Photo: http://www.facebook.com/graffitifoods

Vara asta am mancat in oras mult mai des decat mi-as fi dorit. Am cheltuit sume indecente pe haleala, iar asta deloc deloc nu ma bucura. Da’ pur si simplu sunt intr-o criza existentiala eu cu mine, in care nu-mi ajunge timpul si nu am resursele sa vizitez bucataria pentru altceva decat pentru apa plata bauta gal gal, direct din pet. De gatit gatesc numai pentru Iepurs, iar noi… noi mancam te miri ce. “Dati-mi voie sa ma prezint, sunt cobaiul dvs.” – asta ar trebui sa scrie pe tricoul meu, caci multe incercari nefericite am facut pe fina mea piele, pana cand a fost fina no more. Sa va povestesc intai de unde as zice ca NU trebuie SUB NICIO FORMA sa mancati:

1. AZZURO – delivery. Am comandat de cateva ori la ei, ba niste paste, ba o friptura. Imi convine ca-s in cartier, optiunile pentru zona Militari – Drumul Taberei fiind destul de limitate. Ce-am primit, fara exceptie, n-a fost ok. Carne cam talpa si cam cruda, portii extrem de mici, preturi prea mari, salati cu ceapa taiata grosolan…  In schimb, la Azzuro Veneziano din Afi mananc uneori pulpa de pui dezosata la gratar – juma de portie 6 lei, plus o salatica asortata 7 lei. Nu e lux, dar tine de foame. Una peste alta, nu recomand nici delivery-ul, nici restaurantele, decat daca nu aveti sub nicio forma de ales. Ceea ce, zau, e greu de crezut.

2. AFC Thang Long – Afi si Carrefour Militari: Tare, tare rau imi pare de astia. De ultima oara cand am scris despre ei (aici), lucrurile s-au stricat. Si uneori si noi, dupa ce-am mancat mancarea dansilor. Mancarurile asiatice cu sosuletz nu mai sunt ce-au fost, parca nu mai au niciun gust si niciun Dumnezeu. Sushi-ul e mic si trist. Odata m-au intrebat daca vreau neaparat California rolls, sau ma multumesc cu alt fel de rolls, fara susan pe ele, ca sa se faca mai repede. Ajunge sa va zic ca in ultima vreme nu mai risc sa cumpar de la ei decat fortune cookies.

3. Pizza Dominium – delivery. Groaznica pizza, cel putin pentru gusturile mele. Am comandat o singura data o Pollo Parmigiana si-am primit ceva de-a dreptul scarbos – un blat cocoso-crud, peste care trona ceea ce trebuia sa fie sosul aioli (un mazgaz de culoare incerta si gust deloc atractiv) si doua trei toppinguri in cantitate insuficienta. 29 de lei aia mica. Never again!

4. La Mama – delivery. Pe vremuri ma duceam sa mananc des la Mama de la Ateneu. Eram tanara, lucram in zona, aveam toate scuzele. Era ok(ish). Saptamana trecuta am comandat impreuna cu o colega niste carnet (juma de portie, ca mereu fac asa, rareori sunt in stare sa dovedesc toata portia), cu piure si ardei copti. Mi-a placut mancarea, nu zic. Nu m-a dat pe spate, dar a fost perfect in regula. Piureul, acest test suprem al tuturor delivery service-urilor, era din cartofi adevarati, nu din fulgi, cu unt, nu cu margarina. Ce nu mi-a placut e ca jumatatea lor de portie nu-mi ajunge nici pe-o masea (si, credeti-ma, eu chiar mananc putin si des). Si ca ardeiul copt era presarat cu marar, o idee proasta in umila mea opinie. Am asteptat aproape 2h sa ne vina comanda si nu pot sa zic ca a meritat. Ar fi meritat, poate, daca nu am fi avut nicio alta optiune. Dar ajungem si la celelalte optiuni:)

5. Pizza Florina – delivery. Este ceea ce mananc la aproape toate zilele de nastere ale colegilor mei. A devenit un fel de traditie sa se comande aceste imense si abominabile pizza cu nume de femeie si boy oh boy, sunt groaznice, sau ce? Ce sa zic, singura pizza mai proasta ca asta e aia patratel, de la patiserii stradale gen Fornetti sau Georgi. Simply awful!

Ei, si acum de unde am mancat, n-am murit si as mai manca, in lipsa de mancarea mea iubita, gatita de iubita de mine:

1. Despre prietenii Bucate pe roate, ca de obicei numai de bine.

Photo: http://www.facebook.com/bucateperoate.ro

Vara asta i-a gasit deosebit de inspirati, cu niste salate nemaipomenit de gustoase (ceea ce, in gura mea, suna dubios, I know:)), cu prajituri date moca in fiecare marti la orice comanda si cu compot rece de fructe proaspete. Preferata mea e salata Fitness, o bucurie in farfurie, jur! Are telina, mar, salata eisberg, ananas (din compot, ar fi fost mai bine sa fie crud), stafide, lamaie, miez de nuca si dressing de iaurt. Awesome, zau! Din pacate, Bucate pe roate nu livreaza in zona mea decat pentru comenzi de peste 100 de lei, asa ca de salatele lor noi m-am bucurat o singura data vara asta. Raman, totusi, pe lista mea de mancatorii cinstite si safe, cu grija pentru clientii lor si cu multa imaginatie, in bucatarie si pe facebook deopotriva:)

2. Be Nat – take away si restaurant

Photo: http://www.facebook.com/pages/Be-nat/154032907995263

Ii pandesc de multa vreme. Mazi mi-a zis de ei si aveam asa un mare of pe suflet ca nu ajunsesem sa le trec pragul si sa le mananc mancarea. M-am bucurat nespus cand mi-am facut rost de un meeting in Piata Victoriei si, credeti-ma, m-am dus cu mari asteptari. Nu la meeting, ci la Be Nat, mai:)) Treaba e asa: Be Nat astia sunt un fel de Snack Attack, numai ca Snack Attack e f f naspa, iar Be Nat e f f misto! De la branding (I’m a suck-sucker for that, am si acum punga lor verde pe birou, am pus un buchet de levantica in ea, arata tres chic) la locul in sine si la mancare, totul e fresh, bubbly si plin de sugestia grijii desavarsite. Scapata in parterul verdelui Be Nat precum vaca in lucerna, nu stiam, efectiv, doamnelor si domnilor, ce sa-mi cumpar mai intai. Toate micile casolete din zona de take away aveau numele meu pe ele, scris de mana si color!

Photo: http://www.facebook.com/pages/Be-nat/154032907995263

In final mi-am luat un sandvis cu avocado si ou, o salata Waldorf si-un carrot cake, toate beyond reproach. Mi-a parut rau ca doar atat am putut. Mai sunt multe de incercat, data viitoare ma duc sa zac juma de zi in restaurant si-mi iau si aparatul. That’s a promise!

3. Good old Trenta Pizza – delivery. Da ma, stiu, nu asa e pizza in Italia, unora li s-a facut rau de la ea si altii au zis ca au vazut sobolani in bucataria lor. Dar eu n-am fost niciodata in Italia, nu am gasit cozi de soarec in aluat, le sunt client de ani de zile si n-am avut nici macar o experienta neplacuta cu dansii, asa ca daca e sa comand pizza vreodata, formez instinctiv 021-9645. Nu e nici scump, nici ieftin sa comanzi pizza la Trenta. Nu e nici foarte bun, nici foarte rau. E ultima salvare cand nu am absolut nicio idee. De regula comand Bianca D’oro, Diavola sau Picantina, always cu blat subtire si fara sos. Salatele si pastele Trenta nu-mi plac, iar aripioarele picante sunt just about cele mai rele pe care le-am mancat vreodata. Dar daca you stick to pizza (si, ocazional, un profiterol de-ala 100% poliester), nu patiti nimic rau. Cu Trenta sunt intr-un fel de casnicie de convenienta, m-am obisnuit cu ea si atata timp cat nu-mi da motive crase, nu cred ca o sa divortez.

4. Si cea mai recenta descoperire – Graffitti Foods.

Photo: http://www.facebook.com/graffitifoods

Pai se facea ca eram intr-o zi la birou, imi mancasem, de foame, toate degetele, mai putin cele doua aratatoare cu care frecam tastatura. Si-am scris pe facebook ca-s leshinata, ca necesit hrana si ca nu stiu unde sa mai comand. Si Christiana Z. imi zice de Graffiti astia. Intru pe site, bucuria bucuriilor – aveau sediul fix in Drumul Taberei, adica aproape. Si-o comanda minima de 20 de lei, ceea ce e quite decent. Prima oara mi-am comandat la ei un somon la gratar cu orez basmati si salata verde (24 de lei) si, la insistentele omului de la telefon, am acceptat si-un cheesecake, sub juramant ca ar fi cel mai bun, asa ceva nu o sa mai gasiti! Am fost impresionata detot. Pestele era perfect gatit (nu uscat, nu crud). Portia corecta. Pretul corect. Iar cheesecake-ul ala (vedeti mai sus, in headerul acestui post) – bai, cum sa va zic, chiar este cel mai bun cheesecake pe care il poti comanda la telefon. Senzational! Cu blat cinstit de biscuite, cu partea branzoasa facuta din branza adevarata, nu din Philadephia scarboasa si eventual sarata, cu un sigiliu de smantana batuta pe deasupra si cu niste dulceata de fructe de padure care parea a fi cam de casa, asa. 10 lei. A small price to pay pentru ceva asa bun, credeti-ma!

In zilele ce au urmat am mai incercat asa: supa crema de legume cu crutoane (multa, buna, 6 lei), piept de pui la gratar cu cartofi cu rozmarin si salata de varza (mult, bun, 14 lei), Pui Bunica (+orez, plus salata – 16 lei) si clatite cu dulceata (doua, bune, 5 lei). Azi mi-au gresit comanda – in loc de o portie de clatite, mi-au batut doua portii. Am sunat sa le spun. Mi-au trimis doua vafe complimentary, pe comanda unei colege.

Cam asta e shortlistul supravietuirii noastre alimentare. La care se adauga multa branza si mult pepene. Abia astept sa iesim din gaura neagra. Pe 26 plecam in vacanta fara bebeh, just the two of us, sa ne jucam de-a mama si de-a tata si de-a doctoru’ si de-a somnu, sper sa revin cu forte noi, caci astenia asta culinara nu e deloc deloc genul meu. Acu, ce sa zic, nimeni nu e perfect.

Buna dimineata de luni! Doresc sa le transmit pe aceasta cale prietenilor de la Bucate pe roate ca mi-e dor de checul molcutz si ca mocangeala de marti (da ma, orice comanda de mancare data martea la Bucate vine cu ceva on the house – si nu, nu e necesar sa va sincronizati cu cele trei ceasuri rele) nu e la fel fara dansul. Jos negresa, traisca virgula checul.

Stati cu geana pe ei aici: http://www.facebook.com/bucateperoate.ro, se intampla every marti, like clockwork.

Despre cum mananc io morcovi cruzi si beau ceai de sunatoare povestim alta data. Ca doar n-o sa ne stricam cu totii saptamana. Mai bine la negresa sa poftim.

Mai stiti cum glumeam mai jos, eu si blogul meu, ca doi tristi? Doi pe un balansoar, dar balansoarul cadea in cap in vagauna? Samanta de adevar este, si anume, da io cand mai scriu? Cand mai gatesc? Cand mai mananc? Foarte departe mi se par acum zilele alea in care, fara sa ma apreciez suficient pentru asta, fara sa ma pup pe cap si sa ma felicit vartos, gateam in fiecare zi pentru dimineata, la pranz si seara, faceam poze, scriam… trivialitati, s-ar zice, but boy oh boy did they make me happy. All that… gone. Timpul nu se mai livreaza in sticle de lapte, la usa in fiecare dimineata. Timpul meu s-a terminat. Si lipsa asta, resimtita furios, ca o apendicita acuta, in burta fix, ma face sa ma consider, vorba cantecului, “urata si cam proasta”.

Periodic vin in fata voastra si ma lamentez: mvai, deci daca ati sti, drag cititor, cat e de complicat, ce viata grea, ce zi scurta, ce nici 24 de ore, ce melancolia lui Peste Prajit, ce dor imi e, ba de mine, ba de voi. Si urmeaza un val de dragutzoshenii de la lumea buna care mai intra pe-aici sa stearga praful. Si-apoi iar imi propun sa fac chestii, iar imi compun kilometricele mele liste, si iar o dau cu mucii in iahnie. De ce, bai nene, de ce nu se poate si cal si magar? De ce highlightul saptamanii trecute a fost un piept de pui la gratar? Cand, ma intreb, o sa se intoarca din deplasare creierul meu ala smecher, organizat, metodic, mutant de munti, logoreea aia interesanta despre nimic si orice, oalele alea sfaraite pe foc si puterea de a ma scula dimineata si de a ma extrage din pijamalele-una-cu-pielea-de-atata-purtat-vai-ce-de… cacao. Vreodata?

Cert este ca, desi duc lipsa de energie, m-am hotarat sa va ofer un valoros insight in ce fac cand nu ma vedeti pe-aici. Pai in primul rand, canapeaua mi-a devenit al doilea fund. Cel putin in timpul saptamanii. Nu ma uit la televizor decat martea, la Vocea Romaniei. Sunt cel mai mare fan. Vreau sa castige Liviu Teodorescu si ma gandesc cum as putea sa facilitez si eu aceasta intamplare. In rest, cand doarme Iepu’, sunt atasata ombilical de produsul meu de conceptie numarul doi, grupul de mame, caruia ii dedic ce-a mai ramas nealterat din minunata mea persoana. Sunt foarte mandra de femeile astea, habar nu aveam ca-s asa de misto si asa de multe.

Weekendurile sunt pentru luat picioarele la spinare si fugit incotro vad cu ochii. Invariabil ma ratacesc la Simbio. Drept care observati in partea stanga frumosul banner care duce la pagina lor de facebook, va asigur ca nu banii, ci dragostea dementa ce le-o port, m-a facut sa-l afisez acolo, si acolo o sa zaca for a long long time. Motivata de petrecerea Andressei (btw, si pe aceasta cale, la multi ani, draga Andreea, oricine scrie pentru veverite, ratoni si pisici trebuie ca este o persoana speciala si ma bucur sa te cunosc, at last), mi-am facut deja rezervare pentru ziua mea de anul viitor si overall ma simt ca o adolescenta in diverse faze de calduri cand vorbesc despre Simbio. Simbilica. Draga. Deci sa nu ziceti de rau, ca o iau personal. Dar stiti de ce? Pentru ca locul ala are inima, puls, ii curge sange prin pereti, dar nu va ganditi la sange pe pereti, ganditi-va la, de exemplu, espresso Illy, black. Vorbeste bai nene. Vorbeste cu mine. Vorbeste si cu voi daca vreti sa-l ascultati si este mult, mult prea misto experienta asta a mea de a-l fi cunoscut, ca sa nu fac ce stiu, ce pot si in general tot ca sa-l promovez. Eu nu va vrajesc, va zic ce si cum, atat.

Bun. Deci cand nu-s cu Iepu, nu ling monitorul, nu fac gauri in canapea acasa sau la Simbio si nu ma uit la Vocea, se mai intampla sa mananc sau sa gatesc, caci, nevoia te invata, nu neaparat intotdeauna aceste experiente se suprapun. Vinerea trecuta am primit plocon de la Bucate, un ditai platoul de sarmale cu mamaliga si ardei iute murat. Asta pentru ca, acu’ ceva vreme, cand era Printesa mea poftitoare de niste sarmale bune, am aranjat cu Iepurasul si Mos Craciun si i-am impins si ei un platouas, despre care foarte frumos a scris aici. Le-am mancat pe toate. Bune bai nene, bune rau. Iata cum, lista surselor de mancat sarmale de catre pretentioasa mea gura se extinde la trei: 1. mama (best of the best nu-e-aletele-mai-bune!) 2. Bucate pe roate. 3. Vulturul. In ordinea preferintelor mele. Exceptionale toate, oricum. Diferenta fiind ca cele de la Vulturul sunt oleaca mai afumate.

Singura chestie notabila pe care am gatit-o in ultimele saptamani (adica na, ouale fierte si gratarul de pui nu se pun, imi imaginez:p), este un scaloppine de curcan cu paste galgaite in sos de smantana, ciuperci, spanac si rosii cherry. Dar despre asta intr-un post viitor, sper ca nu anul viitor.

As mai fi dananait aicisha caligrafic si mult, si bine, dar s-a trezit Iepu’ si e fiercely hungry, pentru ea chiar gatesc de trei ori pe zi, e actualmente cel mai mare fan al meu, deci chiar nu-mi permit s-o dezamagesc.

In concluzie, mai sunteti? Mai stati?

… mancam de la altii! Duminica la Vulturul:

supa crema de legume

ostropel de pui cu cartofi natur

ciolan cu varza

rulou de pui cu piure

pastrav prajit, cu mamaliguta si mujdei

coupe Jaques

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Si un anunt “publicitar”: am citit pe Facebook ca “baietii” de la Bucate pe roate se muta in sediu nou, pe undeva prin Dristor. Cu aceasta ocazie, citez:

Pentru a sarbatori cum se cuvine mutarea intr-un spatiu nou, in ziua de 14 martie, la BUCATE PE ROATE platesti pentru orice produs doar 50%. Oferta este valabile Luni, 14 Martie, pentru comenzile facute online pe situl nostru www.bucateperoate.ro. Comenzile minime in functie de zonele de livrare se vor afisa Vineri, 11 Martie.

Asa ca daca sunteti la birou azi si n-ati testat niciodata Bucatele, sounds like a good day to do so. O saptamana minunata tuturor!

Stiu ca v-am albit. Dar trebuia sa va zic din nou (si din nou si din nou si din nou) cat de maxim de happy sunt cu Bucate pe Roate. Tocmai am avut petrecerea firmei cu catering de la ei si a fost foarte bun. Pana acum nu gustasem bucatele pe roate decat de la birou, cu foamea-n gat, mancare de pranz in lipsa de pachetel. Este prima oara cand lucrez cu ei pentru un eveniment si sunt foarte incantata. Totul a fost proaspat, delicios si ireprosabil servit/aranjat. Dar mai bine las pozele sa vorbeasca, nu-s multe deoarece eu sunt pe genul taurul Ferdinand – cum vad mancare, mi se pune rosu, intru in fibrilatii si uit sa mai si pozez. Asa se face ca n-au mai avut loc de poftele mele furibunde sarmalele (exceptionale!) si cozonacul de casa cu nuca.

Am mai avut asa: pui shanghai, chiftelute cu susan, chiftelute fara susan, frigarui de pui cu legume, frigarui de legume, muraturi, bulete de cascaval, tartine cu vinete, tartine cu branza, aripioare pane… sper sa nu fi uitat ceva. Dap, a fost cam pe genul carnet, ca doar e iarna si vine Craciunul si uite, imi iau asupra mea toate pacatele colegilor care au tinut post si n-au prea avut ce manca din cauza ca eu is mai paralela cu posturile.

So, pe scurt, daca va cautati de catering responsabil (comandati si va luati de grija), bun, ca la mama acasa, la pret ok si servit nice & clean, recomand din inima www.bucateperoate.ro. Carora le si multumesc pe aceasta cale pentru bunatatile livrate si maniera profi de lucru. Cheers!

N-am mai mancat de un an de la Bucate pe roate. Azi mi-am comandat de la ei o salata bulgareasca si m-am bucurat sa constat ca, desi legea neamului romanesc zice ca serviciile unei astfel de firme de catering se prostesc in timp, invers proportional cu cresterea preturilor, la Bucate lucrurile au ramas asa cum le stiam – mancare corecta, proaspata, buna, la preturi decente. Bravo, baieti!