despre cum am nimerit noi la castel

Castelul Cantacuzino BusteniAsa deci. Carevasazica, eram noi in vacanta noastra romaneasca partea a (imi place sa exagerez) paishpea (cea romantica), tot la Sinaia, tot la International, adica fix ca anul trecut. Intr-o zi ii zic Mishului: mergem si noi la (atentiune!) Costila?

Da ma, la Costila ala din Busteni, outletul Puma, ce, care-i probelma:p Am uitat sa precizez ca doua zile mai devreme, trecand prin fix Busteni in drum spre fabrica de lapte, zarim un panou publicitar pe care scria asa: Canta Cuisine, restaurant Castel Cantacuzino, tantanaaa. Bai si ce-am ras, gandindu-ne ce satisfactie marunta tre sa fi avut ala de-a scornit acest fantastic nume:)) Ce cautata treaba, ha ha ha. Bun. Revenim in zilele noastre si parcam langa Costila cel comunist, unde am castigat io singura oara in viata mea la loz in plic copil fiind, inainte, deci, de ’89. Parcam, ne dam jos, si dupa ce vizitam obiectivul turistic outlet si obiectivul turistic farmacia Centrofarm (de unde imi iau plasturi si lac de unghii Farmec in culori naucitoare), zice Mishu: vrei sa mergem la castel? “Pe manusile mele de caprioara ca da!”, zic eu, fiind dimineata si gandindu-ma ca macar un espresso or da si *fraierii* aia de la Canta Cuisine-de-pe-panou. Asa.

Si o luam tac tac, tac tac, pe jos asa, spre Zamora, Zamora asta fiind pentru Busteni cam ce e Cumpatu pentru Sinaia, adica acel cartier de dincolo de munti, DN si calea ferata. Mergem vreo zece minute, timp in care castelul se face din ce in ce mai mare, mai, si noi suntem din ce in ce mai uimiti ca “cum de nu l-am observat niciodata pana acum, dar vai, am trecut pe langa el de 1000 de ori”. Anyway, ajungem la castel in poarta, batem, ne deschide mama lui Stefan cel Mare un nene care ne zice ca sigur, putem intra, costa 10 lei sa facem poze pe domeniu. Monsieur le chateau keeper, bem si noi o cafea? Dar cum sa nu, zice el, I made a fresh pot. Mai, si nici nu intram bine, ca ne loveste peisajul in freza, jap jap. Doamne, dar ce frumos e la castel! De sus din “pridvor” se vede tot Busteniul. In fata, Caraimanul. Pe jos – blana verde, cu flori. Fantani arteziene. Radacinoase care urca-n cer, iar din ele, spanzurat, un scranciob. Manej, dar fara cai. Biserica, dar fara popa.

la castel

Surpriza surprizelor vine insa cand ne aventuram inauntru, pe usa lui Canta Cuisine ala. Holy cow, adica aceasta nestemata asa, sub nasul nostru? Mais oui! Vom cina aici, am zis noi, dupa care am comandat o cafea pe terasa. Ei, si cafeaua era Illy, asa ca I was sold pe loc. Ka-Ching!

Bun. Seara ne intoarcem in Busteni pentru cina. La castel e aproape intuneric. Se aude muntele. Da ma, nu radeti, ca si muntele are sonor, nu doar marea:p Si nu tre sa-ti pui scoici la urechi, se aude pur si simplu, pe o frecventa a lui, proprie (de incercat neaparat!). Apres dark asa si racoare fiind, intram in restaurant si suntem, din nou, placut impresionati si foarte bine primiti.

canta cuisine busteni

Eu iau o supa crema de sparanghel – buna. Mishu sare direct la felul doi si comanda pastrav proaspat la gratar cu spaghete de legume. Care pastrav vine odata cu felul meu doi, pe numele lui curcan taranesc cu cartofi gratinati si morcovi sote. Portii foarte bine dozate, cat sa mananci tot, dar fara sa te deschei la pantaloni. Mancare buna si proaspata. Cu piesa de rezistenta: desertul. Trebuia sa fie cheese cake cu dulceata de trandafiri, dar am stricat eu fensismul situatiei pentru ca urasc trandafirul in toate cele de mancare (ma simt de parca mananc crema de maini bulgareasca, de-aia cheapo, o stiti, precis!) si am comandat o cupa de sorbet de capsune (La Strada) instead. Si desi cheesecake-ul meu a fost bun si just the way I like it (deci NU cu Philadelphia, which i loath, ci cu branza adevarata, nene), castigatorul castigatorilor nu am fost eu, ci Mishu, care si-a tras in cap un creme brulee minunat, worth every calorie! Nu va mai zic ca e genul de resto unde vine chef-ul sa te intrebe daca ti-a placut mancarea, iar ospatarii sunt tineri, fini si educati, o placere sa-i vezi in actiune. Nota 10 cu felicitari si creme brulee pentru aceasta asezare aflata la confluenta dintre vechi si meandrele concretului. Mult ne-a placut si abia astept sa ne intoarcem acolo. Pacat ca nu se poate si dormi la castel, ar fi fost belea:)

Vara, inteleg ca micul manej e populat de cai si ponei, trebuie musai sa duc Iepurs acolo, ca mare fascinatie are cu caii, din mama ponei si tata ponei nu ne scoate.

Ah, ah, n-am zis de preturi, dar mai bine va las pe voi sa le pritociti, caci iata meniul intreg aici: http://www.cantacuisine.ro/meniul/index.html. Mie mi se pare ieftin pentru ce-ti ofera, in Bucuresti nu prea mananci asa la banii astia. Ca sa nu mai zic ca in Sinaia, la Lepriconu Jegos (ma rog, se numeste Irish House de fapt), o ciorba de vaca foarte rea e 12 lei (WTF?!) [plus smantana, ardei si miros de ulei ranced], la castel fiind ea 11 lei.

Asa. Sa va mai spun ca in vacanta noastra romaneasca (partea a paishpea:)) am bifat in sfarsit si Prato Brasov,  mi-a placut locul, mi-a placut desertul, dar daca ma gandesc strict la ce-am mancat, si nu la serviciul blazat, borderline sictirit al celor de la Casa Hirscher, aceasta din urma (deci Casa, ca sa fie clar:)) ramane preferata mea. Gata, va las, adica va dau link la albumul nostru de vacanta si abia dupa aia va las. Nu uitati, drumul spre Costila trece pe la Castel. C-asa e-n viata!

tags: , , , , , , , , , 9 comments »

9 Responses to “despre cum am nimerit noi la castel”

  1. Alexandra

    Ah, ce dor mi-a fost! Ai vazut ca de data asta am fost cuminte si nu ti-am mai scris mail-uri…imperative? 😀 Dar ce m-am bucurat astazi! Welcome back!

  2. Craciunica

    E bine de stiut si de trecut la catastif. Multumim de prezentare 😀

  3. Robert

    Am trait si eu dezamagirea de a manca in acest restaurant kitsch-os!

    1. Preparatele sunt congelate(ma intreb, oare nu au acces cei de la DSP , Sanepid, etc. in incinta Castelului? Sau este prea puternica cunoscuta “prietenie” a detinatiorului Castelului cu primarul Busteniului!)
    In fine…revenind la teapa luata:
    – supele creme sunt congelate(stiu din surse sigure).
    Concret: cappuccino de ciuperci cu trufe este preparat in cantitati mari, apoi este pusa in pungulite si congelat! ATENTIE: e ca si cum ai pune ciorba de acasa intr-o punga si o bagi in congelator, apoi cand ti-e pofta o bagi la microunde si apoi servesti!
    – Coastele de porc la gratar.
    Sunt pline de grasime, cantitatea este foarte mica, sunt preparate, congelate, apoi decongelate, servite!
    – Cartofii gratinati
    Acelasi proces tehnologic: preparat, congelat, decongelat, servit
    – este un restaurant care nu are un flux mare de clienti, pentru a servi proaspat toate preparatele din meniu. Aici este greseala laudatului bucatar care a venit de la un hotel de 5*(din cate am inteles- Vega)- probabil ca era un simplu ajutor, iar acum “s-a dat peste cap” cand a preluat o bucatarie….

    2. Restaurantul este foooarte kitsch-os, precum si curtea interioara a castelului, mobilierul cumparat pentru decorarea interioara a acestuia… Se vede amprenta rusoaicei(patroanei), care are aceleasi gusturi si la imbracaminte . Mi-am dat seama ca ea este patroana, pentru ca atunci cand a intrat in restaurant tot personalul vorbea in engleza stalcita cu ea, un ospatar i-a luat haina, altul comanda, bucatarul i-a pupat mana….

    3. Personalul este de mana a3-a, niste tarani, ahtiati dupa spaga, aroganti, tipic pentru Valea Prahovei.

    4. Prealaudatul bucatar sef are nesimtirea de a iesi in sala intr-o bluza de bucatar murdara, necalcata, pantaloni de ski(cred), adidasi….tinuta unui bucatar de 5*… Cred ca a stat in sala restaurantului mai mult decat toti ospatarii(2 am numarat)

    5. Meniurile sunt patate, rupte, iar lista de vinuri este ca la o “bodega obosita”

    6. Toaletele sunt murdare, miroase foooarte urat….

    Recomand aceasta carciuma daca vreti o toxiinfectie alimentara, daca vreti sa luati Furazalidon la cina sau daca vreti sa va zgariati retina!

  4. cookie

    Robert, not fair, my friend. Cred ca ai ceva polita de platit… Altfel nu-mi explic…

    Lucrurile nu-s deloc, dar deloc asa cum le infatisezi.

  5. Robert

    Asa e romanul…pana nu da cu capul nu se loveste!

    Nu-mi spune ca nu l-ai vazut pe bucatar plimbandu-se printre mese mai mult ca ospatarii…
    Nu-mi spune ca in raftul cu vinuri sunt puse carti di Adevarul si diferite bibelouri…
    Nu-mi spune ca in curtea castelului sunt diferite cioplituri, care n-au nicio treaba cu castelul

    De acord, sunt unele preparate care au un gust excelent…sincer as reveni numai pentru deserturi, in rest…prefer sa-mi fac un gratar in curte…

  6. cookie

    Nu mi s-a parut nimic chicios, din contra. N-am vazut cartile adevarul, bucatarul a venit la masa o singura data, a fost curtenitor si cald, personalul mi s-a parut la fel, servirea a fost ireprosabila. Mancarea a fost buna. Peisajul e vis. La baie era ok, since you mentioned it. Una peste alta, senzatia mea este ca ai ceva cu ei, prea s-au aglomerat toate dezastrele acolo in commentul tau. Nici despre KFC nu cred ca as sti sa spun atatea lucruri rele. Acum, intrebarea care nu-mi da pace este de ce:))) Ce ti-au facut oamenii aia? Poti sa ne spui aici, nu vede nimeni;)

  7. Robert

    Ai mancat moca la ei?
    Stiau ca ai un blog?
    Esti platit sa scrii de bine?

    In fine…disctutiile pot continua la infinit…
    Succes! 😉

  8. cookie

    ah, de ce nu zici asa, nu esti cititor de-al blogului:)) m-am linistit. discutiile nu pot continua la infinit, ci doar atata timp cat sunt civilizate si cat nu ne luam foarte in serios;)

  9. anya

    La Prato e/era dessert chef un fost coleg de-al meu de banca. Best of the best in desserts ! 🙂


leave a reply



Back to top