Dragii mei, suntem bine, azi am venit in sfarsit acasa. Am avut, din pacate, un start tare greu, despre care o sa va povestesc mai multe in posturile viitoare. Atat eu, cat si Mishu, va multumim pentru mesaje si pentru gandurile voastre bune. Nu am multe poze, pentru ca nu ne-a ars. Dar am zis s-o vedeti si voi – ea e Lorelai Victoria. Are un semn de nastere pe frunte, in forma de V. Noi ii mai zicem super-Victoria, coz she’s our super-girl:)

Nu nastem azi, fir-ar! Asa a decis doctorul ieri, dupa o saptamana in care eu n-am dormit, am mancat exclusiv porcarii (si, credeti-ma, nu e poezie – branza topita, McDonald’s, prajituri… groaznic!), am devenit un adevarat cosmar domestic, m-am acrit si amarat si suparat cu mine si cu toata lumea… Am deschis dimineata frigiderul plin de “mortaciuni” si am inceput sa plang isteric dupa o bucata de muschi de porc expirata de doua zile. Nu ma mai recunosc. Si asta nu neaparat pentru ca port cu doua numere mai mult la pantof.

Imi vine sa-mi iau lumea in cap, sa ma pornesc intr-o cruciada anti-perpetuarea speciei, sa ma revolt, sa fac cursurile alea de savant nebun ca sa inventez eu ce n-au fost in stare altii in atatea mii de ani – facerea fara durerile ei, fara stoarcerea de puteri, fara mutatii corporale, fara hormoneala asta ingrozitoare care ma mananca precum paduchii.

Si deoarece este evident ca nu pot sa fac nimic din toate astea, am de gand:
– sa ma calc in picioare cu gloata la deschiderea H&M – eu voi fi aia care striveste pe oricine ii sta in cale cu furia femeii de 82 de kile careia i s-a refuzat nasterea;
– sa mananc un fishmac, ca e dezlegare la peste:p;
– sa imi cumpar o sacosa de capsune pe care sa le mananc pe nerasuflate – cica nu o sa mai pot face asta dupa…
– sa ma duc la un film siropos, unde sa pot plange cu sughituri fara sa par o ciudata;
– sa imi intind parul cu placa, pentru ca de placa mea sunt satula;
– sa imi fac singura mea poza de femeie cu burta, nu la modul duios, ci ca sa ma uit la ea de fiecare data cand o sa uit putin cum a fost…

Alte idei nu am deocamdata. Urmeaza cele mai lungi cinci zile, se da cu frica si amaraciune si lacrimi de crocodil. Nasc pe 30.03, v-as zice sa wish me luck,  dar ati facut-o deja si daca nu v-am spus pana acum, si daca nu va era clar, va multumesc din suflet! In poza avem asa: de la Mihai – CD cu muzica de relaxare si cu ghid pentru tanarul si naivul tata, iar de la Ioana – un body adorabil cu pastai de mazare si o felicitare scrisa de manuta ei, care m-a gasit tocmai din Elvetia si tocmai cand eram mai deplorabila decat vaca mov.

30.03

Prima zi de primavara si mie mi-e rau… M-am saturat sa-mi fie rau, e greu sa fii zen cand te doare fiecare particica din corp de parca te-a calcat cineva cu trabantu’ incet, inainte si-napoi. Da, stiu ca nu mai e mult, stiu ca ar trebui sa radiez ca radiatiile, sa am pielea stralucitoare si parul mai lung, sa fiu happy si bubbly (si in sinea mea aia nebolnava chiar sunt), but… but… e foarte urat si greu si lung si trist procesul asta de baby making si pe mine m-a adus la capatul rabdarii.

As vrea sa ma plimb desculta prin iarba, sa dansez, sau macar sa tzopai in dementa ca iepurele Duracell doar pentru ca pot, sa ma pot incalta singura, sa fac o tarta cu sparanghel si branza, sa port o rochie rosie cu buline si sa ma incapa convershii, sa muncesc, sa beau o bere rece si sa dorm fara vise.

In loc de toate astea, ma uit la poza cu viitorul tata descalcind la motocei de caciulite tricotate si ma gandesc ca un singur lucru pe lume face sa merite chinul si raul – love:) Si intre doua injuraturi, intre doua junghiuri, intre doua episoade de “why me” si “wtf”, ma simt recunoascatoare si blessed…

Hai, va rog, inveseliti-ma! Ce gatesc oamenii cu vietile la ei weekendul asta? Pe unde se plimba? Ce mai zic?

Stiti deja ca mama mea face cea mai buna crema de zahar ars, cele mai bune gogosi, cea mai buna placinta cu mere, cele mai bune fursecuri, cele mai bune sarmale… Dar poate nu v-am spus niciodata (si ce zi mai buna ca sa fac asta decat 8 martie), ca mama mea stie sa faca dintr-o coca moale, plamadita cu multa dragoste si-atat, cea mai buna viata pentru puiul ei de om. Nu exista dar mai de pret decat lectia de iubire neconditionata pe care mi-a dat-o mama, din prima secunda in care ne-am intalnit pe lumea asta si pana astazi, neobosita, pentru totdeauna. Si-n cele mai negre clipe, cand ma sapa indoiala, cand ma intreb daca am sa fiu o mama buna pentru Lorelai, ma gandesc la mama si-mi zic ca n-am cum sa nu reusesc, pentru ca I learned from the best!

Draga  mama, mi se innoada lacrimi in barbie cand scriu asta, mi-aduc aminte de desenele pe care ti le faceam la gradinita de ziua mamei, de bietul tata, care in 30 de ani n-a uitat o data sa ne aduca flori de 8 martie (e grea ziua asta fara el), mi-aduc aminte de multe lucruri mici care se tes impreuna intr-o emotie si-o bucurie si-o certitudine ca nu-s pe pamant a nimanui, atata timp cat te am pe tine. Te iubesc!

Nu vreau sa starnesc o polemica, va rog din suflet, nu va invrajbiti, ca o sa va sterg fara mila comentariile. Vreau doar sa va spun o poveste.

Acum patru luni, in drumurile noastre aproape saptamanale la Auchan, am intalnit un catel haios in parcarea sus numitului centru comercial. Si cum Pufix cara in portbagaj tot timpul ceea ce el numeste “the goggeh travelling kit” (lolspeak pentru cine nu stie:) – adicatelea multe conserve de la Maxi Pet si-o farfurie mare, s-a executat imediat si i-a dat semi-puiului sa manance the good nomz. De atunci, aproape saptamana de saptamana, l-am vazut pe semi-puiul nostru cum creste si se face un ditai dulaul. Pufix nu-l recunoaste si nici nu-l cauta activ prin parcarea care e oricum plina de catei. Eu insa ii stiu moaca si mi se pare ca si el ne stie pe noi, pentru ca mereu vine sa primeasca ofranda portbagajului. Si sambata am realizat ca s-au facut patru luni de cand ne cunoastem, ca iar ne-am intalnit cu catelul nostru la Auchan si iar a mancat foarte-mult-buna conserva de carne, un spanac daca stau sa ma gandesc cata foamea face el in toate celelalte zile cand nu se indura nimeni sa-i dea ceva.

Anyway, am stat, ne-am veselit cu el la soare, l-am iubit si l-am gadilat si l-am hranit si i-am zis sa fie cuminte. Si pe urma ne-am urcat in masina si-am plecat. Si mi-am dat seama ca data viitoare cand o sa mergem la Auchan, catelul nostru s-ar putea sa fie deja ucis. Ma scuzati, “eutanasiat”. 

http://www.orasulanimalelor.ro/mitingul-ultimei-sanse-vino-sa-protestezi-impotriva-uciderii-luni-7-martie-ora-1500parcul-izvor-in-fata-camerei-deputatilor/

Vinerea trecuta va povesteam despre ceea ce mi se pare mie o maniera acceptabila de a da jos kilogramele in exces, fara stres si fara sa abuzam de bietul organism. Va aratam si un exemplu de meal plan  asa, ca idee. Si va impartaseam principiile de baza care stau la baza lui, destul de putine la numar si destul de relaxate. In continuarea postului despre slabit, azi ma gandesc sa va scriu cate ceva despre planning in general si meal planning in particular.

In primul rand, trebuie sa stiti despre mine ca-s a bit of a planning freak. De cand ma stiu umblu dupa mine cu cel putin trei Moleskine pocket si unul – doua mari, in care am liste peste liste peste liste. De la mama natura sunt infernal de dezordonata si cred ca la un moment dat am decis eu asa semi-constient sa fac putina ordine in toata problema, de unde si treaba cu home managementul asta care s-ar putea sa va para usor extrem la prima vedere. In my defense si ca sa va conving ca merita efortul, viata e mult mult mai simpla atunci cand anumite lucruri care-s natural foarte time consuming sunt planificate in avans. Am sa ma refer acum doar la partea de meal planning, ca pana la urma de-aia suntem cu totii aici, pentru ca ne place papica:)

Din experienta noastra domestica, lipsa unui meal plan inseamna asa: cumparat mai mult decat ne trebuie,  aruncat mancare, mancat aiurea, mancat porcarii in oras, cheltuit mai multi bani, ingrosat tesut adipos, capatat frustrari diverse din cauza de sentiment de viata haotica. In opozitie cu aceasta stare, un amarat de plan pe care ti-l faci, sa zicem, intr-o zi de vineri, te ajuta: sa stii exact ce ai de cumparat in weekend si in acest fel sa eviti overbuying si overeating, sa iti organizezi timpul in asa fel incat sa nu-ti ia o mie de ani sa prepari o cina sanatoasa sau un lunch decent pentru la birou, sa mananci mai putine banane, covrigi si junk si, cel mai important daca ma intrebati pe mine, sa ai o stare de confort psihic din faptul ca esti asa, on top of things. Mi se pare extrem de obositor sa te gandesti in fiecare zi, epuizat de munca si cu spumitzele aferente oricarei zi din saptamana, la ce gatesti azi, ce mananci maine si asa mai departe. E mult mai usor sa te gandesti o singura data la toate astea, pentru toata saptamana.

Mai departe, odata agreat principiul, I guess ca depinde de ce vrea fiecare. Unul vrea sa slabeasca, altul vrea sa se ingrase, altul vrea pur si simplu sa manance sanatos, iar altul doesn’t really care, vrea doar niste idei de ce sa mai puna in farfurie, ca s-a plictisit de salata mancata direct din punga si de maioneza la plic. 

V-am mai zis eu si in postul trecut, valoarea unul plan (sau a unui planner for that matter), sta in imensa lui capacitate de customizare. Nu exista un meal plan universal valabil care sa mearga pentru everybody. Nici macar zece astfel de planuri. Pentru ca fiecare om are damblalele lui. Pentru ca un meal plan nu inseamna musai chestii de gatit acasa (se poate face un meal plan exclusiv pe baza de eating out). Pentru ca nu toata lumea crede ca tre sa manance cinci mese pe zi (desi I strongly support this idea). Treaba e asa, cam ca la agentie: plannerul e client service, clientul e nebun, deal with it:))

Ah, n-am vrut sa sune postul asta asa sec si didactic, mi-as fi dorit sa fiu in stare sa impart cu voi aceasta fantana de intelepciune dobandita in timp si pe propria piele, insa ma tem ca e greu in scris si fara sa ma vedeti cu cata pasiune netarmurita sunt in stare sa va povestesc live de asta pana va adorm. Of.

Va las cu doua exemple de meal plan-uri executate pentru doi dintre prietenii mei (“clientii”), iarasi zic, croite pe baza briefului lor foarte specific:

Brief 1 – young active couple: “nu mancam paste, paine, orez, cartofi, dulciuri, carne de pui, nu mancam mic dejun, vrem lunch pentru mine, dinner pentru amandoi, cina sa fie ceva usor de facut si lunch-ul sa fie mainly salata” http://downloads.trixbits.ro/exemplu_meal_plan_2.xls

Brief 2 – single guy, works a lot: “vreau sa slabesc 20 de kile, vreau sa mananc de pranz in fiecare zi la Vulturul, seara vreau sa mananc ori acasa, ori in oras, tre’ sa fie usor; nu imi place sa fac sport; nu vreau sa renunt la cafeaua de la Starbucks” http://downloads.trixbits.ro/exemplu_meal_plan_3.xls  

O sa vedeti ca fata de planul pe care vi l-am aratat data trecuta, cele de azi sunt intr-un format mai complex, cu linkuri, cooking instructions si liste de cumparaturi. E adevarat ca e ceva de munca la ele, dar eu zic ca merita. Poate intr-o saptamana sau doua reusesc sa conving pe careva dintre prietenii mei aflati in programul “experimental” sa scrie un guest post despre cum le-a schimbat viata in mai bine chestiunea asta cu planningul.

Pana atunci, va doresc tuturor un weekend de vis. Ah, si va multumesc pentru retetele de mucenici, sper sa ne iasa ceva. Si daca nu, no worries, ca eu nu sunt pretentioasa:)

… nu-i o bucata de carne de vita/ si e foarte fericita/ ca-i o bucata de carne de porc…

Asa canta Ada Milea si, by God, asta ar trebui sa fie imnul easy peasy. Putine lucruri ma inspira si ma scot din r(*&^ cu imaginatia precum o frumoasa bucata de carne de porc. Cam ca aia pe care am cumparat-o ieri de la Billa, o frumusete… Cinstita bucata mare de costita, captusita cu sorici. M-a scos din boala, jur. Ca sa nu mai vorbim ca de la ea a pornit totul, m-am starnit intr-o abundenta de gateli si garnituri si minunatii, despre care o sa va povestesc azi si in zilele ce-or urma.

Pai la asa o bucata de carne de porc, se cerea ceva acru. Pentru variatie, am inlocuit clasicele (si absolut genialele) muraturi cu niste legume marinate in otet balsamic. Un dovlecel, o ceapa rosie, un praz, niste morcoviori mai firavi asa, ardei rosu, verde si portocaliu si cateva rosii cherry cu codite cu tot au fost aranjate de cu seara frumos in vas de yena. Peste ele am turnat o marinata compusa din otet balsamic, ulei de masline si busuioc (congelat, ca proaspat nu am avut). Am acoperit vasul si l-am tinut la frigider pana azi dimineata, cand am copt legumele la foc foarte mic, cu niste folie in cap ca sa se inabuse bine si descoperite in ultimele cinci minute pentru o crusta frumoasa.

Garnitura numarul doi, in completarea legumelor delicios-balsamice, a fost compusa din cartofi normali (pentru mine) si cartofi dulci (pentru Pufix, caruia cartofii aia regular ii fac rau). Paranteza pentru cine se stie suferind de IBS (irritable bowel syndrome): cartofii normali – bad, cartofii dulci – good. Nu fac rau, din contra. Nu-s chiar un substitut al cartofului obisnuit, dar na, in lipsa, merg si astia. Au un gust asemenator cu dovleacul. Eu am facut wedges. Am frecat bine cartofii cu o periuta, sub jet de apa, pentru ca am vrut sa le pastrez coaja. I-am taiat in patru, i-am stropit cu ulei de masline si i-am amestecat bine intr-un castron. I-am presarat cu paprika iute afumata si sare grunjoasa si i-am varat la cuptor intr-o tava, pe hartie de copt. Tot acoperiti in prima faza si descoperiti mai la coada.

Ei, si ajungem si la center piece-ul acestui fabulos festin duminical: bucata de costita. Pe care doar am taiat-o pe langa os, am potrivit-o intr-o tava de inox, nu i-am pus nimic pe ea, nimic-nimicutza, doar am acoperit tava cu folie de aluminiu si am dat-o la cuptor la foc potrivit, vreo trei ore. Am intors-o o singura data, pentru ca pe urma a devenit prea moale si n-am vrut s-o “destram”. Dupa astea trei ore, am dat folia la o parte si am lasat costita sa se rumeneasca, in toata splendoarea ei. Am extras-o din raurile de zeama scursa in tava, am mutat-o intr-un vas de yena si-am sarat-o bine.

Ne-am mai tinut putin in suspans cu o supa pripita, cu pui si de toate legumele. Dar si cand ne-am pornit…

n-a mai ramas nimic…

Poate ca va pare ciudata relatia mea cu porcul. Poate o sa ziceti ca-s nebuna cand ma gandesc ca LV’s first word o sa fie “porc”. Dar ce sa fac daca asta-i lucrul simplu care-mi aduce zambetul pe buze in aproape orice situatie. Porcul e ciocolata mea, ca sa intelegeti mai bine. Si ma bucur de duminica asta cu porc si ger si nitel soare cu dinti, de familia mea si de faptul ca uneori asa de putin imi trebuie ca sa fiu happy. Cam 1 kil, asa… Va las cu Ada Milea si va doresc o saptamana cel putin la fel de frumoasa ca saptamana 34:D 

Sarcina… e greu fratilor! Face ravagii la self esteem, mai ales uneia ca mine, care din clasa a saptea si pana azi a avut aceeasi inaltime si aceeasi greutate. In inaltime n-am crescut de cand am ramas insarcinata, dar ingreutate am tot luat. Ma simt pufoasa si rotunda si impanata ca o bucata faina de carne de porc, ceea ce, doar in aceasta comparatie particulara, nu ma incanta deloc. Un moment foarte bun sa imi evaluez optiunile si sa va povestesc ce parere am eu despre regimurile de slabit. Urmeaza post lung, dar I figure ca e vineri si puteti sa stati cu mine mai mult! Stiti doar prea bine ca ma plictisesc in casa asteptandu-mi sorocul precum o logodnica de marinar. So… follow me, daca nu aveti altceva mai bun de facut.

Marturisesc din capul locului ca nu am tinut niciodata regim, asa ca nu stiu cum se simte unul pe pielea proprie. In schimb, am stat de-a lungul timpului pe langa oameni care erau “la dieta” si am vazut cata chinul implica asa ceva si cat de putin aducatoare de satisfactie sunt rezultatele. Asa am ajuns la concluzia ca orice regim care elimina intregi grupe alimentare si se bazeaza pe strictetea numaratului de calorii sau a renuntatului la tot ce e bun e un flop total. Nu am, evident, educatia care sa-mi permita sa evaluez efectele acestor diete drastice asupra organismului, insa stiu destul despre oameni ca sa pot sa afirm fara sa gresesc ca nu ai cum sa ramai motivat a la long sa mananci fara carbs daca tu este un carb lover autentic, oricata vointa ai avea. Si asa mai departe.

Bun. Acum cativa ani am dat peste cartea Mihaelei Bilic, super-aiurea intitulata “Traiesc, deci ma abtin” (zic aiurea pentru ca de fapt cartea propovaduieste altceva). Dupa ce-am citit-o cap coada cu mare interes (v-o recomand, e foarte tare), m-am apucat sa-i fac lui Pufix meal plan-uri dupa metoda descrisa in carte, metoda cu care rezonam foarte bine si care mi se parea de mare bun simt. Uite-asa, long story short, a slabit Pufix 9 kilograme in cateva luni (cred ca vreo 2 jumate), fara eforturi mari si fara renuntari absurde. Fara supa de varza si fara cinci grepfruturi pe zi. Frumos e ca s-a si mentinut o buna bucata de vreme, si asta fara sa faca sport (lucru prost, de altfel).

De-atunci au mai trecut niste ani, suficienti cat sa ma conving ca cea mai buna cale de a “arde” kilograme este sportul. Mai ales pentru mancai ca mine (pe cat nu-mi place sa fac sport, pe-atat imi place sa mananc, nu as renunta decat de maxima nevoie la “sportul” asta). Totusi, dintre toate dietele, metoda de care va povesteam mai sus ramane singura in care am incredere si pe care o recomand si altora fara jena, pentru ca stiu ca functioneaza si ca nu e o solutie pe termen scurt, ci mai degraba un mod de viata cumpatat. Cred ca ne ingrasam pentru ca mancam mai mult decat ne trebuie, nu neaparat pentru ca mancam paste, porc sau ciocolata.

Acestea fiind zise, vreau sa share cu voi, doar ca idee, meal planul pe care il fac de vreo sapte saptamani pentru o prietena. Este customizat pentru ea si tine cont de preferintele ei (as in no porc, just pui), de timpul pe care il poate aloca gatitului (mai deloc, avand doi copii mici), de evenimentele din viata ei (petreceri, aniversari…) si nu in ultimul rand, de marea ei dragoste – dulciurile. O sa vedeti ca nu e grav. Avem in meniu si clatite, si prajitura si the occasional pizza sau shaorma. Ideea e sa variem bine ce mancam, iar dimensiunea portiilor sa fie cea corecta. Trei mese principale si doua gustari, plus apa multa, asa incat sa nu ajungem sa ni se faca foamea aia crancena care face din om ne-om. Prietena de care va povestesc a slabit deja 4 kilograme si jumatate si incepand de saptamana viitoare o sa se apuce si de ceva activitate fizica, nimic ultra-solicitant, 30 de minute pe zi. Nu e dieta miraculoasa, nu o sa slabiti cu ea 10 kile in 10 zile, dar o sa vedeti ca se tine usor, e foarte customizabila si rezultatele obtinute se mentin timp indelungat.

Aici gasiti meal plan-ul prietenei mele: http://downloads.trixbits.ro/exemplu_meal_plan.doc

Si aici mai multe informatii despre portiile corecte: http://downloads.trixbits.ro/Food_coach.xls

Iar aici, niste poze cu mancarica din Grecia, sa va tina de urat:

Urmeaza weekend fain, in care am primit dezlegare la plimbare de la doctorul meu, asa ca am de gand sa-mi plimb muschii atrofiati prin frig si precipitatii! Am sesiune de coafor cu mama, am duminica lenesa si o luni cu shopping spree pentru bebe. Am ajuns in saptamana 34, ceea ce ne bucura si ne linisteste. Va multumesc tare mult pentru mesaje si pentru ca ma ajutati de fiecare data sa trec mai usor peste toate alea…

Dragilor, n-am mai scris de vreo doua zile, dar sa stiti ca absenta-i motivata. Avem probleme. Long story short: amenintare de nastere prematura, ceea ce nu-i chiar o fericire avand in vedere ca avem doar 30 de saptamani de sarcina. Dupa o noapte de vis petrecuta in spital, cu injectii si perfuzii si toata bucuria asociata, acum sunt acasa si ma rog sa treaca nenorocitele de contractii, ca sa se nasca Lorelai mare si grasana si berbeaca, asa cum mi-am dorit. Nu-s consemnata la pat full time, dar nici nu tre’ sa exagerez cu verticala. Inca nu m-am obisnuit cu gandul si situatia, moralul e in picaj… astept zile mai bune. Intre timp, imi fac lista cu quick meals care sa nu presupuna stat in picioare prea mult. Desi to be completely honest, nici foame nu mi-e. Iar asta says a lot… Va rog sa va ganditi la noi…

Voua va ajunge weekendul sa faceti tot ce aveti de facut? Ca mie deloc. Dupa ce ne-am fojgait toata sambata prin Baneasa la coate si inghesuiala (ocazie cu care mi-am amintit ca, vorba aia, traim in Romania, deoarece am reusit sa platim o  suma fabuloasa si nediscountata pe un carucior care statuse expus in magazin luni de zile si arata relativ used; ocazie cu care le-am scris un mail alora de au magazinul cu pricina, iar acu’ leshin de anticipatie sa vad ce raspund, dar mai ales daca)… of, m-am pierdut, ziceam – dupa o sambata absolut irosita pe altarul cumparaturilor, necesare ce-i drept, ieri ne-am trezit pe la pranz, am prestat obisnuita duminica in familie – care s-a soldat cu supa cu galusti, ciulama cu mamaliguta, placinta cu dovleac si gogosi, am facut ceva curat si gata, no more weekend.  

Asa ca iata-ne luni dimineata fara pachetel pentru la serviciu, fara leftover meals sa ne-ajunga acolo o zi-doua si treziti tarziu pentru ca “cineva” a uitat ca are workshop azi si… well… uite-asa. Noroc ca, stiti, eu sunt agila ca o caprioara zilele astea, o zvarluga gratioasa, tzac pac am facut niste sandvisuri cu friptura rece de porc (din cauza ta, Adi!), rezolvand, pentru moment, situatia de criza care se crease in burtile noastre. Dar acum vin si va-ntreb: ce mai mancam si noi saptamana asta? Idei ceva? Hai va rog sa m-ajutati🙂