dragilor, am disparut putintel, revin spre sfarsitul saptamanii if all goes well. wish me luck:)

In weekend am fost la o nunta la Brasov. Nu mai fusesem de multi, multi ani. I loved it! Toata excursia a fost ca o injectie de civilizatie, un mesaj ca Romania poate sa fie si altfel. Titlul postului e un citat de pe umbrelele Carlsberg care adapostesc terasele din Piata Sfatului si da, e o exagerare, nu cred ca Brasovu-i cel mai fain oras din lume, dar cu siguranta e unul din cele mai frumoase orase din Romania. De la capat:

Am ajuns la Brasov cu mai bine de un ceas inainte de ora anuntata pe invitatie si am purces sa cautam biserica (reformata) unde urma sa aiba loc ceremonia. Ne-am prins rapid ca in Brasov e curat, nu-s gropi in asfalt si florile la piata costa jumate din pretul de Bucuresti. Ajunsi pe Strada Moldovei, cam singurul reminder ca ne aflam totusi in Romania, am avut bucuria sa aflam ca in curtea bisericii era ceva targ organizat de comunitatea maghiara. Am intrat si noi timzi in aceasta oaza de maghiaritate, unde singurul cuvant scris in romaneste era pretul in lei si nu in forinti, afisat pentru toate alea. In afara de faptul ca-mi venea sa vorbesc in engleza (nu doar pentru ca nu auzeai romaneste pe o raza de sute de metri, ci si pentru ca asa de faina si civilizata era toata povestea incat era greu sa crezi ca te afli inca pe pamant romanesc), m-am simtit tare bine la Sokadalom (whatever that means, asa scria pe poarta la intrare si pe biletul de tombola pe care l-am primit). Pai in primul rand, desi se faceau gratare si mici si vata de zahar, totul sclipea de curatenie. Doamne bine, in haine de sarbatoare si ingirjite pana-n varful degetelor, serveau mamaliga cu branza la cuptor din vase de yena si paine de casa cu unsoare, boia si ceapa verde.

Ne-am infruptat cu patima din bunatatile locale uitand ca mergem la o nunta si poate n-ar fi trebuit sa mirosim a ceapa. Oh well! In rest, ce sa va mai povestesc, copii in costume traditionale cantau pe scena la tot felul de instrumente. Artisti tineri si talentati isi expuneau munca. Si lumea prezenta la adunare era de-o decenta absolut straina.

Fast forward peste slujba de la biserica reformata (din care mi-a ramas in minte doar replica “pana la moartea ta sau pana la moartea lui”, care insotea toate juramintele:)) si sa povestim despre hotelul Bella Muzica din Piata Sfatului, pe care vi-l recomand din toata inima. Pe langa curatenia impecabila (pe care nu am gasit-o uneori nici la 4-5 stele), locul asta te cucereste cu its boutique feel. Merita toti banii, va zic. Daca ajungeti vreodata aici, cereti o camera la mansarda, sunt cele mai nice. In zapaceala capului meu trezit de la 6 dimineata am uitat sa fac poze, dar gasiti pe site la ei destule. Ce-am pozat eu nu va ajuta much, era vederea de la geamul nostru mansardat, seemed funny at the time:))

Sa va mai spun despre plimbarea cu taxiul catre Cetatea Brasovului, restaurantul unde avea loc petrecerea. Pai, ce chestie, in Brasov taxiurile sunt masini albe, curate luna, soferii sunt oameni cu scoala, imbracati la camasa cu cravata, care nu te plictisesc cu povestea vietii lor, nu se dau mari, nu pun frane care te baga cu dintii in tetiera din fata si in general nu vorbesc neintrebati. Da.

Despre meniul de la nunta, cateva treburi mai deosebite: 1. se pare ca in Ardeal se serveste si supa la nunta. 2. inainte de sarmale se da inghetata, apparently ca sa fie ceva racoritor mid menu (asta a fost explicatia primita), dar eu cred ca si in ideea ca unii oameni nu stau pana la final si deci nu apuca tort (sa primeasca si ei ceva dulce, eu asa m-am gandit:)) si 3. sarmalele – de mare caracter si spectacol, cum ne si asteptam dealtfel, some of the best I’ve ever had.

Bun. Asa cu nunta. A doua zi ne-am trezit cu noaptea in cap deoarece vazuseram o cofetaria langa hotel – Vatra Ardealului – cu niste prajituri mirobolante in galantar, care ne chemau in limba universala a iubirii de dulciuri, anihilandu-ne liberul arbitru de-asa natura incat ne-am tarat prin fata ei de la 9 la 10:30 cand in sfarsit s-a deschis!

Am mancat cremsnit si tort diplomat, am luat la pachet eclere cu ciocolata si choix a la creme si am cheltuit tot atatia bani cati lasaseram cu cateva minute inainte la Carturestiul de alaturi pentru trei caiete Moleskine, un DVD si o carte:)) Deci mult. Deci da, locanta amplasata central intru fraierirea turistilor, dar doamne, prajiturile alea – pure heaven!

Nu stiu ce sa va mai spun despre weekendul nostru la Brasov, afara de faptul ca ne-a placut imens, ca vrem sa ne mutam acolo, ca pana ne mutam ne-am propus sa revenim for a real vacation si ca, de fapt si totusi, it’s good to be home! O saptamana minunata s-aveti!

In ordine alfabetica, my favorite facebook treats! Bookmark for your enjoyment:)

Titlul acestui post se vrea o trimitere directa la unul din blogurile mele preferate – Japonia, departe, aproape. Nu mai stiu cum am ajuns s-o citesc pe Misaki (zice Wiki ca asta inseamna “beautiful blossom”, un pseudonim care ti se pare de mare inspiratie daca ai norocul s-o cunosti pe autoarea blogului). Imi amintesc insa cu ce pofta am parcurs intr-o seara toata arhiva, ca pe o carte adevarata, cu coperti si ilustrate si miros de tipar proaspat.

Aventurile autoarei in a brave new world mi s-au parut asa de bine puse in cuvinte, incat am stiut, stiu, sunt sigura, ca intr-o zi M. va fi una din autoarele mele preferate, ca am sa ma duc la lansarea ei de carte si-am sa am bucur de succesul ei ca de reusita oricarui om talentat pe care il admir.

Cu cuvintele mele, nu intotdeauna suficient de expresive, va invit sa descoperiti Japonia, departe, aproape, un blog fin si o experienta in care te topesti ca o lingurita de miere intr-o cana cu ceai.

Revenind la oile noastre,  iata ce poti face in zece minute cu totul, 5 aseara si 5 azi dimineata, cu doua “fripturi” mari de ton. Intai le presari cu susan negru si le prajesti uscat in tigaie, cam doua minute pe fiecare parte. Intre timp, incropesti o salata cu rosii cherry, avocado, busuioc, zeama de lamaie, sare, piper. Pui jumate de peste langa salata asta, alaturi ceva crutoane sau paine prajita, si ai primul fel de mancare. Si pe urma, dimineata, cu ce ti-a ramas faci un sandvis de luat la birou, din bagheta cu susan unsa cu crema de hrean, bucati de ton si alaturi o salata de sfecla rosie. Vorba lui Mazi, light & healthy. Enjoy!

In Sex & The City e un episod care se cheama “A Woman’s Right To Shoes”. Despre dreptul unei femei de a-si cumpara, de a purta si de a adora, dincolo de orice intelegere comuna, o pereche de pantofi de $485, oricat de scandalos ar parea lucrul asta pentru o alta femeie, care are un sot si gemeni si o sumedenie de alte prioritati in viata.

Am primit, in cateva ocazii, reclamatii la adresa hibridului lingvistic pe care il folosesc in scris pe blogul meu, da, ce chestie, al meu. A primit si buna mea prietena Mazi, pe blogul ei, mhm, al ei, comentarii inversunate, pe care le-a privit, de fiecare data, cu aceeasi mirare ca si mine. Am sfatuit-o sa le ignore, pana la urma, ce sens ar fi avut inca o polemica penala in micul nostru internet manjit zilnic cu asa ceva? Insa astazi, cu ocazia faptului ca iar mi-a scris cineva de dulce, am stat si m-am gandit ce-as face daca in casa mea ar intra neinvitat un cetatean, s-ar culca pe canapeaua mea extensibila si pe urma s-ar vaicari ca e tare. Si ca mileurile nu mai sunt la moda din 1980. Pesemne ca l-as scoate de urechi pe usa-afara, cu apelativul pe care nu-l folosesc niciodata cand e vorba de caini – “Mars!”

Asadar, cand intrati in casa mea virtuala easypeasy.ro, tineti cont de faptul ca scriu cu placere intr-o romana pocita si faceti o alegere: in or out. Nu intrati in casa unui om ca sa-i rearanjati mobila sau sa-i beti cafeaua si s-o scuipati apoi pe motiv ca nu e buna. Nu-i frumos. Multumesc!

cald, mizerie, roiuri de insecte vicioase, lebede albe intr-o apa imputita la extrem, dar ce poze frumoase, ati zice ca we had the best time, nu?:))

Thank God! Ce saptamana bulversanata! Ce faceti de 1 mai? Eu am in plan o sesiune de sala (yep, ne-am refacut abonamentul, sa vedeti ce fit o sa fim, invidia internetului:)), un maraton de filme la cinema, un lunch cu Boo (just us girls) si a cooking session cu mama duminica. Dap, nu mergem la mare. Voi?

Sau izbanda blogeritelor antisociale (and by that I mean Mazi and me:) asupra lor insele (si dap, I googled the correct usage of insami, insasi, insele:)). De la inceput:

A fost ideea lui Redhead sa ne intalnim la o inghetata, iar noi nu doar ca nu ne-am opus, dar am si purces sa ne organizam in grup compact de gospodine cool pentru marea intalnire. Dupa o lupta sustinuta cu sistemul (afurisitele de joburi puneau bete in roate marii adunari), am gasit in sfarsit o zi carea parea sa work for everybody: ieri. Cateva fete s-au pierdut pe drum, dar speram sa make it data viitoare. In cele din urma ne-am strans sapte: Mazette, Misaki, Ada, Denisa, Delice, Redhead (Smaranda) & me.

Ne-am intalnit la Galleron, in spate la Ateneu. Un loc dragut, manjit all over de serviciile jenante (vaaai, am uitat sa va spun, nu mai avem supa de ciuperci – la o ora dupa ce fusese comandata supa cu pricina, etc. etc., nu ma starniti…). Inghetata a fost Betty Ice (exact ce nu ne doream), grosolana si prea dulce. Compania in schimb a fost lovely! Lovely lovely! Nu ne-au ajuns cele trei ore petrecute impreuna sa dezbatem sumedenia de topic-uri de interes pentru de-alde noi (cum se cresc puii industrial;  este sau nu soia modificata genetic; ce stim despre fabrica H&M de la Caracal – consultanta free of charge via sweet Delice, aceasta guru a hainelor exquisite, unice, deosebite, much like her; ce mananca japonezii – tutorial sarmant, marca Misaki; amintiri din copilarie – everybody; una alta; verzi si uscate). S-a lasat cu prada de razboi – draga de Redhead ne-a adus lacramioare iar mie – o bentita pufoasa, very much in synch cu my inner self (treaba e ca imi vine mereu sa pet motul de puf, ceea ce poate parea ciudat cand privesti din afara:)). Eu am daruit masa cu o cutie de bomboane cu cafea de la LeManoir, pe care am golit-o mai cu forta asa, din motive egoiste (vroiam musai frumoasa cutie:)). Mazi si cu mine, doua dude, am vorbit in continuu, se vede ca nu prea mai iesim din casa. Fetelor, iertati-ne, data viitoare ne lipim gurile cu scotch. Caci da, o sa fie definitely o data viitoare, de vreme ce inca nu am inteles exact cum e cu puii, si cu soia, si cu Japonia si cu H&M si mai ales, nu m-am saturat deloc sa va cunosc, ba din contra, vreau si mai tare.

Mai jos cateva poze (Mazette nu ne-a lasat s-o tragem in poza:p, nu pe de-a-ntregul at least, ci doar her sexy balamuc shoes:)).

Thank you all for coming si abia astept urmatoarea noastra intalnire:)

Chatty Cookie

Din seria “minunile internetului”, duminica mi-am intalnit una din cele mai dragi si mai vechi prietene ale blogului meu, pe Zazuza, romanca pripasita prin Austria si ambasadoare a napolitanelor Manner. Titlu de onoare (Manner sunt napolitanele mele preferate), pe care i-l acord astazi fara  prea mult fuss (napolitanele-s demult mancate:)), cu incantare maxima la adresa intalnirii noastre, calda si autentica exact asa cum speram sa fie. Ce-am mancat? Pai eternele briose sarate ale lui Pufix, o frittata de legume pufoasa si alte una alta de brunch, ca sa nu ne laudam singuri, luati de-aici post-ul incrucisat de pe  Gulaschsuppe.

Si by the way, Zaz, reteta de frittata de duminica asta goes something like this: bacon, ciuperci, vinete, zucchini, ardei rosu, usturoi verde taiat marunt – calite in ulei de masline. Puse pe fundul unui vas de yena, turnat peste ele oua batute bine cu putin lapte. Sare, piper si la cuptor cu ea vreo 20-30 de minute (pe incercatelea cu furculita).

Ce-am vorbit? Va zic doar ca, much like in real life, ne apropiem pe intrernet de oamenii care ne seamana in valori si conceptii, respingandu-i pe cei ale caror preferinte sunt la capatul celalalt al constiintei noastre. Si tot ca in viata reala, when it’s right, it’s effortless si timpul trece repede, conversatia curge lin intre oameni care parca s-ar cunoaste de cand lumea. Cam asa:)

Maine urmeaza un alt episod al minunilor pe internet, intalnirea la inghetata cu gospodinele mele fidele, pe care o astept cu freamat de anticipatie si despre care o sa va povestesc tot saptamana asta, care, sa nu ziceti ca nu v-am anuntat, e mai mult cu socializare decat cu mancare:))

Sambata trecuta a fost ziua socrului meu, tata de Pufix-the-man si sef de clan. A implinit o varsta venerabila si it makes me wonder daca noi, la aceeasi varsta, o sa fim macar pe jumatate asa de smecheri:) Probably not:p Anyway, un prilej foarte bun sa luam o gura de aer, unde-s dealurile verzi si muntele mai aproape, in frumoasa asezare Cornu, de care voi poate ca v-ati plictisit deja, dar eu o gasesc altfel de fiecare data. Cu exceptia pozelor cu gratarul, care arata mai mult sau mai putin la fel tot timpul, descopar tot felul de dracii si vietati de care ma minunez precum un autocar de copii americani in excursie la tara (oh, the rooster, oh, the bunny:)) Asa si eu: vaaai, o albina.

Ei bine, spre surpriza generala, de data asta n-am facut gratar, ne-a asteptat mama soacra cu pui la capac (foarte tare frate) si am venit si noi cu un tort amandina de la cofetaria Piticot (pe care, by the way, v-o recomand cu caldura, fac treaba tare buna si au tot felul de torturi simpatice, in forma de arici sau mai stiu eu ce alte alea, toate proaspete si grozav de bune).

Brutaria de la Pucheni are o noua copertina galbena, asa ca acum o sa va fie mai usor s-o recunoasteti daca aveti drum pe DN1 spre Ploiesti.

Altfel, totu-i in regula la Cornu. Florile sunt la locul lor…

… pisicile de asemenea.

Si Pufix e un sensibil, in caz ca mai aveati vreun dubiu!

Weekendul asta se-anunta plin, cu un botez, o intalnire cu draga de Zazuza si un pranz la Vulturul duminica, cu review coming your way, ca de cand ma tin sa va povestesc de locul asta. Saptamana viitoare o sa fie subtire cu gatitul, cred ca va fiu meniu general “20 minutes or less”. Va doresc soare si by the way, abia astept inghetata de luni, cu fetele care s-au aratat doritoare:D