Sau cine-mparte, parte-si face.

Scurt istoric: de cand sunt embarazada, mananc mult mai prost si mai nesanatos decat inainte. Este paradoxal, stiu. Din pacate, singurele treburi care mi se pare ca au gust bun sunt dulciurile si fructele. Si cartofii, mai ales aia prajiti. Ma silesc, evident, sa mananc chestii sanatoase si hranitoare, dar ma tem ca nu-mi iese absolut intotdeauna. Si-acu ce, doar n-o sa ma supar pe mine, una din persoanele mele preferate in the whole wide world. Asta e, facem ce putem, crosetam intern hainute de grasime pentru Lorelai si viata de gravida merge inainte.

De ce toata aceasta polologhie? Pai. Here comes Monday, prima zi de munca pe 2011, echivalentul mental al raschetarii cu furculita pe faianta vreo opt ore asa (greu nene, greu). Ajung acasa pe seara si, conform meal planului, ma apuc sa croiesc niste macrou la cuptor, simpluta treaba. Adicatelea macrou asternut in tava pe hartie de copt si garnisit cu sos de mustar de Dijon amestecat cu zeama de lamaie verde. Plus niste piper rosu pentru un plus de culoare.

Intre timp, mi se face foamea aceea de nebuna. Si cum pestele asta sanatos nu mi se mai pare neaparat foarte sexy, ma mananca undeva sa coc 4 cartofi de dimensiune medie la microunde (fastest way). Ii tai pe jumatate, ii umplu de unt si ii mananc pe toti, cu slanina si usturoi. “Lasa sa manance Pufix peste”, ma gandesc eu, smechera. Si cand colo, ce sa vezi, mi se face mega-super-rau. Cu greturi si senzatii tari, de parca mi-ar fi turnat cineva pe gat vitriol. Si bomban si injur si mi se face si mai rau de la mirosul de peste.

Si vine Pufix acasa, si ma rog de el sa-si ia farfuria cu macrou si sa se duca undeva, departe, peste mari si tari. Si el de colo: “Da’ ce-ai patit?” Si eu “Eh, am mancat un cartof copt…” Priviri neincrezatoare. “Cu putin usturoi…” adaug, cu voce pierita. “Si cu slanina!” zice Pufix, care ma cunoaste prea bine. Nu stiu daca sa rad, sa vomit sau sa-l iau in brate, caci da, asa se manifesta romantismul in luna a sasea. Deci sunt un porc si ma caiesc. Si nu mai mananc usturoi niciodata.

Pestele a fost bun, zice Pufix, chiar foarte bun. Eu nu stiu ce sa va zic, mi se face rau doar cand ma uit la poza. Plus ca inca am pe retina doua jumatati de cartof care plutesc ca niste corabii pe un rau de unt, cu vele din bucati subtiri de slanina afumata si carmite intru fericire de matelotii-catei-de-usturoi.

Uneori mi se pare ca lucrurile simple sunt cele mai bune. Poate si unde ma simt intoxicata si full zilelel astea, dar jur ca am mancat cu cea mai mare pofta aceasta bucata de somon tavalita prin susan si perpelita cateva minute in tigaie, dar mai ales orezul basmati de langa ea, inabusit la modul cel mai banal in apa cu sare.

Ah, si daca tot vorbim de placeri simple, auncati un ochi si pe blogul lui Mihai, care fix asa se numeste: http://placerisimple.wordpress.com.

Am fugit sa fac chestii ca de nu, anticipez maine la brunch-ul clubului de carte o mare foame. De literatura:p

Sunt plumpy. Nu ma mai incap blugii skinny decat asa, circa pana peste genunchi. Scartaie patul sub mine, se crapa parchetul sub greutatea pasilor mei de elefanta. Plus ca I have a new found love for sugar, care mi-e straina si inconfortabila. What to do, what to do? Pai ce altceva decat sa navigam extrem in directia opusa, a mancatului asa de sanatos ca ne doare. Not to panic, situatia e temporara si sub control. De fapt, mai degraba doresc sa va impartasesc din tainele eficientei culinare maxime, de care am dat dovada in ultimele zile transformand niste resturi intr-o cina foarte buna.

Asa. Pai mai intai de toate, am facut intr-o seara niste somon la cuptor (uns cu ulei de masline si zeama de lamaie si stropit nitel pentru gust cu foarte putin sos teriyaki). Alaturi am mermelit rapid niste morcovi sote – adica morcovi taiati rondele, tavaliti in tigaie cu putin ulei de masline, sare, piper si cimbru, stinsa povestea cu o cescuta de apa, inabusit totul pana se inmoaie morcovii, apoi garnisit cu unt si suc de lamaie proaspat stors. Ca-mi ramasese gandul la sote de morcovi inca de saptamana trecuta, cand am fost la ziua lui Boo la Chez Marie si si-a luat ea niste baby carrots foarte foarte buni, garnitura la o dorada equally delicious. Dar sa ne intoarcem la oile noastre. Dupa morcovi sote si somon, am aburit niste broccoli in completarea mancarii noastre exagerat de sanatoase, pe care doar un minut l-am agitat apoi in tigai cu putin ulei de susan si seminte de asemenea.

It doesn’t get more diet than this, adica singurul lucru care separa aceasta mancare de ceva ce s-ar putea manca la spital este folosirea untului in sote, in rest, e sanatate curata, omega 3, stiti voi.

Evident ca, nefiind porc, ne-au mai ramas si pe a doua zi resturi. Pe care cu maiestrie deosebita le-am transformat in cina numarul doi: risotto cu somon si creveti.

Nu aveam orez de risotto in casa, ci doar de-ala salbatic. Asa ca asta am folosit, nu-i bai. Am aurit o cana de salbaticiune in tigaie, cu putin ulei de masline, pana a devenit, cum zice la carte, translucid. Si-apoi am stins cu apa (ca mi-era lene sa fac supa si n-aveam chef de vin), am lasat sa fiarba inabusit pana a absorbit tot lichidul. Si tot asa, you know the drill. At some point, am turnat peste orez o conserva mica de mazare, cu zeama ei cu tot. Plus morcovii din sote-ul de la cealalta cina si niste resturi de broccoli. Plus sare si piper foarte mult. Si niste oregano.

Si-apoi, when almost done, am pus somonul gatit in prealabil si taiat bucatele, niste patrunjel verde tocat, o mana de creveti prefierti si niste unt. Am amestecat bine, am asezonat cu alea alea condimente si la coada i-am tras si niste parmezan ras. Concluzia: am mancat bun, sanatos, n-am aruncat nimic, all is well in the universe.

PS: You can tell ca ma simt mai bine, nu?;)

Imi place pestele alb iute. Da’ iute. Si-asa am facut si de data asta. L-am spiced up zdravan cu Nomu, l-am presarat cu sare grunjoasa si l-am prajit uscat in tigaie, cu atentie mare sa nu-l fac bucati.

Ceea ce nu mi-a iesit insa, asa ca am envizajat doua feluri de mancare. Am calit niste ceapa rosie taiata rondele in putin ulei de masline. Am stins-o cu sos de soia, pe care l-am lasat sa se caramelizeze. Apoi i-am turnat in cap niste piure de rosii gros si un gat de vin rosu. Am amestecat cateva minute si-a iesit asa, un sos foarte gros.

Singura bucata intreaga de peste pe care am reusit sa o salvez am pastrat-o pentru mine (dibs!). Aveam niste cartofi facuti la tava cu o zi inainte (asa, pe genul ‘cartofi taranesti’), peste care am turnat sos de rosii cu ceapa. Peste care am asezat bucata de cod, presarata cu patrunjel verde.

Pe urma, in sosul de rosii ramas in tigaie am mai turnat niste vin si niste soia si-am deversat bucatile de peste harcea parcea. Pe care le-am tot intors pe toate partile in sos, pana a iesit ceva asa, uniform. Am fiert la aburi niste orez, l-am azvarlit in castron cu nitica sare si ulei de masline, peste el am pus pestele si l-am hranit pe Pufix-the-man abia intrat pe usa, ca o sotie deosebita si responsabila ce ma aflu (n.b. I wasn’t saving the best for me, pur si simplu Pufix nu are voie cartofi:p).

Somn proaspat de Dunare (de la Calarasi), tavalit prin malai, prajit si sarat. Mujdei cu rosii si patrunjel. Mamaliga. Mare smecherie! Now, back to work:D

 Pranzul la birou e a real challenge atunci cand:

– e 10 seara the day before si n-am inca nici cea mai vaga idee ce mancam maine; lene – somn, lene – somn…
– biroul meu e inconveninetly far fata de bucatarie, ceea ce ma face sa-mi doresc sa mananc pe tastatura ceva ce nu necesita incalzire la microunde
– am trecut de la senzatia constanta de prea gol din primul trimestru de pregnancy la un prea plin epuizant si silnic, nimic nu-mi place, nu poftesc la nimic

Bun. Mancarea de azi adreseaza macar partial aceste issues, asa ca ma declar si eu partial happy. 

Avem cous cous (cate o cescuta pentru fiecare portie), inabusit cu twice as much boiling water, sarat, piperat, uns cu nitel ulei de masline, presarat cu susan negru lightly toasted si stropit cu otet de orez (rice vinegar), de-ala de se foloseste la orezul de sushi. Avem dovlecel taiat cuburi si perpelit  in tigaie cu nomu si sare de mare. Avem macrou afumat. Si avem toate astea impreuna, garnisite cu bean sprouts din borcan (de la raftul de “exotisme” din Mega Image) si stropite cu sos de soia. Daca era de mancat acasa si daca Pufix nu era avers la asta, as fi pus si niste ceapa verde taiata mare si intoarsa pe toate partile in tigaie doar cateva secunde, ca sa release all its lovely flavour.

‘Nyways, asta-i pranzul de astazi, de servit cu ardei copt on the side. Enjoy!

De cand am busuioc la ghiveci, mananc in fiecare zi macar o felie grasa de paine cu unt si cu o frunza intreaga on top. Noroc ca intr-o zi mi-am dat si eu in sfarsit seama ce-ar trebui sa fac: mhm, unt cu busuioc. Asa ca am luat un pachet de unt (deviem putin ca sa va povestesc despre untul meu preferat Albalact, as cheap as they come, dar jur ca nu de-aia il cumpar, ci pentru ca mi se pare ca are gust de… well… unt), un pachet de unt ziceam, si l-am frecat cu robotul meu mic si vanjos, impreuna cu cateva frunze de busuioc si niste sare grunjoasa. Si-am pus si o mana de chilli, sa fie. Am tot mancat din untul asta pana azi, cand mai aveam putin si mi-a venit ideea sa perpelesc ceva in el.

Ce sa fie, ce sa fie? Ca morcovi nu mai aveam si aia ar fi mers grozav de sotat in unt, m-am gadit eu. Noroc c-am gasit niste cippoline, pe care le-am calit la foc foarte mic, pana s-au facut nice and brown.

Pe urma am dezosat o bucata de macrou afumat, pe care am facut-o flakes si am pus-o in tigaia cu cippoline. Doar un picut. Si-apoi, la final, am adaugat doua portii de orez integral fiert, putin unt si cateva seminte de ceapa si gata. Ma rog, gata cu gatitul, ca in jurul farfuriei m-am invartit 30 de minute si degeaba, mi-au iesit poze neclare, intunecate si galbene. 1-0 dslr. Si before eyou say anything, refuz sa citesc manualul, ma doare burta numai cand ma gandesc ca I should. Of…

Am primit de ziua mea o carte foarte draguta despre Provence. Cu toate minunatiile, de la campuri de lavanda la descrierea in detaliu a diferitelor varietati de crab, dar si a modalitatii de a confia pere intregi. Cum nu aveam aseara neaparat dispozitia sa confiez, m-am apucat sa fac the next best thing – niste somon din congelator. Ca pretext pentru aioli, sos traditional despre care am citit in minunata carte si care nu-i de fapt decat o maioneza scurta, cu usturoi.

Somonul l-am perpelit in tigaia cu unt, impreuna cu niste sare de mare, piper rosu, oleaca de peperoncino si cateva frunze de busuioc de la ghiveci (m-a apucat damblaua cu astea, jur, dimineata mananc paine cu un si cu frunze intregi). Pentru aioli e nevoie de un galbenus de ou, 1-2 catei mari de usturoi, o lingurita de mustar de Dijon si niste ulei de masline. Nu se freaca mult, ca maioneza, ci doar cat sa se coaguleze in forma de sos. Ca garnitura am aburit niste broccoli, care nu aduce nimic in plus la masa asta decat portia zilnica de sanatate. Si pe care broccoli il salveaza major sosul aioli, in care am balacit cu generozitate fiecare floreta. Bun, gata in under 15 minutes, no fuss meal the way I like it. Enjoy!:D

Luni – Trattoria Verdi, Popa Nan: spaghete aglio olio & peperoncino, cu creveti extra. Cca 31 de lei (nu-mi mai amintesc exact). Verdictul: the suck – balacite in parmezan si cu mult prea mult usturoi. Iar eu urasc combinatia de branza cu usturoi si mereu uit sa le zic sa nu-mi puna parmezan in aglio olio, din cauza ca mie una nici nu mi-ar trece prin cap sa fac asta. 

  Marti – dupa un teasing cu penne all’arrabbiata la Cafepedia,
  ajung acasa cu Mazetta si ne-apuca o foame monstruoasa.
  What to do, what to do?
  Noroc cu un kil de paste si o punga de peperoncino di vero,
  ca  Mazi numaidecat tzushti la cratita.
  Dupa cum se poate vedea.
  Iar eu, ca sa nu ma las mai prejos,
  daruiesc masa cu niste halci de somon la tigaie.

  Joi: sala, energie, the works. Ajungem noi acasa, cu Pufix,
  saracul, plin de sperante ca there WILL be food.
  Eu, neinspirata, zic: sa fac niste aglio olio.
  Dar pe urma imi aduc aminte ca avem peste la
  congelator, mai exact cod, asa ca ma apuc sa-l dezghet
  si il azvarl in cratita cu ulei de masline, decorandu-l
 abundent cu peperoncino, nomu, usturoi, ceva patrunjel verde
si, surpriza emisiunii: susan. Mult susan.

Cand pestele iute e gata, adaug niste creveti si o rosie maruntita, pe care le las sa se ameteasca in oala vreo trei minute. Fierb un pachet intreg de rice vermicelli si amestec totul in oala cu pestele, picurand sos de soia. Pam pam.

Vineri: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca vine Mazi pe la mine diseara, parca-mi miroase iar a paste. To be continued…

Duminica, zisa si “mama’s day”, e ziua cand mancam asa, mai traditional. Si cum mai nou incercam sa shift de la carne la lipsa ei, am gatit peste. Mai precis, pastrav proaspat cumparat de Pufix de la Metro cu fabuloasa suma de 17 lei (pentru trei bucati mari). Ceea ce mi se pare foarte decent, mai ales prin comparatie cu pretul minim de 20 de lei pe care il platesti intr-un restaurant pentru un pastrav.

Revenind: pastravul l-am facut la cuptor, pus pe o tava de-aia cu gratar de la Ikea, pe folie de aluminiu si uns cu ulei ca sa nu se lipeasca. Dat cu sare si piper si-atat.

Am facut si un soi de saramura rapida, adica am tocat mult usturoi, am taiat marunt o rosie, un ardei iute si o legatura de patrunjel si le-am oparit cu apa intr-o craticioara. Zeama asta am turnat-o peste pestele copt si alaturi am trantit o mamaliga de-aia strasnica, facuta de mama. Mamaliga pe care, desigur, am testat-o intai cu niste branza, unt si smantana, sa ma asigur ca e totul in regula. Un pranz foarte bun si light si efortless, pe care il promovez chiar acum la categoria ‘favorites’. Enjoy!