De cand am vazut reteta asta pe Le Blog Piquant, numa’ la ea m-am gandit, cu pauza de baut apa. Context: de mai bine de un an nu mai cumparam mezeluri. Din supermarket mai deloc, de la producatori locali – rarisim. De n-ar fi fost cruntul episod “parizer cu franzela alba in parcare la Mega”, si de n-as fi primit ca dar de Craciun de la Agricola greutatea mea in salam de Sibiu, as fi fost pana acum cu adevarat o vestala-slujitoare intru viata far de mezel. Cum ar veni.

Ei, si de cand mi s-a aratat la ceas de seara salamul de casa pentru prichindei (yeah, right:p, get in line, prichi-michi) al Elenei, s-a dus naibii tot fengshuiu. Ma trezeam dimineata cu narile frematand, ma ridicam in derrière si in loc de uzualul chant “om om”, incepea o cinstita “oda lui salam”. Trebuia, vedeti, sa fie cu finalizare. Imperativ.

Asa ca am facut cum zice fata asta in reteta, mai bine decat mine. Am tocat un piept de curcan cu robotul vietii Braun Multiquick (unul din cele doua, posibil trei utilaje domestice care isi justifica pe deplin amprenta la solul-blat de bucatarie), impreuna cu niste ficat, tot de curcan, dar mai putin decat povestea Elena, ca eu voiam pe baza de carne, stiti. Bun asa. Am transferat toata tocatura intr-un vailing, unde lucrurile aveau sa get really dirty. Deoarece venea puternic din urma un maglavais rezolvat tot la Braun, din doua legaturi de patrunjel, usturoi cat sa fie, cimbru, ulei de masline si nuci, vreo doua maini, lejer prajite inainte intr-o tigaie uscata. Asa.

Chestiunea asta verde crocanta adusa dimpreuna cu carnea, framantat totul in compania a doua oua sparte si o ceasca de apa calduta, egal “inlocdesalam”-ul. Pentru Iepurs am scos in aceasta etapa compozitie cat sa ajunga de-o forma mica de chec, iar pentru noi am mers mai departe cu imaginatia, mixand in restul de compozitie o bucata zdravana de carne afumata de la Cutitul Iscusit.

Bun. Mai departe aflati de la Elena care e treaba cu montatul, coptul, presatul, uscatul salamului de casa. Eu m-am aproape speriat cand am citit, dar zau ca nu e nicio schema si rezultatul, surprinzator de rapid, bate la fund orice mizilic din magazin. Prin curatenia lui si gustul ala deosebit, de, cum ii spune, carne.

Si cand va plictisiti de inlocdesalam (desi e greu, sunt n variante, de la “cu coniac” la “cu fistic si bacon”), incercati musai si cel mai fin pate de ficat, rulada de pui cu branza si spanac, sunca si alte bunatati de carne si de casa.

Oh happy day, hai pofta buna la salam!

PS: Cadeti in ispita. Descoperiti-va. Fiti in firea voastra.

Cand s-a facut lumea, din vremuri stravechi, s-a impartit ea in doua: the ketchup people si the mayo people. Este noapte si zi. Este alb si negru. E ulei si apa. E razboi ancestral, motiv de paruiala si divort. Eu declar pe cinstitelea ca sunt la aia cu maioneza. Mi se pare ca tot ce e bun vine cu maioneza. Cartofi prajiti CU maioneza. Oua umplute CU maioneza. Ciuperci CU maioneza. Vinete CU maioneza. Maioneza de casa, aia de sta-n cap si-n varf de lingura, facuta cu oua de tara si cu lamaie, NU cu otet, mi se pare cea mai buna unsoare care exista. Cea mai implinita. Cea mai deosebita. Cea mai buna mancare oribil de nesanatoasa pe care o poti manca. Sunt intr-o relatie codependenta cu maioneza. Ni s-a spus ca ne facem rau una alteia… screw that, vorba le Boo, let’s be recklessly happy.

Cartofi fierti in coaja. Raciti. Taiati cuburi. Amestecati cu macrou afumat desfacut cu degetele in firisoare. Ceapa rosie sau verde. Castraveciori murati. Maioneza cu ghiotura. Piper. Pe deasupra, albus de ou fiert, ras. Pe dedesubt – buna felie de paine, groasa cat doua degete. A-taaat!

Stiti pachetele alea de semipreparate din peste care polueaza populeaza vitrinele frigorifice din orice supermarket? Uitati de ele. Make your own junk, I always say. Si cu acest principiu sanatos in minte, va poftesc la niste fish fingers. De casa.

Va tre’ niste peste alb nu foarte “peshtos” (eu le-am facut din file de cod), sau niste somon. Pe asta il bucatiti la robot, ca sa fie echivalentul carnii tocate, dar de peste. Radeti cativa cartofi (la o punga de 1kg de cod congelat, am pus trei cartofi medii), radeti voi si-un morcov, tocati marunt o ceapa, doi-trei catei de usturoi, o legatura de marar si una de patrunjel. Borfoliti toate astea cu pestele si cu doua oua crude. Rezulta un fel de compozitie de chiftele. Pe care o modelati in forma de bastonase. Pe care le treceti prin pesmet si le prajiti in ulei(!). Nu va mai zic ca uleiul nu tre sa fie de masline (pentru ca asta nu-i proiectat pentru deep frying, devine toxic la temperaturi mari ), pentru ca precis stiti.

Ei, daca aveti timp (si nu aveti ce face cu el), va recomand un sos tartar de casa, preparat din doua galbenusuri fierte zdravan, frecate cu mustar si cu ulei pana se fac, gen, maioneza, amestecate cu o lingurita de otet, cozi de ceapa verde, capere ciopartite si castravete murat taiat fin. Daca aveti si mai mult timp (in care caz, I really do hate you!), puteti “praji” degetele de peste la cuptor, pe hartie de copt, in loc sa le imbacsiti in tigaia cu ulei. E mai sanatos asa (doh!).

Ah, si pentru ca vorbim de sos, am o marturisire de facut: sunt Cookie si sunt dependenta de sosul din sandvisul mcd ala cu peste…! Uneori, cand ma napadesc placerile vinovate, ma duc si-mi iau ACEL sandvis, cer extrasos si o lingurita, dau chifla la o parte, uneori si pestele, si mananc doar sosul… cu lingurita… Deci… da. Cine nu are nicio placere vinovata, nu are decat sa arunce cu pietre. Iar cine are, aici sa o impartaseasca! Ia sa vedem, cu ce va ingrosati arterele zilele astea?

Da, mai, stiu, sunt cea mai norocoasa. Cum zicea si Ada, e mare chestie sa ai prieteni care vin sa-ti faca prajituri and such, sau daca nu le fac, vin sa ti le aduca (Zu, inca mai balesc dupa prajitura aia geniala cu cafea de la Chocolat!). Nu mai zic ca stau si departe, unde-a-ntarcat dracu balaia, colt cu cuca macaii, deci efortul e mare. Pai daca pana acum ma invidiati, cand o sa va spun ca mi-a gatit o printesa (Printesa), cred ca n-o sa ma mai suportati deloc de-atata rasfat. Totusi, “ma risc”, ca vreau musai sa aflati si voi despre aceasta descoperire epocala – bruscheta roz cu ridichi.

Nici in o mie de ani nu m-as fi gandit ca ridichile se pot cali. Mi se parea ca-s de pus la salata si cam atat. Ei bine, noroc ca printesa urbana, umblata cum e ea (ca tocmai ce-a atins 100 de restaurante testate pe pielea si papilele ei si povestite apoi pe blog), a mancat la Villa Rodizio minunatiile de bruschete cu ridichi si-apoi mi le replicat si mie, in mod cu totul si cu totul de aur, chiar aici, in bucataria mea. 

Se fac asa: ridichile se dau pe razatoare. Se calesc in ulei de masline. Se sting cu zeama de lamaie. Se scurg. Se astern pe felii de bagheta frecate in prealabil cu usturoi. Se acopera cu mozzarella si se dau la cuptor pana se topeste branza. Apetisant ca la balamuc si complet roz (da, asta se intampla cu ridichile cand le calesti, devin roz cu totul). Pe cat de simplu suna, pe atat de supercalifragilistic este. Va rog sa incercati! Pentru mine e “curat” revelatia anului, de mult n-am mai dat peste ceva de mancare care sa ma suprinda intr-atat si intr-atat de placut. Enjoy!

Buna dimineata si happy March 1st, fara numar fara numar, pentru toate fetele care ma citesc:) Ce faceti voi? De-aici de la mine se vede bine, hai ca mai avem putin si scapam de iarna, ca, puii mei si doamne iarta-ma, tare-s satula. De iarna, sa fie clar, ca de mancare vad ca-i din ce in ce mai greu sa ma satur. Nu stiu alte gravide cum sunt, dar eu in luna a opta plus sunt un monstru devorator. Cred ca as putea manca lejer la fiecare jumatate de ora. Si nu o banana si-un iaurt, ci mai degraba un cotlet si un saculet de cartofi. Nasol. Dar destul rasul-plansul pe ziua de azi, ca nici macar pe mine nu ma impresionez. Fetele de pe Facebook au zis ca vor chec, asa ca, pam pam, iata-l!

Intai sa va spun ca am combinat doua retete diferite la checul asta aperitiv, experimental, dar foarte reusit. O sa va zic si ce-as face diferit data viitoare. Pai avem asa: doua cepe mititele sau una mare, o legatura de ceapa verde, 500g ciuperci proaspete, 5 oua, 5 linguri de faina, 5 linguri de smantana, o legatura de marar, un ardei rosu mic, masline asortate, cateva felii de sunca, nitel unt si nitel ulei de masline.

Ciupercile, ardeiul rosu taiat fasiute si ceapa tocata marunt (mai putin  aia verde) se calesc in unt si putin ulei de masline, fara sa le punem sare de la inceput, pentru ca si asa baltesc de apa. Cand zeama e scazuta complet, iar ciupercile prind o culoare frumusica, adaugam sunca. O lasam si pe asta sa se rumeneasca. Apoi punem maslinele fara sambure si taiate mai mic, plus mararul si ceapa verde, tocate. Mai le vanturam nitel, dregem de sare si piper si dam la o parte de pe foc, sa se raceasca.

Cum s-au racit ciupercile destul, cum borfolim intr-un castron galbenusurile de ou, amestecul de legume calite si smantana. Separat batem albusurile spuma tare. Pe care spuma o punem peste celelalte ingrediente. Turnam si alea cinci linguri de faina si apoi omogenizam cu grija totul, amestecand de sus in jos asa, cu o lingura mare de lemn. Coacem checul in forma destinata, pe hartie de copt, la foc potrivit. Se lasa sa se raceasca si abia apoi se taie felii. That’s all, folks!

Ah, am zis ca va zic si ce as face diferit next time. Pai as unge checul cu ou pe deasupra inainte sa il bag la cuptor si l-as presara cu ceva branza rasa cand ar fi aproape gata. Cam atat.

Pentru cine a vrut reteta de gogosi, stay tuned, si maine e o zi:) Cheers!

Noroc cu Andi care m-a-ntrebat azi de sanatate si mi-a adus aminte ca n-am publicat inca reteta de pate de ficat silky smooth pe care am prestat-o la cooking workshop-ul Electrolux. Asa ca iat-o, o aveti mai jos in toata gloria si splendoarea, in caz ca vi se pare o idee buna pentru masa de Revelion. Eu va zic sincer, am incercat inca vreo doua retete de pate de ficat inainte de asta si nu se apropie de nicio culoare. O sa vedeti, fiertul ficatului in lapte si galbenusul de our fiert adaugat in compozitie make all the difference. Enjoy!

500g ficatei, 4 oua, un pachet de unt, lapte, piper negru boabe si macinat, foi de dafin, cimbru, sare

Ficateii se fierb in lapte, cu boabe de piper, cimbru si foi de dafin. Fara sare, ca se intaresc. Odata fierti, se scurg, se paseaza cu blenderul impreuna cu 4 galbenuse de ou fierte tari, sare dupa gust, unt in functie de preferinte, eu am pus aproape tot pachetul. Daca e prea « vartoasa » compozitia, se poate “dilua” cu putina apa calduta. Ideea e sa iasa asa, foarte creamy. Merge cu ceapa caramelizata pe deasupra.

Aseara am facut un soi de tapenade. Adicatelea, masline desamburite, tocate marunt, dar nu de tot, nu pasta, amestecate cu patrunjel, busuioc, capere, zeama de lamaie, nitel ulei si piper proaspat macinat. Si cum mancam eu asa, cu strat gros de unt peste paine prajita in cuptor (din lipsa de plita de pus pe aragaz, for the real deal – caci da, painea prajita la prajitorul electric este alta treaba si de regula nu ma satisface deloc), ma gandeam la urmatoarele:

– ce emotii deosebite ma incearca inainte de intalnirea de maine cu clubul de carte, si, going further, ce de mai bucurii mi-a adus intr-un an de zile micul meu proiect personal-gastronomic, asa cum imi place sa-l alint

– ce minunate sunt lucrurile simple, si cum n-as da willingly painea cu unt pe alte bucate, mai alese

– ce fericire e sa te ai bine cu tine si dimineata cand te trezesti, sa zambesti pe dinauntru si sa stii ca orice s-ar intampla, o sa fie ok

– ce amuzant ar fi daca ne-am trai vietile ca si cum ar fi un film artistic, cu trailere si voice-over-uri, keeping things interesting at all times si aratand perfect chiar si in pijamale; cu happy end, asa incat sa nu plece la sfarsitul filmului spectatorii dezamagiti

– cat de mult vai de mine, dar mai ales, cat de putina paine cu masline in viata unora; ce de ne mai plangem de mila uneori, ce grea ni se pare ca e viata, pentru ca asa am fost invatati de mici; ce aiurea ne e sa acceptam ca de fapt viata e ok, noi avand de multe ori o problema

Relevanta acestor cugetari in post-ul de astazi poate va scapa, let’s just say ca simteam nevoia sa share:) Pofta buna de mancare si viata si abia astept sa va povestesc maine cum a fost la clubul de carte!

Stiti vorba aia cu ‘painea ingrasa si prosteste’? Well, daca asa stau lucrurile, ma tem ca e prea tarziu pentru micul nostru nucleu familial, care nu prea haleste paine cu mancare, in schimb rade doua paini calde de la Pucheni in cat ne ia sa ajungem de-acolo pana la Cornu. Si acum o paranteza geografica: daca aveti drum pe DN1 spre munte sau whatever, opriti va rog la Puchenii Mosneni, la ghereta care produce o paine pe vatra tare tare buna si pe care v-ar fi fost usor sa o identificati pana acum cateva luni dupa copertina galbena, dar acum au dat-o jos, si ce mai fraza alambicata am facut, pam pam.

So, in principiu, acolo unde vedeti o mare coada de masini oprite, se da cu paine calda. Testati cu incredere si fara sa va faceti griji pentru silueta, caci nu veti mai avea una:))

Inapoi la bruschete, da, cel mai important este sa aveti o paine de calitate. Unele restaurante de doi lei si zece bani fac bruschete cu paine de-aia toast, prajita eventual la prajitor. Rezultatul este foarte foarte trist. Painea trebuie sa fie buna, densa si cu coaja crocanta, nu cu miez de-ala afanat si sfaramicios, care se umfla in burta precum buretele. Pentru bruschetele cu rosii ne trebuie si rosii bune, dulci, de-aia nici nu prea fac bruschete cu rosii pana nu le vine vremea, decat daca mi-e foarte foarte pofta. Facem asa: ungem feliile groase de paine cu ulei de masline, le frecam cu usturoi si le dam cu sare grunjoasa. Le bagam frumos la cuptor, unde le lasam pana prind asa o culoare de paine oarecum prajita, dar nu exagerat de. Rosiile le taiem cubulete, le amestecam cu sare, piper, busuioc si usturoi daca va place. Punem cu lingura din amestecul de rosii peste feliile de paine prajita, stropim delicat cu ulei aromat si decoram cu fileuri de ansoa si masline bune. V-as zice ‘enjoy’, but I know you will:))