De ceva vreme (sa tot fie doua toamne), ma tot gandesc daca sa impart cu voi pretioasa si infailibila reteta de castraveti in saramura a mamei. Vorba cercetatorilor britanici, “I could tell you, but I’d have to kill you”. Ei bine, ca sa scapati cu viata si sa mancati si cei mai buni castraveti murati ever, eu va conjur sa nu suflati o vorbulita, let this be our little secret;) Nu de alta, dar marfa asta se da pe sub mana, asa-i de nemaipomenit de raritatea-raritatilor. De cate ori ati mancat pe la restaurante castraveti cu gust de putinica? Well, no more! De astazi, o lume minunata vi se deschide in fata ochilor. Aceea a castravetilor care rezista un an si ce-ti pasa, care-ti crantane in dinti azi de parc-a fost ieri, care nu-s nici moi, nici sarati potroaca, nici scarboshenia pamantului in otet cu zahar. Step into my (mama’s) office:)

Totul incepe cu niste spalat: spalati voi frumusel borcanele (de 800g sau de 1,700g, cum va trebuie), spalati si capacele, spalati castravetii (pe care i-ati ales in prealabil avand grija sa fie cam de aceeasi marime, mai degraba potriviti decat uriasi, proaspeti, cu coaja buburoasa, nu neteda), spalati frunze de telina cu vrej cu tot, morcovi grosi romanesti, hrean si radacina de telina (curatate!). Va trebuie si niscaiva catei de usturoi, precum si niste tije de marar uscat.

Bun. Dupa toate aceste spalaturi, purcedeti la “cladit” borcanele, in felul urmator: pe fund puneti o frunza de telina, cu tot cu cotorul ei. Apoi, pe verticala, indesati castraveti. Intre ei – doua bastonase de morcov, doua bastonase de telina, hrean – cam cat degetul mic de la mana, taiat si el in 2-3 bastonase subtiri, un catel de usturoi (la borcane mai mari, doi catei potriviti sau unul mai mare). Deasupra “constructiei” puneti iarasi niste frunze de telina si o mana de “tulpini” de marar uscat.

Saramura se prepara in proportia de 1 lingura rasa de sare mare de muraturi la 1l de apa. Se da chestia asta in clocot. Asa, oparita, se toarna cu polonicul (nu toata odata) peste castravetii din borcan. Borcanul sa-l puneti inainte pe “gratarul” aragazului, ca sa nu se sparga. Bun. Turnati, ziceam, saramura, pana cand acopera bine castravetii. Potriviti capacul borcanului deasupra, dar nu insurubati.

La 24h schimbati saramura. O agitati bine pe cea veche, ca sa se curete cat de cat depunerile de la fund, varsati, repetati operatiunea cu o noua tura de saramura oparita.

La 48h iar schimbati. De data asta, puteti infileta capacele strans, coz this is it. Odata umplute a treia oara borcanele cu saramura, se depoziteaza undeva la intuneric, acoperite bine. Se lasa sa zaca asa cel putin doua saptamani. De-abia apoi se muta in camara, cand a inceput sa se limpezeasca zeama.

Abia astept sa imi ziceti cum v-au iesit. Add that to the list of “ma’ mamma knows best”, exact acolo cu cea mai buna placinta cu mere, cea mai buna crema de zahar ars, cele mai bune fursecuri si cele mai bune gogosi😀

Asta-i darul meu pentru voi, in cinstea Doamnei cucurbitaceelor:) Rontz rontz!

Later edit: Sarea tre’ sa NU fie cu iod!

Stimati concetateni,

Este ora 10 dimineata, va scriu din linistea casei mele minus urletele cu care m-am obisnuit, este senzational ce ni se intampla de vreo patru zile, imblanzirea scorpiei got nuffin on me =^..^=. Pentru toate mamele obosite out there, tre’ sa va povestesc cum am facut de-am scapat de stres si jelanie, caci si pe mine m-au invatat altii, carora le multumesc si pe aceasta cale. Dar intai vreau sa ma conving pe epiderma proprie ca functioneaza treaba. Mai multe despre asta intr-un post dedicat, de-ala fara legatura cu mancarea, dupa cum stiti ca-mi permit din ce in ce mai des din cand in cand.

Anyway, cu ocazia faptului ca ne-am recapatat intr-o mare masura linistea, am reusit sa:

1. ma spal pe cap. Irelevant.

2. merg la piata. Relevant. Doamne, toamna e asa, cel mai frumos lucru! Iar mersul la piata toamna este foodie’s spa treatment one on one. Aveau… de toate. Rosii de gradina (aproape la fel de bune ca alea bulgaresti), ardei gras de-ala mic si fraged, care pocneste in gura, gogosari, vinete mari lila, fara seminte, dovlecei gustosi, nu de-aia de se terciuiesc in mancare si nu mai au niciun dumnezeu, precum aia de la supermarket, varza si toate rudele ei, struguri parfumati, zmeura, e-ta-ca, e-ta-ca.

3. gatesc. Relevant. Si nu asa, oua fierte si paine cu strat de unt cat doua degete (nu ca n-as putea sa mananc lejer toata viata asa ceva), ci mancare adevarata nenica, din aceea de dureaza si involva toate cele, de la roboti pan’ la cuptor pan’ la aragaz.

Pentru ca tot aveam ditai sacosile cu legume proaspete, m-am apucat sa fac ghiveci calugaresc, zis si “bunatate”. Adica un ghiveci cu orez. Am ciumpavit legumele: ceapa tocata marunt, ardei gras verde taiat solzisori, gogosar taiat in bucati mai mari, morcov, telina si pastarnac, vinete, dovlecel, varza si cartofi. Am pus de-am calit in doua linguri de ulei ceapa, impreuna cu ardeiul gras si cu gogosarul. Apoi am adaugat radacinoaselesi cartofii, si-am mai mermelit la ele inca putin. Am acoperit legumele cu apa clocotita, nu ca pentru supa, ci asa, mai putintica, numai cat sa le inabuse. Am pus si doua fire de fruze de telina, niste cozi de cimbru, sare, piper si doua lingurite de boia dulce.

Cat fierbeau acestea toate la foc mocnit, am calit intr-o tigaie vanata si dovlecelul taiate cuburi. Vedeti ca vanata suge tot uleiul, dar asta nu inseamna sa mai turnati pana galgaie, lasati asa, sa zic, vreo doua linguri de ulei de masline. Cand mirosea deja a vanata coapta, am deversat tigaia peste ghiveciul fierband. Aceeasi miscare si cu varza, pe care, dupa ce-am taiat-o grosier (nu o varza intreaga, sa ne intelegem), am calit-o lejer cu o tona de piper (lo-ve!), si-am azvarlit-o si pe ea in oala. Ultimul pe lista a fost orezul, cam doua-trei linguri sa fi fost. Orez de-ala de pilaf, cu bobul mare si rotund. Pe asta l-am calit impreuna cu o ceapa mica tocata, pana a devenit translucid. Apoi, in oala cu el. Am completat cu apa (stiti regula – cald cu cald, rece cu rece, nu se pune apa rece peste mancarea calda, si nici ciorba fierbinte nu se drege cu smantana din frigider).

Am varsat continutul oalei intr-o “indispenasabila” de dimensiune medie (tava de inox de la Ikea) si-am bagat la cuptor ghiveciul acoperit cu folie, ca sa nu se usuce. Cand orezul si legumele erau spre gata, am taiat o rosie dulce si zemoasa in felii-semilune, pe care le-am asternut frumos deasupra. Cand si astea s-au facut moi, am dat folia la o parte si-a ramas sa scada giveciul nostru in cuptor inca niste minute. La coada i-am tras si o mana de patrunjel de-o cruzime inimaginabila, de-ala de scartaie in dinti a verde.

Am mancat cu niste pui, dar ar fi mers fain frumos si fara carne. Ca asa de bine mirosea si asa perfect se simtea gustul individual al legumelor (urasc ghiveciul ala gen terci, unde toate-s overboiled si isi imprumuta gusturile intr-un mare talmes-balmes), incat chiar si pentru o carnivoreasa de talia mea a fost ok si-n varianta de post. Sa mai stiti despre ghiveciul asta calugaresc ca-i bun si a doua zi, si rece.

Atat deocamdata, nu ma incumet la nimic mai fensi, baby steps zic, bine ca am apucat sa fac si asta. In other news, m-am operat, sunt bine, am doua shomoioage la picioare, pe care mi le expun proudly prin mall. Daca vedeti o fetitza nespalata pe cap, cu haine cu cinci numere mai mari si sandale bandajate, faceti-i cu mana. Partea buna e ca daca inainte aveam jene, acum mi-au cam disparut, asa de marcata sunt:)) Mi-am dat seama ca daca astept sa fiu fresh, slaba, imbracata, odihnita, pamperita, bibilita, s-ar putea sa nu mai ies in veci din casa. Asa ca la o zi de la operatie m-am dus la film, am vazut Horrible Bosses si am ras de ma durea burta. Ah, the memories! Cine-a avut vreodata un sef de cosmar, sa faca un pas in fata. Pai nu?