“The basics: be polite, be considerate, treat others as you would want to be treated, love one another. More specifically, say please and thank you, say good morning and good night, tell people you love that you love them. If you don’t have anything nice to say, say nothing at all. Take a shower every day, clean the bath after yourself. Be on time. Eat your vegetables, wear your helmet, don’t do drugs, don’t drink and drive.”

Some very smart dudes.

De cand m-au cautat oamenii de la Costa d’Oro sa-mi propuna sa facem impreuna ceva cu uleiul lor de masline, ma tot gandesc cum sa fac sa pun cu adevarat in valoare campania “uleioasa”. Ceva bun, clar ca ceva bun, in care uleiul de masline sa fie vedeta, nu o treaba insesizabila pe fund de castron. Mhm. Deci asa… Deci nu o salata. [Kidding, salata este foarte buna, este foarte buna si sanatoasa, trebuie, nu, nu trebuie, VRETI, sa mancati salata. Salata cu ulei de masline extravirgin.]

Pana la urma, vinerea trecuta, la birou fiind, ora pranzului fiind si niste arici teposi in burta mea fiind, ma loveste inspiratia si zic: daca-i bal, bal sa fie! O sa va arat azi ceva aparent extravagant, dar zau, atat de simplu si de bun ca ma trec fiori imaginari in timp ce scriu. The true meaning of food porn. O sa va arat tehnica preferata de bucatarii profesionisti pentru prepararea pestelui si fructelor de mare. Anume, poşatul in ulei de masline (notice ce bine folosesc diacriticele?! sunt o pasare maiastra, am dat cu insert symbol:)))

Ce e, dom’le, poşatul asta (poaching), ma veti intreba. Pai e atunci cand scufunzi ceva intr-un lichid aromatizat si fierbinte, in cazul nostru, in ulei de masline extravirgin, si lasi ceva-ul ala sa sfaraie acolo in legea lui, la foc mic, pana-i bun de tot de mancat. O tehnica foarte potrivita pentru gatit lucruri delicate, like oua, peste si fructe de mare.

Care e diferenta dintre poşat si prajit, ma veti intreba. Pai prajitul e pe flacara de aragaz, la foc mare. Poşatul e, cum ziceam mai sus, o sfaraiala lenta, de regula in cuptor, la o temperatura mult mai mica decat aceea la care prajesti lucruri. Prajitul e rapid, pentru ca nu vrei ca treaba pe care o prajesti sa ia gustul lichidului in care se prajeste. Poşatul e nice & slow, pentru ca vrei ca uleiul de masline aromatizat sa-si transfere gustul asupra trebii de poşat. E mai sanatos, pentru ca nu se supraincinge uleiul (by the way, sper ca stie toata lume ca orice ulei are un burning point la care nu vrei sa ajungi, adica o temperatura dincolo de care fumega si devine toxic; in cazul uleiului de masline, aceasta temperatura este undeva intre 190 si 210°C). E precis mai putin messy. Adica sansele sa-ti zoiesti toata bucataria in the process sunt mici, oricat de putin dibaci ai fi. Una peste alta, e foarte bine si frumos sa poşezi lucruri (de mancare, nu poşete).

All on board pana aici? Ok. Atunci, despre creveti poşaţi sa vorbim.

Eu am folosit creveti mari, congelati. Daca va tin nervii, folositi de-aia proaspeti, evident ca is mult mai buni. Intai am aromatizat uleiul. Adica l-am turnat gal gal din sticla intr-o cratita de inox, am pus in el o mana de chilli, niscai catei de usturoi in coaja, dar usor maltrati cu chestia aia de-mi scapa numele, cu care faci mudjei in mojar… (pisalog? pisalau? nu, serios:)), cateva crengute de cimbru, doua foi de dafin si o mana de boabe de piper negru. Am incalzit uleiul la foc foarte mic, pe aragaz, pana cand am detectat sfaraiala. Nu zic sa-l gustati, dar macar mirositi-l. E gata cand miroase a toate cele din el.

Bun. In uleiul fierbinte, aromatizat si sfaraitor, scufundam crevetii (decongelati si uscati bine in prealabil). Nu e sote, chiar e musai ca uleiul sa invaluie bine orataniile. Acoperim cratita cu capac sau folie si o dam la cuptor cca 10-15 minute, la un maxim maximorum 180°C. Cand sunt gata crevetii (gata, nu overcooked), nu-i strecuram imediat, scoatem cratita din cuptor si ii mai lasam oleaca in ulei. Cam pana cand ii punem pe masa, altfel se usuca.

Ca garnitura la treaba asta uleioasa, dar deloc grea, culmea, ne trebuie ceva acid. O salata cu multa lamaie. Broccoli sote cu o storsura de lime. Salata de rosii cu capere. In esenta, fie ce-o fi, dar sa fie leguma si sa fie cu acid. Nu mai zic ce bine merge in combinatie o maioneza de casa cu usturoi. Nu ma fortati, ca nu zic!

Imi place mult varianta asta de a gati crevetii, ii face asa de soft, delicati, juicy, cum nu s-a pomenit. La fel se intampla si cu o bucata de peste. Try it, o sa aveti o revelatie! Nu o sa mai vreti sa gatiti creveti altfel. Se topesc in gura, pardon the cliche!:p

As putea sa va spun la final de ce e bun uleiul de masline si de ce e rau uleiul rafinat, la pet, dar ma tem ca va insult. Adica na, stiti ca are cam cel mai mare continut de grasimi mononesaturate dintre toate uleiurile (astea fiind the good, heart healthy ones). Dar nush daca stiti ceva ce am invatat eu la cursul de nutritie si mi s-a parut oh so funny si nefericit deopotriva. Ceea ce numim “gust” se concentreaza in grasime. Altfel spus, fat tastes good. Si daca tot asa stau lucrurile, macar, zic, macar sa alegem the right kind of fat. Nu aveti niciun motiv sa aveti in casa ulei de floarea soarelui la sticla de plastic. Dar aveti toate motivele sa aveti in casa una (sau mai multe) sticle de ulei de masline. Si motivele astea au de-a face cu sanatatea, dar si cu faptul ca nu-s pe lume multe lucruri mai bune decat un colt de paine adevarata, cojoasa, muiata in uleiul de masline in care ati poşat crevetii:))

PS: Cu ocazia acestui post publicitar, am descoperit si eu uleiul Costa d’Oro, care, believe it or not, e mult mai fain decat ce foloseam pana acum (respectiv unul marca proprie “stitivoice”). E fruitty, gustos, s-a comportat fain la gatit si exista in o mie si una de variante, despre care o sa aflam cu totii mai multe cand o sa avem de dat niste daruri la cosulet. Stay tuned!

Later edit: Am uitat sa va spun ca acei catei de usturoi, scosi din ulei, dezbracati de hainuta si azvarliti in gura, sunt o magie, de-a dreptul! Nu-i aruncati sub nicio forma!

Vestea buna e ca am supravietuit primei curse oficiale din viata mea. Balul debutantilor – cursa populara. 3.8 km zic ei, oleaca mai putin de 3 km zice Nike+. A fost… epic. Un ritual initiatic scurt, dar concentrat, la finalul caruia ma simteam ca un pui la rotisor, care se mestecase singur. Dupa cateva saptamani cu emotii crunte si vesnica anticipare a momentului, in care am citit tot ce se poate citi despre ce e aia alergat la deal, dar n-am reusit sa ajung sa fac vreun test pe undeva pe-afara, a venit ziua si-a venit cursa si-a durat asa, extraordinar de putin. 20 de minute, 23 de secunde si gata.

Am alergat side by side cu iubitu’ meu, care, desi a iesit de mult din zona lamezorshilor (si acum Boo o sa ma certe iar, cica sa nu mai zic ca-s lame, dar chiar sunt, ce sa-i faci:)), a fost asa de dragut incat, in loc sa se duca la 10k, a  venit cu mine la populara si si-a potrivit pasul cu al meu, coz he loves me that much, da da da! Am gresit culoarul, am murit de cald, am si mers putin mai la sfarsit de cursa, dar una peste alta, am terminat, am terminat impreuna, am terminat pe locul 442 din 1122 de alergatori de cursa scurta si si si cel mai important, am alergat integral bucata de deal.

A fost pentru prima si ultima oara cand am alergat la cursa populara. Data viitoare, cel mai probabil la anul, merg si eu cu oamenii mari, la 10 km. Unde-ti da tricou oficial Adidas, medalie mare si bureti cu apa rece:)) Ma uitam asa cu jind la toti cei cu numere de semi si de semi-semi, aproape ca as fi zis ca nu voi fi in veci acolo, daca nu as fi stiut ca acum doua luni nu eram in stare sa alerg nici pe trecerea de pietoni la schimbarea culorii semaforului daca viata mea ar fi depins de asta (si uneori depindea:)).

Cum zice Iepu’, sunt felisssita felisssita felisssita! Ma intorc la sala mea si la banda mea cu mai mult drive decat pana acum si ii rog pe toti cei care au injurat duminica “nenorocitu” de cross care le-a blocat lor circulatia, in orasul lor pe banii lor si pe muzica lor, sa aiba in vedere ca acesta este un eveniment caritabil, unul acreditat si inscris in calendarul international AIMS, unul care pune Bucurestiul pe harta internationala a maratoanelor, alaturi de alte capitale europene ce gazduiesc anual astfel de evenimente. E o competitie care include pe langa semi-maraton, 10k, stafeta si fun race, o cursa a copiilor, precum si cursa scaunelor cu rotile, destinata persoanelor cu dizabilitati. E ceva cu care sa ne mandrim, stiti:)

Felicitari tuturor participantilor, especially to my bff Boo si my fellow food bloggers Monica foodie family si Madalin wine&knives, toti trei in the awesome department!

PS: Motivul tuturor actiunilor voastre sa fie iubirea. Dedesubtul tuturor cuvintelor voastre sa fie bunatatea. Umplutura tuturor lingurilor voastre sa fie inghetata. Ok, I made that one up:))

Ca de obicei, subiectele sensibile nasc discutii, mai ales cand sunt fezandate in prealabil in sos de my sick sense of humour:)) Dar discutiile sunt bune. Pentru ca, uite, recitind commenturile si vorbind cu o prietena despre treaba asta cu mancatul sanatos si cat costa el, am simtit nevoia unui episod doi, in care sa mai batem nitel apa in piua. M-am gandit ca ar fi asa, utile si de bun simt, niste precizari. In speta:

• Nu putem manca 100% sanatos, bio, junk free. Nu e musai fun, nu e nici usor, nu e sustenabil pe termen lung. Dar de la 100% organic la 100% junk e cale lunga. E cale lunga de la un cos cu 100% porcarii la unul care, pe langa ele, mai contine si mancare (mancare adevarata, pe care sa o recunoasca si strabunica, adica oua, carne, lactate, fructe si legume…).
• Exista hrana de foarte proasta calitate si foarte ieftina. Exista hrana de foarte buna calitate si foarte scumpa. Pe mine ma intereseaza zona de mijloc, cea dintre aceste doua extreme.
• Exista clar in jurul nostru un trend al schimbarii obiceiurilor de viata. E cool sa mananci sanatos. E cool sa faci sport. Da, sportul a devenit mai cool decat getting wasted, cine ar fi crezut? Dar doar pentru ca e cool si pentru ca, uneori, varful de lance e cate un activist bolnav de exagerare, nu inseamna ca trendul in sine este prost. Trendul este bun. Schimbarea este buna. Eu o primesc si ma duc cu ea.

In continuare, absolut fara sa ma mangai pe cap si fara sa ma pretind vreun impecabil practicant al unui stil de viata sanatos (ba chiar venind aici, in fata voastra, cu spovedania unui trecut fabricat din 2l de Coca Cola, zero activitate fizica si trei pachete de tigari pe zi, cu tremuratul de chiloti aferent, la gandul ca nu cumva alegerile proaste din acest trecut sa-mi fi imbolnavit complet viitorul), deci din aceasta postura a omului care si-a dorit o schimbare, o calitate mai buna a vietii pentru el si pentru familia lui, din zbaterile mele de a gasi solutii domestice care sa impace cel mai bine pornirile noastre gurmande, lenea (!), oboseala ultimilor ani, bugetul in permanenta scadere, o sa va dau o reteta de impacat capra cu varza. Adica unul din posibil o mie de feluri in care poti face ca majoritatea alegerilor tale sa fie sanatoase si totusi affordable.

the basics

1. Mancati fructe si legume de sezon. Asta iarna, un avocado era 1.99 lei. Acum sare de 6. E limpede ca sezonul de mancat avocado la noi e iarna. Din primavara incolo, mai rar. O varianta buna pentru ce nu e in sezon sunt congelatele. La Auchan au o selectie buna de fructe congelate varsate. La Mega Image au mazare noua si sparanghel congelat la preturi ok, all year round.
2. Mancati portii corecte. O sa vedeti un saving mare la, de exemplu, carne, daca treceti de la obisnuinta portiilor oversize la ceea ce reprezinta o cantitate normala de carne la o masa (pentru carne alba – o palma cu tot cu degete, pentru carne rosie si peste gras, un pod de palma).
3. Folositi cat mai mult ingredientele sanatoase, dar ieftine. Ele sa reprezinte grosul alimentatiei voastre. Gasiti mai jos o lista, la libera inspiratie. Pe astea le impopotzonam cu extravagante healthy, dar in cantitati mici. Un exemplu ar fi pretioasa quinoa. E suficient sa pui trei linguri din dansa (aprox 40g = 1.52 lei per portie)  intr-o salata sau intr-o mancare de legume. Insemnand ca o punga de quinoa de 500g (19 lei) iti ajunge pentru cca 12 portii. La o familie cu un copil, asta poate insemna o masa cu quinoa pe saptamana, timp de o luna. Adica, mai clar, inseamna 19 lei pe luna. Nu-i asa mult. Nu tre’ musai sa mancam quinoa in fiecare zi. [Ha, deci asta imi aduce aminte de cineva care avea frigiderul aproape gol mereu, dar mereu avea niste caviar in el:))]
4. Nu va lasati “rapusi” de trendul bio, dar nici nu ocoliti raftul de organice crezand ca, by default, totul e prohibitiv ca pret. Sunt lucruri bio care nu-s so goddamn expensive. Pastele, orezul, cerealele in general. Ouale. Lamaile. Untul.
5. Acceptati griul ca alternativa la alb sau negru. Cartofii sunt ieftini si, preparati altfel decat in baie de ulei, sunt foarte sanatosi. Da, nu sunt buni si la slabit. Dar sigur reprezinta o alegere mai buna decat multe alte chestii. Si in ziua dinainte de ziua de salariu, sunt just what the doctor ordered:)) Da. Vrem sanatos, vrem variat, vrem de toate culorile. Dar uneori pur si simplu nu putem sustine asta. Si miezul e cand intelegi ca e mai bine gri decat negru. Mai bine sa mananc, say, mere o sapatamana intreaga daca nu am bani de cirese, decat sa mananc biscuiti in loc de merele alea. See what I mean?

super-lista

Acele “marfuri” pe care vreti sa le aveti pe stoc mereu. Sanatoase si nu exagerat de scumpe, sunt my musteatinsteadofjunk quick fixes. Avem asa:

• paste (preferabil integrale), orez (la fel), noodles (nu semipreparati, atentie, ci de-aia uscati si, ideally, fara ou; varianta de orez e  pretty ok)
• fulgi de ovaz, orz, cereale de mic dejun, dar sa fie naturale, neindulcite
• crackershi integrali (Wasa, FinnCrisp, Alnatura etc.) – mi se par magici pentru gustari sau pentru zilele cand ramai fara paine:))
• conserve de peste in suc propriu (ton, sardine, macrou)
• legume si fructe congelate (musai broccoli)
• legume si fructe proaspete, de sezon
• ciuperci, always in season, ca sa zic asa
• linte
• suc de rosii si rosii la conserva
• oua bio
• iaurturi simple
• cel putin un piept de pui sau curcan, in congelator sau la freeze box

extravagantele

Din care vrei sa pui cate putin in tot ce mananci. Chestii scumpe rau, pe care le cumperi o data si le folosesti cu tzaraita, dar boy oh boy, do they make you happy sau ce? The spice of life. Cam asa:

• anshoa, capere, anghinare (daca u like:p) la conserva
• fructe de mare congelate, somon, alti pesti si pestisori
• muguri de pin
• quinoa
• migdale crude (nuci crude in general), goji
• uleiuri si oteturi de buna calitate
• o branza neprocesata buna (da mai, branza e scumpa rau si mai si ingrasa, use it sparingly!)
• parmezan
• prosciutto crudo

Cum functioneaza treaba? Pai daca cel mai mare procent din ce mancam vine din superlista, urmand o portie mica de extravaganta si, sa zicem, un 10% devil’s treat:)), zic ca le impacam pe toate. Mancam bine, sanatos si affordable. Cateva exemple de echilibristica:

1. [superlista]: paste integrale cu pui si broccoli + [extravaganta] muguri de pin + [devil’s treat] inghetata la desert

2. [superlista]: salata Caesar cu pui + [extravaganta] dressing cu anshoa si flakes de parmezan + [devil’s treat] clatita cu ciocolata

3. [superlista]: cartofi la cuptor cu oua si salata de rosii + [extravaganta] branza buna si busuioc proaspat + [devil’s treat] un pahar de Cola

See what I mean?:) Puteti sa va faceti propriile liste, dar cam asta e ideea. Makes sense?

Hai ca am scris de m-am saturat eu de mine. Va urez o dupa-amiaza zen.

PS: Faceti ceea ce e firesc pentru voi. Dream big. Go all the way.

Foto: Sabina Maxim. Multumesc <3

Nu pot sa nu scriu, nu pot. Nu sunt jurnalist de evenimente. Nu ma califica nimic, afara de, poate, faptul ca in general imi bate inima in piept si ca azi, din toata ea, din toata inima, le sunt recunoscatoare celor care au facut posibila aceasta experienta. Vreau sa stie ca jobul lor nu e just another job. E un job care face oameni fericiti. Meseria lor salveaza vieti. Emotionale. De-aia scriu. Pentru ei. Multumesc! Mi-ati daruit ceva de purtat in suflet o viata! Va iubesc! You know who you are!

Ca eu da. Mai nou, cu un ochi critic. Zici ca m-am dilit complet:)) Nu mai departe de duminica asta, eram in Mega Image, la casa. In fata mea, o familie cu doi kinderi de varsta prescolara. In cos, dupa cum urmeaza: biscuiti cu ciocolata Milka, doua suluri de sunca, o cutie de branza topita La Vache Qui Rit si una de Almette, cateva sticle de Cola, un pachet mare de paine alba toast… Cam asa. Not a single intem of real food there. Numai porcarii procesate, zaharoase si trans-grase. Imi venea, efectiv, sa ma napustesc asupra mamei copiilor alora, sa o strang in brate tare tare si sa-i urez trecere usoara:p Cand esti asa, foarte absorbit in stilul tau de viata, ti-e foarte greu sa accepti ca unii n-au vazut inca ce crezi tu ca ar fi lumina, intr-atat incat ai nevoie de toata stapanirea de sine ca sa nu le bagi lanterna in ochi.

Sexoshenia unui cos de cumparaturi nu are, in opinia mea, nimic de-a face cu stralucirea ambalajelor. Daca ai nevoie de Google ca sa descifrezi ingrediente, ceva este foarte in neregula. Daca primul ingredient din lista este “zahar” si mai ales daca al doilea este “sare”, daca “monoglutamat”, daca “nitriti”, daca, daca si cate si mai cate daca, e naspa, aiurea, cam nasol. Nu o sa traiesti niciodata mandria cosului curat, cinstit, pe fatza:)) Nu o sa stii ce elatie te poseda atunci cand realizezi ca majoritatea bunatatilor din cosul tau nu vin cu lista de ingrediente, sau au cate unu-doua ingrediente mari si late (like, nush, “lapte de vaca, sare”).

Si pentru ca tot aud ca mancarea sanatoasa e si mai scumpa, va invit sa facem studiu de caz pe sinistrul ala de cos de care ziceam la inceput, sa vedem cat costa mizeriile si cat ar costa substitutele lor mult mai in regula. Asadar:

• 2 x sunca de porc Sissi, la sul (“Sissi este o sunca foarte fina”) – 650g, 20.59 lei (x2 = 41.18 lei). Se inlocuieste cu un piept de curcan fara os si piele, din care se face foarte usor sunca de casa. Pretul echivalentei sunci: 27 lei/kg, deci aproximativ 35 lei pentru 1.3 kg. Saving: 6 lei.
• 1 x branza topita – 3.44 lei si 1 x Almette 5.07 lei. Se inlocuiesc cu o cutie de branza de vaci (aprox. 3.55 lei) si un pahar de smantana (aprox. 2.50 lei), care se freaca impreuna cu sare, marar sau ce mai vreti voi (inca 0.50 lei, sa zicem), rezultand o proaspata si delicioasa crema tartinabila. Mai slaba si clar mai curata. Saving: 2 lei.
• 2 x 2l Coca Cola – aprox 9.82 lei. Se inlocuiesc cu 2 x 2l apa plata – aprox. 4 lei. Saving: 5.82 lei.
• biscuiti cu ciocolata Milka – 6.45 lei. Se inlocuiesc cu doua banane, din care le facem iepurshilor inghetata cu un singur ingredient, ca aici: http://www.thekitchn.com/stepbystep-instructions-for-on-97170. Pretul bananelor – aprox. 2 lei. Saving: 4.45 lei.
• paine toast alba se inlocuieste cu paine toast integrala. +0.30 lei.

Total savings la cosul sanatos: 18 lei. Procentual, sa tot fie 25%.

I guess what I’m trying to say is… well, QED! Deratizati-va, oameni buni, cosurile. Si intelegeti ca porcariile costa scump. Si popiti si pe altii, dupa ce va ridicati voi:)) Hai cu shoppingu’ responsabil!

PS: Everything Counts. Shake The Disease. Enjoy The Silence.

Aseara am facut ardei umpluti cu orez si sparanghel. Imediat si despre ei. Dar before we do that thing in care zicem cu se ia, se caleste, se fierbe, se haleste, trebuie neaparat sa va trec prin caznele celor mai recente cugetari proprii despre viata. “Caredecat” ma gandeam eu, asa, cu mintea oxigenata de la alergatura de vineri seara cu Boo in Kiseleff (my first 5k, practic:D), ca viata e ca o mancare, dar de post. Nu ma intrebati ce m-a apucat, poate am vazut lately prea multe filme cu iubiri care mor, prea multe intamplari cam groaznice in jurul meu, sau poate pur si simplu m-am prins de de ceva, ca laptele de oala. Dar mi se pare ca suntem proiectati pentru esec. Si, in cel mai bun caz, ne petrecem viata incercand sa scapam de profetia asta scarboasa. Suntem supposed to get sick. Suntem supposed to fail in love and in life. Si daca nu intelegem cumva si repede ca avem de muncit fix in directia opusa, ca viata asta e o cursa care incepe de la punctul zero – failure, avem toate sansele sa alergam in cerc, ajungand, pana la urma, tot acolo. Putem avea totul, but not quite. Putem avea ardei umplut, dar de post. Si chiar si pe ala tre’ sa-l “muncim”.

Dar ca sa nu ziceti ca-s rea, deprimata, PMS bitch, o sa schimb uite-acus tonul postarii si o sa va zic ce lucruri fabuloase fac sapatamana asta:

1. Azi dau cu subsemnatul in GoodFood de mai:D Va invit sa ma cititi, mai ales daca aveti copii, caci despre diversificare e vorba, din nou.

2. Maine am intalnirea anuala cu ANAF, in care ma duc sa ma declar handicapata fiscal si sa ma caciulesc la tanticile de-acolo sa ma ajute sa completez o amarata de declaratie. Umilinta este sexy, mai ales ca la ghiseu tre’ sa stai invariabil aplecat, daca vrei sa te auda cineva.

3. Miercuri ma duc la Depeche Mode. Nu-i astept chiar cum ii asteapta, say, Printesa, dar o sa-i savurez, precis, for old times’ sake.

4. Joi ma scoate Boo din nou la produs kilometri pe asfalt. Ma duc sa ma uit in sus la Dealul Arsenalului, sa-l rog sa fie bland cu mine si sa-l introduc genunchilor mei.

5. Sambata, 18 mai, sarbatoresc niste ani de cand il iubesc. Mai multi asa:) Nu, ce ziceam mai sus, despre iubirile care mor, nu ni se aplica noua. Nu nu;)

6. Duminica, 19 mai, at last, cursa la deal cu Petrom. Excited much?

Carnetelul de bal este plin, iata. Pentru gatit, putin timp ramane. Asa ca ardeii astia umpluti cu risotto si sparanghel sunt exact ce trebuie.

Nu aveti decat sa faceti risotto-ul cu sparanghel de la zero. Cam asa, de exemplu: http://www.jamieoliver.com/magazine/recipes-view.php?title=asparagus-risotto. Eu am trisat cu un risotto cu sparanghel din punga, marca Lidl Deluxe. Pretty straightforward, nu contine decat orez si legume deshidratate, adica nu e vreun junk. L-am perpelit pe orez in niste ulei de masline, l-am stins cu supa (se putea si cu vin), l-am lasat sa se umfle ceva, dar nu de tot, si l-am transferat cu lingura in niste ardei umflati, rosii, pe care ii perpelisem oleaca in tigaie in prealabil, mai pe toate partile, asa. In centrul fiecarui umflat de-asta am infiletat cate un vrej de sparanghel congelat. Am pus capacel de ardei si am umplut pana la jumatate cratita cu un amestec de suc de rosii, apa, piper din belsug si niscai frunzulite de menta. Am dat ardeii la cuptor, sa fiarba mocnit, cu capac si la foc molcom, vreo 40′. Mirosea senzational in casa, serios!

Anyways, i-am pus frumos la pachet si acum ma duc sa-i mananc. Sunt un exemplu de pioshenie, caci mi-am lasat acasa curcanul pe care il mermelisem in tigaie special, in scop de a-i insoti pe grasi. Pofta buna si stati ca imediat vine PS-ul.

PS: Alergati, dar nu in cercuri. Iesiti din zona de confort, dar vedeti sa merite. Spuneti da, dar si nu.

Nu esti runner daca alergi, esti runner daca vrei sa alergi. Esti runner inainte de a fi alergat prima oara. Esti runner daca simti brusc si necontrolat o nevoie sa pui un picior in fata celuilalt. Daca simti ca-ti lipseste, inainte sa stii macar cum e. Te-ai nascut pentru asta. Mai devreme sau mai tarziu, descoperirea ca poti te va umple.  

Am descoperit sportul la varsta de 30 de ani. Nu e o exagerare. Inainte de asta, nu facusem nici macar un pic de sport, nici macar o vreme, nici macar o data. Prin scoala trecusem cu scutiri. Eram o leguma. O leguma binecuvantata genetic cu un corp capabil sa-si ascunda binisor natura sedentara. Nush din ce motiv, posibil dintr-un simt al datoriei fata de propria persoana, mi-am facut, in anul de gratie 2010, abonament la o sala. Prima oara cand m-am urcat pe banda, am crezut ca o sa mor. Am mers vreo 20 de minute la viteza 5 (km/h). Mi s-a parut epuizant. “De alergat nici nu se pune problema”, mi-am zis eu cu jale si din rarunchi asa. Nu mai stiu cat a durat aventura cu sala. Nu mult, anyway. Ca am ramas insarcinata, m-am facut porcozitate si am abandonat orice tentativa de miscare. Oricum, ceva progrese facusem, ajunsesem sa merg, tot cu 5 la ora, vreo 45 de minute. Ceea ce pentru mine era wunderschön si nesperat. Credeam ca asta e. Credeam sincer ca nu pot mai mult. Imi amintesc si acum ca a venit la un moment dat un pachetel de muschi langa banda mea si mi-a zis a dojana ca e frectie ce fac. Ca ar trebui sa-mi creasca pulsul la mai mult de 98. Ca ce e menajul asta. L-am pizduit in gand bine de tot si mi-am vazut de mersul meu agale.

In primul an dupa ce-am nascut, n-am facut nicio branza sportiva. Eram muci. Epuizata. Lovita in plin de experienta maternitatii si lauza la creier. In fine, ca la vin, n-a fost un an bun. In 2012, cand m-am intors la munca, mi-am refacut si abonamentul la sala. M-am dus mai mult nu decat da si dupa vreo doua luni de inactivitate platita scump, m-am lasat. Nu era momentul.

Here comes 2013, despre care ma hazardez sa spun, uitandu-ma si in jurul meu, ca-i un an bun pentru getting your personal shit together. Si nush cum, nu stiu de unde, ma apuca cheful ala mare. Imi fac din nou abonament la sala, cu un simt al prapadului imperativ, trebuia sa-l am, ma intelegeti, atunci atunci. Tin minte perfect ca pe 4 martie m-am dus, iarasi, prima oara. Tin minte data asta pentru ca pe 4 martie am alergat pentru prima oara pe banda. Mergeam in legea mea, dupa cum eram obisnuita, cu un lejer 5.5 la ora. Si asa, all of sudden, nush ce mi-a venit, dar am intins mana spre ecranul benzii si, automat, fara sa ma gandesc, am crescut viteza la 7.5 si-am simtit ca mi-o iau picioarele inainte. Before I knew it, alergam. N-a durat mult. Dupa doua minute eram praf. Dar traiam acest first al vietii mele cu un excitement demn de primul sarut. Si tot ce a urmat dupa asta a fost dintr-o pornire nestavilita de a replica senzatia aia.

Evident, ca toti alergatorii puberi la minte, am facut o suma intreaga de greseli, din dorinta, probabil, de a ajunge undeva, si repede. M-am ambitionat sa ma duc aproape zilnic la sala. Azi am alergat doua minute, maine 10, poimaine 20. Raspoimaine… si inca o luna dupa aia, m-au napadit durerile crunte de picioare. Am devenit brusc constienta de cvadricepsii omului, stiti, muschii aia de la genunchi in sus. Ma frecam in fiecare seara cu geluri, luam antiinflamatoare pe gura si imi plangeam sub paturica soarta de alergatoare ratata.

Nu m-am lasat. Am citit una alta si m-am intors in sala cu coada intr dureroasele mele picioare. M-am apucat de intervale. Un minut alergam la viteza mare, un minut mergeam. Rinse and repeat, de 1450 de ori. Am inceput sa calaresc si aparatele diavolului alea, like stepper, cross trainer si o nenorocire de imita mersul pe schiuri. N-a fost prea placut at first, recunosc. Asa am realizat ca motivul picioarelor dureroase era fix o acuta lipsa de masa musculara care sa sustina tabloul “elefant zglobiu pe banda”. O luna mai tarziu (si overall, la doua luni de cand merg aproape zilnic la sala), alerg deja 3km fara pauza si fara dureri. Ceea ce, I know, nu e mult. Dar pentru mine este f-ing huge! Este un pariu castigat cu my former couch potato self si o sursa zilnica de euforie. It’s like getting high, but better:)) Putine lucruri m-au inspirat vreodata mai mult. Cand nu alerg, ma gandesc ca abia astept sa alerg. Cand alerg, ma simt una cu mine. O versiune upgradata a mea. Cumva, simt ca trebuie musai sa-i molipsesc si pe altii sa incerce treaba asta, asa cum, la randul meu, am luat bug-ul de la my best friend Boo (care descopera toate lucrurile cool din viata cu ani intregi inaintea mea, coz she’s uber like that <3). Credeti-ma ca daca eu pot… well… impossible is nothing! Pe 19 mai alerg la cursa populara (3.8 km) din cadrul maratonului Petrom de la Bucuresti si daca mi-ar fi zis cineva treaba asta acum un an, i-as fi zis ca-i dus cu nervii capului. No… really!

Morala acestui post lung, a carui singura legatura cu mancarea este ca, well, alergatul e brain food, e ca puteti. Puteti sa alergati. Si odata ce veti descoperi lucrul asta, nimic nu va mai fi la fel. Empowermentul, senzatia aia profund fizica, puterea mintii asupra corpului, capul limpede, pulsul halucinant, fericirea aia simpla, animalica, instinctiva, hormonala… nu se compara cu absolut nimic. Ok, fie, se compara, but still, nimic nu livreaza toate astea so goddam fast and furious ca alergatul. Sounds like bull shit, dar daca ma stiti, stiti ca I don’t do bull shit. Trust me on this. Incepeti, astazi, Nike style. Just do it. And keep on doing it!

PS: Run, Forest, Run!