archive for December 2011


i feel cheesy, oh so cheesy

December 29th, 2011 — 2:16pm

Am primit plocon. In mod complet necaracteristic, m-am trezit la usa cu un cos mare, mare de tot, cu all things cheesy. Si ce ne intereseaza pe noi asta, o sa ziceti, ca doar nu mancam noi branza din cos. Da ma, dar eu altceva vroiam sa va arat. Si anume ca cineva, probabil o fata, eu asa zic, ca trebuie sa fie o fata… deci, ziceam, o fata de la agentia The Practice, care probabil lucreaza 24-7, de-i sar capacele, pentru clientul ei Hochland, o fata tanara imi imaginez, cam cum eram si eu acu’ ceva vreme;), si-a rupt din timpul ei ala mic, putin si intins la maxim precum cascavalul pane, ca sa scrie cu mana ei acest biletel. Pentru mine. Gasesc acest lucru foarte dragut. Si ii multumesc persoanei neidentificate, pe care mi-o imaginez, cum ziceam si mai sus, trudind deasupra biroului, sandvis intre clientul cel demanding si noi astia, bloggerii, pentru gestul ei frumos. Sarbatori fericite si tie, draga persoana de la The Practice care mi-ai scris cu mana ta:)

Uite, am pus si poza cu branza, sper sa te bucuri:)

Cu prietenie,

Ana

19 comments » | filled under: reviews

puiul oshenesc, spiritul craciunului si cei 2€ bine cheltuiti

December 13th, 2011 — 11:16pm

Pentru ca am vrut musai sa scriu azi, mi-am inceput ziua cu o farfurie de supa calda si-un tzamp pe pilaf de orez alb (cam cum ar zice buna-mea). Fix ce-i trebuie caprioarei la ora zece dimineata. Prin amabilitatea lui Iepu’ Purcifer, n-am mai apucat a posta nimic, dar macar m-am asigurat (si azi) ca nu voi muri de inanitie (o vorba-n vant din partea mea, o sa va zic candva zilele astea una alta despre niste oameni care chiar stiu ce e aia foame, eu nu pot trai cu ea o ora, ei traiesc cu ea zile…).

Ei. Intrebarea este ce pui mancam io. Si raspunsul: pui… oshenesc. Da. Asa-i zice. Ca se facea ca eram cu consortul in Auchan, unde nu pot sa zic ca-mi prea place, nimeream pana mai ieri doar accidental, dar de-acu’ o sa ma duc chitit. Asa. Si la raionul de carnet, in fata-mi se asternura deodata niste pui mari, si galbeni de grasi ce erau, cu pielea tare si carnita inchisa la culoare, precum pasaretul alergat. Ce este acest animal? Am zis eu. Si Pufix: cum ma pufi, e puiul osenesc, nu ti-am zis io de el? Cert este ca l-am luat pe el puiul, de fapt, doua pulpe si-un piept cu os, si l-am dus acas’ la noi, sa-i fac cunostinta cu sfanta oala. Am fiert mai multisor la el, dar doamne, ce bun! Pui adevarat, chiar aduce cu puiul de tara. Nicio treaba cu cocoricii si avicolii si alti de-astia. Asa tare m-am bucurat de supa si de pilaf, incat am ezitat sa share, ca data trecuta cand v-am zis de fructele congelate, n-am mai gasit cu saptamanile. Totusi, natura mea deosebit de altruista intr-alea halelii a invins. Meritati, nu-i asa, puiul gras, puiul oshenesc. Ii zice asa de la Oash, nu de la Auchan cum crezui eu si cateva fete de-ale mele. Cica s-ar gasi si-n Real si Cora, eu zau ca nu l-am vazut pana acum in niciuna din astea.

Asa. Deci cautati puiul bun si galben, e usor de recunoscut.

Trambulim mai departe fara noima, pentru ca vine peste noi spiritul Craciunului si nu vreau sa ne gaseasca, nu-i asa, cu chilotii-n vine. Intai, un incident. Eram eu cu Boo intr-o seara la o trattorie. Era destul de tarziu, sa tot fi fost vreo 4-5 mese ocupate, atat. Bai, si intra in carciuma un grup de colindatori. Oameni in toata firea, nu pusti. Si incep a canta colinde asa de frumos, ca ti se facea pielea de gaina. Nu unul, ci vreo patru. Si de pe la noi, si de la altii. Eu cu Boo: mvaaai, ce draguuutz! Restul mesenilor, numa cu ochiu-n farfurie, nu care cumva sa necesite a se scobi prin buzunare dupa vreun cincilei. Cand au terminat de cantat oamenii, ne-au urat “sarbatori fericite”. Am raspuns doar noi. Pentru care chestie ne-am luat niste priviri de parca eram, gen, doo lepre. De m-au apucat asa toti nervii capului. In ce tara traim, bre oameni buni, de colindatul (frumos, cald, pe mai multe voci) este sinonim cu cerseala? De ce suntem asa opariti social, in loc sa ne bucuram ca niste copii? De ce nu facem om de zapada cu ochii boabe de piper? De ce nu iubim? Of.

Ceea ce ma duce la punctul numarul trei. Intitulat “facerea de bine…”. Bogdana isi raceste gura de niste bune luni indemnandu-ne sa-l ajutam pe baietelul cu DBA, Bibi, nu zic ca far’ de folos, dar precis usor nu a fost. Si dupa cum printesa si-a luat cu doua maini scatoalce cand a incercat sa ajute o fetitza fara o mana, asa, iata, si acum a iesit cu balamuc. Cum, va veti gandi, cum este posibil ca un om sa-si bata joc de dorinta altuia de a ajuta pe cineva al carui copil poa’ sa moara daca nu este ajutat? Pai… e simplu. Pentru ca in Romania, colindatul este sinonim cu cerseala, v-am zis eu ca se leaga.

Sigur, daca nu sunteti la curent cu recentul tambalau, nu veti intelege mai nimic din aceasta peroratie. Nu-i nimic si nevermind. Ca, de fapt, tot ce tre sa intelegeti is this:

Pana pe 16 decembrie, si doar pana atunci, puteti cheltui cu cel mai mare folos 2 euro, trimitand un sms la 848. O faceti pentru acest copil cu boala asta afurisita si rara, despre a carui suferinta au scris o multime de oameni cu suflet din online-ul romanesc. Iepu’ a racit prima oara acu’ o saptamana. Usurel. Doar niste muci mai vanjosi. Si tot mi s-a parut capatul tarii. Nu vreau sa imi imaginez prin ce trec parintii lui Bibi. Vestea buna (si in egala masura frustranta), e ca suma de care e nevoie pentru ca micul Bibi sa fie ca nou nici macar nu e foarte mare, 100.000 de euro. Nu e mare. E doar greu de strans. 50.000 de SMS-uri. Oare suntem atatia? Sunteti cu mine?

Si chiar, voi ce-ati face daca in carciuma unde cinati ar intra niste colindatori? Le-ati zambi? Le-ati da bani? I-ati privi cu scarba? V-ar fi rusine pentru ei? Nu, pe bune.

15 comments » | filled under: every day, off topic, umanitare

briose cu visine. si vorbele cele de bine.

December 8th, 2011 — 10:56am

Nu cred sa existe in istoria colaborarii client-agentie-bloggeri un proiect mai misto, mai heartfelt si mai putin grevat de grija banului decat Electrolux Passion4Cooking. Astazi, aceasta grozava initiativa implineste un an. Datorita ei am cunoscut-o pe Lavinia, one of my favorite food bloggers din .ro. Si pe atatia si atatia oameni care mai de care mai faini. Daca doriti sa revedeti, luati de aici, asa a inceput totul: http://easypeasy.ro/2010/12/o-seara-cozy-la-cortina. Iar daca nu, eu doar va zic ca, drept cadou de aniversare, aseara ne-am mobilizat cu totii, bai, dar fix toata floarea cea vestita, de-am copt sincron briose care mai de care, in chip de donatie pentru niste copii sarmani. A fost the muffin marathon, cu live text pe facebook and shit! Nu va pacalesc, exista dovezi! Ah, si azi se lasa cu sarbatoare mare in curte la Cortina, sa va imbracati bine, da? La multi ani, dragi “impricinati”: Electrolux, Golin Harris si fellow food bloggers, a fost un an bun, abia astept sa ne veselim festiv diseara, iar pana atunci va las cu ce-am copt. Meritul este in intregime al lui Mishu, eu “decat” le-am gustat, sa nu fie otravite. Nu erau.

Pentru 12 briose:

  • 175g faina
  • 150g zahar
  • un plic de praf de copt si doua de zahar vanilat
  • 150g unt la temperatura camerei
  • 3 oua
  • visine fara sambure
Mai simplu de-atat nu se poate: mix everything together cu aparatul, puneti cu lingura compozitie in forma speciala de muffins,  trantiti in varf o visina-doua-trei si dati la cuptor la foc potrivit cca 15 minute (pe incercate). C’est tout! Manger, yum yum, k?

20 comments » | filled under: every day

ostropel in cinci minute. hai, sase

December 7th, 2011 — 4:05pm

Ciocanelele erau fierte in supa. Eu ma uitam la Vocea si ma tot gandeam in subsidiar ce sa fac cu ele. Tentatia de a le azvarli cu bolta in frigider era… tentanta. Cand colo, ce sa vezi, am facut cel mai pripit ostropel care exista. Si bun, foarte mult bun, mult mai bun decat in varianta asta. Mi-a luat fix cat o pauza de publicitate. Iata cum:

pus ulei de masline in tigaie – incins oleaca, nu prea tare – azvarlit in el niste usturoi de-ala gata tocat, din congelator – mermelit – varsat peste el o conserva de rosii tocate – iar mermelit – inmiresmat cu cimbru si piper – pus carnea in sos – clocotit – completat cu suc de rosii cat sa acopere carnea – iar clocotit – stropit cu niste sos de soia, nu ma intrebati de ce – si – treaba cea smechera – finetea – o lingurita de otet la final

Atat.

Voi, totu’ bine?

Later edit: Sa se consemneze ca azi e ziua cand Iepu’ Purcifer s-a ridicat pentru prima oara pe cele doua picioare la marginea patutului, all by her lonesome. Ain’t no mountain high enough!

9 comments » | filled under: every day, traditional

nu am avut timp sa nu vad

December 4th, 2011 — 11:32pm

Ieri a fost Ziua Internationala a Persoanelor cu Disabilitati. Am aflat de treaba asta nu pentru ca am atins un nivel deosebit de awareness si implicare sociala (as minti sa zic ca da), ci pentru ca folosesc lapte de consum Oly ca sa-i faci lui Iepu’ branza de vaci. De fapt, am frigider un raft dedicat Oly, m-a apucat aceasta dambla cand am descoperit iaurtul ala 2% cu probiotice si de-atunci tot cumpar: 2%, 4%, 5%, smantana, lapte, you name it. Pentru ca-s bune, dar si pentru ca am eu o slabiciune pentru brandurile rotunde, grasute si pufoase, iar Oly e chiar un brand misto, produsele sunt cinstite si arata intr-un mare fel, cam cum m-as fi gandit eu ca trebuie sa arate all things lapte.

Cand mi-au scris oamenii astia si mi-au povestit de campania lor cu capacul inscriptionat in Braille, am zis ca da, sigur, ma bag, ii ajut sa raspandeasca, cum ar veni, dragostea. Nu aveam de facut decat sa ma “orbesc” cu o esarfa pentru cateva zeci de minute, si sa scriu apoi pe blog despre experienta asta. Ei. Si sa vedeti faza: nu am avut timp. Nu am avut timp sa nu vad. Cum e asta? Pai.

Dimineata trezit – masurat cu ochii 180 ml de apa – facut laptele – impachetat Iepu’ pentru plecat la tara noi toti, la mamaie si tataie – urcat in masina – pe drum nu putut legat ochii, ca facut rau de-ala de masina cu vomat pe geam daca nu uitat cu ochii largi in directia mersului – ajuns la babaci, mancat la masa, din cand in cand bagat capul in camera unde nani Iepu’ Purcifer, asigurat ca nu o ia plonjon cu capu-nainte –  la intors, stat “geana” cu ochii pe speedometru, vigilenta rasplatita de husband cu viteza legala (imaginez ca daca as fi avut o esarfa neagra la ochi, am fi ajuns la Bucuresti in jumatate de timp. sau never:p) – pe seara mers la cinema, asta nou de la Baneasa, bai, da’ce misto e… unbelievable, zau! – vazut, da, vazut Puss in Boots; cu ochii vazut, 3D even, cum sa-mi pun esarfa la ochi cand intregul point al mersului la film e sa vezi, zice clar “ce filme ai mai VAZUT?” – trecut ziua si eu nu avut timp sa nu vad – si cand culcat seara in pat si inchis ochii, vazut clar in cap fata lui Iepu’ – si gandit asa:

DOAMNE,
CUM AR FI FOST VIATA MEA
DACA NU TE-AS FI VAZUT
NICIODATA?

Salut initiativa Olympus pentru ca, desi mi se pare cumva “cautata” asocierea, e o campanie care creeaza empatie pentru cei de langa noi care nu vad cu ochii. Un capac de lapte in Braille in marea de SKU-uri care nu-s blind friendly nu e mare chestie. Dar ca zilele astea sa ne UITAM la comunitatea oamenilor nevazatori si sa VEDEM ce putem face, relevant pentru ei, asta e oleaca mai bine.

http://www.facebook.com/OlympusDairy

10 comments » | filled under: off topic, reviews

Back to top