare . jumatate din aceasta combinatie uscata se incorporeaza in primul castron. se adauga apoi cam 120g de smantana, dupa care restul de faina + cacao etc. se omogenizeaza 🙂

in alt castron, albusurile se bat spuma, apoi se adauga la aluat (ma rog, daca asa se zice, nu prea seamana cu aluatul chestia aia, e mai degraba o crema). se amesteca usor cu o furculita.

crema se imparte egal in 12 forme de cupcakes si se coace in jur de 25-30 minute la 180 de grade (cuptorul trebuie preincalzit). pentru siguranta se testeaza cu scobitoarea (sau mai safe cu o tepusa lunga de aia de gratar, eu asa fac)

pentru “frosting”, am topit alta tableta de ciocolata 75% la foc ff mic, cu 2 linguri de lapte condensat indulcit si una de unt. am adaugat cativa fulgi de cocos (bio, am auzit ca astia bio sunt mai aromati si buni decat cei obisnuiti si asa e, adica nu sunt asa ff uscati, sunt usor uleiosi, dar problema e ca sunt f mari.). deasupra am “cernut” alti cativa fulgi et voila, cupcakes baie in ciocolata :))

pe langa faptul ca sunt ff yummy, mai produc si un miros foarte minunat in casa, ceea ce eu apreciez ff mult :))

xoxo

Boo

N-am mai avut vacanta din 2009. Tanjesc dupa una, cum nu pot sa va explic. Nici anul asta nu o sa am, ca trei (3) zile la bulgari nu se pun, really. Asa ca ce mi-a facut mie Printesa se cheama rasucit cutitu-n rana. Dar pentru ca m-am absolut scandalizat cand am vazut Londra pe penultimul loc in topul regal, preiau cu bucurie aceasta dillusional leapsa pe vacante, pentru ca reputatia orasului de pe Tamisa trebuie spalata negresit, cu cisterne de apa cu miros de Coccolino, much like strazile din centrul Londrei la ora 6 dimineata. Asadar, luati de vedeti topul meu cu destinatii de vacanta. Ca poate la anul.

(sadly, arhiva mea cu poze e pe un hard mobil, undeva, candva:p)

1. LONDRA. LONDRA. LONDRA. Nu exista oras mai fermecator! Cand am coborat prima oara din Heathrow Express la gara Paddington, m-am simtit fix ca-n Harry Potter, imi venea sa iau in brate peronul 9 3/4, daca acesta ar fi existat. Centrul Londrei e fix asa cum am invatat la scoala, din cartile alea vechi de engleza. In fact, aveam asa de tare intiparita in cap harta aia desenata ca pentru copii, cu Piccadilly Circus si Regent Street si Oxford Street, ca nici nu mi-a trebuit alta.

As merge la Londra in fiecare an. As merge in septembrie, cand parcurile sunt verzi si soarele numa’ bun. As manca in fiecare zi egg sandwich de la Pret A Manger. As calca in fiecare zi la Harrods. M-as intinde pe marmura rece de la food court si-as zacea acolo, cu ochii-n cutiile verzi de ceai si o bala in coltul gurii. Cu buzunarele doldora de clotted cream fudge. As sta o zi intreaga intr-o librarie Waterstone, mirosind copertile colorate si milioanele de agende cu foi perfecte, care se deschid perfect si stau deschise perfect. M-as duce in loc de pierzanie, in Leicester Square la Haagen-Dazs, mi-as comanda cate o cupa din fiecare aroma, in pahare separate, cu lingurita. Le-as manca pe toate. As trece de zece ori prin fata pe la Ritz. As petrece o dupa-amiaza cu autoservire si ceai la restaurantul ala de pe lac din parcul St. James. As studia ca un savant nebun fiecare eticheta de produs din Sainsbury. As proba toate perechile de Camperi din magazinul de pe Carnaby Street. As manca English Breakfast. As citi ziarele gratuite de dupa-amiaza. M-as trezi la 6 dimineata doar ca sa fiu pe strazi la 7, sa imi umplu nasul de proaspat, retina de imagini cu oameni frumos imbracati care se duc la serviciu si urechile de limba asta, cum se cheama, de-o vorbesc ei. 

Mergeti la Londra, va rog, macar o data in viata voastra. E scump, hotelurile sunt shitty in marea lor majoritate, dar in afara de asta, merita din plin. Si nu pentru frivolele mele recomandari, ci asa, pentru tot pachetul-frumos-impachetat, absolut unic si ireplicabil. Si da, as putea sa vorbesc despre Londra in continuu, somebody stop me:p

2. PAROS. Insula. Grecia. Luna de miere. Need I say more? Cea mai buna mancare de pe fata planetei. Cei mai buni creveti. Cele mai frumoase plaje in golf. Cel mai albastru cer fara nori (in zece zile cat am stat acolo, un pufos n-am vazut!). M-as intoarce oricand, loc de pierzanie si chill si mojito si salata de fructe servita pe plaja in bol de ceramica de catre Adonishi bronzati in chiloti de baie.

3. DUBLIN. Este Londra in care mi-ar placea si sa locuiesc. Cei mai relaxati oameni. Rush our la ei este la ora 5, I wonder daca face cineva over time in tara aia. Noi am fost in ianuarie, pe-o vreme super-capricioasa. Aveam pe noi absolut toate bulendrele aduse de-acasa, ne clantaneau dintii ceva de speriat, in tot acest timp, irlandezele defilau in fuste colorate si sandale. Must be all that Irish Stout de le tinea de cald de-o asemenea maniera. Anyway, merita sa tzusti pana la Dublin daca va bate gandul sa emigrati. Eu una nu ma pot gandi la a better second home. Si da, inca mai visez ca m-as putea muta acolo some day.

4. VIENA. Pentru ca sunt foarte superficiala in materie de vacante, pentru ca nothing beats o sesiune de shopping la Viena cand sunt reduceri. Pentru ca vreau sa mananc jambon in paine direct de pe tarabe stradale si mai vreau sa mananc snitel, kartoffelsalat si strudel cu mere si sos de-ala cald vanilat. Later edit: cum am putut oare sa uit de napolitanele Manner?!?

5. PRAGA. Ca arhitectura, mi se pare cel mai misto oras din tot ce-am vazut. Dar ca atmosfera, nu l-as da pe nici unul din cele de mai sus. M-as mai duce a doua oara doar ca sa vad gradina zooloigica, nu am apucat. Ah, sa nu uitam de mancare – buna. Si de Coca-Cola lor la sticla de 0,25 – cea mai buna din lume!

6. GERMANIA. Nu mi-a placut in mod deosebit, nu m-as mai duce. Am fost la Berlin (unde, in afara de faptul ca am stat in cele mai misto hoteluri ever, si anume asta: http://berlin.grand.hyatt.com/hyatt/hotels/index.jsp?null si respectiv asta: http://www.radissonblu.com/hotel-berlin/gallery, nimic nu am de mentionat), la Koln (un fel de Braila intr-o zi de duminica – pustiu!; am mancat la un restaurant italienesc foarte bun insa, am uitat cum ii zice; ah, si am vazut SMEG-uri colorate intr-un magazin, prin vazut I mean “lins vitrinele”; ah, si am fost la coafor:)) si la Hamburg (aici mi-a placut mai tare, am stat in hotelul asta vechi http://www.kempinski.com/en/hamburg/Pages/Welcome.aspx, unde isi faceau cica vacantele alde Onassis si Sophia Loren, pesemne camerele au ramas neatinse ever since:p).

Am mai fost la Atena si Salonic – aglomerate, incinse si slightly imputite, dar fermecatoare ca toata Grecia. Si pana la urma, Mythosul si-acolo-i bun.

Ah, si-am mai fost la bulgari, la Nisipurile de aur unde nu mi-a placut deloc, n-am iesit din hotel, noroc ca hotelul era foarte misto. Ma duc in august la Sozopol, sa vedem care-i treaba pe-acolo;)

Asta a fost, ma duc acum sa mai visez putin la Londra si ce i-as face daca as prinde-o. Have a good weekend voi toti:)

Si mai later edit: Am fost si la Varsovia si odata cu asta mi-a murit orice speranta de a gasi un oras mai urat ca Bucurestiul. Nu exista!

“Toti cei care ma cunoaste” stiu ca sunt a bit of an organization freak. Nu plec de-acasa fara trei Moleskine  – un planner, un reporter liniat si un memo pocket pentru bonuri, chitante si alte maruntisuri. Am liste la liste, si inca niste liste on top of those liste: to do list zilnic, to do list saptamanal, lunar, uneori si trimestrial, liste de cumparaturi, liste de mancaruri pe care urmeaza sa le gatesc, liste cu ce ne luam in vacanta, liste cu cadourile de Craciun… You get the picture! Ei bine, nicicand in aceasta viata nu mi-a folosit mai tare natura mea maniaca decat acum, de cand cu Iepu’. Desigur ca nu reusesc intotdeauna, insa pe genul “fa ce zice popa, nu ce face popa”, m-am gandit sa va impartasesc din intelepciunea mea infinita intru ale organizarii, ca poate nici voi nu aveti timp, ma gandesc. Asadar, luati o foaie de hartie si scrieti:

Curs teoretic de initiere in dambla. Cu aplicatii practice in descalcirea vietilor aglomerate ale homo modernus.

In ceea ce priveste mancarea

(Nu povestim aici despre ce e de tinut in camara sau in congelator, in eventualitatea ca mai si gatim. Vorbim numai despre acele lucruri dupa care intinzi mana si le introduci in gura. Nu ne preocupa arta culinara, ci supravietuirea.)

In frigider tre’ sa aveti at all times urmatoarele lucruri de mancat din picioare intre un schimbat de pampers si-un nursing session (sau ma rog, intre doua sedinte extrem de importante, care vor schimba lumea prin natura lor deosebit de importanta):

– Iaurt simplu, nici gras, dar nici 0%. Un 2% e perfect (si by the way, probioticul Oly 2% asta din poza e de departe cel mai nedezgustator iaurt de pe piata, credeti-ma, le-am incercat pe toate) (si by the way, nu ma plateste nimeni pentru aceasta recomandare, dar nu e timpul pierdut, astept cecul)

– Bastonase de legume, pregatite din weekend, imediat dupa ce ati despachetat prada de la piata: morcovi, ardei gras, castravete. Astea merg mancate ca atare, pe post de snacks, cu sau fara iaurt, sau folosite in salate asamblate rapid.

– Pungi cu salata verde (dar nu de-aia de cumparat gata ambalata, luati voi frumos salata adevarata de la piata, o desfrunziti, spalati frunzele, le uscati bine si le puneti in pungi de-alea de se inchid, gen ziplock). Astea merg ca baza pentru o salata rapida, sau in sandvisuri.

– O punga cu morcov ras, telina rasa si eventual niste marar – care poate fi rapid transformata intr-o salata de cruditati, dar merge si ca zarzavat de ciorba.

– Conserve de ton in suc propriu. La fel si de sardine. Ambele se gasesc la Mega Image, marca proprie.

– Sunca slaba de pui sau curcan (da, mezelurile sunt naspa, dar daca le cautati bine, le gasiti pe acelea neinjectate; oricum, mai bine o felie de sunca decat un pateu cu branza).

– Telemea taiata cubulete si pusa intr-o casoleta, numai buna de azvarlit intr-o salata.

– Rosii. Ca atare. Astora nu avem ce le face.

– Masline fara samburi.

– Oua. Preferabil eco, daca nu aveti un provider de la tara. Cand stiti cu urmeaza zile aglomerate, fierbeti de cu seara inainte sa va culcati doua oua tari, si puneti-le la frigider. Sau preparati-le scrambled si puneti-le la casoleta, ca merg foarte bine si reci.

– Pepene rosu, taiat de pe coaja in cuburi mari si pus si el intr-o casoleta.

Mancarea gatita merge refrigerata in casolete microwave safe cu portii individuale, nu in oloaie de 5 kile. Cand vine foamea peste voi, dureaza mult mai putin sa incalziti casoleta si sa-i devorati continutul, decat sa pescuiti cu polonicul galustile din supa, ponderand cate sa fie, doua, sau trei, sau una… sau doua?

Merita sa aveti la indemana si a fine selection de migdale crude si alte nuci, dupa cum nici niste ciocolata n-ar strica, dar sa nu fie tone. Mai merg batoanele de cereale, care sunt zaharoase, deci nu tre’ sa abuzati.

Paine – la minima rezistenta. Oricum e cald si se strica. Poate niste toast de tinut la frigider si/sau ceva paine neagra de casa.

Fructe: si aici merge facuta de cu seara o mica salata, de mancat rapid a doua zi, cand izbeste panica. Nu tineti salata mai mult de o noapte la frigider si stropiti cu lamaie fructele care oxideaza. Daca aveti afine, coacaze, zmeura sau alte berries, spalati-le si puneti-le intr-o casoleta. Merg numa’ bine cu iaurtul de la punctul 1.

In frigider, gasiti-va propriul sistem, whatever works for u. Mie imi place sa am etajul cu lactate si mezeluri, etajul cu pungi si casolete cu legume si fructe, etajul cu mancaruri gatite, oua si conserve pe usa. Oricum ar fi, tre’ sa fie intuitiv pentru voi, in asa fel incat sa nu va ganditi niciodata unde-i lucrul ala si intr-un final sa capitulati pentru ca the time is up, plange copilu’, am intarziat la serviciu, etc. etc.

Orice ati face, nu sariti peste mese. Nu abandonati. Nu va ganditi “lasa ca mananc mai incolo”.  Pentru ca un om flamand e un om trist. Iar un om obosit si flamand e un om pur si simplu de-a dreptu’ rau, zice inteleptul chinez anonim:)) Mamelor, se aude acolo la voi?