Despre iaurturile Olympus am scris pentru prima oară în iulie 2011 (adică acum cinci ani!). Un exercițiu de supraviețuire, practic, deoarece pe atunci aveam zero viață, o colegă de cameră cam mică și cam ciufută (Iepu’ Naie la 3 luni) și foarte puțin timp în care să mă preocup despre de-ale gurii. După cum și un istoric de 32 de ani de nemâncat iaurt. Hell, și acum îmi amintesc iaurtul de pe vremea lui Ceaușescu, ăla la borcan de sticlă cu capac de staniol, mai știți? Gust acrit, consistență dezlegată, numai (și numai) bun de pus pe arsuri solare… ring a bell? Ei, în acest context profund traumatic (a se nota că nu mai băusem o cafea cu cofeină de niște luni bune, asta și atât e traumă destul), mi s-a arătat într-o zi pe raftul supermarketului unde mă duceam cu satisfacție de vizitator muzeu niște iaurt care promitea mult, fin și necocoloș. A fost un veritabil coup de foudre și așa a rămas pentru următorii cinci ani.

Ei, azi vă arăt niște mixuri reci cu iaurt grecesc, pentru că da, s-au schimbat multe în ultimii cinci ani, nu însă și zero-motivația mea de a aprinde aragazul în luna lui cuptor.

MIXUL 1, DE MIC DEJUN: PEPENE GALBEN CU IAURT, FRUCTE CONFIATE ȘI SEMINȚE 

Best in slot – iaurtul grecesc cu 10% grăsime, pahar mic. Jumătate de pepene galben se umple cu iaurt, în acest mod simplu scutind o farfurie. Pe deasupra presărăm semințe de dovleac și niscai fructe confiate (eu am folosit un mix cu nuci de macadamia, papaya și alte exotisme). O frunză de mentă pentru impresia artistică și ta-da, mic dejun rapid și delicios, cu proteine pentru sațietate, antioxidanți pentru moral, fresh carbs pentru energie. Plus mai puține vase la spălat. Perfecțiune!

MIXUL 2, DRESSING/SNACK: SOS VERDE DE IAURT

Best in slot – iaurtul grecesc cu 2% grăsime, pahar mare sau două mici. Ținta noastră e un sos verde care să poată fi păstrat la frigider timp de câteva zile. De folosit ca dressing pentru o salată fresh sau ca dip pentru o gustare de legume. Treaba e simplă – amestecăm la blender iaurtul cu o lingură de ulei de măsline extravirgin, frunze de mentă, busuioc și pătrunjel, câteva fire de ceapă verde, tocate fin cu cozi cu tot, zeamă de lime după gust, sare și piper. Totul la borcan, borcanul la frigider, vrem ca sosul să fie rece rece atunci când avem nevoie de el. În combinație cu bețe de legume, le scoate ochii în evidență. Proaspăt și verde, caniculă food.

MIXUL 3, DE CINĂ: PARFAIT DE IAURT CU AVOCADO, BUSUIOC ȘI SFECLĂ ROȘIE

Pentru rețeta asta puteți alege orice grecesc vă place, eu am mers tot pe 10% pentru că e mai consistent și până la urmă o cină nu e o gustare, iar un iaurt mic nu e o cină (încerc să le explic asta și clienților mei de food coaching extra zeloși, nu, 150g de iaurt nu e destul pentru o masa principală!) Facem așa: într-un bol răsturnăm conținutul paharului de iaurt și îi potrivim gustul cu sare. Adaugăm un avocado bine copt, tăiat cuburi și stropit cu zeamă de lămâie, garnisim cu sfeclă roșie coaptă, o lingură de semințe crude, sare, piper și câteva frunze de busuioc proaspăt. Un strop de tabasco, unul de ulei de măsline, lămâie după gust și gata-i cina. Pentru un efect răcoritor avansat, a se răci bine înainte de servire.

Eu vara asta nu ajung în Grecia, dar mă gândesc că poate ajungeți voi 🙂 Olympus are o joacă pe site-ul www.iaurtgrecesc.ro,  un fel de spin the bottle așa, învârți lingurița și te poți trezi pe o insulă (mie mi-a picat Cos). Musai să păstrați bonul fiscal la fiecare achiziție, fără el nu puteți intra în tragerea la sorți.

În rest, frâu liber la combinații, vara e abia la jumătate 🙂

Când au aflat că plec în vacanță în Grecia, oamenii de la Olympus Dairy mi-au aruncat-o la plasă. Cică să vin eu înapoi (de n-aș mai fi venit!) și să vă povestesc ce e aia, pentru mine, experiență autentic grecească. Nu-mi propun neapărat să vă fac poftă de Grecia. Doar vreau să împărtășesc. Dacă din schimbul ăsta de energie rămâneți totuși cu o băluță în colțul gurii, mergeți pe fir până la finalul postării și aflați cum puteți ajunge în Grecia mâncând iaurt grecesc Olympus. 

_

Grecia și eu ne-am cunoscut în 2006. Eu aveam 27 de ani neîmpliniți, ea avea circa… 3206!? A fost dragoste la prima vedere. Mă trimisese compania pentru care lucram într-un trainig la Atena și primul lucru pe care mi-l amintesc e valul de căldură lipicioasă care m-a pocnit frontal când m-am dat jos din taxi în fața hotelului. Ai zice că ăsta e un lucru rău, dar mie îmi place căldura lipicioasă, pentru că înseamnă, dincolo de orice sămânță de îndoială, că e vară. Și eu iubesc vara, ce să vezi. Îmi mai amintesc că târam absentă pe trotuar cel-mai-mare-troller-care-a-fost-vreodată când cu colțul ochiului am văzut o pată portocalie. Am întors capul și vârful meu de nas s-a lipit de o micro-portocală. Și atunci m-am gândit pentru prima oară că mi-ar plăcea să trăiesc în țara în care portocalele, și deci nu dudele mozoloitoare – bale mov pe parbriz, sunt decorul firesc. Altfel, mi s-a părut Atena fucking huge! O metropolă amestecată, cu miros discret de flori de leandru, mare sărată și gunoi. Nimic nu m-a deranjat. Mi-am dorit să nu mai plec.

Am plecat cu juma de inimă, pe cealaltă lăsând-o înfiptă într-un gard înfășurat pe teatrul în care se juca în nocturnă o tragedie. Într-o limbă pe care nu o știam, dar mi-era așa de familiara că am simțit numaidecât cum îmi țâșnesc din ochi lacrimi de emoție.

Adevărul e că ajutat la desprinderea mea mai facilă de Atena și faptul că făcusem o toxiinfecție alimentară de la sandvișul cu somon, același în fiecare zi, pe care mi-l serviseră ăia la training timp de cinci zile consecutiv. Nici azi nu pot să mănânc somon afumat din cauza asta.

Trei ani au trecut până să ne mai vedem eu și ea. Între timp descoperisem Londra și mi se părea că nu mai vreau să merg nicăieri altudeva, niciodată. În vara lui 2009, instigați de niște prieteni care știau rostul Greciei insulare, ne-am hotărât să ne petrecem luna de miere într-o insulă din Cyclade care nu era nici Mykonos, nici Santorini. Era Paros. Și era departe cu fras, doua zile cu mașina și barca, via Salonic. Salonic. OMG, Salonic. Cât de mult frumos e în Salonic? Suficient de frumos încât să mă sucesc ca o parașută continentală. Brusc nu mai voiam să mă mut la Atena, voiam să mă detașez de tot temporar în orașul în care toate străzile duc la mare. Nu o să vă zic cum mi-a plăcut în Paros în 2009. O să vă zic doar că timp de șase ani am tot visat umed despre cum o să mă întorc acolo. Și că anul ăsta am făcut-o, în sfârșit, cu amintirile erecte și peste măsură de gonflate. Drept care și cu groaza că ceea ce aveam să găsesc acolo ar fi putut să-mi înșele așteptările onirice recurente din ultimii șase (6) ani. Ceea ce am găsit acolo a fost asta:

În zilele care vin o să vă povestesc tot soiul de tehnicalități despre Paros, care e treaba, cum ajungi, unde stai, ce mănânci, cam CÂT de awesome e, de-astea. Dar acum aș vrea să închideți ochii și să vă imaginați în degrade toate nuanțele de albastru știute vreodată. Imaginați-va apoi că întinderea asta albastră se mișcă. Are o viață a ei, mii de spume albe hipnotice în care, dacă te uiți suficient de mult timp, îți vezi propria viața desfășurată pe fast forward, până când ajungi la capătul ei știut și atunci poți să pui pauză. Poți atunci să nu te mai gândești la nimic. Poți doar să simți. Stropi microscopici de apă, pulverizați în fața ta ce ține contră vântului. Sare pe buze. Pe tine cu sare pe buze. Pe tine și pe ale tale. Incandescența, afară, dar mai ales înăuntru.

Asta e Grecia pentru mine. O stare. De bine. De tot binele pământului. De aia m-am întors. De-aia o iubesc. Grecia e țara pe care o SIMT, desăvârșită în fel și chip. Nu zic, autentica experiență grecească o avea și în cazul meu ceva de-a face cu marea, cu mâncarea, cu briza, cu oamenii, cu casele lor albe cu oblon albastru și acoperiș fuchsia, cu porturi și bărci, cu plajele păzite de munți mici, cu nisipul lor marmorat sau vulcanic, cu liniște ziua și haos noaptea, cu muiat pielicica în apă strălucitoare sub Calea Lactee, cu excese de tot soiul urmate de zăcut decadent, cu lipsa grijii de mâine și așa mai foarte departe. Dar cel mai mult și cel mai mult are de-a face cu mine. Grecia e locul sub cer în care mă simt pe mine, cel mai bine.

_

Olympus aduce mai  aproape țara  de origine a  iaurtului  grecesc,  prin  promoția  care  se desfășoară până pe data de 30 iulie 2015. Dacă mâncați iaurt grecesc Olympus, e simplu. Intrați pe http://promotie.olympusdairy.ro faceți acolo niște înregistrare și poate bunghiți o vacanță de vis  în Grecia  tradițională.  

Regulamentul  complet  al  campaniei e aici: www.olympusdairy.ro, dar și pe pagina oficială de Facebook Olympus IaurtGrecesc: https://www.facebook.com/OlympusIaurtGrecesc. Eu m-aș mai duce odată anul ăsta, ce să zic… 🙂 Baftă!

Cat de tare ar fi sa avem tot timpul timp. Sa ne incapa intr-o zi detoatedetoate. Gatit dimineata, la pranz si seara, conform, desigur, tuturor celor op’spe mii de principii despre nutritie si “impecabilitate” alimentara care se bat cap in cap, mers la sala de cinci ori pe saptamana, cate degete la o mana, atatea hobby-uri  executate cu succes.  Plus un job care sa puna pe masa banii pentru mancare, sala si hobby-uri.  Plus o familie, un catel, un purcel (caci work it, baby, balance it, baby:p) Ne-ar trebui, vorba lui Marian Nistor, 1000 de ani sa recladim…

In fata atator lucruri cu care trebuie, nu-i asa, trebuie sa jonglam in fiecare zi, maimultcaperfectiunea isi arata maimultcaoribila ei fata si devine maimultcatentant sa aluneci ca Alice in tara minunilor imposibile, in care ti se pare ca ori le faci pe toate, ori mai bine nu mai faci nimic, stiti? Adica, frate, ori mananc paine de casa framantata de mana mea, cu maia crescuta si ingrijita de mine ca pe sfintele moaste, ori, daca nu sunt in stare sa maia, mai iau mai bine o merdenea de la metrou. Ori ma duc la sala in fiecare zi, ori, mai bine, nu ma mai duc deloc. Ori ma apuc de parasutism si in timp ce zbor in cap spre planeta Pamant, cos SI un goblen, ori mai bine imi bag picioarele si decid ca viata mea nu acomodeaza hobby-uri, coz it’s complicated asa. Si nu am TIMP. Nu am timp sa fac totul perfect, asa ca mai bine fac totul pe dos. Sounds familiar?

Ei, pe umflatul asta de balon, al perfectiunii mereu tintite, niciodata atinse, as vrea sa-l fasaim azi. Pentru ca adevarul e ca lucrul mare din lucruri mici se face. Si-s lucruri mici pe care le putem face incepand de marti (da, by the way, nu tre’sa asteptam lunea urmatoare:), care ne pot face viata mai buna, farfuria mai curata, pasul mai sprintar si sufletul mai plin. Eu o sa va vorbesc despre mancare, ca la parasutism si goblenuri nu ma pricep neam:))

_

Buna ziua, bine ati venit la prima dumneavoastra sesiune de food coaching, va rog, luati loc, insist. Ne aflam aici prin amabilitatea Olympus Romania, care a lansat noul Oly Bifidus iaurt de baut. Olympus si-a dorit ca mesajul despre acest nou produs, pozitionat ca o gustare nutritiva, sa ajunga la cat mai multi oameni interesati de ce baga in gura, dornici sa descopere si sa adopte alternative sanatoase la gustarile care vin cu mustrari de constiinta.

Despre noul Oly Bifidus iaurt de baut aflati ca vine in cinci variante: natural, cu prune, cu pere, cu fructe de padure si cu visine. Se face din lapte de cea mai inalta calitate, colectat de la fermele locale cu care Olympus, companie greceasca la origine, a ales sa colaboreze (sustenabilitate nu e doar o vorba in vant, oamenii astia chiar sustin producatorul local si vaca romaneasca – dupa cum am povestit in alte ocazii; mai nou, Olympus produce si gama bio, tot din lapte .ro). Mai zic asa: continutul caloric al iaurtului Oly Bifidus de baut variaza in jurul lui 86 de calorii la suta de grame, lucru care il face potrivit la fix pentru momentul ala cand ai lua o gustare, dar nu o masa. Se cheama Bifidus pentru ca, precum fratele lui mai putin lichid (stiti, celebrul Oly 2% verde, de care m-am indragostit prima oara si care a ramas, multa vreme, preferatul meu din intreg portofoliul Olympus), contine fermenti bifidus.

Eu i-am vazut clar si din prima beneficiul intr-un plan alimentar pentru o persoana foarte ocupata si mereu pe fuga. E ceva ce incape in poseta, se consuma elegant in timp ce urci scarile la metrou si nu necesita tacamuri:) Lucrul la care, in all honesty, nu ma asteptam (nefiind o consumatoare de iaurt cu fructe) e ca varietatile cu fructe sa fie ATAT de reusite. In urma unei degustari pofticioase de catre mine cu juriu mine, i-am dat coronita celui cu visine, dar asta e treaba subiectiva si o aduc in discutie doar ca sa va invit sa le incercati pe toate.

Ei, si ajungem si unde vrem sa ajungem. Puteti face asa: sa mergeti la magazin, sa va cumparati Oly bifidus de baut (ceea ce eu sper sa faceti, ca mi-e drag de Oly si sustin), sau sau sau sa va vedeti cu mine in Bucuresti, la o mica sesiune de food coaching breakfasty-brunchy, sa va povestesc care e toata jmecheria cu meal plan-urile astea, cum sa va faceti unul care sa vi se potriveasca voua si numai voua (pornind de la obiectivul vostru personal – fie ca e “sa slabesc”, “sa ma organizez mai bine”, “sa cheltuiesc mai putini bani pe mancare” sau all of the above), sa facem aplicatie practica si sa plecati acasa cu stiinta, cu un plan alimentar customizat pentru urmatoarea saptamana si cu o sacosa de iaurt Oly Bifidus de baut. Dupa cum stiti, eu concursuri nu fac lesne, dar in acest caz particular, sper ca ceea ce va ofer, platouasul asta cu mine,  cu Olympus, cu brunch simpatic si initiere in “stiinta” meal planningului, sa va incurajeze sa vreti. Si daca vreti, atunci sa-mi lasati voi un comment aici sau pe pagina de Facebook, ca sa va pot chema prin puterea lui random la acest gathering informal, dar, zic eu, de folos oricui. Avem cinci locuri. In comment, as vrea sa va rog sa-mi scrieti ce-ati mancat pana la ora asta:) C’est tout:) Facem asa?

Am emotii ma, o sa vreti sa ne vedem? Just say yes:)

Yours truly.

Nu stiu cum a fost pentru voi acest sacaitor jegos infam obositor 2013, dar pentru mine a fost anul in care… cum sa va explic, mergeam linistita pe drum si cand colo, ce sa vezi, o caruta cu transformari, care circula regulamentar, ma loveste frontal, de ma fac toata bucati numai asa, ca sa am ce aduna. Adica, atentie, 1. ma las de fumat, 2. ma apuc de alergat si 3. fac niste schimbari in farfuria familiei pe care cu un an in urma nu le-as fi suspectat. Paradoxal, asa ordinar si nezgarcit cu durerile cresterii, 2013 va ramane in istorie drept un an important in lunga, vesnica, muncita calatorie intru personal development. Lasandu-mi el un after taste de mandrie, ca uite, dom’le, imposibil nu e nimic (plus, bonus, sentimentul de paduche pe creasta vietii, but that’s a whole different story).

Asa. Revenind la oile vacile noastre, unul din proiectele mele de suflet pe 2013 e campania Romania traieste bio, a lui Olympus. Pe care Olympus l-am cunoscut via elogiu sincer fara implicatii pecuniare, m-am indragostit zaludeste de tot ce se intampla in jurul lui ca brand si mi-am pus tot osul la promovarea celui mai nou produs – iaurtul cel bio. Adica organic. Produs in Romania, din lapte de vaca romaneasca bio.

Poate gasiti ca dau prea mare importanta sosirii acestui produs in galantar, dar trebuie sa intelegeti ca nu-i doar despre iaurtul bio. Este despre coinkydink si cum a aparut el Olympus Bio pe piata fix in anul in care am vazut, mai evident decat oricand, un curent de schimbare pozitiva de stil de viata (cel mai probabil, ca reactie la adversitatile pe care viata ni le serveste din ce in ce mai des si mai aproape). Stiu o groaza de oameni care s-au scuturat de vicii si porcarii, care s-au luat de sport, tango sau terapie, care si-au epurat obiceiurile alimentare sinistre (ale tineretii valuri), care au crescut in pielea lor pana ce si-au iesit din ea si una peste alta, sunt acum, pe final de 2013, niste indivizi superiori in fel si chip.

Spre deosebire de curentul bio de acum cativa ani, care era asa, daca ma intrebati pe mine, cam de moft si cam de poza (adesea prea putin sustinut de alte life style choices ale omului), anul asta am vazut aceasta abordare sa-i zicem holistica. Prin care omul nu doar ca mananca iaurt bio, dar e in general un modest savant al alegerilor sale alimentare, mai calca si pe la sala, prioritizeaza sufletul si manifesta o intelegere superioara a nevoilor sale fizice si psihice. In acest mod simplu, treaba cu Romania traieste bio capata un sens mai larg decat ce a vrut sa spuna poetul. In 2014 (aflam pe surse) Olympus bio va, cum sa zic subtil, scapa de singuratate. Stay tuned for more, bai Romania, si keep up the good work din 2013. In care ti-ai pus in cap poalele bio si ai inteles mai vanjos ca suntem suma alegerilor noastre, alimentare sau de alt soi.

https://www.facebook.com/OlympusDairy * http://www.olympusdairy.ro/

Foto: Stephen Band

– Ce faci, fata?
– Mu-bine. Tocmai am iesit de la masaj. Tu?
– Bai, si pe mine ma maseaza unii, asta asa, off record. Auzi, m-au trimis astia sa-ti iau interviu. Te bagi?
– Mu bag, na.
– No ashe! Vezi ca pornesc reportofonul, no more monkey business, k? [Fara afaceri cu maimutze, bine?]
– Mu-bine, fie. Dar tre’ sa-ti zic… You can be such a cow sometimes:p [Poti fi atat de vaca uneori]
– Back at you:p [Inapoi la tine]

Stimata doamna vaca bio, ma bucur ca sunteti astazi alaturi de noi intr-un numar atat de mare. V-as intreba, cum ar veni: dar tu ce mananci?
– Draga Izipizi, afla despre mine ca sunt la cura. Cura de iarba. Pasc de nu se poate. Ei nu, nu tot timpul anului, dar macar cat e pasunea vernil. Si sa mai stii tu ca si cerealele pe care le mananc atunci cand nu mananc iarba sunt tot bio.

Deci sa ne intelegem: iarba > cereale?
– Afirmativ si elementar. Pentru ca ma hranesc (si) cu iarba, laptele meu e mai bogat in omega 3, vitamina E, beta caroten si acid linoleic conjugat. Acesta din urma fiind un soi de grasime buna si de treaba, cu ditamai lista de health credentials (cica reduce inflamatia, procentul de grasime din corp, riscul de boala cardiovasculara s.a.m.d).

Acum chiar te dai mare!
– Ba deloc. Ca daca m-as da, ti-as spune si ca cercetarorii britanici olandezi au demonstrat ca exista o incidenta semnificativ mai mica a alergiilor si eczemelor in randul copiiilor ce au consumat exclusiv lactate organice, din, practic, burta mamei si pana la varsta de doi ani. Si ca linoleumul asta ar fi, in principal, “de vina” pentru asta.

Holy cow!
– Yep, that’s me! Ah, da, si vezi ca un lapte de vaca organic cu acte in regula nu are voie sa fie contaminat cu pesticide, hormoni si antibiotice.

Pai si tu ce faci daca te imbolnavesti?
– Pai mai intai ma trateaza cu bomboane cu zahar (homeopate le zice), iar daca nu merge si nu merge fara antibiotic, atunci laptele meu nu e nicicum folosit, pe toata durata tratamentului.

Ma, ce sa zic, suna al naibii de bine. Nu inteleg de ce nu sunteti toate niste vaci bio!
– Eh, nu-ti bate capul tau mic si dragutz cu asta. Tu… doar cauta-ma in magazine. Face-ti-as cu ochiul de pe ambalajul de iaurt. Gata, nap time. Va pupa vaca!

[…]

Acesta este, desigur, un interviu fictiv. Mai intai de toate, pentru ca I don’t speak moo-Cow, iar apoi, pentru ca n-am reusit, dom’le, sa cunosc nicio vaca bio in excursia mea de acum cateva luni la fabrica Olympus, desi mi-as fi dorit. Informatia din el e insa cat se poate de pe bune. Cand am fost acum cateva luni la workshopul cu iaurt, mame si copii, o doamna doctor prezenta in situatie ne-a explicat, cum s-a priceput dansa mai bine, ca din ce in ce mai multi copii cu varste mici manifesta alergie la proteina laptelui de vaca. Cum ajuta lactatele bio la preintampinarea trebii asteia, n-am prea inteles atunci. Dar azi, citind despre studiul olandezilor alora care au urmarit, pare-se, 2.834 de gravide pana cand copiii dumnealor au implinit doi ani, am inteles mai bine. Acu’ na, e too late for me, Iepu e spurcata la lactate non bio si asa va ramane:)) Nu-i capat de tara, n-are alergie, n-are nici eczeme si, chiar de-ar avea, n-am de unde sa-i iau lapte de vaca bio si eventual si raw. Dar iaurt bio pot sa-i iau. Iaurt bio, din lapte romanesc bio, de la vaca bio. Olympus Bio.

Cand zic “povesti de la fabrica de lapte”, am in cap numai brandul ce nu va fi numit, Voldemort style, nici in gluma. Adica na, altii sunt specialistii in plimbat lumea pe la fabrica, sa vada si sa zica mai departe ca e curat si frumos (nu zic ca n-o fi). De asta, in ciuda iubirii ce le-o port astora de la Olympus (group hug!), am ezitat vreme lunga sa ma duc la Hălchiu sa le vizitez “uzina” [de-asta, si pentru ca am inteles ca nu sunt vacute:))] Ei, dar deoarece in septembrie am executat vacanta noastra romaneasca partea a paishpea (ah, si despre asta tre’ sa vorbim!), ce includea, cum altfel?!, si niste Brasov, am zis: frate, fie ce-o fi, io ma duc. Daca iese de-o poveste, bine. Daca nu… oh well… no one has to know. I’ll be quick, tzaca si paca, intru, ma plictisesc nitel si ies. No harm done.  Si… m-am dus.

où sont les Moo
Am ajuns intr-o luni dimineata la fabrica Olympus, dupa ce in prealabil ma ratacisem romantic cu sotzu prin Hălchiu, strasnica asezare! (turns out ca nu trebuia sa intram in localitate, fabrica e mai hârles asa). Era frig al naibii si noi eram cam dezbracati, ce sa-i faci, ca omu’ in vacanta la munte. In mijlocul campului, unde colonizasera grecii situatia, batea un vant rece de te taia de la mijloc. Asa ca multumim, tanti de la poarta, ca nu ne-ati retinut mai mult decat prevede protocolul la, say, Pentagon, fetzele noastre “asteptate” inspirandu-va suficienta incredere incat sa ne lasati a intra pe baza de buletin only, si fara verificari la Interpol:)) Da ma, fabrica de lapte nu e asa, un loc unde intra orishicine, deci ce noroc, m-am gandit eu, ca am intrat.

Bun. Si de cum am intrat, mi s-a parut o cana cu ceai cald de tei cu miere. Fata de la front desk m-a intrebat, de dupa niste ochi vioi de veverita-cu-ghinda-la-ea, de la ce firma sa spuna ca sunt. “Nicio firma”, am baiguit stingher, ca mi s-a parut ciudat sa zic ca-s de la Easy Peasy Incorporated, pana la urma, nu eram acolo in nicio calitate oficiala, ci doar in aceea de Curious George. M-am suit cu bashchetii pe presul branduit de la intrare si mi-am facut o poza de hillbilly ranjit, fiind precisa ca in interior nu or sa ma lase sa pozez. I was right. Si oricum, dupa ce ne-a preluat Ionut si ne-a imbracat, ca un tata grijuliu, in niste “sarici” si “capishoane” albe, de unica folosinta,  nu mai era nicio posibilitate in iad sa ma pozeze cineva. Srsly dude, m-am vazut intr-un geam si numaidecat am facut o buba pe retina, asa de dubios aratam.

Cum care Ionut? Ionut ma. Ionut-no-last-name-necessary. Companionul nostru de-a lungul intregii vizite, care asa frumos ne-a povestit despre toate, ca m-am emotionat groaznic. Pe bune, o sa vedeti, aparent, chiar si fabricile foarte, dar foarte automatizate, au un suflet si niste infinite capacitati de a-ti face pielea gaina.

Nu, nu sunt vaci la fabrica de lapte. Ceea ce este, desigur, logic, doar ca eu mi-as fi dorit sa fie. Mi-as fi dorit sa le mangai pe bot si sa le multumesc pentru tot ce fac pentru noi. Instead, a trebuit sa ma multumesc cu o cisterna, care tocmai parcase cand am ajuns noi. Noi care, pe parcursul vizitei, am urmat cumva traseul laptelui. Adica intai ne-am insinuat in camera de colectare, unde vin tancurile cu lapte colectat de la fermele agreate. Care lapte e testat si la ferma de unde provine, dar si la fabrica. Asa.

Odata plecat laptele din containerul initial, cisterna se spala. Se spala de catre o… camera intreaga (si imensa, mi s-a parut mie), de instalatii de spalat. Daca ma gandesc bine, pentru fiecare incapere in care se mermelesc lactatele astea, exista cel putin inca una cu statii de cleaning in place. Nu, deci nu va pot descrie in cuvinte ce ikebana de tevi si containere e acolo si in ce hal de aseptic se pune problema.

Laptele din cisterne se “vireaza” in niste sticle, decat ca-s niste sticle de 30.000 de litri, asa, cam cat un bloc cu doua etaje. In orataniile astea incepe procesul de pasteurizare, intr-o parte e lapte de consum, in alta e UHT. Cam asa. Ce mi s-a parut mie amuzant (deh, bucurii de om simplu), e ca ambalajele pentru lapte (fie ele cutii sau peturi), nu exista pana in momentul efectiv al ambalarii. Adica sticlele de pastic sunt un soi de eprubete care se termoformeaza pe loc, iar cutiile sunt un sul gigantic de carton. Foarte interesant:)) La linia de imbuteliere lapte e cam singuratate, adica nu sunt, cum credeam eu, 10.000 de muncitori care stau si pun dop la sticle. Totul se face automat. Si vazuta de sus, de pe pasarela, camera asta arata asa, ca un fel de macheta de circuit de formula 1.

Asa. Mai e camera cu microbi. Mwahahhahaha. Kidding, nici urma de microb, doar culturi ma, culturi de iaurt pastrate la temperatura la care ingheata iadul si introduse in lapte ca sa rezulte, si anume, iaurt. IAURTUL MEU IUBIT, da da da! Tot aici se produce si cel mai mic copil al portofoliului Olympus, iaurtul bio. Doar ca, desigur, e singur pe circuitul sau, nu deavalma, dimpreuna cu iaurtul ala care nu e bio.

Mai e camera cu branza, unde nume-de-indian-Ochi-de-Soim a identificat imediat un anume ambalaj de marca proprie unui magazin, despre care branza chiar zisese Soim ca “ba, e buna rau branza asta!”. Numa’ ca sa realizeze cu aceasta ocazie ca normal ca-i buna, daca o face tot Olympus. Doh!;) In camera cu branza (ma rog, camerele, adica na, halele), miroase a branza si sunt oameni. Si exista linie de-aia pe care vin bucatile de branza taiata gata, de-ti vine sa te asezi tunel gastric, cu gura cascata la cap de traseu. Vorba aia: “Ce vrei sa te faci cand te faci mare?” “Feliator de branza, maria ta!”.

Ah, asa, anecdotic, vreau sa mai zic ceva. Stiti vorbele alea de circula ca pojarul, zicand ele ca pe fundul unei cutii de lapte e o cifra care arata de cate ori a fost intors din magazin si repasteurizat/recirculat? Ei bine, eu sunt dispusa sa-mi bag mana si-un picior in foc ca n-are cum fi asa. Nu i-as fi suspectat oricum pe Olympus de astfel de practici, dar cand am vazut cum arata o fabrica de lapte, am realizat sa faci asta e fix o epopee a ineficientei. Adica hai sa vedem: deci laptele se strica pe raft (stoc, by the way, asumat de magazin, deci vandut, pa, la revedere). Magazinul il returneaza ambalat la fabrica (fiind foarte draguta, fabrica primeste returul, chiar daca ea vinde, practic, pe comanda data de magazin). Ei, si pe urma, undeva in curtea din dos (ca in alta parte nu ar fi loc), niste tantici si niste neni varsa rand pe rand continutul fiecarui tetrapak intr-o cisterna mare, pana cand ajung la niste tone. Dupa care cisterna se face ca pleaca si intra pe poarta din fata. Aaaa…?! N-are cum sa fie asa ma, sa fim seriosi, e mai ieftin sa arunci expiraciunile decat sa treci prin tot procesul asta. Legenda urbana, zic. Poate sa se intample cu producatori mai mici, sau nush, chiar nu imi imaginez cu ar putea functiona.

Asaaaa. Deci cam asta e fabrica, la pe scurt. Si sa vedeti chestie: oricat de marete ar fi sculele, oricat de desteapta investitia grecilor, oricat de bine ar fi totul, oricat de frumos, curat si mega tehnologizat, oricat de spectaculos si ce mai vreti voi, pe mine cel mai mult din toata vizita asta m-a impresionat Ionut. Nu stiu daca orice fabrica are un Ionut al ei (daca n-are, vorba aia, sa-si cumpere), dar Olympus e o fabrica vie ma, datorita lui si altora ca el. Cand ne-a povestit omu’ asta despre ziua in care au dat drumul la prima sarja de iaurt, mi-a venit sa plang, jur! Si m-am gandit atunci ca noi, astia care muncim nu la fabrica, ci la open space, iar cand ajungem seara acasa si ne intreaba dragii nostri ce am facut azi, ne aflam in reala dificultate, ei da, noi n-avem decat a fi gelosi pe Ionut. Pentru ca el are ce raspunde. “Azi am facut 16.000 de litri de lapte UHT”, de exemplu.

Cand entuziasmul asta de om cu purpose se propaga de la za big boss al operatiunii pana la portarul fabricii, nu este, pentru mine, absolut nicio mirare ca Olympus e marca de lactate preferata de din ce in ce mai multi cetateni. Ca-s curati. Curati in fabrica, curati in suflet si curati in comunicare. Speaking of which, tocmai si-au relansat site-ul, http://www.olympusdairy.ro. Give it a click, give it a high five, up top si ce mai vreti voi:) Si fiti pe pace (nu ca nu erati), burtile noastre sunt pe maini bune;)

“Si… putem sa va punem intrebari incomode?”, am zis eu ranjind fasolele la doamna doctor Alina Condoiu, medic pediatru rezident la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucuresti si consultant nutritie pediatrica. “Freca-mi-as mainile de bucurie, in sfarsit voi avea raspunsurile la tot ce ma roade!” am continuat in sinea mea. Adica na, “Este iaurtul 0% moartea?”, “De ce nu se pun de acord colegii dvs. de breasla cand e vorba de diversificarea sugarului?”, “Nu-i asa ca natural nu e tot aia cu bio?”,  “Ce se intampla cu laptele bio colectat si ramas nefolosit intr-o zi?” Si, desigur, preferata mea, de la o cititoare a blogului venita, “Auziti, e bio pe bune?”

Contextul intalnirii lui Olympus Bio cu niste mamici fabulos de informate (si slabe, si misto, si foarte destepte, si unice in felul lor!) nefiind, am considerat noi, destul de dificil pentru bietii reprezentanti ai produsului biologic, ne-am adus, care cum a putut, si produsul de conceptie. Ca sa fie treaba treaba. In teorie, kinderii aveau sa se joace frumos la etajul unu de la Ambasador Play, iar la doi aveam noi sa ne bem tihnit cafeaua si suculetul de portocale Olympus la sticla, in timp ce vorbitorul avea sa… vorbeasca. Teoretic, am zis. Ca practic, din 5 in 5, cate un omulete baga un “mmmaaaammmaaaaaaaaa!”, iar mama cu musca pe caciula zbura prin cadru cu pleata in vant si un incert “Asta cred ca e al meu!”. Daca aveti copii, stiti precis despre ce vorbesc:))

Asa. Si totusi. In ciuda intemperiilor, am reusit sa ne intelegem. Oamenii ne-au primit cu caldura si transparenta. S-au lasat torturati de vocea colectiva a mamicilor si ne-au raspuns la toate intrebarile. Eu nu ma dusesem sa ma conving, ca, stiti prea bine, believer eram deja.  Ma dusesem insa ca sa innod niste ate ramase dezlegate, ceea ce, in mare masura, am reusit. Chiar daca sunt pretty sure ca am inportunat-o nitel de doamna doctor, mi scuzi, mi scuzi. Asa.

Ne-a vorbit intai Ilias Pliatsikas, director Olympus Romania. Care mi-a confirmat ce stiam: “natural” nu inseamna “bio”. Nu exista nicio reglementare in privinta uzului acestui cuvant. Poti sa scrii linistit pe ambalajul produsului tau ca e natural, nu te cauta nimeni sa te intrebe de sanatate. Daca nu stiati, si Cola e naturala, says so on za dop. Nu zic ca produsele marketate ca “natural” sau “cu ingrediente naturale” sunt evil toate, zic doar ca “naturalul” nu e neaparat garantia calitatii unui produs. Bio, in schimb, este. Fiindca bio inseamna… well, inseamna, intre altele, ca-ti vine organismul de certificare pe nepusa masa si zice: “Ia, baieti, ce-avem noi aici? Ooo, laptic bio, ziceti? Ia aratati-mi si mie documentele. Cum care documente? Carnetul de sanatate al vacii bio, facturile cu intrari hrana bio pentru vaca bio, analizele solului bio unde paste vaca bio…” Si asa mai departe. Nu e joaca. Si nici vrajeala. Olympus s-a certificat in Austria, avand, in plus, si recomandarea Bio Romania. Poarta, pe ambalaj, simbolurile acestor organisme. Nu pentru ca romanul s-a nascut bolnav de suspiciune, ci pentru ca asa e… natural. Si legal.

Ce misto e in Grecia, m-am gandit din nou cand il ascultam pe Ilias povestind despre ce e aia iaurt la ei. Deci la greci, se poate numi “iaurt” (textual pe eticheta) numai acel produs care contine EXCLUSIV lapte si fermenti selectionati de iaurt. Orice produs care are ceva in plus, nu se poate marketa ca “iaurt”. Se va numi “preparat de iaurt cu…”. Preparat de iaurt cu fructe, sau preparat de iaurt cu cereale, sau preparat de iaurt with lots of aditivi si niste zaharel (ok, pe asta l-am inventat eu, nu exista asa ceva, nuuu!). Asta e ceva foarte misto pentru consumator. Ca nu mai poa’ sa plece la cumparat iaurt si sa se intoarca acasa cu o sacosa de junk.

Ei, si, sa zic, ultimul lucru fain pe care l-am invatat de la Ilias este ca poti evalua calitatea unui iaurt uitandu-te la continutul lui de proteine. Un iaurt bon calite are multa proteina. Multa proteina inseamna mult lapte. De aia si sunt iaurturile Oly si Olympus asa de goddam creamy. Pentru ca se fac din lapte folosit fara zgarcenie. Un iaurt mai putin calitativ inlocuieste proteina cu altceva. Ca na, e scump sa faci iaurt cu proteinele la el. Ah, si pentru ca ziceam mai sus, in chip de trivia va zic ce mi-au zis si ei mie: daca din laptele bio colectat ramane ceva nefolosit intr-o zi, si inteleg ca ramane, el se foloseste la fabricarea celorlalte sortimente Oly/Olympus. Ca doar n-or sa arunce bunatate de lapte!

Pe scurt zic sa vorbim si de 0% ala. Nu-l aveam la inima inainte de intalnirea asta si nici acum nu pot sa zic ca il salut cu caldura cand il vad pe raft, insa mi s-a explicat ca procedeul de fabricare a lui 0% este practic o concentrare mai mare a laptelui din care rezulta el, dupa ce i s-a scos toata grasimea. De aia are si mai multe, ati ghicit, proteine. Ca sa ii dea structura. Nu e singura maniera in care poti produce un iaurt 0%. E maniera scumpa si cinstita. Exista si maniera simpla in care il ingrosi cu una si cu alta. Dar mi s-a spus si cred ca nu e cazul lui Olympus 0%. So, daca haliti asa ceva, knock yourself out.

Cu doamna doctor s-a frecat mult subiectul alimentatiei copiilor, de la cele mai fragede varste si pana mai incolo. Am trecut prin toate, uitand ca plecaseram de la iaurt. Am vorbit de lapte praf versus lapte de vaca (nu, nu insistati, nu va spun la ce concluzie am ajuns), despre cresterea incidentei alergiilor la proteina laptelul de vaca si cum alimentarea copilului cu lactate bio poate contracara tendinta asta, am vorbit si despre copii mofturosi, si despre preferinta copiilor pentru iaurturile cu textura mai “curgatoare”, cum e si Olympus Bio asta (vedeti ca nu e genul tzeapan cu care v-au obisnuit grecescul sau probioticul 2%). Deci am epuizat-o pe saraca femeie, noroc ca erau pe masa fructe de sezon si iaurturi, asa ca am mancat si am prins puteri si am luat-o de la capat.

Si apoi am plecat acasa. Pam pam.

Nu stiu daca Romania traieste bio, dar stiu precis ca nu e segment mai preocupat de ce mancam decat mamele de copii. Si asta le face deopotriva cel mai bun consumator de iaurt bio si cel mai exigent. Va reusi Olympus sa le satisfaca gusturile si nevoile? Vom afla, cu siguranta, in episodul urmator. Stay tuned!

Acum mai bine de juma de an, am fost supusa unui teasing monstruos. Se facea ca stateam la o masa cu niste oameni de-aia de vrei sa-i iei acasa, si fiecare povestea una alta. Si-apoi, un comesean mi-a aruncat-o la fileu, de mi-a stricat iremediabil linistea serii. Mie ca mie, dar sa vedeti lui in ce hal:)) Cica provocare: urmeaza sa lansam un produs nou, ceva fabulos, nu ghicesti ce, nu nu. Bai, dar nu va puteti imagina… n-am mai fost om din clipa aia. Da-i si speculeaza, linge portofoliul Olympus pe fata si pe dos, stoarce-ti creierii, gandeste-te la ceva din strafundurile ADN-ul brandului Olympus de la mama lui, mituieste-ti intuitia cu carnati grecesti de la Meze Taverna sa produca treburi… intuitive. E un alt iaurt cu fructe? E vreo mare branza? E lapte cu cacao? Sunt cutiute de-alea decadente cum are Olympus in Grecia, cu iaurt intr-o parte si miere intr-alta? E kefir? E unt? Doamne iarta-ma, asa am tinut-o toata seara. N-a fost chip sa extorchez informatia pretioasa de la oameni. Am plecat acasa caine ud, caci na, I hate dares, mai ales cand e destul de evident ca I’m not winning.

Ei, si cum stateam eu, miezul noptii bine trecut, motz cocotz in pat, cu ochii in tavan, deodata m-am ridicat in fund si cu un gest maret, de Mihai Viteazul pe cal, am zis: STIU! E IAURT BIO! Trecut-au lunile, iar eu… cum sa zic, nestramutata in convingere, eram cuminte in viata mea, imi vedeam de treaba si asteptam anuntul. Si nu zici ca de ieri e oficial?:D E el ma, el e, iaurtul Olympus bio, primul si singurul iaurt bio romanesc de pe piata. Ceea ce, in sine, mi se pare o super veste. Nu mai zic ce dans al bucuriei am facut cand mi s-a fost pusa in brate prima transa, caci, se stie, I love dares, mai ales cand e destul de evident ca I’m winning:))

Radem, glumim, dar acum pe serioaselea sa vorbim. E magic ca incep sa apara si la noi lactate bio made in Ro. Nu pentru ca e trendy-flendy sa mananci bio, ci pentru ca, mi se pare mie, e parte din aceeasi nevoie de schimbare pe care o resimtim din ce in ce mai multi si din ce in ce mai tare. Care nevoie zice ca daca nu facem ceva, o sa ne ingroape industria asta alimentara bolnava cu care am avut nesansa sa ne sincronizam. Un produs bio local, scos la un pret corect si ok (2 lei si ceva), care mai e si bun la gust, cu un continut echilibrat (proteine din belsug, 5g la suta, carbs in cantitate mai mica decat ce gasesti in iaurturile bio de import, fermentii cei corecti, no junk, lots of calciu si B12) zice, practic, “ne pasa de tine, mai Consumator mai”. Presupun ca Olympus Romania nu si-a propus sa se imbogateasca din gama asta si nici nu cred ca le-a fost usor sa gaseasca laptele cel bio, sa faca la un fel sa separe productia bio de cea non-bio, sau sa sparga cu produsul lor local rafturile bio dominate zdrobitor de marci internationale highly overpriced. Păsare, da, asta imi sugereaza mie toata intiativa. Sustinere pentru producatorul local de lapte bio si drag pentru consumator. In atare conditii, cum sa nu-i iubesc, ziceti voi, cum?

Din aceeasi sursa, a dragului, de data asta, dragul meu de ei, ma lipesc si eu de campania Olympus – Romania traieste bio. Care campanie suna asa, nitel bombastic, dar de fapt e code for “hai sa dezvoltam impreuna”. Hai sa ne pese mai tare de ce punem in gura. Hai sa sprijinim producatorul local care-si bate capul sa se certifice bio (daca v-a interesat subiectul, stiti precis ce pain in the behind e lucrul asta, vorbim de ani de zile de sol netratat cu nimic, de vaci care pasc iarba de pe solul ala, care cresc in libertate, netratate cu mizerii, antibiotice si hormoni, hranite numai si numai cu hrana certificata bio… etc.). Un “hai sa” frumos, din care sunt asa, cumva, happy and proud ca fac parte.

In urmatoarele luni vreau sa-mi aduc si eu “adusul”, sa ne cunoastem mai bine, eu si vaca bio, sa facem impreuna entuziasm, cu cuvintele noastre. Asta-i badge-ul campaniei si asta-s eu, felicitand din inima intreaga echipa care a lucrat la a pune pe piata produsul asta. Two thumbs up:)

http://www.olympusdairy.ro/

https://www.facebook.com/OlympusDairy

Anul trecut, Oly lansa sticla de lapte cu capac inscriptionat in Braille. Mi se parea, la vremea aia, o gaselnita. O campanie iscusita, cu mesaj frumos, din zona asocierilor care “dau bine”, dar fac si nitica treaba pe langa. De-atunci si pana acum, am inteles si apreciat mai bine efortul constant al echipei de PR in a mentine aceasta linie de CSR. Implicarea Olympus in sustinerea sportivilor paralimpici (demers in care, mind you, au fost si primul sponsor) m-a cam uns pe suflet, ce sa zic. Si ma bucur, asa, ca n-a fost doar o intamplare si ca uite, joia trecuta, am primit un mail de la dansii cu invitatia de a gazdui pe blog astazi, de Ziua Bastonului Alb, un interviu cu o persoana nevazatoare. In continuarea campaniei Light In The Dark, inceputa anul trecut cu scopul de a pompa in constiinta noastra niste awareness si niste empatie pentru persoanele cu dizabilitati de vedere. Evident, am vrut. Am rugat PR-ul sa ma ajute sa gasim o mama nevazatoare. Pentru ca in comunitatea de mame in care respir si traiesc 24-7, ne apuca uneori deznadejdea, vine greul si ne musca de fund, si, mi-am zis eu, fratzica, daca noua ne e greu cu doi ochi functionali, cam cat de greu tre’ sa-i fie unei mame care nu si-a vazut niciodata copilul. Asa am ajuns intr-un dialog cu Tania.

Tania are 34 de ani si este mama unei fetite de 4 ani. Este absolventa a Facultatii de Jurnalism. Nu a vazut niciodata. Sotul ei, Paul, are un rest de vedere. Cam asta stiam eu despre Tania vineri, cand m-am apucat sa pun pe hartie niste intrebari. As vrea sa va zic ca mi-a fost usor sa o intreb lucruri, ca mi-a venit firesc. Adevarul e ca mi-a fost, realmente, frica. Sa n-o jignesc cu ceva, sa nu o intreb chestiuni semi-retarde (fail!:)), sa nu-si dea seama ca I have no fucking clue despre cum tre’ sa te porti cu o persoana care nu vede (pentru ca, nu-i asa, nu te invata nimeni). Noroc ca m-au ajutat mamele mele dragi, impreuna am “produs” o lista cu intrebari, la care Tania ne-a raspuns cu bunavointa si din care am inteles niste lucruri. Dar despre asta, la coada interviului sa vorbim.

Cum e the dating game pentru o femeie nevazatoare? Cum ti-ai cunoscut jumatatea? Care e povestea voastra?:)
Pe Paul, jumatatea mea, il stiu de cand aveam 17 ani, in calitate de prieten al iubitului meu de atunci. In acea calitate mi-a oferit primul buchet de flori asa ca, desi nu l-am mai vazut timp de 11 ani, iti dai seama ca nu aveam cum sa-l uit. Era autorul primului buchet de flori din viata mea! Intre timp el s-a casatorit, a facut un baietel, doar ca acea relatie s-a rupt dupa patru ani. Pe Paul aveam sa il reintalnesc in septembrie 2007, dupa ce, povestind cu iubitul meu din adolescenta despre el, am decis sa il caut pe Skype. Pentru cei ce inca nu stiu, nevazatorii pot avea acces la internet cu ajutorul unei sinteze vocale numita Jaws, care “citeste” ecranul. Dupa 3 luni in care se saturase sa faca naveta aproape saptamanal de la Tulghes la Bucuresti (aprox. 500 km), Paul s-a mutat nu doar in viata mea, ci si in locuinta pe care o imparteam cu sora mea.

Primul gand cand ai aflat ca esti insarcinata.
In februarie 2008 am decis sa fac niste analize de rutina, ca, in cazul in care aveam sa raman insarcinata candva, sa stiu daca e ceva de tratat. Printre rezultatele analizelor era si cel legat de hormonul progesteron, care era crescut. O cautare simpla pe net arata ca acesta poate fi un semn de sarcina. M-am amuzat doar. Nu am crezut pana cand, la doua zile de intarziere, testul barza a aratat doua liniute! Doamne ce fericire! Nu programaseram nimic, nu era momentul, nu aveam o casa a noastra, dar daca doamne–doamne a decis asa, e clar ca stie el de ce… Sarcina a decurs fara mari probleme, fara prea multe greturi si varsaturi. Am plecat si in Tunisia, ca doar nu era sa pierd excursia programata inainte sa raman insarcinata… 20 octombrie 2008 avea sa fie cea mai frumoasa zi din viata mea, caci atunci a decis sa vina pe lume fetita mea, Adelina Andreea! Doamne, cum trec anii! Sambata face 4 anisori!

Povesteste-ne cate ceva despre cum e sa cresti un copil atunci cand esti nevazator.
Consider ca duc o viata normala: am un loc de munca (sunt maseuza la un spital), am o casa la care platesc rate, gatesc, fac curatenie, am grija de fetita mea… va regasiti? Diferenta e ca merg insotita de cele mai multe ori de sotul meu, care are un rest de vedere si care ma ajuta foarte mult. Sa cresti un copil? Nu cred ca e o diferenta. Ia sa vedem: cate mame isi lasa micutii cu bone sau bunici inca din primele luni, pentru ca trebuie sa mearga la serviciu? Cate sunt cele care, desi vad, nu stiu cum sa trateze racelile copiilor lor? Sunt lucruri pe care, teoretic pot sa le faca, practic, nu. Eu am stat acasa pana la 2 ani, mi-am imbaiat, mi-am schimbat fetita, am stiut, invatata de pediatru, ce sa ii dau la un simplu guturai ori febra. Cu ce nu puteam face (ex: sa ii administrez doza de medicament, sa ii dau sa manance cu lingurita, sa ies cu ea afara neinsotita) ma ajutau sotul sau sora mea. Asadar, nu e o diferenta intre mine si voi.

Cum arata o zi obisnuita din viata ta?
Ma trezesc la 6, imi beau cafeaua, imi trezesc sotul, imi trezesc fetita, o imbrac, o pieptan, caci are parul lung, ii fac codite, plecam toti trei spre gradinita Adelinei, dupa care ne indreptam spre locul de munca (lucram la acelasi spital). Dupa-amiaza lucram in particular. Seara ne recuperam fetita de la gradi si, in aceeasi formula de trei, revenim acasa.

Ce hobby-uri ai? Ce placeri vinovate? Lucrurile alea pe care le faci numai si numai pentru tine, micile frivolitati fara de care viata ar fi mai saraca:D
Cafeaua… fara ea, nu se poate! Ador telenovelele (stiu limba spaniola), dar de mult nu am mai reusit sa urmaresc vreuna… timpul asta!

Gatesti?
Gatesc doar in week-end, pentru ca atunci am timp. Ma laud spunand ca nu sunt o buna gospodina, dar mancaruri banale cum ar fi ciorbe, tocanite, pilafior cu pipote (ii place mult Adelinei) imi ies bine.

Ce muzica-ti place? Mancarea preferata? Vacanta ideala? Pepsi sau Cola?
Nu beau decat sucuri naturale, poate cel mult Fanta. Imi place muzica veche, cea care se difuzeaza pe Radio Romantic, imi plac mai mult dulciurile decat mancarurile, ador vacantele la mare (merg anual la bulgari si odata am fost pe Costa Brava, in Spania).

Cum o “vezi” tu pe fetita ta?
Pe fetita mea o vad frumoasa, asa cum orice mamica isi vede copilul.

Cum i-ai explicat fetitei ca tu nu vezi si care este atitudinea ei fata de treaba asta? Acum e maricica si presupun ca, mergand la gradinita si intrand in colectivitate, a vazut ca parintii altor copii sunt altfel… Cred ca nu e usor deloc.
Sigur ca si-a dat seama ca sunt altfel decat ceilalti, asa ca a trebuit sa ii dau o explicatie asa, pe masura varstei ei. I-am spus ca, atunci cand eram mica, am stat mult in fata televizorului si de asta nu mai vad, asa ca ea trebuie sa evite sa stea prea aproape la desene animate. Fara sa ii spun, ea, atunci cand vrea sa imi arate ceva, imi ia mana si mi-o pune pe acel obiect, ma duce de mana pana la el.

Ce faci cand esti doar cu fetita si te intreaba: “Mama, ce e aia?”
S-a intamplat si asta. Am incercat sa ii explic, iar cand nu am reusit, i-am spus ca ii va explica tati mai bine.

Ce inseamna pentru tine “greu”?
Greu? Cand creste euro, ha ha! Imi este greu ca deocamdata nu pot iesi singura in parc cu Adelina.

Cum iti pastrezi zenul si rozul si optimismul si energia in viata? Ai vrea sa vii sa ne tii un seminar atunci cand ni se ineaca toate corabiile?
Eu am fost o optimista de cand ma stiu. Chiar daca nu reuseam sa fac ce faceau ceilalti copii de varsta mea, tot zambitoare eram. Da, cu drag as veni sa va tin un seminar daca ar fi cazul.

Ai o mantra? Ceva ce-ti spui cand things get rough… Ceva care te ajuta si te motiveaza.
Cineva acolo sus, ma iubeste! Asta am spus cand mi-am pierdut parintii, asta spun cand ceva nu imi iese asa cum imi doresc. Asta am spus de fiecare data cand, studenta la jurnalism fiind, dadeam examen la logica…:))

Zi-ne ceva ce n-ai mai zis nimanui. Shhhh! Ramane intre noi;)
Nu imi vine in minte nimic ce n-am mai spus nimanui. Pot doar sa iti spun ca sunt mandra ca am o familie frumoasa si ca ii multumesc lui Dumnezeu ca fetita mea nu are problem vizuale.

Cum sortezi lucrurile rosii de cele albe atunci cand speli la masina?
De spalat se ocupa sotul meu. Ce, la voi nu se intampla ca sotii sa bage rufe la spalat? Daca nu, foarte rau!:)

Una grea – diferentele dintre tine si o persoana fara dizabilitati de vedere, concentrate intr-o propozitie.
O persoana fara dizabilitati vizuale are mai multa independenta.

In timp ce scriu intrebarile astea, ma gandesc cu groaza ca s-ar putea s-o dau cu mucii-n fasole si sa intreb ceva aiurea, nepotrivit… Care sunt gafele uzuale si sterotipiile de gandire ale vazatorilor, deranjante sau jignitoare pentru nevazatori? Exista o eticheta? Sinceritatea si firescul ajung?
Doamne, dar cate nu sunt! “Reusesti sa te imbraci singura?”, “Cum mananci?”, “Poti sa mergi pe scara rulanta?” etc. Ma amuz, mai le dau raspunsuri la bascalie si trec mai departe. Trist e ca fac gafe de genul asta persoane la care nu te astepti, cum ar fi oamenii cu studii superioare. Una dintre putinele persoane care m-a luat asa cum sunt (o femeie normala) a fost Manuela, prietena mea buna.

Ce m-ai intreba tu pe mine?
Lucruri legate de copii, ca de la mamica la mamica, nimic special.

Ce sfat le-ai da mamelor vazatoare?
Sa nu isi neglijeze micutii, sa le acorde mai mult timp, sa iasa ele cu ei si nu bunicii ori bonele pentru ca, spre deosebire de mine, o pot face fara sa aiba nevoie de insotitori. Eu sunt un caz fericit: sotul meu mai vede asa ca putem iesi toti trei oriunde avem chef, dar sunt cupluri de nevazatori complet care neaparat au nevoie sa plateasca pe cineva care sa ii ajute in cresterea copiilor.

Invat. Invat sa ma port natural si normal cu persoane care sunt diferite si nu mi-e deloc usor. Si nu-s deloc buna la asta, deocamdata. Am avut mari emotii la interviul asta si, cand am vazut raspunsurile, m-a cam sagetat treaba cu “noi si voi”, atat de prezenta in discursul Taniei. Intr-un final m-am prins. M-am prins ca si “ei” invata. Invata sa se poarte natural si normal cu persoane care sunt diferite (“noi”). Cat de diferiti suntem? Pai as parafraza o treaba pe care am citit-o pe un blog al unui nevazator, care foarte frumos spunea “facem aceleasi lucruri, doar ca le facem diferit”.

Tania si cu mine avem aceleasi angoase despre cresterea copilului. Culmea e ca nici eu nu ies singura cu Iepu in parc, desi as putea. Si noi facem treburi in trei, mai degraba decat in doi. Si Mishu pune rufe la masina de spalat. Diferenta e ca eu beau Cola:) Si ca ea, asa cum foarte bine spunea draga mea prietena-mama Sabina, vede, de multe ori, lumea mult mai frumoasa decat o vedem noi.

Multumesc, Oly & Oxygen PR, pentru aceasta experienta. Si le multumesc pentru contributie mamelor mele bune – Cristina, Andra, Mihaela, Sabina si Alina.

Da. Pe cuvant de onoare, no bull shit, pe bune si pe serioase, ma bucur ca mai am ceva de zis despre ma’ friend Oly. Asa de tare ma bucur, ca vinerea trecuta, cand am vazut in galantar la Mega Image noile varietati cu fructe, le-am cumparat pe toate! Iar sambata la pranz, pe o vantoasa ca aceea, am iesit afara si-am pus-o de-un photosession mic. De la inaltimea balconului, de sub muleul alb, din varful shlapilor vecinului cu pitbull, lantz si tatuaje, trebuie ca paream destul de ciudata, dar na, nu te pui cu exaltarea.

Da, bai nene, a aparut iaurtul Oly cu fructe. Si respectiv grecescul Olympus, cu fructe si dansul. Ceea ce n-ar fi trebuit sa insemne absolut nimic pentru un om care consuma responsabil numai iaurt simplu, in care isi pune el (ea) fructe, cereale si diverse nuci. Niciun pic nu se presupune ca ar fi trebuit sa o atinga pe aceasta persoana venirea iaurtului cu fructe, zahar si amidon (nemodificat!). Ar fi trebuit sa o lase mai rece decat frozen yougurt-ul… Da, asa ar fi trebuit. Numai ca…

Numai ca Oly este singurul brand masculin de iaurt de pe piata. Think about it. Napolact nu e brand de iaurt, e asa, gen denumirea producatorului. Not sexy at all. Zuzu e gagica. Milli… la fel. Activia e si ea femeie, si-i pretty much ca in cantecul Vama, “urata si cam proasta”. Ei, pe praful asta, si cand oamenii astia de la Olympus au facut, cum ar veni, gagiul ochelarist, educat, finutz, (si straight!), filthy rich, dar si nobil, modest, dar upper class, al iaurturilor, si pe urma s-au apucat de-au pus fructe FIX in ala 2% probiotic care e marea mea dragoste, cum as fi putut, zic, cum as fi putut sa nu-mi bag botul in toate sortimentele? Nicio sansa n-am avut, mai. Zau. L-am pus pe lista de placeri vinovate si m-am spurcat o seara intreaga, sa vad care e mai bun.

Si cel mai bun este, in opinia mea, grecescul Olympus cu rodie si zmeura. Urmat indeaproape de Oly 2% probiotic cu cereale. Deosebit este si cel cu prune, mi-aduce aminte de un alt iaurt pe care l-am iubit, dar care a disparut de la o vreme din marea majoritate a magazinelor. Mi s-a parut interesant ca Oly astea cu fructe au, totusi, gust de iaurt normal, adevarat. Pe cand majoritatea iaurturilor cu fructe incercate pana acum erau altceva, clar altceva decat iaurt. O pasta dubioasa si dulce, buna, nu zic, buna precum all things junk. Pe Oly parca l-as crede cand zice ca e natural, no junk promise and all that. Desigur, asta si pentru ca, din nou spun, il iubesc pe brandul lui si ii doresc o viata frumoasa, chiar daca nu putem fi impreuna. Caci nu, nu intentionez sa ma reprofilez pe iaurt cu fructe, tentant as it may be. Raman la stimabilul 2% simplu simplut. Si pe asta cu fructe il trec pe lista de “cu care m-as pupa fara sa te superi”, alaturi de Ryan Gosling si alti bombonei de-astia intangibili.

Nu as pune Oly cu fructe foarte la coada extremelor alimentare care ne fac viata mai frumoasa (mai ales daca nu suntem completamente ipocriti) – like hamburgheri, bauturi carbogazoase de culoare indoielnica si chipshi sintetici cu arome naturale…, dar l-as clasa undeva intre ultrasanatosul smoothie raw vegan de rucola si grapefruit al lui Boo si inventia mea decadenta – shaorma cu carnati… Mdaaaa. Cu siguranta, iaurtule Oly cu fructe, we’ll meet again. Cand eu, plictisita de perfectiune, o sa vreau sa te ciufulesc cu lingurita, iar tu n-o sa ai nimic impotriva.