Am zis ca nu mai gatesc pana nu nasc, in semn de protest! Ei, da, dar cand ti-e foamea-n gat si un iaurt e, like, cea mai sexy optiune din frigiderul tau, cum sa nu cedezi… zau!

Habar n-am de ce-i zice salata (“egg salad”), ca nici macar dupa standardele mele foarte laxe in materie de salate (sa ne amintim de asta) nu se califica. Dar ce mai conteaza! E buna, asta e ce tre’ sa retinem. Si merge excelent ca spread pentru sandvisuri cu alte alea, sau asa, natur, cu paine buna alaturi.

Eu am facut multa, ca m-am trezit de dimineata cu o pofta nestavilita si doar vreo cinci bucati oua de tara de la Cornu stateau in calea fericirii mele. Pe care… le-am fiert. Tare. Le-am taiat asa grosolan, le-am bagat in robot impreuna cu niste unt la temperatura camerei (sa fi fost vreo 1/6 pachet), sare, piper mult, marar uscat si o lingura grasa de mustar. Le-am dat cateva pulsuri, fara sa le fac complet pasta, ca-mi place sa mai simt bucatile de albus. Am desertat maglavaisul astfel obtinut intr-un castron si l-am amestecat cu ridichi si ceapa verde tocate maruntel. Ei, si treaba mai deosebita pe care am facut-o de data asta – am prajit-spre-carbonizat niste resturi de muschi tiganesc si chorizo, bucatite mic mic de tot, apoi le-am varsat peste salata de oua si-am amestecat bine. Bun nene!

Voi ce mancati weekendul asta? Ah, ce mi-e pofta de-un gratar adevarat, de-ala pe carbuni…

Ei bine, am bifat cate ceva de pe lista de azi-dimineata. Toata ziua am umblat, desigur, pastrand proportia zece minute de plimbare la doua ore de stat jos. Am mancat bun la pranz, cu peste, dar nu junk. 

Pe urma am zacut la Starbucks pe o canapea (literally zacut, intinsa la orizontala, cu capul in poala la Boo, care se taiase la deget in prealabil si avea un ditai bandajul – tre sa fi facut noi doua a very cute couple I imagine:)) Ah, tot aici I got my belly pic, doamne, imensa mai sunt!

Pe urma ne-am luat inima-n dinti si ne-am dus la H&M, unde deja se mai racise treaba, asa ca am putut sa intru si chiar sa cumpar cate ceva. Asa niste hainute dragute i-am luat lui LV, ca ma gandesc ca de fapt asta era planul all along, sa nu se nasca azi ca sa mearga ma-sa la magazin dupa tzoale sexy pentru ea:p

Pe urma iar am facut popas. La Paul. Unde m-am schimbat de tenisii mei 38 cu care plecasem de-acasa intr-unii marimea 40, cumparati la urgenta si la 40 de lei de la H&M, ca nu se mai putea sa traiesc in denial about my current shoe size nici o secunda in plus:p

Am si mancat, cum altfel. Croissant, ecler cu ciocolata si cappucino decaf cu motz de frisca, comandat cu urmatorul text semi-retard: “Auziiiti, am vazut la cineva o cana maaaare, cu multa frisca, ce este aceea?”

Dupa Paul a venit Pufix de m-a incarcat in Pufixmobil. Se facuse asa, cam seara. Si lui ii era foame. Si hai la Vulturul. Unde eu, desi foame nu-mi era, nu putin, am mancat snitel de curcan cu salata de varza si la desert coupe jaques.

Si pe urma am venit acasa, unde am mancat trei triunghiuri de branza topita cu o chifla si-o piersica cu gust de iarba.

Si-acu’ am zis sa va dau de veste aici, inainte sa ma pun cu burta pe niste seriale ceva.

Mai sunt 4 zile…

Nu nastem azi, fir-ar! Asa a decis doctorul ieri, dupa o saptamana in care eu n-am dormit, am mancat exclusiv porcarii (si, credeti-ma, nu e poezie – branza topita, McDonald’s, prajituri… groaznic!), am devenit un adevarat cosmar domestic, m-am acrit si amarat si suparat cu mine si cu toata lumea… Am deschis dimineata frigiderul plin de “mortaciuni” si am inceput sa plang isteric dupa o bucata de muschi de porc expirata de doua zile. Nu ma mai recunosc. Si asta nu neaparat pentru ca port cu doua numere mai mult la pantof.

Imi vine sa-mi iau lumea in cap, sa ma pornesc intr-o cruciada anti-perpetuarea speciei, sa ma revolt, sa fac cursurile alea de savant nebun ca sa inventez eu ce n-au fost in stare altii in atatea mii de ani – facerea fara durerile ei, fara stoarcerea de puteri, fara mutatii corporale, fara hormoneala asta ingrozitoare care ma mananca precum paduchii.

Si deoarece este evident ca nu pot sa fac nimic din toate astea, am de gand:
– sa ma calc in picioare cu gloata la deschiderea H&M – eu voi fi aia care striveste pe oricine ii sta in cale cu furia femeii de 82 de kile careia i s-a refuzat nasterea;
– sa mananc un fishmac, ca e dezlegare la peste:p;
– sa imi cumpar o sacosa de capsune pe care sa le mananc pe nerasuflate – cica nu o sa mai pot face asta dupa…
– sa ma duc la un film siropos, unde sa pot plange cu sughituri fara sa par o ciudata;
– sa imi intind parul cu placa, pentru ca de placa mea sunt satula;
– sa imi fac singura mea poza de femeie cu burta, nu la modul duios, ci ca sa ma uit la ea de fiecare data cand o sa uit putin cum a fost…

Alte idei nu am deocamdata. Urmeaza cele mai lungi cinci zile, se da cu frica si amaraciune si lacrimi de crocodil. Nasc pe 30.03, v-as zice sa wish me luck,  dar ati facut-o deja si daca nu v-am spus pana acum, si daca nu va era clar, va multumesc din suflet! In poza avem asa: de la Mihai – CD cu muzica de relaxare si cu ghid pentru tanarul si naivul tata, iar de la Ioana – un body adorabil cu pastai de mazare si o felicitare scrisa de manuta ei, care m-a gasit tocmai din Elvetia si tocmai cand eram mai deplorabila decat vaca mov.

30.03

Ipotetic vorbind: daca o bucata de porc si o farfurie de paste ar atarna deasupra unei prapastii si eu as putea s-o salvez doar pe una din ele, ce as face? Pfff, talk about impossible choices! Probabil ca m-as arunca in gol cu gura cascata, sperand sa gust si eu ceva inainte sa ma astern lata pe fundul haului.

Spre norocul meu, aceasta problema bizara nu se va pune niciodata in viata reala, unde loialitatile mele se impart fericit intre una si alta. Dar daca porc nu cred ca as putea sa mananc in fiecare zi, ca probabi, as ajunge sa nu-l mai apreciez la justa valoare, paste as manca dimineata, la pranz si seara fara sa obosesc. Uneori mananc paste simple, fierte, peste care pun putin ulei de masline, sare, piper si busuioc de-ala uscat, din plic. Lame, I know:p Iar cand ma duc la mancatoria mea preferata de paste (adicatelea asta – si atentie, ca nu endorsez nicio alta Trattoria Il Calcio decat pe aceasta, care-i prima si e the real deal), imi comand aproape de fiecare data acelasi fel de paste – aglio olio e gamberi, fara rosii uscate si cu extra patrunjel. Se intampla destul de rar sa gust alte soiuri, de obicei cand merg cu prietenii si le ravasesc farfuriile fara rusinica (vai, mai stiti episodul ala din Friends cu Joey doesn’t share?)

Ei, ideea e ca am fost vineri seara la trattoria noastra de cartier, unde, ca sa nu ma dezic, am comandat tot infailibilele aglio olio, dar am gustat (a se citi ras o cantitate zdravana) si din niste paste al forno pe care si le comandase Bursucu’, ceea ce mi-a dat de lucru in weekend, ca si asa nu stiam ce sa mai gatesc si eram zdrente cu nervii si inspiratia.

Mare smecherie nu e. Se fierb pastele al dente (sa fie ceva paste scurte, like fusilli sau penne) si se lasa la scurs. Se cubulesc o bucata de piept de pui fara os si piele si cativa carnati de bere, se tavalesc prin nitica faina, boia, sare si piper si se perpelesc binisor intr-o tigaie cu putin ulei. Se adauga doi dovlecei taiati cuburi si se mai agita putin treaba. Cu oleaca de cimbru presarat peste si niste chilli daca va place iute. Se extrag toate astea din tigaie si se pun deoparte intr-un castron.

In grasimea ramasa se calesc o ceapa mica, tocata marunt, un ardei rosu si vreo doi morcovi taiati rondele. Se sting cu putintica apa si se inabuse cu capac pana se inmoaie cat de cat (pe gustate la morcov, ca ala e cel mai tare). Le dam si pe astea la o parte.

Mai facem rapid un sos rose din suc de rosii sau pasta de tomate, sare, piper, cateva linguri de smantana (de-aia normala, nu dulce) si, daca va place, niste alcool (like un strop de coniac sau de vin rosu) – proportia de rosii versus smantana e dupa gustul fiecaruia.

Amestecam intr-un vas termorezistent pastele, carnea, dovleceii, ardeiul cu ceapa si morcov, apoi sosul. Dam la cuptor la foc mic pret de vreo 30 de minute, sa se patrunda bine aromele. Musai acoperit cu folie sau capac, ca nu vrem sa iasa crustoasa treaba. For the finishing touch, radem niste mozzarella pe deasupra si mai lasam vasul descoperit la cuptor inca vreo doua minute, sa se topeasca frumos branza. Decoram cu busuioc proaspat si mancam in nestire, aducand neincetate omagii cui a inventat pastele – mare om!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Acum ce ne-am potolit burtile, intrerupem programul obisnuit cu un buletin informativ din ceea ce s-ar putea sa fie ultima mea saptamana de graviditate (aleluia!). Intrebare: 25 martie este ziua cand:
a. se deschide primul H&M in Romania
b. crestinii sarbatoresc Buna Vestire (foarte tare semnificatia, by the way – http://ro.wikipedia.org/wiki/Buna-Vestire)
c. se naste LV

Pai hopefully, toate cele de mai sus. Din pacate aflam abia joi seara… Va rog sa ne tineti pumnii pentru 25, ca gandul de a mai astepta inca cinci zile peste mi se pare ucigator. Ah, si avand in vedere ca pe 25 sunt ocupata, nasc, ma vad nevoita sa refuz marele premiu roblogfest in favoarea urmatorului clasat, multumesc☺

You know me, sunt mai degraba the English breakfast type of girl (oua, carnati, de-astea), dar cand mi-am varat nasul plictisit intr-o casoleta cu capsune si-am simtit miros de de-alea adevarate, am zis ca e musai sa le am, my precious! Pufix le-a complimentat cu niste croissante cu unt de la Paul, eu am stors niste portocale si iaca, avem mic dejun continental. Adica ala pe care nu-l aleg niciodata la hotel, pentru ca il gasesc meschin si nesatisfacator:p Dupa cum gasesc si aceasta zi noroasa.

M-am trezit cu noaptea-n cap. Diseara ma duc la control si am de gand sa ma pun in genunchi in fata doctorului si sa nu mai plec de-acolo pana nu ma opereaza. Dap, ce pot sa zic, I’m a man with a plan, ma rog, a woman with a belly and an attitude problem:))

Taman cand zicea Ada ca poate ar fi o idee buna sa adun intr-un buchetel retetele de post de pe blog (de parc-as avea de-astea!), eu ma pregateam sa va povestesc despre cum “tava Ikea se intoarce”. Tre’ s-o stiti, e tava aia imensa de inox care te scoate din orice belea si criza de inspiratie, numai buna cand ai musafiri, ai foame, dar n-ai timp sa fii sofisticata. Cam asa si sambata: sase guri flamande si-o mica Mamarutza (fetita unor prieteni, mult mai interesata de covrigei decat de mancarea mea:p, dap, am un succes nebun la kinderi, nu stiu ce-o sa ma fac), o bucatareasa umflata precum omuletu’ Michelin, posocoasa si cam fara chef… what to do, what to do?

Pai niste alea alea la tava, si prin alea alea intelegem asa: pulpe de pui si fripturi subtirele de porc, balmajite cateva minute intr-o punga cu ulei de malsine, sos de soia, cimbru si nomu smokey peri-peri si varsate in tava-minune; intre ele, ordonate frumusel costite afumate, morcovi taiati pe jumatate, ceapa rosie si fire de usturoi verde; stropita tava cu un fel de mujdei lejer din cativa catei de usturoi pisati si amestecati cu apa. Data la cuptor la foc iute, acoperita cu folie ca sa nu parlim legumele si sa se inabuse frumusel carnea. Eu am lasat-o cam o ora jumate daca nu doua, intorcand carnea de doua ori si scotand folia in ultimele zece minute, pentru o rumeneala frumoasa.

Am mai daruit masa cu carnati thuringer de la Angst (bunuti), piure bun de cartofi cu balaceala de unt, ardei copt si castraveti murati. O nebunie!

Inteleg de la oaspetii mei ca am imputit zdravan holul blocului a usturoi, dar in tava zau ca nu s-a simtit asa tare. Oh well, bun a fost! Iar la desert ne-am “dres” cu placinta cu mere si inghetata. Fuss free, bun, numai de post nu… Acuma na, ce sa va zic, cine tine post, vine aici pe propria raspundere:)

In other news, mai sunt doua saptamani si-o zi, iar eu nu mai pot deloc. Da’ deloc. Vorba lui Pufix, sunt ca maratonistii aia care alearga jde’ kilometri si se pravalesc invinsi cu limba de un cot la doi metri de finish line:( Nu stiu cu ce sa ma mai pacalesc, ca sa mai treaca niste timp, ca sa ignor durerile si fricile care ma napadesc in roi organizat ca furnicile ucigase. Any tips de la foste incubatoare-actuale mame? Voi cum ati supravietuit ultimelor saptamani de sarcina?

… mancam de la altii! Duminica la Vulturul:

supa crema de legume

ostropel de pui cu cartofi natur

ciolan cu varza

rulou de pui cu piure

pastrav prajit, cu mamaliguta si mujdei

coupe Jaques

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Si un anunt “publicitar”: am citit pe Facebook ca “baietii” de la Bucate pe roate se muta in sediu nou, pe undeva prin Dristor. Cu aceasta ocazie, citez:

Pentru a sarbatori cum se cuvine mutarea intr-un spatiu nou, in ziua de 14 martie, la BUCATE PE ROATE platesti pentru orice produs doar 50%. Oferta este valabile Luni, 14 Martie, pentru comenzile facute online pe situl nostru www.bucateperoate.ro. Comenzile minime in functie de zonele de livrare se vor afisa Vineri, 11 Martie.

Asa ca daca sunteti la birou azi si n-ati testat niciodata Bucatele, sounds like a good day to do so. O saptamana minunata tuturor!

Acum doi ani, pe cand doar eu si Pufix si vreo doi-trei prieteni apropiati auziseram de easy peasy, nu prea stiam ce-i cu roblogfestul asta, sau cu festivalul blogurilor gustoase for that matter. Credeam ca-s asa, un fel de “premiile academiei”. Asa incat prima nominalizare care a venit la unul din astea, nu mai stiu la care, m-a bucurat foarte tare. Intre timp m-am acrit ca ciorba cu borsh, am realizat ca e o frectie totul, ca se amesteca bloguri nisate cu bloguri mainstream, in conditiile unui vot public. La roblogfestul de anul trecut se zvonea ca in 2011 se va lasa cu jurizare la categoria “blog culinar”, intre timp se pare ca au uitat.

On the bright side, un lucru mi se pare de remarcat: food bloggerii sunt gashca, iar asta e genial. Ma uit in lista de 36 de nominalizari si vad acolo o gramada de bloguri pe care le citesc zilnic, vad oameni pe care ii cunosc si ii admir. Cu care am baut macar o apa plata, daca nu o bere. Cu care m-am imprietenit pe facebook si de care m-am ciocnit pe la diverse evenimente. Este o lista familiara. Este o concurenta cinstita si friendly. Nu-i fix sindicat, dar tinem aproape. Ceea ce probeaza teoria mea ca oamenii care au o relatie speciala cu mancarea sunt in marea lor majoritate niste oameni foarte faini:) Anyway, virtual hugs pentru toti nominalizatii de mai jos, ma inspira si-mi sunt dragi, iar votul meu merge catre ei:

Andi – http://www.sabucatarim.ro
Zana – http://zanaeficientei.wordpress.com
Mazi – http://chez.mazilique.ro
Buni – http://raftulbunicii.blogspot.com
Elena – http://leblogpiquant.blogspot.com
Florin – http://crazymothercooker.blogspot.com
Simona – http://alison-trials.blogspot.com
Edith – http://edithfrincu.blogspot.com
Lavinia – http://bucatarsubacoperire.blogspot.com

Si complet pe langa subiect, multumesc Maria, Mamarutza si Robi pentru cozonacul genial de la Chocolat, merge la fix cu o dimineata de duminica!

Prima zi de primavara si mie mi-e rau… M-am saturat sa-mi fie rau, e greu sa fii zen cand te doare fiecare particica din corp de parca te-a calcat cineva cu trabantu’ incet, inainte si-napoi. Da, stiu ca nu mai e mult, stiu ca ar trebui sa radiez ca radiatiile, sa am pielea stralucitoare si parul mai lung, sa fiu happy si bubbly (si in sinea mea aia nebolnava chiar sunt), but… but… e foarte urat si greu si lung si trist procesul asta de baby making si pe mine m-a adus la capatul rabdarii.

As vrea sa ma plimb desculta prin iarba, sa dansez, sau macar sa tzopai in dementa ca iepurele Duracell doar pentru ca pot, sa ma pot incalta singura, sa fac o tarta cu sparanghel si branza, sa port o rochie rosie cu buline si sa ma incapa convershii, sa muncesc, sa beau o bere rece si sa dorm fara vise.

In loc de toate astea, ma uit la poza cu viitorul tata descalcind la motocei de caciulite tricotate si ma gandesc ca un singur lucru pe lume face sa merite chinul si raul – love:) Si intre doua injuraturi, intre doua junghiuri, intre doua episoade de “why me” si “wtf”, ma simt recunoascatoare si blessed…

Hai, va rog, inveseliti-ma! Ce gatesc oamenii cu vietile la ei weekendul asta? Pe unde se plimba? Ce mai zic?

Din ciclul “si de-astea mancam cand eram mici”, azi avem cornulete. Se fac super-usor: 1 cana de ulei sau de unt topit, un praf de copt, 1 cana de iaurt si faina cat cuprinde (cam un kilogram), si uite-asa, tac pac, avem coca sa ne punem si-n cap, n-am numarat cate ies, dar is multe. Se intinde foaie mare si subtirica, se taie din ea cu cutitul patratele, se umplu patratelele cu rahat sau nuci sau gem, se ruleaza si se coc la foc potrivit, pe hartie de copt. In coca nu punem zahar deloc, pentru ca e destul ca le tavalim pe ele calde prin zahar pudra.

In alta ordine de idei, AMR fix trei saptamani. Nu mai am niciun picut de rabdare… Am spalat lucrusoare, le-am impaturit, am eliberat sertare, am mutat mobila… What now? Of, greu nene… Poate sa ma mai inveselesc de la caldura, aud ca vine primavara.