suparare mare:( nu o sa aflati cu ocazia asta nici cum a fost la Taverneria La Gigi, nici la Ibrail si nici cum mi-a gatit mie Mazi ca o rasfatata ce ma aflu. vai ce trist:p

Si a fost prima intalnire a clubului de carte:) Mai secreta decat masoneria si totusi mai batatoare la ochi decat circul Orlando, mica noastra intalnire de femei guralive a avut loc pe inserat, dupa treaba. Am ras mult, am povestit despre noi si ne-am imprietenit. Am aflat ca avem o multime de lucruri in comun. S-au format deja doua bisericute: the cooking squad – condusa de Monica, si the booking squad, unde a incaput lejer toata lumea care mai degraba citeste decat gateste. Am ales cartea pentru urmatoarea intalnire, incepem usor, ca sa nu descurajam pe nimeni (si by that I mean me:)), cu Mananca, roaga-te, iubeste. Nu de alta, dar acus vine pe ecrane filmul cu Julia Roberts si Javier Bardem si na, tre’ sa be prepared. Cartea a ales-o Boo, care dealtfel este a very smart reader, fast too, ce mai, I wanna be her when i grow up:D

Pentru ca aveam asa o energie buna, ne-am hotarat sa executam cartea asta in doua saptamani, iar apoi sa tinem intalnirile clubului din luna in luna. Discutam deja de picnicuri si de seminare de gatit pentru amatorii de omleta, si de cate si mai cate idei geniale. Si mai avem si de treaba: cautam sponsor pentru club, in chip de editura sau librarie care sa ne dea de citit.

Cam atat for now, it was a lovely lovely evening de care ma bucur tare mult, revenim cu club news peste doua saptamani si va invit sa cititi odata cu noi, ca sa dezbatem aici in plen si-n varianta electronica pentru cine n-a mai apucat prajitura.

xoxo

Aseara am facut un soi de tapenade. Adicatelea, masline desamburite, tocate marunt, dar nu de tot, nu pasta, amestecate cu patrunjel, busuioc, capere, zeama de lamaie, nitel ulei si piper proaspat macinat. Si cum mancam eu asa, cu strat gros de unt peste paine prajita in cuptor (din lipsa de plita de pus pe aragaz, for the real deal – caci da, painea prajita la prajitorul electric este alta treaba si de regula nu ma satisface deloc), ma gandeam la urmatoarele:

– ce emotii deosebite ma incearca inainte de intalnirea de maine cu clubul de carte, si, going further, ce de mai bucurii mi-a adus intr-un an de zile micul meu proiect personal-gastronomic, asa cum imi place sa-l alint

– ce minunate sunt lucrurile simple, si cum n-as da willingly painea cu unt pe alte bucate, mai alese

– ce fericire e sa te ai bine cu tine si dimineata cand te trezesti, sa zambesti pe dinauntru si sa stii ca orice s-ar intampla, o sa fie ok

– ce amuzant ar fi daca ne-am trai vietile ca si cum ar fi un film artistic, cu trailere si voice-over-uri, keeping things interesting at all times si aratand perfect chiar si in pijamale; cu happy end, asa incat sa nu plece la sfarsitul filmului spectatorii dezamagiti

– cat de mult vai de mine, dar mai ales, cat de putina paine cu masline in viata unora; ce de ne mai plangem de mila uneori, ce grea ni se pare ca e viata, pentru ca asa am fost invatati de mici; ce aiurea ne e sa acceptam ca de fapt viata e ok, noi avand de multe ori o problema

Relevanta acestor cugetari in post-ul de astazi poate va scapa, let’s just say ca simteam nevoia sa share:) Pofta buna de mancare si viata si abia astept sa va povestesc maine cum a fost la clubul de carte!

Boo este my best friend forever, toata lumea de aici o stie in varianta asta, insa precis unii din voi o stiu drept the vintage blogger that she is, inca de cand scria pe fabricadejucarii.ro. Ei, si Boo are un prieten, la care se refera tot timpul cu dragastosul apelativ “Alex ala mic”. Boo m-a rugat sa va scriu povestea lui Alex, insa eu cred ca-i mai bine sa o aflati chiar de la ea, asa cum vine din sufletul ei ala mare, de ditamai femeia de 30 de ani (dupa cum se proclama mai jos). Este usor pentru noi, cei cu toate picioarele pe pamant, sa facem azi o fapta buna. Va multumesc!

Hello dragi easypeasy readers!  🙂

Boo here, lovely Cookie m-a lasat sa intrerup programul obisnuit de bunatati  ca sa va transmit un mesaj foarte important despre  o persoana foarte importanta pentru mine:) (love you sweetie! 🙂

So, e vorba de Alex, un prieten mai tanar de-al meu 🙂 Pretty much cel  mai tare pusti pe care il cunosc. L-am cunoscut pe Alex in imprejurari work-related acum vreo 4 ani – mai intai online si apoi offline.

Online este, asa cum multi prieteni de-ai lui stiu, una din cele mai witty, simpatice si saritoare prezente de pe twitter / messenger / facebook si alte retele, un gadgets guru si mare privitor de seriale :). Offline e un pusti de 19 ani cu o mare pofta de viata si o la fel de mare problema locomotorie. Pe scurt, o boala din copilarie il tine inca tintuit in scaunul cu rotile. Ca sa poata continua recuperarea, are nevoie de o tricicleta medicala speciala care costa 3000 de eur – suma pe care el nu o are.  Sau cel putin nu o are inca, pentru ca prietenii lui au inceput deja sa organizeze o serie de evenimente caritabile unde speram sa se stranga banii.

On a very very personal note, vreau sa va spun ca m-am gandit de foarte multe ori cat de mult am invatat eu, care sunt literally ditamai femeia la 30 de ani, de la acest copil fantastic de inteligent si de matur. Cand l-am cunoscut avea 15 ani si nu era decat un copil bolnav, foarte bolnav. Cata vointa si cata putere iti trebuie ca sa te duci la tweetmeet-uri in conditiile in care nu te poti deplasa decat insotit si in locuri fara scari –  ma gandeam eu, care nu ies din casa on a too-fat day sau pentru ca nu mi s-a uscat parul in forma perfecta. Cata incredere in tine iti trebuie ca sa vorbesti sigur despre momentele cand o sa ai o familie si un full-time job, in conditiile in care n-ai mai putut sa te duci la scoala din clasa a 7a. Cat optimism iti trebuie ca sa povestesti cu incantare, zambind, cum era cand te dadeai cu bicicleta ore intregi prin oras. Cata forta si dorinta de auto-depasire iti trebuie ca sa faci zi de zi exercitii de recuperare dupa care te doare tot corpul mai rau decat dupa orice sedinta de fitness imaginabila.
De absolut fiecare data cand sunt down ca mi s-a mai intamplat cine stie ce tampenie irelevanta, imi amintesc de Alex si ma gandesc ca degeaba sunt eu mult mai batrana, el e mult mai destept :).
So, sper sa se poata aduna cei 3000 de euro necesari pentru ca Alex sa se poata duce intr-o buna zi si singur la twitmeet-uri, pentru ca i se simte lipsa de fiecare data. Dar Internet beware, odata ce baiatul asta va iesi din casa pe picioarele lui, va cuceri lumea inainte sa ne dam seama ce se intampla 🙂

IBAN: RO45INGB0000999901672575
Banca: ING BANK BUCURESTI CENTRALA
Nume: Alexandru Tache
CNP: 1911023450061

Multumim anticipat,
Alex si prietenii lui:)

Intrerupem programul obisnuit pentru ca am dat de o poveste pe care o stiam, dar de care uitasem. Mai pe dupa-amiaza avem mancare, dar for now, si la invitatia Danei, o mantra pentru astazi:)

THE LITTLE ENGINE THAT COULD
(Watty Piper)

A little steam engine had a long train of cars to pull. She went along very well till she came to a steep hill. But then, no matter how hard she tried, she could not move the long train of cars. She pulled and she pulled. She puffed and she puffed. She backed and started off again. Choo! Choo! But no! the cars would not go up the hill.

At last she left the train and started up the track alone. Do you think she had stopped working? No, indeed! She was going for help. “Surely I can find someone to help me,” she thought. Over the hill and up the track went the little steam engine. Choo, choo! Choo, choo! Choo, choo! Choo! Pretty soon she saw a big steam engine standing on a side track. He looked very big and strong. Running alongside, she looked up and said:

“Will you help me over the hill with my train of cars? It is so long and heavy I can’t get it over.”

The big steam engine looked down at the little steam engine. Then he said:

“Don’t you see that I am through my day’s work? I have been rubbed and scoured ready for my next run. No, I cannot help you,”

The little steam engine was sorry, but she went on, Choo, choo! Choo, choo! Choo, choo! Choo, choo! Soon she came to a second big steam engine standing on a side track. He was puffing and puffing, as if he were tired. “That big steam engine may help me,” thought the little steam engine. She ran alongside and asked:

“Will you help me bring my train of cars over the hill? It is so long and so heavy that I can’t get it over.”

The second big steam engine answered:

“I have just come in from a long, long run. Don’t you see how tired I am? Can’t you get some other engine to help you this time?

“I’ll try,” said the little steam engine, and off she went. Choo, choo! Choo, choo! Choo, choo! After a while she came to a little steam engine just like herself. She ran alongside and said:

“Will you help me over the hill with my train of cars? It is so long and so heavy that I can’t get it over.”

“Yes, indeed!” said this little steam engine. “I’ll be glad to help you, if I can.”

So the little steam engines started back to where the train of cars had been standing. Both little steam engines went to the head of the train, one behind the other. Puff, puff! Chug, choo! Off they started!

Slowly the cars began to move. Slowly they climbed the steep hill. As they climbed, each little steam engine began to sing:

“I-think-I-can! I-think-I-can! I-think-I-can! I-think-I-can! I-think-I-can! I-think-I-can! I think I can – I think I can – I think I can I think I can”

And they did! Very soon they were over the hill and going down the other side. Now they were on the plain again; and the little steam engine could pull her train herself. So she thanked the little engine who had come to help her, and said good-bye.

And she went merrily on her way, singing:

“I-thought-I-could! I-thought-I-could! I-thought-I-could! I-thought-I-could! I thought i could – I thought I could – I thought I could – I thought I could – I thought I could – I thought I could I thought I could”

„Drept marturie ca micul print a existat intr-adevar sta si faptul ca era o fiinta incantatoare, ca radea si ca-si dorea o oaie. Cand cineva isi doreste o oaie, e o marturie ca exista.”

Micul Print – Antoine de Saint-Exupéry

La multi ani, dragul nostru Marius!

nu mai pot la aragaz si cuptor, este prea crancen afara. ce mancam rece? thoughts?:D mda, poza-i o diversiune simpa’

Bucatarul lenes gets invited to a barbeque party sambata. Bucatarul lenes considera ca getting his/her lazy ass out and about e enuf contribution la treaba asta, asa ca:

– soseste cu 3 ore mai tarziu de ora anuntata, in speranta ca gratarul va fi fost deja facut

– aduce prajituri de la cofetarie, gotta love that about him/her

– capitalizeaza pe latura sensibila, pozand flori in gradina; fripturile mai pot astepta

– ofera incurajari fara numar barbatilor care par sa se gospodareasca excelent si singuri

– se ofera imediat sa dea o fuga pana la Metro in decapotabila de vis a unui amic cand observa ca s-a terminat gheata; dang, si taman atunci i se ceruse ajutorul in bucatarie, o well, cineva trebuie sa se sacrifice!

– nicidecum nu-i incurca pe cei care fac gratarul, best to stay away I always say!

Bucatarul lenes e un musafir deplorabil, intotdeauna iertat pentru ca, pe de alta parte, e si foarte simpatic. Si-apoi, a facut si el la viata lui multa friptura, stiti cum se zice, what goes around, comes around. De data asta, in chip de frigaruie delicioasa cu ananas si purcel. De la Mogosoaia, with love, a transmis pentru voi cineva care s-a tampit de caldura. Happy next week everybody:)

“Pescetarianism, also called pesco-vegetarianism, is the practice of a diet that includes seafood and excludes mammals and birds. In addition to fish or shellfish, a pescetarian diet typically includes some or all of vegetables, fruit, nuts, grains, beans, eggs and dairy. The Merriam-Webster dictionary dates the origin of the term “pescetarian” to 1993 and defines it to mean: “one whose diet includes fish but no meat”.^“

Discuss:)

Ce pot sa va spun despre ultimele saptamani e ca am mancat din punga si de la mama si din oras, ca m-am ingrasat si ca m-am stilat personal cu ajutorul unor invataminte pe care daca mi le spunea cineva mai din vreme, de multe belele ma scutea. Inca nu-s fully back in the cooking race, dar envizajez un comeback de zile mari soon. Deocamdata incepem timid cu niste cartofi noi in bataia soarelui de duminica dupa-amiaza si cu confesiuni lacrimogene along the lines of I’ve missed you too. Thanks for sticking with me through the sad and then the not so sad and the big and the happy. Si nu, nu va pot spune ce-am facut, caci ala e un subiect pentru un alt blog, mai serios:)) Hugs all!