De cand m-au cautat oamenii de la Costa d’Oro sa-mi propuna sa facem impreuna ceva cu uleiul lor de masline, ma tot gandesc cum sa fac sa pun cu adevarat in valoare campania “uleioasa”. Ceva bun, clar ca ceva bun, in care uleiul de masline sa fie vedeta, nu o treaba insesizabila pe fund de castron. Mhm. Deci asa… Deci nu o salata. [Kidding, salata este foarte buna, este foarte buna si sanatoasa, trebuie, nu, nu trebuie, VRETI, sa mancati salata. Salata cu ulei de masline extravirgin.]

Pana la urma, vinerea trecuta, la birou fiind, ora pranzului fiind si niste arici teposi in burta mea fiind, ma loveste inspiratia si zic: daca-i bal, bal sa fie! O sa va arat azi ceva aparent extravagant, dar zau, atat de simplu si de bun ca ma trec fiori imaginari in timp ce scriu. The true meaning of food porn. O sa va arat tehnica preferata de bucatarii profesionisti pentru prepararea pestelui si fructelor de mare. Anume, poşatul in ulei de masline (notice ce bine folosesc diacriticele?! sunt o pasare maiastra, am dat cu insert symbol:)))

Ce e, dom’le, poşatul asta (poaching), ma veti intreba. Pai e atunci cand scufunzi ceva intr-un lichid aromatizat si fierbinte, in cazul nostru, in ulei de masline extravirgin, si lasi ceva-ul ala sa sfaraie acolo in legea lui, la foc mic, pana-i bun de tot de mancat. O tehnica foarte potrivita pentru gatit lucruri delicate, like oua, peste si fructe de mare.

Care e diferenta dintre poşat si prajit, ma veti intreba. Pai prajitul e pe flacara de aragaz, la foc mare. Poşatul e, cum ziceam mai sus, o sfaraiala lenta, de regula in cuptor, la o temperatura mult mai mica decat aceea la care prajesti lucruri. Prajitul e rapid, pentru ca nu vrei ca treaba pe care o prajesti sa ia gustul lichidului in care se prajeste. Poşatul e nice & slow, pentru ca vrei ca uleiul de masline aromatizat sa-si transfere gustul asupra trebii de poşat. E mai sanatos, pentru ca nu se supraincinge uleiul (by the way, sper ca stie toata lume ca orice ulei are un burning point la care nu vrei sa ajungi, adica o temperatura dincolo de care fumega si devine toxic; in cazul uleiului de masline, aceasta temperatura este undeva intre 190 si 210°C). E precis mai putin messy. Adica sansele sa-ti zoiesti toata bucataria in the process sunt mici, oricat de putin dibaci ai fi. Una peste alta, e foarte bine si frumos sa poşezi lucruri (de mancare, nu poşete).

All on board pana aici? Ok. Atunci, despre creveti poşaţi sa vorbim.

Eu am folosit creveti mari, congelati. Daca va tin nervii, folositi de-aia proaspeti, evident ca is mult mai buni. Intai am aromatizat uleiul. Adica l-am turnat gal gal din sticla intr-o cratita de inox, am pus in el o mana de chilli, niscai catei de usturoi in coaja, dar usor maltrati cu chestia aia de-mi scapa numele, cu care faci mudjei in mojar… (pisalog? pisalau? nu, serios:)), cateva crengute de cimbru, doua foi de dafin si o mana de boabe de piper negru. Am incalzit uleiul la foc foarte mic, pe aragaz, pana cand am detectat sfaraiala. Nu zic sa-l gustati, dar macar mirositi-l. E gata cand miroase a toate cele din el.

Bun. In uleiul fierbinte, aromatizat si sfaraitor, scufundam crevetii (decongelati si uscati bine in prealabil). Nu e sote, chiar e musai ca uleiul sa invaluie bine orataniile. Acoperim cratita cu capac sau folie si o dam la cuptor cca 10-15 minute, la un maxim maximorum 180°C. Cand sunt gata crevetii (gata, nu overcooked), nu-i strecuram imediat, scoatem cratita din cuptor si ii mai lasam oleaca in ulei. Cam pana cand ii punem pe masa, altfel se usuca.

  

Ca garnitura la treaba asta uleioasa, dar deloc grea, culmea, ne trebuie ceva acid. O salata cu multa lamaie. Broccoli sote cu o storsura de lime. Salata de rosii cu capere. In esenta, fie ce-o fi, dar sa fie leguma si sa fie cu acid. Nu mai zic ce bine merge in combinatie o maioneza de casa cu usturoi. Nu ma fortati, ca nu zic!

Imi place mult varianta asta de a gati crevetii, ii face asa de soft, delicati, juicy, cum nu s-a pomenit. La fel se intampla si cu o bucata de peste. Try it, o sa aveti o revelatie! Nu o sa mai vreti sa gatiti creveti altfel. Se topesc in gura, pardon the cliche!:p

As putea sa va spun la final de ce e bun uleiul de masline si de ce e rau uleiul rafinat, la pet, dar ma tem ca va insult. Adica na, stiti ca are cam cel mai mare continut de grasimi mononesaturate dintre toate uleiurile (astea fiind the good, heart healthy ones). Dar nush daca stiti ceva ce am invatat eu la cursul de nutritie si mi s-a parut oh so funny si nefericit deopotriva. Ceea ce numim “gust” se concentreaza in grasime. Altfel spus, fat tastes good. Si daca tot asa stau lucrurile, macar, zic, macar sa alegem the right kind of fat. Nu aveti niciun motiv sa aveti in casa ulei de floarea soarelui la sticla de plastic. Dar aveti toate motivele sa aveti in casa una (sau mai multe) sticle de ulei de masline. Si motivele astea au de-a face cu sanatatea, dar si cu faptul ca nu-s pe lume multe lucruri mai bune decat un colt de paine adevarata, cojoasa, muiata in uleiul de masline in care ati poşat crevetii:))

PS: Cu ocazia acestui post publicitar, am descoperit si eu uleiul Costa d’Oro, care, believe it or not, e mult mai fain decat ce foloseam pana acum (respectiv unul marca proprie “stitivoice”). E fruitty, gustos, s-a comportat fain la gatit si exista in o mie si una de variante, despre care o sa aflam cu totii mai multe cand o sa avem de dat niste daruri la cosulet. Stay tuned!

Later edit: Am uitat sa va spun ca acei catei de usturoi, scosi din ulei, dezbracati de hainuta si azvarliti in gura, sunt o magie, de-a dreptul! Nu-i aruncati sub nicio forma!

… a fost primul meu gand atunci cand m-am trezit la usa cu o cana Aqua Sense de la prietenii mei electroluxosi. Pe biletel scria asa: “Draga Ana, o surpriza te asteapta […]”. You bet your ass, am zis eu, studiind oratania. Adica cum adica sa beau apa de la robinet? Ce e aceea? Adica… nush, da’ mie si la spalatul de rufe imi vine a folosi apa imbidonata, iar voi vreti sa ziceti ca sa beau cocktailul asta de rugina, plumb si carcalaci? Pai da, mai, ca acum, scria tot pe biletel, exista o metoda safe de demizerabilizare a apei de la robinet, este chiar cana Electrolux AquaSense™.

Nu e vreo complicatenie si nu, nu au uitat fetele de la agentie sa-mi trimita si stecherul, purificatoarea cu pricina CHIAR nu se baga in priza (silly me, noroc ca nu le-am sunat sa le intreb, ma mai faceam si de cacao). Are ceva filtru smecher 3M (despre care, daca sunteti curiosi, puteti citi aici mai multe), care se schimba periodic si care retine sau reduce porcariile, pe numele lor: calcar, clor, impuritati organice, plumb si cupru. Infigi cana in buza robinetului, o umpli cu apa cea rea si scarboasa, iar pe partea ailalata iese o apa decenta, de baut. Cam tare, as zice.

Si acum, un joculet sa ne jucam.

Stiati ca apa plata fiarta nu-i buna la Iepursi? Cica prin fierbere ii creste concentratia de minerale, ceea ce o face nepotrivita pentru copil. Pai si-atunci, sufletu’, cu ce apa sa-i faci ciorba si paste si aia si cealalta, ca daca pui la fiert apa de la robinet, poate pier crocobaurii din ea, dar precis plumbul ramane tot acolo. Pai cu apa filtrata de Aqua Sense asta.

Stiati ca pe mine ma umple de scarba sa curat de calcar diverse aparate mici, like cana de fiert apa, steamerul sau incalzitorul de haleala bebeluseasca? Cand vad mazga aia mazgoasa, imi vine sa le arunc la gunoi direct. In loc de asta, deversez in ele otet sau pliculete de-alea fizzy de la DM, le bag in priza si imput toata casa, ca na, calcarul nu bun si tre’ sa fac cumva sa le scot fatza every once in a while. Pai da, dar cu apa de-asta decalcarificata, sansele sunt ca otetitul aparatelor se va petrece mult mai rar.

Stiati voi ca gustul cafelei – umm! si respectiv, bleax! – depinde in mare masura de calitatea apei cu care faci cafeaua? Deci… da.

Stiati ca daca eu nu beau apa de la robinet, nici pisicile mele nu ar trebui sa bea? Si nici apa minerala plata nu-i buna pentru ele, ca mineralele alea le fac rau la rinichi. Cu cana magica am rezolvat-o si pe-asta, na!

Stiati ca daca faceti cuburi de gheata din apa de la robinet, e ca si cand beti apa de la robinet? Scary shit, I tell you! Dar daca faceti cuburi de gheata cu apa purificata, e ca si cand nu au gust de tzeava:)

Stiati ca mahmurului ii e sete? Si na, n-o avea fix mereu 2l de apa plata imbuteliata la cap de pat. Zic si eu, am auzit, nu ca as sti din experienta, am o vecina care…

Acu’ pe bune: sunt pregatita sa renunt la apa plata si sa-i dai lui Iepu’ sa bea apa de la robinet trecuta prin filtrul lui Aqua Sense? Nu prea. Dar o sa folosesc apa asta purificata la gatit si alte alea, intocmai cum ziceam mai devreme? Aia clar!

Cine vrea sa se dea o tura cu ea (unde o tura egal 150l de apa pura, ca atata faci cu un filtru inainte sa fie nevoie sa-l schimbi), poa’ sa si-o ia de aici, de exemplu. Pentru o viata sanatoasa… Stiti voi!

PS: Mi-a placut articolul asta: http://group.electrolux.com/en/electrolux-aquasense-%E2%80%93-great-tasting-water-faster-12272. Si aici am citit despre cat de buna-not este apa de la robinet asa cum vine ea pe teava, dar si despre efectele dubioase ale apei minerale: http://www.adevarul.ro/life/sanatate/Apa_de_la_robinet-bauta_zi_de_zi-e_periculoasa_0_229177435.html.

Later edit: Ma gandeam si la un slogan pentru cana asta, ar fi cam asa: Think of all the water bottles you won’t be carrying!:))) Adica no more baxuri de apa pe scari, pam pam!

Da. Pe cuvant de onoare, no bull shit, pe bune si pe serioase, ma bucur ca mai am ceva de zis despre ma’ friend Oly. Asa de tare ma bucur, ca vinerea trecuta, cand am vazut in galantar la Mega Image noile varietati cu fructe, le-am cumparat pe toate! Iar sambata la pranz, pe o vantoasa ca aceea, am iesit afara si-am pus-o de-un photosession mic. De la inaltimea balconului, de sub muleul alb, din varful shlapilor vecinului cu pitbull, lantz si tatuaje, trebuie ca paream destul de ciudata, dar na, nu te pui cu exaltarea.

Da, bai nene, a aparut iaurtul Oly cu fructe. Si respectiv grecescul Olympus, cu fructe si dansul. Ceea ce n-ar fi trebuit sa insemne absolut nimic pentru un om care consuma responsabil numai iaurt simplu, in care isi pune el (ea) fructe, cereale si diverse nuci. Niciun pic nu se presupune ca ar fi trebuit sa o atinga pe aceasta persoana venirea iaurtului cu fructe, zahar si amidon (nemodificat!). Ar fi trebuit sa o lase mai rece decat frozen yougurt-ul… Da, asa ar fi trebuit. Numai ca…

Numai ca Oly este singurul brand masculin de iaurt de pe piata. Think about it. Napolact nu e brand de iaurt, e asa, gen denumirea producatorului. Not sexy at all. Zuzu e gagica. Milli… la fel. Activia e si ea femeie, si-i pretty much ca in cantecul Vama, “urata si cam proasta”. Ei, pe praful asta, si cand oamenii astia de la Olympus au facut, cum ar veni, gagiul ochelarist, educat, finutz, (si straight!), filthy rich, dar si nobil, modest, dar upper class, al iaurturilor, si pe urma s-au apucat de-au pus fructe FIX in ala 2% probiotic care e marea mea dragoste, cum as fi putut, zic, cum as fi putut sa nu-mi bag botul in toate sortimentele? Nicio sansa n-am avut, mai. Zau. L-am pus pe lista de placeri vinovate si m-am spurcat o seara intreaga, sa vad care e mai bun.

Si cel mai bun este, in opinia mea, grecescul Olympus cu rodie si zmeura. Urmat indeaproape de Oly 2% probiotic cu cereale. Deosebit este si cel cu prune, mi-aduce aminte de un alt iaurt pe care l-am iubit, dar care a disparut de la o vreme din marea majoritate a magazinelor. Mi s-a parut interesant ca Oly astea cu fructe au, totusi, gust de iaurt normal, adevarat. Pe cand majoritatea iaurturilor cu fructe incercate pana acum erau altceva, clar altceva decat iaurt. O pasta dubioasa si dulce, buna, nu zic, buna precum all things junk. Pe Oly parca l-as crede cand zice ca e natural, no junk promise and all that. Desigur, asta si pentru ca, din nou spun, il iubesc pe brandul lui si ii doresc o viata frumoasa, chiar daca nu putem fi impreuna. Caci nu, nu intentionez sa ma reprofilez pe iaurt cu fructe, tentant as it may be. Raman la stimabilul 2% simplu simplut. Si pe asta cu fructe il trec pe lista de “cu care m-as pupa fara sa te superi”, alaturi de Ryan Gosling si alti bombonei de-astia intangibili.

Nu as pune Oly cu fructe foarte la coada extremelor alimentare care ne fac viata mai frumoasa (mai ales daca nu suntem completamente ipocriti) – like hamburgheri, bauturi carbogazoase de culoare indoielnica si chipshi sintetici cu arome naturale…, dar l-as clasa undeva intre ultrasanatosul smoothie raw vegan de rucola si grapefruit al lui Boo si inventia mea decadenta – shaorma cu carnati… Mdaaaa. Cu siguranta, iaurtule Oly cu fructe, we’ll meet again. Cand eu, plictisita de perfectiune, o sa vreau sa te ciufulesc cu lingurita, iar tu n-o sa ai nimic impotriva.

Anul trecut, pe cand eram “decat” copilul gravid al mamei mele, de 8 martie am scris asa: http://easypeasy.ro/2011/03/reteta-mamei-de-pui-de-om/.

Anul asta sunt si eu mama cuiva, desi “cuiva” nu-mi zice inca pe numele meu cel nou si nici nu stie sa-mi scrie asa declaratii frumoase. Dar imi freaca palme-cazmale pe fata cand este promptata s-o iubeasca pe mama si cumva sunt precisa ca ma amusina cu bruta adoratie, de felul sentimentelor primare care te incearca in fata unui pahar cu apa rece in mijlocul desertului.

Ca sa marcam, asadar, deosebitul eveniment la care particip pentru prima data in calitate de mama-lui-Iepu-Purcifer-Bubu-Cretzofolina, am scotocit in arhiva de amintiri a familiilor noastre reunite si-am gasit acea reteta trademark a mamei-mame si mamei-soacre: puiul la capac. Ne-am dat, cum ar veni, mana peste pui, si ne-am intors fuga fuga, cu genunchii beliti de cazaturi de la Frunza si cu zoaie fericite la gura, in vremea copilariei noastre. Pe cand nu existau cuptoare electrice – uneori nici gaz nu exista – iar treaba asta cu puiul la capac constituia un motiv suficient de bun ca sa vii in casa de la joaca, fara sa te tarasca de-o maneca adultii tai cu de-a sila.

Am sa va povestesc cinstit cum s-a desfasurat tarasenia, pentru ca la sfarsit sa va cooptez in programul “paharul este pe jumatate plin”, in scop de exercitiu folositor in viata, dar mai cu seama in bucatarie. Mdeci.

 

A inceput cu eforturi predecembriste de aprovizionare, trebuia, ma intelegeti, sa recreez cat mai fidel aceasta fresca a vremurilor de mult apuse. Asa ca m-am dus dupa puiul fericit. Nu e glumeala, exista, se cheama fix asa, e produs de Agricola si este fericit pentru ca haleste porumb si locuieste confort 1. Am experimentat full frontal omorul ce inseamna sambata-la-pranz-la-cora-mega-si-auchan, pentru ca sa ajung in final, obosita si cu limba de un cot, in Real. In Real unde, fara sa mai iau cos, am intrat pe la iesire si m-am impleticit fara speranta direct la raionul de carne. Cand l-am vazut, m-am napustit. Am insfacat lighioana intr-o mana si-am tulit-o spre casa, doing the victory dance si zbierand la telefon ca o apucata de streche: Pufi, Pufi, l-am gasit! L-am gasit! L-am… Si o punga de plastic va rog.

In tot acest timp, pentru a ne spori sansele unei operatiuni de succes, Mishu a lasat la o parte orice orgoliu si a telefonat in mare taina la Cornu. Dupa o discutie ce s-a desfasurat in spatele usilor inchise, mi-a spus asa: mustarul e cheia. Parea cat se poate de serios. Asa ca am proptit puiul asupra unei cratite pe trei sferturi pline cu apa si acoperite cu capacul ei, dupa ce il mozolisem ghebos in prealabil cu mustar de Dijon, conform pretioaselor indicatii. In care mustar nu m-a lasat inima sa nu amestec si o mana de cimbru uscat.

Am realizat ca nu va fi usor cam pe cand introduceam cratita-cu-apa-cu-capac-cu-pui in cuptorul nostru electric, setat la 180 de grade pe chicken mode (sunt sigura ca nu se cheama asa, dar e modul ala care are o iconita cu un pui, deci… da). Am ales acest mod cu nesabuita incredere in uniformitatea lui, adicatelea nu m-am gandit nicio secunda ca ar putea sa se intample ce s-a intamplat. Stiam ca apa din cratita va face un mediu prietenos, numa’ bun de inabusit si copt animalu’. Acest lucru ar fi facut sa nu se intample uscarea excesiva a fericitului pui, care nu ar fi necesitat resuscitare periodica prin ejectare din cuptor si stropirea cu suc propriu. Care va sa zica.

Bineinteles, lucrurile nu s-au intamplat deloc asa. In ciuda faptului ca planul era in detaliu facut. N-au trecut nici 20 de minute si pasaroiul s-a ars zdravan pe deasupra. Explicatia fiind, fireste, ca in cuptorul cu gaz pe care-l avea mama acu’ 100 de ani, caldura venea doar de jos. Pe cand in modernul nostru cuptor, caldura (mare mon cher) impresura cu valva puiul din toate partile, si peste tot pe unde era mustar, sufla peste el flacari-flacari. Drept care a fost necesar sa scoatem cratita din cuptor. Ce presupune scoaterea din cuptor a unei cratite-cu-apa-cu-capac-cu-pui? Va spun eu. Zeama de carne din capac se imprastie, fericita precum puiul, in cuptor, pe langa cuptor si pe jos. Dupa care, zeama scursa in cuptor incepe sa se arza, scotand un fum mare si gros. Eu imi folosesc din plin acutele si zbier ca gata, no way, renunt. Dupa care, pentru ca I’m no quitter, ma intorc umila – un dihor fumegand a dezamagire, sa-mi reiau misiunea.

Este o munca de echipa. Cerem time out si ne sfatuim. Oare daca am pune cuptorul pe pizza mode? Pizza are chestii pe deasupra care nu este voie sa se arda, nu? Good plan, Buster! And by Buster I mean Mishu. Asa facem. Si mai facem ceva. Cu dibacia celor patru maini, intoarcem pe preafericitul cu susu-n jos, sa-i calmam arsura cu zeama din capac.

Chestia cu scos bagat scos bagat se mai intampla de cateva ori. De fiecare data se lasa cu arsuri si fum. Si-apoi, cand, cumva, moare toata speranta, din eforturile noastre conjugate rasare el, maretul pui la capac, perfectul echilibru intre fraged si crocant. Cam asa:

Fireste ca se poate si fara pui la capac, cred ca as fi putut trai foarte fericita si daca nu as fi facut asta niciodata. Nu simteam nevoia sa spal pe jos in bucatarie de trei ori, dintre care odata pe genunchi. M-am ales cu un mare jeg si-o mare durere de cap. Dar dupa ce-am facut curat si l-am tras pe dansul in poza…

mi-am dat seama ca daca ne-ar fi venit un musafir peste un ceas, cand va fi fost aerisita casa si pasarea crocanta ar fi tronat in miezul mesei noastre cea de toate zilele, n-ar fi stiut cu ce efort s-a intamplat totul. N-ar fi stiut ca pranzul asta, care arata so effortlessly chic, este rodul unui mare chin. Si stiti ce? Peste cativa ani, nici eu n-o sa mai stiu. Nu as mai face inca o data pui la capac, dar nadajduiesc ca va veni o vreme cand din tot chinul si imputiciunea va ramane numai impresia primei muscaturi din pielea asta aurie si perfecta, si-a dumicatului de paine muiat in sos de mustar si pasare coapta.

Garnitura sa tot fi fost un piure cu patrunjel si niste ciuperci trase la tigaie in unt.

 

Acum sa vedem daca ati prins substratul metaforic, ce a vrut sa zica poetul?;) Mai e mult pana departe?

Happy 8 martie, sa va fie de bine <3,

Mama

Si ce mai zici tu, bai Cookie? Esti bine, sanatoasa? Viata e frumos? Sa stii ca de mult ma tin sa-ti zic ca… well…  (cum sa ma exprim ca sa nu ma intelegi gresit?)… arati ca naiba. Nush, zau, ce se intampla cu tine. Mecla asta anemica, parul asta valvoi, pijamalele astea terfelite, care se iau dupa om precum cainele comunitar, te fac de nerecunoscut. Ma mai iubesti nespus? Ca uite, vreau sa te invit sa iesim de Valentine’s Day. Noi doua, eu si cu mine. Catchu’ e ca tre’ sa te speli pe cap, sa mirosi frumos, sa te imbraci ca o femeie (in puii mei) si sa nu scoti o vorbulita. Vom iesi la pranz, pentru convenienta situatiei. Vom iesi… in casa noastra. In sufragerie. Eu voi gati pentru tine pui. Vom bea Cola apa. Te vom barfi pe tine si ne vom iubi in clisee. Ne vom iubi cu inima tanara si cu burta plina de carne, asa cum ne place. Si-apoi, eu am sa ma cocot pe un taburet si am sa-ti recit poezii cu rima, pentru ca niciun gest nu e suficient de desuet atunci cand vrei s-o faci sa priceapa ca she’s the one. Ia, te rog, aminte la aceasta superba mostra liricoasa, am scris special pentru tine urmatoarele:

Daca tu esti la gara, eu vin azi cu trenul

Daca esti la padure, eu sunt padurarul Costica

Daca taci si nu tipi, e fiindca ti-e frica

Si-n toata padurea, tu tot cauti Zenul.

Te rog sa intelegi ca nu mi-e usor. Nu te-am mai curtat de cand aveai cosuri. Dar am fost aici, stoica, fidela ca o nevasta de marinar, asteptand sa ti se feshteleasca dragostea de tine, ca sa mi ti-o iau de-o aripa, si s-o azvarl in oala, si sa facem impreuna o tocana de amor de sine, ce n-a mirosit niciodata mai bine. Pam pam.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Bai, care radeti acolo in spate? Ca va dau afara imediat! Sau ce, nu s-a mai pomenit ca de ziua indragostitilor sa ai un date cu sinele? Nu, pe bune. Eu asta am in plan. Vreau sa-mi arat mie ca imi pasa de mine. Mi-am facut o mancare buna de lins cratita, iar daca astrele se aliniaza corect, am sa am si timp s-o mananc. Planul e sa stau la masa. Jos, adica, stiti, pe scaun. Nu la varice, in bucatarie, cu Purcifer intr-o mana si cu telefonul strans in menghina dintre maxilar si umar, asa cum numai fix un an de stat acasa te poate invata. Deci asa nu. Vreau un pranz tihnit, cu storurile trase cat sa intre lumina, cu geamul inchis cat sa nu intre iarna si cu liniste deplina. Anul asta, de ziua indragostitilor, that special someone voi fi pentru mine eu. Aceasta aventura egotistica este rezultatul a one too many phonecalls la 9645, iar daca e adevarat ca dragostea trece prin stomac, mi-e clar ca eu si cu mine tre sa facem ceva sa rekindle our romance. Intelegeti voi ce zic? Pai daca da, atunci va poftesc sa va suflecati manecile si sa executati ceva bun de mancare pentru voi insiva, pentru ca… well… pentru ca meritati. Pentru ca, every now and then, mai tre’ sa va aratati dragostea si fata de propria persoana. Si ce mod mai bun de a face asta decat cu o foarte, foarte buna tocanita sentimentala. (De mult ma roade, btw, ideea ca relatia unui om cu mancarea il defineste. Si de mult am zis ca oamenii care nu vad rostul gatitului pentru ei insisi, ci doar pentru familie/prieteni/copii etc., sunt niste oameni cu o suferinta. Dar sa nu divagam si mai mult decat am facut-o deja de la un post care se vroia unul simplu, cu pui.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

In 99% din cazurile in care exista in sala de asteptare a bucatariei noastre aripioare e pui, ele ajung asa: http://easypeasy.ro/2010/11/aripioare-la-cuptor-cu-legume-sote.

Adica marinate pripit si perpelite in tava pana cand ies crocante si aluneca pe gat ceva de speriat. Aceasta reteta basic nu avea insa cum sa fie de ajuns pentru pranzul meu romantic de una singura. Vroiam ceva special. Ceva la care sa muncesc. Ceva cu planning ahead. Cu timpi de preparare si asteptare, cu pauze de privit galesh prin geamul-oglinda al cuptorului, cu anticipatie flamanda. Ceva cu dichis. Deci nu, nu aveam sa ma multumesc cu clasica tehnica de preparat puiul, zisa de sotul meu si “crocantzescu”. Nu si de data asta.

Deschid paranteza ca sa va spun ce cred eu ca e musai sa se regaseasca in orishice mancare cu pui. Pai… e simplu: UNT, USTUROI si CIMBRU. Inchid paranteza.

Ei, primul lucru pe care l-am facut o fost o strasnica marinata. Nimic original aici: o ceasca de ulei de masline, nitel sos de soia, piper proaspat macinat, cimbru, Nomu smokey peri peri si niste boia iute afumata la completare, nitel chimen rasnit, niscaiva ierburi de Provence si doi catei de usturoi zdrobiti. Zeama asta se toarna peste aripioarele spalate, sterse si azvarlite intr-o punga trainica, de felul celor de se gasesc la DM, alea de 6l pentru congelat diverse oratanii. Bun. Punga asta cu minuni se tine peste noapte la frigider. Merita asteptarea? Ma veti intreba. Sau e acelasi lucru daca lasam carnea la marinat doar 1h-2? Pai, in all honesty, eu sunt pentru versiunea grabita, cam intotdeauna. Deci nu v-as indemna sa marinati cu zilele, decat daca vreti voi sa va smtiti mai din cale-afara asa, precum eu in situatia de fata. Altfel, merge si a quicky, al naibii de bine!

Mai departe. O data aripioarele marinate de nu mai stiau cum le cheama, le-am scos din punga si m-am apucat sa le prajesc intr-o tigaie cu unt, la foc molcom, pe toate partile.

Nu le-am lasat sa devina crispy-maro, ci le-am dat, mai degraba, o tenta aurie. Cam asa:

Apoi le-am scos pe farfurie, iar in grasimea ramasa in tigaie m-am apucat sa sotez un praz, doi morcovi si vreo 12 catei de usturoi. Am stins cu vin alb si-am dat tigaia deoparte.

Bai, si acum incepe opera de trei parale arta. Intr-o cratita rotunda se pun frumusel balanele aripi intr-un fel de monument circular, precum in imaginea care valoreaza mai mult decat 1000 de cuvinte (zau ca nush sa explic pe de-a vorbele, sper ca se vede clar in poza):

Intre aripi am bagat niste separatoare de ceapa rosie, iar la mijloc am varsat legumele sotate, cu tot cu vinul lor. Mi-am amintit sa pun si niste mazare congelata, de felul extra-fin. Am garnisit cu buchet de cimbru. Am completat sosul cu niscaiva supa de pui (chicken stock, poate apucam in viata aceasta sa discutam si despre ea), cat sa acopere carnea cam pe 3/4, am pus deasupra niste folie de aluminiu intepata strategic cu furculita din loc in loc si am varat la cuptor cratita, la foc mediu. O ora nici nu m-am uitat la ea. Mi-am vazut de treaba. Am facut un piure semi-pasat, asa cum imi place mie (nu iubesc deloc piureul ala ultra-zdrobit, eventual si la blender, big big cah!), cu juma’ de pachet de unt in el si cu niste extra-lapte. Apoi m-am dus sa vad ce fac minunatele. Erau bine, multumesc. Le-am descoperit si le-am mai lasat vreo 20 de minute la foc mic, pentru o rumeneala placuta. Apoi le-am tras in cap o mana de patrunjel verde tocat, for the finishing touch.

In detaliu, aratau cam asa:

Apai daca nici asta nu e dragoste, atunci zau ca nu stiu ce vreti…

Anyways. De spus ca le-am scos pe farfurie, le-am aranjat frumos in cuib de piure cu legume, sos si ceapa verde, le-am sedus, le-am tras in poza si le-am abandonat, in asteptarea unui somn iepuresc. Pentru ca nicio relatie nu e perfecta, nici macar relatia cu tine insati…

… iar daca mananci din cratita, o sa ploua la nunta ta.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Acest pranz mi-a fost “cauzat” de Agricola Bacau, care m-a scos din amorteala si din foame, starnindu-ma sa declar cuiva iubire vesnica la farfurie. Cica ar fi si un concurs cu acelasi subiect, aici: http://www.facebook.com/pages/Creator-de-Pofta/121523801241383, like daca like.

Si daca, for whatever reason, va “simteti” singuri de V day, tratati-va pe voi cu mancare si cu dragoste. Happy ziua indragostitilor!

Am primit plocon. In mod complet necaracteristic, m-am trezit la usa cu un cos mare, mare de tot, cu all things cheesy. Si ce ne intereseaza pe noi asta, o sa ziceti, ca doar nu mancam noi branza din cos. Da ma, dar eu altceva vroiam sa va arat. Si anume ca cineva, probabil o fata, eu asa zic, ca trebuie sa fie o fata… deci, ziceam, o fata de la agentia The Practice, care probabil lucreaza 24-7, de-i sar capacele, pentru clientul ei Hochland, o fata tanara imi imaginez, cam cum eram si eu acu’ ceva vreme;), si-a rupt din timpul ei ala mic, putin si intins la maxim precum cascavalul pane, ca sa scrie cu mana ei acest biletel. Pentru mine. Gasesc acest lucru foarte dragut. Si ii multumesc persoanei neidentificate, pe care mi-o imaginez, cum ziceam si mai sus, trudind deasupra biroului, sandvis intre clientul cel demanding si noi astia, bloggerii, pentru gestul ei frumos. Sarbatori fericite si tie, draga persoana de la The Practice care mi-ai scris cu mana ta:)

Uite, am pus si poza cu branza, sper sa te bucuri:)

Cu prietenie,

Ana