Azi aveam de gand sa va povestesc despre una din cele doua inventii diabolice cu care m-am distrat in ultimele zile – o shaorma cu carnati si o tocana mai ceva ca megatocana. Dar m-a provocat Alina intr-un comentariu sa debitez iarasi prostioare self-helpiste din sfera organizarii vietii, cica e misto si de ajutor:)) Zice ea asa: “Am mai auzit ca te pricepi si la to do’s si prioritizare  Ne zici ceva si despre asta? Ca eu sufar tare mult la acest capitol.” Iar eu… ce sa zic, abia asteptam sa ma mai zgandare fitecine sa-mi spal rufele in zona publica. Apai daca nici pe blogul tau nu te iubeste lumea pentru ca esti maniac, atunci unde, zau asa:p.

More to the point, iata cele sase porunci ale omului organizat. Ele se sparg in subporunci si rudele subporuncilor, pana pe la a treia generatie, insa astazi propun sa ne concentram pe the basics. Si anume:

1. LISTELE DE AUR, de sus in jos si de la mare la mic:

• lista cu obiective anuale – stiti, ca in exercitiul ala stupizel cu unde te vezi peste cinci ani, doar ca facem pe anul in curs. Daca nu aveti obiective personale, o sa treaca pe langa voi anul si n-o sa aveti, la sfarsit, satisfactia de a va fi infaptuit profetia:); 
• to do list lunar, saptamanal si zilnic, personal si profesional – caiete separate; planner zilnic in care marcam intalniri (job related sau nu – caci let’s be serious, cati dintre noi astia busy as hell nu ne-am umplut at some point de auto-reprosuri pentru ca ne-am neglijat prietenii:p), aniversari, taskuri recurente (“de dat telefon mamei in fiecare zi la ora douasprezece trecute fix”), appointmenturi (coafor, dentist etcsamd).
• buget lunar si lista cheltuieli
• meal plan si shopping list
• wishlist (musai!)

2. THOU SHALL NOT PROCRASTINATE, in traducere libera, nu lasa pe maine ce poti face right about now. Din zece lucruri pe care le ai de facut, ALWAYS, and I do mean ALWAYS, incepe cu cel mai naspa si mai unrewarding dintre ele. Satisfactia de a fi scapat de dansul e combustibil pentru tot ce-o sa mai faci in ziua aia. Pe cand sa treci prin viata cu un task scarbos fixat in the back of your mind e ca si cand ai cara dupa tine o valiza ginormica peste tot, si la bal, si la spital. Jos procrastinarea, traiasca actiunea!

3. NU LUCRA IN CIUDA TA: Adicatelea, lucrul facut in sila miroase a epic fail. Nu-ti programa sala la 6AM daca nu esti o persoana matinala. Nu-ti propune sa freci aragazul la zece seara daca, statistic vorbind, la ora aia preferi sa te rostogolesti sub cearceafuri, tu, el si Dr. House. Foloseste-te de ritmul tau normal ca sa-ti programezi lucruri de facut in momentele in care exista mari sanse sa le poti face.

4. PRIORITIES, PRIORITIES. Asta nu e o porunca in sine, este suma poruncilor 1, 2 si 3. Altfel spus, daca ti-ai facut lista zilnica, ai inceput cu cea mai mare grozavie de pe ea si ti-ai programat restul lucrurilor in termeni realisti, sunt sanse mari si nu ai de gestionat crize. Ce e important de retinut e ca prioritatile astea tre’ sa fie ale tale si numai ale tale. Nu ce ar “trebui” sa faci mai intai, ci ce crezi tu ca e de facut mai intai. Stii ca ai bunghit bine prioritatile in momentul in care nu ai nicio stare de disconfort at the end of the day. Sa luam un exemplu concret. Daca aveai pe lista sa duci gunoiul, dar nu l-ai dus, dar nu pute si, in general, nu impieteaza in niciun fel asupra mancatului unei amandine soioase din casoleta de plastic direct in fata televizorului, se cheama ca ai prioritizat bine si in consens cu deosebitul tau suflet. Daca, pe de alta parte, nu poti sa dormi din cauza de gag reflex din cauza de gunoi nedus, este evident ca prioritatile tale nu-s in ordine. Makes sense?:)

5. UITA DE RECOMPENSE SI PEDEPSE. Nu meriti un premiu pentru ca ti-ai spalat farfuria imediat dupa ce ai mancat in ea cereale cu lapte care se usuca si se lipesc ca dracu de vas daca nu-l clatesti rapid. Dar nici un sut in fund nu e cazul sa-ti aplici daca n-ai facut-o desi te-am rugat sa nu mai lasi castronul nespalat dupa ce ai mancat in el cereale cu lapte care se usuca si se lipesc ca dracu de vas daca nu-l clatesti rapid. Facutul de lucruri de dragul unei recompense poate sa para o idee buna in teorie, dar intuneca judecata si omoara motivatia in practica si pe termen lung. Motivatia de a face lucrurile intr-un alt fel, mai structurat, tre sa fie una intrinseca. De ce sa-ti faci liste? De ce sa fii organizat? Daca inca mai cauti un raspuns, altul decat “de-aia”, atunci mai bine lasa.

6. DECIDE FAST. Orice decizie pe care nu o poti lua mai repede decat ii ia automatului de cafea sa scuipe un espresso scurt este o gravitate. Vasta majoritate a deciziilor pe care le iei zilnic nu se incadreaza, insa, in aceasta categorie. So decide already!

Bun asa. Am ajuns la final. Si ca sa terminam cu abstractiunile astea intr-o nota high, v-am pus in capul postului o poza cu ceea ce avea sa devina tocana si mai megatocana. Adica v-am dat o recompensa pentru “munca” pe care ati depus-o citind acest post cam sec. Ceea ce este gresit. Pe deoparte pentru ca nu am sa va dau in fiecare zi o farfurie cu tocana, si pe de alta parte pentru ca, nu-i asa, tre’ sa ma cititi pentru ca ma iubiti si vreti sa va casatoriti cu mine:) Hai ca ne intoarcem soon la mancare, promit! O zi foarte organizata va doresc!

In fiecare an, Readers’ Digest face un studiu al carui obiectiv este sa identifice, pe anumite categorii de bunuri de larg consum, brandurile in care consumatorii au cea mai mare incredere.

Ei, si in seara asta, usor cherchelita binedispusa de mirosul de putincammult vin care ma impresoara dinspre cuptor (unde se rumeneste o bucata de pulpa de porc pe care am dezghetat-o crezand ca e curcan, deh, soarta!), mi-a venit asa, sa ma joc si eu de-a trusted brands, adica sa va povestesc care-s brandurile mele preferate. Acelea care ma striga din raft, imi baga limba in ureche si raman cu mine pana cand moartea ne va desparti. Acelea pe care, in supermarket fiind, de exemplu, le caut cu ochii in galantar, deoarece simpla lor prezenta acolo imi da o stare de confort, de, gen, iarba verde de acasa. Asadar, urmand strada cu caramizi galbene a categoriilor europene din sondajul Readers’ Digest si cotind brusc la dreapta, inspre categoriile de consum relevante pentru mine, vin si zic asa:

• SUPERMARKET: DM si MEGA IMAGE (nu pot alege unul, cumparaturile mele se impart clar intre acestea doua)
• UNT: Delhaize (marca proprie Mega Image)
• LAPTE: Oly IAURT: Oly 2% cu probiotice SMANTANA: Campina LAPTE PENTRU COPIL: Dorna Ecologic IAURT PENTRU COPIL: Napolact BRANZA: marca proprie sibieni, piata Moghioros:))
• CASCAVAL & SUCH (da, stiu, un produs dezgustator, but if I must:D): Cheddar Hochland MOZZARELLA: Delaco
• PUI: Puiul Osenesc CARNICA IN GENERAL: Angst (fostul) PESTE CONGELAT: somon DelMare si ton marca proprie Mega Image
• PASTE: Barilla OREZ: Riso Scotti MALAI: Alnatura Bio, marca proprie DM CEREALE: Weetbix
• ULEI: de masline extravirgin Greek Oil marca proprie Mega Image
• CONDIMENTE: Arbre bio – Plafar
• LEGUME CONGELATE: marca proprie Mega Image CONSERVE: Marca proprie Mega Image GEMURI: Vita (Orhei-Vit)
• APA: Devin BERE: Ursus
• PRODUSE DE CURATENIE: Pronto Multisurface, Ajax Multipurpose, Cif Cream, Domestos, Sano Floor Plus, DenkMit Nature lichid de spalat vase (marca proprie DM), spray de curatat cuptorul DenkMit, lichid de spalat geamurile DenkMit, dero lichid si balsam de rufe DenkMit,  pastile pentru masina de spalat vase DenkMit, scotzator de pete: Earth Friendly Products
• BABY RELATED: cu urale si maxima recunostinta – Alverde si BabyLove (marci DM)
• ELECTROCASNICE MARI: Indesit MICI: robot de bucatarie Braun Multiquick, steamer Tefal

Si acum voi:D

siiii. a trecut o saptamana de cand sunt back in business. e foarte adevarat ca inca n-am intrat intr-un ritm, dupa cum la fel de adevarat e ca mananc in fiecare zi la pranz telemea cu rosii (uneori mai pica de la colegi un snitel sau o felie de pizza), dar, by god, munca e buna! si omul – un animal social muncitor, sau ma rog, eu ma declar asa. mi-e dor de Iepu’, normal. dar e tare tare bine sa pleci de-acasa in fiecare dimineata cu un scop si-un cap spalat. se pare ca nu s-a produs niciun damage ireparabil cat am stat acasa, desi, truth be told, un coleg mi-a zis azi ca, de cand am nascut, mi s-a injumatatit creierul:p dar eu sunt zen. zenificata. si happy. si rostuita. si coincidentally, viata a fost in ultima vreme foarte buna cu mine. ceea ce va doresc si voua.

In ultima jumatate de an m-am “inoculat” destul de zdravan in viata de culise a unei cafenele din Bucuresti (I wonder care:)). Cu aceasta ocazie si pe fondul unor intamplari recente, m-a razbit pofta sa va ofer my two cents despre relatia client – locanta.

Nu sunt un client pretentios, ba dimpotriva, ma imprietenesc usor cu o mancatorie de care-mi place. Trec cu vederea si firul de par din supa, si-un espresso decofeinizat, cu cofeina, si-un serviciu lent, important e sa nu “miros” in spatele acestor incidente o lipsa crasa de respect la adresa mea – clientul,  a lui – ownerul stabilimentului. N-am fost dintotdeauna asa, mi-aduc aminte ca prin tinerete eram mai scandalagioaica de fel, ca eram mica si tuta si nu intelegeam neaparat ca in spatele fiecarei locante se afla oameni, oameni adevarati. Intamplarea a facut ca am ajuns sa cunosc cativa de-alde ei, misto tare, oameni care si-au pus toata agoniseala, inima si energia in ceea ce as fi facut si eu daca aveam vreo urma de spirit antreprenorial (nefiind:p). Asa (si pentru ca ia amploare fenomenul boicotului online pentru ca a zis cutare ca nush’ ce i s-a intamplat nush’ unde), am ajuns sa cuget din greu la efectele foarte nasoale pe care le poate avea asupra unui business un review negativ din partea unui client. Mai cu seama a unui client cu niscaiva notorietate in social media.

Poate ati citit acum cateva zile despre nefastul encounter al unei ceainarii cu un grup de clienti, am citit si eu. Si fara a comenta in vreun fel justetea demersului clientilor de a matrasi in www ceainaria, zic doar ca mi s-a facut frica de online, si n-ar fi prima oara. Stiti vorba aia cu un nebun arunca o piatra in balta si zece intelepti sar dupa ea? Cam asa. M-am gandit ce de-as mai suferi daca li s-ar intampla asta, de exemplu, oamenilor-proprietari de locante pe care ii cunosc si ii respect. M-am gandit cat de usor este sa faci praf imaginea unui restaurant daca ai oleaca de cadere media. Cat de vulnerabil e in ziua de azi un business de felul asta. M-am gandit la astea fara a presupune ca dreptatea nu e, de foarte multe ori, de partea clientului. Ca este. Dar chiar si-asa, m-am gandit, ma gandesc si ma roade, se pare, suficient de tare cat sa scriu acest post dezlanat, ziceam ca ma roade, nenica, lipsa de toleranta a oamenilor fata de greselile oneste ale altora, oameni si ei. Repet, ies din discutie pura nesimtire, nepasarea si curata jecmaneala.

Azi am povestit pe facebook despre un incident cu o portie de paste asa de sarate ca nu se puteau manca, pe care le-am comandat intr-un restaurant acum cateva seri si care mi-au fost puse pe nota fara aimsori sau alte compensatii de orice fel. M-ati rugat sa va spun despre ce locanta e vorba. Am preferat sa fac altceva. Am scris un mail oamenilor din spatele ei si le-am povestit patania. Turns out ca locul cu pricina are o politica clara de “tratament” al unui client nefericit, clara, dar nu neaparat pentru toti angajatii. Chestie care mi-a fost confirmata si de prieteni care merg acolo on a regular basis. Stau si ma gandesc cum ar fi fost sa ma inflamez, pentru ca, nu-i asa, pot, imi da mana si ma citesc niste jdemii de oameni, sa ma fac leu-paraleu si sa, vorba aia, “le-arat eu lor”. Tare, tare rau mi-ar fi parut acum. Tare mi-ar fi ramas pe constiinta tristetea din vocea patronului cand m-a sunat personal sa-si ceara scuze.

Bai, de fapt, prin scriitura asta obositoare (pentru care bag la inaintare scuze vanjoase), vreau doar sa va invit sa fim (sunt si eu in gasca asta) un pic mai blanzi. Nu sa inghitim ce ni se da, nu zic asta, dar sa avem bunavointa de a solutiona pasnic o eventuala nemultumire. Daca experienta unui local v-a fost grav terfelita si n-ati putut rezolva nimic la locul faptei, nu dati navala pe facebook sa improscati cu poopoo, scrieti un mesaj civilizat “to whom it may concern” si asteptati raspuns. In marea majoritate a cazurilor, eu aleg sa cred ca raspunsul va veni.

Imi pare rau daca v-am suparat pe cei dintre voi care-s asa, mai vehementi, dar I guess ca sunt intr-o framantare personala intru world peace:)) Nu ar fi oare mai misto, asa, in general, daca am fi, cu totii, mai putin otraviti?

Cine-a citit pana la coada are de la mine niste sorici virtual. Ma duc sa ma comport precum un om care merge la serviciu in fiecare zi, pentru ca, guess what, de azi asta fac si eu;)

Acum doua veacuri si un sfert, pe cand locuiam intr-o garsoniera ingramadita, noi, doi tineri aruncati in viata cu chilotii-n vine si zestrea de la mamaie, ne-am cumparat farfurii de arcopal. Albe si lucioase. Ca asa am vrut eu. Le-am cumparat impreuna de la Gima, cu emotia cu care, precis, alti doi spuneau Da la starea civila. Pe vremea aceea nu aveau mult, dar nici nu ne trebuia. Astazi nu stiu daca le-as mai cumpara, imi par desuete. Nu pot sa nu le admir insa pentru trainicia lor, pentru luciul ala ostentativ pastrat de-a lungul anilor, in ciuda tixului, a ajaxului si a multiplelor cicluri de spalare la program intensiv. Prezinta niscaiva zgarieturi superficiale, semn ca unele cutite taie prea adanc. Cu toate astea, in bataia soarelui arata ca noi. Si nu pot sa nu le zic: bravo mai, farfurii albe, ca nu v-ati facut cioburi.

Inchei aceasta parabola invitandu-va, in cu totul alta ordine de idei, sa dati o raita pe la prietenii mei food bloggeri care participa la un concurs  foarte fain, pus la cale de Electrolux:

• Monica – Foodie Family: http://www.foodiefamily.ro/blog/retete/cubul-lui-alex/
• Lavinia – Bucatar sub acoperire: http://bucatarsubacoperire.blogspot.com/2012/01/ravioli-cu-creveti-si-mascarpone-in-sos.html
• Mihai – Placeri simple: http://placerisimple.wordpress.com/2012/01/10/symphony-in-c-major/
• Madalin – Wine & Knives: http://wineandknives.blogspot.com/2012/01/bruschetta-cu-foie-gras-branza-de-capra.html
• Zana Eficientei: http://zanaeficientei.wordpress.com/2012/01/10/panettone-french-toast-with-mascarpone-mousse-and-orange-sauce/
• Cooking with my soul: http://brindusascheaua.blogspot.com/2012/01/piept-de-rata-sous-vide-sos-de.html
• Dana2dor: http://dana2dor.blogspot.com/2012/01/piept-de-rata-afumat-cu-ciocolata-si.html

Pentru ca am vrut musai sa scriu azi, mi-am inceput ziua cu o farfurie de supa calda si-un tzamp pe pilaf de orez alb (cam cum ar zice buna-mea). Fix ce-i trebuie caprioarei la ora zece dimineata. Prin amabilitatea lui Iepu’ Purcifer, n-am mai apucat a posta nimic, dar macar m-am asigurat (si azi) ca nu voi muri de inanitie (o vorba-n vant din partea mea, o sa va zic candva zilele astea una alta despre niste oameni care chiar stiu ce e aia foame, eu nu pot trai cu ea o ora, ei traiesc cu ea zile…).

Ei. Intrebarea este ce pui mancam io. Si raspunsul: pui… oshenesc. Da. Asa-i zice. Ca se facea ca eram cu consortul in Auchan, unde nu pot sa zic ca-mi prea place, nimeream pana mai ieri doar accidental, dar de-acu’ o sa ma duc chitit. Asa. Si la raionul de carnet, in fata-mi se asternura deodata niste pui mari, si galbeni de grasi ce erau, cu pielea tare si carnita inchisa la culoare, precum pasaretul alergat. Ce este acest animal? Am zis eu. Si Pufix: cum ma pufi, e puiul osenesc, nu ti-am zis io de el? Cert este ca l-am luat pe el puiul, de fapt, doua pulpe si-un piept cu os, si l-am dus acas’ la noi, sa-i fac cunostinta cu sfanta oala. Am fiert mai multisor la el, dar doamne, ce bun! Pui adevarat, chiar aduce cu puiul de tara. Nicio treaba cu cocoricii si avicolii si alti de-astia. Asa tare m-am bucurat de supa si de pilaf, incat am ezitat sa share, ca data trecuta cand v-am zis de fructele congelate, n-am mai gasit cu saptamanile. Totusi, natura mea deosebit de altruista intr-alea halelii a invins. Meritati, nu-i asa, puiul gras, puiul oshenesc. Ii zice asa de la Oash, nu de la Auchan cum crezui eu si cateva fete de-ale mele. Cica s-ar gasi si-n Real si Cora, eu zau ca nu l-am vazut pana acum in niciuna din astea.

Asa. Deci cautati puiul bun si galben, e usor de recunoscut.

Trambulim mai departe fara noima, pentru ca vine peste noi spiritul Craciunului si nu vreau sa ne gaseasca, nu-i asa, cu chilotii-n vine. Intai, un incident. Eram eu cu Boo intr-o seara la o trattorie. Era destul de tarziu, sa tot fi fost vreo 4-5 mese ocupate, atat. Bai, si intra in carciuma un grup de colindatori. Oameni in toata firea, nu pusti. Si incep a canta colinde asa de frumos, ca ti se facea pielea de gaina. Nu unul, ci vreo patru. Si de pe la noi, si de la altii. Eu cu Boo: mvaaai, ce draguuutz! Restul mesenilor, numa cu ochiu-n farfurie, nu care cumva sa necesite a se scobi prin buzunare dupa vreun cincilei. Cand au terminat de cantat oamenii, ne-au urat “sarbatori fericite”. Am raspuns doar noi. Pentru care chestie ne-am luat niste priviri de parca eram, gen, doo lepre. De m-au apucat asa toti nervii capului. In ce tara traim, bre oameni buni, de colindatul (frumos, cald, pe mai multe voci) este sinonim cu cerseala? De ce suntem asa opariti social, in loc sa ne bucuram ca niste copii? De ce nu facem om de zapada cu ochii boabe de piper? De ce nu iubim? Of.

Ceea ce ma duce la punctul numarul trei. Intitulat “facerea de bine…”. Bogdana isi raceste gura de niste bune luni indemnandu-ne sa-l ajutam pe baietelul cu DBA, Bibi, nu zic ca far’ de folos, dar precis usor nu a fost. Si dupa cum printesa si-a luat cu doua maini scatoalce cand a incercat sa ajute o fetitza fara o mana, asa, iata, si acum a iesit cu balamuc. Cum, va veti gandi, cum este posibil ca un om sa-si bata joc de dorinta altuia de a ajuta pe cineva al carui copil poa’ sa moara daca nu este ajutat? Pai… e simplu. Pentru ca in Romania, colindatul este sinonim cu cerseala, v-am zis eu ca se leaga.

Sigur, daca nu sunteti la curent cu recentul tambalau, nu veti intelege mai nimic din aceasta peroratie. Nu-i nimic si nevermind. Ca, de fapt, tot ce tre sa intelegeti is this:

Pana pe 16 decembrie, si doar pana atunci, puteti cheltui cu cel mai mare folos 2 euro, trimitand un sms la 848. O faceti pentru acest copil cu boala asta afurisita si rara, despre a carui suferinta au scris o multime de oameni cu suflet din online-ul romanesc. Iepu’ a racit prima oara acu’ o saptamana. Usurel. Doar niste muci mai vanjosi. Si tot mi s-a parut capatul tarii. Nu vreau sa imi imaginez prin ce trec parintii lui Bibi. Vestea buna (si in egala masura frustranta), e ca suma de care e nevoie pentru ca micul Bibi sa fie ca nou nici macar nu e foarte mare, 100.000 de euro. Nu e mare. E doar greu de strans. 50.000 de SMS-uri. Oare suntem atatia? Sunteti cu mine?

Si chiar, voi ce-ati face daca in carciuma unde cinati ar intra niste colindatori? Le-ati zambi? Le-ati da bani? I-ati privi cu scarba? V-ar fi rusine pentru ei? Nu, pe bune.

Ieri a fost Ziua Internationala a Persoanelor cu Disabilitati. Am aflat de treaba asta nu pentru ca am atins un nivel deosebit de awareness si implicare sociala (as minti sa zic ca da), ci pentru ca folosesc lapte de consum Oly ca sa-i faci lui Iepu’ branza de vaci. De fapt, am frigider un raft dedicat Oly, m-a apucat aceasta dambla cand am descoperit iaurtul ala 2% cu probiotice si de-atunci tot cumpar: 2%, 4%, 5%, smantana, lapte, you name it. Pentru ca-s bune, dar si pentru ca am eu o slabiciune pentru brandurile rotunde, grasute si pufoase, iar Oly e chiar un brand misto, produsele sunt cinstite si arata intr-un mare fel, cam cum m-as fi gandit eu ca trebuie sa arate all things lapte.

Cand mi-au scris oamenii astia si mi-au povestit de campania lor cu capacul inscriptionat in Braille, am zis ca da, sigur, ma bag, ii ajut sa raspandeasca, cum ar veni, dragostea. Nu aveam de facut decat sa ma “orbesc” cu o esarfa pentru cateva zeci de minute, si sa scriu apoi pe blog despre experienta asta. Ei. Si sa vedeti faza: nu am avut timp. Nu am avut timp sa nu vad. Cum e asta? Pai.

Dimineata trezit – masurat cu ochii 180 ml de apa – facut laptele – impachetat Iepu’ pentru plecat la tara noi toti, la mamaie si tataie – urcat in masina – pe drum nu putut legat ochii, ca facut rau de-ala de masina cu vomat pe geam daca nu uitat cu ochii largi in directia mersului – ajuns la babaci, mancat la masa, din cand in cand bagat capul in camera unde nani Iepu’ Purcifer, asigurat ca nu o ia plonjon cu capu-nainte –  la intors, stat “geana” cu ochii pe speedometru, vigilenta rasplatita de husband cu viteza legala (imaginez ca daca as fi avut o esarfa neagra la ochi, am fi ajuns la Bucuresti in jumatate de timp. sau never:p) – pe seara mers la cinema, asta nou de la Baneasa, bai, da’ce misto e… unbelievable, zau! – vazut, da, vazut Puss in Boots; cu ochii vazut, 3D even, cum sa-mi pun esarfa la ochi cand intregul point al mersului la film e sa vezi, zice clar “ce filme ai mai VAZUT?” – trecut ziua si eu nu avut timp sa nu vad – si cand culcat seara in pat si inchis ochii, vazut clar in cap fata lui Iepu’ – si gandit asa:

Sunt unul din cei jdemii de cei mai mari fani Vocea Romaniei. They had me at “Hello!” Am zis de cand am vazut primul episod (si mai cu seama dupa ce au terminat cei patru fantastici de macelarit “Don’t Stop Me Now” a lu’ Queen) ca asta e the winning show. Ca o sa rupa audienta in doua. Ca o sa necesite implicarea mea sincera, de telespectator, ca o sa rad, plang, tot tacamul, ca o sa dau sms-uri, ca o sa am pielea de gaina si parul zbarlit in cap, de-astea. N-am ratat nimic. M-am uitat la televizor, m-am uitat in reluare pe voyo.ro, mi-am facut scheme pe hartie cu cine cu cine, care iese, care sta. Am luat-o personal, ce mai.

Am trait intens-epocal. L-am urat pe Brenciu pentru ca a trimis-o acasa pe Krisztina Koszorus. L-am apreciat pe Moga pentru maniera profesionista in care s-a comportat inca de la inceputul show-ului. L-am iubit pe Smiley pentru candoarea cu care si-a “gestionat” echipa si am facut caterinca cu budinca de cotzoharla blonda care a innadit cu perseverenta saptamanala un sirag de perle ce vor ramane in analele acestui show pentru multa vreme. De cand e cu vot public, imi tremura ficatii, ma astept sa fiu foarte dezamagita. Ca, vorba aia, romanii au talent sa voteze cu dosu’. Mi-e frica, jur. Pentru ca vreau sa castige cine trebuie. Vedeti voi, eu stiu. Eu stiu cine e Vocea.

Anyway, fiind asa de inflacarata pe subiect, era inadmisibil si de neconceput sa nu ma strecor la una din galele live. Mi-am dorit foarte tare sa ajung sa vad team Moga si am avut aceasta bucurie fix ieri seara. Dupa care mi-am dorit sa am timp azi sa va povestesc la cald cum a fost.

Bai. A fost magic. Sunt asa de buni copiii astia ca nu pot sa nu ma intreb, chiar si cu insight-ul cuiva care a lucrat vreo sapte ani in the music business, de ce, bai nene, de ce nu auzim de ei decat printr-un accident de-asta tv, de ce nu sunt ei pe radio si de ce, in general, suntem asa de varza noi, romanii, consumatorii needucati de rahaturi mass market, servite de niste nulitati media bine comisionate. Mi-ar placea din suflet sa iasa ceva cu ei toti, juratii sa-si tina promisiunile aruncate de-a valma in emotia momentului, contractele sa curga si cineva sa-i scoata pe bune la lumina. Din nefericire, nu pot sa fiu asa de naiva. Dar pot sa incerc sa ma bucur de show. Pot sa-mi blochez acea parte a creierului care stie ca multi dintre oamenii astia talentati vor cadea rapid in uitare si indraznesc sa iau toata bucuria pe care mi-o ofera ei si sa sa fac din ea origami emotional, da, sunt entuziasta, sunt dependenta si sunt vizata direct de frumoasa emisiune.

Aseara mi-au placut toti. Sigur ca-s subiectiva, sigur ca n-am fost de acord cu plecarea Amindei in favoarea Oanei Brutaru si a lui Sebastian in favoarea lui Aldo. Dar luand partea buna a lucrurilor, se remarca urmatoarele:

• juriul e senzational. Totu-i pe bune, spontan, nimic regizat. Oamenii aia asa sunt. Alea-s vorbele lor asumate. Unde mai pui ca au si un chemistry deosebit unii cu altii.
• Pavel Bartos e mai haios in pauze decat cand e “promptat”.
• platoul e very fensi-shmensi si bandul lui George Natsis e foarte bun.
• am plans cand a cantat Oana Radu. Are ceva fata asta. E “bruta” si necesita lucru mult, dar doamne, ce talent. De mult nu mi-a mai fost dat sa vad. Ah, ma enerveaza teribil oamenii care se refera la ea cu denominatia ” aia grasa”.
• am apreciat momentul lui Aldo Blaga, dar omu’ in sine nu imi transmite nimic, ceva se pierde pe drum, pur si simplu nu-mi starneste emotie.
• m-am ridicat in picioare la Dragos Chircu, dar insist pe ideea ca nu e el The Voice. Vreau mai multa versatilitate de la cel care va castiga si nu pot sa trec peste prestatia lui uratica de la duelul pe With Or Without You.
• apreciez fenomenul Canaf. Pacat ca simt nevoia sa ma scuz pentru asta. Ca daca as avea an extra set of balls, l-as lauda mai abitir. Cum nu am, ma multumesc doar sa nu-l hulesc.
• publicul a votat responsabil, pentru prima oara de cand imi aduc aminte. Vorba lui Moga, am fost placut surprinsa.

Acum ca am transat problema, sa va spun si cu cine am votat, cu cine-o sa votez si de-acum incolo si cine cred eu ca ar trebui sa castige. Si anume

LIVIU
LIVIU
LIVIU
LIVIU
LIVIU

De ce? Pai nu pentru ca a frumos, desi este, nu pentru ca e talentant, desi e si asta (dar na, toti sunt). Ci pentru ca l-am ascultat cu ochii inchisi de fiecare data cand a cantat si am ajuns la concluzia ca e negru, e Stevie Wonder, e miere meets tehnica, e tot ce mi-as putea dori de la Vocea. Adica daca as fi io creatorul tuturor lucrurilor si m-as apuca sa dotez un specimen omenesc cu vocea perfecta pentru cantat, fix asa as face-o, nimic n-as schimba. Omul poa’ sa cante orice, l-am cautat pe YouTube, face niste reinterpretari senzationale la piesele-asa-cum-le-stiam. Am vrut sa-i dau add pe Facebook, dar cand am vazut in profil Scoala Generala Nr. Cutare, m-a luat rusinea. Lasand la o parte manifestarile astea desuete de groupie, Liviu merita sa castige pentru ca e desavarsit, de departe cel mai smecher “pachet” din concurs, daca il lasam pe asta sa scape, inseamna ca ne meritam Innele si Ackcentii. De aia, pentru ca vreau sa-l ajut, vin si va intreb: ce sa fac eu ca sa va conving sa-l votati? Hai, cereti-mi ceva, sau nu o faceti, your choice. Dar trimiteti in fiecare marti SMS cu textul LIVIU la 1276 daca sunteti cu mine. Ca daca nu castiga, o sa jelesc in batista cu lacrimi de crocodil. Vreau si eu sa tin cu castigatorul, for once. Santaj emotional, whatever works… Numa’ sa fie cum trebuie. Deci Liviu, mbine?

Acu’ o sa ma retrag in barlogul meu sa ma uit la reluari, ca vreau sa fiu under the influence, again and again:) Vocea rulz!

Mai stiti cum glumeam mai jos, eu si blogul meu, ca doi tristi? Doi pe un balansoar, dar balansoarul cadea in cap in vagauna? Samanta de adevar este, si anume, da io cand mai scriu? Cand mai gatesc? Cand mai mananc? Foarte departe mi se par acum zilele alea in care, fara sa ma apreciez suficient pentru asta, fara sa ma pup pe cap si sa ma felicit vartos, gateam in fiecare zi pentru dimineata, la pranz si seara, faceam poze, scriam… trivialitati, s-ar zice, but boy oh boy did they make me happy. All that… gone. Timpul nu se mai livreaza in sticle de lapte, la usa in fiecare dimineata. Timpul meu s-a terminat. Si lipsa asta, resimtita furios, ca o apendicita acuta, in burta fix, ma face sa ma consider, vorba cantecului, “urata si cam proasta”.

Periodic vin in fata voastra si ma lamentez: mvai, deci daca ati sti, drag cititor, cat e de complicat, ce viata grea, ce zi scurta, ce nici 24 de ore, ce melancolia lui Peste Prajit, ce dor imi e, ba de mine, ba de voi. Si urmeaza un val de dragutzoshenii de la lumea buna care mai intra pe-aici sa stearga praful. Si-apoi iar imi propun sa fac chestii, iar imi compun kilometricele mele liste, si iar o dau cu mucii in iahnie. De ce, bai nene, de ce nu se poate si cal si magar? De ce highlightul saptamanii trecute a fost un piept de pui la gratar? Cand, ma intreb, o sa se intoarca din deplasare creierul meu ala smecher, organizat, metodic, mutant de munti, logoreea aia interesanta despre nimic si orice, oalele alea sfaraite pe foc si puterea de a ma scula dimineata si de a ma extrage din pijamalele-una-cu-pielea-de-atata-purtat-vai-ce-de… cacao. Vreodata?

Cert este ca, desi duc lipsa de energie, m-am hotarat sa va ofer un valoros insight in ce fac cand nu ma vedeti pe-aici. Pai in primul rand, canapeaua mi-a devenit al doilea fund. Cel putin in timpul saptamanii. Nu ma uit la televizor decat martea, la Vocea Romaniei. Sunt cel mai mare fan. Vreau sa castige Liviu Teodorescu si ma gandesc cum as putea sa facilitez si eu aceasta intamplare. In rest, cand doarme Iepu’, sunt atasata ombilical de produsul meu de conceptie numarul doi, grupul de mame, caruia ii dedic ce-a mai ramas nealterat din minunata mea persoana. Sunt foarte mandra de femeile astea, habar nu aveam ca-s asa de misto si asa de multe.

Weekendurile sunt pentru luat picioarele la spinare si fugit incotro vad cu ochii. Invariabil ma ratacesc la Simbio. Drept care observati in partea stanga frumosul banner care duce la pagina lor de facebook, va asigur ca nu banii, ci dragostea dementa ce le-o port, m-a facut sa-l afisez acolo, si acolo o sa zaca for a long long time. Motivata de petrecerea Andressei (btw, si pe aceasta cale, la multi ani, draga Andreea, oricine scrie pentru veverite, ratoni si pisici trebuie ca este o persoana speciala si ma bucur sa te cunosc, at last), mi-am facut deja rezervare pentru ziua mea de anul viitor si overall ma simt ca o adolescenta in diverse faze de calduri cand vorbesc despre Simbio. Simbilica. Draga. Deci sa nu ziceti de rau, ca o iau personal. Dar stiti de ce? Pentru ca locul ala are inima, puls, ii curge sange prin pereti, dar nu va ganditi la sange pe pereti, ganditi-va la, de exemplu, espresso Illy, black. Vorbeste bai nene. Vorbeste cu mine. Vorbeste si cu voi daca vreti sa-l ascultati si este mult, mult prea misto experienta asta a mea de a-l fi cunoscut, ca sa nu fac ce stiu, ce pot si in general tot ca sa-l promovez. Eu nu va vrajesc, va zic ce si cum, atat.

Bun. Deci cand nu-s cu Iepu, nu ling monitorul, nu fac gauri in canapea acasa sau la Simbio si nu ma uit la Vocea, se mai intampla sa mananc sau sa gatesc, caci, nevoia te invata, nu neaparat intotdeauna aceste experiente se suprapun. Vinerea trecuta am primit plocon de la Bucate, un ditai platoul de sarmale cu mamaliga si ardei iute murat. Asta pentru ca, acu’ ceva vreme, cand era Printesa mea poftitoare de niste sarmale bune, am aranjat cu Iepurasul si Mos Craciun si i-am impins si ei un platouas, despre care foarte frumos a scris aici. Le-am mancat pe toate. Bune bai nene, bune rau. Iata cum, lista surselor de mancat sarmale de catre pretentioasa mea gura se extinde la trei: 1. mama (best of the best nu-e-aletele-mai-bune!) 2. Bucate pe roate. 3. Vulturul. In ordinea preferintelor mele. Exceptionale toate, oricum. Diferenta fiind ca cele de la Vulturul sunt oleaca mai afumate.

Singura chestie notabila pe care am gatit-o in ultimele saptamani (adica na, ouale fierte si gratarul de pui nu se pun, imi imaginez:p), este un scaloppine de curcan cu paste galgaite in sos de smantana, ciuperci, spanac si rosii cherry. Dar despre asta intr-un post viitor, sper ca nu anul viitor.

As mai fi dananait aicisha caligrafic si mult, si bine, dar s-a trezit Iepu’ si e fiercely hungry, pentru ea chiar gatesc de trei ori pe zi, e actualmente cel mai mare fan al meu, deci chiar nu-mi permit s-o dezamagesc.

In concluzie, mai sunteti? Mai stati?

dear cookie, i miss you. sincerely,
your blog.

draga blogule, co-dependent much?:p nu am timp de prostiile tale. get a life.

pai na, e greu. nu pot sa traiesc asa. fara tine. viata e pustiu. 

acu’ mai ramane sa mi-o zici si pe aia cu te iubex sa moara mama. 

de ce spui asta? stii bine ca ma exprim mai ingrijit de atat. sunt fluent. curg, ca dambovita. pentru tine. sunt indeosebi metaforic. doar ca, vezi tu, nu-mi place cand pleci. mi-e rau. se stinge lumina. binar. 

bai, inceteaza cu tripu asta invinovatitor (is that even a word?!). stiai ca o sa avem un copil, cum credeai ca o sa fie? 

nu, acela nu este un cuvant. si da, stiam ca o sa ne fie greu, dar na, we’re in this together. eu o sa te astept. pana cand o sa fii din nou slaba si desteapta si o sa ai pantofi frumosi. 

acum ma si insulti. boule!

incerc diverse abordari. 

proasta idee. daca o tii tot asa, ma mai vezi la sfantu-asteapta. 

women:p 

blogs:p